Cod Internațional (Ftp) din 5 decembrie 1996
pentru aplicarea metodelor de încercare la foc (Codul FTP), adoptat prin Rezoluția MSC.61(67) a Comitetului Securității Maritime al Organizației Maritime Internaționale la Londra la 5 decembrie 1996
prezumat în vigoare
────────── 1.1. Acest cod este destinat pentru utilizarea de către Administrație și autoritatea competentă a statului de pavilion, în cazul aprobării produselor pentru instalare pe navele care arboreaza pavilionul statului, în conformitate cu prevederile pentru protecția contra incendiului cuprinse în Convenția internationala din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, astfel cum a fost amendata. 1.2. Acest cod trebuie utilizat de laboratoarele de încercare în cadrul incercarii și evaluării produselor conform acestui cod. 2. Aplicare 2.1. Acest cod este aplicabil produselor care trebuie încercate, evaluate și aprobate conform Codului metodelor de încercare la foc, asa cum se menționează în Convenție. 2.2. Dacă referirea la cod este indicată în Convenție prin cuvintele "...în conformitate cu Codul metodelor de încercare la foc", produsul respectiv trebuie să fie încercat în conformitate cu metoda sau metodele de încercare la foc, astfel cum se menționează în paragraful 4.1. 2.3. Dacă referirea la cod indicată în Convenție se face doar cu privire la comportamentul la foc al unui produs dat, utilizându-se cuvinte cum ar fi "...și suprafețele lor expuse trebuie să aibă caracteristici de propagare lenta a flacarii", produsul respectiv va fi încercat în conformitate cu metoda sau metodele de încercare la foc aplicabile, astfel cum se menționează în paragraful 4.1. 3. Definiții 3.1. Codul metodelor de încercare la foc înseamnă Codul internațional pentru aplicarea metodelor de încercare la foc, asa cum este definit în cap. II-2 din Convenție, astfel cum a fost amendata. 3.2. Data de expirare a incercarii înseamnă ultima data la care metoda de încercare data poate fi utilizata pentru încercarea și aprobarea ulterioară a oricărui produs vizat de Convenție. 3.3. Data de expirare a aprobării înseamnă ultima data la care aprobarea ulterioară este valabilă ca dovada a respectării cerințelor prevăzute în Convenție în legătură cu protecția contra incendiului. 3.4. Administrație înseamnă guvernul statului al cărui pavilion nava este imputernicita sa îl arboreze. 3.5. Autoritate competența înseamnă o organizație autorizata de Administrație sa îndeplinească funcțiile cerute de acest cod. 3.6. Laboratorul recunoscut de Administrație înseamnă un laborator de încercare care este acceptat de Administrația respectiva. Alte laboratoare de încercare pot fi recunoscute de la caz la caz, în funcție de aprobările speciale convenite de Administrația respectiva. 3.7. Convenție înseamnă Convenția internationala din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, astfel cum a fost amendata. 3.8. Încercare standard la foc înseamnă o încercare în care epruvetele sunt supuse într-un cuptor de încercare la temperaturi aproximativ corespunzătoare curbei standard de temperatura-timp. 3.9. Curba de temperatura-timp înseamnă curba de temperatura-timp definită prin formula: T = 345 log(10)(8t+1) + 20, în care: T este media temperaturii cuptorului (°C); t este timpul (minute). 4. Încercarea 4.1. Metode de încercare la foc 4.1.1. Anexa nr. 1 la acest cod prezintă metodele de încercare cerute, care trebuie utilizate la încercarea produselor ca baza pentru aprobare (inclusiv pentru reînnoirea aprobării), cu excepția celor prevăzute în secțiunea 8. 4.1.2. Metodele de încercare determina modul de efectuare a incercarii și criteriile de aprobare și clasificare. 4.2. Laboratoare de încercare 4.2.1. Încercările trebuie efectuate în laboratoare de încercare recunoscute de administrațiile respective. 4.2.2. Pentru recunoașterea unui laborator Administrația va lua în considerare următoarele criterii: 1. laboratorul efectuează în cadrul activităților sale curente inspecții și încercări care sunt identice sau similare cu încercările descrise în partea respectiva a codului; 2. laboratorul are acces la aparatele, instalațiile, la personalul și aparatura de calibrare necesare pentru efectuarea acestor încercări și inspecții; și 3. laboratorul nu aparține unui fabricant, vânzător sau furnizor al produsului ce urmează să fie încercat. 4.2.3. Laboratorul de încercare trebuie să utilizeze un sistem de control al calității verificat de o autoritate competentă. 4.3. Buletine de încercare 4.3.1. În conținutul buletinelor de încercare trebuie să fie menționate metodele de încercare. 4.3.2. În general un buletin de încercare aparține persoanei care efectuează încercarea. 5. Aprobare 5.1. Generalitati 5.1.1. Administrația trebuie să aprobe produsele în conformitate cu metodele lor de încercare stabilite, pe baza metodei de aprobare de tip (a se vedea paragraful 5.2) sau a metodei de aprobare de la caz la caz (a se vedea paragraful 5.3). 5.1.2. Administrația poate autoriza autoritățile competente sa elibereze aprobări în numele lor. 5.1.3. Un solicitant al aprobării trebuie să aibă dreptul legal de a utiliza buletinele de încercare pe baza cărora se întemeiază cererea sa (a se vedea paragraful 4.3.2). 5.1.4. Administrația poate solicita ca produsele aprobate să aibă marcaje speciale de aprobare. 5.1.5. Aprobarea trebuie să fie valabilă în momentul în care produsul este instalat la bordul navei. Dacă un produs este aprobat în timpul fabricării sale, dar aprobarea expira înaintea instalării pe nava, acest produs poate fi instalat ca material aprobat, cu condiția ca criteriile sa nu se fi schimbat de la data expirării certificatului de aprobare. 5.1.6. Cererea de aprobare trebuie facuta către Administrație sau autoritatea competentă. Cererea trebuie să conțină cel puțin următoarele: 1. denumirea și sediul solicitantului și ale producătorului; 2. denumirea sau denumirea comercială a produsului; 3. caracteristicile specifice pentru care se cere aprobarea; 4. scheme și descrieri de ansamblu și materiale ale produsului, precum și instrucțiunile, dacă este cazul, pentru instalare și utilizare; și 5. un buletin de încercare (încercări) la foc. 5.1.7. Orice modificare importanța facuta unui produs trebuie să aibă ca rezultat anularea aprobării. Pentru obținerea unei noi aprobări produsul trebuie reincercat. 5.2. Aprobarea de tip 5.2.1. Certificatele de aprobare de tip trebuie eliberate și reînnoite pe baza buletinelor de încercare ale încercărilor respective la foc (a se vedea secțiunea 4). 5.2.2. Administrația trebuie să ceara producătorilor să aibă un sistem de control al calității verificat de o autoritate competentă pentru asigurarea conformitatii permanente cu condițiile aprobării de tip. În mod alternativ Administrația poate utiliza metodele de verificare a produsului, atunci când conformitatea cu certificatul de aprobare de tip este verificata de o autoritate competentă înainte ca produsul să fie instalat la bordul navei. 5.2.3. Certificatele de aprobare de tip trebuie să fie valabile cel mult 5 ani de la data eliberării. 