Act din 8 aprilie 1979
al Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala
prezumat în vigoare
Statele părți la prezentul act constitutiv,
actionind în conformitate cu Carta Națiunilor Unite,
avînd în vedere obiectivele generale ale rezolutiilor adoptate la cea de-a sasea sesiune extraordinară a Adunării generale O.N.U. referitoare la instaurarea unei noi ordini economice internaționale, ale Declarației și Planului de acțiune de la Lima privind dezvoltarea și cooperarea industriala, adoptate de către a doua Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala, și ale Rezoluției celei de-a șaptea sesiuni extraordinare a Adunării generale a Națiunilor Unite referitoare la dezvoltarea și cooperarea economică internationala,
declarind ca:
este necesar să se instaureze o ordine economică și socială justa și echitabila, care ar trebui prin eliminarea inegalitatilor economice, stabilirea de relații economice internaționale rationale și echitabile, efectuarea de schimbări sociale și economice dinamice și prin încurajarea modificărilor structurale necesare în dezvoltarea economiei mondiale,
industrializarea este un instrument dinamic de creștere, esențial dezvoltării economice și sociale accelerate, în special a țărilor în curs de dezvoltare, îmbunătățirii nivelului și calității vieții popoarelor tuturor țărilor, ca și instaurării unei noi ordini economice și sociale echitabile,
toate țările au dreptul suveran de a se industrializa și orice proces de industrializare trebuie să fie conform cu obiectivele generale ale unei dezvoltări socio-economice autosustinute și integrate și ar trebui sa includă schimbările necesare pentru asigurarea unei participari juste și efective a tuturor popoarelor la industrializarea țărilor lor,
întrucît cooperarea internationala în vederea dezvoltării constituie obiectivul și sarcina comuna a tuturor țărilor, este esențial să se promoveze industrializarea prin toate măsurile concertate posibile, inclusiv prin dezvoltarea, transferul și adaptarea de tehnologii la nivel global, regional și național, ca și la nivelul diferitelor sectoare,
toate țările, indiferent de sistemul lor economic și social, sînt hotărîte sa promoveze bunăstarea comuna a popoarelor lor prin măsuri individuale și colective vizind: dezvoltarea cooperării economice internaționale pe baza egalității suverane; întărirea independentei economice a țărilor în curs de dezvoltare; asigurarea unei ponderi echitabile a acestor tari în producția industriala mondială; contribuția la pacea și securitatea internationala și la prosperitatea tuturor națiunilor, conform scopurilor și principiilor Cartei Națiunilor Unite,
avînd în vedere aceste linii orientative,
dorind sa stabilească, în condițiile cap. IX al Cartei Națiunilor Unite, o instituție specializată avînd denumirea de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala (O.N.U.D.I.) (denumita în cele ce urmează organizația), care va trebui sa joace rolul central și să fie răspunzătoare de examinarea și de promovarea coordonării tuturor activităților în domeniul dezvoltării industriale desfășurate de organismele Națiunilor Unite, în conformitate cu atribuțiile pe care Carta Națiunilor Unite le conferă Consiliului Economic și Social și cu acordurile aplicabile în materie de relații,
convin asupra prezentului act constitutiv.
*) Traducere.
PREAMBUL
Capitolul 1 Obiective și funcții
Articolul 1
Obiective
Organizația are ca obiectiv principal promovarea și accelerarea dezvoltării industriale în țările în curs de dezvoltare, pentru a contribui la instaurarea unei noi ordini economice internaționale. Ea promovează, de asemenea, dezvoltarea și cooperarea industriala la nivel global, regional și național, ca și la nivel sectorial.
