Decizia nr. 31/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoara - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 din Codul penal, excepție ridicată de Catalin Constantin Chelu în Dosarul nr. 4.958/2001 al Judecătoriei Galați.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, invocand jurisprudenta Curții, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 11 septembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 4.958/2001, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 din Codul penal, excepție ridicată de Catalin Constantin Chelu, inculpat în dosarul menționat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 220 din Codul penal sunt neconstituționale, deoarece acestea "ocrotesc posesia și nu proprietatea, exprimand conceptia vechiului regim care nu apara și nu încurajează proprietatea privată". Se afirma ca dispozițiile criticate ar contraveni prevederilor art. 41 din Constituție referitoare la proprietatea privată.

Judecătoria Galați, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 41 din Constituție.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, arata ca dispozițiile art. 220 din Codul penal sunt constituționale și propune respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția ridicată este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate constituie o reflectare, pe planul dreptului penal, a dispozițiilor constituționale invocate. Se mai arata ca asupra constituționalității art. 220 din Codul penal, în raport cu prevederile art. 41 din Constituție, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 714 din 19 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, arătând ca, "departe de a fi în contradictie cu prevederile constituționale, dispozițiile art. 220 din Codul penal sunt, dimpotriva, expresia voinței legiuitorului de a apara, prin mijloace de drept penal, drepturile și libertățile fundamentale consfințite prin Constituție, între care se afla și dreptul de proprietate". Se conchide ca excepția este neîntemeiată.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 220 din Codul penal, care, în urma modificărilor și completărilor aduse prin

Legea nr. 140/1996 , au următorul cuprins: "Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.

Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârșește prin violenta sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârșește de doua sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.

Dacă imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților inlatura răspunderea penală."

Autorul excepției susține ca dispozițiile art. 220 din Codul penal sunt neconstituționale, deoarece nu apara dreptul de proprietate privată, ci numai posesia ca stare de fapt. De aceea se considera ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 41 din Constituție, referitoare la protecția proprietății private. Se afirma ca "Prin ocrotirea posesiei astfel cum aceasta este realizată de art. 220 din Codul penal se încalcă în mod vadit prevederile art. 41 din Constituție". Se propune, în consecința, ca dispozițiile legale criticate să fie modificate "în conformitate cu art. 41 alin. (2) din Constituția României", fără să se arate însă în ce ar consta aceasta conformitate.

Asupra constituționalității dispozițiilor art. 220 din Codul penal Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 124 din 21 mai 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 714 din 19 decembrie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998. Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 din Codul penal, constatând ca incriminarea tulburării de posesie constituie expresia voinței legiuitorului de a apara, prin mijloace de drept penal, drepturile și libertățile fundamentale consfințite prin Constituție, între care dreptul de proprietate privată.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele

Deciziei nr. 124/1997

își păstrează valabilitatea și în acest caz, astfel încât excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 220 alin. 1-3 din Codul penal urmează să fie respinsă.

Pe de altă parte, în ceea ce privește constituționalitatea prevederilor alin. 4 al art. 220 din Codul penal, în raport cu dispozițiile art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 165 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi, constatandu-se ca dispoziția "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" este neconstitutionala. Cu acel prilej în motivarea deciziei s-a arătat ca dispozițiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal instituie o ocrotire penală diferita, dacă imobilul este "în întregime sau în parte al statului". Textul de lege menționat prevede că acțiunea penală urmează să fie pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, afară de cazul când "acesta este în întregime sau în parte al statului", caz în care urmează să fie pusă în mișcare din oficiu.

Fața de cele arătate, întrucât Curtea a constatat, printr-o decizie anterioară, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, acestea nu mai pot face, din nou obiectul unei excepții de neconstituționalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, în temeiul

art. 23 alin. (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. 1-3 din Codul penal, excepție ridicată de Catalin Constantin Chelu în Dosarul nr. 4.958/2001 al Judecătoriei Galați.

2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, invocată de același autor în aceeași cauza.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 ianuarie 2002.