Memorandumul din 11 februarie 2002
între Guvernul României și Organizația Națiunilor Unite privind contribuția cu resurse la unitatea specială de poliție a Națiunilor Unite din Kosovo
prezumat în vigoare
Având în vedere constituirea Administrației Interimare a Misiunii Națiunilor Unite în Kosovo (U.N.M.I.K.), stabilită de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite prin Rezoluția nr. 1.244 (1999),
deoarece, la cererea Organizației Națiunilor Unite (O.N.U.), Guvernul României (denumit în continuare Guvernul) a fost de acord să contribuie cu personal, echipament și servicii în sprijinul unității speciale de poliție a O.N.U. în cadrul Poliției Internaționale a Națiunilor Unite în Kosovo (U.N.I.P.) și sa sprijine U.N.M.I.K. în îndeplinirea mandatului sau,
întrucât Guvernul și Organizația Națiunilor Unite doresc sa stabilească termenii și condițiile contribuției,
Guvernul și Organizația Națiunilor Unite (denumite în continuare părți) convin următoarele:
Articolul 1
Definiții
1.1. Pentru scopurile prezentului memorandum de înțelegere sunt aplicabile definițiile enumerate în anexa F.
Articolul 2
Documente ce constituie memorandumul de înțelegere
2.1. Prezentul document, incluzând toate anexele sale, constituie totalitatea memorandumului de înțelegere (denumit în continuare M.O.U.) încheiat între părți pentru asigurarea personalului, echipamentului și serviciilor în sprijinul U.N.M.I.K.
2.2. Anexe:
Anexa A: Personal
1. Cerințe
2. Rambursare
3. Condiții generale pentru personal
Apendix 1 la anexa A: Echipamentul militarului - cerințe recomandate potrivit specificului misiunii
Anexa B: Echipament major asigurat de către Guvern
1. Cerințe și rate de rambursare
2. Condiții generale pentru echipamentul major
3. Proceduri de verificare și control
4. Transportul
5. Factori de utilizare specifici misiunii
6. Pierderi și pagube
7. Echipament special
Apendix 1 la anexa B: Rate de rambursare convenite pentru echipamentul special
Apendix 2 la anexa B: Lista componentelor pentru spital de campanie nivel 1 SPU în cadrul U.N.M.I.K. și lista cerințelor
Anexa C: Autonomie funcțională asigurata prin grija Guvernului
1. Cerințe și rate de rambursare
2. Condiții generale pentru autonomia funcțională
3. Proceduri de verificare și control
4. Transportul
5. Factori de utilizare specifici misiunii
6. Pierderi și pagube
Apendix 1 la anexa C: Asigurarea serviciilor privind autonomia funcțională
Anexa D: Standarde de performanță pentru echipamentul major
Anexa E: Standarde de performanță pentru autonomia funcțională
Anexa F: Definiții
Anexa G: Instrucțiuni (Aide-mιmoire) pentru statele care contribuie cu trupe*1)
Articolul 3
Scop
3.1. Scopul prezentului M.O.U. este de a stabili termenii și condițiile de natura administrativă, logistica și financiară, care guvernează contribuția cu personal, echipament și servicii asigurate de către Guvern în sprijinul U.N.M.I.K.
Articolul 4
Aplicarea
4.1. Prezentul M.O.U. va fi aplicat în conformitate cu Îndrumarul (Aide-mιmoire) pentru statele care contribuie cu trupe și potrivit recomandărilor postfazei a V-a, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluția nr. 55/274 din 22 iunie 2001.
Articolul 5
Contribuția Guvernului
5.1. Guvernul va contribui la U.N.M.I.K. cu personalul prevăzut în anexa A. Orice alta categorie de personal, depasind numărul indicat în prezentul M.O.U., va reprezenta o responsabilitate naționala și, prin urmare, nu va face obiectul obligației de rambursare sau al oricărui fel de sprijin din partea O.N.U.
5.2. Guvernul va contribui la U.N.M.I.K. cu echipamentul major enumerat în anexa B. Guvernul se va asigura ca atât echipamentul major, cat și echipamentul auxiliar aferent corespund standardelor de performanță prevăzute în anexa D pe întreaga durata a desfășurării lor în cadrul U.N.M.I.K. Orice echipament peste cantitatea indicată în prezentul M.O.U. va reprezenta o responsabilitate naționala și, prin urmare, nu va face obiectul obligației de rambursare sau al oricărui fel de sprijin din partea O.N.U.
5.3. Guvernul va contribui la U.N.M.I.K. cu echipamentul auxiliar și consumabilele aferente necesare asigurării autonomiei functionale, potrivit listei cuprinse în anexa C. Guvernul se va asigura ca acestea îndeplinesc standardele de performanță prevăzute în anexa E pe întreaga durata a desfășurării lor în cadrul U.N.M.I.K. Orice echipament peste cantitatea indicată în prezentul M.O.U. va reprezenta o responsabilitate naționala și, prin urmare, nu va face obiectul obligației de rambursare sau al oricărui fel de sprijin din partea O.N.U.
