Ordin · Ministerul Muncii și Solidarității Sociale / Institutul Național de Statistica

Ordinul nr. 186/2002

privind aprobarea Sistemului de indicatori statistici ai pieței muncii și metodologia de calcul al acestora

prezumat în vigoare

Data actului
15 aprilie 2002
Emitent
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale / Institutul Național de Statistica
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 323 din 16 mai 2002
Citează
4 acte
Structură
6 articole, 1 anexă · 13.235 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministrul muncii și solidarității sociale și președintele Institutului Național de Statistica,

în temeiul prevederilor

art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 4/2001

privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 488/2001

privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistica,

având în vedere art. 6 alin. (2) coroborat cu

art. 12 lit. c) din Legea nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă,

emit următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Sistemul de indicatori statistici ai pieței muncii și metodologia de calcul al acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul muncii și
solidarității sociale,
Marian Sarbu
Președintele Institutului Național de Statistica,
Aurel Camara

Anexa 1 SISTEMUL DE INDICATORI STATISTICI

ai pieței muncii și metodologia de calcul al acestora

Articolul 1

Pentru caracterizarea fenomenelor de pe piața forței de muncă se folosesc două categorii de indicatori statistici: absoluti și relativi.

a) Indicatorii absoluti se referă la:

1. resursele de muncă;

2. populația activa;

3. populația ocupată;

4. șomeri;

5. locurile de muncă vacante;

6. indemnizația de șomaj;

7. populația iesita din șomaj prin ocupare, precum și prin părăsirea pieței muncii.

b) Indicatorii relativi se referă la:

1. rata globală de activitate;

2. rata de activitate a populației de 15 ani și peste;

3. rata globală de ocupare;

4. rata de ocupare a populației de 15 ani și peste;

5. rata de ocupare a resurselor de muncă;

6. rata somajului;

7. ponderea șomerilor înregistrați în populația stabilă în vârsta de 18-62 ani.