5.2.4. Certificatele de aprobare de tip trebuie să includă cel puțin următoarele: 1. identificarea (denumirea sau denumirea comercială și descrierea) produsului; 2. clasificarea și orice restrictii în utilizarea produsului; 3. denumirea și sediul producătorului și ale solicitantului; 4. metodele de încercare utilizate la încercare (încercări); 5. identificarea buletinului (buletinelor) de încercare și a documentelor corespunzătoare (inclusiv data eliberării, numărul dosarului, denumirea și sediul laboratorului de încercare); 6. data eliberării și, eventual, numărul certificatului de aprobare de tip; 7. expirarea datei certificatului; și 8. denumirea organului emitent (autoritatea competentă) și, dacă este cazul, autorizația. 5.2.5. În general produsele care fac obiectul unei aprobări de tip pot fi instalate în vederea utilizării lor, în scopul pentru care sunt destinate, la bordul navelor care arboreaza pavilionul Administrației care da aprobarea. 5.3. Aprobarea de la caz la caz 5.3.1. Aprobarea de la caz la caz înseamnă aprobarea ca un produs să fie instalat la bordul unei nave speciale fără a avea certificat de aprobare de tip. 5.3.2. Administrația poate aproba produsele pe baza metodelor de încercare corespunzătoare pentru aplicatiile de la bordul navelor speciale, fără eliberarea certificatului de aprobare de tip. Aprobarea de la caz la caz este valabilă doar pentru navele speciale. 6. Produse care pot fi instalate fără încercare și/sau fără aprobare În anexa nr. 2 la acest cod se specifică grupurile de produse care sunt considerate, dacă este cazul, ca îndeplinesc regulile speciale prevăzute în Convenție cu privire la protecția la foc și care pot fi instalate fără încercare și/sau fără aprobare. 7. Utilizarea de echivalente și tehnologie moderna 7.1. Pentru a permite aplicarea tehnologiei moderne și diversificarea produselor Administrația poate aproba instalarea produselor la bordul navelor pe baza încercărilor și verificărilor care nu sunt menționate în mod special în acest cod, dar sunt considerate de Administrație ca fiind echivalente cerințelor corespunzătoare din Convenție cu privire la protecția contra incendiului. 7.2. Administrația trebuie să informeze Organizația*) cu privire la aprobările menționate în paragraful 7.1, în conformitate cu regula I/5 din Convenție, și să aplice procedura descrisă în continuare cu privire la documentele cerute: ────────── 2. o analiza scrisă care să indice în ce mod metoda alternativa de încercare va demonstra conformitatea cu cerințele Convenției; și 3. o analiza scrisă care să compare varianta propusă a metodei de încercare cu metoda cerută în cod. 8. Perioada de valabilitate pentru alte metode de încercare 8.1. Cele mai noi metode de încercare adoptate de Organizație sunt considerate ca fiind cele mai potrivite pentru demonstrarea conformitatii produselor respective cu cerințele prevăzute în Convenție, referitoare la protecția contra incendiului. 8.2. Fără a tine seama de unele prevederi din prezentul cod, Administrația poate utiliza metodele de încercare și criteriile de acceptare stabilite, altele decât cele cuprinse în anexa nr. 1 la acest cod, atunci când aproba produsele care trebuie să corespundă cerințelor prevăzute în Convenție în legătură cu protecția contra incendiului, în scopul de a prevedea o perioadă de grație care să permită laboratoarelor de încercare să obțină echipamentul de încercare, industriei să își supună produsele unor noi încercări și administrațiilor sa procedeze la noua certificare necesară. Pentru astfel de metode de încercare și criterii de acceptare datele de expirare a incercarii și aprobării sunt prevăzute în anexa nr. 3 la acest cod. 9. Lista de referințe Următoarele rezoluții ale Adunării IMO și standarde ISO sunt menționate în părțile 1-9 din anexa nr. 1 la cod: 1. Rezoluția A.471(XII) "Recomandări asupra metodei de încercare pentru determinarea rezistentei la flacara a materialelor textile suspendate și a voalurilor pentru perdele"; 2. Rezoluția A.563(14) "Amendamentele la Recomandările asupra metodei de încercare pentru determinarea rezistentei la flacara a materialelor textile suspendate și a voalurilor pentru perdele [Rezoluția A.471(XII)]"; 3. Rezoluția A.652(16) "Recomandarea cu privire la metodele de încercare la foc a mobilierului tapitat"; 4. Rezoluția A.653(16) "Recomandări pentru metoda de încercare la propagarea flacarii pe suprafața materialelor de finisare pentru pereți, plafoane și punti"; 5. Rezoluția A.687(17) "Metode de încercare la foc a inflamabilitatii invelisului nedemontabil al puntilor"; 6. Rezoluția A.688(17) "Metode de încercare la foc a inflamabilitatii cazarmamentului"; 7. Rezoluția A.753(18) "Instrucțiuni pentru aplicarea tubulaturilor din material plastic la nave"; 8. Rezoluția A.754(18) "Recomandări pentru metoda de încercare a rezistentei la foc pentru construcții de tip «A», «B» și «F»"; 9. ISO 1182:1990 "Încercarea la foc - Materiale de construcție - Încercarea la inflamabilitate"; 10. ISO 1716:1973 "Materiale de construcție Determinarea potențialului caloric"; și 11. ISO 5659:1994 "Materiale plastice - Degajarea de fum, partea 2 - Determinarea densitatii optice printr-o singura încercare de camera".
*) Traducere.
1. Scopul
*) Organizația Maritima Internationala.
1. în cazul unor produse noi neconventionale, o analiza scrisă care să indice motivele pentru care metoda (metodele) de încercare existente nu pot fi utilizate pentru încercarea acestui produs special;
Anexa 1 ────────
la cod ────── METODE DE ÎNCERCARE LA FOC Introducere 1. Aceasta anexa conține metodele de încercare la foc care trebuie utilizate la verificarea conformitatii produselor cu cerințele corespunzătoare. Pentru alte metode de încercare la foc trebuie aplicate prevederile paragrafului 8.2 și ale anexei nr. 3 la cod. 2. Referirea la metodele de încercare din aceasta anexa se va face (de exemplu, în buletinul de încercare și în certificatul de aprobare de tip) prin menționarea numărului sau a numerelor părții, astfel: Exemplu: Dacă un invelis nedemontabil al puntii a fost încercat în conformitate cu părțile 2 și 6 din aceasta anexa, se va face referire la "IMO FTPC, părțile 2 și 6". 3. Unele produse sau componentele lor trebuie să fie încercate prin mai mult de o metoda de încercare. În acest scop unele părți ale acestei anexe fac referire la alte părți. Astfel de referiri sunt doar pentru informare, iar instrucțiunile aplicabile trebuie cautate în cerințele corespunzătoare din Convenție. 4. Pentru produsele care pot fi instalate fără încercare și/sau fără aprobare se face referire în anexa nr. 2 la cod.
Partea 1 Încercarea la inflamabilitate
1. Aplicare
1.1. Dacă un material trebuie să fie incombustibil, acest lucru se va determina în conformitate cu aceasta parte.
1.2. Dacă un material trece cu succes încercarea menționată în secțiunea 2, trebuie considerat material "incombustibil" chiar dacă el este compus dintr-un amestec de substanțe anorganice și organice.
2. Metoda de încercare la foc
2.1. Incombustibilitatea trebuie verificata în conformitate cu metoda de încercare prevăzută în standardul ISO 1182:1990, cu excepția faptului ca în locul criteriilor menționate în anexa A "Criterii de evaluare" la acest standard trebuie respectate următoarele criterii:
1. media cresterilor de temperatura înregistrate de termocuplul cuptorului, calculată conform 8.1.2 din ISO 1182, nu trebuie să depășească 30°C;
2. media cresterilor de temperatura înregistrate de termocuplul de suprafața, calculată conform 8.1.2 din ISO 1182, nu trebuie să depășească 30°C;
3. durata medie de menținere a flacarii, calculată conform 8.2.2 din ISO 1182, nu trebuie să depășească 10 s; și
4. pierderea medie de greutate, calculată conform 8.3 din ISO 1182, nu trebuie să depășească 50%.
