Ordinul nr. 64/2002
pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 234/2001 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind admiterea la import a produselor de origine animala
prezumat în vigoare
Ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor,
având în vedere prevederile
art. 31 alin. (1) din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 12/2001
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, cu modificările ulterioare,
vazand Referatul de aprobare nr. 153.091 din 5 februarie 2002, întocmit de Agenția Naționala Sanitară Veterinara,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Anexa
la
Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 234/2001
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind admiterea la import a produselor de origine animala, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 10 august 2001, se modifica și se completează după cum urmează:
1.
Alineatul 1 al articolului 23
se abrogă.
2.
Articolul 24
se completează cu doua alineate cu următorul cuprins:
Aceleași măsuri se aplică și pentru loturile de produse la care se constata abateri cu ocazia altor controale.
Dacă deficientele persista și la unul dintre următoarele 3 transporturi, autoritatea sanitară veterinara competența suspenda dreptul de import de la unitatea în cauza, pentru produsul respectiv, pe o perioadă de un an.
3.
Articolul 26
va avea următorul cuprins:
Articolul 26
Constatarea neregulilor sau a deficiențelor prevăzute la art. 25, precum și orice alte dubii asupra produselor condiționeaza admiterea în consum a produselor supuse controlului de primirea rezultatelor examenului de laborator. Până la primirea rezultatului examenului de laborator produsele se păstrează sub sechestru sanitar veterinar. Aceeași condiționare este valabilă și pentru produsele importate de la producătorii la care, cu ocazia importurilor anterioare, s-au constatat rezultate necorespunzătoare la examenul de laborator.
Importatorul este obligat sa anunțe în scris și în timp util autoritatea sanitară veterinara competența despre efectuarea importului.
După efectuarea controalelor conform prevederilor prezentei norme sanitare veterinare medicul veterinar de stat decide asupra destinației produselor.
Articolul 2
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor, Ilie Sarbu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.