Acord · Consiliul de Miniștri

Acordul din 21 iunie 1983

între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Mali privind transporturile aeriene civile Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Mali

prezumat în vigoare

Data actului
21 iunie 1983
Emitent
Consiliul de Miniștri
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 12 din 14 februarie 1984
Structură
19 articole, 1 anexă · 24.692 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

animate de dorința comună de a contribui la dezvoltarea cooperării internaționale în domeniul transportului aerian, și

dorind să încheie un acord în scopul înființării de servicii aeriene regulate între și dincolo de teritoriile statelor lor,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Definiții

Pentru aplicarea acordului și a anexei sale, care face parte integrantă din prezentul acord, termenii următori, în afară de cazul cînd din context nu rezultă altfel, vor avea înțelesul de mai jos:

a) convenție înseamnă Convenție privind aviația civilă internațională, încheiată la Chicago la 7 decembrie 1944, la care Republica Socialistă România și Republica Mali sînt părți, inclusiv anexele și amendamentele adoptate în baza art. 90 și 94 din convenție, în măsura în care aceste anexe și amendamente au devenit aplicabile pentru ambele părți contractante;

b) părți contractante înseamnă, pe de o parte, Guvernul Republicii Socialiste România, iar pe de altă parte, Guvernul Republicii Mali;

c) autoritate aeronautică înseamnă, în ceea ce privește Republica Socialistă România, Departamentul Aviației Civile, iar în ceea ce privește Republica Mali, ministerul însărcinat cu aviația civilă sau, în ambele cazuri, orice persoană sau organ autorizat să îndeplinească funcțiile exercitate în prezent de aceste autorități aeronautice;

d) întreprindere aeriană desemnată înseamnă întreprinderea de transport aerian civil stabilită de fiecare parte contractantă pentru a exploata serviciile convenite, în conformitate cu prevederile art. 3 al prezentului acord;

e) serviciu aerian, serviciu aerian internațional, întreprindere de transport aerian și escală necomercială au înțelesurile stabilite în art. 96 din convenție;

f) tarif înseamnă prețurile care trebuie să fie plătite pentru transportul de pasageri și mărfuri și condițiile în care acestea se aplică, inclusiv prețurile, sumele de plată și condițiile privind serviciile de agenție și alte servicii auxiliare, cu excepția sumelor și condițiilor în legătură cu trimiterile poștale.

Articolul 2

Acordarea de drepturi

1. Fiecare parte contractantă acordă celeilalte părți contractante drepturile specificate în prezentul acord, în scopul exploatării de servicii aeriene pe rutele specificate în anexa la acord. Aceste servicii și rute sînt denumite în continuare servicii convenite și rute specificate.

2. Potrivit prevederilor din prezentul acord, întreprinderea aeriană desemnată de fiecare parte contractantă se va bucura, în exploatarea serviciilor aeriene internaționale, de:

a) dreptul de a survola, fără aterizare, teritoriul statului celeilalte părți contractante;

b) dreptul de a face escale necomerciale pe teritoriul menționat;

c) dreptul de a îmbarca și debarca pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, în punctele specificate în anexa la prezentul acord, pasageri, marfă și trimiteri poștale cu destinația sau provenind din punctele de pe teritoriul statului său;

d) dreptul de a îmbarca și debarca pe teritoriul unor state terțe, în punctele specificate în anexa prezentului acord, pasageri, marfă și trimiteri poștale cu destinația sau cu proveniența din puncte de pe teritoriul statului celeilalte părți contractante specificate în anexa la prezentul acord.

3. Nici o prevedere a prezentul articol nu va conferi întreprinderii desemnate de o parte contractantă dreptul de a îmbarca, pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, pasageri, mărfuri și trimiteri poștale pentru a fi transportate, contra plată, într-un alt punct de pe teritoriul statului acestei din urmă părți contractante.

Articolul 3

Desemnarea și autorizația de exploatare

1. Fiecare parte contractantă are dreptul să desemneze o întreprindere de transport aerian pentru a exploata serviciile convenite pe rutele specificate. Această desemnare va face obiectul unei notificări în scris între autoritățile aeronautice.

