Codul Comercial din 10 mai 1887
CODUL COMERCIAL din 10 mai 1887
prezumat în vigoare
Cartea I DESPRE COMERCIU ÎN GENERAL
Titlul I DISPOSITIUNI GENERALE
Articolul 1
În comerciu se aplică legea de fața.
Unde ea nu dispune se aplică codicele civil.
Articolul 2
Bursele, balciurile (iarmarocurile), tergurile, docurile și intrepositele, precum și cele-l-alte instituțiuni cari serv comerciului, se reguleza prin legile și regulamentele lor speciale.
Titlul II DESPRE FAPTELE DE COMERCIU
Articolul 3
Legea considera ca fapte de comerciu:
1) Cumparerarile de producte sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie dupe ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumperarea, spre a se revinde, de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerciu;
2) Vindarile de producte, vindarile și închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, și vindarile de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerciu, cînd vor fi fost cumperate cu scop de revindare sau închiriere;
3) Contractele de report asupra obligațiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulând în comerciu;
4) Cumperarile și vindarile de părți sau de acțiuni ale societăților comerciale;
5) Ori-ce întreprinderi de furnituri;
6) Întreprinderile de spectacole publice;
7) Întreprinderile de comisioane, agenții și oficiuri de afaceri;
8) Întreprinderile de constructiuni;
9) Întreprinderile de fabrici, de manufactura și imprimerie;
10) Întreprinderile de editura, librarie și obiecte de arta cînd altul de cat autorul sau artistul vinde;
11) Operațiunile de banca și schimb;
12) Operațiunile de midlocire (samsarie) în afaceri comerciale;
13) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;
14) Cambiele și ordinele în producte sau mărfuri;
15) Constructiunea, cumperarea, vindarea și revindarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interior și exteriora și tot ce privesce la echiparea, armarea și aprovisionarea unui vas;
16) Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime și tote contractele privitoare la comerciul de mare și la navigațiune;
17) Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vietei;
18) Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunei;
19) Depositele pentru causa de comerciu;
20) Depositele în dokuri și intreposite precum și tote operațiunile asupra recepiselor de deposit (varante) și asupra scrisurilor de gagiu, liberate de ele.
Articolul 4
Se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerciu cele-l-alte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sînt de natura civilă sau dacă contrariul nu resulta din însuși actul.
Articolul 5
Nu se poate considera ca fapt de comerciu cumperarea de producte sau de mărfuri ce s'ar face pentru usul sau consumatiunea cumperatorului, ori a familiei sale; de asemenea revindarea acestor lucruri și nici vindarea productelor pe cari proprietarul sau cultivatorul le are dupe pamentul seu, sau cel cultivat de densul.
Articolul 6
Asigurările de lucruri sau stabilimente cari nu sînt obiectul comerciului și asigurările asupra vietei sînt fapte de comerciu numai în ce privesce pe asigurator.
Comptul curent și cekul nu sînt considerate ca fapte de comerciu în ce privesce pe necomercianți, afară numai dacă ele n'au o causa comercială.
Titlul III DESPRE COMERCIANȚI
Articolul 7
Sînt comercianți aceia cari fac fapte de comerciu, avend comerciul ca o profesiune obicinuita, și societățile comerciale.
Articolul 8
Statul, județul și comuna nu pot avea cualitatea de comercianți.
Articolul 9
Ori-ce persona care într'un chip accidental, face o operațiune de comerciu, nu poate fi considerată ca comerciant; ea este însă supusă legilor și jurisdictiunei comerciale pentru tote contestațiunile ce se pot ridica din acesta operațiune.
Articolul 10
Minorul de ori-ce sex, pentru a putea face comerciu și prin urmare a fi considerat ca major, întru cat privesce obligațiunile contractate de densul ca comerciant, va trebui să aibă etatea de 18 ani împliniți, să fie emancipat, să aibă autorisatiunea înscrisă a tatălui seu, sau în cas de morte, interdictiune ori absenta a tatălui, aceea a mamei sale; iar în lipsa de tata și muma, autorisatia tutorului cu avisul consiliului de familie omologat de tribunalul civil.
