Decizia nr. 312/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 și 41 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, excepție ridicată de Ion Pastrama în Dosarul nr. 2.074/C/2000 al Tribunalului Vrancea.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibila a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 94/1992 , republicată. Cu privire la dispozițiile art. 41 din aceeași lege pune concluzii de respingere pe fond, arătând ca prin modul în care este reglementată procedura jurisdicțională în fața Curții de Conturi nu sunt incalcate principiile constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 7 martie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 2.074/C/2000, Tribunalul Vrancea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 și 41 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, excepție ridicată de Ion Pastrama.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 16 și 21 din Constituția României, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul Vrancea, exprimandu-și opinia, apreciază excepția ca nefondata, deoarece Curtea de Conturi exercita, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituție, controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și atribuțiile de jurisdicție reglementate prin lege și, în consecința, stabilirea prin

art. 18 și 41 din Legea nr. 94/1992 , republicată, a competentei Curții de Conturi în exercitarea controlului financiar și, respectiv, a jurisdicției în domeniul prevăzut de lege nu contravine prevederilor Legii fundamentale.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepția ca neîntemeiată. În motivarea acestui punct de vedere Guvernul arata ca prin modul în care este reglementată procedura jurisdicțională în fața instanțelor Curții de Conturi nu se încalcă prevederile Constituției. Astfel, conform

art. 62 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 , republicată, ședințele de judecată ale instanțelor financiare sunt publice, părțile pot fi asistate de apărător [art. 62 alin. (2)], au dreptul să solicite și sa administreze probe [art. 64 alin. (1) și art. 66] și sa exercite căile de atac (art. 81).

Pe de altă parte se mai arata ca împotriva hotărârilor pronunțate în prima și ultima instanța de Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi se poate face recurs la Secția de contencios administrativ a Curții de Apel București. În felul acesta, conchide Guvernul în motivarea punctului sau de vedere, prin posibilitatea de a se adresa și acestei instanțe judecătorești se realizează accesul liber la justiție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 18 și 41 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, dispoziții ce au următoarea redactare:

- Art. 18: "Sunt supuse controlului prevăzut la art. 17:

a) statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice, autonome sau neautonome;

b) Banca Naționala a României;

c) regiile autonome;

d) societățile comerciale la care statul, unitățile administrativteritoriale, instituțiile publice sau regiile autonome dețin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social;

e) organismele autonome de asigurări sociale sau de alta natura, care gestionează bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condițiile în care prin lege sau prin statutele lor se prevede acest lucru.";

- Art. 41: "Colegiul jurisdicțional judeca, în prima instanța, contestațiile introduse împotriva actelor de imputație de către administratorii, gestionării, contabilii, precum și de către ceilalți salariați care au participat, împreună cu aceștia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate sunt cele ale art. 16 și 21, având următorul conținut:

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țara.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin

Legea nr. 30/1994 , a căror redactare este următoarea:

"1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședințe poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.

2. Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b) sa dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d) sa intrebe dacă să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere."

I. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 94/1992 , republicată, Curtea constata ca speta în cadrul căreia a fost ridicată excepția este un litigiu de muncă, având ca obiect o contestație împotriva unei decizii de imputație. Textul art. 18 a cărui neconstituționalitate este invocată nu constituie, deci, o dispoziție legală de care depinde soluționarea cauzei.

În consecința, în temeiul dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, conform cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei", dispoziții coroborate cu cele ale alin. (6) din același articol, rezultă ca excepția de neconstituționalitate este inadmisibila și urmează să fie respinsă.

II. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate a prevederilor

art. 41 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, acestea sunt neintemeiate, urmând să fie respinse.

Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, reglementează prin art. 41 competența materială a Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi atât cu privire la categoriile de persoane supuse judecații, cat și cu privire la obiectul cauzelor pe care acesta este abilitat să le judece. Temeiul stabilirii în competența Curții de Conturi a unor atribuții cu caracter jurisdicțional îl constituie art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia, "[...] În condițiile legii, Curtea exercita și atribuții jurisdicționale".