2. Autoritatea aeronautică care a primit din partea celeilalte autorități aeronautice notificarea pentru întreprinderea aeriană desemnată va acorda fără întîrziere, sub rezerva prevederilor paragrafelor 3 și 4 din prezentul articol, autorizația de exploatare necesară.

3. Autoritatea aeronautică care acordă autorizația de exploatare va putea cere întreprinderii aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă să-i facă dovada că este în măsură să îndeplinească condițiile prevăzute de legile și regulamentele aplicate de această autoritate aeronautică în exploatarea serviciilor aeriene internaționale.

4. Fiecare parte contractantă va putea cere, pentru exercitarea drepturilor specificate în art. 2 al prezentului acord, să i se facă dovada că o parte preponderentă a proprietății și controlul efectiv al întreprinderii aeriene desemnate aparțin statului al cărui guvern este partea contractantă care a desemnat-o sau unor cetățeni ai statului căruia îi aparține acea întreprindere.

5. Întreprinderea aeriană desemnată, autorizată potrivit paragrafului 2 al prezentului articol, va putea trece oricînd din momentul primirii autorizației de exploatare, la începerea exploatării serviciilor convenite.

Articolul 4

Exercitarea drepturilor

1. Întreprinderile aeriene desemnate se vor bucura de posibilități egale și echitabile pentru exploatarea serviciilor convenite pe rutele specificate în anexa prezentului acord.

2. Întreprinderea aeriană desemnată de fiecare parte contractantă va lua în considerare interesele întreprinderii aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă pentru a nu afecta serviciile convenite pe care aceasta din urmă întreprindere le asigură în întregime sau în parte pe aceeași rută.

3. Exploatarea serviciilor aeriene, efectuată de întreprinderea desemnată de fiecare parte contractantă, va fi organizată printr-o corelare rațională a capacității de transport cu satisfacerea deplină a cererii curente și rațional previzibile de transport de pasageri, marfă și trimiteri poștale cu destinația sau cu proveniența în sau din teritoriul celuilalt stat.

4. Dreptul fiecăreia dintre întreprinderile desemnate de a efectua transporturi în trafic internațional între teritoriul statului celeilalte părți contractante și teritoriile unor state terțe se va exercita conform principiilor generale de dezvoltare normală afirmate de cele două părți contractante și cu condiția să se adapteze capacitatea:

a) cererii de trafic dinspre și spre teritoriul statului părții contractante care a desemnat întreprinderea;

b) cererii de trafic din regiunile traversate, ținându-se seama de serviciile locale și regionale;

c) exigențelor unei exploatări economice a serviciilor convenite.

5. Capacitatea de transport de pasageri, marfă și trimiteri poștale care va fi asigurată inițial va fi convenită între autoritățile aeronautice ale părților contractante înainte de deschiderea serviciilor convenite; ulterior, capacitatea de transport care urmează să fie asigurată va fi discutată, de câte ori va fi nevoie, de autoritățile aeronautice. Capacitatea de transport convenită inițial, precum și schimbările capacității de transport convenite ulterior, vor fi confirmate conform reglementărilor în vigoare ale fiecărei părți contractante.

Articolul 5

Aplicarea legilor și regulamentelor

1. Culoarele aeriene și punctele de survolare a frontierei pentru rutele specificate în anexa prezentului acord vor fi stabilite independent de fiecare stat pe teritoriul său.

2. Legile și alte reglementări care se aplică pe teritoriul fiecărui stat cu privire la intrarea, șederea și ieșirea aeronavelor folosite în cadrul navigației aeriene internaționale, precum și la exploatarea, navigația și conducerea acestor aeronave pe timpul cât ele se găsesc în limitele acelui teritoriu, se vor aplica și aeronavelor întreprinderii aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă.