Articolul 2
Funcții
Pentru a realiza obiectivele sale mai sus menționate, organizația ia, în general, toate măsurile necesare și cuvenite, și în special:
a) încurajează și furnizează, după necesitați, asistența țărilor în curs de dezvoltare, pentru promovarea și accelerarea industrializarii lor, și în special pentru dezvoltarea, extinderea și modernizarea industriilor lor;
b) în conformitate cu Carta Națiunilor Unite, inițiază, coordonează și urmărește activitățile organismelor Națiunilor Unite, pentru a se permite organizației sa joace un rol central de coordonare în domeniul dezvoltării industriale;
c) creează concepte și abordari noi și dezvolta conceptele și abordarile existente, cu privire la dezvoltarea industriala la nivel global, regional și național, ca și la nivelul diferitelor sectoare, și elaborează studii și rapoarte în vederea formulării de noi linii de acțiune în vederea unei dezvoltări industriale armonioase și echilibrate, ținînd în mod corespunzător seama de metodele folosite în tari cu sisteme sociale și economice diferite pentru a rezolva problemele industrializarii;
d) promovează și încurajează elaborarea și utilizarea de tehnici de planificare și contribuie la formularea de programe de dezvoltare și de programe științifice și tehnologice, ca și de planuri de industrializare în sectoarele public, cooperatist și privat;
e) încurajează și sprijină dezvoltarea unei abordari integrate și interdisciplinare pentru industrializarea accelerata a țărilor în curs de dezvoltare;
f) constituie un forum și un instrument în serviciul țărilor în curs de dezvoltare și al țărilor industrializate, pentru contacte, consultări și, la cererea țărilor interesate, pentru negocieri între ele vizind industrializarea țărilor în curs de dezvoltare;
g) sprijină țările în curs de dezvoltare în crearea și funcționarea industriilor, inclusiv industriile legate de agricultura și industriile de baza, pentru a realiza o utilizare deplina a resurselor naturale și umane disponibile pe plan local, a asigura producția de bunuri destinate piețelor interne și exportului și pentru a contribui la independenta economică a acestor tari;
h) servește drept centru de schimburi de informații industriale și, în consecința, colectează și controlează în mod selectiv, analizează și elaborează, în scopul difuzării, informații privind toate aspectele dezvoltării industriale la nivel global, regional și național, ca și la nivel sectorial, inclusiv schimburi de experienta și realizari tehnologice ale țărilor dezvoltate industrial și ale țărilor în curs de dezvoltare cu sisteme sociale și economice diferite;
i) acorda o atenție deosebită adoptării de măsuri speciale vizind sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare cel mai puțin dezvoltate, fără litoral sau insulare, ca și a țărilor în curs de dezvoltare cel mai grav afectate de crize economice sau de catastrofe naturale, fără a pierde din vedere interesele celorlalte tari în curs de dezvoltare;
j) promovează, încurajează și sprijină dezvoltarea, selectarea, adaptarea, transferul și folosirea de tehnologii industriale, ținînd seama de condițiile socio-economice și de necesitățile particulare ale fiecărei industrii, acordind o atenție specială transferului de tehnologii din țările industrializate în țările în curs de dezvoltare, ca și între țările în curs de dezvoltare insesi;
k) organizează și susține programe de formare industriala vizind sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare în formarea personalului tehnic și a altui personal corespunzător necesar, la diferite niveluri, pentru dezvoltarea lor industriala accelerata;
l) sfatuieste și sprijină, în strinsa cooperare cu organismele competente ale Națiunilor Unite, cu instituțiile specializate și cu Agenția Internationala pentru Energia Atomica, țările în curs de dezvoltare în exploatarea, conservarea și transformarea, pe plan local, a resurselor lor naturale în vederea intensificării industrializarii acestor tari;
m) furnizează instalații pilot și de demonstratie în vederea accelerarii industrializarii în sectoare specifice;
n) elaborează măsuri speciale destinate promovării cooperării în domeniul industrial între țările în curs de dezvoltare, ca și între aceste tari și țările dezvoltate;
o) sprijină, în cooperare cu alte organisme corespunzătoare, planificarea regionala a dezvoltării industriale a țărilor în curs de dezvoltare în cadrul grupărilor regionale și subregionale ale acestor tari;
p) încurajează și promovează crearea și întărirea de asociații industriale, comerciale și profesionale și de organizații similare care să faciliteze deplina utilizare a resurselor interne ale țărilor în curs de dezvoltare, în vederea dezvoltării industriilor lor naționale;
q) sprijină crearea și funcționarea unei infrastructuri instituționale vizind furnizarea către industrie de servicii de reglementare, conciliere și dezvoltare;
r) sprijină guvernele țărilor în curs de dezvoltare, la cererea acestora, în obținerea de capitaluri externe pentru finanțarea de proiecte industriale în condiții juste, echitabile și reciproc acceptabile.
Capitolul 2 Participare
Articolul 3
Membri
Calitatea de membru al organizației este accesibila tuturor statelor care adera la obiectivele și principiile acesteia:
a) statele membre ale Organizației Națiunilor Unite sau membre ale unei instituții specializate sau ale Agenției Internaționale pentru Energia Atomica pot fi admise ca membri ai organizației, devenind părți la prezentul act constitutiv conform art. 24 și paragrafului 2 al art. 25;
b) alte state decît cele vizate la alin. a) pot fi admise ca membri ai organizației, devenind părți la prezentul act constitutiv conform paragrafului 3 al art. 24 și alin. c) din paragraful 2 al art. 25, după ce admiterea lor a fost aprobată de către conferința, cu o majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanti, la recomandarea consiliului.
Articolul 4
Observatori
1. Excepțind cazul cînd conferința decide altfel, statutul de observator pe lîngă organizație este recunoscut, la cerere, acelora care au acest statut la Adunarea generală a Națiunilor Unite.
2. Fără sa prejudicieze dispozițiile paragrafului 1, conferința este imputernicita sa invite alți observatori sa participe la lucrările organizației.
3. Observatorii sînt autorizați sa participe la lucrările organizației în conformitate cu regulile de procedura pertinente și cu dispozițiile prezentului act constitutiv.
Articolul 5
Suspendarea
1. Orice membru al organizației, care este suspendat din exercițiul drepturilor și privilegiilor sale de membru al Organizației Națiunilor Unite, este automat suspendat din exercițiul drepturilor și privilegiilor de membru al organizației.