2.2. Buletinul de încercare trebuie să conțină următoarele informații:
1. denumirea laboratorului;
2. denumirea producătorului materialului;
3. data furnizarii materialului și data incercarii;
4. numele sau simbolul de identificare a materialului;
5. descrierea materialului;
6. densitatea materialului;
7. descrierea epruvetelor;
8. metoda de încercare;
9. rezultatele incercarii, inclusiv toate observațiile;
10. destinația materialului conform criteriilor de încercare la foc menționate în paragraful 2.1 de mai sus.
Partea 2 Încercarea la fum și toxicitate
1. Aplicare
Dacă un material nu trebuie să producă cantități excesive de fum și substanțe toxice sau nu trebuie să ducă la creșterea pericolelor de toxicitate în cazul în care este expus la temperaturile specificate, acest material trebuie să corespundă prevederilor acestei părți.
2. Metoda de încercare la foc
2.1. Generalitati
Încercările la degajarea de fum trebuie efectuate în conformitate cu partea 2 din standardul ISO 5659:1994 și cu metodele suplimentare de încercare descrise în aceasta parte a codului. Pentru efectuarea încercărilor în conformitate cu acest standard, prevederile și metodele menționate în standardul ISO pot fi modificate, dacă este cazul.
2.2. Încercarea epruvetelor
Pregătirea epruvetelor trebuie facuta în conformitate cu metoda descrisă în rezoluțiile A.653(16), A.687(17) și A.753(18). În cazul cablurilor încercările trebuie efectuate doar la epruvetele de cablu care au o grosime maxima de izolatie.
2.3. Condiții de încercare
Iradierea epruvetei pe perioada incercarii trebuie să fie menținută constanta. Trei epruvete trebuie încercate în fiecare dintre următoarele condiții:
1. iradiere de 25 kW/mp în prezenta flacarii speciale;
2. iradiere de 25 kW/mp în prezenta flacarii speciale; și
3. iradiere de 50 kW/mp în absenta flacarii speciale.
2.4. Încercări privind durata
Încercarea trebuie efectuată pe o perioadă de cel puțin 10 minute. Dacă valoarea minima de transmitere de lumina nu a fost atinsa în perioada de expunere de 10 minute, încercarea trebuie continuată pe o perioadă suplimentară de 10 minute.
2.5. Rezultatele incercarii
2.5.1. Densitatea optica specifică a fumului (Ds), astfel cum este definită mai jos, trebuie înregistrată la fiecare 5 secunde cel puțin:
Ds = [V/A x L)] x log(10)(I(0)/I),
în care:
V = volumul total al camerei (mc);
A = suprafața expusă a epruvetei (mp);
L = lungimea optica (m) a masuratorii fumului;
I(0) = intensitatea luminoasa înaintea incercarii;
I = intensitatea luminoasa pe timpul incercarii (după absorbtia de către fum).
2.5.2. În cazul măsurătorilor de toxicitate esantioanele de fum trebuie luate, în timpul incercarii celei de-a doua sau a treia epruvete în fiecare condiție de încercare, din centrul geometric al camerei, timp de 3 minute din momentul în care este atinsa densitatea maxima optica specifică de fum. Concentrația fiecărui gaz toxic va fi determinata ca ppm în volumul camerei.
2.6. Criterii de evaluare
2.6.1. Fumul
Trebuie calculată o medie (Dm) a valorilor maxime de Ds de la 3 epruvete în fiecare condiție de încercare:
1. pentru materialele folosite ca suprafața de pereți, captuseli sau plafoane Dm nu trebuie să depășească 200 în orice condiție de încercare;
2. pentru materialele utilizate ca invelis nedemontabil de punte Dm nu trebuie să depășească 400 în orice condiție de încercare;
3. pentru materialele folosite ca invelis de podea Dm nu trebuie să depășească 500 în orice condiție de încercare; și
4. pentru tubulatura din material plastic și cablurile electrice Dm nu trebuie să depășească 400 în orice condiție de încercare.
2.6.2. Toxicitatea
Concentrația de gaz masurata în fiecare condiție de încercare nu trebuie să depășească următoarele valori limita:
CO
1450 ppm
HBr
600 ppm
HCl
600 ppm
HCN
140 ppm
HF
600 ppm
SO2
120 ppm
NOx
350 ppm
2.7. Buletinul de încercare
Un buletin de încercare trebuie să conțină următoarele informații:
1. tipul de material utilizat, și anume materialul pentru finisarea pe suprafața, acoperirea podelei, invelisul nedemontabil de punte, tubulaturi etc.;
2. denumirea comercială a materialului;
3. descrierea materialului;
4. construcția epruvetei;
5. denumirea și sediul producătorului materialului;
6. Dm pentru fiecare condiție de încălzire și combustibilitate;
7. concentratiile de gaze toxice în ppm, dacă este cazul;
8. concluziile pe baza criteriilor cuprinse în paragraful 2.6;
9. denumirea și sediul laboratorului de încercare; și
10. data incercarii.
3. Cerințe suplimentare
3.1. Partea a 5-a din aceasta anexa se aplică, de asemenea, vopselelor, acoperirilor de podea, decoratiilor și altor finisaje utilizate pe suprafețe expuse interioare.
3.2. Partea a 6-a din aceasta anexa se aplică și invelisului nedemontabil de punte.
Partea 3 Încercarea construcțiilor de tip "A", "B" și "F"
1. Aplicare
Dacă produsele (cum ar fi puntile, ușile, plafoanele, captuselile, ferestrele, clapetele antifoc, trecerile de tubulaturi și cabluri) trebuie să fie de tip "A", "B" sau "F", ele trebuie să corespundă cerințelor acestei părți.
2. Metoda de încercare la foc
2.1. Produsele trebuie încercate și evaluate în conformitate cu metoda de încercare la foc specificată în Rezoluția A.754(18). Aceasta conține și metodele de încercare pentru ferestre, clapete antifoc și treceri pentru tubulaturi și conducte.
2.2. Dimensiunile epruvetelor
2.2.1. În sensul acestui cod, prima propozitie a paragrafelor 2.1.1, 2.4.1 și 2.7.1 din anexa la Rezoluția A.754(18) se înlocuiește cu următoarele:
"Dimensiunile totale minimale ale epruvetei de încercare, incluzând detaliile conturului de la partea superioară, cea inferioară și marginile verticale, sunt: lățimea - 2.440 mm și lungimea - 2.500 mm, cu excepția faptului ca dimensiunile totale minimale: lungimea - 2.440 mm și suprafața expusă - 4,65 mp pot fi utilizate pentru încercare până la data de 31 decembrie 1998. Data de expirare a aprobării este 31 decembrie 2003 pentru aprobările acordate pe baza încercărilor efectuate cu astfel de epruvete de încercare mai mici."
2.2.2. În sensul acestui cod, prima propozitie a paragrafelor 2.2.1, 2.5.1 și 2.8.1 din anexa la Rezoluția A.754(18) se înlocuiește cu următoarele:
"Dimensiunile totale minimale ale epruvetei de încercare, incluzând detaliile conturului de la margini, sunt: lățimea 2.440 mm și lungimea - 3.040 mm, cu excepția faptului ca dimensiunile totale minimale: lungimea - 2.440 mm și suprafața expusă - 4,65 mp, pot fi utilizate pentru încercare până la data de 31 decembrie 1998. Data de expirare a aprobării este 31 decembrie 2003 pentru aprobările acordate pe baza încercărilor efectuate cu astfel de epruvete de încercare mai mici."
