Decizia nr. 233/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Codul penal, excepție ridicată de Eduard-Cosmin Popescu în Dosarul nr. 6.703/1999 al Judecătoriei Brăila.

La apelul nominal se constata lipsa autorului excepției și a celorlalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, precizând ca art. 4 din Codul penal, care consacra principiul personalității legii penale, nu contravine prevederilor constituționale ale art. 123 alin. (1), referitoare la înfăptuirea justiției, și nici celor ale art. 130 alin. (1), referitoare la rolul Ministerului Public, prevederi invocate de autorul excepției în motivarea neconstitutionalitatii textului de lege criticat. Se mai arata ca principiul teritorialitatii legii penale, la care se referă autorul excepției, a fost abandonat, deoarece împiedica o colaborare a statelor în lupta împotriva criminalitatii. În final, se apreciază ca în realitate Curtea se afla în fața unei probleme de politica penală, iar nu de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 29 ianuarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 6.703/1999, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Codul penal, excepție ridicată de Eduard-Cosmin Popescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 123 alin. (1), referitoare la înfăptuirea justiției, și pe cele ale art. 130 alin. (1), referitoare la rolul Ministerului Public, deoarece, în opinia sa, Constituția României nu poate apara decât ordinea de drept, interesele societății române, drepturile și libertățile cetățenilor români. În consecința, considera că nu poate fi cercetat de organele de urmărire penală și judecat de instanțele române pentru fapte care nu au fost săvârșite în România, nu aduc atingere ordinii de drept române ori drepturilor unor cetățeni români. Se mai argumenteaza ca faptele săvârșite în străinătate nu au fost cercetate ca infracțiuni de statul pe teritoriul căruia au fost săvârșite și nici nu a fost sesizat statul român despre aceste fapte, iar organele de cercetare penală nu au întreprins asemenea cercetări în străinătate, cercetări posibile numai în cadrul unor convenții internaționale.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanța de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată, întrucât art. 4 din Codul penal, care consacra principiul personalității legii penale, are în vedere obligația tuturor cetățenilor români de a respecta necondiționat legile române, chiar în afară teritoriului tarii. Se mai arata ca săvârșirea unei infracțiuni în străinătate aduce atingere ordinii sociale și de drept a statului român, iar competența de cercetare și judecare a acestor fapte aparține organelor juridice române, în mod exclusiv și necondiționat, cu atât mai mult cu cat faptele reținute în sarcina inculpaților nu au fost cercetate în străinătate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 4 din Codul penal nu încalcă prevederile art. 123 alin. (1) și nici pe cele ale art. 130 alin. (1) din Constituție, ci consacra principiul personalității legii penale, potrivit căruia cetățenii români și persoanele fără cetățenie care au domiciliul în România sunt obligate să respecte legile statului român și atunci când se afla în afară teritoriului tarii. Se mai considera ca, deși textul art. 4 din Codul penal este "insuficient" deoarece "considerarea faptei ca infracțiune ar trebui să fie condiționată de existenta dublei incriminari", totuși "<<insuficienta legii>> nu intră în conflict cu nici o prevedere din Constituție", iar "o atare situație poate fi remediata doar de către legiuitor, prin modificarea și completarea textelor respective".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din cererea formulată de autorul acesteia și din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 4 din Codul penal, dispoziții care au următorul conținut: "Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în afară teritoriului tarii, dacă făptuitorul este cetățean român sau dacă, neavând nici o cetățenie, are domiciliul în țara."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia a invocat următoarele prevederi constituționale:

- Art. 123 alin. (1): "Justiția se înfăptuiește în numele legii.";

- Art. 130 alin. (1): "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor."

De asemenea, autorul excepției a considerat ca textul de lege criticat contravine și art. 1 din Codul penal, care stabilește ca "Legea penală apara, împotriva infracțiunilor, România, suveranitatea, independenta, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 4 din Codul penal, referitor la "Personalitatea legii penale", "Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în afară teritoriului tarii, dacă făptuitorul este cetățean român sau dacă, neavând nici o cetățenie, are domiciliul în țara". Curtea retine ca aceste dispoziții nu pot fi considerate contrare prevederilor art. 123 alin. (1) din Constituție, care consacra principiul infaptuirii justiției "în numele legii", deoarece tocmai conform principiului legalității instanțele judecătorești sunt obligate să aplice legea penală tuturor cetățenilor români ori apatrizilor care au domiciliul în România și care au săvârșit fapte penale în afară teritoriului tarii. Textul de lege criticat nu numai că nu contravine prevederilor art. 123 alin. (1) din Constituție, dar contribuie la îndeplinirea de către cetățenii români a uneia dintre îndatoririle lor fundamentale, prevăzute la art. 51 din Constituție, și anume "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor [...]", îndatorire de care nu sunt exonerati, conform art. 17 din aceeași Lege fundamentală, nici atunci când se afla în străinătate, deoarece "Cetățenii români se bucura în străinătate de protecția statului român și trebuie să-și îndeplinească obligațiile, cu excepția acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din țara". Totodată Curtea constata ca respectarea legii penale române în străinătate de către cetățenii români nu reprezintă o obligație incompatibilă cu absenta lor din țara. Din aceeași perspectiva Curtea constata ca dispozițiile art. 4 din Codul penal nu contravin nici prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituție, referitoare la "Rolul Ministerului Public", potrivit cărora, "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor", deoarece "personalitatea legii penale", prevăzută de textul de lege criticat, nu reprezintă o încălcare a "Rolului Ministerului Public", ci, dimpotriva, o exercitare a acestui rol, întrucât atât "interesele generale ale societății", "ordinea de drept", cat și "drepturile și libertățile cetățenilor" impun cercetarea penală și trimiterea în judecata penală a acelor cetățeni români sau apatrizi cu domiciliul în țara, care savarsesc infracțiuni în afară teritoriului tarii. În același timp Curtea observa ca tocmai neaplicarea legii penale acestor infracțiuni ar aduce atingere valorilor menționate, valori reprezentate și aparate de Ministerul Public.

Referitor la încălcarea art. 1 din Codul penal, Curtea constata ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, "hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor" și, prin urmare, asupra neconcordantei unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța cu prevederile Constituției, iar nu asupra unor pretinse neconcordante dintre mai multe dispoziții legale.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Codul penal, excepție ridicată de Eduard-Cosmin Popescu în Dosarul nr. 6.703/1999 al Judecătoriei Brăila.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2001.