Decizia nr. 56/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Antonescu în Dosarul nr. 10.010/2000 al Judecătoriei Pitesti, având ca obiect soluționarea unei cauze civile de evacuare și anulare a certificatului de moștenitor.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 19 februarie 2002, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 21 februarie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 3 mai 2001 Judecătoria Pitesti a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Antonescu în Dosarul nr. 10.010/2000 al acelei instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arata ca dispozițiile art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care stabilesc ca "hotărârea asupra strămutării se da fără motivare și nu este supusă nici unei cai de atac", încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 11 privind îndeplinirea cu buna-credința de către statul român a obligațiilor asumate prin semnarea tratatelor internaționale și la faptul ca tratatele semnate de România fac parte din dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului care, în caz de neconcordanta cu dreptul intern, se aplică cu prioritate, precum și pe cele ale art. 128 privind folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Instanța de judecată, exprimandu-și opinia, considera ca excepția de neconstituționalitate este nefondata. În esenta, instanța își argumenteaza opinia arătând ca asupra excepției Curtea s-a mai pronunțat, iar "situația juridică invocată nu are legătură cu rezolvarea fondului și, ca atare, de dispozițiile legale puse în discuție nu depinde judecarea cauzei, în sensul prevederilor cuprinse în

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ". Se mai arata, de asemenea, ca "partea în cauza putea ridica o astfel de excepție doar în cadrul procesual adecvat, respectiv cu ocazia soluționării cererilor de strămutare de către Curtea Suprema de Justiție".

Președintele Camerei Deputaților arata, în esenta, ca accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Se susține totodată ca legiuitorul "deține dreptul exclusiv de a stabili regula conform căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă nici unei cai de atac". Conform punctului de vedere exprimat aceasta dispoziție are la baza motivul ca instanța care soluționează cererea de strămutare nu se pronunța asupra fondului, iar exercitarea unor cai de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenand cheltuieli suplimentare pentru justițiabili. Se conchide astfel ca prevederile criticate nu sunt contrare dispozițiilor art. 128 din Constituție, care statuează ca exercitarea căilor de atac se face "în condițiile legii".

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este vadit nefondata, întrucât "instanța care soluționează cererea de strămutare are în vedere [...] asigurarea numai a condițiilor normale pentru desfășurarea activității de judecată, fără a antama în vreun fel probleme privind fondul cauzei, respectiv drepturile și obligațiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecații". De aceea, se arata în continuarea argumentarii punctului de vedere al Guvernului, "reglementarea de tradiție în materie da posibilitatea ca instanța investită cu cererea de strămutare să se pronunțe cu maximum de operativitate asupra acesteia, apreciind seriozitatea motivelor prezentate și, când considera necesar, cercetand datele din dosarul cauzei".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competența, conform dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției, astfel cum aceasta a fost formulată, îl constituie dispozițiile art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care prevăd ca: "Hotărârea asupra strămutării se da fără motivare și nu este supusă nici unei cai de atac."

Dispozițiile din Constituția României considerate ca fiind incalcate de textul criticat sunt următoarele:

- Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale."

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

- Art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Curtea observa ca autorul excepției invoca încălcarea dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituție, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, fără a menționa prevederile vreunui tratat internațional care ar fi incalcate prin dispozițiile de lege criticate, lăsând doar să se subinteleaga ca este vorba de prevederile din documentele internaționale, care se referă la accesul liber la justiție și la dreptul de apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996, Curtea Constituțională a respins "ca vadit nefondata" excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, motivată pe invocarea încălcării dispozițiilor art. 21, 24 și 128 din Constituție, excepție ridicată în fața Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

În considerentele deciziei pronunțate Curtea a reținut ca principiul accesului liber la justiție, prevăzut la art. 21 din Constituție, nu este încălcat, întrucât acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, dar "nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Curtea Suprema de Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs - deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor. Prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite". Curtea a făcut referire, cu privire la aceste argumente, și la jurisprudenta sa anterioară - Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

Cu referire directa la textul art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă Curtea a mai reținut în considerentele deciziei menționate ca "este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă nici unei cai de atac, în considerarea faptului ca prin această instanță nu se pronunța asupra fondului, iar exercitarea unor cai de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenand totodată cheltuieli materiale suplimentare pentru justițiabili". În consecința, Curtea a considerat ca "nu sunt incalcate nici dispozițiile art. 128 din Constituție, care prevăd ca exercitarea căilor de atac se face <<în condițiile legii>>".

În același timp Curtea a constatat ca "art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu încalcă nici dispozițiile art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul de apărare", întrucât "dreptul la apărare se realizează cu prilejul judecării de fond a cauzei și al soluționării căilor de atac". Dezvoltand acest argument, Curtea a arătat ca, "de vreme ce nu se judeca fondul pricinii, nu se poate susține ca interesele celor în cauza ar fi prejudiciate, stirbindu-se în acest fel exercițiul dreptului constituțional evocat. În realitate, faptele asupra cărora este chemată să se pronunțe instanța competența sa judece cererea de strămutare nu țin și nu au cum sa țină de pricina însăși, ci de asigurarea condițiilor pe care le implica art. 37 alin. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea și obiectivitatea în soluționarea pricinii, condiții care vizează toate părțile din proces, indiferent de calitatea lor procesuala".

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția din aceste decizii, de respingere a excepției, este valabilă și în cauza de fața.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Antonescu în Dosarul nr. 10.010/2000 al Judecătoriei Pitesti.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2002.