Decizia nr. 240/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 18-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , excepții ridicate de Esmail Alidastjerd, Hashim Naser Husain, Mahmoud Ahmed Aleko, Yasser Naji Mustafa, Saad Jamel Khawlah, Raied J. Kadhim, Rashwan Shbeeb Khuder, Rakan Shbeeb Khuder și Sirwan Omar Ahmed în dosarele nr. 3.513/2001, 2.483/2001, 2.484/2001, 2.485/2001, 2.240/2001, 2.241/2001, 2.242/2001, 2.243/2001 și 2.244/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 București.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arata ca, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, se impune conexarea dosarelor, având în vedere ca acestea au ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate. Curtea, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 170C/2001, 171C/2001, 172C/2001, 175C/2001, 176C/2001, 177C/2001, 178C/2001 și 179C/2001 la Dosarul nr. 159C/2001.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întemeiate criticile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 20 alin. (5) și ale art. 21 alin. (6), referitoare la caracterul definitiv și executoriu al hotărârii date în prima instanța. În ceea ce privește celelalte dispoziții criticate se solicita respingerea excepțiilor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 6 aprilie 2001 (pronunțată în Dosarul nr. 3.513/2001), din 9 martie 2001 (pronunțate în dosarele nr. 2.483/2001, 2.484/2001 și 2.485/2001) și din 5 martie 2001 (pronunțate în dosarele nr. 2.240/2001, 2.241/2001, 2.242/2001, 2.243/2001 și 2.244/2001) Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 18-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 . Excepțiile au fost invocate de Esmail Alidastjerd, Hashim Naser Husain, Mahmoud Ahmed Aleko, Yasser Naji Mustafa, Saad Jamel Khawlah, Raied J. Kadhim, Rashwan Shbeeb Khuder, Rakan Shbeeb Khuder și Sirwan Omar Ahmed în cadrul unor plângeri având ca obiect recunoașterea unei forme de protecție în baza

art. 1, 2 și 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 .

În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate, al căror conținut este identic, se susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, 20, 24, 49 și 123 din Constituție, precum și prevederilor art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fără însă ca autorii excepțiilor de neconstituționalitate sa indice în mod concret în ce anume constau aceste încălcări.

Judecătoria Sectorului 6 București, exprimandu-și opinia, apreciază, în esenta, ca textele vizate de excepțiile de neconstituționalitate sunt conforme cu prevederile constituționale.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepțiile sunt neintemeiate. În esenta, se arata ca " Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

prevede, pentru persoanele ce solicita statutul de refugiat, dreptul de a face plângere împotriva hotărârii de respingere a cererii lor de către Oficiul Național pentru Refugiati, precum și dreptul de a ataca cu recurs hotărârea instanței judecătorești. Petiționarul poate face probe în susținerile sale, beneficiază în mod gratuit de interpret, poate fi asistat de un avocat și este scutit de plată taxelor de timbru. Prin întreaga procedura reglementată de ordonanța se asigura soluționarea cu celeritate a cererilor pentru a se stabili cat mai curând statutul celor îndreptățiți și nu în scopul restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților individuale. Dispozițiile ordonanței oferă un tratament juridic egal, fără discriminări pentru petitionarii aflați în aceeași situație, aceea de solicitanți ai statutului de refugiat în România". Totodată, se considera ca, potrivit art. 15 alin. (1) și art. 54 din Constituție, "solicitanților le revine îndatorirea de a-și exercită cu buna-credința drepturile și libertățile recunoscute în România și de a respecta obligațiile prevăzute de legea română". În sfârșit, în ceea ce privește dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se susține ca aceste prevederi nu sunt incalcate, "întrucât, potrivit principiilor constituționale, astfel cum sunt ele dezvoltate prin acte normative subsecvente, orice persoană are dreptul la un proces echitabil, în cadrul acestuia putând utiliza întreaga paleta a drepturilor și regulilor procedurale prevăzute de lege".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate îl constituie următoarele dispoziții din

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000:

- art. 13 alin. (1) lit. a), privind procedura ordinară de acordare a statutului de refugiat;

- art. 17 alin. (1) și (2), art. 18-20, referitoare la procedura accelerata de acordare a statutului de refugiat;

- art. 21 și 22, privind procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.

Autorii excepțiilor de neconstituționalitate susțin ca textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții constituționale:

- art. 11 alin. (2), privind tratatele ratificate de Parlament;

- art. 16 alin. (1), referitor la egalitatea cetățenilor;

- art. 18, referitor la cetățenii străini și apatrizi;

- art. 20 alin. (2), referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului;

- art. 23, privind libertatea individuală;

- art. 24, referitor la dreptul la apărare;

- art. 49, privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți;

- art. 123, privind înfăptuirea justiției.

În susținerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate se invoca și încălcarea dispozițiilor art. 6 pct. 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții privind dreptul la un proces echitabil și, respectiv, dreptul la un recurs efectiv.

Analizând excepțiile de neconstituționalitate ridicate, Curtea Constituțională retine următoarele:

I. În legătură cu dispozițiile art. 20 alin. (5) și ale

art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, ulterior sesizării cu excepțiile din prezentele dosare, Curtea Constituțională s-a pronunțat într-o alta cauza, având ca obiect și aceste prevederi de lege care au fost criticate sub aceleași aspecte și prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și din acte internaționale, ca și în cauzele de fața. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, nepublicata, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (5) și ale

art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , statuand în esenta ca aceste prevederi încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituție. Pentru a pronunța aceasta soluție Curtea a reținut ca, întrucât "hotărârea primei instanțe este definitivă și executorie, aceasta hotărâre urmează a fi pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemulțumit de soluția de respingere a cererii sale de către prima instanța, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în fața instanței de recurs".

