Decizia nr. 281/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV alin. 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999

privind modificarea și completarea

Legii nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, excepție ridicată din oficiu de Tribunalul Maramures - Secția comercială în Dosarul nr. 2.087/2000.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curții Constituționale, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 23 martie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 2.087/2000, Tribunalul Maramures - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV alin. 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999

privind modificarea și completarea

Legii nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, excepție ridicată de instanța din oficiu, în cadrul unui litigiu de muncă ce are ca obiect contestația formulată împotriva desfacerii disciplinare a unui contract de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată susține ca dispozițiile ordonanței criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 114, deoarece prin acestea "nu se puteau modifica dispozițiile unei legi organice cum este

Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească". În ceea ce privește art. IV alin. 3 din aceeași ordonanța se considera ca dispozițiile acestuia încalcă art. 49 din Constituție, întrucât restrang drepturile procesuale ale părților, în sensul că acestea "nu vor avea o judecata echitabila la care au dreptul potrivit art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin

Legea nr. 30/1994 ".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, având în vedere jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, considera ca excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. IV alin. 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999

privind modificarea și completarea

Legii nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 17 noiembrie 1999), aprobată și modificată prin

Legea nr. 118/2001

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 30 martie 2001), dispoziții care au următoarea redactare: "Recursurile declarate sau aflate în curs de judecată vor fi trecute la secțiile care judeca conflicte de muncă și litigii de muncă din cadrul tribunalelor."

Textele constituționale invocate de instanța de judecată ca fiind incalcate sunt art. 114, referitor la Delegarea legislativă, și art. 49, privind Restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata că nu poate fi primită nici una dintre criticile de neconstituționalitate formulate de instanța de judecată.

Astfel, Curtea constata ca este nejustificată susținerea potrivit căreia ordonanța de urgență criticata contravine prevederilor constituționale ale art. 114, întrucât ar modifica dispozițiile unei legi organice, și anume

Legea nr. 92/1992 . În jurisprudenta sa, concretizata în numeroase decizii, ca de exemplu Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, și Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, Curtea Constituțională a statuat ca dispozițiile art. 114 din Constituție nu prevăd interdicția de a se emite ordonanțe de urgență în domeniul legilor organice, limitarea prevăzută pentru ordonanțele emise în baza legii de abilitare nefiind aplicabilă în cazul ordonanțelor de urgenta.

Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia

art. IV alin. 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999

contravine art. 49 din Constituție, în sensul că este restrâns exercițiul drepturilor procesuale ale părților. Acest text de lege stabilește instanța competența să soluționeze recursurile în materia conflictelor de muncă după data infiintarii completelor specializate create în temeiul

art. 17 alin. 1^1-1^3 din Legea nr. 92/1992 , republicată, modificată și completată prin aceasta ordonanța de urgență.

Potrivit prevederilor constituționale ale art. 125 alin. (3) și ale art. 128, stabilirea competentei și a căilor de atac intră în atributia exclusiva a legiuitorului, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite, cu condiția de a nu se aduce atingere unor norme sau principii constituționale. Aceasta înseamnă ca existenta unor proceduri speciale poate determina și instituirea unor reglementări corespunzătoare, care să atribuie caracter definitiv unor hotărâri judecătorești ori sa limiteze într-un fel sau altul exercitarea căilor de atac. Asa fiind, Curtea observa ca prevederile constituționale ale art. 49, raportate la cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu sunt incidente în cauza, întrucât stabilirea competentei diferitelor instanțe judecătorești și a căilor de atac împotriva hotărârilor acestora nu lezeaza dreptul persoanei "la judecarea în mod echitabil, în mod public, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege", a cauzei sale, nefiind obligatorie existenta mai multor grade de jurisdicție.

În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii, ca de exemplu Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998, și Decizia nr. 93 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 mai 2001.

Deoarece în cauza de fața nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea în materie a jurisprudenței Curții Constituționale, excepția urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV alin. 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999

privind modificarea și completarea

Legii nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, excepție ridicată din oficiu de Tribunalul Maramures - Secția comercială în Dosarul nr. 2.087/2000.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 octombrie 2001.