Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 274/2001

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare

prezumat în vigoare

Data actului
2 octombrie 2001
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 5 din 8 ianuarie 2002
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 11.558 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Electra Ang" - S.R.L. din Brosteni, județul Suceava, în Dosarul nr. 3.628/2001 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curții, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV pct. 7 alin. 1 și 2 ca neîntemeiată. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor alin. 3 al pct. 7 al aceluiași articol se considera ca aceasta este inadmisibila, deoarece dispozițiile legale criticate fac referire la

Legea nr. 76/1992 , care a fost abrogată expres potrivit dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 10/1997

cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 23 mai 2001, pronunțată în Dosarul nr. 3.628/2001, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Electra Ang"- S.R.L. din Brosteni, județul Suceava.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arata ca dispozițiile legale invocate sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (1), (7) și (8) din Constituție "deoarece, prin instituirea răspunderii fără culpa, are loc o substituire a instituțiilor juridice în materia sancțiunilor, prin înlocuirea naturii confiscării cu cea a amenzii".

Judecătoria Cluj-Napoca, exprimandu-și opinia, apreciază ca textele criticate nu contravin prevederilor constituționale, întrucât "confiscarea, ca sancțiune complementara reglementată de dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 32/1968 , se aplică numai în ipoteza în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor o prevede expres". Aceasta măsura nu este însă prevăzută de textul de lege analizat, astfel ca excepția este neîntemeiată.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, având în vedere jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, considera ca excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici (publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994), aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995). Acest text legal are următoarea redactare: "În vederea consolidării regimului valutar în vigoare și intaririi disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare, se stabilesc următoarele: [...]

7. În cazul constatării nerespectării termenelor menționate la pct. 3, 5 și 6, precum și a celor menționate în autorizația Băncii Naționale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenționale reprezentând:

- 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;

- 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 și 60 de zile calendaristice;

- 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depășește primele 60 de zile de întârziere.

În toate situațiile se menține obligația repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenției.

În cazul depășirii termenului de la alineatul precedent, penalitățile stabilite la

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță, se majorează cu 50%."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate sunt:

- art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. [...]

(7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.

(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii."

Autorul excepției considera ca prevederile

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

instituie o răspundere fără culpa, fapt ce determina o înlocuire a naturii confiscării cu cea a amenzii. În acest fel patrimoniul societății comerciale, licit dobândit, este diminuat prin aceasta sancțiune contravențională, însă nu prin confiscare, ci prin aplicarea unei amenzi. "Proprietatea licit dobandita de către societatea comercială exportatoare, diminuată cu contravaloarea mărfii exportate și neîncasate, este diminuată în continuare de stat prin aplicarea acestei amenzi, care are caracterul unei confiscari", arata în concluzie autorul excepției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca alineatul final al textului legal supus controlului de constituționalitate face referire la

Legea nr. 76/1992 , lege abrogată expres prin

art. 11 lit. c) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10/1997

cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997). Ca urmare, în cazul depășirii termenului prevăzut de alineatul final al pct. 7 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

nu se vor mai putea aplica sancțiunile reglementate prin

Legea nr. 76/1992 , la care se adauga o majorare de 50%, deoarece un text legal care face trimitere la o norma care între timp a ieșit din vigoare nu mai produce efecte juridice. În consecința, prevederile alineatului final al pct. 7 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

nu pot constitui obiectul controlului de neconstituționalitate, având în vedere ca, potrivit

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională are competența de a decide numai asupra normelor juridice în vigoare. Prin urmare, în temeiul alin. (6) al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepția de neconstituționalitate a alineatului final al pct. 7 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibila.

În legătură cu susținerea potrivit căreia dispozițiile alin. 1 și 2 ale pct. 7 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

ar încalcă prevederile art. 41 alin. (1), (6) și (7) din Constituție, Curtea a reținut prin mai multe decizii (de exemplu prin Decizia nr. 104 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000) ca dispozițiile criticate au ca scop consolidarea regimului valutar și întărirea disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare ale persoanelor fizice și juridice care produc și comercializează mărfuri, executa lucrări și prestează servicii în străinătate, precum și obligația de repatriere a valutei și sancțiunea nerespectării acestei obligații. Curtea a mai constatat ca limitele dreptului de proprietate au fost stabilite prin lege (și anume

Legea nr. 12/1995 , prin care a fost aprobată cu modificări

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 ), iar amenzile contravenționale prevăzute la pct. 7 al art. IV din ordonanța criticata sunt stabilite prin lege, asa încât nu se poate retine încălcarea art. 41 din Constituție.

De asemenea, prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, Curtea a statuat că nu este intemeiata nici susținerea potrivit căreia se instituie o răspundere obiectivă, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de săvârșirea unei contravenții, elementul vinovatiei este de esenta acesteia și, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancțiune contravențională. Existenta sau inexistenta acesteia este un element al stării de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanței de judecată.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o schimbare a jurisprudenței Curții, soluția și motivarea din deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile

art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 ,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 7 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Electra Ang" - S.R.L. din Brosteni, județul Suceava, în Dosarul nr. 3.628/2001 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 7 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2001.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Doina Suliman

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.