Decizia nr. 242/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 18-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, excepții ridicate de I'Hssan K. I'Na'Imah, Akeal T. Assad, Kasem S. Maktof și Jhmal K. Dhahr în dosarele nr. 2.236/2001, 2.237/2001, 2.238/2001 și 2.239/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 192C/2001, 193C/2001 și 194C/2001 la Dosarul nr. 191C/2001, având în vedere ca obiectul excepțiilor de neconstituționalitate este identic în toate cauzele enumerate.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexarii. În consecința, pentru o mai buna administrare a justiției, Curtea, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, dispune conexarea dosarelor anterior menționate la Dosarul nr. 191C/2001.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întemeiate criticile privind dispozițiile art. 20 alin. (5) și ale art. 21 alin. (6), referitoare la caracterul definitiv și executoriu al hotărârii date în prima instanța. În ceea ce privește celelalte dispoziții criticate se solicita respingerea excepției. În susținerea argumentelor se invoca și Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 29 mai 2001, în curs de publicare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 5 martie 2001, pronunțate în dosarele nr. 2.236/2001, 2.237/2001, 2.238/2001 și 2.239/2001, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 18-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România. Excepțiile au fost invocate de petentii I'Hssan K. I'Na'Imah, Akeal T. Assad, Kasem S. Maktof și Jhmal K. Dhahr în cadrul unor plângeri având ca obiect recunoașterea unei forme de protecție în baza

art. 1, 2 și 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 .

În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate autorii acestora considera dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale, în esenta, pentru ca perioada prevăzută de lege pentru soluționarea cererii de către Oficiul Național pentru Refugiati și de către instanța este extrem de redusă, aceasta ingradind "vadit drepturile și libertățile solicitantului de azil", și contravenind astfel art. 18, 20, 24, 49 și 123 din Constituție, precum și art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, se considera ca această perioadă scurta de soluționare a cererilor de acordare a statutului de refugiat ar contraveni în special dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la apărare, solicitanții de azil, personal sau prin apărătorii lor, neavând timpul necesar pentru a-și face toate apărările în legătură cu dosarul, iar instanțele fiind obligate sa rezolve cererile în termenul scurt prevăzut de lege.

Judecătoria Sectorului 6 București, exprimandu-și opinia, considera excepțiile invocate ca fiind neintemeiate, întrucât textele legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale incalcate.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera excepția ridicată ca fiind neîntemeiată. În legătură cu

art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

se apreciază ca este vorba de o eroare materială, textul invocat ca fiind neconstitutional fiind în realitate art. 13 alin. (1) lit. b). Cu privire la acest din urma text se arata că nu încalcă nici o dispoziție constituțională, deoarece consacra dreptul solicitantului de azil de a fi asistat sau reprezentat de avocat, fiind în concordanta cu art. 24 din Constituție. Se mai arata ca acest text, reglementand dreptul la interpret în mod gratuit, este chiar mai favorabil decât prevederile exprese ale art. 127 alin. (2) teza a II-a din Constituție privind caracterul gratuit al acestui drept în procesele penale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) și (2) și ale

art. 18-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000. Textele constituționale considerate ca fiind incalcate sunt cele ale art. 11 alin. (2), ale art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20 alin. (2), ale art. 23, 24, 49 și 123. De asemenea, sunt invocate ca fiind incalcate prevederile art. 6 pct. 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepțiile de neconstituționalitate ridicate, Curtea constata următoarele:

I. În legătură cu dispozițiile

art. 20 și 21 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, Curtea Constituțională s-a pronunțat într-o alta cauza având ca obiect aceste prevederi de lege, care au fost criticate sub aceleași aspecte și prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și din acte internaționale ca și în cauzele de fața. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, nepublicata, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (5) și ale art. 21 alin. (6) (referitoare la caracterul definitiv și executoriu de drept al hotărârii pronunțate în prima instanța) din

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , statuand, în esenta, ca aceste prevederi încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituție. Pentru a pronunța aceasta soluție Curtea a reținut ca, întrucât "hotărârea primei instanțe este definitivă și executorie, aceasta hotărâre urmează să fie pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemulțumit de soluția de respingere a cererii sale de către prima instanța, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în fața instanței de recurs".

