Decizia nr. 48/2002

Grupul parlamentar al Partidului România Mare din cadrul Senatului a sesizat Curtea Constituțională la data de 27 noiembrie 2001, solicitând să se constate neconstituționalitatea votului prin care s-a respins Moțiunea privind criza actuala a învățământului românesc preuniversitar, dezbatuta în plenul Senatului României la data de 22 noiembrie 2001.

Sesizarea a fost trimisa prin Adresa nr. XXXII/93 din 26 noiembrie 2001 a Grupului parlamentar al Partidului România Mare, la care s-a anexat o lista de sustinere cuprinzând semnăturile unui număr de 36 de senatori ai acestui grup parlamentar. Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 4.069 din 27 noiembrie 2001.

În motivarea sesizării, formulată în temeiul art. 144 lit. a) și al art. 145 din Constituție, se arata ca votul exprimat în ședința Senatului din 22 noiembrie 2001 asupra Motiunii privind criza actuala a învățământului românesc preuniversitar este contrar prevederilor art. 64 din Constituție și ale art. 131 și art. 152 alin. 1 din Regulamentul Senatului, republicat. Acest vot, exprimat electronic, a condus la un rezultat viciat al scrutinului, întrucât printre participanții la vot a fost inclus și un număr de 10 senatori care "nu se aflau în clădirea Senatului".

În concluzie, autorii sesizării solicita să se constate neconstituționalitatea votului care a condus la respingerea Motiunii privind criza actuala a învățământului românesc preuniversitar.

În conformitate cu dispozițiile

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sesizarea a fost comunicată președintelui Senatului pentru a putea comunică, până la data dezbaterii, punctul de vedere al Biroului permanent.

În punctul de vedere, transmis de președintele Senatului, se apreciază ca sesizarea "formulată de Grupul parlamentar al Partidului România Mare din Senat, referitoare la respingerea motiunii acelui grup, în ședința din 22 noiembrie 2001", este neîntemeiată. Se considera ca "este numai o afirmatie nedovedita ceea ce susțin contestatorii - ca ar fi lipsit din sala de ședințe cei 10 senatori nominalizați", deoarece, după exprimarea votului, "unii senatori părăsesc sala, din diferite motive". Se precizează ca moțiunile se adoptă cu "votul majorității senatorilor", iar nu cu votul majorității celor prezenți, astfel încât "raportul de vot nu este o chestiune de legalitate".

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere transmis de președintele Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, stenograma ședinței Senatului din 22 noiembrie 2001, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, retine următoarele:

Examinând temeiul sesizării, Curtea retine ca acesta nu poate fi identificat în prevederile art. 144 lit. a), nici în cele ale art. 144 lit. b) din Constituție și nici într-o alta prevedere constituțională.

Astfel, dispozițiile art. 144 din Constituție, care prevăd atribuțiile Curții Constituționale, stabilesc la lit. a) competența Curții de a se pronunța "asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Curții Supreme de Justiție, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției". De asemenea, la lit. b) se prevede că ea "se pronunța asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori".

Având în vedere ca sesizarea nu se referă la controlul constituționalității unei legi sau a unui regulament parlamentar, ci la votul exprimat la adoptarea unei moțiuni, sesizarea nu intră în sfera contenciosului constituțional.

Ca atare, Curtea Constituțională constata ca, pe de o parte, nu este competența sa examineze constituționalitatea motiunilor adoptate de Parlament, iar pe de altă parte, nu are competența de a se pronunța asupra constituționalității actelor de aplicare a regulamentelor parlamentare.

Curtea retine ca sesizarea examinata nu vizează neconstituționalitatea regulamentului, care este un act juridic cu caracter normativ, ci are în vedere neconstituționalitatea votului exprimat asupra Motiunii privind criza actuala a învățământului românesc preuniversitar. Votul prin care s-a respins moțiunea este un act juridic de aplicare a dispozițiilor art. 79 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, potrivit cărora "Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni".

Mai mult, potrivit art. 2 alin. (3) și

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, dispoziții legale care se întemeiază pe prevederile art. 144 lit. b) din Constituție, Curtea Constituțională nu are competența sa exercite controlul de constituționalitate asupra modului de interpretare sau asupra modului de aplicare a regulamentelor Parlamentului. Senatul este unica autoritate publică ce deține competența ca, în virtutea principiului autonomiei regulamentare, prevăzut la art. 61 alin. (1) teza întâi din Constituție, conform căruia "Organizarea și funcționarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu", sa interpreteze, el însuși, conținutul normativ al regulamentului propriu și sa decidă asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare data, desigur, normele constituționale aplicabile.

Curtea Constituțională, în jurisprudenta sa, a statuat în mod constant, în acest sens, precizând ca nerespectarea unor prevederi regulamentare se poate constata pe cai exclusiv parlamentare, cu toate consecințele ce pot surveni în cazul unor încălcări ale dispozițiilor regulamentare (spre exemplu: Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993; Decizia nr. 17 din 27 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, și Decizia nr. 47 din 15 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 13 aprilie 2000). De asemenea, prin Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995 privind constituționalitatea refuzului Biroului permanent al Camerei Deputaților de a aproba înființarea unui grup parlamentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Curtea a reținut ca "Pentru rezolvarea contestațiilor senatorilor, deputaților sau ale grupurilor parlamentare în legătură cu măsurile concrete de aplicare a regulamentelor Parlamentului urmează să se recurgă la folosirea căilor și procedurilor exclusiv parlamentare".

În consecința, soluționarea sesizării ce face obiectul prezentei decizii nu este de competența Curții Constituționale.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispozițiile art. 64 și ale art. 144 lit. b) din Constituție, precum și prevederile art. 2 alin. (3), ale art. 13 alin. (1) lit. A.b) și ale

art. 21 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca soluționarea sesizării Grupului parlamentar al Partidului România Mare din Senat privind constituționalitatea votului exprimat în ședința Senatului din 22 noiembrie 2001 asupra respingerii Motiunii privind criza actuala a învățământului românesc preuniversitar nu este de competența Curții Constituționale.

Prezenta decizie se comunică Grupului parlamentar al Partidului România Mare din Senat, precum și Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată astăzi, 13 februarie 2002.

Dezbaterea a avut loc la data de 13 februarie 2002 și la ea au participat: Nicolae Popa, președinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Șerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu și Ioan Vida, judecători.