3. Legile și alte reglementări în vigoare în Republica Socialistă România, respectiv în Republica Mali, care se aplică pe teritoriul lor la intrarea, șederea și ieșirea pasagerilor, echipajelor mărfii și trimiterilor poștale, cum ar fi cele privitoare la formalitățile de intrare, ședere, ieșire, tranzit, vamă și la măsuri sanitare, se vor aplica și pasagerilor, echipajelor, mărfii și trimiterilor poștale transportate cu aeronavele întreprinderii desemnate de cealaltă parte contractantă, pe timpul cât ele se găsesc pe teritoriul menționat.

Articolul 6

Revocarea și suspendarea autorizației de exploatare

1. Fiecare parte contractantă va avea dreptul să revoce o autorizație de exploatare sau să suspende exercitarea de către întreprinderea aeriană desemnată de cealaltă parte contractantă a drepturilor specificate în art. 2 al prezentului acord sau să supună exercitarea acestor drepturi condițiilor pe care le va considera necesare, dacă:

a) această întreprindere nu poate dovedi că o parte preponderentă a proprietății și controlul efectiv al întreprinderii menționate aparțin părții contractante care a desemnat întreprinderea sau unor cetățeni ai statului acesteia, sau dacă:

b) această întreprindere nu a respectat sau a încălcat grav legile și regulamentele părții contractante care a acordat aceste drepturi, sau dacă:

c) această întreprindere nu exploatează serviciile convenite în condițiile prevăzute în prezentul acord.

2. Un astfel de drept se va putea exercita numai după o consultare cu cealaltă parte contractantă, în afară de cazul cînd revocarea, suspendarea sau stabilirea condițiilor prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol sînt imediat necesare pentru a se evita noi abateri de la legi și regulamente.

Articolul 7

Recunoașterea certificatelor și licențelor

1. Aeronavele întreprinderilor aeriene desemnate, folosite pentru serviciile convenite, trebuie să poarte însemnele proprii de naționalitate și înmatriculare.

2. Fiecare aeronavă folosită pentru serviciile convenite trebuie să posede la bord următoarele documente:

a) certificatul de înmatriculare;

b) certificatul de navigabilitate;

c) brevetele de aptitudine, licențele sau certificatele membrilor de echipaj;

d) carnetul de drum al aeronavei;

e) autorizația pentru stația radio a aeronavei;

f) celelalte documente de bord prevăzute de reglementările fiecărei părți contractante; despre existența unor asemenea documente va trebui să fie informată cealaltă parte contractantă.

3. Fiecare parte contractantă recunoaște ca valabile certificatele de navigabilitate ale aeronavei, brevetele de aptitudine și licențele sau certificatele membrilor de echipaj pe care le-a eliberat sau le-a validat cealaltă parte contractantă.

4. Totuși, fiecare parte contractantă își rezervă dreptul de a nu recunoaște ca valabile brevetele de aptitudine și licențele sau certificatele membrilor de echipaj care au fost eliberate unor cetățeni ai statului său de către cealaltă parte contractantă sau de către orice alt stat.

Articolul 8

Scutire de impozite și taxe

1. Aeronavele întreprinderii aeriene desemnate, echipamentul lor obișnuit, rezervele de carburanți și lubrifianți, proviziile de bord, inclusiv articolele alimentare, băuturile, tutunurile și alte produse destinate vânzării lor către pasageri pe timpul zborului, în cantități limitate, vor fi scutite de orice taxe vamale, taxe de inspecție și de orice alte impozite și taxe la intrarea pe teritoriul celuilalt stat, cu condiția ca aceste echipamente, rezerve și provizii să rămînă la bordul aeronavelor pînă în momentul reexportării lor.

2. Vor fi, de asemenea, scutite de impozitele și taxele prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol:

a) proviziile de bord îmbarcate pe teritoriul celuilalt stat în limitele fixate de autoritățile acestuia și destinate consumării la bordul aeronavelor întreprinderii aeriene desemnate care operează pe liniile aeriene internaționale;

b) carburanții și lubrifianții destinați alimentării aeronavelor întreprinderii aeriene desemnate, folosite pe liniile aeriene internaționale, îmbarcați pe teritoriul celuilalt stat, chiar și atunci cînd acești carburanți și lubrifianți vor fi folosiți în cadrul traiectului de zbor efectuat deasupra teritoriului unde au fost îmbarcați;

c) piesele de schimb și echipamentele obișnuite de bord introduse pe teritoriul celuilalt stat pentru întreținerea și repararea aeronavelor întreprinderii aeriene desemnate, folosite pe liniile aeriene internaționale.