Articolul 2

Indicatorii absoluti se definesc astfel:
1. Resursele de muncă [R(m)] reprezintă categoria de populație ce dispune de ansamblul capacităților fizice și intelectuale care îi permit sa desfășoare o munca utila în una dintre activitățile economiei naționale.
Resursele de muncă se determina cu ajutorul formulei:
R(m) = P(vm) - [P(im) + P(iv)] + S(p),
în care:
R(m) = resurse de muncă;
P(vm) = populația în vârsta de muncă;
P(im) = persoane în vârsta de muncă, cu incapacitate permanenta de muncă;
P(iv) = pensionari în vârsta de muncă, care nu lucrează;
S(p) = populația aflată în afară limitelor vârstei de muncă și care lucrează.
Populația în vârsta de muncă [P(vm)], conform legislației în vigoare, cuprinde bărbații și femeile de la 16 ani până la varstele standard de pensionare.
Datele sunt calculate anual de către Institutul Național de Statistica prin balanța forței de muncă la nivel de țara, regiune de dezvoltare și județ.
2. Populația activa se determina în doua variante: populația activa totală și populația activa civilă.
a) Populația activa totală [P(a)] cuprinde toate persoanele care furnizează forta de muncă disponibilă pentru producția de bunuri și servicii în perioada de referința (săptămâna care preceda interviul), incluzând populația ocupată și somerii definiți conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii (șomeri în sens BIM).
Indicatorii menționați sunt obținuți din Ancheta asupra forței de muncă în gospodării, efectuată de Institutul Național de Statistica cu periodicitate trimestriala și anuală (ca medie aritmetica a trimestrelor), la nivel de țara și regiune de dezvoltare.
b) Populația activa civilă [P(ac)] cuprinde persoanele care au depășit o vârsta de muncă specificată (16 ani) și care constituie forta de muncă disponibilă pentru producerea de bunuri și servicii. Populația activa civilă caracterizează oferta potențiala de forta de muncă și gradul de ocupare a populației, incluzând populația ocupată civilă și somerii înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă. Formula de calcul este:
P(ac) = P(oc) + S(ANOFM),
în care:
P(oc) = populația ocupată civilă;
S(ANOFM) = șomeri înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă.
Indicatorul se determina anual de către Institutul Național de Statistica prin balanța forței de muncă la nivel de țara, regiune de dezvoltare și județ.
3. Populația ocupată se determina în doua variante: populația ocupată totală și populația ocupată civilă.
a) Populația ocupată totală include toate persoanele de 15 ani și peste care au avut un loc de muncă și care au lucrat în perioada de referința (săptămâna care precede interviul) cel puțin o ora în activități neagricole sau minimum 15 ore, în cazul lucrătorilor pe cont propriu și al lucrătorilor familiali neremunerati din agricultura. Populația ocupată totală include toate categoriile de persoane (salariați, patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremunerati, membri ai unor societăți agricole sau ai unor cooperative) care au lucrat în activități din sectorul formal (inclusiv din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informații, organizații politice și obștești) și din sectorul informal, cu sau fără forme legale.
Indicatorul se obține din Ancheta asupra forței de muncă în gospodării, efectuată de Institutul Național de Statistica cu periodicitate trimestriala și anuală (ca medie aritmetica a trimestrelor), la nivel de țara și regiune de dezvoltare.
b) Populația ocupată civilă include toate persoanele care, la sfârșitul anului, aveau un loc de muncă legal în activitățile neagricole din sectorul formal sau în activități din agricultura, cu statut de: salariați, patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremunerati, membri ai unor societăți agricole sau ai unor cooperative. Nu se includ personalul din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informații (cadre militare sau persoane asimilate acestora, militari în termen), detinutii și salariații organizațiilor politice sau obștești.
Indicatorul este obținut anual de către Institutul Național de Statistica prin balanța forței de muncă, la nivel de țara, regiune de dezvoltare și județ.
4. Somerii se determina în doua variante: somerii în sens BIM și somerii înregistrați.
a) Somerii în sens BIM [S(BIM)] sunt cei definiți conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii.
Numărul șomerilor în sens BIM se determina trimestrial și anual de către Institutul Național de Statistica prin Ancheta asupra forței de muncă în gospodării, la nivel de țara și regiune de dezvoltare.
b) Somerii înregistrați [S(ANOFM)] sunt persoanele care îndeplinesc condițiile prezentate la
art. 5 pct. IV din Legea nr. 76/2002 .
Numărul total al șomerilor înregistrați este calculat, pentru fiecare luna calendaristică, în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la nivel de țara, județ și localitate.
5. Locurile de muncă vacante sunt cele disponibile la sfârșitul fiecărei luni calendaristice, reprezentând stocul final al lunii. Acestea sunt raportate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă de către agenții economici, conform prevederilor
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 76/2002
și ale
art. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 , și centralizate lunar la nivelul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Indicatorul se calculează după formula:
LM(1) = LM(0) + I(1) - E(1),
în care:
LM(1) = numărul locurilor de muncă vacante la sfârșitul lunii de raportare;
LM(0) = numărul locurilor de muncă vacante la sfârșitul lunii precedente;
I(1) = numărul locurilor de muncă raportate ca disponibile în cursul lunii de raportare (intrari);
E(1) = numărul locurilor de muncă ieșite din evidenta în cursul lunii de raportare (iesiri).
6. Indemnizația de șomaj este, potrivit prevederilor
Legii nr. 76/2002 , o sumă fixa reprezentând 75% din salariul de baza minim brut pe țara.
În perioada în care
Legea nr. 1/1991
privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, republicată, cu modificările și completările ulterioare, își mai produce efecte se calculează și un nivel mediu al acestui indicator, denumit ajutorul mediu lunar, după următoarea formula:
S(tp)
A(m) = ───── x N(zl),
N(zb)
în care:
A(m) = ajutorul mediu lunar;
S(tp) = suma totală plătită în luna de raportare;
N(zb) = numărul de zile-beneficiar plătite în luna de raportare;
N(zl) = numărul de zile din luna calendaristică de raportare.
Ajutorul mediu lunar este urmărit distinct, pe categorii de indemnizare, ca:
a) ajutor mediu de șomaj;
b) ajutor mediu de integrare;
c) alocație medie de sprijin.
Indicatorul se calculează în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
7. Populația iesita din șomaj prin ocupare, precum și prin părăsirea pieței muncii reprezintă numărul total al persoanelor ieșite din evidente în decursul fiecărei luni calendaristice prin: ocupare, pensionare, deces, plecare în străinătate, detenție, alte motive.
Indicatorul se calculează în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă pe baza datelor primite de la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București.