2.2.3. Dimensiunile epruvetei trebuie indicate în buletinele de încercare.
2.3. Dacă radiatia termica ce trece prin ferestre trebuie limitată, ansamblul ferestrei poate fi încercat și evaluat în conformitate cu apendicele nr. 1 la aceasta parte.
2.4. Dacă plafoanele sau captuselile trebuie să fie din construcții continue de tip "B", ele trebuie să fie încercate și evaluate în conformitate cu apendicele nr. 2 la aceasta parte.
3. Cerințe suplimentare
3.1. Etanseitatea construcțiilor de tip "B" trebuie realizată din materiale incombustibile. Nu se cere ca adezivii utilizați în construcția epruvetei să fie incombustibili; totuși, în sensul acestui cod, ei trebuie să aibă caracteristici de propagare lenta a flacarii.
3.2. Pentru evitarea transmiterii vibratiei sau a zgomotului materialele situate pe imbinari de panouri de tip "B" trebuie să aibă caracteristici de propagare lenta a flacarii și să fie încercate la foc cu construcțiile de tip "B" în care sunt utilizate. Totuși astfel de materiale trebuie să fie incombustibile dacă este necesar ca ele sa susțină o construcție incombustibila de tip "B" sau sa realizeze etanseitatea cerută.
3.3. Ușile și inchizatoarele montate deasupra peretelui puntii, care trebuie să respecte atât cerințele privind protecția contra incendiului, cat și pe cele de etanseitate, trebuie să corespundă și cerințelor privind protecția contra incendiului, astfel cum se cere în Convenție, pentru construcțiile în care sunt montate. Nu este nevoie ca ușile etanse montate sub peretele puntii să fie izolate.
4. Alte referiri
4.1. Incombustibilitatea materialelor utilizate în construcții de tip "A" și "B" trebuie să fie verificata în conformitate cu prevederile părții 1.
4.2. Dacă se permite montarea furnirurilor combustibile în construcții de tip "A" și "B", caracteristicile de propagare lenta a flacarii ale unor astfel de furniruri trebuie să fie verificate, dacă se cere, în conformitate cu prevederile părții a 5-a.
Apendice nr. 1
────────────────── ÎNCERCAREA LA RADIATIA TERMICA, efectuată suplimentar față de încercările privind rezistenta la foc pentru ferestrele prevăzute în construcțiile de tip "A", "B" și "F" 1. Scopul 1.1. În acest apendice se specifică o metoda pentru măsurarea fluxului de căldură prin ferestre, măsurătorile fiind o baza pentru determinarea posibilității ferestrelor de a limita radiatia de căldură pentru a preveni extinderea incendiului și pentru a permite căilor de evacuare sa treacă prin apropierea ferestrelor. 1.2. Aceasta metoda este opțională și poate fi cerută de unele administrații pentru ferestrele din anumite zone ale unei nave. 2. Metoda de încercare 2.1. Fereastra trebuie incercata în conformitate cu Rezoluția A.754(18), utilizându-se aparatura suplimentară descrisă mai jos. 2.2. Termenul fereastra include ferestre, hublouri și orice alte deschideri cu pereți din sticlă, destinate transmiterii luminii sau vizualizarii și amplasate în construcții rezistente la foc. Termenul construcții rezistente la foc include pereți și uși. 3. Aparatura suplimentară 3.1. Aparatura suplimentară se compune dintr-un indicator de flux maxim de căldură, cu camp limitat de observare, etalonat ținându-se seama de câmpul limitat de observare și de maniera de indicare a fluxului caloric incident. Indicatorul de flux trebuie să fie racit cu apa și să poată măsura fluxul de căldură cuprins între 0-60 kW/mp. Indicatorul de flux trebuie să fie etalonat cel puțin o dată pe an cu un dispozitiv standard. 3.2. Indicatorul de flux trebuie amplasat perpendicular pe centrul ferestrei încercate și într-o poziție astfel încât centrul câmpului de observare al indicatorului de flux sa coincida cu centrul ferestrei*) (a se vedea figura). Indicatorul de flux trebuie situat la o distanta mai mare de 0,5 m față de fereastra, astfel încât câmpul de observare al indicatorului de flux sa cuprindă perfect partea din cadru. Totuși indicatorul de flux nu trebuie situat la mai mult de 2,5 m față de fereastra. Dimensiunea limitării și a cadrului ferestrei vazute prin indicatorul de flux, care rămâne în afară ferestrei, nu trebuie să depășească 10% din lățimea totală văzută prin indicatorul de flux pe suprafața esantionului. Ea trebuie calculată pe baza unghiului câmpului limitat de observare al indicatorului de flux și a distantei sale la suprafața esantionului. ──────────── d ── ≥ 0,9 D α = unghiul de cimp limitat de observare L = distanta (m) D = diametrul câmpului de observare (m) α D = 2 L (tan ──), 2 3.3. Pentru ferestrele a căror dimensiune mai mare este mai mica decât 1,57 ori dimensiunea mai mica, este nevoie doar de un singur indicator de flux. 3.4. Pentru ferestrele ovale a căror dimensiune mai mare este mai mare decât 1,57 ori dimensiunea ma mica, trebuie prevăzute indicatoare de flux suplimentare. Distanta indicatoarelor de flux față de fereastra trebuie să fie reglata astfel încât câmpul indicatorului de flux sa includă cel puțin 50% din fereastra. Totuși indicatoarele de flux nu trebuie amplasate la mai puțin de 0,5 m și nici la mai mult de 2,5 m față de fereastra. Figura 2 4. Criterii de clasificare 4.1. Fluxul maxim de căldură [E(w)] trebuie să fie măsurat în primele 15 minute ale incercarii, în primele 30 de minute ale incercarii și pe întreaga durata a incercarii (și anume, 60 de minute pentru construcții de tip "A" și 30 de minute pentru construcții de tip "B"). 4.2. Fluxurile maxime de căldură [E(w)], măsurate în conformitate cu prevederile paragrafului 4.1, trebuie comparate cu valoarea de referința [E(c)] din tabel. 4.3. Dacă E(w) este mai mic decât E(c), fereastra poate fi acceptată pentru montare într-o construcție de incendiu corespunzătoare normei respective de rezistenta la foc. Tabelul 1 - Criterii pentru fluxul de căldură Norma pentru construcții rezistente la foc Perioada de la începerea încercării Fluxul de căldură E(c) (kW/m2) A-0 60 de minute 56,5 A-15 15 minute 2,34 60 de minute 8,0 A-30 30 de minute 2,34 60 de minute 6,4 A-60 60 de minute 2,34 B-0 30 de minute 36,9 B-15 15 minute 2,34 30 de minute 4,3
*) O metoda satisfăcătoare de amplasare, montare și orientare a indicatorului de flux este următoarea: un suport metalic, construit dintr-un tub montat pe un soclu solid, care permite amplasarea indicatorului de flux la distanta cerută de esantion. Un montaj corespunzător de sustinere pentru indicatorul de flux este construit prin montarea unui aparat de vizare pe o articulatie sferică blocabila și o imbinare cu mufa. Aceasta imbinare determina flexibilitatea necesară în mișcare pentru orientarea indicatorului de flux. Montajul este instalat pe o tija de sustinere la o înălțime corespunzătoare. În montajul aparatului de vizare se afla o sursa laser care orienteaza aparatul astfel încât punctul luminos să fie în centrul ferestrei. Sursa laser se scoate din montaj și este înlocuită de către indicatorul de flux.
