Acordul din 3 iulie 1996
privind serviciile aeriene între Guvernul României și Guvernul Republicii Namibia
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Namibia, denumite în continuare părți contractante,
fiind părți la Convenția privind aviația civilă internationala, deschisă spre semnare la Chicago la 7 decembrie 1944,
dorind sa încheie un acord, potrivit convenției menționate, în scopul infiintarii și exploatării de servicii aeriene regulate între și dincolo de teritoriile lor respective,
au convenit cele ce urmează:
Articolul 1
Definiții
1. În scopul aplicării acestui acord, în afară de cazul incompatibilitatii cu contextul:
a) convenție înseamnă Convenția privind aviația civilă internationala, deschisă spre semnare la Chicago la 7 decembrie 1944, și include toate anexele adoptate în baza prevederilor art. 90 din convenție, precum și orice amendamente la anexe sau la convenție, în baza prevederilor art. 90 și 94 din aceasta, în măsura în care aceste anexe și amendamente au intrat în vigoare sau au fost ratificate de ambele părți contractante;
b) autoritate aeronautica înseamnă, în cazul României, Ministerul Transporturilor sau orice persoană ori organ autorizat sa îndeplinească funcțiile exercitate în prezent de autoritățile menționate, iar în cazul Namibiei, ministrul care răspunde de aviația civilă sau orice persoană ori organ autorizat sa îndeplinească orice funcție specială la care se referă acest acord;
c) acord înseamnă acest acord, anexa la acesta și orice amendamente la acord sau la anexa, în baza prevederilor art. 19, care este obligatoriu pentru ambele părți contractante. Anexa este parte integrantă a acestui acord și toate referințele la acord vor include referințele la anexa, cu excepția cazului în care se prevede altfel în mod expres;
d) serviciu aerian, serviciu aerian internațional, companie aeriană și escala necomercială au intelesurile care le-au fost atribuite în art. 96 din convenție;
e) companie aeriană desemnată înseamnă o companie aeriană care a fost desemnată și autorizata în conformitate cu art. 3 din acest acord;
f) tarife înseamnă prețurile sau sumele de plată pentru transportul internațional de pasageri, bagaje și marfa, precum și condițiile în baza cărora se aplică aceste prețuri sau sume de plată, inclusiv prețurile sau sumele de plată, comisioanele și condițiile pentru serviciile de agenție sau alte servicii auxiliare, cu excepția remunerației și condițiilor pentru transportul poștei;
g) teritoriu, în legătură cu un stat, are înțelesul care i-a fost atribuit în art. 2 din convenție.
2. Titlurile care au fost atribuite articolelor din acest acord sunt numai pentru referința și nu urmăresc sa definească, sa limiteze sau sa descrie scopul ori intenția acestui acord.
Articolul 2
Acordarea drepturilor de trafic
1. Fiecare parte contractantă acorda celeilalte părți contractante, în ceea ce privește serviciile aeriene internaționale regulate, următoarele drepturi:
a) de a survola, fără aterizare, teritoriul celeilalte părți contractante; și
b) de a face escale necomerciale pe teritoriul menționat.
2. Fiecare parte contractantă acorda celeilalte părți contractante drepturile specificate în acest acord în scopul infiintarii serviciilor aeriene internaționale regulate pe rutele specificate în secțiunea corespunzătoare a anexei la acest acord. Aceste servicii și rute sunt denumite în continuare servicii convenite și, respectiv, rute specificate. Compania aeriană desemnată de fiecare parte contractantă se va bucura, în timp ce exploatează un serviciu convenit pe o ruta specificată, de dreptul de a face escala pe teritoriul menționat, în punctele specificate pentru acea ruta în anexa, în scopul de a imbarca și de a debarca, în trafic internațional, pasageri, bagaje, marfa și posta.
3. Nici o prevedere a paragrafelor 1 și 2 ale acestui articol nu va putea fi interpretată în sensul de a conferi unei companii aeriene a unei părți contractante dreptul de a imbarca pe teritoriul celeilalte părți contractante pasageri, bagaje, marfa și posta, transportate contra plata sau în baza unui contract de închiriere către un alt punct de pe teritoriul celeilalte părți contractante.