2. Orice membru care este în întîrziere cu plata contribuției sale la organizație nu poate participa la vot în organizație dacă suma restantelor este egala sau superioară contribuțiilor obligatorii datorate de către el pentru cele doua exercitii financiare precedente.
Orice organ poate totuși sa autorize acest membru sa voteze în cadrul sau dacă se constată că neplata se datorează unor circumstanțe independente de voința respectivului membru.
Articolul 6
Retragerea
1. Un membru poate să se retragă din organizație prin depunerea la depozitar a unui instrument de denunțare a prezentului act constitutiv.
2. Aceasta retragere devine efectivă în ultima zi a exercițiului financiar ce urmează exercițiului în cursul căruia instrumentul menționat a fost depus.
3. Contribuțiile care trebuie vărsate de membrul care se retrage pentru exercițiul financiar care urmează exercițiului în cursul căruia retragerea a fost notificată sînt aceleași ca și contribuțiile plătite pentru exercițiul financiar în cursul căruia aceasta notificare a fost facuta. Membrul care se retrage își achită, de asemenea, toate contribuțiile voluntare neconditionate pe care le-a anuntat înaintea notificării retragerii.
Capitolul 3 Organe
Articolul 7
Organe principale și organe subsidiare
1. Organele principale ale organizației sînt:
a) Conferința generală (denumita conferința);
b) Consiliul dezvoltării industriale (denumit consiliul);
c) Secretariatul.
2. Se creează, de asemenea, un Comitet pentru program și buget, pentru a sprijini consiliul în pregătirea și examinarea programului de lucru, a bugetului ordinar și a bugetului operational ale organizației și a altor probleme financiare ale organizației.
3. Alte organe subsidiare, inclusiv comitete tehnice, pot fi create de conferința sau de consiliu, tinindu-se seama în mod corespunzător de principiul unei reprezentari geografice echitabile.
Articolul 8
Conferința generală
1. Conferința se compune din reprezentanții tuturor membrilor.
2. a) Conferința tine o sesiune ordinară o dată la 2 ani, excepțind cazul cînd aceasta decide altfel. Ea este convocată în sesiune extraordinară de către directorul general, la cererea consiliului sau a majorității tuturor membrilor.
b) Conferința tine sesiunea ordinară la sediul organizației, excepțind cazul în care decide altfel. Consiliul determina locul unde trebuie să se țină sesiunile extraordinare.
3. În afară funcțiilor specificație în prezentul act constitutiv, conferința:
a) determina principiile directoare și orientările generale ale organizației;
b) examinează rapoartele consiliului, directorului general și ale organelor subsidiare ale conferintei;
c) aproba programul de lucru, bugetul ordinar și bugetul operational ale organizației conform prevederilor art. 14, fixează baremul contribuțiilor conform prevederilor art. 15, aproba regulamentul financiar al organizației și controlează utilizarea efectivă a resurselor financiare ale organizației;
d) este autorizata sa adopte, cu majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanti, convenții sau acorduri privind orice problema care tine de competența organizației și să facă recomandări membrilor asupra acestor convenții sau acorduri;
e) face recomandări membrilor și organizațiilor internaționale asupra problemelor care țin de competența organizației;
f) ia orice alta măsura corespunzătoare pentru a permite organizației să-și promoveze obiectivele și să-și îndeplinească funcțiile sale.
4. Conferința poate delega consiliului acelea dintre puterile și funcțiile sale pe care le considera oportun a le delega, cu excepția celor prevăzute: la alin. b) al art. 3; la art. 4; la alin. a), b), c) și d) din paragraful 3 al art. 8; la paragraful 1 al art. 9; la paragraful 1 al art. 10; la paragraful 2 al art. 11; la paragrafele 4 și 6 ale art. 14; la art. 15; la art. 18; la alin. b) din paragraful 2 și la alin. b) din paragraful 3 ale art. 23, și la anexa nr. I.
5. Conferința adopta regulamentul sau interior.
6. Fiecare membru dispune de un vot în conferința. Deciziile sînt luate cu majoritatea membrilor prezenți și votanti, excepțind dispozițiile contrare din prezentul act constitutiv sau din regulamentul interior al conferintei.
Articolul 9
Consiliul dezvoltării industriale
1. Consiliul se compune din cincizeci și trei membri ai organizației, aleși de conferința, care tine seama în mod corespunzător de principiul unei reprezentari geografice echitabile. Pentru alegerea membrilor consiliului, conferința adopta următoarea repartiție a locurilor: treizeci și trei membri ai consiliului sînt aleși dintre statele enumerate în părțile A și C ale anexei nr. I la prezentul act constitutiv, cincisprezece dintre statele enumerate în partea B și cinci dintre statele enumerate în partea D.
