Convenția din 18 mai 1977
privind interzicerea utilizării în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător
prezumat în vigoare
--------------
calauzite de interesul consolidării păcii și dornice să contribuie la cauza opririi cursei inarmarilor și a infaptuirii dezarmarii generale și totale sub control internațional strict și eficace, și a salvării omenirii de pericolul utilizării unor noi mijloace de ducere a războiului,
hotărîte sa continue negocierile în vederea realizării unor progrese efective în adoptarea de noi măsuri în domeniul dezarmarii,
recunoscind ca progresele științifice și tehnice pot deschide noi posibilități în ce privește modificarea mediului,
reamintind Declarația Conferintei Națiunilor Unite privind mediul înconjurător, adoptată la Stockholm la 16 iunie 1972,
înțelegînd ca utilizarea în scopuri pașnice a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător ar putea îmbunătăți raportul dintre om și natura și contribui la conservarea și îmbunătățirea mediului înconjurător spre folosul generațiilor prezente și viitoare,
recunoscind, totuși, ca utilizarea unor astfel de tehnici în scopuri militare, sau oricare alte scopuri ostile ar putea avea efecte deosebit de dăunătoare pentru bunăstarea omului,
dorind sa interzică în mod eficace utilizarea tehnicilor de modificare a mediului în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile pentru a elimina pericolele pe care le prezintă pentru omenire o astfel de utilizare și afirmind voința lor de a acționa pentru realizarea acestui obiectiv,
dorind, de asemenea, să contribuie la întărirea încrederii între natiuni și la îmbunătățirea în continuare a situației internaționale în conformitate cu scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite,
au convenit asupra celor ce urmează:
*) Traducere
Statele părți la prezenta convenție,
Articolul 1
1. Fiecare stat parte la prezenta convenție își asuma obligația de a nu se angaja în utilizarea în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător cu efecte larg raspindite, de lungă durata sau grave, ca mijloace care provoacă distrugeri, daune sau prejudicii altui stat parte.
2. Fiecare stat parte la aceasta convenție se angajează sa nu acorde asistența, sa nu încurajeze sau sa nu incite un alt stat, un grup de state sau organizații internaționale la angajarea în activități contrare prevederii din paragraful 1 al acestui articol.
Articolul 2
În sensul art. I, termenul tehnici de modificare a mediului se referă la orice tehnica menita sa schimbe - prin manipularea deliberata a proceselor naturale - dinamica sau structura pămîntului, inclusiv biosfera, litosfera, hidrosfera și atmosfera sau spațiul extraatmosferic.
Articolul 3
1. Prevederile prezentei convenții nu vor împiedica utilizarea tehnicilor de modificare a mediului în scopuri pașnice, nu vor aduce prejudicii principiilor general acceptate și regulilor aplicabile ale dreptului internațional cu privire la o astfel de utilizare.
2. Statele părți la prezenta convenție se angajează sa faciliteze și au dreptul sa participe la schimbul cel mai larg posibil de informații științifice și tehnologice cu privire la utilizarea în scopuri pașnice a tehnicilor de modificare a mediului. Statele părți în măsura să facă aceasta vor contribui, singure sau împreună cu alte state sau organizații internaționale, la cooperarea economică și științifică internationala pentru protecția, ameliorarea și utilizarea pașnică a mediului înconjurător, ținînd seama în mod corespunzător de necesitățile regiunilor în curs de dezvoltare ale lumii.
Articolul 4
Fiecare stat parte la prezenta convenție se angajează sa ia toate măsurile pe care le va considera necesare, conform procedurilor sale constituționale, pentru a interzice și preveni orice activitate care contravine dispozițiilor prezentei convenții în orice loc aflat sub jurisdicția sau sub controlul sau.
Articolul 5
1. Statele părți la prezenta convenție se angajează să se consulte reciproc și sa coopereze între ele pentru a rezolva orice probleme care ar putea aparea în legătură cu obiectivele prezentei convenții sau aplicarea prevederilor sale. Activitățile de consultare și de cooperare menționate în prezentul articol pot fi întreprinse, de asemenea, pe baza procedurilor internaționale corespunzătoare, în cadrul Organizației Națiunilor Unite, în conformitate cu Carta. Aceste proceduri internaționale pot include serviciile organizațiilor internaționale adecvate, precum și cele ale unui Comitet consultativ de experți prevăzut în paragraful 2 al acestui articol.
2. Pentru îndeplinirea scopurilor enunțate în paragraful 1 al prezentului articol, depozitarul va convoca în termen de o luna de la primirea cererii oricărui stat parte la prezenta convenție un Comitet consultativ de experți. Fiecare stat parte poate desemna un expert în acest comitet, ale cărui funcțiuni și reguli de procedura sînt stabilite în anexa, care constituie parte integrantă a acestei convenții. Comitetul consultativ va comunică depozitarului un rezumat al constatărilor sale faptice incluzind toate opiniile și informațiile prezentate comitetului în cursul deliberărilor. Depozitarul va distribui rezumatul tuturor statelor părți.
3. Orice stat parte la prezenta convenție care are motive sa considere ca orice alt stat parte violeaza obligațiile decurgind din prevederile convenției poate depune o plîngere la Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Aceasta plîngere trebuie să fie însoțită de toate datele pertinente ca și de toate dovezile posibile pentru sprijinirea validității sale.