Actele de emancipare și de autorisare vor fi presentate la tribunalul în jurisdicțiunea căruia minorul voesce a'și stabili domiciliul seu comercial, spre a fi transcrise în registrul destinat pentru acesta și afișate în sala tribunalului, în sala comunei, în localurilor bursei cele mai apropiate, dacă vor fi, și publicate în foia anunțurilor judiciare a locului; tote acestea prin îngrijirea grefei.
Grefierul tribunalului va păstra la dosar proba ca afișările și publicațiunea s'a făcut.
Înainte de transcriere, afișare și publicațiune, minorul nu va putea începe comerciul seu.
Articolul 11
Dispositiunea articolului precedent este aplicabilă minorului emancipat, chiar necomerciant, pentru actele pe cari legea le considera ca fapte de comerciu.
Articolul 12
Minorul comerciant în condițiunile art. 10, pentru tot ce privesce comerciul seu, poate ipoteca și instraina imobilele sale, fără a avea necesitate de vre-o noua autorisatiune.
Articolul 13
Tatăl sau muma cari exercita puterea parintesca sau, în lipsa-le, tutorul nu pot continua comerciul în interesul unui minor dacă nu vor fi autorisati, cel d'anteiu de tribunalul civil și cel de al duoilea prin încheierea consiliului de familie omologata de tribunal.
Actul de autorisare va fi afișat și publicat conform art. 10.
Articolul 14
Interdisul și cel pus sub un consiliu judiciar nu pot fi comercianți și nici a continua un comerciu.
Articolul 15
Femeia maritata nu poate face comerciu fără consimtimentul expres sau tacit al bărbatului seu.
Consimtimentul bărbatului se presuma cînd exercițiul comerciului femeei este public și notoriu, afară numai dacă bărbatul a prohibit acesta în mod expres prin declarațiune publicată în forma art. 10 § 2.
Cînd femeia nu face de cat vinde în detaliu mărfurile traficului bărbatului, ea nu poate numai prin acesta să fie considerată ca comercianta.
Dacă bărbatul este minor, el nu va putea autorisa pe femeia sa a face comerciu de cat numai dacă va fi fost și densul autorisat a da acest consimtiment dupe regulele și în formele prevedute de art. 10.
Dacă bărbatul este interdis sau absent, autorisatiunea va fi data de tribunalul civil.
Femeia, de și comercianta, nu poate însă intra într'o societate comercială, în care 'și-ar lua o răspundere nemărginită, fără autorisatiunea specială a soțului, sau în cas de interdictiune ori absenta a acestuia, fără aceea a tribunalului civil.
În cas cînd soțul autorisa pe femeia înscris, autorisatiunea va fi transcrisă, afișată și publicată conform art. 10.
Articolul 16
Femeia comercianta poate, fără autorisatiunea soțului seu, a sta în judecata și a se obliga pentru tot ce privesce comerciul seu.
Ea poate, pentru acest sfersit, a ipoteca și instraina tota averea sa fără consimtimentul soțului.
Cu tote acestea, bunurile dotale nu vor putea fi ipotecate sau înstrăinate de cat în casurile și dupe formele prevedute de codicele civil.
Articolul 17
Cînd prin contractul de căsătorie bărbatul va avea vre-un drept asupra bunurilor câștigate de femeia, aceste bunuri și veniturile lor reman exclusiv afectate la plata datorielor comerciale.
Articolul 18
Autorisatiunea de a face comerciu, data minorului de către părintele seu sau de către tutor în condițiunile prevedute mai sus, precum și aceea data de către bărbat femeii, pot fi revocate în ori-ce timp. Actul de revocare însă trebuie să fie făcut cu observarea formelor prevedute la art. 10.
Cu tote acestea, dacă minorul sau femeia începuse a exercita comerciul, revocarea nu va putea produce nici un efect de nu va fi aprobată și de tribunalul civil după ce acesta, în camera de consiliu, va fi ascultat pe minor sau pe femeia și pe aceia cari le-au retras autorisatiunea.
În nici un cas revocarea nu poate vetema drepturile celor de al treilea, nici chiar pentru afacerile în curs de executare.
Articolul 19
Contractul de căsătorie între persoane dintre cari una este comercianta, va trebui să fie tramis în copie certificată, în termen de o luna de la data lui, de către oficerul stării civile cari a celebrat căsătoria, la tribunalul în jurisdicțiunea căruia se găsește stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 10.