2. Membrii consiliului sînt în funcție începînd de la închiderea sesiunii ordinare a conferintei la care au fost aleși, pînă la închiderea sesiunii ordinare a conferintei, care se va tine peste 4 ani, înțelegindu-se totuși ca membrii aleși la prima sesiune sînt în funcție începînd de la alegerea lor, iar jumătate dintre aceștia nu sînt în funcție decît pînă la încheierea sesiunii ordinare, care se tine peste 2 ani. Membrii consiliului sînt reeligibili.
3. a) Consiliul tine cel puțin o sesiune ordinară pe an, la o dată pe care el o determina. El este convocat în sesiune extraordinară de directorul general, la cererea majorității membrilor consiliului.
b) Sesiunile se țin la sediul organizației, excepțind cazul cînd consiliul decide altfel.
4. În afară funcțiilor specificate în prezentul act constitutiv și a celor care-i sînt delegate de conferința, consiliul:
a) actionind sub autoritatea conferintei, urmărește realizarea programului de lucru aprobat, a bugetului ordinar și a bugetului operational corespondent, ca și a celorlalte decizii ale conferintei;
b) recomanda conferintei un barem al contribuțiilor pentru cheltuielile în cadrul bugetului ordinar;
c) prezintă raport conferintei la fiecare sesiune ordinară asupra activităților consiliului;
d) cere membrilor sa furnizeze informații asupra activităților care interesează lucrările organizației;
e) în conformitate cu deciziile conferintei și ținînd seama de evenimentele care se pot produce între sesiunile consiliului sau ale conferintei, autoriza directorul general sa ia măsurile pe care consiliul le considera necesare pentru a răspunde situațiilor neprevăzute, ținînd în mod corespunzător seama de funcțiile și de resursele financiare ale organizației:
f) dacă postul de director general devine vacant între sesiunile conferintei, desemnează un director general ad-interim pentru a îndeplini aceasta funcție pînă la sesiunea ordinară sau extraordinară următoare a conferintei;
g) stabilește ordinea de zi provizorie a conferintei;
h) se achită de alte funcții care pot fi necesare pentru realizarea obiectivelor organizației, sub rezerva limitelor stipulate în prezentul act constitutiv.
5. Consiliul adopta regulamentul sau interior.
6. Fiecare membru dispune de un vot în consiliu. Deciziile sînt luate cu majoritatea membrilor prezenți și votanti, excepțind cazul unor dispoziții contrare din prezentul act constitutiv sau din regulamentul interior al consiliului.
7. Consiliul invita orice membru nereprezentat în sinul sau sa participe fără drept de vot la deliberările sale asupra oricărei chestiuni care interesează în mod special pe respectivul membru.
Articolul 10
Comitetul pentru program și buget
1. Comitetul pentru program și buget se compune din 27 membri ai organizației, aleși de către conferința, ținînd seama în mod corespunzător de principiul unei reprezentari geografice echitabile. În alegerea membrilor comitetului, conferința va respecta următoarea repartiție a locurilor: cincisprezece membri ai comitetului sînt aleși dintre statele enumerate în părțile A și C ale anexei nr. I la prezentul act constitutiv, noua dintre statele enumerate în partea B și trei dintre statele enumerate în partea D. În desemnarea reprezentanților lor în comitet, statele vor tine seama de pregătirea și experienta personală a acestora.
2. Membrii comitetului sînt în funcție începînd de la încheierea sesiunii ordinare a conferintei la care au fost aleși pînă la încheierea sesiunii ordinare a conferintei ce urmează peste 2 ani. Membrii comitetului sînt reeligibili.
3. a) Comitetul tine cel puțin o sesiune pe an. Poate fi convocat în sesiuni suplimentare de directorul general, la cererea consiliului sau a comitetului însuși.
b) Sesiunile se țin la sediul organizației, excepțind cazul cînd consiliul decide altfel.
4. Comitetul:
a) îndeplinește funcțiile care-i sînt încredințate conform art. 14;
b) pregătește, pentru a fi supus consiliului, proiectul baremului contribuțiilor pentru cheltuielile în cadrul bugetului ordinar;
c) îndeplinește celelalte funcții pe care i le poate incredinta conferința sau consiliul în domeniul financiar;
d) prezintă consiliului, la fiecare dintre sesiunile ordinare ale acestuia, raportul asupra tuturor activităților sale și supune consiliului, din proprie inițiativă, avize sau propuneri privind problemele financiare.
5. Comitetul adopta regulamentul sau interior.
6. Fiecare membru al comitetului dispune de un vot. Deciziile comitetului sînt luate cu majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanti.
Articolul 11
Secretariatul
1. Secretariatul cuprinde un director general, precum și directorii generali adjuncți și alt personal de care organizația poate avea nevoie.
2. Directorul general este numit de conferința, la recomandarea consiliului, pentru o perioadă de 4 ani. El poate fi numit pentru o a doua perioada de 4 ani, după care nu mai este reeligibil.
3. Directorul general este cel mai înalt funcționar al organizației. Sub rezerva directivelor generale sau speciale ale conferintei sau consiliului, directorul general are responsabilitatea generală și puterea de a conduce activitățile organizației. Sub autoritatea și sub controlul consiliului, directorul general este responsabil cu angajarea, organizarea și conducerea personalului.