4. În scopul aplicării paragrafelor 1 și 2 ale acestui articol, fiecare parte contractantă poate specifică rutele care urmează să fie folosite deasupra teritoriului sau de către compania aeriană a celeilalte părți contractante, precum și aeroporturile care pot fi folosite. Nici o prevedere a acestui paragraf nu va înlocui prevederile art. 5 și anexa referitoare la tabelele de ruta.
Articolul 3
Denumirea și autorizarea companiilor aeriene
1. Autoritatea aeronautica a fiecărei părți contractante va avea dreptul sa desemneze, în scris, autorității aeronautice a celeilalte părți contractante o companie aeriană în scopul exploatării serviciilor convenite pe rutele specificate. Aceasta desemnare va face obiectul unei notificări scrise, fie direct între autoritățile aeronautice, fie între părțile contractante.
2. La primirea acestei desemnari autoritatea aeronautica a celeilalte părți contractante va acorda, fără întârziere nejustificată, sub rezerva paragrafelor 3 și 4 ale acestui articol, companiei aeriene astfel desemnate autorizația de exploatare corespunzătoare.
3. Autoritatea aeronautica a unei părți contractante poate cere unei companii aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă sa îi facă dovada ca este în măsura sa îndeplinească condițiile prevăzute de legile și reglementările aplicate în mod normal și rezonabil de aceasta autoritate la exploatarea serviciilor aeriene internaționale, în conformitate cu prevederile convenției.
4. Autoritatea aeronautica a fiecărei părți contractante are dreptul de a refuza sa acorde autorizația de exploatare la care s-a făcut referire în paragraful 2 al acestui articol sau sa impună acele condiții pe care le considera necesare în exercitarea drepturilor specificate în art. 2, în cazul în care autoritatea aeronautica a acelei părți contractante nu este convinsa ca proprietatea substantiala și controlul efectiv al acelei companii aeriene aparțin părții contractante care desemnează compania aeriană sau cetățenilor săi.
5. Compania aeriană astfel desemnată și autorizata poate începe oricând exploatarea serviciilor convenite, cu condiția ca un tarif stabilit în conformitate cu prevederile art. 11 să fie în vigoare în ceea ce privește acele servicii.
6. Fiecare parte contractantă are dreptul sa înlocuiască, printr-o notificare scrisă între autoritățile aeronautice ale părților contractante, compania aeriană pe care a desemnat-o cu o alta companie aeriană. Compania aeriană nou-desemnată va avea aceleași drepturi și va fi supusă acelorași obligații ca și compania aeriană pe care a înlocuit-o.
Articolul 4
Revocarea sau suspendarea autorizației de exploatare
1. Fiecare parte contractantă are dreptul de a revoca o autorizație de exploatare sau de a suspenda exercitarea drepturilor specificate în art. 2 de către o companie aeriană desemnată de cealaltă parte contractantă sau de a pretinde acele condiții pe care le considera necesare pentru exercitarea acestor drepturi:
a) în orice caz în care nu este convinsa ca partea preponderenta a proprietății și controlul efectiv al acelei companii aeriene aparțin părții contractante care desemnează compania aeriană sau cetățenilor acelei părți contractante; sau
b) în cazul în care acea companie aeriană nu reușește să se conformeze legilor și reglementărilor în vigoare pe teritoriul părții contractante care acorda acele drepturi; sau
c) în cazul în care acea companie aeriană nu reușește sa exploateze în conformitate cu condițiile prevăzute în acest acord.
2. În afară de cazul în care revocarea imediata, suspendarea sau impunerea condițiilor menționate în paragraful 1 al acestui articol sunt vitale pentru a se evita noi abateri de la legi și/sau reglementări, acest drept va fi exercitat numai după consultarea cu cealaltă parte contractantă, în conformitate cu art. 18.
Articolul 5
Aplicarea legilor și reglementărilor
1. Sub rezerva prevederilor convenției, legile și reglementările unei părți contractante, referitoare la intrarea în sau ieșirea de pe teritoriul sau a aeronavelor folosite în navigația aeriană internationala sau cele referitoare la exploatarea și navigația acestor aeronave pe timpul cat se găsesc în limitele teritoriului sau, se vor aplica aeronavelor companiei aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă ca și cum ar fi aplicate propriilor sale aeronave și vor fi respectate de aceste aeronave la intrarea în, ieșirea de pe sau în timp ce se afla în limitele teritoriului primei părți contractante.