4. Fiecare stat parte la prezenta convenție se angajează sa coopereze la efectuarea oricărei investigații pe care Consiliul de Securitate ar putea sa o întreprindă, conform dispozițiilor Cartei Națiunilor Unite, asupra faptelor rezultind din plîngerea primită de consiliu. Consiliul de Securitate va comunică rezultatele investigatiilor statelor părți la convenție.
5. Fiecare stat parte la prezenta convenție se angajează sa acorde asistența sau sa sprijine, în conformitate cu prevederile Cartei Națiunilor Unite, oricare parte la convenție care solicită aceasta, dacă Consiliul de Securitate decide ca partea respectiva a fost vătămată sau risca să fie vătămată ca rezultat al unei violuri a convenției.
Articolul 6
1. Fiecare stat parte la prezenta convenție poate propune amendamente la convenție. Textul oricărui amendament propus va fi prezentat depozitarului, care îl va comunică fără întîrziere tuturor statelor părți.
2. Un amendament va intra în vigoare, pentru toate statele părți la prezenta convenție care l-au acceptat, după depunerea la depozitar a instrumentelor de acceptare de către majoritatea statelor părți. După aceea, el va intra în vigoare, pentru oricare alt stat parte, la data depunerii instrumentelor sale de acceptare.
Articolul 7
Prezenta convenție are o durată nelimitată.
Articolul 8
1. După 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenții, depozitarul va convoca o conferința a statelor părți la convenție, la Geneva (Elvetia). Aceasta conferința va examina funcționarea convenției pentru a se asigura ca obiectivele și prevederile sale se realizează; ea va examina îndeosebi eficacitatea prevederilor paragrafului 1 al art. I pentru eliminarea pericolelor utilizării tehnicilor de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile.
2. După aceea, la intervale de nu mai puțin de 5 ani, o majoritate a statelor părți la prezenta convenție va putea, prezentind o propunere în acest sens depozitarului, să obțină convocarea unei conferințe avînd aceleași obiective.
3. Dacă nici o conferința nu a fost convocată potrivit paragrafului 2 al prezentului articol în termen de 10 ani de la încheierea conferintei precedente, depozitarul va solicita opiniile tuturor statelor părți la prezenta convenție cu privire la convocarea unei astfel de conferințe. Dacă o treime a statelor părți sau 10 dintre ele, fiind valabil numărul care va fi mai mic, răspund afirmativ, depozitarul va lua măsuri imediate pentru convocarea conferintei.
Articolul 9
1. Prezenta convenție este deschisă spre semnare tuturor statelor. Fiecare stat care nu semnează convenția înaintea intrării sale în vigoare potrivit paragrafului 3 al prezentului articol va putea în orice moment sa adere la ea.
2. Prezenta convenție va fi supusă ratificării de către statele semnatare. Instrumentele de ratificare sau de aderare vor fi depuse secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.
3. Prezenta convenție va intra în vigoare după depunerea instrumentelor de ratificare de către douăzeci de guverne în conformitate cu paragraful 2 al prezentului articol.
4. Pentru statele ale căror instrumente de ratificare sau de aderare vor fi depuse după intrarea în vigoare a prezentei convenții, ea va intra în vigoare la data depunerii instrumentelor de ratificare sau de aderare.
5. Depozitarul va informa fără întîrziere statele care au semnat prezenta convenție, sau care au aderat la ea, asupra datei fiecărei semnături, a datei depunerii fiecărui instrument de ratificare sau de aderare, asupra datei intrării în vigoare a prezentei convenții și asupra oricărui amendament relativ la aceasta, ca și asupra primirii altor comunicări.
6. Prezenta convenție va fi înregistrată de către depozitar potrivit art. 102 al Cartei Națiunilor Unite.
Articolul 10
Prezenta convenție, ale carei texte în limbile arabă, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola sînt egal autentice, va fi depusa la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, care va transmite copii conforme, certificate corespunzător, ale acesteia guvernelor statelor care vor fi semnat convenția sau vor fi aderat la aceasta.
Drept care subsemnații, în mod cuvenit împuterniciți în acest scop de către guvernele lor respective, au semnat prezenta convenție, deschisă semnării la Geneva la 18 mai 1977.
*
Convenția a fost aprobată de către Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 decembrie 1976.
Anexa 1 Comitetul consultativ de experți
1. Comitetul consultativ de experți va efectua constatări de fapt corespunzătoare și va furniza expertize privind orice problema ridicată, potrivit paragrafului 1 al art. V al prezentei convenții, de către statul parte care cere convocarea comitetului.
2. Activitatea Comitetului consultativ de experți va fi organizată astfel încît să-i permită să-și exercite funcțiile stabilite în paragraful 1 al prezentei anexe. Comitetul va decide asupra problemelor de procedura relative la organizarea activității sale pe cît posibil prin consens sau, în caz contrar, prin majoritatea membrilor prezenți și votanti. Nu se va proceda la vot asupra chestiunilor de fond.
3. Depozitarul sau reprezentantul acestuia va exercita funcțiile de președinte al comitetului.
4. Fiecare expert poate fi asistat în timpul ședințelor de către unu sau mai mulți consilieri.
5. Fiecare expert va avea dreptul, prin intermediul președintelui, sa ceara statelor și organizațiilor internaționale informații și asistența pe care le va considera necesare pentru a permite comitetului să se achite de sarcina ta.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.