4. În îndeplinirea sarcinilor lor, directorul general și personalul nu pot solicita nici accepta instrucțiuni de la nici un guvern sau autoritate exterioară organizației. Ei trebuie să se abțină de la orice act incompatibil cu situația lor de funcționari internationali și nu sînt răspunzători decît în fața organizației. Fiecare membru se angajează să respecte caracterul exclusiv internațional al funcțiilor directorului general și personalului și sa nu caute sa îi influenteze în executarea sarcinilor lor.
5. Personalul este numit de directorul general, conform regulilor pe care le fixează conferința, la recomandarea consiliului. Numirile în funcțiile de director general adjunct sînt supuse aprobării consiliului. Condițiile de angajare a personalului sînt conforme, pe cît posibil, celor ale sistemului comun al Națiunilor Unite. Considerentul dominant în recrutarea și fixarea condițiilor de angajare a personalului trebuie să fie necesitatea de a asigura cele mai înalte nivele de eficienta, competența și integritate. Va fi luată în mod corespunzător în considerație importanța unei recrutari efectuate pe o baza geografică larga și echitabila.
6. Directorul general acționează în aceasta calitate la toate reuniunile conferintei, consiliului și Comitetului pentru program și buget și îndeplinește orice alte funcții cu care este însărcinat de aceste organe. El elaborează un raport anual privind activitățile organizației. În plus, prezintă conferintei sau consiliului, după caz, orice alte rapoarte care pot fi solicitate.
Capitolul 4 Programul de lucru și problemele financiare
Articolul 12
Cheltuielile delegatiilor
Fiecare membru și observator suporta cheltuielile propriei sale delegații la conferința, la consiliu sau la orice alt organ la care participa.
Articolul 13
Compozitia bugetelor
1. Organizația își desfășoară activitățile conform programului de lucru și bugetelor sale aprobate.
2. Cheltuielile organizației sînt repartizate pe categoriile următoare:
a) cheltuieli finanțate din contribuții obligatorii (denumite bugetul ordinar); și
b) cheltuieli finanțate din contribuții voluntare la organizație sau din orice alte resurse care pot fi prevăzute în regulamentul financiar (denumite bugetul operational).
3. Bugetul ordinar prevede cheltuieli pentru administrație, cercetare și alte cheltuieli ordinare ale organizației și cheltuieli pentru alte activități conform celor prevăzute în anexa nr. II.
4. Bugetul operational prevede cheltuieli de asistența tehnica și alte activități conexe.
Articolul 14
Programul și bugetele
1. Directorul general stabilește și supune consiliului, prin intermediul Comitetului pentru program și buget, la data specificată în regulamentul financiar, un proiect de program de lucru pentru exercițiul financiar următor, ca și estimarile bugetare corespondente pentru activitățile finanțate din bugetul ordinar. Directorul general supune totodată propuneri și estimari financiare pentru activitățile finanțate din contribuții voluntare la organizație.
2. Comitetul pentru program și buget examinează propunerile directorului general și prezintă consiliului recomandările sale privind programul de lucru propus și estimarile corespondente referitoare la bugetul ordinar și bugetul operational. Recomandările comitetului sînt adoptate cu majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanti.
3. Consiliul examinează propunerile directorului general concomitent cu recomandările Comitetului pentru program și buget și adopta programul de lucru, bugetul ordinar și bugetul operational, cu modificările pe care le considera necesare, pentru a le supune conferintei, pentru examinare și aprobare. Adoptarea necesita o majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanti.
4. a) Conferința examinează și aproba, cu majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanti, programul de lucru, ca și bugetul ordinar și bugetul operational corespondente care îi sînt supuse de consiliu.
b) Conferința poate aduce modificări la programul de lucru, ca și la bugetul ordinar și la bugetul operational corespondente, conform paragrafului 6.
5. Dacă este necesar, estimarile adiționale sau revizuite relative la bugetul ordinar sau la bugetul operational sînt stabilite și aprobate conform paragrafelor 1-4 de mai sus și dispozițiilor regulamentului financiar.
6. Nici o rezoluție sau decizie și nici un amendament avînd incidente financiare, care nu a fost deja examinat conform paragrafelor 2 și 3, nu poate fi aprobat de conferința dacă nu este însoțit de o estimare a incidentelor financiare, pregatita de directorul general. Nici o rezoluție sau decizie și nici un amendament pentru care directorul general anticipeaza ca va implica cheltuieli nu poate fi aprobat de conferința atît timp pentru program și buget, apoi consiliul, întrunite în același timp cu conferința, nu vor fi avut posibilitatea sa acționeze conform paragrafelor 2 și 3. Consiliul supune deciziile sale conferintei. Aceste rezoluții decizii și amendamente sînt aprobate de conferința cu majoritate de două treimi din toți membrii.
