Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 213/2001

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 425/1994

prezumat în vigoare

Data actului
28 iunie 2001
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 584 din 18 septembrie 2001
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 6.965 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 425/1994 , excepție ridicată de Nicolae Bob în Dosarul nr. 2.441/2000 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal a răspuns Nicolae Bob, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, partea prezenta pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Se apreciază ca prin impunerea de către furnizorul de energie termica a contractelor încheiate cu asociația de locatari, ca urmare a prevederilor

art. 29 din Hotărârea Guvernului nr. 425/1994 , se renunța la capacitatea de folosință a persoanei contractante, ceea ce contravine dispozițiilor care reglementează capacitatea civilă a persoanelor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibila, a excepției ridicate, deoarece Curtea Constituțională nu se poate pronunța decât asupra constituționalității legilor sau ordonanțelor în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 2.441/2000, Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 425/1994 , excepție ridicată de Nicolae Bob într-un proces de contencios administrativ intentat împotriva Guvernului României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 29 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 425/1994 , încalcă prevederile art. 26, 27 și 37 din Constituție, "întrucât prevede că furnizorul nu încheie contract decât cu asociațiile". Autorul excepției arata ca dispozițiile constituționale invocate îi conferă "dreptul de a avea contract cu răspundere civilă pentru consumul intim al familiei, contrar scopului unui contract civil și anume acela de interes personal [...]".

Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ, exprimandu-și opinia, "constata necesitatea trimiterii excepției de neconstituționalitate spre competența soluționare Curții Constituționale", iar susținerile făcute în motivarea excepției de neconstituționalitate le apreciază ca fiind nefondate.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este inadmisibila, întrucât se referă la dispozițiile unui regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului, al carei control de constituționalitate nu intră în competența Curții Constituționale în sensul prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 29 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 425/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 26 august 1994.

Autorul excepției susține, în esenta, ca aceste prevederi sunt contrare dispozițiilor art. 26, 27 și 37 din Constituție.

Analizând aceasta critica, Curtea observa ca dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție prevăd în mod expres și limitativ competența Curții Constituționale, în sensul că aceasta "hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".

Articolul 23

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, reluand aceasta dispoziție constituțională, precizează competența Curții de a "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei". De asemenea, dispozițiile alin. (6) al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, prevăd ca "Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională."

Deoarece în cauza instanța sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 425/1994 , nu a aplicat dispozițiile

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, revine Curții Constituționale să constate ca, întrucât actele normative criticate nu intra sub incidența controlului de constituționalitate, excepția urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibila.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 425/1994 , excepție ridicată de Nicolae Bob în Dosarul nr. 2.441/2000 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2000.

PREȘEDINTELE CURȚII
CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.