Acordul din 19 octombrie 1983
între Republica Socialistă România și Republica Malta privind schimburile comerciale și cooperarea economică, industriala și tehnologică
prezumat în vigoare
Republica Socialistă România și Republica Malta, denumite în continuare părți contractante,
dorind sa dezvolte și sa diversifice schimburile comerciale și cooperarea economică, industriala și tehnologică între cele doua tari, pe baza respectării principiilor suveranității și independentei naționale, neamestecului în treburile interne, reciprocității, egalității în drepturi și avantajului reciproc,
dorind sa aducă o noua contribuție la dezvoltarea și diversificarea relațiilor lor economice reciproce, pe o baza mai durabila și reciproc avantajoasă,
animate de voința de a utiliza mai eficient posibilitățile create de economiile celor două tari, prin intensificarea cooperării economice, industriale și tehnologice, pe care o considera ca deosebit de importanța pentru extinderea relațiilor economice bilaterale,
avînd în vedere ca cele doua tari sînt membre ale Acordului general pentru tarife și comerț și ale Fondului Monetar Internațional,
luînd în considerare prevederile Actului final al Conferintei pentru securitate și cooperare în Europa privind schimburile comerciale și cooperarea economică, industriala și tehnologică,
recunoscind utilitatea acordurilor bilaterale pe termen lung pentru creșterea volumului și stabilitatea schimburilor comerciale și serviciilor pe bază de reciprocitate, precum și pentru crearea premiselor necesare dezvoltării cooperării economice, industriale și tehnologice,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Părțile contractante vor lua toate măsurile posibile, în conformitate cu reglementările în vigoare în cele doua tari și cu prevederile prezentului acord, pentru a facilita și contribui la dezvoltarea continua, armonioasă și diversificata a schimburilor comerciale reciproce și a serviciilor între acestea, precum și pentru dezvoltarea cooperării economice, industriale și tehnologice bilaterale.
Articolul 2
1. Schimburile comerciale între cele doua tari se vor efectua în conformitate cu drepturile și obligațiile ce decurg din participarea lor ca părți contractante la Acordul general pentru tarife și comerț (G.A.T.T.).
2. Prevederile paragrafului 1 de mai sus nu se aplică la:
a) avantajele care sînt sau vor fi acordate în viitor de către Republica Socialistă România țărilor vecine, în scopul facilitării traficului de frontieră;
b) avantajele care sînt sau vor fi acordate de către fiecare dintre părțile contractante altor tari, rezultind din formarea, aderarea sau participarea lor, în orice formă, la o uniune vamală sau zona a liberului schimb sau din aranjamente care conduc la acestea, sau din aranjamente speciale tarifare regionale sau subregionale.
Articolul 3
În conformitate cu prevederile prezentului acord și cu prevederile Acordului general pentru tarife și comerț, schimburile comerciale între cele doua tari se vor efectua pe baza contractelor încheiate între întreprinderile și organizațiile din Republica Socialistă România și persoanele fizice și juridice din Republica Malta, autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior.
Contractele menționate se referă la produsele prevăzute în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezentul acord.
Aceste liste sînt indicative și nu au un caracter restrictiv.
Articolul 4
Cele doua părți contractante vor sprijini încheierea de contracte pe termen lung, în scopul de a consolida legături stabile între organizațiile, întreprinderile și firmele din cele doua tari.
Articolul 5
Cele doua părți contractante vor sprijini și promova dezvoltarea tranzacțiilor privind tranzitul și a altor operațiuni similare, în scopul facilitării și extinderii cooperării comerciale și economice între cele doua tari.
Articolul 6
În scopul de a contribui la dezvoltarea schimburilor comerciale și a realiza o mai buna cunoaștere reciprocă a posibilităților de extindere a cooperării economice, industriale și tehnologice, cele doua părți contractante vor sprijini organizarea și participarea lor la tîrguri și expoziții pe teritoriul uneia dintre cele doua părți și vor facilita realizarea unor asemenea activități, acordind participanților celeilalte părți contractante cele mai favorabile condiții posibile de participare.
Articolul 7
Părțile contractante, în conformitate cu orice acord internațional semnat de către acestea, își vor acorda reciproc facilitățile prevăzute în cadrul legislatiilor lor în vigoare, necesare pentru realizarea de importuri temporare sau de importuri pentru prelucrarea bunurilor și produselor celeilalte părți contractante.
Articolul 8
1. Părțile contractante, considerind ca intensificarea schimbului de informații privind schimburile comerciale și cooperarea economică, industriala și tehnologică este utila pentru dezvoltarea maxima a relațiilor lor economice, vor facilita transmiterea informațiilor primite de la întreprinderile și instituțiile fiecăreia dintre tari către cumpărătorii, vînzătorii și autoritățile competente din țările lor.
2. Părțile contractante vor favoriza, de asemenea, călătoriile individuale sau colective în interes de afaceri, ale reprezentanților întreprinderilor și organizațiilor interesate din cele doua tari, cărora autoritățile competente le vor acorda tot sprijinul posibil.