3. Marfa și bagajele în tranzit direct, transportate cu aeronavele fiecărei întreprinderi aeriene desemnate, vor fi scutite de taxe vamale și de alte taxe similare.

4. Încasările și beneficiile întreprinderilor aeriene desemnate, realizate pe teritoriul celuilalt stat, precum și remunerațiile primite de personalul reprezentanțelor întreprinderilor aeriene desemnate, vor fi scutite de impozite.

5. Sumele care reprezintă plata serviciilor prestate nu vor fi scutite de impozite sau de alte taxe.

Articolul 9

Facilități vamale

Echipamentele obișnuite de bord și articolele sau proviziile aflate la bordul aeronavelor întreprinderii aeriene desemnate de fiecare parte contractantă vor putea fi descărcate pe teritoriul celuilalt stat numai cu consimțămîntul autorităților vamale ale acestui din urmă stat.

În fiecare caz, aceste echipamente, articole sau provizii vor putea fi puse sub supravegherea autorităților menționate pînă în momentul cînd vor fi reexportate sau pînă cînd vor primi altă destinație, în conformitate cu reglementările vamale.

Articolul 10

Taxe de utilizare

Taxele și celelalte sume de plată pentru utilizarea aeroporturilor, instalațiilor și echipamentului tehnic de pe teritoriul Republicii Socialiste România, respectiv pe teritoriul Republicii Mali, vor fi percepute conform nivelului oficial al tarifelor stabilite de legile și alte reglementări în vigoare în aceste state, care se aplică tuturor aeronavelor întreprinderilor de transport aerian străine care operează servicii aeriene internaționale similare.

Articolul 11

Activități comerciale

1. Întreprinderea aeriană desemnată de fiecare parte contractantă are dreptul să mențină pe teritoriul celuilalt stat o reprezentanță cu personalul tehnic necesar pentru exploatarea serviciilor convenite și cu personalul comercial necesar pentru promovarea traficului aerian.

2. Întreprinderile aeriene desemnate vor conveni asupra numărului de persoane necesar reprezentanțelor lor, sub rezerva acordului autorităților aeronautice.

3. Personalul reprezentanței va avea cetățenia statului căruia îi aparține întreprinderea aeriană desemnată; părțile contractante vor putea aproba excepții.

4. Organele competente ale fiecărei părți contractante vor acorda sprijinul necesar bunei funcționări a reprezentanței întreprinderii aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă, în scopul exploatării serviciilor convenite.

Articolul 12

Convertirea și transferul încasărilor

Soldul dintre încasări și cheltuieli realizat pe teritoriul celuilalt stat de întreprinderea aeriană desemnată va fi transferat conform prevederilor acordului de plăți în vigoare între părțile contractante.

În cazul în care prevederile acordului de plăți nu vor fi aplicabile sau nu va exista un astfel de acord, plățile vor fi efectuate în devize liber convertibile.

Sumele respective vor fi liber transferate, fără a fi supuse la impuneri sau restricții, pe bază de reciprocitate.

Articolul 13

Tarife

1. Tarifele care se vor aplica transportului aerian cu destinația sau cu proveniența în sau din teritoriul celuilalt stat vor fi stabilite, pe cât posibil, de comun acord, de întreprinderile aeriene desemnate de părțile contractante la cuantumuri rezonabile. La stabilirea tarifelor se va ține seama de toate elementele determinante, cum ar fi costul exploatării și un beneficiu rezonabil, precum și tarifele aplicate de întreprinderile de transport aerian care deservesc în întregime sau parțial aceeași rută. La realizarea tarifelor, întreprinderile aeriene desemnate vor ține seama, în măsura posibilului, și de procedura de determinare a tarifelor practicată de uzanțele internaționale.

