Ordinul nr. 131/2002
privind completarea Ordinului ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 285/2001 pentru aprobarea Listei cuprinzând animalele vii, produsele și subprodusele de origine animala și alte mărfuri supuse controlului veterinar la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat
prezumat în vigoare
Ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor,
având în vedere prevederile art. 31 alin. 1 și ale
art. 25 alin. 1 din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 12/2001
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, cu modificările ulterioare,
vazand Referatul de aprobare nr. 154.085 din 11 martie 2002, întocmit de Agenția Naționala Sanitară Veterinara,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Articolul 4 din
Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 285/2001
pentru aprobarea Listei cuprinzând animalele vii, produsele și subprodusele de origine animala și alte mărfuri supuse controlului veterinar la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 21 august 2001, se completează cu alineatele (2) și (3) cu următorul cuprins:
"(2) Importul de furaje și materii prime furajere de origine vegetala, destinate furajarii animalelor sau preparării furajelor, se efectuează fără a fi însoțite de certificat sanitar veterinar și de aviz de import emis de direcțiile sanitare veterinare, cu respectarea prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 1.030/2001 .
(3) Următoarele produse și subproduse de origine animala prevăzute în anexa vor fi supuse prevederilor alin. (2), după cum urmează:
a) orice cereale destinate furajarii animalelor cuprinse la cap. 10;
b) paie și pleava de cereale brute, chiar tocate, macinate, presate sau aglomerate sub forma de pelete, destinate uzului zootehnic;
c) napi furajeri, sfecla furajera, rădăcini furajere, fan, lucerna, trifoi, sparceta, varza furajera, lupin, mazariche și alte produse furajere similare, chiar aglomerate sub forma de pelete, destinate uzului zootehnic;
d) tarate, sparturi și alte reziduuri, aglomerate sau nu sub forma de pelete destinate furajarii animalelor;
e) turte și alte reziduuri solide, chiar macinate sau aglomerate sau forma de pelete, rezultate din extractia uleiului de soia, destinate furajarii animalelor;
f) turte și reziduuri solide, chiar macinate sau aglomerate sub forma de pelete, rezultate din extractia uleiului de arahide, destinate furajarii animalelor;
g) turte și alte reziduuri solide, chiar macinate sau aglomerate sub forma de pelete, rezultate din extractia grasimilor și uleiurilor vegetale, altele decât cele de la poziția tarifara nr. 23.04 sau 23.05 din anexa."
Articolul 2
Direcțiile sanitare veterinare județene și a municipiului București vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Agenția Naționala Sanitară Veterinara va controla modul de aducere la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 4
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor, Petre Daea, secretar de stat ──────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.