HG nr. 1026/2001
privind lichidarea activității la unele instituții de învățământ superior particular
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, precum și ale
art. 23 alin. (5) și (6) din Legea nr. 88/1993
privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Instituțiile de învățământ superior prevăzute în anexa intră în lichidare începând cu anul I.
Articolul 2
Studenții de la instituțiile de învățământ superior particular prevăzute în anexa pot să se transfere la specializări identice sau similare din instituții de învățământ superior de stat/particulare autorizate sa funcționeze provizoriu sau acreditate, în condițiile stabilite de senatele universitare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Articolul 3
Continuarea activității de învățământ superior de către instituțiile de învățământ superior particular cuprinse în anexa în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta hotărâre se pedepsește conform legii penale.
Articolul 4
Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul educației și cercetării, Ecaterina Andronescu
Anexa INSTITUȚIILE
de învățământ superior particular care intră în lichidare începând cu anul I
Nr. crt.
Instituția
Sediul
1.
Centrul Național de Inventică pentru Tineret din Ploiești
str. Călin Cătălin nr. 1, sala 88, Ploiești, județul Prahova
2.
Fundația de Prietenie Româno-Canadiană - Universitatea "Româno-Canadiană" din Brașov
str. Olteț nr. 11, Brașov, județul Brașov
3.
Universitatea Tehnologică "UNITEH" din București
șos. Pantelimon nr. 266, sectorul 2, București
4.
Universitatea "Fortuna" din București
str. Țiglina nr. 37, sectorul 3, București
5.
Academia Internațională pentru Studiul Istoriei, Culturii și al Religiilor din București
bd. Pache Protopopescu nr. 97, sectorul 2, București
6.
Fundația Academică Europeană "Etnoculturalia" - Universitatea Europeană de Științe Socioumaniste din București
Calea Dorobanților nr. 47, sectorul 1, București
7.
Academia de Arte "Luceafărul" din București
str. Alexandru Philippide nr. 11, sectorul 2, București
8.
Fundația "Gaudeamus" - Universitatea "Gaudeamus" din Constanța
bd. Ferdinand nr. 87, bl. B1, Constanța, județul Constanța
9.
Fundația Națională pentru Copii și Tineret "Ecaterina Teodoroiu" - Universitatea "Jiul de Sus" din Târgu Jiu
bd. Nicolae Titulescu nr. 26, Târgu Jiu, județul Gorj
-------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.