Articolul 6
Rambursarea și sprijinul din partea O.N.U.
6.1. O.N.U. va rambursa Guvernului cheltuielile privind personalul pus la dispoziție în baza prezentului M.O.U., potrivit ratelor stipulate în art. 2 din anexa A.
6.2. O.N.U. va rambursa Guvernului cheltuielile pentru echipamentul major pus la dispoziție potrivit listei cuprinse în anexa B. Ratele de rambursare pentru echipamentul major se vor reduce proporțional în situația în care echipamentul respectiv nu îndeplinește standardele de performanță cerute, astfel cum sunt prevăzute în anexa D, sau în eventualitatea diminuării cantității de echipament.
6.3. O.N.U. va rambursa Guvernului cheltuielile pentru punerea la dispoziție a bunurilor și serviciilor necesare asigurării autonomiei functionale, la ratele și nivelurile stipulate în anexa C. Ratele de rambursare pentru asigurarea autonomiei functionale vor fi reduse proporțional în cazul în care contingentul nu îndeplinește standardele de performanță prevăzute în anexa E sau în eventualitatea ca nivelul de autonomie funcțională este diminuat.
6.4. Rambursarea cheltuielilor pentru personalul pus la dispoziție va continua, la valoarea integrală a ratelor stabilite, până la plecarea efectivă a acestuia.
6.5. Rambursarea cheltuielilor pentru echipamentul major pus la dispoziție va fi în vigoare la valoarea maxima a ratelor stabilite, până la data încetării operațiilor de către statul contributor sau până la data terminării misiunii, urmând ca după această dată să fie calculată în limita a 50% din valoarea ratelor convenite prin prezentul M.O.U., până la data retragerii efective a echipamentului.
6.6. Rambursarea cheltuielilor pentru asigurarea autonomiei functionale va fi în vigoare, la valoarea maxima a ratelor convenite, până la data încetării operațiilor de către statul contributor sau până la data terminării misiunii, urmând ca după această dată valoarea ei să fie redusă la o cota de 50% din ratele convenite prin prezentul M.O.U., calculată pentru numărul real al efectivelor rămase din efectivele desfășurate, până la retragerea întregului efectiv din zona de misiune.
6.7. În cazul în care O.N.U. negociaza un contract de repatriere pentru echipament, iar cărăușul depășește o perioadă de grație de 14 zile după data estimată de sosire, statul contributor va fi despăgubit de O.N.U. prin rambursarea unei rate în regim "dry lease" aferente echipamentul respectiv pentru perioada cuprinsă între data preconizata a sosirii și data sosirii efective.
Articolul 7
Condiții generale
7.1. Părțile convin ca atât contribuția Guvernului, cat și sprijinul O.N.U. se vor pune în aplicare potrivit condițiilor generale stipulate în anexele relevante la prezentul M.O.U.
Articolul 8
Condiții specifice
8.1. Factorul privind condițiile de mediu: 1,00%
8.2. Factorul privind intensitatea operațiilor: 0,80%
8.3. Factorul de abandon fortat/acțiuni ostile: 1,00%
8.4. Factorul de creștere pentru transport: distanta dintre portul de îmbarcare din țara de origine și portul de intrare în zona de misiune este estimată la 1,241 km. Factorul este stabilit la 0%.
8.5. Următoarele locatii sunt acceptate ca puncte de intrare și de ieșire în scopul aranjamentelor pentru transportul efectivelor și al echipamentului:
Efective:
Aeroport/port de intrare/ieșire (în țara contribuitoare cu trupe): București, România
Aeroport/port de intrare/ieșire (în zona de operații): Pristina/Skopje/Ferizaj
Echipament:
Locatie inițială: Cluj-Napoca, România
Port de îmbarcare/debarcare (în țara contribuitoare): București, România
Punct de îmbarcare/debarcare (în zona de misiune): Pristina/Ferizaj
Articolul 9
Pretenții ale unor terți
9.1. O.N.U. va fi răspunzătoare pentru soluționarea oricăror pretenții ale unor terțe părți în cazul în care producerea de pierderi sau de daune asupra proprietății acestora, moartea sau ranirea acestora a fost cauzată de personalul ori de echipamentul pus la dispoziție de către Guvern în cadrul îndeplinirii serviciului sau a oricăror alte activități ori operații în executare în baza prezentului M.O.U. Totuși, dacă pierderea, paguba, moartea sau ranirea a rezultat ca urmare a neglijentei, conduitei necorespunzătoare sau relei-voințe a personalului pus la dispoziție de către Guvern, Guvernul va fi răspunzător pentru soluționarea unor astfel de pretenții.