Figura nr. 1 și 2 se găsește la pag. 7 din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 29 august 2001
Apendice nr. 2
────────────────── CONSTRUCȚII CONTINUE DE TIP "B" 1. Scopul 1.1. În acest apendice se specifică metoda de încercare a captuselilor și plafoanelor, care permite să se verifice dacă acestea sunt "captuseli continue de tip «B»" și "plafoane continue de tip «B»" și să se evalueze construcțiile în întregime, în scopul determinării ca acestea sunt "construcții de tip «B»". 1.2. Aceasta metoda este o cerința opțională și poate fi cerută de unele administrații pentru construcții de tip "B". 2. Metoda de încercare și evaluarea 2.1. Captuselile, plafoanele și construcțiile trebuie să fie evaluate în conformitate cu Rezoluția A.754(18), astfel cum se prevede în continuare. 2.2. Captuselile trebuie încercate în conformitate cu paragraful 2.8 din anexa la Rezoluția A.754(18), cu excepția faptului ca plafonul trebuie montat în cuptor pe orizontala, astfel încât pereții de tip "B" să fie montati pe o distanta de cel puțin 150 mm pe cuptor și plafonul să fie parțial fixat de acești pereți prin utilizarea metodei de imbinare, asa cum se intenționează să se utilizeze în practica. Plafoanele respective și metoda de imbinare trebuie să fie evaluate conform prevederilor respective pentru plafoane, menționate în Rezoluția A.754(18), și ele vor fi în mod corespunzător clasificate ca "plafoane continue de tip «B» (B-0 sau B-15, după caz)". 2.3. Bordajul interior care a fost evaluat în conformitate cu Rezoluția A.754(18) ca bordaj interior de tip "B" (B-0 sau B-15, după caz, pe baza incercarii bordajului interior) poate fi considerat ca formând "un bordaj interior continuu de tip «B» (B-0 sau B-15, după caz)" în legătură cu un "plafon continuu de tip «B» (B-0 sau B-15, după caz)" și cu metoda de imbinare utilizata la încercare (vezi paragraful 2.2 de mai sus), fără încercarea ulterioară a bordajului interior. 2.4. O construcție închisă montata într-o punte de tip "A" și formată prin "captuseli continue de tip «B» (B-0 sau B-15, după caz)" și "plafoane continue de tip «B» (B-0 sau B-15, după caz)" trebuie considerată ca fiind "construcție continua de tip «B»".
Partea 4 Încercarea privind dispozitivele de comanda a ușilor de incendiu
1. Aplicare
Dacă un dispozitiv de comanda a ușilor de incendiu trebuie să poată funcționa în cazul unui incendiu, el trebuie să corespundă prevederilor acestei părți.
2. Metoda de încercare la foc
Dispozitivul de comanda a ușilor de incendiu trebuie încercat și evaluat în conformitate cu metoda de încercare prezentată în apendicele la aceasta parte.
3. Cerințe suplimentare
Partea 1 a acestei anexe este, de asemenea, aplicabilă materialelor de izolatie utilizate în legătură cu un dispozitiv de comanda a ușilor de incendiu.
Apendice
METODA DE ÎNCERCARE LA FOC
a dispozitivelor de comanda a ușilor de incendiu
1. Generalitati
1.1. Dispozitivele de comanda a ușilor de incendiu, care sunt destinate folosirii la ușile de incendiu ce pot fi acționate în cazul incendiului, trebuie încercate conform metodei de încercare la foc descrise în acest apendice, independent de sursa lor de energie (pneumatica, hidraulica sau electrica).
1.2. Încercarea la foc trebuie să fie o încercare pe prototip și trebuie efectuată cu un dispozitiv complet de comanda într-un cuptor dimensionat conform Rezoluției A.754(18).
1.3. Construcția ce urmează să fie incercata trebuie pe cat posibil să fie reprezentativa pentru acele dispozitive ce vor fi folosite la bordul navelor, inclusiv materialele utilizate și metoda de asamblare.
1.4. Încercarea trebuie efectuată în ceea ce privește îndeplinirea funcțiilor dispozitivului de comanda, inclusiv ale mecanismului lui de închidere, și anume funcțiile normale, dacă se cere, și funcțiile pentru caz de urgenta, inclusiv funcțiile de comutare, dacă aceasta este un element esențial de proiectare. Tipul de montare cerut și funcționarea trebuie indicate în mod evident într-o descriere detaliată a funcționarii.
2. Natura prototipului dispozitivului de comanda
2.1. Montarea prototipului dispozitivului de comanda trebuie să corespundă pe deplin manualului de montare al fabricantului.
2.2. Prototipul dispozitivului de comanda trebuie să includă un montaj tipic de usa conectat la mecanismul de închidere. Pentru scopul incercarii trebuie utilizat un model de usa. În cazul ușilor glisante modelul de usa trebuie să funcționeze într-un cadru original de usa cu suport și role de ghidare originale. Modelul de usa trebuie să aibă greutatea celei mai mari uși ce trebuie actionata de acest dispozitiv de comanda.
2.3. În cazul dispozitivelor pneumatice sau hidraulice mecanismul de actionare (cilindrul) trebuie să aibă lungimea maxima permisă de cuptor.
3. Materiale pentru prototipul dispozitivului de comanda
3.1. Specificații
Înaintea incercarii solicitantul trebuie să transmită la laborator schemele și lista cuprinzând materialele utilizate pentru montajul de încercare.
3.2. Măsurători de control
3.2.1. Laboratorul de încercare trebuie să ia epruvete de referința de la toate acele materiale ale căror caracteristici sunt importante pentru comportamentul prototipului dispozitivului de comanda (cu excepția otelului și a altor materiale echivalente).
3.2.2. Dacă este necesar, trebuie efectuate încercări de incombustibilitate a materialului de izolatie conform prevederilor părții 1. Adezivii utilizați în construcția epruvetelor nu trebuie să fie neapărat incombustibili, dar trebuie să aibă caracteristici de propagare lenta a flacarii.
3.2.3. Trebuie determinata densitatea fiecărui material de izolatie. Densitatea lanii minerale sau a oricărui alt material compresibil analog trebuie stabilită în legătură cu grosimea nominală.
3.2.4. Grosimea fiecărui material de izolatie și a fiecărei combinatii de materiale trebuie masurata cu ajutorul unui aparat de măsurare corespunzător sau cu ajutorul sublerului.
4. Condiționarea prototipului dispozitivelor de comanda
4.1. Condiționarea prototipului dispozitivului de comanda (cu excepția izolatiei) nu este necesară.
4.2. Dacă materialul de izolatie este utilizat în construcție, prototipul dispozitivului de comanda nu trebuie încercat până când izolatia nu a atins condiția de aer uscat. Aceasta condiție este concepută ca sa reprezinte un echilibru (greutate constanta) într-o atmosfera ambianta cu o umiditate relativă de 50% la o temperatura de 23°C.
Condiționarea accelerata este permisă cu condiția ca metoda sa nu altereze proprietățile materialelor componente. Condiția de temperatura ridicată trebuie să fie inferioară temperaturilor considerate critice pentru materiale.
5. Montarea prototipului dispozitivului de comanda
5.1. Prototipul dispozitivului de comanda a usii de incendiu și izolatia, dacă se utilizează pentru protecția dispozitivului sau a părților lui, trebuie să fie montate pe placa peretelui astfel cum se arata în figura 1.
5.2. Structura interna trebuie să fie montata la cuptor conform principiilor aplicabile construcțiilor de tip "A" cuprinse în paragraful 5 din Rezoluția A.754(18).
