Acord · Consiliul de Stat

Acordul din 12 ianuarie 1984

între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Majestatii sale a Nepalului

prezumat în vigoare

Data actului
12 ianuarie 1984
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 51 din 26 iunie 1984
Structură
18 articole · 9.320 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Majestatii sale a Nepalului (denumite în cele ce urmează părți contractante),

animate de dorința de a dezvolta legăturile prietenești și de a intensifica relațiile comerciale și economice dintre cele doua tari pe baza egalității și a avantajului reciproc,

avînd în vedere importanța asigurării unor condiții favorabile pentru accesul reciproc al produselor naturale pe piața celeilalte părți contractante,

dorind să contribuie la instaurarea unei noi ordini economice internaționale și

convinse de importanța și necesitatea extinderii și diversificării relațiilor comerciale și cooperării economice între cele doua tari,

au convenit următoarele:

Articolul 1

Părțile contractante vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru facilitarea și dezvoltarea comerțului dintre cele doua tari și convin sa promoveze schimburile de mărfuri reciproce.

Articolul 2

Părțile contractante vor acorda, la importul și exportul de mărfuri dintr-o țara în cealaltă, maximum de facilități permise de legile, regulile și reglementările în vigoare în fiecare țara. Aceste mărfuri vor beneficia de tratamentul națiunii celei mai favorizate cu privire la taxele vamale și alte taxe de orice fel percepute sau în legătură cu importul sau exportul, cu privire la metodele de percepere a unor astfel de taxe, la reglementările aplicabile, formalitățile și taxele în legătură cu operațiunile de vamuire și cu aplicarea taxelor interne sau a altor taxe de orice fel impuse asupra sau în legătură cu mărfurile importate.

Părțile contractante convin, de asemenea, sa negocieze acordarea reciprocă de facilități tarifare și netarifare, în conformitate cu înțelegerile internaționale existente, acceptate de către cele doua părți contractante.

Articolul 3

În conformitate cu prevederile art. 2 al prezentului acord, orice avantaje, favoruri, privilegii sau scutiri acordate de către una dintre părțile contractante la importul sau exportul oricărui produs originar din teritoriul unei terțe tari sau destinat pentru teritoriul acesteia vor fi acordate imediat și necondiționat produselor similare originare din cealaltă parte contractantă sau destinate a fi importate pe teritoriul acesteia.

Articolul 4

Prevederile art. 2 și 3 nu se vor aplica, totuși, în cazul cînd se acordă sau continua să se acorde oricare dintre următoarele:

a) avantaje acordate de către una dintre părțile contractante țărilor invecinate cu scopul de a facilita traficul de frontieră;

b) avantaje decurgind din uniuni vamale sau alte acorduri de liber schimb;

c) avantaje acordate în virtutea unor acorduri economice multilaterale preferențiale privind comerțul internațional la care cealaltă țara nu este parte contractantă.

Articolul 5

Părțile contractante nu vor aplica în comerțul reciproc restrictii cantitative și măsuri similare, excepțind cazurile în care asemenea restrictii sînt aplicate produselor similare din oricare țara terta, în aceleași condiții.

Articolul 6

Părțile contractante convin sa nu procedeze la nici o formalitate consulară pentru mărfurile originare sau destinate teritoriului celeilalte tari.

Articolul 7

Schimburile de mărfuri dintre cele doua tari se vor desfășura în conformitate cu legile, reglementările și procedurile în vigoare în fiecare țara privind importul și exportul de mărfuri și pe bază de contracte încheiate între persoanele juridice din Republica Socialistă România și persoane juridice și fizice din Regatul Nepal autorizate sa desfășoare operațiuni de comerț exterior.

Articolul 8

Părțile contractante vor elibera, prin autoritățile competente ale celor două tari, licentele necesare pentru exportul și importul de mărfuri menționate în listele "A" și "B"*), anexate la prezentul acord, liste care sînt indicative și nu limitative, în conformitate cu legile și reglementările în vigoare în țările respective.
────────────

*) Listele A și B se comunică instituțiilor interesate.

Articolul 9

Prețurile mărfurilor livrate în cadrul acestui acord vor fi fixate prin acordul reciproc între exportatorii și importatorii din cele doua tari.