Articolul 15
Contribuții obligatorii
1. Cheltuielile în contul bugetului ordinar sînt suportate de membri după repartiția fixată conform baremului contribuțiilor decis de conferința cu majoritatea de două treimi din membrii prezenți și votanti, la recomandarea consiliului, adoptată cu majoritatea de două treimi din membrii prezenți și votanti, pe baza unui proiect stabilit de Comitetul pentru program și buget.
2. Baremul contribuțiilor se inspira pe cît posibil din baremul cel mai recent folosit de Organizația Națiunilor Unite. Contribuția nici unui membru nu poate depăși 25% din bugetul ordinar al organizației.
Articolul 16
Contribuții voluntare la organizație
Sub rezerva regulamentului financiar al organizației, directorul general poate, în numele organizației, sa accepte contribuții voluntare la organizație - inclusiv donații, moșteniri și subvenții - din partea guvernelor, organizațiilor interguvernamentale sau neguvernamentale sau a altor surse neguvernamentale, sub rezerva ca condițiile puse la aceste contribuții voluntare să fie compatibile cu obiectivele și politica organizației.
Articolul 17
Fondul de dezvoltare industriala
Pentru a-și spori resursele și întări capacitatea de a răspunde cu rapiditate și suplete necesităților țărilor în curs de dezvoltare, organizația dispune de un fond de dezvoltare industriala, finanțat din contribuțiile voluntare la organizație prevăzute la art. 16 și din alte resurse care pot fi prevăzute în regulamentul financiar al organizației. Directorul general administrează fondul de dezvoltare industriala conform directivelor generale care reglementează funcționarea fondului, stabilite de conferința sau de consiliu în numele conferintei, și conform regulamentului financiar al organizației.
Capitolul 5 Cooperare și coordonare
Articolul 18
Relațiile cu Natiunile Unite
Organizația este legată de Natiunile Unite ca una dintre instituțiile specializate prevăzute la art. 57 din Carta Națiunilor Unite. Orice acord încheiat conform art. 63 al Cartei trebuie aprobat de conferința cu majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanti, la recomandarea consiliului.
Articolul 19
Relațiile cu alte organizații
1. Directorul general poate, cu aprobarea consiliului și sub rezerva directivelor stabilite de conferința:
a) încheia acorduri stabilind relații corespunzătoare cu alte organizații din sistemul Națiunilor Unite și cu alte organizații interguvernamentale sau guvernamentale;
b) stabili relații corespunzătoare cu organizații neguvernamentale și cu altele desfășurînd activități înrudite cu cele ale organizației. Cînd stabilește relații de acest gen cu organizații naționale, directorul general consulta guvernele interesate.
2. Sub rezerva acestor acorduri și relații, directorul general poate stabili aranjamente de lucru cu respectivele organizații.
Capitolul 6 Probleme juridice
Articolul 20
Sediul
1. Organizația are sediul la Viena. Conferința poate schimba sediul cu majoritate de două treimi din toți membrii săi.
2. Organizația încheie un acord privind sediul cu guvernul gazda.
Articolul 21
Capacitatea juridică, privilegii și imunități
1. Organizația se bucura pe teritoriul fiecăruia dintre membrii săi de capacitatea juridică și de privilegiile și imunitățile care îi sînt necesare pentru a-și exercită funcțiile și atinge obiectivele. Reprezentanții membrilor și funcționarii organizației se bucura de privilegiile și imunitățile necesare pentru a-și exercită în deplina independenta funcțiile în raport cu organizația.
2. Capacitatea juridică, privilegiile și imunitățile vizate la paragraful 1 sînt:
a) pe teritoriul oricărui membru care e parte, în ce privește organizația, la Convenția asupra privilegiilor și imunitățile instituțiilor specializate, acelea care sînt definite în clauzele tip ale respectivei convenții, modificate printr-o anexa la aceasta convenție, aprobată de consiliu;
b) pe teritoriul oricărui membru care nu e parte, în ce privește organizația, la Convenția asupra privilegiilor și imunităților instituțiilor specializate, dar care e parte la Convenția asupra privilegiilor și imunităților Națiunilor Unite, acelea care sînt definite în aceasta ultima convenție, excepțind cazul în care statul respectiv notifica depozitarului, în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, ca el nu va aplica aceasta ultima convenție la organizație; Convenția asupra privilegiilor și imunităților Națiunilor Unite încetează a se aplică organizației la 30 de zile după ce respectivul stat a depus notificarea la depozitar;
c) acelea care sînt definite în alte acorduri încheiate de organizație.
Articolul 22
Reglementarea diferendelor și cereri de avize consultative
1. a) Orice diferend între doi sau mai mulți membri privind interpretarea sau aplicarea prezentului act constitutiv, inclusiv a anexelor sale, care nu a fost reglementat pe calea negocierilor, este supus consiliului, excepțind cazul în care părțile interesate convin un alt mod de reglementare. Dacă diferendul privește în mod special un membru nereprezentat în consiliu, acest membru are dreptul de a fi reprezentat conform unor regii pe care le va adopta consiliul.
b) Dacă diferendul nu a fost reglementat conform paragrafului 1 a) încît sa satisfacă pe oricare dintre părțile la diferend, partea respectiva poate supune problema fie
i) dacă părțile sînt de acord:
A) Curții Internaționale de Justiție sau
B) unui tribunal arbitral; fie
îi) dacă este altfel unei comisii de conciliere.
