Decizia nr. 22/2002

Nicolae Popa - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Aurel Gheorghe în Dosarul nr. 1.093/COM/2001 al Tribunalului Constanta - Secția comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere ca excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 405C/2001, nr. 406C/2001 și nr. 407C/2001 au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexarii cauzelor.

La apelul nominal în dosarele nr. 406C/2001 și nr. 407C/2001 se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexarii cauzelor menționate.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 406C/2001 și nr. 407C/2001 la Dosarul nr. 405C/2001, care este primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arata ca în jurisprudenta sa Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor

art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995 , republicată. În speta este vorba de opțiunea legiuitorului cu privire la ordinea în care se face plata creanțelor într-o unitate aflată în procedura de lichidare, ordine care nu poate constitui obiectul controlului de constituționalitate. Mai arata ca prevederile criticate nu contravin dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Constituție, deoarece procedura falimentului este stabilită prin lege, adică asa cum cer aceste dispoziții. Se solicita respingerea excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 22 mai 2001, pronunțată în Dosarul nr. 1.088/COM/2001, precum și prin încheierile din 29 iunie 2001, pronunțate în dosarele nr. 1.093/COM/2001 și nr. 1.100/COM/2001, Tribunalul Constanta - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Vladimir-Ion Udrescu, Aurel Gheorghe, Sorin Brojboiu, Mugurel-Gabriel Crețu, Dimciu Damasaru, Gabriel Fotea, Mihai Porosnicu, Panait Rosca, Daniel Lungu, Grigore Sima și Vasile Miron în dosarele acelei instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispoziția finala a pct. 3 al

art. 108 din Legea nr. 64/1995 , republicată, potrivit căreia în categoria de creanțe privilegiate prevăzute la acest punct se înscriu doar "creanțele izvorâte din contracte de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii", este discriminatorie și, ca atare, contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Se arata în acest sens ca în cadrul aceleiași categorii de creditori dispoziția legală criticata favorizează pe cei care au creanțe mai recente, în dezavantajul celor cu creanțe mai vechi.

Tribunalul Constanta - Secția comercială, exprimandu-și opinia, considera ca dispozițiile art. 108 pct. 3 nu încalcă dreptul fundamental garantat prin art. 16 alin. (1) din Constituție. Invocandu-se jurisprudenta constanta a Curții Constituționale, se apreciază ca "egalitatea în fața legii nu impune uniformitate, ci aprecierea soluțiilor în raport de situațiile diferite" generate de practica. Se mai arata ca textul de lege criticat nu încalcă dreptul salariaților la protecția socială a muncii, statuat prin art. 38 din Constituție, iar "stabilirea rangului de prioritate menționat, nu implica restrangerea exercițiului unor drepturi ale personalului ambarcat". În ceea ce privește reglementările internaționale pretins incalcate, instanța considera ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 25 din Carta socială europeană revizuită, devenită, prin ratificare, parte integrantă a dreptului intern. În temeiul acestor considerente, instanța apreciază ca excepția ridicată este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților arata ca prin art. 108 "se instituie o anumită ordine de prioritate pentru satisfacerea anumitor tipuri de creanțe". Se acordă prioritate plății taxelor, timbrelor și altor cheltuieli aferente procedurii reorganizării judiciare (ordinea 1), plății creanțelor și creditelor născute din continuarea activității unității aflate în procedura falimentului (ordinea 2), iar pe locul trei se situeaza creanțele rezultate din contractele de muncă, dar "pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii". Se mai arata ca "justificarea acestui termen rezultă din

art. 1 al Legii nr. 64/1995 , republicată, adică din situația comercianților care nu mai pot face fața datoriilor lor comerciale, data fiind situația financiară dificila în care aceștia se găsesc".

În ceea ce privește încălcarea de către textul criticat a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție se arata ca în jurisprudenta sa Curtea Constituțională a statuat ca "principiul egalității nu se opune ca o lege sa stabilească reguli diferite în raport de persoanele care se găsesc în situații deosebite".

Se mai arata ca ordinea de prioritate a plății creanțelor, stabilită prin textul criticat, nu contravine dreptului salariaților la protecția socială a muncii, statuate prin art. 38, și nici nu poate fi considerată o restrangere a unor drepturi în sensul celor prevăzute prin dispozițiile art. 49, ambele din Constituția României.

Guvernul apreciază ca excepția ridicată nu este intemeiata, deoarece

Legea nr. 64/1995

instituie o procedură specială - concursuala -, punând pe toți creditorii unui comerciant care nu și-a plătit datoriile într-o situație egala, procedura care se încadrează în prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. S-a mai arătat ca prin art. 108 se stabilește o ierarhie între creditori - fără a exclude vreunul -, ținându-se seama de natura și importanța creanțelor, textul criticat fiind astfel în concordanta cu dispozițiile art. 11 pct. 1 din Convenția Conferintei Internaționale a Muncii nr. 95/1949 privind protecția salariului.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, rapoartele judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, care au următorul conținut: "Creanțele vor fi plătite, atât în cazul lichidării unor bunuri din averea debitorului pe bază de plan, cat și în cazul falimentului, în următoarea ordine: [...] 3. creanțele izvorâte din contracte de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii."

