Decizia nr. 49/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lilian Marza în Dosarul nr. 3.352/2001 al Tribunalului București - Secția I penală.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând ca prevederile art. 453 din Codul de procedură penală stabilesc tocmai posibilitatea de a acorda condamnatului, în condițiile arătate, amânarea sau întreruperea executării pedepsei. Prin faptul ca textul de lege criticat prevede posibilitatea acordării unei singure amânări a pedepsei nu se încalcă dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 21 august 2001, pronunțată în Dosarul nr. 3.352/2001, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lilian Marza într-o cauza penală având ca obiect judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de autorul excepției.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, deoarece restrang la o singură dată posibilitatea condamnatului de a solicita întreruperea executării pedepsei, în condițiile în care în cursul executării unei pedepse privative de libertate este posibil să apară de mai multe ori situații din categoria celor prevăzute de Codul de procedură penală, în care să se justifice întreruperea executării pedepsei.

Tribunalul București - Secția I penală, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dubla condiționare stabilită privitor la amânarea și, respectiv, la întreruperea executării pedepsei nu trebuie inteleasa ca o ingradire a dreptului de a se adresa autorității judecătorești. Dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, raportate la art. 455 din același cod, nu stabilesc norme imperative, ci dispozitive. În felul acesta revine instanței de judecată obligația de a dispune, motivat, amânarea sau, după caz, întreruperea executării pedepsei.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca prevederile legale criticate sunt constituționale.

În motivarea acestui punct de vedere se arata ca potrivit art. 453 din Codul de procedură penală legiuitorul "nu operează o limitare a accesului liber la justiție, ci posibilitatea admiterii anumitor cereri care stabilesc circumstanțe subiective ce țin de condiția petentului condamnat". Legea limitează dreptul condamnatului la amânarea executării pedepsei, în sensul că după obținerea amânării nu poate reînnoi cererea de amânare pe același temei. Prin urmare, dispozițiile legale criticate instituie o facultate, și nu o obligație în sarcina instanței de judecată, de a dispune motivat amânarea sau, după caz, întreruperea executării pedepsei.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În motivarea acestui punct de vedere se arata ca prevederile art. 453 din Codul de procedură penală stabilesc numai posibilitatea de a se acordă condamnatului, în condițiile arătate, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, iar nu și un drept al acestuia de a le obține. Prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție, deoarece nu împiedica "în nici un mod, dreptul cetățeanului de a se adresa instanțelor judecătorești".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Președintelui Camerei Deputaților și cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

"Art. 453. - Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viața poate fi amânată în următoarele cazuri: [...]

c) când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată."

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale menționate sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituția României, privind accesul liber la justiție, deoarece se restrânge la o singură dată posibilitatea condamnatului de a solicita întreruperea executării pedepsei, deși în cursul executării unei pedepse privative de libertate este posibil să apară de mai multe ori situații din categoria celor prevăzute în Codul de procedură penală, în care să se justifice întreruperea executării pedepsei.

Dispozițiile art. 21 din Constituția României, la care se referă autorul excepției, au următorul conținut:

"(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

Realizarea scopului procesului penal și asigurarea eficientei hotărârilor judecătorești impun executarea de îndată a hotărârilor penale definitive. Prin excepție de la aceasta regula, art. 453 și, respectiv, art. 455 din Codul de procedură penală prevăd unele cazuri în care executarea pedepsei poate fi amânată sau întreruptă pe anumite perioade de timp.

Potrivit art. 455, coroborat cu art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, întreruperea executării pedepsei se poate acorda pentru o perioadă de cel mult 3 luni și numai o singură dată, atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea în care lucrează. Prevederile legale menționate stabilesc, pentru instanța de judecată competența, facultatea de a acorda, la cererea condamnatului, întreruperea executării pedepsei, în cazul în care constata ca sunt întrunite condițiile menționate mai sus. Totodată aceste prevederi limitează posibilitatea condamnatului de a obține întreruperea executării pedepsei, în sensul că după ce a obținut o întrerupere în temeiul art. 453 alin. 1 lit. c) nu mai poate obține o noua întrerupere pe același temei.

Dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală nu contravin principiului constituțional al accesului liber la justiție consacrat prin art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Or, asa cum s-a arătat mai sus, condamnatul are dreptul să solicite și să obțină o singură dată întreruperea executării pedepsei pe temeiul prevăzut de art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, putându-se adresa, în acest scop, instanței de judecată competente.

În aceste condiții, faptul ca după acordarea unei întreruperi, în baza art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, instanța nu mai poate admite cereri ulterioare formulate de condamnat pe același temei nu constituie o împiedicare sau o restrangere a accesului acestuia la justiție. Altfel spus, nu accesul la justiție îi este prohibit condamnatului - în cazul analizat -, ci însuși dreptul pe care dorește sa-l promoveze prin acțiune în justiție, și anume acela de a obține o noua întrerupere a executării pedepsei în baza textului de lege menționat.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lilian Marza în Dosarul nr. 3.352/2001 al Tribunalului București - Secția I penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2002.