5.3. Modelul de usa trebuie amplasat în interiorul cuptorului. Structura interna la care se monteaza dispozitivul și modelul de usa nu trebuie să aibă deschizatura de acces. Totuși sunt permise deschizaturi mici pentru mecanismul de actionare a dispozitivului de comanda.
6. Examinarea prototipului dispozitivului de comanda
6.1. Conformitatea
Laboratorul trebuie să verifice conformitatea prototipului dispozitivului de comanda cu schemele și metoda de asamblare furnizate de solicitant (a se vedea secțiunea 2) și orice neconformitate trebuie rezolvată înaintea începerii incercarii.
6.2. Funcționarea prototipului dispozitivului de comanda
Înaintea incercarii laboratorul trebuie să verifice functionalitatea dispozitivului prin deschiderea usii-model pe o distanta de cel puțin 300 mm. Usa-model trebuie apoi închisă.
7. Aparatura de măsurare
Cuptorul și aparatura de măsurare a cuptorului trebuie să corespundă cerințelor secțiunii 7 din anexa la Rezoluția A.754(18).
8. Metoda de încercare
8.1. Începerea incercarii
Pentru asigurarea conformitatii, după cel mult 5 minute înaintea începerii incercarii trebuie verificate temperaturile inițiale înregistrate la toate termocuplurile și valorile afișate trebuie înregistrate. Valori de referința analoage trebuie să fie obținute pentru deformare și condiția inițială a prototipului dispozitivului de comanda trebuie să fie notată.
În timpul incercarii temperatura medie inițială din interior trebuie să fie de 20±10°C și nu trebuie să depășească cu mai mult de 5°C temperatura inițială ambianta.
8.2. Reglarea cuptorului
Reglarea cuptorului trebuie să fie efectuată conform prevederilor paragrafului 8.3 din anexa la Rezoluția A.754(18).
8.3. Temperaturi, durata incercarii și modul de desfășurare a acesteia
8.3.1. Temperatura medie a cuptorului trebuie marita și stabilizata la 200 ± 50°C pentru o perioadă de 5 minute și menținută la 200 ± 50°C până la sfârșitul primelor 60 de minute. Apoi temperatura medie a cuptorului trebuie marita până la 945°C conform curbei standard de temperatura-timp, începând de la nivelul de 200°C.
8.3.2. Funcția de deschidere și de închidere a mecanismului de comanda a ușilor de incendiu trebuie să fie activa la fiecare 5 minute de la începutul incercarii, pe o perioadă de 60 de minute.
8.3.3. Dispozitivul automat de comutare cu un alt mod de funcționare trebuie să izoleze dispozitivul de comanda a ușilor de incendiu de sursa de energie, atunci când temperatura medie a cuptorului este de 300°C, și trebuie să poată menține usa închisă cel puțin până la 945°C.
8.4. Măsurători și observații asupra instalației-prototip de comanda
În cazul dispozitivelor pneumatice sau hidraulice trebuie înregistrată presiunea de alimentare care trebuie să fie identică cu presiunea convenită pentru dispozitiv. Datorită unei presiuni mari de alimentare este necesar să se ia măsuri de precautie în momentul efectuării incercarii.
9. Criterii de clasificare
9.1. Pe timpul primelor 60 de minute ale incercarii prototipul dispozitivului de comanda a ușilor de incendiu trebuie să funcționeze fără defectiune.
9.2. Pe perioada de la sfârșitul primelor 60 de minute până la terminarea incercarii usa trebuie să rămână închisă.
10. Buletinul de încercare
Buletinul de încercare trebuie să includă toate informațiile importante relevante pentru prototipul dispozitivului de comanda a ușilor de incendiu și încercarea la foc, inclusiv următoarele:
1. denumirea laboratorului și data efectuării incercarii;
2. numele solicitantului incercarii;
3. denumirea producătorului prototipului dispozitivului de comanda și al produselor și componentelor utilizate în construcție, împreună cu simbolurile de identificare și denumirile comerciale;
4. detalii de construcție a prototipului dispozitivului de comanda, inclusiv descrierea, schemele și principalele caracteristici ale componentelor. Trebuie specificate toate detaliile cerute în secțiunea 2. Descrierea și schemele care sunt incluse în buletinul de încercare trebuie să se bazeze pe cat este posibil pe informațiile obținute în urma efectuării unei inspecții a prototipului dispozitivului de comanda. Dacă în buletinul de încercare nu sunt incluse scheme complete și detaliate, laboratorul trebuie să autentifice schema (schemele) solicitantului privind prototipul dispozitivului de comanda și cel puțin o copie autentificată trebuie să rămână la laborator; în acest caz referirea la schema (schemele) solicitantului trebuie indicată în buletin împreună cu o mențiune despre metoda de avizare a schemelor;
5. toate proprietățile materialelor utilizate, care influențează comportamentul la foc al prototipului dispozitivului de comanda, împreună cu măsurătorile privind grosimea și densitatea materialelor izolante;
6. o mențiune care să ateste ca încercarea a fost efectuată conform cerințelor acestui apendice și, dacă s-a făcut vreo abatere de la metodele prevăzute (inclusiv orice cerințe speciale ale administrației), o mențiune clara a acestor abateri;
7. numele reprezentantului Administrației prezent la încercare. În cazul în care încercarea nu este asistată de un reprezentant al Administrației, trebuie să se facă o mențiune în buletinul de încercare în acest sens, astfel:
"....(denumirea Administrației)...... a fost informată asupra intentiei de efectuare a incercarii descrise în acest buletin de încercare și nu a considerat necesar sa trimită un reprezentant pentru asistare.";
8. informații cu privire la amplasarea manometrelor sau a altor dispozitive, împreună cu datele obținute în timpul efectuării incercarii;
9. observații asupra comportamentului special al prototipului dispozitivului de comanda în timpul incercarii, împreună cu fotografii, dacă este cazul; și
10. o mențiune care să ateste ca prototipul dispozitivului de comanda a usii de incendiu a trecut încercarea și corespunde criteriilor de clasificare.
Figura 1 se găsește la pag. 11 din Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 514/29.08.2001
Structura interna folosită pentru montarea prototipului dispozitivului de comanda a usii de incendiu. D = model de usa; DCU = unitate de comanda a usii; DT = cadru de usa; WF = sudura; GT = cadru de ghidare; CYL = cilindru de usa; R = role de ghidare; PS = instalatie de tubulatura; PG = manometru; PP = țevi de presiune; E = sursa de energie; FW = perete de cuptor.
Partea 5 Încercarea incombustibilitatii de suprafața
1. Aplicare
Dacă un produs trebuie să aibă o suprafața cu caracteristici de propagare lenta a flacarii, acel produs trebuie să corespundă prevederilor acestei părți.
2. Metoda de încercare la foc
2.1. Materialele de suprafața trebuie încercate și evaluate conform metodei de încercare specificate în Rezoluția A.653(16). În sensul acestei părți valoarea caldurii totale degajate [Q(t), specificată în secțiunea 10 din anexa la Rezoluția A.653(16), pentru acoperirile podelei este înlocuită cu ≤ 2,0 MJ. Încercarea poate fi terminată după 40 de minute.
2.2. În timpul incercarii la foc a invelisurilor nedemontabile de punte și a materialelor de finisare utilizate pentru suprafețele pereților, captuselilor și puntii (pentru invelisul nedemontabil de punte vezi partea a 6-a din aceasta anexa) este posibil ca anumite epruvete să prezinte diverse proprietăți care pot crea dificultăți în ceea ce privește clasificarea materialelor. Apendicele la aceasta parte prevede informații cu privire la interpretarea uniforma a unor astfel de rezultate.