2. Sub rezerva prevederilor convenției, legile și reglementările unei părți contractante, referitoare la intrarea în sau ieșirea de pe teritoriul sau a pasagerilor, bagajelor, echipajelor, mărfii sau poștei transportate de aeronave, inclusiv legile și reglementările referitoare la intrare, ieșire, imigrare, pașapoarte, vama și carantina, vor fi respectate de către sau în numele acestor pasageri, bagaje, echipaje, marfa sau posta ale companiei aeriene desemnate a celeilalte părți contractante la intrarea în, ieșirea din sau în timp ce se afla în limitele teritoriului primei părți contractante.
Articolul 6
Recunoașterea certificatelor, brevetelor și a licențelor
1. Certificatele de navigabilitate, brevetele de aptitudine și licentele eliberate sau validate de o parte contractantă și care sunt încă în vigoare vor fi recunoscute ca fiind valabile de cealaltă parte contractantă, în scopul exploatării rutelor specificate și a serviciilor convenite, prevăzute în acest acord, cu condiția ca cerințele în baza cărora au fost emise sau validate aceste certificate ori licențe să fie egale sau mai mari decât normele minime stabilite potrivit prevederilor convenției.
2. Totuși fiecare parte contractantă își rezerva dreptul de a refuza sa recunoască, pentru zborurile efectuate deasupra propriului teritoriu, brevetele de aptitudine și licentele acordate propriilor cetățeni de către alt stat contractant la convenție.
Articolul 7
Taxe aeroportuare și alte taxe similare
Fiecare parte contractantă poate impune sau permite să fie impuse taxe echitabile și rezonabile pentru folosirea aeroporturilor publice și a instalațiilor de navigație aeriană aflate sub controlul sau, cu condiția ca aceste taxe sa nu fie mai mari decât taxele impuse pentru folosirea acestor aeroporturi și instalații de către aeronavele sale naționale care efectuează servicii aeriene internaționale similare.
Articolul 8
Scutirea de taxe vamale, taxe de inspecție și alte taxe similare
1. Aeronavele folosite pe serviciile internaționale de către compania aeriană desemnată a oricărei părți contractante, precum și echipamentul lor obișnuit, rezervele de carburanți și lubrifianți și proviziile de bord, inclusiv alimentele, băuturile, produsele din tutun, precum și alte produse destinate vânzării către pasageri sau distractiei acestora, aflate la bordul acestor aeronave, vor fi scutite de toate taxele vamale, taxele de inspecție și alte taxe naționale sau locale la intrarea pe teritoriul celeilalte părți contractante, cu condiția ca aceste echipamente și rezerve sa rămână la bordul aeronavelor până în momentul reexportării lor sau folosirii lor în cadrul unei părți din zborul efectuat deasupra acelui teritoriu.
2. Vor fi, de asemenea, scutite de aceleași taxe naționale sau locale, cu excepția sumelor corespunzătoare serviciului prestat:
a) proviziile de bord imbarcate pe teritoriul unei părți contractante, în limitele fixate de autoritățile competente ale respectivei părți contractante și destinate consumarii lor la bordul aeronavelor celeilalte părți contractante, utilizate pe serviciile internaționale;
b) piesele de schimb și echipamentele importate pe teritoriul unei părți contractante pentru a fi încorporate sau folosite pe aeronavele utilizate în cadrul navigației internaționale sau pentru întreținerea ori repararea aeronavelor celeilalte părți contractante;
c) carburanții și lubrifianții destinați alimentarii aeronavei companiei aeriene desemnate a celeilalte părți contractante, folosită pe serviciile internaționale, chiar și atunci când aceștia urmează să fie utilizați în cadrul unei părți a zborului efectuat deasupra teritoriului părții contractante pe care au fost imbarcati;
d) bagajele și marfa în tranzit direct; și
e) documentele companiei aeriene, inclusiv biletele de avion, AWB și materialele de reclama.
Materialele la care s-a făcut referire în subparagrafele a), b), c), d) și e) pot fi păstrate, la cerere, sub control sau supraveghere vamală.
Articolul 9
Descărcarea echipamentelor, materialelor și rezervelor
Echipamentul obișnuit de bord, precum și materialele și rezervele aflate în mod normal la bordul aeronavelor oricărei părți contractante pot fi descărcate pe teritoriul celeilalte părți contractante numai cu consimțământul autorităților vamale de pe acel teritoriu. În acest caz ele vor putea fi puse sub supravegherea autorităților menționate până în momentul în care vor fi reexportate sau până când vor primi o alta destinație în conformitate cu reglementările vamale.