Articolul 10
Despăgubiri
10.1. Guvernul va despăgubi O.N.U. pentru pierderea sau deteriorarea echipamentului și bunurilor aflate în proprietatea O.N.U., cauzată de personalul sau de echipamentul pus la dispoziție de către Guvern, dacă aceste pierderi sau deteriorări:
a) s-au produs în afară îndeplinirii serviciilor sau oricăror alte activități ori operații executate în baza prezentului M.O.U.; sau
b) au rezultat ca urmare a neglijentei, conduitei necorespunzătoare sau relei-voințe a personalului pus la dispoziție de către Guvern.
Articolul 11
Acte adiționale
11.1. Părțile pot încheia în scris acte adiționale la prezentul M.O.U.
Articolul 12
Amendamente
12.1. Oricare dintre părți poate iniția o reevaluare a nivelului contribuției care face obiectul rambursarii cheltuielilor de către O.N.U. sau a nivelului de sprijin național, pentru a asigura compatibilitatea cu cerințele operationale ale misiunii și ale Guvernului. Prezentul M.O.U. poate fi amendat numai printr-un acord scris între Guvern și O.N.U.
Articolul 13
Soluționarea litigiilor
13.1. U.N.M.I.K. va stabili în cadrul misiunii un mecanism pentru discutarea și soluționarea pe cale amiabila, prin negociere și în spirit de cooperare a diferendelor apărute în legătură cu aplicarea prezentului M.O.U. Acest mecanism va cuprinde doua niveluri de soluționare a litigiilor:
a) la primul nivel: ofițerul șef al Administrației (CAO) și comandantul contingentului vor incerca să obțină o soluționare negociata a litigiului;
b) la al doilea nivel: dacă negocierile la primul nivel nu asigura soluționarea litigiului, negocierile vor fi reluate între un reprezentant al Misiunii permanente a României la O.N.U. și subsecretarul general din cadrul Departamentului pentru Operații de Menținere a Păcii sau un reprezentant al acestuia.
13.2. Litigiile care nu au fost soluționate în modalitatea stabilită la paragraful 13.1 pot fi supuse unui conciliator ales de comun acord sau unui mediator numit de președintele Curții Internaționale de Justiție, în caz contrar litigiul putând fi supus arbitrajului la cererea oricăreia dintre părți. Fiecare parte va desemna un arbitru, iar cei 2 arbitri astfel desemnați vor numi un al treilea arbitru, care le va fi președinte. Dacă în termen de 30 de zile de la data cererii de arbitraj nici una dintre părți nu și-a desemnat arbitrul sau dacă în termen de 30 de zile de la data desemnării celor 2 arbitri nu a fost numit cel de-al treilea arbitru, oricare parte poate cere președintelui Curții Internaționale de Justiție sa numească un arbitru. Procedurile pentru arbitraj vor fi fixate de către arbitri, iar fiecare parte va suporta propriile cheltuieli. Decizia arbitrilor va conține o expunere a motivelor pe care este fundamentată și va fi acceptată de părți ca soluție finala a litigiului. Arbitrii nu vor avea nici o competența pentru acordarea de daune-interese sau de penalități.
Articolul 14
Intrarea în vigoare
14.1. Prezentul M.O.U. va intra în vigoare la data de 20 februarie 2002. Obligațiile financiare ale O.N.U. în legătură cu rambursarea cheltuielilor pentru personalul și echipamentul major puse la dispoziție, precum și pentru asigurarea autonomiei functionale încep de la data sosirii personalului sau a echipamentului în zona de misiune și vor rămâne în vigoare până la data la care personalul și/sau echipamentul utilizabil părăsește zona de misiune, conform planificarii convenite, sau până la data plecării efective, în cazul în care întârzierea se datorează O.N.U. Prezentul M.O.U. va rămâne în vigoare chiar și după repatrierea unității speciale de poliție, până când toate problemele financiare privind rambursarea cheltuielilor pentru personalul și echipamentul major puse la dispoziție, precum și pentru asigurarea autonomiei functionale sunt reglementate.
Articolul 15
Încetarea valabilității
Modalitățile de încetare a valabilității prezentului M.O.U. vor fi cele convenite de părți în urma consultărilor bilaterale.
Drept care Guvernul României și Organizația Națiunilor Unite au semnat prezentul memorandum de înțelegere.
Semnat la New York la 11 februarie 2002 în doua exemplare în limba engleza.
----------------
*1) Anexa G este specifică misiunii și nu este inclusă în prezentul document. Se va distribui separat înaintea desfășurării trupelor.
Pentru Guvernul României,
Alexandru Niculescu,
ambasador extraordinar și plenipotențiar,
reprezentant permanent al României
la O.N.U. - New York
Pentru Organizația Națiunilor Unite,
Michael Sheehan,
asistentul secretarului general
pentru sprijinirea misiunilor
Departamentul pentru Operații
de Menținere a Păcii
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.