Articolul 9
Toate plățile curente între cele doua tari pentru îndeplinirea prevederilor prezentului acord referitoare la schimburile comerciale, serviciile și cooperarea economică, industriala și tehnologică se vor efectua în devize liber convertibile, în conformitate cu legile și reglementările din țările respective și dispozițiile altor aranjamente temporare convenite între cele doua tari.
Articolul 10
Părțile contractante sînt de acord ca, între cele doua tari, cooperarea se poate realiza în special prin:
a) construirea, modernizarea și extinderea de obiective industriale în una dintre tari, din producția cărora o parte să fie importata de către cealaltă țara sau comercializata pe terțe piețe prin întreprinderi sau organizații industriale ale celeilalte tari;
b) schimbul de licențe, patente, know-how, cu sau fără schimb de părți și componente;
c) subcontractarea de piese sau componente;
d) cooperarea în producție, cu sau fără comercializarea produselor în cele doua tari sau pe terțe piețe;
e) specializarea în producție, fabricarea de modele sau tipuri concrete, cu sau fără comercializare în cele doua tari sau pe terțe piețe;
f) oferte comune pe terțe piețe;
g) constituirea de societăți mixte de producție și/sau de comercializare.
Articolul 11
1. Părțile contractante vor stabili sectoarele specifice de interes reciproc pentru dezvoltarea și extinderea cooperării economice, industriale și tehnologice între cele doua tari și vor sprijini, în special, proiectele de cooperare în sectoarele respective.
O atenție specială se va acorda următoarelor domenii:
- construcții de mașini;
- engineering;
- industria chimica și petrochimica;
- industria metalurgica;
- construcții și reparații navale;
- industria alimentara;
- industria bunurilor de consum;
- agricultura;
- activități de transport maritim și transbordare;
- alte activități care se vor conveni reciproc.
2. Pentru convenirea și realizarea proiectelor de cooperare în cadrul prezentului acord se vor lua în considerare potențialul economic al celor două tari, resursele și necesitățile de echipamente, mașini, bunuri de consum, procedee tehnice și materii prime, precum și posibilitățile de desfacere a produselor rezultate din cooperare.
3. Comisia mixtă, menționată în art. 14, poate indica și alte domenii de cooperare.
Articolul 12
Părțile contractante vor sprijini initiativele comune ale întreprinderilor din cele doua tari de a coopera pe terțe piețe. În acest scop, ele își vor transmite reciproc și continuu informații care ar putea interesa întreprinderile fiecăreia dintre cele doua tari, luînd în considerare posibilitățile și experienta acestora.
Articolul 13
Condițiile pentru fiecare proiect de cooperare care se realizează în cadrul prezentului acord vor fi stabilite în contractele între întreprinderile, organizațiile și instituțiile de resort din cele doua tari.
Articolul 14
1. Părțile contractante vor constitui o comisie mixtă care se va reuni periodic în sesiuni plenare, alternativ în România și Malta, și în sesiuni extraordinare, la cererea fiecăreia dintre părțile contractante.
Comisia mixtă:
- va examina și analiza îndeplinirea prevederilor prezentului acord;
- va examina evoluția schimburilor comerciale și a activităților de cooperare economică, industriala și tehnologică între cele doua tari;
- va elabora programe concrete pentru dezvoltarea schimburilor comerciale pe principiul reciprocității și pentru cooperarea economică, industriala și tehnologică;
- va identifica noi proiecte bilaterale de cooperare pe teritoriul fiecărei părți contractante, precum și pe terțe piețe;
- va examina oricare alte probleme care rezultă din aplicarea prezentului acord, care pot fi propuse de către una dintre părțile contractante celeilalte părți contractante.
2. Comisia mixtă își va stabili propria procedura de lucru.
Articolul 15
Părțile contractante, avînd în vedere importanța cooperării științifice și tehnice între organizațiile și întreprinderile din cele doua tari pentru dezvoltarea cooperării economice, industriale și tehnologice și a relațiilor comerciale, vor acorda, în conformitate cu legile și reglementările din fiecare țara, facilitățile necesare pentru stabilirea de înțelegeri specifice care să asigure cele mai bune cai de desfășurare a unei asemenea cooperări între cele doua tari.
Articolul 16
Prevederile prezentului acord vor continua să se aplice, și după expirarea acestuia, oricăror contracte sau aranjamente încheiate anterior în cadrul prezentului acord, dar neexecutate integral pînă la expirarea acordului.
Articolul 17
1. Prezentul acord se va aplica în mod provizoriu de la data semnării și va intra definitiv în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile contractante își confirma îndeplinirea procedurilor legale necesare în cele doua tari.
2. Valabilitatea prezentului acord va fi de 5 (cinci) ani și se va prelungi, prin tacită reconducțiune, pentru perioade succesive de 1 (un) an, dacă nici una dintre părțile contractante nu va notifica în scris celeilalte părți contractante denunțarea acordului, cu cel puțin 3 (trei) luni înainte de expirarea perioadei inițiale de valabilitate sau a fiecărei perioade ulterioare de prelungire.
Semnat la La Valetta la data de 19 octombrie 1983, în doua exemplare originale în limba română și în limba engleza, ambele texte fiind egal autentice.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.