Decizia nr. 146/2001

Articolul IV

din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 :

"Cauzele care au ca obiect judecarea în fond a unor litigii de muncă, aflate pe rolul judecătoriilor, vor fi trecute la completele care judeca conflictele de muncă și litigiile de muncă din cadrul judecătoriei respective, imediat după înființarea acestora.

Apelurile declarate până la data infiintarii noilor instanțe, precum și cele aflate în curs de judecată vor fi soluționate de instanțele legal sesizate.

Recursurile declarate sau aflate în curs de judecată vor fi trecute la secțiile care judeca conflicte de muncă și litigii de muncă din cadrul tribunalelor.";

-

Articolul IX

din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 :

"(1) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor pct. 6 al art. I, care se aplică după 90 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.

(2) La data publicării prezentei ordonanțe de urgență prevederile

art. 1, 11, 12 și 16 din Decretul nr. 203/1974

pentru înființarea și organizarea de secții maritime și fluviale la unele instanțe judecătorești și unități de procuratura, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 131 din 31 octombrie 1974, se abroga.";

-

Articolul 79

din Legea nr. 168/1999 : "(1) Hotărârile instanței de fond sunt definitive.

(2) Hotărârile motivate ale instanței de fond se redactează și se comunică părților în termen de cel mult 15 zile de la pronunțare.";

-

Articolul 80

din Legea nr. 168/1999 : "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond."

Autorul excepției de neconstituționalitate considera ca aceste dispoziții legale încalcă următoarele prevederi constituționale:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 107 alin. (3): "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.";

- Art. 114: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

(4) În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.

(5) Aprobarea sau respingerea ordonanțelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3)."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata că nu poate fi primită nici una dintre criticile de neconstituționalitate formulate de autorul acesteia.

Astfel, în ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), Curtea Constituțională constata ca textele de lege criticate nu conțin vreo dispoziție de natura să le confere caracter retroactiv.

Nu poate fi primită nici critica adusă

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 179/1999

în baza argumentului ca, potrivit art. 107 alin. (3) și art. 114 din Constituție, o asemenea ordonanța nu poate interveni într-un domeniu aparținând unei legi organice. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, a reținut ca "Dispozițiile art. 114 din Constituție nu prevăd interdicția de a se emite ordonanțe de urgență în domeniul legilor organice, deoarece cazul excepțional ce impune adoptarea unei măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitatii constituționale a instituției".

În ceea ce privește motivul de neconstituționalitate decurgând din "suprimarea apelului" Curtea Constituțională a statuat ca "accesul liber la justiție nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite". În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998.

În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 24 din Constituție, referitoare la garantarea dreptului la apărare, Curtea nu o poate retine ca fiind relevanta, întrucât toate litigiile legate de modificarea sau desfacerea contractelor de muncă se judeca de către instanțele judecătorești, părțile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, indiferent de gradele de jurisdicție.

Referitor la toate celelalte critici legate de modul de soluționare a litigiilor de muncă se constată că acestea nu ridica probleme de constituționalitate, ci de aplicare a legii, care nu intră în competența Curții Constituționale.

În sfârșit, în legătură cu faptul ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000

ar trebui, potrivit autorului excepției, "sa prelungească" dispozițiile

art. IV din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 , ca de altfel și pe cele ale art. 79 și 80 din Legea nr. 168/1998, Curtea constata ca aceasta este o problemă de legiferare, ce aparține competentei exclusive a legiuitorului, iar nu una de contencios constituțional.

De altfel, dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, și prin Decizia nr. 67 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 12 aprilie 2001, Curtea a respins excepțiile privitoare la aceste dispoziții. Neintervenind elemente noi de natura să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții, aceeași soluție se impune și în cauza de fața.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi sub aspectul raportarii dispozițiilor legale criticate la art. 114 alin. (4) din Constituție,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV și

art. IX din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999

privind modificarea și completarea

Legii nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , precum și a dispozițiilor art. 79 și

art. 80 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, excepție ridicată de Constantin Mirica în Dosarul nr. 3.639/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2001.