Decizia nr. 276/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Rev Comat Inox" - S.A. din Targu Mures în Dosarul nr. 9.512/R/2001 al Judecătoriei Targu Mures.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curții Constituționale, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV pct. 3 ca neîntemeiată. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 2 al aceluiași articol se considera ca aceasta este inadmisibila, deoarece dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 9.512/R/2001, Judecătoria Targu Mures a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Rev Comat Inox" - S.A. din Targu Mures.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1, art. 24, art. 41 alin. (2) și (3), art. 134 alin. (1) și (2) lit. a) și ale art. 135 alin. (1) și (6), întrucât "afectează dreptul de dispoziție al persoanelor juridice și fizice, ca atribut al dreptului de proprietate privată [...]". În aceste condiții se apreciază ca "România nu este stat de drept, democratic [...]".

Judecătoria Targu Mures, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția este neîntemeiată, deoarece dispozițiile pct. 3 al art. IV din ordonanța criticata nu contravin prevederilor constituționale invocate. În ceea ce privește pct. 2 al aceluiași articol instanța de judecată considera ca soluționarea cauzei nu depinde de aceste dispoziții legale, astfel ca excepția este inadmisibila.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, având în vedere jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, considera ca excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. IV pct. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994), aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995). Aceste texte legale au următoarea redactare: "În vederea consolidării regimului valutar în vigoare și intaririi disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare, se stabilesc următoarele: [...]

2. Persoanele juridice și fizice prevăzute la art. 1 sunt obligate sa încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executarilor de lucrări și prestărilor de servicii în străinătate, precum și din orice alte operațiuni și tranzacții externe, prin conturile deschise în România la bănci autorizate.

3. În cazul operațiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerț internațional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română, sau, după caz, a executării lucrărilor și prestării serviciilor în străinătate, în funcție de zona geografică a partenerului extern.

Pentru operațiunile cu încasare la termen între 90 și 360 de zile, cat și pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerțului a eliberat licențe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naționala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plății, stabilite conform clauzelor contractuale.

În cazul plăților în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeași perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.

Ministerul Comerțului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum și lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 și 360 de zile calendaristice. [...]"

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate sunt următoarele: art. 1, relativ la Statul român, art. 24, privind Dreptul la apărare, art. 41 alin. (2) și (3), referitor la Protecția proprietății private, art. 134 alin. (1) și (2) lit. a), relativ la Economia României, și art. 135 alin. (1) și (6), privind ocrotirea proprietății private.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine următoarele:

I. Referitor la critica de neconstituționalitate a pct. 2 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 , care instituie obligația persoanelor fizice și juridice, care executa lucrări și prestează servicii în străinătate, de a incasa sumele în valută din orice operațiuni și tranzacții externe prin conturi deschise în România la bănci autorizate, Curtea constata ca litigiul aflat în fața instanței judecătorești are ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție pentru întârzierea repatrierii unei sume în valută. Pe de altă parte, potrivit

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională poate fi sesizată de instanțele judecătorești numai asupra unor prevederi din legi sau ordonanțe de care depinde soluționarea cauzei. În speta, soluționarea cauzei de către instanța de judecată nu depinde de textul de lege criticat, astfel ca excepția privind

art. IV pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

este inadmisibila.

Instanța de judecată a reținut corect acest motiv de inadmisibilitate a excepției, dar nu s-a conformat dispozițiilor alin. (6) al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, care prevăd ca, "Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională".

II. Cu privire la constituționalitatea pct. 3 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

(care instituie modalitățile și termenele de repatriere a valutei rezultate din actele de comerț internațional realizate de agenții economici) Curtea s-a pronunțat prin numeroase decizii, constatând ca aceste dispoziții legale sunt constituționale, în esenta, pentru următoarele motive:

- se constată că prevederile constituționale ale art. 41 au fost respectate, deoarece limitele dreptului de proprietate au fost stabilite prin lege ( Legea nr. 12/1995 , prin care a fost aprobată cu modificări

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 );

- se considera ca protecția proprietății private și, respectiv, a averii dobândite în mod licit, care nu poate fi confiscată, nu justifica utilizarea bunurilor proprietate privată, indiferent de natura lor, pentru încălcarea unui interes național, asa cum este cel al asigurării disponibilităților valutare necesare asigurării obligațiilor externe de plată ale economiei (în același sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998);

- dispozițiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 134 alin. (1) și (2) lit. a) din Constituție, ci, dimpotriva, acestea sunt respectate, deoarece tocmai în temeiul art. 134 alin. (2) lit. b) "Statul trebuie să asigure: [...] b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară". Aceasta obligație fundamentală a fost respectata de Guvern și Parlament, ordonanța criticata având ca scop însăși protejarea intereselor naționale prin consolidarea regimului valutar, asigurarea disponibilităților valutare necesare îndeplinirii obligațiilor externe de plată ale economiei. Nici economia de piața și nici libertatea comerțului nu justifica încălcarea obligației de repatriere a valutei și a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde însăși funcționarea sistemului economic, astfel încât autonomia juridică a agenților economici în activitatea de comerț exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligații.

În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțată prin numeroase decizii, ca de exemplu Decizia nr. 60 din 31 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 183 din 18 mai 1998, și Decizia nr. 104 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o schimbare a jurisprudenței Curții, soluția și motivarea din deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza.

Referitor la încălcarea prin textul de lege criticat a prevederilor art. 24 din Constituție se observa ca aceasta sustinere este vadit nefondata, deoarece agentul economic sancționat are posibilitatea exercitării tuturor drepturilor procesuale.

În aceste condiții rezultă ca dispozițiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 1 din Constituție, întrucât în România, ca stat de drept și democratic, Legea trebuie aplicată, adică toate persoanele trebuie să se supună legii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Rev Comat Inox" - S.A. din Targu Mures în Dosarul nr. 9.512/R/2001 al Judecătoriei Targu Mures.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2001.