Ordin · Ministerul Industriei și Resurselor

Ordinul nr. 112/2002

privind aprobarea procedurilor de metrologie legală referitoare la verificările produselor preambalate

prezumat în vigoare

Data actului
15 aprilie 2002
Emitent
Ministerul Industriei și Resurselor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 332 din 20 mai 2002
Citează
5 acte
Structură
2 articole, 2 anexe · 19.655 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministrul industriei și resurselor,

având în vedere prevederile

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 20/1992

privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin

Legea nr. 11/1994 , cu modificările ulterioare, precum și ale art. 10 și 12 din Instrucțiunile de metrologie legală IML 8-01 "Preambalarea unor produse în funcție de masa sau volum", aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 530/2001 ,

în baza

art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 193/2002

privind organizarea și funcționarea Biroului Roman de Metrologie Legală,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 19/2001

privind organizarea și funcționarea Ministerului Industriei și Resurselor, cu modificările ulterioare,

emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă procedurile de metrologie legală, prevăzute în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul industriei și resurselor,
Dan Ioan Popescu

Anexa 1 PROCEDURA DE METROLOGIE LEGALĂ

Cod PML 8-01

"Produse preambalate. Verificări metrologice efectuate de

personalul împuternicit al Biroului Roman de Metrologie Legală"

1. Generalitati

Prezenta procedura stabilește modul de efectuare de către personalul împuternicit al Biroului Roman de Metrologie Legală a verificărilor metrologice pentru produsele preambalate și stabilește etapele care trebuie parcurse în cadrul acestor activități specifice.

Se supun verificărilor metrologice toate produsele preambalate prevăzute la art. 1 din Instrucțiunile de metrologie legală IML 8-01.

Produselor preambalate în funcție de masa sau volum și introduse în recipiente rigide, incluse în anexa nr. 6 la Instrucțiunile de metrologie legală IML 8-01, nu le sunt aplicabile prevederile incluse în anexele nr. 4 și 5 la acestea.

2. Domeniu de aplicare

Procedura se aplică în următoarele activități de verificare metrologica a produselor preambalate:

- verificări efectuate prin măsurare și analiza statistica a loturilor de preambalate;

- verificări efectuate prin analiza documentelor care conțin rezultate ale verificărilor efectuate și înregistrate de ambalator;

- verificări ale dovezilor prezentate de importator, în baza cărora își asuma responsabilitatea, privind respectarea cerințelor prevăzute în Instrucțiunile de metrologie legală IML 8-01.

3. Responsabilități

3.1. Responsabilitățile Biroului Roman de Metrologie Legală

a) Coordonează activitatea de verificare metrologica a produselor preambalate.

b) Emite instrucțiuni de lucru specifice în domeniul verificării produselor preambalate.

c) Solicita și primește de la ambalatorii și importatorii de produse preambalate informațiile necesare pentru întocmirea bazei de date.

d) Efectuează, prin personalul propriu împuternicit, activitățile de verificare metrologica și de supraveghere a pieței de produse preambalate, în conformitate cu prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 530/2001 , ale prezentei proceduri și ale instrucțiunilor de lucru specifice.

e) Întocmește acte de constatare și aplica sancțiuni în condițiile legii.

f) Instruieste și împuternicește personalul propriu pentru efectuarea activităților de verificare metrologica și de supraveghere a pieței de produse preambalate.

3.2. Responsabilitățile ambalatorului, ale reprezentantului sau stabilit în România și ale importatorului de produse preambalate

a) Ambalatorul asigura accesul personalului împuternicit al Biroului Roman de Metrologie Legală în toate locurile în care se ambaleaza sau se depozitează produsele preambalate.

b) Importatorul sau reprezentantul ambalatorului stabilit în România asigura accesul personalului împuternicit al Biroului Roman de Metrologie Legală în toate locurile în care se depozitează produsele preambalate și/sau în care exista dovezi privind garanțiile necesare care permit importatorului să își asume responsabilitatea pentru respectarea cerințelor prevăzute în

Hotărârea Guvernului nr. 530/2001 .

c) Ambalatorul, reprezentantul sau stabilit în România sau importatorul asigura condițiile tehnice și materiale pentru buna desfășurare a activităților de verificare metrologica a produselor preambalate (personal ajutator, mijloace de transport și de manevrare, documentație și înregistrări).

d) Ambalatorul, reprezentantul sau stabilit în România sau importatorul furnizează personalului împuternicit al Biroului Roman de Metrologie Legală informații reale și relevante privind preambalarea și, după caz, importul produselor.

e) Ambalatorul, reprezentantul sau stabilit în România sau importatorul declara în scris, pe propria răspundere, numărul de sortimente de produse preambalate pe care le ambaleaza sau, după caz, le importa.

f) Ambalatorul, reprezentantul sau stabilit în România sau importatorul achită contravaloarea activităților de verificare metrologica a produselor preambalate, stabilită pe baza tarifelor aprobate.

