Decizia nr. 197/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Praktik Import Export" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 13.050/2000 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind nefondata.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 februarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 13.050/2000, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Praktik Import Export" - S.R.L. din București. Excepția a fost ridicată într-o cauza având ca obiect soluționarea plangerilor formulate de aceasta societate comercială împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat de Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat a municipiului București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prin aplicarea sancțiunilor prevăzute la

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

se încalcă dispozițiile constituționale ale art. 41 alin. (7), ale art. 49, ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a), precum și ale art. 135 prin faptul ca se prevede aplicarea unor sancțiuni contravenționale societăților comerciale independent de existenta culpei lor. Se susține, de asemenea, ca obligația de repatriere a valutei la termenele stabilite prin ordonanța reprezintă, pe de o parte, o ingerinta a "legiuitorului în activitatea contractuală desfășurată de societățile comerciale", iar pe de altă parte, o restrangere a libertății comerțului și a dreptului de proprietate. Se mai arata ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "care nu admit adoptarea de măsuri legislative în disprețul dreptului de proprietate".

Judecătoria Sectorului 4 București, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile criticate "au ca scop realizarea interesului național în desfășurarea activității comerciale, potrivit legii, urmărindu-se asigurarea repatrierii valutei în timp util, ceea ce, evident, nu reprezintă un act de încălcare a Constituției". Punctul de vedere se întemeiază pe jurisprudenta Curții Constituționale referitoare la constituționalitatea prevederilor

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994), aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995), dispoziții având următorul cuprins:

- Art. IV pct. 3: "În cazul operațiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerț internațional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română, sau, după caz, a executării lucrărilor și prestării serviciilor în străinătate, în funcție de zona geografică a partenerului extern.

Pentru operațiunile cu încasare la termen între 90 și 360 de zile, cat și pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerțului a eliberat licențe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naționala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plății, stabilite conform clauzelor contractuale.

În cazul plăților în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeași perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.

Ministerul Comerțului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum și lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 și 360 de zile calendaristice.";

- Art. IV pct. 7: "În cazul constatării nerespectării termenelor menționate la pct. 3, 5 și 6, precum și a celor menționate în autorizația Băncii Naționale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenționale reprezentând:

- 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;

- 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 și 60 de zile calendaristice;

- 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depășește primele 60 de zile de întârziere.

În toate situațiile se menține obligația repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenției.

În cazul depășirii termenului de la alineatul precedent, penalitățile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță, se majorează cu 50%."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca aceste dispoziții legale contravin următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 41 alin. (7): "Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a): "(1) Economia României este economie de piața.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;".

Deși în motivarea excepției autorul acesteia menționează că dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 135 din Constituție, se constată că în realitate sunt vizate doar prevederile cuprinse în alin. (6) al menționatului articol, care au următorul cuprins: "Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

- Art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosință bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

I. Curtea retine, mai întâi, ca prin Decizia nr. 123 din 28 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 1 noiembrie 1999, a constatat ca Legea nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare, regimul plăților agenților economici, prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992, la care face referire alin. 3 al pct. 7 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , a fost abrogată în întregime prin

art. 11 lit. c) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10/1997

cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997), aprobată și modificată prin

Legea nr. 151/1997

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 iulie 1997). Dispozițiile din acest act normativ abrogat, referitoare la sancțiuni, nu au mai fost preluate în noul act normativ. Prin urmare, în cazul depășirii termenului prevăzut la alin. 3 al pct. 7 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

nu se vor mai putea aplica sancțiunile reglementate de Legea nr. 76/1992, cu majorare de 50%, deoarece este lipsit de eficienta textul legal care face trimitere la o norma juridică ce a fost abrogată între timp.

Având în vedere situația mai sus expusă, în temeiul

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, urmează ca excepția de neconstituționalitate privind prevederile alin. 3 al pct. 7 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , să fie respinsă ca fiind inadmisibila.

II. În ceea ce privește dispozițiile

art. IV pct. 3 și pct. 7 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , Curtea retine ca acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, respingând excepțiile examinate.

Referitor la susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (7), Curtea constata ca dispozițiile supuse examinării nu instituie o măsura de confiscare deghizată, ci ele prevăd măsuri de consolidare a regimului valutar, de intarire a disciplinei financiare a agenților economici care desfășoară activități de import-export, prevăzându-se obligația acestora de repatriere a valutei, precum și sancțiuni pentru nerespectarea acestei obligații, nerespectare care constituie contravenție. De aceea nu se poate susține ca textele criticate instituie o răspundere obiectivă. Prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, Curtea Constituțională a reținut ca "în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de săvârșirea unei contravenții, elementul vinovatiei este de esenta acestuia și, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancțiune contravențională. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stării de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanței de judecată".

Este nefondata și susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate ar contraveni prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea retine ca, dimpotriva, aceste dispoziții normative interne se armonizeaza cu prevederea cuprinsă în actul juridic internațional care garantează dreptul de proprietate. Se observa ca în același timp aceasta garanție nu ingradeste dreptul statelor părți sa adopte legi care, alături de plată contribuțiilor financiare, să asigure plata amenzilor.

Analizând critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 49 din Legea fundamentală, Curtea retine ca atât obligația de repatriere a valutei, cat și efectuarea operațiunilor prin conturile deschise la bănci autorizate nu au semnificatia unor ingerințe ale autorităților publice în exercițiul unor drepturi, deoarece aceste dispoziții constituționale reglementează acele situații în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor (prevăzute la cap. II al titlului II din Constituției). Or, dispozițiile ce fac obiectul excepției analizate sunt aplicabile unei categorii de persoane juridice (agenți economici), iar nu cetățenilor. Aceasta înseamnă ca drepturile și libertățile persoanelor juridice, indiferent de forma lor de organizare ori de faptul ca sunt de drept privat sau public, nu fac obiectul reglementărilor cuprinse în prevederile titlului II din Constituție.

Referitor la susținerea potrivit căreia prevederile criticate încalcă dispozițiile art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și lit. b), precum și ale art. 135 alin. (6) din Constituție, Curtea retine ca aceasta este neîntemeiată, deoarece inviolabilitatea proprietății private, în condițiile legii, nu poate fi opusă cerințelor apărării intereselor naționale în activitatea financiară și valutară, în stadiul actual de dezvoltare a economiei de piața. Nici economia de piața și nici libertatea comerțului nu justifica încălcarea obligației de repatriere a valutei și a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde funcționarea însăși a sistemului economic, astfel încât autonomia juridică a agenților economici în activitatea de comerț exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligații. Legiuitorul constituant a prevăzut chiar la art. 134 alin. (2) lit. b) ca statul este obligat să asigure "protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară". (Decizia nr. 113 din 22 iulie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 5 august 1998, și Decizia nr. 38 din 7 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 17 iulie 2000).

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate anterior prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de fața.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi privind

art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 ,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 7 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Praktik Import Export" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 13.050/2000 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 3 și pct. 7 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2001.