3. Cerințe suplimentare
3.1. Materiale utilizate pentru suprafețele pereților și ale plafoanelor și pentru suprafețe similare expuse În cazul în care exista o cerința cu privire la valoarea calorica maxima bruta (de exemplu, 45 MJ/mp) pentru un produs, metoda specificată în standardul ISO 1716:1973 se recomanda pentru determinarea valorii calorice brute.
3.2. Invelisuri nedemontabile de punte și acoperiri de podea
3.2.1. Un invelis nedemontabil de punte este primul strat din construcția podelei care se aplică direct deasupra tablelor puntii și înglobează orice strat de finisare, compus anticorosiv sau produs adeziv care este necesar pentru a asigura protecția și aderenta la tablele puntii. Celelalte straturi din construcția podelei de deasupra tablelor puntii sunt acoperiri de podea.
3.2.2. Dacă o acoperire de podea trebuie să aibă putere lenta de propagare a flacarii, toate straturile trebuie să corespundă prevederilor acestei părți. Dacă acoperirea podelei are o construcție multistrat, administrația poate cere ca încercările să fie efectuate pentru fiecare strat sau combinatii de câteva straturi ale acoperirilor podelei. Fiecare strat separat sau o combinație de straturi (și anume, încercarea și aprobarea sunt aplicabile doar acestei combinatii) ale acoperirilor de podea trebuie să corespundă cerințelor acestei părți. Dacă un invelis nedemontabil de punte nu trebuie să fie neapărat ignifug și se afla sub o acoperire de podea, invelisul nedemontabil de punte trebuie să corespundă cerințelor părții a 6-a. Dacă invelisul nedemontabil de punte este, de asemenea, o suprafața expusă, ea trebuie să corespundă prevederilor acestei părți. Primul strat al invelisului nedemontabil de punte sau un strat similar subtire de vopsea pe tablele puntii nu este necesar sa corespundă cerințelor de mai sus din partea a 6-a.
3.3. Conducte de aerisire combustibile
3.3.1. Dacă conductele de aerisire combustibile trebuie să fie din material care are caracteristici de propagare lenta a flacarii, metoda de încercare a combustibilitatii pe suprafața și criteriile de finisare a captuselilor și plafoanelor, conform Rezoluției A.653(16), trebuie aplicate unor astfel de conducte. În cazul materialelor omogene utilizate pentru conducte încercarea trebuie aplicată la exteriorul suprafeței conductei, iar în cazul conductelor din materiale compozite se incearca ambele părți.
3.4. Materiale de izolatie pentru instalațiile de distribuție a lichidelor reci
Dacă suprafețele expuse ale ecranelor anticondensare și produsele adezive utilizate în legătură cu izolatia instalației de distribuție a lichidelor reci, precum și cu izolatia armaturilor tubulaturii trebuie să aibă caracteristici de propagare lenta a flacarii, atunci la astfel de suprafețe expuse trebuie aplicate metoda de încercare a combustibilitatii pe suprafața și criteriile pentru captuseli și plafoane, conform Rezoluției A.653(16).
3.5. Alte referiri
Partea a 2-a din aceasta anexa se aplică și materialelor utilizate pentru suprafețe.
Apendice INTERPRETAREA REZULTATELOR
Evaluarea cazului de comportament deosebit al epruvetei
(a se vedea paragraful 2.2 din aceasta parte)
Comportamentul deosebit
Instrucțiuni privind clasificarea
1.
Sclipiri intermitente, flama nu este constantă
Consemnarea propagării maxime întârziate a flamei și a timpului și precizarea dacă sclipirile se produc sau nu pe axa epruvetei. Se clasifică pe baza datelor.
2.
Dezintegrare explozivă, nu se produc sclipiri intermitente și nici flame
Se consideră că materialul a trecut încercarea.
3.
Sclipire superficială rapidă, propagare întârziată a unei flame constante
Consemnarea rezultatelor pentru ambele fronturi de flamă, dar clasificarea pe baza celor mai slabe rezultate obținute pentru fiecare dintre cei 4 parametri de încercare din cadrul celor două moduri de ardere
4.
Epruveta sau placajul se topește și se scurge în picături, fără flamă
Consemnarea comportamentului și propagării în avans pe suprafața epruvetei
5.
Dezintegrare explozivă și producerea flamei pe suprafața expusă a epruvetei
Consemnarea exploziilor și clasificarea pe baza propagării respective a flamei deasupra axei sau sub axă
6.
Epruveta sau placajul se topește și se scurge în picături, fără flamă
Respingerea materialului fără a se avea în vedere nici un criteriu. Pentru acoperirile de punte sunt acceptate cel mult 10 picături de material topit prin ardere.
7.
S-a stins flama-pilot (indicatoare)
Consemnarea stingerii, refuzarea datelor și repetarea încercării
8.
După efectuarea încercării și reintroducerea epruvetelor false semnalul de degajare de căldură rămâne la un nivel superior sau inferior nivelului stabilit inițial
Anularea datelor și stabilizarea echipamentului, apoi repetarea încercării
9.
O întârziere foarte scurtă a aprinderii mochetelor sau epruvetelor nerigide
Poate fi determinată de puful mochetei, care se află deasupra suprafeței suportului, reducând astfel spațiul dintre epruvetă și flama indicatoare. Se repetă încercarea utilizându-se inserții, astfel cum se cere în paragraful 8.1.1 din anexa la Rezoluția A.653(16).
10.
Epruveta se descompune și cade de pe suport
Se consemnează comportamentul, dar se clasifică pe baza celor mai slabe rezultate obținute, cu și fără reținerea epruvetei conform paragrafului 8.3.2 din anexa la Rezoluția A.653(16).
11.
Proiectarea importantă a gazelor combustibile de piroliză provenite de la epruvetă, produsele adezive sau de separație
Se respinge materialul.
12.
Flamă mică care rămâne pe marginea epruvetei
Se consemnează comportamentul și se finalizează încercarea timp de 3 minute după stingerea flamei de pe suprafața expusă a epruvetei.
Partea 6 Încercarea privind invelisul nedemontabil de punte
1. Aplicare
1.1. Dacă invelisurile nedemontabile de punte nu trebuie să fie neapărat dintr-un material ignifug, ele trebuie să corespundă prevederilor acestei părți.
1.2. Pentru a se determina care strat de punte trebuie încercat ca acoperire de podea și care trebuie încercat ca invelis nedemontabil de puncte a se vedea paragraful 3.2 din partea a 5-a.
2. Metoda de încercare la foc
2.1. Invelisurile nedemontabile de punte trebuie încercate și evaluate conform metodei de încercare la foc specificate în Rezoluția A.687(17).
2.2. Încercarea trebuie terminată după 40 de minute.
3. Cerințe suplimentare
Partea a 2-a din prezenta anexa se aplică, de asemenea, invelisurilor nedemontabile de punte.
Partea 7 Încercarea materialelor textile suspendate și a voalurilor pentru perdele
1. Aplicare
Dacă draperiile, perdelele și alte materiale textile trebuie să aibă un grad de rezistenta în ceea ce privește propagarea flacarii, care nu este inferior celui al lanii cu masa de 0,8 kg/mp, ele trebuie să corespundă prevederilor acestei părți.
2. Metoda de încercare la foc
Materialele textile suspendate și voalurile pentru perdele trebuie să fie încercate și evaluate conform metodei de încercare specificate în Rezoluția A.471(XII), astfel cum a fost amendata prin Rezoluția A.563(14).
3. Cerințe suplimentare
Încercările trebuie efectuate cu utilizarea epruvetelor din produsul final (de exemplu, cu tratament de culoare). În cazurile în care se modifica doar culoarea nu este necesară o încercare noua. Totuși, dacă produsul de baza sau metoda de tratament se modifica, se impune efectuarea unei noi încercări.