3.3. Responsabilitățile angrosistului sau ale comerciantului de produse preambalate

a) Asigura accesul personalului împuternicit al Biroului Roman de Metrologie Legală în toate locurile în care se depozitează produsele preambalate.

b) Pune la dispoziție personalului împuternicit al Biroului Roman de Metrologie Legală informații (documente, înscrisuri) privind proveniență produselor preambalate oferite spre comercializare.

4. Descrierea procedurii

4.1. Planificarea verificărilor metrologice ale produselor preambalate Activitățile de verificare metrologica a produselor preambalate se efectuează în baza unor programe de control aprobate de Biroul Roman de Metrologie Legală. La întocmirea programelor se va urmări ca fiecare ambalator, reprezentant al său stabilit în România sau importator să fie controlat o dată sau de doua ori pe an. Controlul poate fi planificat să fie efectuat în mai multe etape.

În cazul în care la un control anterior sau în cadrul activității de supraveghere a pieței se constata neconformități, se efectuează verificări neplanificate.

4.2. Locurile în care se efectuează verificările metrologice ale produselor preambalate în general, verificarea metrologica a produselor preambalate se efectuează în următoarele locatii:

- la locul în care se efectuează ambalarea;

- în depozitul de produse preambalate al importatorului.

Verificarea metrologica a produselor preambalate se poate efectua și în următoarele locatii:

- în depozitul de produse preambalate al ambalatorului, al reprezentantului sau stabilit în România, dacă nu s-a făcut verificarea în locația în care se efectuează ambalarea;

- în depozitul de produse preambalate al unui angrosist, atunci când nu este posibil să se efectueze verificarea în locatiile menționate mai sus sau atunci când exista indicii clare ca anumite loturi de preambalate necorespunzătoare se afla la angrosist;

- la sediile unităților din cadrul Biroului Roman de Metrologie Legală, numai dacă în locurile menționate mai sus nu sunt îndeplinite condițiile stabilite în instrucțiunile de lucru specifice pentru a se efectua verificările.

4.3. Supravegherea pieței de produse preambalate

Ca regula generală, activitățile de supraveghere a pieței de produse preambalate se efectuează în locurile de vânzare cu amănuntul. Aceste activități au următoarele obiective principale:

- identificarea ambalatorilor și importatorilor în scopul completării bazei de date;

- identificarea preambalatelor inselatoare;

- verificarea marcajelor și inscriptiilor;

- analiza sesizarilor și reclamatiilor.

4.4. Analiza documentelor care conțin rezultatele verificărilor efectuate și înregistrate de ambalator, reprezentantul sau stabilit în România sau de importator

4.4.1 Analiza înregistrărilor ce conțin rezultatele verificărilor efectuate de ambalator, reprezentantul sau stabilit în România sau de importator se face pentru un număr de sortimente, stabilit conform tabelului nr. 1.

Tabelul nr. 1

Numărul de sortimente

Numărul de sortimente de preambalate la care se analizează înregistrările

<= 10

4

11 ... 50

8

51 ... 250

16

> 250

32

4.4.2. Sortimentul de preambalat este tipul de preambalat care poate fi diferențiat de celelalte preambalate după cel puțin unul dintre următoarele criterii: producător (filiala a producătorului), importator (filiala a importatorului), produs, cantitate nominală, tipodimensiunea ambalajului (exemplul 1: zahăr tos, ambalat în punga de hârtie, la masa nominală de 1 kg, de către unitatea abc a firmei xyz; exemplul 2: praf de budinca cu gust de ciocolata, ambalat în punga de hârtie, la masa nominală de 50 g, de către unitatea def a firmei uvw).

4.4.3. Numărul de sortimente se stabilește pentru locația unde se desfășoară verificarea, luându-se în calcul ultimele 12 luni anterioare controlului. Se va lua în considerare declarația scrisă pe propria răspundere a ambalatorului, a reprezentantului sau stabilit în România sau a importatorului.

4.4.4. Sortimentele de preambalate la care se analizează înregistrările vor fi alese în mod aleatoriu, dar se va tine seama ca trebuie să fie reprezentative pentru toate sortimentele produse sau importate. La fiecare sortiment se vor analiza înregistrările pentru minimum doua loturi diferite.

4.5. Verificarea prin măsurare a produselor preambalate

4.5.1. Stabilirea numărului de loturi

În cadrul verificărilor planificate personalul împuternicit al Biroului Roman de Metrologie Legală stabilește numărul de loturi de preambalate care vor fi verificate prin măsurare, conform tabelului nr. 2.

