Acordul din 8 decembrie 1978
între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Democratice Sudan privind promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor de capital
prezumat în vigoare
Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Democratice Sudan, denumit în cele ce urmează părți contractante,
în dorința de a dezvolta relațiile de cooperare economică existente între cele doua tari,
în dorința de a crea condiții favorabile pentru investițiile de capital care vor fi efectuate de către investitori din Republica Socialistă România pe teritoriul Republicii Democratice Sudan și investițiile de capital care vor fi efectuate de către investitori din Republica Democratica Sudan pe teritoriul Republicii Socialiste România,
recunoscind ca garantarea investițiilor de capital conform acestui acord stimuleaza inițiativa în acest domeniu,
au convenit cele ce urmează:
Articolul 1
1. Fiecare parte contractantă va promova pe teritoriul sau investițiile de capital efectuate de investitori ai celeilalte părți contractante.
2. Investițiile de capital admise conform prevederilor legale ale părții contractante pe teritoriul căreia se efectuează investițiile se vor bucura de protecție și garanție, astfel cum se prevede în acest acord.
Articolul 2
În afară de cazul cînd contextul cere altfel:
a) investițiile de capital înseamnă contribuția la realizarea unui obiectiv economic cuprinzînd toate bunurile, serviciile și mijloacele financiare ale participanților la investiție;
b) beneficii înseamnă acele sume care rezultă dintr-o investiție de capital drept cistiguri, determinate potrivit legii părții contractante pe teritoriul căreia se realizează investiția;
c) investitori înseamnă:
1. cu privire la Republica Socialistă România, unități economice române avînd personalitate juridică și care sînt stabilite conform legii române;
2. cu privire la Republica Democratica Sudan, unități economice sudaneze, particulare și de stat, stabilite potrivit legilor Sudanului.
Articolul 3
1. Fiecare parte contractantă nu va supune pe teritoriul sau investițiile de capital sau pe investitorii celeilalte părți contractante la un tratament mai puțin favorabil decît cel acordat investițiilor de capital sau investitorilor din terțe tari, cu care sînt încheiate acorduri similare.
2. Investițiile de capital efectuate conform prezentului acord pe teritoriul uneia dintre părțile contractante vor beneficia de orice tratament mai favorabil decît cel prevăzut în acesta, dacă acest tratament mai favorabil este acordat altor state.
3. Prevederile paragrafelor 1 și 2 ale acestui articol nu se vor aplica privilegiilor pe care oricare parte contractantă le acorda investițiilor sau investitorilor unui stat terț, datorită apartenentei sau asocierii sale la o uniune vamală, piața comuna sau o zona de liber schimb sau o organizație economică regionala.
Articolul 4
1. Investițiile de capital efectuate de investitori ai unei părți contractante pe teritoriul celeilalte părți contractante nu vor fi expropriate sau supuse altor măsuri avînd un efect similar decît pentru interes public și contra unei despăgubiri. Aceasta despăgubire va corespunde valorii investiției la data exproprierii, va fi efectiv realizabila și vărsată fără întîrziere. La data exproprierii se va prevedea o procedură adecvată pentru stabilirea sumei și a modului de plată a despăgubirii. La cererea părții interesate, cuantumul despăgubirii poate fi reevaluat de tribunalul competent din țara în care investiția a fost efectuată.
Dacă un diferend între un investitor și partea contractantă pe teritoriul căreia s-a realizat investiția, cu privire la cuantumul despăgubirii, continua sa existe după hotărîrea finala a tribunalului național, fiecare dintre aceștia este îndreptățit sa supună diferendul, potrivit procedurii prevăzute de Convenția deschisă pentru semnare la Washington la 18 martie 1965, Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții, pentru conciliere și arbitraj.
2. Investitorii unei părți contractante, ale căror investiții au suferit pierderi ca urmare a unui război sau altui conflict armat sau unei stări de urgenta naționala pe teritoriul celeilalte părți contractante, vor obține de la aceasta din urma despăgubirea justa care acoperă pierderile suferite.
Articolul 5
Potrivit legilor sale, fiecare parte contractantă garantează liberul transfer al beneficiilor rezultate din investițiile de capital, după plata tuturor impozitelor și taxelor datorate și îndeplinirea tuturor obligațiilor în legătură cu acele beneficii.