Articolul 10
Principiile care reglementează exploatarea serviciilor convenite
1. Companiile aeriene desemnate ale ambelor părți contractante se vor bucura de posibilități egale și echitabile pentru exploatarea serviciilor convenite pe rutele specificate între teritoriile lor respective.
2. În exploatarea serviciilor convenite compania aeriană desemnată a fiecărei părți contractante va ține seama de interesele companiei aeriene desemnate a celeilalte părți contractante pentru a nu se afecta în mod nejustificat serviciile pe care aceasta din urma le asigura în întregime sau în parte pe aceeași ruta.
3. Serviciile convenite, asigurate de companiile aeriene desemnate de părțile contractante, vor fi menținute într-o strânsă corelatie cu cerințele publicului în privinta transportului pe rutele specificate și vor avea ca obiectiv primordial asigurarea, la un coeficient de incarcatura rezonabil, a unei capacități adecvate pentru a răspunde cererilor curente și rațional previzibile pentru transportul de pasageri, bagaje, marfa și posta, atât imbarcate, cat și debarcate în punctele de pe rutele specificate, situate pe teritoriile statelor care au desemnat companiile aeriene.
4. Asigurarea transportului de pasageri, bagaje, marfa și posta, atât imbarcate, cat și debarcate în punctele de pe rutele specificate, situate pe teritoriile unor tari terțe, va fi determinata în conformitate cu principiile generale, potrivit cărora capacitatea trebuie să fie legată de:
a) cerințele de trafic spre și dinspre teritoriul părții contractante care a desemnat compania aeriană;
b) cerințele de trafic din cadrul regiunii traversate de serviciile convenite, după ce s-a ținut seama de serviciile de transport aerian înființate de companiile aeriene ale statelor din acea regiune; și
c) cerințele exploatării liniei aeriene directe.
5. Capacitatea totală care urmează să fie asigurată pe serviciile convenite de companiile aeriene desemnate ale părților contractante va fi convenită între companiile aeriene desemnate și aprobată de autoritățile aeronautice ale părților contractante înainte de începerea exploatării, iar după aceea, în conformitate cu cerințele de trafic previzibile.
6. Dacă în cazul revederii capacității părțile contractante nu reușesc sa convină asupra capacității care urmează să fie asigurată pe serviciile convenite, capacitatea care poate fi asigurata de companiile aeriene desemnate ale părților contractante nu va depăși capacitatea totală care a fost anterior convenită, incluzând variatiile de sezon.
Articolul 11
Tarife
1. Tarifele care urmează să fie aplicate de către compania aeriană desemnată de una dintre părțile contractante pentru serviciile tratate de acest acord vor fi stabilite la cuantumuri rezonabile, ținându-se seama de toți factorii relevanti, inclusiv de interesele utilizatorilor, costul exploatării, caracteristicile serviciului, nivelul comisioanelor, de un profit rezonabil, tarifele aplicate de alte companii aeriene, precum și de alte considerente de ordin comercial de pe piața.
2. Tarifele la care s-a făcut referire în paragraful 1 al acestui articol vor fi convenite, dacă este posibil, între companiile aeriene desemnate ale ambelor părți contractante, iar la acest acord se va ajunge, în măsura posibilului, prin folosirea procedurilor Asociației Transportului Aerian Internațional sau a unui alt mecanism internațional corespunzător de coordonare a tarifelor, acceptabile ambelor părți contractante.
3. Tarifele astfel convenite vor fi supuse aprobării autorităților aeronautice ale ambelor părți contractante cu cel puțin 60 (șaizeci) de zile înainte de data propusă pentru intrarea lor în vigoare. În cazuri speciale această perioadă poate fi redusă, sub rezerva acordului respectivelor autorități.
4. Aprobarea tarifelor poate fi data în mod expres. Dacă nici una dintre autoritățile aeronautice nu și-a exprimat dezacordul în termen de 30 (treizeci) de zile de la data la care tarifele au fost supuse spre aprobare, în conformitate cu paragraful 3 al acestui articol, aceste tarife vor fi considerate ca aprobate. În cazul reducerii perioadei stabilite pentru supunerea spre aprobare a tarifelor în conformitate cu paragraful 3 al acestui articol, autoritățile aeronautice pot conveni ca perioada în care poate fi notificat dezacordul să fie mai mica de 30 (treizeci) de zile.
