Decizia nr. 275/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 2, 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Azomures" - S.A. din Targu Mures în Dosarul nr. 1.989/2001 al Tribunalului Mures.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curții Constituționale, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV pct. 3 și pct. 7 alin. 1 și 2 ca neîntemeiată. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor alin. 3 al pct. 7 al aceluiași articol se considera ca aceasta este inadmisibila, deoarece dispozițiile legale criticate fac referire la

Legea nr. 76/1992 , care a fost abrogată expres potrivit dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 10/1997

cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie. De asemenea, se apreciază ca pct. 2 al art. IV din ordonanța criticata nu are legătură cu soluționarea cauzei, astfel ca și excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale este inadmisibila.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 8 iunie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 1.989/2001, Tribunalul Mures a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 2, 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Azomures" - S.A. din Targu Mures.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (7), ale art. 49, ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) și ale art. 135 alin. (6), întrucât constituie "o formă mascată de confiscare a unor bunuri dobândite în mod licit, în baza unor relații comerciale".

Tribunalul Mures, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, întrucât aceste texte de lege "prevăd măsuri de consolidare a regimului valutar, de intarire a disciplinei financiare a agenților economici care desfășoară activități de export-import [...]".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, având în vedere jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, considera ca excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. IV pct. 2, 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994), aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995). Aceste texte legale au următoarea redactare: "În vederea consolidării regimului valutar în vigoare și intaririi disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare, se stabilesc următoarele: [...]

2. Persoanele juridice și fizice prevăzute la art. 1 sunt obligate sa încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executarilor de lucrări și prestărilor de servicii în străinătate, precum și din orice alte operațiuni și tranzacții externe, prin conturile deschise în România la bănci autorizate.

3. În cazul operațiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerț internațional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română, sau, după caz, a executării lucrărilor și prestării serviciilor în străinătate, în funcție de zona geografică a partenerului extern.

Pentru operațiunile cu încasare la termen între 90 și 360 de zile, cat și pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerțului a eliberat licențe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naționala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plății, stabilite conform clauzelor contractuale.

În cazul plăților în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeași perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.

Ministerul Comerțului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum și lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 și 360 de zile calendaristice. [...]

7. În cazul constatării nerespectării termenelor menționate la pct. 3, 5 și 6, precum și a celor menționate în autorizația Băncii Naționale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenționale reprezentând:

- 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;

- 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 și 60 de zile calendaristice;

- 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depășește primele 60 de zile de întârziere.

În toate situațiile se menține obligația repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenției.

În cazul depășirii termenului de la alineatul precedent, penalitățile stabilite la

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță, se majorează cu 50%."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate sunt următoarele:

- art. 41 alin. (7): "Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.";

- art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori a unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b): "(1) Economia României este economie de piața.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;

b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară";

- art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata următoarele:

I. Referitor la critica de neconstituționalitate a pct. 2 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 , ce instituie obligația persoanelor fizice și juridice care executa lucrări și prestează servicii în străinătate de a incasa sumele în valută din orice operațiuni și tranzacții externe prin conturi deschise în România la bănci autorizate, Curtea retine ca litigiul aflat în fața instanței judecătorești are ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenției pentru întârzierea repatrierii unei sume în valută. Pe de altă parte, potrivit

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională poate fi sesizată de instanțele judecătorești numai asupra unor prevederi din legi sau ordonanțe de care depinde soluționarea cauzei. În speta, soluționarea cauzei de către instanța de judecată nu depinde de textul de lege criticat, astfel ca excepția privind

art. IV pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

este inadmisibila.

II. Cu privire la constituționalitatea pct. 3 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

(care instituie modalitățile și termenele de repatriere a valutei rezultate din actele de comerț internațional realizate de agenții economici), precum și a pct. 7 alin. (1) și (2) al aceluiași articol (care prevede sancțiunile în cazul nerespectării acestor termene) Curtea s-a pronunțat prin numeroase decizii, constatând ca aceste dispoziții legale sunt constituționale, în esenta, pentru următoarele motive:

- dispozițiile

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995

și modificată prin

Legea nr. 105/1997 , nu contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (7), deoarece nu se instituie "o confiscare mascată", astfel cum se susține de autorul excepției, ci se prevăd măsuri de consolidare a regimului valutar, de intarire a disciplinei financiare a agenților economici care desfășoară activități de import-export, prevăzându-se obligația acestora de repatriere a valutei, precum și sancțiuni pentru nerespectarea acestei obligații, nerespectare care constituie contravenție;

- conform alin. (1) al art. 41 din Constituție "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", iar în temeiul alin. (8) al art. 41 din Constituție "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";

- se constată că aceste prevederi constituționale au fost respectate, deoarece limitele dreptului de proprietate au fost stabilite prin lege ( Legea nr. 12/1995 , prin care a fost aprobată cu modificări

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 ), iar amenzile contravenționale prevăzute la pct. 7 al art. IV din ordonanța criticata sunt, de asemenea, prevăzute în condițiile legii;

- se considera ca protecția proprietății private și, respectiv, a averii dobândite în mod licit, care nu poate fi confiscată, nu justifica utilizarea bunurilor proprietate privată, indiferent de natura lor, pentru încălcarea unui interes național, asa cum este cel al asigurării disponibilităților valutare necesare asigurării obligațiilor externe de plată ale economiei (în același sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998);

- se observa ca art. 49 din Constituție nu are incidența în cauza, deoarece se referă la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale cetățenilor, iar nu ale unor societăți comerciale;

- dispozițiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Constituție, ci, dimpotriva, acestea sunt respectate, deoarece tocmai în temeiul art. 134 alin. (2) lit. b) "Statul trebuie să asigure: [...] b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară". Aceasta obligație fundamentală a fost respectata de Guvern și Parlament, ordonanța criticata având ca scop însăși protejarea intereselor naționale prin consolidarea regimului valutar, asigurarea disponibilităților valutare necesare îndeplinirii obligațiilor externe de plată ale economiei. Nici economia de piața și nici libertatea comerțului nu justifica încălcarea obligației de repatriere a valutei și a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde însăși funcționarea sistemului economic, astfel încât autonomia juridică a agenților economici în activitatea de comerț exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligații.

În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii, ca de exemplu Decizia nr. 60 din 31 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 18 mai 1998, și Decizia nr. 104 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o schimbare a jurisprudenței Curții, soluția și motivarea din deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza.

III. În legătură cu dispozițiile alineatului final al pct. 7 al art. IV din ordonanța supusă controlului de constituționalitate, se constată că acesta face referire la

Legea nr. 76/1992 , lege abrogată expres prin

art. 11 lit. c) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10/1997

cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997). Ca urmare, în cazul depășirii termenului prevăzut de alineatul final al pct. 7 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

nu se vor mai putea aplica sancțiunile reglementate prin

Legea nr. 76/1992 , la care se adauga o majorare de 50%, deoarece un text legal care face trimitere la o norma care între timp a ieșit din vigoare nu mai produce efecte juridice. În consecința, prevederile alineatului final al pct. 7 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

nu pot constitui obiectul controlului de neconstituționalitate, având în vedere ca, potrivit

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională are competența de a decide numai asupra normelor juridice în vigoare. Prin urmare, în temeiul alin. (6) al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepția de neconstituționalitate a alineatului final al pct. 7 din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

apare ca fiind inadmisibila.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile

art. IV pct. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 ,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 2 și pct. 7 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Azomures"-S.A. din Targu Mures în Dosarul nr. 1.989/2001 al Tribunalului Mures.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 3 și pct. 7 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2001.