Ordinul nr. 21/2002
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare cu privire la unele măsuri de protecție în ceea ce privește encefalopatiile spongiforme transmisibile și furajarea animalelor cu proteina animala
prezumat în vigoare
Ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor,
în temeiul prevederilor
art. 31 alin. 1 din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în baza
Hotărârii Guvernului nr. 12/2001
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, cu modificările ulterioare,
vazand Referatul de aprobare nr. 152.082 din 4 ianuarie 2002, întocmit de Agenția Naționala Sanitară Veterinara,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Norma sanitară veterinara cu privire la unele măsuri de protecție în ceea ce privește encefalopatiile spongiforme transmisibile și furajarea animalelor cu proteina animala, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Direcțiile sanitare veterinare județene și a municipiului București vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Agenția Naționala Sanitară Veterinara va controla modul de aducere la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 4
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare în termen de 10 zile de la publicarea lui.
p. Ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor, Ovidiu Natea, secretar de stat
Anexa 1 NORMA SANITARĂ VETERINARA
cu privire la unele măsuri de protecție în ceea ce privește encefalopatiile spongiforme transmisibile și furajarea animalelor cu proteina animala
Articolul 1
În sensul prezentei norme sanitare veterinare, prin proteine animale procesate se înțelege: făina de carne și de oase, făina de carne, făina de oase, făina de sânge, plasma deshidratata și alte produse sanguine, proteinele hidrolizate, făina de ongloane, făina de coarne, făina de viscere de pasare, făina de pene, jumarile deshidratate, făina de peste, fosfatul dicalcic, gelatina și alte produse similare, incluzând amestecurile, furajele, aditivii furajeri, precum și premixurile ce conțin aceste produse.
Articolul 2
Autoritatea sanitară veterinara centrala a României interzice folosirea proteinelor animale procesate în furajarea animalelor de ferma care sunt ținute, ingrasate sau crescute pentru producția de alimente destinate consumului uman.
Prin derogare de la prevederile alin. (1) se pot folosi în furajarea animalelor, cu excepția rumegatoarelor, următoarele produse:
a) făina de peste, conform măsurilor de control ce trebuie stabilite în conformitate cu procedura prevăzută de legislația comunitara specifică referitoare la controalele veterinare aplicabile comerțului intracomunitar în perspectiva perfecționării pieței interne;
b) gelatina pentru aditivii de acoperire, care nu provine de la rumegatoare, în sensul legislației comunitare specifice privind aditivii în alimentația animala;
c) fosfat dicalcic și cu proteine hidrolizate obținute conform condițiilor ce trebuie stabilite în conformitate cu procedura prevăzută în legislația comunitara specifică;
d) lapte și produse lactate ale animalelor de ferma care sunt ținute, ingrasate sau crescute pentru producția de alimente.
Articolul 3
Cu excepția derogarilor prevăzute la art. 2 alin. (2), autoritatea sanitară veterinara centrala a României:
a) interzice punerea pe piața, importul din țările terțe și exportul către țările terțe de proteine animale procesate, destinate furajarii animalelor de ferma care sunt ținute, ingrasate sau crescute pentru producția de alimente;
b) se asigura ca toate proteinele animale procesate, destinate furajarii animalelor de ferma care sunt ținute, ingrasate sau crescute pentru producția de alimente, sunt retrase de pe piața, din rețelele de distribuție și din spațiile de depozitare situate în ferma.
Autoritatea sanitară veterinara centrala a României se asigura ca deșeurile animale sunt colectate, transportate, transformate, depozitate sau distruse conform legislației comunitare specifice, Normei sanitare veterinare cu privire la măsurile care se aplică prelucrării unor deșeuri animale în vederea protecției contra encefalopatiilor spongiforme transmisibile și Normei sanitare veterinare cu privire la unele măsuri de protecție în ceea ce privește comerțul cu anumite tipuri de deșeuri animale provenite de la mamifere.
Articolul 4
Autoritatea sanitară veterinara centrala a României poate adopta documente legislative sau prevederi administrative suplimentare prezentei norme sanitare veterinare pentru a se asigura implementarea și conformitatea cu prevederile acesteia.
Autoritatea sanitară veterinara centrala a României va lua măsurile administrative sau penale necesare pentru a pedepsi orice încălcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
Autoritatea sanitară veterinara centrala a României poate modifica, completa sau abroga total ori parțial prevederile prezentei norme sanitare veterinare.
Atunci când autoritatea sanitară veterinara centrala a României adopta cele menționate anterior, trebuie să facă o referire expresă la prezenta norma sanitară veterinara.
Articolul 5
Prevederile art. 2 alin. (1) vor fi aplicate începând cu data de 1 ianuarie 2004. ──────────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.