5. Dacă un tarif supus spre aprobare nu poate fi convenit în conformitate cu paragraful 2 al acestui articol sau dacă în perioada aplicabilă, în conformitate cu paragraful 4 al acestui articol, o autoritate aeronautica notifica celeilalte autorități aeronautice dezacordul sau asupra unui tarif convenit în conformitate cu prevederile paragrafului 2 al acestui articol, autoritățile aeronautice ale celor două părți contractante se vor strădui sa stabilească tariful de comun acord.
6. Dacă autoritățile aeronautice ale părților contractante nu pot conveni asupra oricărui tarif supus aprobării lor în baza paragrafului 3 al acestui articol sau asupra stabilirii oricărui tarif în baza paragrafului 5 al acestui articol, diferendul va fi soluționat în conformitate cu prevederile art. 17.
7. Un tarif stabilit în conformitate cu prevederile acestui articol va rămâne în vigoare până în momentul stabilirii unui alt tarif. Cu toate acestea, folosirea tarifului nu va fi prelungită în virtutea acestui paragraf pentru o perioadă mai mare de 12 (douasprezece) luni de la data la care acesta ar fi expirat.
8. Autoritatea aeronautica a fiecărei părți contractante va depune toate eforturile pentru a asigura ca companiile aeriene desemnate se conformează tarifelor convenite înregistrate la autoritățile aeronautice ale părților contractante și ca nici o companie aeriană nu reduce orice parte din aceste tarife, prin orice mijloace, directe sau indirecte, fără aprobarea autorităților aeronautice, care poate fi data în mod general sau în mod particular, de la caz la caz.
Articolul 12
Aprobarea orarelor
1. Orarele de zbor, inclusiv frecventa zborurilor, zilele de operare, tipul serviciilor și tipul (tipurile) aeronavelor ce vor fi folosite, vor fi convenite între companiile aeriene desemnate ale ambelor părți contractante. Aceste probleme, astfel convenite, vor fi supuse aprobării autorităților aeronautice cu cel puțin 60 (șaizeci) de zile înainte de începerea exploatării serviciilor convenite. Aceeași procedura va fi aplicată în cazul schimbării ulterioare, iar perioada de 60 (șaizeci) de zile poate fi modificată sub rezerva acordului autorităților aeronautice.
2. În cazul în care companiile aeriene desemnate nu vor reusi sa cada de acord asupra orarelor, acestea vor fi stabilite de autoritățile aeronautice ale ambelor părți contractante. Aceeași procedura este aplicabilă și în cazul în care companiile aeriene desemnate nu cad de acord asupra schimbării ulterioare a orarului în vigoare. În acest din urmă caz orarele existente vor rămâne în vigoare 6 (șase) luni, perioada în care autoritățile aeronautice vor depune eforturi pentru stabilirea noilor orare.
Articolul 13
Securitatea aviației
1. În conformitate cu drepturile și obligațiile ce le revin potrivit dreptului internațional, părțile contractante reafirma ca obligația lor reciprocă de a proteja securitatea aviației civile împotriva actelor de intervenție ilicită face parte integrantă din acest acord. Fără a limita generalitatea drepturilor și obligațiilor ce le revin potrivit dreptului internațional, părțile contractante vor acționa în special conform prevederilor Convenției cu privire la infracțiunile și anumite alte acte comise la bordul aeronavelor, semnată la Tokio la 14 septembrie 1963, ale Convenției pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, semnată la Haga la 16 decembrie 1970, și ale Convenției pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securității aviației civile, semnată la Montreal la 23 septembrie 1971, precum și ale oricărei alte convenții privind securitatea aviației, care este obligatorie pentru ambele părți contractante.
2. Părțile contractante își vor acorda reciproc, la cerere, toată asistența necesară pentru prevenirea actelor de capturare ilicită a aeronavelor lor civile și a altor acte ilicite îndreptate împotriva securității acestor aeronave, pasagerilor și echipajelor lor, aeroporturilor și instalațiilor de navigație aeriană, precum și împotriva oricărei alte amenințări pentru securitatea aviației civile.