Regulile referitoare la procedurile și funcționarea tribunalului arbitral și a comisiei de conciliere sînt enunțate în anexa nr. III a prezentului act constitutiv.
2. Conferința și consiliul sînt, fiecare, autorizate, sub rezerva autorizației Adunării generale a Națiunilor Unite, sa ceara Curții Internaționale de Justiție să-și dea un aviz consultativ asupra oricărei probleme juridice care apare în cadrul activităților organizației.
Articolul 23
Amendamente
1. După cea de-a doua sesiune ordinară a conferintei, oricare membru poate, în orice moment, sa propună amendamente la prezentul act constitutiv. Textul amendamentelor propuse este comunicat imediat de către directorul general tuturor membrilor și nu poate fi examinat de către conferința decît după trecerea unui interval de 90 de zile de la trimiterea respectivului text.
2. Sub rezerva celor prevăzute în paragraful 3, un amendament intră în vigoare și are forta obligatorie pentru toți membrii atunci cînd:
a) consiliul l-a recomandat conferintei;
b) a fost aprobat de conferința cu majoritate de două treimi din toți membrii, și
e) cele două treimi din membri au depus la depozitar instrumente de ratificare, acceptare sau aprobare a respectivului amendament.
3. Un amendament privind art. 6, 9, 10, 13, 14 sau 23 sau anexa nr. II intră în vigoare și are forta obligatorie pentru toți membrii atunci cînd:
a) consiliul l-a recomandat conferintei cu majoritate de două treimi din toți membrii consiliului;
b) este aprobat de conferința cu majoritate de două treimi din toți membrii, și
c) trei pătrimi din membri au depus la depozitar instrumentul de ratificare, acceptare sau aprobare a respectivului amendament.
Articolul 24
Semnare, ratificare, acceptare, aprobare și aderare
1. Prezentul act constitutiv este deschis semnării de către toate statele vizate la alin. a) al art. 3, la Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Republicii Austria, pînă la 7 octombrie 1979, apoi la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, pînă la data intrării în vigoare a respectivului act constitutiv.
2. Prezentul act constitutiv va face obiectul unei ratificări, acceptări sau aprobări de către statele semnatare. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare ale acestor state vor fi depuse la depozitar.
3. După intrarea în vigoare a prezentului act constitutiv conform paragrafului 1 al art. 25, statele vizate la alin. a) al art. 3 care nu vor fi semnat actul constitutiv, precum și statele a căror cerere de admitere va fi fost aprobată conform alin. b) al respectivului articol, vor putea adera la prezentul act constitutiv depunind un instrument de aderare.
Articolul 25
Intrarea în vigoare
1. Prezentul act constitutiv va intra în vigoare atunci cînd cel puțin optzeci de state care vor fi depus instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi avizat depozitarul ca au căzut de acord, după consultări între ele, ca prezentul act constitutiv să între în vigoare.
2. Prezentul act constitutiv va intra în vigoare:
a) pentru statele care au procedat la ratificarea vizata la paragraful 1, la data intrării în vigoare prezentului act constitutiv;
b) pentru statele care au depus instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare înaintea intrării în vigoare a prezentului act constitutiv, dar care nu au procedat la notificarea vizata la paragraful 1, la data ulterioară la care ele vor fi avizat depozitarul ca prezentul act constitutiv intră în vigoare în ce le privește.
c) pentru statele care au depus instrumentul de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare după intrarea în vigoare a prezentului act constitutiv, la data respectivei depuneri.
Articolul 26
Dispoziții tranzitorii
1. Depozitarul va convoca prima sesiune a conferintei, care va trebui să se țină în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentului act constitutiv.
2. Regulile și reglementările referitoare la organizația creata de către Adunarea generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția nr. 2152 (XXI) vor guverna organizația și organele sale pînă cînd acestea vor adopta noi dispoziții.
Articolul 27
Rezerve
Nici o rezervă nu poate fi formulată cu privire la prezentul act constitutiv.
Articolul 28
Depozitarul
1. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite este depozitarul prezentului act constitutiv.
2. Depozitarul avizează statele interesate și pe directorul general asupra tuturor problemelor privind prezentul act constitutiv.
Articolul 29
Texte autentice
Textele arab, chinez, englez, francez, rus și spaniol ale prezentului act constitutiv sînt în mod egal autentice.
Anexa 1 LISTA STATELOR
1. Dacă un stat care nu este inclus în nici una dintre listele de mai jos devine membru al organizației, conferința decide, după consultări corespunzătoare, în care din aceste liste trebuie inclus.
2. După consultări corespunzătoare, conferința poate, în orice moment, sa modifice clasificarea unui membru în listele de mai jos.