Ulterior pronunțării

Deciziei Curții Constituționale nr. 176 din 29 mai 2001

a fost adoptată

Legea nr. 323 din 27 iunie 2001

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Conform acestei legi, pe data intrării sale în vigoare, alineatul (5) al articolului 20, precum și alineatul (6) al articolului 21 vor avea următorul cuprins:

- art. 20 alin. (5): "Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă.";

- art. 21 alin. (6): "În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă."

Ca urmare a acestei modificări, la data pronunțării prezentei decizii art. 20 alin. (5) și

art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , în redactarea criticata de autorii excepțiilor de neconstituționalitate, nu mai sunt în vigoare. Or, potrivit dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, aceasta nu se poate pronunța decât asupra dispozițiilor dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, ceea ce exclude exercitarea controlului de constituționalitate asupra unor prevederi de lege eliminate din legislație. Acesta este și sensul în care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 32 din 2 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999.

În consecința, în temeiul prevederilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, coroborate cu cele ale alin. (6) din art. 23 al legii, care prevăd ca excepția este inadmisibila atunci când este contrară prevederilor alin. (1), excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 alin. (5) și ale

art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibila.

II. Curtea constata, de asemenea, ca potrivit pct. 2 al articolului unic din

Legea nr. 323 din 27 iunie 2001

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, pe data intrării în vigoare a acesteia "Alineatul (6) al articolului 20 se abroga". Rezultă ca, în temeiul

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit căruia "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei", dispoziții coroborate cu cele ale art. 23 alin. (6) din aceeași lege, redate anterior, excepția de neconstituționalitate a prevederilor alin. (6) al

art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibila.

III. Referitor la excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) și (2), art. 18-20 alin. (1)-(4), art. 21 alin. (1)-(5) și ale

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , dispoziții de lege criticate, de asemenea, ca fiind neconstituționale, Curtea constata ca și acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate.

Prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, respingând, cu majoritate de voturi în ceea ce privește art. 22 alin. (1), excepțiile de neconstituționalitate ridicate cu referire la aceleași dispoziții din

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și internaționale ca și prezentele dosare Curtea Constituțională a reținut în esenta următoarele:

Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, pretins a fi incalcate prin art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanța criticata nu sunt aplicabile în cauza, întrucât acest text constituțional are în vedere persoane care au calitatea de cetățean român.

În legătură cu susținerea referitoare la încălcarea art. 18 alin. (1) din Constituție, care statuează cu privire la cetățenii străini și apatrizi, Curtea a observat ca între drepturile refugiatilor și ale persoanelor care au dobândit o formă de protecție legea română prevede: liberul acces la instanțele de judecată - art. 23 alin. (1) lit. l); dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a i se asigura în mod gratuit un interpret pe întreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b); precum și dreptul de a nu fi expulzat sau returnat ("non-refoulement"), cu excepțiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Asa fiind, nu exista contrarietate între textele criticate și dispoziția constituțională menționată.

Susținerile privind neconstituționalitatea normelor din

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

care reglementează procedura accelerata (art. 17-20) și pe acelea care reglementează procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21-22), prin raportare la art. 49 din Constituție, au fost respinse deoarece textele de lege criticate nu conțin restrangeri speciale ale exercițiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de acordare a unor forme de protecție din partea statului român.

Curtea a observat ca textele criticate nu conțin nici o prevedere care să contravină principiului infaptuirii justiției în numele legii, al independentei judecătorilor și al supunerii lor numai legii, principiu stabilit de art. 123 din Constituție, astfel încât și aceasta sustinere a autorilor excepțiilor a fost înlăturată.

Prin aceeași decizie Curtea a mai reținut ca, "de altfel, pentru aceleași motive, urmează a fi respinse și excepțiile de neconstituționalitate privind celelalte dispoziții din ordonanța".

În sfârșit, în legătură cu încălcarea art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale Curtea a reținut ca textele de lege criticate "nu opresc, în realitate, părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi aparate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționeaza, într-o societate democratica, procesul echitabil".

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 176/2000 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza.

IV. În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate autorii acestora au invocat și încălcarea prin prevederile

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a dispozițiilor art. 23 din Constituție.

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca textul criticat reglementează procedura pentru acordarea statutului de refugiat, pe când dispozițiile constituționale pretins a fi incalcate se referă la "Libertatea individuală" a persoanei și condițiile în care se pot realiza perchezitii, rețineri și arestari și faptul ca acestea pot fi dispuse numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. Asa fiind, rezultă ca prevederile art. 23 din Constituție nu sunt incidente în cauza și, în consecința, critica urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește art. 22 alin. (1),

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenite inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (5) și (6) și ale

art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , excepții ridicate de Esmail Alidastjerd, Hashim Naser Husain, Mahmoud Ahmed Aleko, Yasser Naji Mustafa, Saad Jamel Khawlah, Raied J. Kadhim, Rashwan Shbeeb Khuder, Rakan Shbeeb Khuder și Sirwan Omar Ahmed în dosarele nr. 3.513/2001, 2.483/2001, 2.484/2001, 2.485/2001, 2.240/2001, 2.241/2001, 2.242/2001, 2.243/2001 și 2.244/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 București.

2. Respinge excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) și (2), art. 18, 19, 20 alin. (1)-(4), art. 21 alin. (1)-(5) și ale

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , excepții ridicate de aceiași autori în aceleași dosare.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2001.