3. În raporturile lor reciproce părțile contractante vor acționa în conformitate cu prevederile referitoare la securitatea aviației, care au fost stabilite de Organizația Aviației Civile Internaționale și desemnate ca anexe la Convenția privind aviația civilă internationala, în măsura în care aceste prevederi de securitate se aplică părților contractante; ele vor cere operatorilor de aeronave înmatriculate de ele sau operatorilor care își au sediul principal ori reședința permanenta pe teritoriul lor, precum și operatorilor de aeroporturi situate pe teritoriul lor sa acționeze în conformitate cu aceste dispoziții referitoare la securitatea aviației.
4. Fiecare parte contractantă este de acord ca acești operatori de aeronave trebuie să respecte prevederile privind securitatea aviației, la care s-a făcut referire în paragraful 3 al acestui articol, pretinse de cealaltă parte contractantă la intrarea în, ieșirea din sau în timp ce se afla în limitele teritoriului celeilalte părți contractante. Fiecare parte contractantă va asigura ca pe teritoriul sau se aplică în mod efectiv măsuri rezonabile pentru protecția aeronavelor și pentru controlul pasagerilor, echipajelor și bagajelor de mana, precum și pentru desfășurarea de controale de securitate corespunzătoare asupra bagajelor de cala, mărfurilor și proviziilor de bord, înainte, dar și în timpul imbarcarii sau încărcării. Fiecare parte contractantă va examina, de asemenea, în spirit favorabil, orice cerere care îi este adresată de către cealaltă parte contractantă pentru măsuri speciale rezonabile de securitate, pentru a face fața unei amenințări deosebite.
5. Atunci când este comis un incident sau exista o amenințare de comitere a unui act de capturare ilicită de aeronave civile ori se comit alte acte ilicite îndreptate împotriva siguranței acestor aeronave, pasagerilor și echipajelor lor, aeroporturilor sau instalațiilor de navigație aeriană, părțile contractante se vor ajuta reciproc prin facilitarea comunicațiilor și prin alte măsuri corespunzătoare, cu scopul de a se pune capăt, rapid și în condiții de securitate, incidentului sau amenințării cu un act ilicit.
6. Fiecare parte contractantă va lua măsurile pe care le considera aplicabile, cu scopul de a se asigura ca o aeronava a celeilalte părți contractante, supusă unui act de capturare ilicită sau altor acte de intervenție ilicită, care a aterizat pe teritoriul sau, este reținută la sol, în afară de cazul în care decolarea sa este impusa de obligația primordială de a proteja vietile omenești. Aceste măsuri vor fi luate, dacă este posibil, pe bază de consultări cu cealaltă parte contractantă.
7. În ciuda prevederilor paragrafului 2 al art. 18, dacă o parte contractantă se confrunta cu probleme în ceea ce privește aplicarea de către cealaltă parte contractantă a prevederilor conținute în acest articol, referitoare la securitatea aviației, aceasta poate cere consultări imediate cu autoritatea aeronautica a celeilalte părți contractante.
Articolul 14
Furnizarea datelor statistice
Autoritatea aeronautica a unei părți contractante va determina propria companie aeriană desemnată sa furnizeze autorității aeronautice a celeilalte părți contractante, la cererea acesteia, date periodice sau alte situații statistice care pot fi cerute în mod rezonabil în scopul examinării capacității asigurate pe serviciile convenite de către compania aeriană desemnată a primei părți contractante. Aceste date statistice vor include toate informațiile cerute, în scopul stabilirii volumului de trafic transportat de acele companii aeriene pe serviciile convenite, precum și punctul de îmbarcare și debarcare a acelui trafic.
Articolul 15
Transferul veniturilor
1. Fiecare parte contractantă acorda companiei aeriene desemnate a celeilalte părți contractante dreptul de liber transfer, în conformitate cu reglementările și cerințele sale privind schimbul valutar, la cursul oficial de schimb, al excedentului dintre încasări și cheltuieli realizate pe teritoriul sau în legătură cu transportul pasagerilor, bagajelor, mărfii și poștei de către compania aeriană desemnată menționată.
2. Aceste sume nu vor fi supuse nici unor taxe sau restrictii, cu excepția taxelor percepute de bănci în mod normal pentru asemenea operațiuni.
3. Profiturile obținute de compania aeriană desemnată a unei părți contractante din exploatarea în trafic internațional a aeronavelor proprii sunt impozabile numai în statul în care este situat locul conducerii efective al companiei.
