Decizia nr. 187/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) și ale

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Constantin Oprean în Dosarul nr. 9.436/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției ca fiind nefondata, invocand în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale referitoare la prevederile legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 5 septembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 9.436/2000, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) și ale

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Constantin Oprean.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca art. 11 alin. (2) și

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) și l), precum și ale art. 114 din Constituție, "deoarece instituția ordonanței președințiale este reglementată prin lege organică, respectiv prin dispozițiile art. 581 din Codul de procedură civilă, cu respectarea condițiilor exprese prevăzute de acest text".

Judecătoria Sectorului 1 București, exprimandu-și opinia, considera ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale, "deoarece ordonanțele de urgenta, asa cum este și Ordonanța nr. 40/1999, pot fi emise atât în domeniul legilor ordinare, cat și în domeniul legilor organice, singura condiție fiind existenta unor situații excepționale". De asemenea, considera că nu sunt incalcate dispozițiile constituționale privind suprimarea unei cai de atac, "deoarece potrivit art. 125 și 128 din Constituție, stabilirea competentei instanțelor judecătorești, a procedurii de judecată și a condițiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, intră în competența exclusiva a legiuitorului, care poate institui o procedură specială pentru soluționarea cu celeritate a litigiilor privind dreptul de folosință a imobilelor".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere se invoca jurisprudenta Curții Constituționale, ca, de exemplu, deciziile nr. 99/2000, nr. 111/2000, nr. 113/2000 și nr. 136/2000.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 11 alin. (2) și

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, dispoziții al căror conținut este următorul:

- Art. 11 alin. (2): "Lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriașului sau al fostului chiriaș de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl indreptateste pe proprietar sa ceara în justiție evacuarea necondiționată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanței președințiale.";

- Art. 25: "Litigiile dintre proprietari și chiriași, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competența judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanței de recurs este definitivă și irevocabilă."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) și l) și ale art. 114 din Constituție, care au următorul cuprins:

- Art. 72 alin. (3) lit. k) și l): "Prin lege organică se reglementează: [...]

k) regimul juridic general al proprietății și al moștenirii;

l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială;";

- Art. 114: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

(4) În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.

(5) Aprobarea sau respingerea ordonanțelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3)."

Cu privire la argumentele aduse de autorul excepției Curtea constata ca interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legilor organice privește numai ordonanțele Guvernului emise în baza unei legi speciale de abilitare, aceasta interdicție decurgând nemijlocit din textul constituțional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 114 din Constituție, referitor la ordonanțele de urgenta, deoarece cazul excepțional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, care, dacă ar fi interzisă, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitatii constituționale a instituției delegării legislative. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998.

De asemenea, prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, Curtea Constituțională a statuat ca, "din cuprinsul prevederilor art. 72 alin. (3) din Constituție și al celorlalte dispoziții constituționale nu rezultă ca reglementările relative la procedura civilă, în ansamblul lor, fac parte din domeniul legilor organice; fără indoiala, în conținutul unor asemenea reglementări pot exista și norme de domeniul legii organice care atrag, deci, adoptarea lor cu majoritatea prevăzută de Constituție pentru astfel de legi. Aceasta nu înseamnă transformarea tuturor dispozițiilor Codului de procedura civilă în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge, practic, la completarea Constituției, care reglementează expres și limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, între care nu figurează dispoziții legale privind procedura civilă".

În practica sa jurisdicțională Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în acest sens asupra dispozițiilor art. 11 alin. (2) și ale

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, ca, de exemplu, prin deciziile nr. 26 din 30 ianuarie 2001 și nr. 25 din 23 ianuarie 2001, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001, și, respectiv, nr. 171 din 4 aprilie 2001.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile acelor decizii subzistă și în speta de fața, astfel ca excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) și ale

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Constantin Oprean în Dosarul nr. 9.436/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2001.