Tabelul nr. 2

Numărul de sortimente

Numărul de loturi de preambalate care vor fi verificate prin măsurare

<= 10

2

11 ... 50

4

51 ... 250

8

> 250

16

Loturile de preambalate care se verifica prin măsurare vor fi alese în mod aleatoriu dintre loturile de preambalate în curs de ambalare sau dintre cele existente în depozit.

4.5.2. Stabilirea metodei de măsurare

În funcție de mărimea lotului, de tipul ambalajului utilizat, de modul de exprimare a cantității nominale (în unități de masa sau de volum) și de locația în care se face verificarea, se stabilesc tipul verificării (nedistructiva sau distructiva) și tipul masurarii (directa sau indirecta). Metodele de măsurare vor fi detaliate în instrucțiuni de lucru specifice.

4.6. Verificări ale dovezilor prezentate de importator

Importatorul are posibilitatea ca, în loc sa masoare și sa verifice, sa aducă dovezi ca este în posesia tuturor garanțiilor necesare care îi permit să își asume responsabilitatea pentru respectarea cerințelor din Instrucțiunile de metrologie legală IML 8-01, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 530/2001 .

Constituie dovezi în sensul prezentei proceduri:

a) marca "e" aplicată pe produsele preambalate realizate în țările din Uniunea Europeană;

b) în toate celelalte cazuri, declarația pe propria răspundere a producătorului, însoțită de documente emise de organismul care îl supraveghează.

4.7. Preambalatul inselator

4.7.1. Prevederea privind preambalatul care poate fi considerat inselator dacă peste 30% din volumul ambalajului nu este ocupat de produs (pct. 2.5 din anexa nr. 1 la Instrucțiunile de metrologie legală IML 8-01) este aplicabilă numai ambalajelor care își păstrează forma inițială.

4.7.2. La evaluarea preambalatului presupus inselator se vor analiza argumentele prezentate de ambalator, de reprezentantul acestuia stabilit în România sau de importator, privind existenta în interiorul ambalajului a unor spații libere mai mari decât cele admise, din motive cum sunt:

- asigurarea protecției conținutului preambalatului;

- asigurarea funcționarii corespunzătoare a dispozitivelor ce inchid ambalajul;

- tasarea inerenta a produsului în timpul manevrarii și transportului.

4.7.3. Cazurile speciale de preambalate menționate la pct. 4.7.2 vor fi prevăzute în instrucțiuni de lucru specifice.

4.8. Verificarea inscriptiilor și marcarii produselor preambalate

4.8.1. Verificarea inscriptiilor se face vizual și prin măsurare.

4.8.2. Preambalatele care nu sunt marcate cu marca "e" pot fi comercializate dacă îndeplinesc toate celelalte cerințe prevăzute în Instrucțiunile de metrologie legală IML 8-01.

5. Înregistrări

În urma fiecărei verificări metrologice a produselor preambalate personalul împuternicit al Biroului Roman de Metrologie Legală încheie un proces-verbal de constatare cu următorul conținut minim:

- date de identificare a ambalatorului, a reprezentantului sau stabilit în România sau a importatorului și locația în care s-a efectuat verificarea;

- date de identificare a personalului împuternicit al Biroului Roman de Metrologie Legală;

- data efectuării verificării;

- identificarea dovezilor, sortimentelor și loturilor verificate;

- tipurile verificărilor efectuate;

- constatările rezultate în urma verificărilor;

- eventualele măsuri de remediere a deficiențelor;

- semnături.

Procesele-verbale de constatare se întocmesc în doua exemplare, dintre care un exemplar se înmânează ambalatorului, reprezentantului sau stabilit în România sau importatorului.

Anexa 2 PROCEDURA DE METROLOGIE LEGALĂ

Cod PML 8-02

"Produse preambalate. Metodologia de recunoaștere de către

Biroul Roman de Metrologie Legală a procedurilor proprii ale

ambalatorului privind verificările produselor preambalate"

1. Generalitati

Prezenta procedura stabilește metodologia de recunoaștere de către Biroul Roman de Metrologie Legală a procedurilor proprii ale ambalatorului privind verificările efectuate de acesta în cursul producției de produse preambalate.

2. Domeniu de aplicare

Procedura se aplică în activitățile de recunoaștere de către Biroul Roman de Metrologie Legală a procedurilor proprii ale ambalatorilor privind verificările prin esantionare efectuate de aceștia asupra produselor preambalate conform prevederilor pct. 4 din anexa nr. 1 la Instrucțiunile de metrologie legală IML 8-01 "Preambalarea unor produse în funcție de masa sau volum".