4. În eventualitatea ca un acord sau o convenție privind evitarea dublei impuneri în ceea ce privește impozitarea pe venit și capital va intra în vigoare între România și Namibia, prevederile acestui acord sau convenții, obligatorii pentru ambele părți contractante, vor înlocui, făcându-se schimbările necesare (mutatis mutandis), prevederile paragrafului 3 al acestui articol.
5. Transferul veniturilor între companiile aeriene desemnate se va efectua în acea valuta forte convertibilă care va fi convenită din când în când, între ele, în acest scop.
Articolul 16
Reprezentanta companiei aeriene
1. Compania aeriană desemnată de fiecare parte contractantă va avea dreptul, sub rezerva legilor și regulamentelor referitoare la intrarea, angajarea și șederea pe teritoriul celeilalte părți contractante, de a introduce și de a menține pe teritoriul celeilalte părți contractante specialiști în domeniul tehnic, de conducere și operational, precum și orice alți specialiști de care poate fi nevoie, în mod rezonabil, la asigurarea serviciilor aeriene convenite.
2. Fiecare parte contractantă acorda companiei aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă dreptul de a se angaja în vânzarea transportului aerian pe teritoriul sau, fie direct, fie prin angajații săi. Fiecare companie aeriană desemnată va avea dreptul de a vinde acest transport și orice persoană va fi libera sa cumpere acest transport în conformitate cu legile și reglementările valabile pe teritoriul sau.
Articolul 17
Soluționarea diferendelor
1. Dacă între părțile contractante apare un diferend privitor la interpretarea sau aplicarea acestui acord, acestea se vor strădui, în primul rând, sa rezolve diferendul prin negocieri directe între autoritățile aeronautice. În cazul în care autoritățile aeronautice nu reușesc sa ajungă la o soluționare, părțile contractante se vor strădui sa rezolve diferendul pe cale diplomatică.
2. Dacă părțile contractante nu pot ajunge la o soluționare prin negocieri, acestea pot conveni ca diferendul să fie supus pentru mediere unei persoane sau organ competent.
3. Dacă nu se poate ajunge la o soluționare în conformitate cu paragrafele 1 și 2 ale acestui articol, diferendul va fi supus spre hotărâre, la cererea oricărei părți contractante, unui tribunal format din 3 arbitri.
a) Fiecare parte contractantă va desemna un arbitru, iar cel de-al treilea arbitru, numit de cei 2 arbitri astfel desemnați, va acționa ca președinte al tribunalului.
b) Fiecare parte contractantă va desemna arbitrul sau într-o perioadă de 60 (șaizeci) de zile de la data primirii de oricare parte contractantă de la cealaltă parte contractantă a unei notificări, pe cale diplomatică, prin care se cere arbitrarea diferendului de către un astfel de tribunal, iar cel de-al treilea arbitru va fi numit într-o perioadă ulterioară de 60 (șaizeci) de zile de la data la care ambii arbitri au fost desemnați în mod corespunzător.
c) Dacă o parte contractantă nu reușește sa desemneze un arbitru în perioada specificată sau dacă cel de-al treilea arbitru nu este numit în perioada specificată, președintele Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale poate să numească, la cererea oricărei părți contractante, un arbitru sau arbitrii, după cum este cazul. În acest caz arbitrul sau arbitrii numiți de președintele menționat nu vor fi cetățeni sau rezidenți permanenți ai statelor părți la acest acord.
4. Părțile contractante se vor conformă deciziei luate de un tribunal constituit în baza paragrafului 3 al acestui articol.
5. Cheltuielile de tribunal, precum și cheltuielile pentru toți arbitrii, ale căror natura și limite vor fi convenite în prealabil de părțile contractante, vor fi împărțite în mod egal între părțile contractante. Orice problema referitoare la împărțirea costurilor tribunalului arbitral sau la procedura de plată a acestor costuri va fi stabilită de tribunalul arbitral.
6. Dacă și atât timp cat o parte contractantă nu reușește să se conformeze unei hotărâri avute în vedere în paragraful 4 al acestui articol, cealaltă parte contractantă va avea motive de a limita, de a revoca sau de a suspenda, după cum va fi cazul, autorizația de exploatare a companiei aeriene respective, caz în care prevederile art. 4 se vor aplica făcându-se schimbările necesare (mutatis mutandis).
Articolul 18
Consultări
1. Autoritățile aeronautice ale părților contractante se vor consulta din când în când, într-un spirit de strânsă colaborare, pentru a se asigura ca prevederile acestui acord și ale anexei la acesta se aplică și se respecta în mod satisfăcător.