Ulterior pronunțării

Deciziei Curții Constituționale nr. 176 din 29 mai 2001

a fost adoptată

Legea nr. 323 din 27 iunie 2001

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Prin această lege a fost abrogat art. 20 alin. (6) din ordonanța, iar art. 20 alin. (5) și art. 21 alin. (6) au fost modificate, având în prezent următorul cuprins:

- art. 20 alin. (5): "Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă.";

- art. 21 alin. (6): "În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă."

Curtea constata, de asemenea, ca dispozițiile art. 20 alin. (6) au fost abrogate prin pct. 2 al articolului unic din

Legea nr. 323/2001 . Astfel, având în vedere faptul ca, potrivit

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, obiect al controlului de constituționalitate nu poate fi decât o dispoziție legală în vigoare și întrucât abrogarea a intervenit după data sesizării Curții, rezultă ca, în privinta dispozițiilor

art. 20 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , excepțiile de neconstituționalitate urmează să fie respinse ca devenite inadmisibile.

În ceea ce privește dispozițiile art. 20 alin. (5) și ale

art. 21 alin. (6), care au fost modificate prin Legea nr. 323/2001 , Curtea constata ca soluția legislativă inițială, prin eliminarea caii de atac a recursului, nu a fost menținută. Astfel fiind, sunt, de asemenea, aplicabile dispozițiile

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepțiile de neconstituționalitate privind art. 20 alin. (5) și art. 21 alin. (6) urmând să fie respinse ca devenite inadmisibile.

II. Referitor la excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) și (2), art. 18, 19, art. 20 alin. (1)-(4), art. 21 alin. (1)-(5) și ale

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , dispoziții de lege criticate, de asemenea, ca fiind neconstituționale, Curtea constata ca și acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate.

Prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, respingând excepțiile de neconstituționalitate privind aceste dispoziții din

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și internaționale ca și în prezentele dosare, Curtea Constituțională a reținut, în esenta, următoarele:

Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, pretinse a fi incalcate prin art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanța criticata, nu sunt aplicabile în cauza, întrucât acest text constituțional are în vedere persoane care au calitatea de cetățean român.

În legătură cu susținerea referitoare la încălcarea art. 18 alin. (1) din Constituție, care statuează cu privire la cetățenii străini și apatrizi, Curtea a observat ca între drepturile refugiatilor și ale persoanelor care au dobândit o formă de protecție legea română prevede: liberul acces la instanțele de judecată - art. 23 alin. (1) lit. l); dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a i se asigura, în mod gratuit, un interpret pe întreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum și dreptul de a nu fi expulzat sau returnat ("non-refoulement"), cu excepțiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Asa fiind, nu exista contrarietate între textele criticate și dispoziția constituțională menționată.

Susținerile privind neconstituționalitatea normelor din

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , care reglementează procedura accelerata (art. 17-20), și a celor care reglementează procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21-22), prin raportare la art. 49 din Constituție, au fost respinse deoarece textele de lege criticate nu conțin restrangeri speciale ale exercițiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protecție din partea statului român.

Curtea a reținut, de asemenea, ca textele criticate nu conțin nici o prevedere care să contravină principiului infaptuirii justiției în numele legii, al independentei judecătorilor și al supunerii lor numai legii, principiu stabilit de art. 123 din Constituție, astfel ca și aceasta sustinere a autorilor excepțiilor a fost înlăturată.

Prin aceeași decizie Curtea a mai statuat ca, "de altfel, pentru aceleași motive, urmează a fi respinse și excepțiile de neconstituționalitate privind celelalte dispoziții din ordonanța".

În sfârșit, în legătură cu încălcarea art. 6 pct. 1 și a art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a reținut ca textele de lege criticate "nu opresc, în realitate, părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi aparate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționeaza, într-o societate democratica, procesul echitabil".

Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea soluției de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) și (2), ale art. 18, 19, ale art. 20 alin. (1)-(4), art. 21 alin. (1)-(5) și ale

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 .

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenite inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 20 alin. (5) și (6) și ale

art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , excepții ridicate de l'Hssan K. I'Na'Imah, Akeal T. Assad, Kasem S. Maktof și Jhmal K. Dhahr în dosarele nr. 2.236/2001, 2.237/2001, 2.238/2001 și 2.239/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 București.

2. Respinge excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) și (2), ale art. 18, 19, art. 20 alin. (1)-(4), art. 21 alin. (1)-(5) și ale

art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , excepții ridicate de aceiași autori în aceleași dosare.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 iulie 2001.