Procedura nu se aplică în cazurile în care ambalatorul măsoară bucata cu bucata fiecare produs preambalat, utilizând pentru stabilirea conținutului real al preambalatului mijloace de măsurare legale adecvate (aparate de cantarit cu funcționare neautomata, aparate de cantarit cu funcționare automată de sortare, dozatoare etc.). în aceasta situație nu este necesară recunoașterea de către Biroul Roman de Metrologie Legală a procedurilor de verificare respective.

3. Responsabilități

3.1. Responsabilitățile Biroului Roman de Metrologie Legală

a) Primește, analizează și, după caz, recunoaște procedurile ambalatorilor privind verificările cantitative din timpul fabricației produselor preambalate.

b) Păstrează exemplarele martor ale procedurilor recunoscute.

3.2. Responsabilitățile ambalatorului

a) Întocmește și revizuieste procedurile proprii privind verificările cantitative din cursul producției produselor preambalate și, după caz, prezintă dovezi privind echivalenta metodelor de esantionare.

b) Prezintă Biroului Roman de Metrologie Legală procedurile și reviziile acestora spre recunoaștere.

4. Descrierea procedurii

4.1. Cerințe privind conținutul procedurilor ambalatorului

Procedurile ambalatorului trebuie să conțină cel puțin următoarele:

- schema logica a procesului de preambalare, în care să fie indicate punctele de determinare a conținutului real din preambalate;

- metoda statistica utilizata pentru esantionare;

- metoda de verificare a conținutului real;

- prevederi privind mijloacele de măsurare utilizate, caracteristicile metrologie ale acestora și dovezile privind etalonarea sau verificarea lor;

- atribuții și responsabilități ale personalului implicat în verificarea conținutului real în cursul fabricației produselor preambalate;

- prevederi privind acțiunile corective necesar a fi efectuate în cazul gasirii unor neconformități;

- prevederi privind identificarea, colectarea, indexarea, accesul, completarea, depozitarea, menținerea și folosirea înregistrărilor, oricare ar fi suportul acestora (hârtie, electronic etc.).

4.2. Metode de esantionare

În cadrul metodei de control statistic utilizate de ambalator sau de reprezentantul sau stabilit în România nivelul de calitate acceptabil (AQL) va fi de cel mult 2,5, astfel încât să asigure încadrarea în cerințele metodelor de referința prezentate în anexa nr. 2 la Instrucțiunile de metrologie legală IML 8-01.

În cazul în care metoda de esantionare statistica nu este standardizata la nivel național sau internațional, producătorul trebuie să prezinte dovezi teoretice și practice care să confirme echivalenta metodei cu metodele standardizate.

4.3. Metode de măsurare a conținutului real al preambalatelor din esantion Metodele de măsurare trebuie să asigure obținerea rezultatelor masurarilor cu o incertitudine totală de măsurare (la un nivel de încredere de 95%) care să nu depășească 1/5 din valoarea absolută a erorii negative tolerate.

Metodele de măsurare a conținutului real se bazează pe următoarele tipuri de masurari:

- măsurare directa (de exemplu, măsurarea masei cu ajutorul aparatelor de cantarit);

- măsurare indirecta (de exemplu, măsurarea volumului prin măsurarea masei și a densitatii).

4.4. Cerințe privind mijloacele de măsurare utilizate în cazul masurarilor directe aparatele folosite trebuie să fie mijloace de măsurare legale.

În cazul masurarilor indirecte (de exemplu, la determinarea densitatii) pot fi folosite și aparate care nu sunt cuprinse în Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse obligatoriu controlului metrologic al statului. Aceste aparate trebuie să fie verificate sau etalonate prin metode recunoscute, de un laborator de metrologie.

În toate cazurile prezentate mai sus trebuie să se asigure trasabilitatea la etaloanele naționale și incertitudinea de măsurare adecvată.

În procedurile ambalatorului trebuie să fie prevăzut modul de ținere sub control a mijloacelor de măsurare utilizate.

În procedurile ambalatorului trebuie să fie prevăzute acțiuni corective pe care acesta le ia pentru un mijloc de măsurare găsit necorespunzător.

4.5. Recunoașterea procedurilor ambalatorului

Ambalatorul va solicita în scris unității Biroului Roman de Metrologie Legală pe raza căreia își desfășoară activitatea recunoașterea procedurilor proprii. Solicitarea va fi însoțită de doua exemplare ale acestor proceduri.

Dacă procedurile proprii ale ambalatorului sunt conforme, Biroul Roman de Metrologie Legală le recunoaște prin avizare pe prima pagina și prin stampilarea fiecărei pagini.

Un set din procedurile recunoscute, stampilat și datat, va fi restituit ambalatorului.

5. Înregistrări

Un set din procedurile recunoscute, stampilat și datat, va fi păstrat la sediile Biroului Roman de Metrologie Legală.

Un set din procedurile recunoscute, stampilat și datat, va fi păstrat la sediul ambalatorului.

--------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.