Acord · Consiliul de Miniștri

Acordul din 23 septembrie 1980

pe termen lung între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Zimbabwe

prezumat în vigoare

Data actului
23 septembrie 1980
Emitent
Consiliul de Miniștri
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 98 din 17 noiembrie 1980
Structură
12 articole · 7.205 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Zimbabwe, denumite în continuare părți contractante,

dorind sa extindă relațiile între cele doua tari pe baza principiilor respectării independentei și suveranității, neamestecului în treburile interne, egalității în drepturi și avantajului reciproc,

avînd în vedere importanța asigurării unor condiții favorabile pentru accesul reciproc al produselor naționale pe piața celeilalte tari,

dorind să contribuie la instaurarea unei noi ordini economice internaționale, convinse de importanța intensificării și diversificării relațiilor economice și cooperării economice între țările în curs de dezvoltare pentru edificarea unei economii moderne și progres social, pentru reducerea decalajelor economice ce despart aceste tari de cele dezvoltate,

recunoscând utilitatea acordurilor pe termen lung pentru dezvoltarea constanta și de lungă durata a schimburilor comerciale,

au hotărât sa încheie prezentul acord și, în acest scop

au convenit următoarele:

Articolul 1

Părțile contractante vor extinde relațiile economice dintre ele și în acest scop convin sa adopte măsuri care să încurajeze și sa faciliteze dezvoltarea și diversificarea continua a schimburilor comerciale reciproce.

Articolul 2

Părțile contractante vor dezvolta relațiile comerciale dintre ele în special pentru produse și mărfuri manufacturate ale fiecăreia, pe baza clauzei națiunii celei mai favorizate, în conformitate cu drepturile și obligațiile celor două guverne ca părți contractante la G.A.T.T.

Părțile contractante convin, de asemenea, sa negocieze acordarea reciprocă de facilități tarifare și netarifare pe o baza preferentiala, în conformitate cu înțelegerile internaționale existente, acceptate de către cele doua părți contractante, care să asigure garantarea reciprocă a preferintelor.

Părțile contractante convin ca țara de origine a mărfurilor comercializate între ele să fie stabilită în conformitate cu legile și reglementările în vigoare din țara importatoare.

Articolul 3

Părțile contractante nu vor aplica în comerțul reciproc restrictii cantitative sau alte măsuri similare, exceptând cazurile cînd asemenea restrictii sînt aplicate produselor similare din alte tari terțe, în aceleași condiții.

Prevederile prezentului articol nu vor limita drepturile celor două părți contractante să aplice restrictii care au drept scop sa protejeze securitatea sa, sănătatea publică sau sa prevină bolile, daunatorii la animale sau plante.

Articolul 4

Livrarea mărfurilor în cadrul acestui acord va fi efectuată conform contractelor care vor fi încheiate între organizațiile și întreprinderile de comerț exterior din Republica Socialistă România, pe de o parte, și persoane juridice și fizice din Republica Zimbabwe autorizate sa desfășoare activitate de comerț exterior, pe de altă parte.

Prețurile pentru mărfurile livrate în cadrul prezentului acord se vor stabili pe baza prețurilor în devize libere practicate pe piața mondială.

În listele A și B*), anexate la acest acord, sînt menționate mărfurile ce vor fi exportate de cele doua părți contractante.

Aceste liste sînt indicative, dar nu limitative.

---------------

*) Listele A și B se comunică prin grija Secretariatului General al Consiliului de Miniștri.

Articolul 5

Părțile contractante vor scuti de plată taxelor vamale și a altor taxe, conform prevederilor legale aplicabile în țările respective:

a) mostre, prospecte și documentații necesare pentru obținerea de comenzi și pentru scopuri publicitate;

b) materiale de construcții și structuri fizice importate pentru expoziții și târguri internaționale (cu excepția taxelor de timbru și taxelor pentru licentele de import);

c) bunurile exportate sau importate temporar (cu excepția taxelor de timbru și taxelor pentru licentele de import), pentru:

- executarea de lucrări de construcții, montaj, prestări de servicii sau alte activități similare;

- efectuarea de reparații sau inlocuitori de bunuri pe baza înțelegerilor încheiate cu parteneri externi;

- participarea la târguri și expoziții, congrese, conferințe, competitii și alte activități similare;

- alte activități convenite între părțile contractante;

d) mărfurile, mijloacele de transport și alte bunuri în tranzit.

Articolul 6

Cu privire la promovarea obiectivelor prezentului acord, părțile contractante vor incuraja și facilita:

- contractele comerciale între organismele economice, întreprinderile și firmele din cele doua tari;

- organizarea și/sau participarea la târguri și expoziții comerciale;

- negocierea de acorduri, convenții și contracte comerciale, în special pe termen lung, între organizațiile economice, întreprinderile și firmele din cele doua tari;

- schimbul de reprezentanți comerciali și ai industriei, precum și de specialiști din alte domenii din cele doua tari.

Articolul 7

Produsele și mărfurile manufacturate originare dintr-una din țările părților contractante, care vor fi importate din cealaltă țara a părții contractante, nu vor putea fi reexportate într-o terta țara fără aprobarea prealabilă a furnizorului.

Articolul 8

Plățile privind schimburile comerciale și necomerciale dintre cele doua tari se vor efectua în devize liber convertibile.

Articolul 9

Prevederile prezentului acord nu afectează:

a) avantajele existente sau care vor fi acordate de oricare dintre părțile contractante țărilor vecine în conformitate cu facilitățile traficului de frontieră;

b) avantajele derivate din acordurile vamale, zone comerciale libere sau acorduri comerciale și aranjamente încheiate sau care se vor încheia de fiecare dintre părțile contractante.

Articolul 10

Acest acord va rămîne în vigoare pentru o perioadă de 5 ani. Valabilitatea acordului va putea fi extinsă automat pe noi perioade de un an dacă nici una dintre părțile contractante nu-l va denunta, în scris, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea valabilității sale.

Articolul 11

Acest acord va fi supus ratificării sau aprobării, potrivit legislației fiecărei tari, și va intra în vigoare la data fixată prin schimburile de note.

Articolul 12

La expirarea valabilității acestui acord, contractele și celelalte aranjamente încheiate pe aceasta baza rămîn valabile pînă la îndeplinirea completa a prevederilor acestora, potrivit prevederilor prezentului acord.

Încheiat la București la 23 septembrie 1980, în doua exemplare originale, fiecare în limba română și în limba engleza, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru guvernul

Republicii Socialiste România,

Nicolae Constantin

Pentru guvernul

Republicii Zimbabwe,

dr. Sydney T. Sekeramayi

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.