2. Orice parte contractantă poate cere consultări, care pot fi sub forma de discuții sau prin corespondenta și care vor începe într-o perioadă de 60 (șaizeci) de zile de la data primirii cererii, în afară de cazul în care ambele părți contractante convin sa prelungească această perioadă.
Articolul 19
Amendamente
1. Dacă orice parte contractantă considera de dorit sa amendeze orice prevedere a acestui acord, un asemenea amendament, dacă este convenit între părțile contractante, va intra în vigoare printr-un schimb de note diplomatice prin care se confirma ca cerințele constituționale au fost îndeplinite de ambele părți contractante.
2. În ciuda prevederilor paragrafului 1 al acestui articol, amendamentele la anexa la acest acord pot fi convenite direct între autoritățile aeronautice ale părților contractante. Aceste amendamente se vor aplica la data la care ele au fost confirmate printr-un schimb de note între autoritățile aeronautice.
3. Acest acord va fi amendat pentru a se conformă prevederilor oricărei convenții internaționale sau acord multilateral cu privire la transportul aerian, care pot deveni obligatorii pentru ambele părți contractante. Cu toate acestea, până la realizarea unui asemenea amendament, prevederile acestei convenții sau acord vor prevala.
Articolul 20
Intrarea în vigoare
1. Acest acord va înlocui orice acorduri anterioare privind serviciile aeriene internaționale între părțile contractante.
2. Acest acord se va aplica la data semnării și va intra în vigoare la data la care ambele părți contractante își vor notifica reciproc îndeplinirea formalităților cerute de legislația lor privind intrarea în vigoare a acordurilor internaționale.
Articolul 21
Înregistrarea la Organizația Aviației Civile Internaționale
Acest acord și orice amendamente la acesta vor fi înregistrate la Organizația Aviației Civile Internaționale.
Articolul 22
Încetarea valabilității
Oricare dintre părțile contractante poate notifica în scris, oricând, pe canale diplomatice, celeilalte părți contractante intenția sa de a termina acest acord; aceasta notificare va fi comunicată simultan Organizației Aviației Civile Internaționale. În aceasta situație acordul va fi terminat la 12 (douasprezece) luni după data primirii notificării de către cealaltă parte contractantă, în afară de cazul în care notificarea este retrasă, prin înțelegere, înainte de expirarea acestei perioade. În absenta confirmării de primire de către cealaltă parte contractantă, notificarea va fi considerată ca fiind primită la 14 (paisprezece) zile după primirea acesteia de Organizația Aviației Civile Internaționale.
Drept care, subsemnații, fiind autorizați în modul cuvenit pentru aceasta de către guvernele lor respective, au semnat acest acord.
Încheiat la București la 3 iulie 1996, în câte doua exemplare originale, în limbile română și engleza, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru Guvernul României,
Aurel Novac,
ministrul transporturilor
Pentru Guvernul Republicii Namibia,
Oskar Valentine Plichta,
ministrul transporturilor
Anexa 1 -------
la acord
--------
Secțiunea 1 Rute pe care vor putea fi exploatate servicii aeriene regulate, în ambele sensuri, de compania aeriană desemnată de Guvernul României:
București - puncte intermediare - Windhoek - puncte mai departe
Secțiunea 2 Rute pe care vor putea fi exploatate servicii aeriene regulate, în ambele sensuri, de compania aeriană desemnată de Guvernul Republicii Namibia:
Windhoek - puncte intermediare - București - puncte mai departe
Secțiunea 3
Frecventele care urmează să fie efectuate, precum și capacitatea care urmează să fie oferită vor fi supuse acordului autorităților aeronautice ale părților contractante.
NOTE:
a) Punctele intermediare și punctele mai departe vor fi supuse acordului autorităților aeronautice ale părților contractante.
b) Cu excepția punctului de origine și de destinație, fiecare companie aeriană desemnată poate să nu deserveasca orice punct sau toate punctele de pe rutele specificate, fie în cadrul tuturor serviciilor convenite, fie cu ocazia unora dintre ele.
c) Dreptul unei companii aeriene desemnate a unei părți contractante de a transporta pasageri, bagaje, marfa și posta între punctul de pe teritoriul celeilalte părți contractante și puncte situate pe teritoriile unor tari terțe va fi supus acordului autorităților aeronautice ale părților contractante.
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.