Din analiza prevederilor

Legii nr. 94/1992 , republicată, rezultă ca instanțele Curții de Conturi funcționează, ca și instanțele de drept comun, pe baza acelorași principii, și anume: principiul independentei judecătorilor financiari [art. 107 alin. (1)]; principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, care se realizează prin aceea ca justițiabililor din cauzele de competența instanțelor financiare li se aplică aceleași reguli de procedura și de drept substanțial; principiul legalității instanțelor financiare [art. 8 alin. (1) și art. 13 alin. (1)] și al activității desfășurate de acestea (competența și procedura urmată de instanțele financiare sunt prevăzute la cap. IV din lege și în Codul de procedură civilă); principiul dublului grad de jurisdicție și al folosirii căilor de atac; principiul publicității dezbaterilor și al dreptului la apărare în fața instanțelor financiare (art. 62); principiul imparțialității judecătorilor [art. 108 alin. (1) lit. a)].

Curtea constata ca prin

Legea nr. 94/1992 , republicată, deosebit de căile de atac ce se exercită în cadrul jurisdicției financiare, s-au instituit cai de atac la instanțele judecătorești împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele financiare. Astfel, potrivit art. 81 din lege, "(1) Împotriva hotărârilor pronunțate în prima și ultima instanța de colegiile de jurisdicție ale camerelor de conturi județene și a municipiului București, precum și a încheierilor prevăzute la art. 61 alin. (3), se poate face recurs la secția de contencios administrativ a curții de apel în a carei circumscripție își au sediul camerele de conturi și a municipiului București.

(2) Împotriva hotărârilor pronunțate în prima și ultima instanța de Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi se poate face recurs la Secția de contencios administrativ a Curții de Apel București".

De asemenea, potrivit art. 82 din lege, "Împotriva hotărârilor pronunțate în ultima instanța de Secția jurisdicțională a Curții de Conturi se poate face recurs la Secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție. La aceeași secție a Curții Supreme de Justiție se poate face recurs și împotriva hotărârilor pronunțate de Curtea de Conturi, în completul de 5 consilieri de conturi".

Curtea Constituțională a statuat în jurisprudenta sa (de exemplu, Decizia nr. 48 din 23 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999) ca liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Pe cale de consecința, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunand posibilitatea neingradita a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și modalitățile stabilite de lege. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, în jurisprudenta sa, de exemplu, în cazul Gradinger contra Austriei, 1975, ca, în ceea ce privește competența unei Curți administrative, compatibilitatea sa cu art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se evalueaza în lumina caracteristicilor constitutive ale unui organ judiciar cu jurisdicție deplina, printre acestea figurand puterea de a se reforma decizia unui organ inferior sub toate aspectele, în fapt ca și în drept. Iar în lipsa unei asemenea competente în domeniu, acea curte nu poate fi considerată un tribunal în sensul art. 6 din convenție.

Cele statuate prin aceasta decizie își păstrează valabilitatea și în cauza de fața, neintervenind elemente noi de natura să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Competența instanțelor financiare reglementată de art. 41 nu contravine nici prevederilor art. 16 din Constituție, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor. Conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale principiul egalității consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Egalitatea părților în procesul civil nu exclude, ci chiar implica un tratament juridic diferențiat. Tratamentul diferit instituit prin

art. 41 din Legea nr. 94/1992 , republicată, se întemeiază pe mai multe elemente de diferentiere față de alte cazuri de răspundere civilă sau materială, cum ar fi: natura proprietății pagubite, natura persoanelor juridice care administrează patrimoniul respectiv, natura prejudiciilor cauzate și calitatea specială a persoanelor cu răspundere principala pentru aceste prejudicii. Aceste categorii de cauze și persoane se deosebesc de altele și ele dau dreptul legiuitorului sa instituie un tratament diferit, dar nediscriminatoriu în cadrul categoriilor cu situație identică.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1 - 3 al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibila excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, excepție ridicată de Ion Pastrama în Dosarul nr. 2.074/C/2000 al Tribunalului Vrancea.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2001.