2. Tarifele convenite între întreprinderile aeriene desemnate vor fi supuse aprobării autorităților aeronautice ale părților contractante cu cel puțin 60 (șaizeci) de zile înainte de data prevăzută pentru intrarea lor în vigoare. În cazuri speciale, acest termen va putea fi redus, sub rezerva acordului autorităților aeronautice.

3. Tarifele supuse aprobării, conform paragrafului 2 al prezentului articol, vor fi considerate aprobate dacă nici una dintre autoritățile aeronautice nu a notificat celeilalte autorități aeronautice dezacordul privind aceste tarife în termen de 30 (treizeci) de zile de la data supunerii lor spre aprobare.

4. În cazul cînd întreprinderile aeriene desemnate nu vor ajunge la o înțelegere asupra tarifelor sau în cazul cînd tarifele stabilite de ele nu vor fi aprobate în totalitate, aceste tarife vor fi negociate și, totodată, aprobate de către autoritățile aeronautice.

5. În cazul în care autoritățile aeronautice nu vor ajunge la o înțelegere asupra unui tarif, conform prevederilor paragrafului 4 din prezentul articol, diferendul va fi soluționat conform procedurii prevăzute în art. 18 al prezentului acord.

6. Tariful convenit potrivit prezentului articol va rămîne în vigoare pînă în momentul stabilirii unui nou tarif, care va fi aprobat conform aceleiași proceduri. În cazul în care se propune stabilirea unui nou tarif și în acest sens se angajează negocieri, potrivit paragrafelor precedente din prezentul articol, vechiul tarif va rămîne în vigoare, dar nu mai mult de 12 (douăsprezece) luni de la data propusă pentru intrarea în vigoare a noului tarif.

Articolul 14

Aprobarea orarelor

1. Întreprinderile aeriene desemnate trebuie să se pună de acord în timp util asupra orarelor, care vor cuprinde frecvența curselor aeriene, zilele de zbor și tipurile de aeronave ce vor fi folosite și asupra condițiilor economice și tehnice ale exploatării serviciilor convenite. Aceste probleme, astfel convenite, vor fi supuse aprobării autorităților aeronautice, conform reglementărilor în vigoare ale fiecărei părți contractante.

2. Orarele stabilite conform paragrafului 1 al prezentului articol vor fi supuse aprobării autorităților aeronautice cu 60 (șaizeci) de zile înainte de începerea exploatării serviciilor convenite. În același mod se va proceda și în cazul schimbării ulterioare a orarelor, iar termenul de 60 (șaizeci) de zile, dacă autoritățile aeronautice se pun de acord, poate fi modificat.

3. În cazul în care întreprinderile aeriene desemnate nu vor reuși să cadă de acord asupra orarelor, acestea vor fi stabilite de autoritățile aeronautice. Aceeași procedură este valabilă și în situația cînd întreprinderile aeriene desemnate nu cad de acord privind schimbarea ulterioară a orarelor în vigoare. În aceasta din urmă situație, orarele existente vor rămîne în vigoare 6 luni de zile, perioadă de timp în care autoritățile aeronautice vor depune eforturi pentru stabilirea noilor orare.

Articolul 15

Statistici

La cererea uneia dintre autorităților aeronautice, autoritatea aeronautică a celeilalte părți contractante îi va furniza date statistice referitoare la folosirea capacității de transport oferită de întreprinderea aeriană desemnată pe rutele specificate în anexa prezentului acord. Aceste date statistice vor conține, în măsura posibilului, informațiile necesare pentru stabilirea volumului, originii și destinației traficului aerian.

Articolul 16

Consultări

Fiecare parte contractantă va putea cere în orice moment consultări cu cealaltă parte contractantă, în scopul de a se asigura dacă prevederile prezentului acord se aplică și se aduc la îndeplinire.

Articolul 17

Modificări

1. Dacă una dintre părțile contractante consideră de dorit să se modifice vreo dispoziție a prezentului acord, o astfel de modificare, dacă este convenită între părțile contractante, se va aplica în mod provizoriu din ziua semnării ei și va intra în vigoare cînd părțile contractante își vor notifica îndeplinirea formalităților lor constituționale.