3. Modificările aduse listelor de mai jos conform paragrafelor 1 și 2 nu sînt considerate drept amendamente la prezentul act constitutiv în sensul dispozițiilor art. 23.
Listele
(Listele statelor de introdus în prezenta anexa de către depozitar sînt cele stabilite de Adunarea generală a Națiunilor Unite, pentru scopul prevăzut la paragraful 4 al secțiunii a II-a a Rezoluției sale nr. 2152 (XXI) și care sînt valabile la data intrării în vigoare a prezentului act constitutiv).
Anexa 2 BUGETUL ORDINAR
A. 1. Cheltuielile de administrație, cercetare și alte cheltuieli ordinare ale organizației sînt considerate ca incluzind:
a) cheltuielile privind consilierii interregionali și regionali;
b) cheltuielile privind serviciile consultative pe termen scurt furnizate de personalul organizației;
c) cheltuielile privind reuniunile, inclusiv reuniunilor tehnice, prevăzute în programul de lucru finanțat din bugetul ordinar al organizației;
d) cheltuielile de sustinere a programelor, rezultate din proiectele de asistența tehnica, în măsura în care aceste cheltuieli nu sînt rambursate organizației de către sursa de finanțare a respectivelor proiecte.
2. Propunerile concrete conforme dispozițiilor de mai sus sînt aplicate după examinarea de către Comitetul pentru program și buget, adoptarea de către consiliu și aprobarea de către conferința conform art 14.
B. Pentru a îmbunătăți eficienta programului de lucru al organizației în domeniul dezvoltării industriale, bugetul ordinar finanțează, de asemenea, alte activități finanțate pînă atunci din cap. 15 al bugetului ordinar al Națiunilor Unite, pînă la nivelul de 6% din totalul bugetului ordinar. Aceste activități sînt destinate intaririi contribuției organizației la sistemul de dezvoltare al Națiunilor Unite, ținînd seama de importanța utilizării mecanismului de programare pe tari al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare care este subordonat consimtamintului țărilor interesate drept cadru de referința pentru aceste activități.
Anexa 3 REGULI RELATIVE LA TRIBUNALELE ARBITRALE ȘI LA COMISIILE DE CONCILIERE
Excepțind cazul în care membrii părți la un diferend care nu a fost reglementat conform dispozițiilor paragrafului 1 a) al art. 22 și care a fost supus unui tribunal arbitral conform dispozițiilor paragrafului 1 b) i) B) al art. 22 sau unei comisii de conciliere conform dispozițiilor paragrafului 1 b) îi) nu decid altfel, regulile privind procedurile și funcționarea respectivelor tribunale sînt următoarele:
1. Deschiderea procedurii
Înaintea expirării unui interval de 3 luni de la data la care consiliul a terminat examinarea unui diferend care i-a fost supus conform dispozițiilor paragrafului 1 a) al art. 22 sau, dacă acesta nu a terminat examinarea, înaintea expirării intervalului de 18 luni de la data supunerii diferendului, toate părțile la diferend pot sa notifice în 21 de luni de la respectiva supunere, directorului general, ca doresc sa supună respectivul diferend unui tribunal arbitral, sau oricare din aceste părți poate notifica directorului general ca dorește sa supună diferendul unei comisii de conciliere. Dacă părțile au convenit asupra unui alt mod de reglementare, notificarea poate fi facuta în termen de 3 luni de la terminarea acestei proceduri speciale.
2. Stabilirea tribunalului sau a comisiei
a) Părțile la diferend numesc în unanimitate, după caz, 3 arbitri sau 3 conciliatori și desemnează pe unul dintre ei în funcția de președinte al tribunalului sau al comisiei.
b) Dacă în termen de 3 luni de la notificarea prevăzută la paragraful 1 de mai sus, unu sau mai mulți membri ai tribunalului sau ai comisiei nu au fost numiți, secretarul general al Națiunilor Unite numește, la cererea oricăreia dintre părți, în termen de 3 luni de la respectiva cerere, membrii încă nenumiti, inclusiv președintele.
c) Dacă un loc devine vacant în tribunal sau în comisie, el este ocupat într-un interval de o luna, conform alin. a), sau ulterior, conform alin. b).
3. Proceduri și funcționare
a) Tribunalul sau comisia își fixează propriul regulament interior. Toate deciziile privind orice problema de procedura și de fond pot fi luate cu majoritatea membrilor.
b) Membrii tribunalului sau ai comisiei sînt remunerați conform regulamentului financiar al organizației. Directorul general furnizează serviciile de secretariat necesare, în consultare cu președintele tribunalului sau al comisiei.
Toate cheltuielile tribunalului sau ale comisiei și membrilor, dar nu și ale părților la diferend, sînt suportate de organizație.
4. Sentințe și rapoarte
a) Tribunalul arbitral își închide procedura printr-o sentinta, care este obligatorie pentru toate părțile.
b) Comisia de conciliere își încheie procedura printr-un raport pe care-l comunică tuturor părților la diferend și care conține recomandări de care părțile respective vor tine seama în cel mai înalt grad.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.