Partea 8 Încercarea mobilierului tapitat
1. Aplicare
Dacă mobilierul tapitat trebuie să aibă calități de rezistenta la ardere și propagare a flacarii, el trebuie să corespundă prevederilor acestei părți.
2. Metoda de încercare la foc
Mobilierul tapitat trebuie încercat și evaluat conform metodei de încercare la foc specificate în Rezoluția A.652(16).
3. Cerințe suplimentare
Încercările trebuie efectuate cu utilizarea epruvetelor din produsul final (de exemplu, cu tratament de culoare). În cazurile în care se modifica doar culoarea nu este necesară o încercare noua. Totuși, dacă produsul de baza sau metoda de tratament se modifica, se impune efectuarea unei noi încercări.
Partea 9 Încercarea cazarmamentului
1. Aplicare
Dacă cazarmamentul trebuie să aibă calități de rezistenta la ardere și propagare a flacarii, el trebuie să corespundă prevederilor acestei părți.
2. Metoda de încercare la foc
Cazarmamentul trebuie încercat și evaluat conform metodei de încercare la foc specificate în Rezoluția A.688(17).
3. Cerințe suplimentare
Încercările trebuie efectuate cu utilizarea epruvetelor din produsul final (de exemplu, cu tratament de culoare). În cazurile în care se modifica doar culoarea nu este necesară o încercare noua. Totuși, dacă produsul de baza sau metoda de tratament se modifica, se impune efectuarea unei noi încercări.
Anexa 2 --------
la cod
-------
PRODUSE
care pot fi instalate fără încercare și/sau fără aprobare
Generalitati
În general produsele și grupele de produse enumerate în aceasta anexa sunt considerate ca au caracteristicile de prevenire a incendiului menționate mai jos și pot fi instalate fără încercare, conform aprobării, și fără aprobare, pe baza metodelor specifice de încercare la foc descrise în acest cod, care permit determinarea caracteristicilor specifice ale produselor de prevenire a incendiului.
Paragrafele de mai jos sunt numerotate cu același număr ca cel al părții din anexa nr. 1 în care sunt specificate cerințele respective privind încercarea.
1. Materiale incombustibile
În general produsele fabricate doar din sticlă, ciment, produsele ceramice, din piatra naturala, elementele ceramice de zidărie, metalele comune și aliajele de metal sunt considerate incombustibile și ele pot fi instalate fără încercare și aprobare.
2. Materialele care nu degajeaza nici cantități excesive de fum și nici substanțe toxice în caz de incendiu
2.1. În general materialele incombustibile sunt considerate ca satisfac cerințele părții a 2-a din anexa nr. 1, fără încercare ulterioară.
2.2. În general materialele de suprafața și invelisul nedemontabil de punte, cu degajarea totală de căldură [Q(t)] de cel mult 0,2 MJ și cu valoarea maxima de degajare de căldură [q(p)] de cel mult 1,0 kW [ambele valori fiind determinate conform părții a 5-a din anexa nr. 1 sau conform Rezoluției A.653(16)], sunt considerate ca satisfac cerințele părții a 2-a din anexa nr. 1, fără încercare ulterioară.
3. Construcții de tip "A", "B" și "F"
Clasificare
Descrierea produsului
Perete de tip A-0
Un perete din oțel cu dimensiuni nu mai mici decât dimensiunile minime redate mai jos:
- grosimea tablei: 4 mm
- montanți: 60 x 60 x 5 mm, distanțați la 600 mm sau elemente structurale echivalente
Punte de tip A-0
O punte din oțel cu dimensiuni nu mai mici decât dimensiunile minime redate mai jos:
- grosimea tablei: 4 mm
- montanți: 95 x 65 x 7 mm, distanțați la 600 mm sau elemente structurale echivalente
3.2. Fără a tine seama de prevederile paragrafului 3.1 de mai sus, materialele utilizate în construcții de tip "A", "B" și "F" și care trebuie să aibă alte caracteristici speciale (de exemplu, incombustibilitate, caracteristici de propagare lenta a flacarii etc.) trebuie să corespundă cerințelor părților respective din anexa nr. 1 sau ale secțiunii 8 și anexei nr. 3 din acest cod.
4. Dispozitive de comanda a ușilor de incendiu
(nu este consemnat)
5. Suprafețe cu propagare lenta a flacarii
5.1. Materialele incombustibile sunt considerate ca satisfac cerințele părții a 5-a din anexa nr. 1. Totuși o atenție deosebită trebuie acordată metodei de aplicare și fixare (de exemplu, lipici).
5.2. Acoperirile de punte clasificate ca ușor inflamabile conform părții a 6-a din anexa nr. 1 sunt considerate ca satisfac cerințele părții a 5-a din anexa nr. 1, referitoare la acoperirile de podea.
6. Acoperiri de punte
Materialele incombustibile sunt considerate ca satisfac cerințele părții a 6-a din anexa nr. 1. Totuși o atenție deosebită trebuie acordată metodei de aplicare și fixare.
7. Materiale textile suspendate și voaluri pentru perdele
(nu este consemnat)
8. Mobilier tapitat
(nu este consemnat)
9. Cazarmamentul
(nu este consemnat)
Anexa 3 -------
la cod
------
UTILIZAREA ALTOR METODE DE ÎNCERCARE LA FOC
Administrațiile pot utiliza alte metode de încercare decât cele menționate în anexa nr. 1, astfel:
1. pentru metodele de încercare la foc adoptate anterior de către Adunarea generală a Organizației datele de expirare sunt indicate în tabelul de mai jos; și
2. pentru alte metode de încercare și criterii de acceptare care sunt aplicate de administrație data de expirare a incercarii este 31 decembrie 1998 și data de expirare a aprobării este 31 decembrie 2003.
Produse (partea respectivă din anexa nr. 1)
Metoda de încercare
Data de expirare a încercării
Data de expirare a aprobării
Materiale incombustibile (partea 1)
Rezoluția A.472(XII)
31 decembrie 1998
31 decembrie 2003
Rezoluția A.270(VIII)
1 iulie 1997
1 iulie 2002
Materiale care nu degajă cantități excesive de fum și substanțe toxice (partea a 2-a)
-
-
-
Rezoluția A.517(13)*)
31 decembrie 1998
31 decembrie 2003
Construcții de tip "A", "B" și "F" (partea a 3-a)
Rezoluția A.163(ES.IV)*), așa cum a fost modificată prin Rezoluția A.215(VII)
1 iulie 1997
1 iulie 2002
Rezoluția A.163(ES.IV)*)
1 iulie 1997
1 iulie 2002
Dispozitive de comandă a ușilor de incendiu (partea a 4-a)
-
-
-
Materiale de suprafață (partea a 5-a)
Rezoluția A.564(14)
31 decembrie 1998
31 decembrie 2003
Rezoluția A.516(13)
31 decembrie 1998
31 decembrie 2003
Învelișul nedemontabil de punte (partea a 6-a)
Rezoluția A.214(VII)
31 decembrie 1998
31 decembrie 2003
Materiale textile suspendate (partea a 7-a)
Rezoluția A.471(XII)
31 decembrie 1998
31 decembrie 2003
Mobilierul tapițat (partea a 8-a)
-
-
-
Cazarmamentul (partea a 9-a)
-
-
-
------------
*) În ceea ce privește criteriul de acceptare din rezoluțiile A.163(ES.IV) și A.571(13), creșterea medie maxima a temperaturii de 140°C poate
fi utilizata în loc de 139°C.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.