În caz de lichidare sau înstrăinare, fiecare parte contractantă va garanta, în concordanta cu legile și reglementările sale, retransferul capitalului importat inițial din afară teritoriului fiecărei părți contractante pentru investiții. Capitalul va include și beneficiile nete investite.
Articolul 6
Dacă una dintre părțile contractante, în virtutea unei garanții date pentru o investiție realizată pe teritoriul celeilalte părți contractante, efectuează plati propriilor săi investitori, ea este subrogată în drepturile, obligațiile și acțiunile numitilor investitori. Subrogarea în drepturile și obligațiile investitorului asigurat se extinde, de asemenea, la drepturile și obligațiile menționate în art. 4 și 5 de mai sus. Partea contractantă plătitoare nu va fi indreptatita sa dobindeasca drepturi sau să-și asume obligații mai mari decît cele ale investitorului asigurat.
Articolul 7
Transferurile potrivit art. 4, 5 și 6 vor fi efectuate fără întîrziere în valută convertibilă în care a fost inițial importat capitalul sau în orice alta valuta convertibilă, dacă s-a convenit astfel, la cursul oficial de schimb aplicabil la data transferului.
Articolul 8
Investițiile efectuate pe teritoriul uneia dintre părțile contractante de către investitori ai celeilalte părți contractante înainte de intrarea în vigoare a acestui acord vor fi supuse prevederilor prezentului acord.
Articolul 9
1. Diferendele dintre părțile contractante privitoare la interpretarea și aplicarea prezentului acord se soluționează, pe cît posibil, prin tratative între cele doua părți. Dacă un asemenea diferend nu poate fi rezolvat într-o perioadă de 6 luni de la data începerii tratativelor, atunci - la cererea uneia dintre părțile contractante - diferendul este supus unui tribunal arbitral.
2. Tribunalul arbitral se constituie astfel: fiecare parte contractantă numește un arbitru, cei doi arbitri propun, de comun acord, ambelor părți, un președinte care va fi cetățean al unui stat terț, desemnat de ambele părți contractante. Arbitrii sînt numiți în decurs de 3 luni, iar președintele, în decurs de 5 luni după ce una dintre părțile contractante a făcut cunoscut celeilalte ca vrea sa supună diferendul unui tribunal arbitral. Dacă arbitrii nu sînt numiți în termenul convenit, atunci partea contractantă care nu și-a numit arbitrul este de acord ca acesta să fie numit de către președintele Curții Internaționale de Justiție. Dacă cele doua părți contractante nu cad de acord asupra alegerii președintelui, atunci ele sînt de asemenea de acord ca acesta să fie numit de președintele Curții Internaționale de Justiție.
3. Tribunalul arbitral va adopta hotărîrile sale pe baza prevederilor prezentului acord și ale acordurilor similare încheiate de părțile contractante, precum și după principiile dreptului internațional public, acceptate de ambele părți. Tribunalul arbitral hotărăște cu majoritate de voturi și hotărîrea sa este definitivă și obligatorie. Numai cele doua părți contractante au dreptul de a supune acțiuni tribunalului arbitral și participa la dezbateri.
4. Fiecare parte contractantă suporta cheltuielile arbitrului desemnat de ea și cele ale reprezentanților ei la dezbaterile tribunalului. Cheltuielile privind președintele și celelalte cheltuieli vor fi suportate în părți egale de către părțile contractante.
5. Tribunalul arbitral își stabilește propria sa procedura.
Articolul 10
1. Prezentul acord va fi supus ratificării conform cerințelor constituționale ale fiecărei tari, iar schimbul instrumentelor de ratificare va avea loc cît mai curînd posibil.
2. Acordul va intra în vigoare la o luna după schimbul instrumentelor de ratificare. Acordul este încheiat pentru o perioadă de 10 ani și va rămîne în vigoare după acest termen, afară de cazul cînd una dintre părțile contractante l-a denunțat în scris, pe cale diplomatică, cu un preaviz de un an.
3. În acest caz investițiile deja efectuate vor continua să fie supuse prevederilor prezentului acord.
Drept care subsemnații, deplin împuterniciți de guvernele lor respective, au semnat acest acord.
Semnat la București la 8 decembrie 1978, în doua exemplare originale în limbile română și engleza, ambele texte avînd aceeași valoare.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România
Gheorghe Brehuescu
Pentru guvernul
Republicii Democratice Sudan
Agil Mohamed Atael Mannan
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.