Autorii excepției susțin ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

În opinia autorilor excepției toți creditorii, titulari ai unor creanțe izvorâte din contracte de muncă, se afla în aceeași situație, iar tratamentul juridic diferențiat în raport cu data nașterii creanței este discriminator, unii având dreptul de a li se plati creanțele în cea de a treia ordine de preferinta, iar alții abia în cea de a noua ("alte creanțe chirografare").

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, în mod obiectiv, exista deosebiri între situația celor două categorii de creditori ai unei unități aflate în procedura de lichidare potrivit prevederilor

Legii nr. 64/1995 , întrucât unii au creanțe mai vechi, pentru a căror recuperare, depunând diligențele necesare, ar fi putut acționa înainte ca debitorul sa ajungă în situația de incapacitate de plată, iar alții, cu creanțe născute mai recent, nu au avut la dispoziție timp suficient pentru executarea creanțelor lor anterior deschiderii procedurii falimentului. În jurisprudenta sa Curtea Constituțională a statuat ca principiul egalității în drepturi a cetățenilor impune un tratament juridic identic numai în situații egale, iar situațiile în mod obiectiv diferite justifica chiar și din punct de vedere constituțional tratament juridic diferit.

Pe de altă parte, Curtea observa ca toți creditorii au același interes și aceeași legitimitate în recuperarea creanțelor lor, dar lichidarea bunurilor din averea debitorului și falimentul se fac în timp, în mod treptat, situație în care nu se pot recupera deodată toate creanțele. Aceasta stare de lucruri impune stabilirea unei ordini de plată în raport cu natura creanțelor, ceea ce intră în atribuțiile legiuitorului.

Curtea mai retine și faptul ca stabilirea ordinii de plată a creanțelor se face prin norme juridice cu caracter procedural, iar, potrivit dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Curtea retine, de asemenea, că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) și (2) din Constituție, care reglementează neingradirea dreptului la munca, libertatea alegerii profesiei și a locului de muncă și dreptul la protecția socială a muncii. Textul de lege criticat nu atinge exercițiul acestor drepturi și nici al dreptului de a primi o remunerație corespunzătoare pentru munca prestată.

În legătură cu susținerea autorilor excepțiilor referitoare la neconcordanta existenta între textul de lege criticat și prevederile art. 25 din Carta socială europeană revizuită, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 25 pct. 3 lit. a) din anexa la carta, potrivit cărora "Creanțele lucrătorilor care fac obiectul acestei dispoziții vor trebui sa cuprindă cel puțin:

a) creanțele lucrătorilor cu titlu de salarii aferente unei perioade determinate, care nu trebuie să fie mai mica de 3 luni într-un sistem de privilegii și de 8 săptămâni într-un sistem de garanții, care precede insolvabilitatea sau încetarea raportului de muncă;"

În ceea ce privește incidența reglementărilor internaționale invocate, Curtea constata ca în cauza sunt aplicabile doar prevederile art. 11 din Convenția Conferintei Internaționale a Muncii nr. 95/1949, potrivit cărora "vor avea rang de creditori privilegiați pentru salariile care le sunt datorate cu titlu de servicii prestate în cursul unei perioade anterioare falimentului sau lichidării și care va fi prevăzută de către legislația naționala", iar "Ordinea de prioritate a creanței privilegiate constituită de salariu, față de celelalte creanțe privilegiate, trebuie să fie determinata de către legislația naționala". Rezultă deci ca atât stabilirea perioadei din care provin creanțele din salariu, pentru a fi considerate privilegiate, cat și ordinea de prioritate a creanțelor privilegiate intră în atribuțiile legiuitorului național, atribuție exercitată de legiuitorul român prin adoptarea

art. 108 din Legea nr. 64/1995 , republicată. Asa fiind, Curtea constata ca dispozițiile

art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995 , republicată, sunt în deplina concordanta cu reglementarea internationala citata.

Curtea Constituțională a fost sesizată în numeroase alte cauze cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995 , republicată, retinand în mod constant ca aceste dispoziții legale nu încalcă nici o prevedere constituțională sau reglementare internationala (de exemplu, deciziile nr. 269 și nr. 273 din 2 octombrie 2001, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 23 ianuarie 2002 și, respectiv, nr. 51 din 24 ianuarie 2002).

Întrucât în prezenta cauza nu s-au invederat elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței constante a Curții, soluția din deciziile anterioare își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepții ridicate de Vladimir-Ion Udrescu, Aurel Gheorghe, Sorin Brojboiu, Mugurel-Gabriel Crețu, Dimciu Damasaru, Gabriel Fotea, Mihai Porosnicu, Panait Rosca, Daniel Lungu, Grigore Sima și Vasile Miron în dosarele nr. 1.088/COM/2001, nr. 1.093/COM/2001 și nr. 1.100/COM/2001 ale Tribunalului Constanta - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 ianuarie 2002.