2. Modificările din anexa prezentului acord vor putea fi convenite direct între autoritățile aeronautice ale părților contractante și vor fi aprobate de acestea. Ele se vor aplica provizoriu din ziua cînd au fost convenite și vor intra în vigoare după ce vor fi confirmate printr-un schimb de note diplomatice.

3. Negocierile privind modificarea acordului sau a anexei sale vor trebui să înceapă în termen de 60 (șaizeci) de zile de la primirea cererii.

4. Prezentul acord, anexa sa și orice amendament vor fi înregistrate la Organizația Aviației Civile Internaționale.

5. Prezentul acord și anexa sa vor fi puse în concordanță, prin negocieri între părțile contractante, cu orice convenție cu caracter multilateral care ar deveni aplicabilă ambelor părți contractante.

Articolul 18

Reglementarea diferendelor

Orice diferend privitor la interpretarea sau aplicarea prezentului acord sau a anexei sale va fi soluționat prin negocieri directe între autoritățile aeronautice. În cazul cînd autoritățile aeronautice nu reușesc să ajunge la o înțelegere, diferendul va fi soluționat pe cale diplomatică.

Articolul 19

Intrarea în vigoare și denunțarea

1. Acordarea se încheie pe o perioadă nelimitată.

2. Prezentul acord se va aplica în mod provizoriu din ziua semnării și va intra în vigoare la data cînd părțile contractante își vor notifica reciproc îndeplinirea formalităților cerute de legislația lor privind intrarea în vigoare a acordurilor internaționale.

3. Fiecare parte contractantă va putea, în orice moment, să notifice în scris celeilalte părți contractante hotărîrea sa de a denunța prezentul acord. Această notificare va fi comunicată simultan Organizației Aviației Civile Internaționale.

Acordul își va înceta valabilitatea după o perioadă de 12 (douăsprezece) luni de la primirea notificării, dacă denunțarea nu va fi retrasă de comun acord înainte de terminarea acestei perioade.

Dacă cealaltă parte contractantă nu confirmă primirea se va considera că notificarea i-a parvenit în 14 (paisprezece) zile de la data primirii comunicării la Organizația Aviației Civile Internaționale.

Drept care, persoanele autorizate de cele două părți contractante au semnat prezentul acord.

Încheiat la București la 21 iunie 1983, în două exemplare originale în limba română și în limba franceză, fiecare avînd aceeași valabilitate.

Anexa A

TABELELE DE RUTĂ
I
Rute pe care vor fi exploatate servicii aeriene regulate de întreprinderea aeriană desemnată de Guvernul Republicii Socialiste România:
Puncte în Republica Socialistă România: București.
Puncte intermediare: se vor stabili ulterior.
Puncte în Republica Mali: Bamako.
Puncte mai departe: se vor stabili ulterior, în ambele sensuri.
II
Rute pe care vor fi exploatate servicii aeriene regulate de întreprinderea aeriană desemnată de Guvernul Republicii Mali:
Puncte în Republica Mali: Bamako.
Puncte intermediare: se vor stabili ulterior.
Puncte în Republica Socialistă România: București
Puncte mai departe: se vor stabili ulterior, în ambele sensuri.
B.
1. Unele puncte de pe rutele specificate vor putea să nu fie deservite fie în cadrul tuturor zborurilor, fie cu ocazia unora dintre ele, în funcție de interesul întreprinderii aeriene desemnate.
2. Autoritățile aeronautice ale părților contractante pot conveni asupra altor puncte situate în țări terțe unde fiecare întreprindere aeriană desemnată va putea îmbarca sau debarca pasageri, marfă și poștă cu destinația, respectiv cu proveniența, pe teritoriul Republicii Socialiste România sau pe teritoriul Republicii Mali.
3. Zboruri suplimentare vor fi efectuate pe baza unei cereri prealabile, făcută de fiecare întreprindere aeriană desemnată.
────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.