Articolul 10

În conformitate cu legile și reglementările în vigoare în cele doua tari vor fi exceptate de la plata taxelor vamale, impozitelor și altor taxe de export și import următoarele:

a) materialele și echipamentele importate în cadrul cooperării economice și tehnice, pentru realizarea unor obiective guvernamentale, convenite prin contracte sau alte înțelegeri între partenerii din cele doua tari;

b) mărfurile importate temporar pentru tîrguri și expoziții;

c) mașini și echipamente necesare pentru montaj și construcții care sînt importate temporar pe bază de aranjamente speciale;

d) mărfurile care urmează să fie prelucrate și/sau finisate, importate temporar, în cadrul unor permise speciale, cu condiția ca astfel de mărfuri să fie ulterior exportate;

e) cataloage, prospecte și alte materiale de reclama privind mărfurile care fac obiectul comerțului între cele doua tari.

Articolul 11

În scopul promovării obiectivelor prezentului acord, părțile contractante vor incuraja și facilita:

a) stabilirea de contacte comerciale între organizațiile economice, întreprinderile și firmele din cele doua tari;

b) organizarea și participarea la tîrguri și expoziții comerciale generale sau specializate în cele doua tari;

c) negocierea și încheierea de înțelegeri, aranjamente și contracte comerciale, îndeosebi pe termen lung, între organizațiile economice, întreprinderile și firmele din cele doua tari;

d) schimbul de reprezentanți comerciali și ai industriei, precum și de specialiști în aceste domenii din cele doua tari.

Articolul 12

Mărfurile importate de către oricare dintre cele doua tari, în cadrul prezentului acord, nu vor putea fi reexportate în terțe tari decît cu consultarea prealabilă a celor două părți contractante.

Articolul 13

Toate plățile în legătură cu exportul sau importul mărfurilor, precum și plățile de alta natura între cele doua tari, vor fi efectuate în orice valuta liber convertibilă, în conformitate cu regulile și reglementările valutare în vigoare în cele doua tari.

Articolul 14

Părțile contractante convin sa constituie o comisie interguvernamentală, cu scopul de a examina oricare problema care ar putea aparea în cursul realizării prevederilor prezentului acord și pentru a găsi căile și mijloacele de dezvoltare, în continuare, a comerțului și cooperării economice și tehnice între cele doua tari.

Comisia se va întruni la cererea oricăreia dintre părți în locul și la data care se vor conveni, dar nu mai tirziu de 45 de zile de la data primirii unei astfel de cereri.

Articolul 15

Eventualele diferende în legătură cu interpretarea sau aplicarea prevederilor prezentului acord vor fi soluționate de către cele doua părți contractante cu ocazia întrunirii Comisiei interguvernamentale româno-nepaleze de comerț exterior și cooperare economică și tehnica, precum și prin consultări reciproce directe.

Articolul 16

Nici o prevedere a prezentului acord nu va fi de natura a împiedica adoptarea și realizarea de către oricare dintre părțile contractante a măsurilor necesare protejării moralei publice, a vieții și sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor, sau a drepturilor de proprietate industriala, literară sau artistică și a securității propriului teritoriu, sau în legătură cu îndeplinirea convențiilor internaționale existente la data încheierii prezentului acord sau încheiate ulterior acestei date, la care aceasta este parte.

Articolul 17

Prezentul acord va intra în vigoare în mod provizoriu de la data semnării și definitiv de la data schimbului instrumentelor de aprobare sau ratificare a acordului de către părțile contractante.

Acordul va rămîne în vigoare o perioadă de 10 ani.

Dacă nici una dintre părți nu va notifica în scris celeilalte părți denunțarea prezentului acord, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea acestuia, valabilitatea acordului se va extinde în mod automat pentru încă o perioadă de 5 ani și pentru alte perioade succesive similare.

Articolul 18

După expirarea prezentului acord prevederile sale vor continua să se aplice tuturor contractelor încheiate în cadrul acordului, dar care nu au fost executate integral la data expirării acestuia.
Încheiat la Kathmandu la 12 ianuarie 1984, în doua exemplare originale în limbile română și engleza, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru Guvernul
Republicii Socialiste România,
Vasile Pungan
Pentru Guvernul
Majestatii sale a Nepalului,
N. D. Bhatta
──────────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.