Articolul 3

Indicatorii relativi se definesc și se calculează astfel:
1. Rata globală de activitate reprezintă proporția populației active totale [P(a)] în populația totală a tarii [P(t)]:
P(a)
R(ga) = ──── x 100
P(t)
2. Rata de activitate a populației de 15 ani și peste reprezintă proporția populației active de 15 ani și peste [P(a15+)] în populația totală în vârsta de 15 ani și peste [P(t15+)]:
P(a15+)
R(a15+) = ────── x 100
P(t15+)
3. Rata globală de ocupare reprezintă proporția populației ocupate [P(o)] în populația totală a tarii [P(t)]:
P(o)
R(go) = ──── x 100
P(t)
4. Rata de ocupare a populației de 15 ani și peste reprezintă proporția populației ocupate de 15 ani și peste [P(o15+)] în populația totală în vârsta de 15 ani și peste [P(t15+)]:
P(o15+)
R(o15+) = ─────── x 100
P(t15+)
5. Rata de ocupare a resurselor de muncă reprezintă proporția populației ocupate civile [P(oc)] în resursele de muncă [R(m)]:
P(oc)
R(rm) = ────── x 100
R(m)
Indicatorii statistici relativi de la pct. 1-5 se calculează de către Institutul Național de Statistica.
6. Rata somajului este calculată în doua variante: rata somajului în sens BIM și rata somajului înregistrat.
a) Rata somajului în sens BIM se calculează ca raport între numărul șomerilor definiți conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii [S(BIM)] și populația activa totală [P(a)], astfel:
S(BIM)
R(BIM) = ────── x 100
P(a)
Acest indicator se calculează de către Institutul Național de Statistica.
b) Rata somajului înregistrat se determina ca raport între numărul șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București (indemnizati și neindemnizati) și populația activa civilă. Datele referitoare la populația activa civilă la nivel de țara și județ sunt păstrate ca atare în calculul ratei somajului un an întreg, până la definitivarea și transmiterea balanței forței de muncă din anul următor. Se calculează astfel:
S(ANOFM)
R(ANOFM) = ──────── x 100
P(ac)
Rata somajului înregistrat se calculează de către Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă.
7. Ponderea șomerilor înregistrați în populația stabilă în vârsta de 18-62 ani se determina prin raportarea numărului șomerilor înregistrați la totalul populației stabile cu vârsta cuprinsă între 18-62 ani.
Se calculează la nivel de țara și localitate de către Institutul Național de Statistica, pe baza numărului de șomeri înregistrați, comunicat lunar de Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă, după formula:
S(ANOFM)
P[S(ANOFM)] = ─────────
x 100
P(t18-62)

Articolul 4

Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă realizează, în funcție de necesitați, analize, studii și cercetări statistice speciale privind situația și evoluția somajului și a ocupării la nivel național și teritorial, pe domenii de activitate. Sistemul de indicatori utilizați și metodologia de calcul se vor aproba o dată cu tematica acestor cercetări, prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale, cu avizul Institutului Național de Statistica.
────────────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.