Oficerul stării civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusa prin acest articol, va fi supus la o amenda de 25 pînă la 100 lei; iar dacă omisiunea a fost facuta cu rea credința, la destituire; în amandoue casurile fără prejuditiul drepturilor părților interesate.
Articolul 20
Dacă soțul devine comerciant în urma căsătoriei sale, densul este dator să depună copie dupe contractul seu de căsătorie, în termen de o luna socotit din diua cînd și-a început comerciul, sub pedepsa, în cas de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu.
Articolul 21
Cererea de separatiune de patrimonii între soți dintre cari unul este comerciant, trebuie să fie publicată în modul prevedut la art. 10.
Hotărîrea asupra cererii de separatiune nu va putea fi pronunțată de cat dupe o luna de dile de la sus disa publicațiune.
Dacă se admite separatiunea, hotărîrea definitivă va trebui să fie publicată tot în același mod, în termen de o luna de la data ei.
În lipsa acestei publicațiuni, creditorii comerciului soțului pot opune, ori cînd interesul lor o cere, nulitatea separatiunei pronunțate și sa atace restituirea drepturilor dotale ale femeei, dacă a avut loc.
Deosebit de acesta ei pot sa exercite acțiunea ce le acorda art. 975 din codicele civil, cînd separatiunea ar fi fost facuta în frauda drepturilor lor.
Titlul IV DESPRE REGISTRELE COMERCIANȚILOR
Articolul 22
Registrele obligatorii pentru comercianți sînt: registrul jurnal, registrul inventar și registrul copiar.
Articolul 23
Ori-ce comerciant este dator ca în registrul jurnal sa înscrie pe fie-care di ce are sa ia și ce are sa dea, operațiunile comerciului seu, convențiunile, acceptatiunile sau girurile efectelor comerciale, și în general tot ce primesce și platesce sub ori-ce titlu, trecend la fie-care finit de luna și sumele întrebuințate pentru cheltuelile casei sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre ce se obicinuesc în comptabilitatea comercială, dar cari nu sînt obligatorii.
Articolul 24
Comerciantul este dator a forma la începutul comerciului seu și în fie-care an, sub a sa semnatura, un inventariu de averea sa mobila și imobilă și de datoriele sale active și pasive, incheiand bilanțul cuvenit. Acest inventariu și bilanț le va copia în registrul special pentru acesta și le va semna.
Tote efectele și datoriele active trebuiesc evaluate în inventariu și bilanț dupe prețul curent la epoca facerei inventariului.
Datoriele active greu de încasat sau indoiose se vor prețui dupe probabilitate; creanțele ce nu se pot incasa se vor înscrie numai pentru memoria.
Dacă sînt mai mulți tovarasi solidari, trebuie să subsemneze fie-care.
Articolul 25
El este ținut a copia în registrul special și dupe ordinea dilei tote scrisorile ce trimite.
Articolul 26
Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fie-care pagina și, afară de registrul copiar, parafate de un judecător al tribunalului locului de reședința al comerciantului, sau de către judecătorul ocolului respectiv în localitățile unde nu exista tribunal.
Pe ultima pagina a acestor registre judecătorul va constata numărul filelor ce compun fie-care registru și va semna acesta certificare punend sigiliul tribunalului sau al judecătoriei.
Articolul 27
Registrele pe cari comerciantul este obligat a le avea, afară de copiar, vor fi presintate tribunalului sau judecătorului de ocol la finele fie-cărui an comercial spre incheiare și viza.
Tribunalul sau judecătorul de ocol va pune imediat, sub ultima operațiune înscrisă, următoarea viza:
"Asta-di la . . . . . . . . . anul . . . . s'a presintat registrul "(jurnal, invetariu)" al comerciantului . . . . . . . . . . și "s'a vizat cu a nostra semnatura", punendu-se și sigiliul tribunalului sau judecătoriei.
Nici un fel de taxa, timbre sau altele nu se vor percepe pentru îndeplinirea formalităților prevedute în aceste doue articole.
Articolul 28
La fie-care tribunal comercial și în localitățile unde acestea nu exist, la fie-care tribunal de județ, se va tine un registru în care se va înscrie numele comercianților cari 'și-au presintat registrele lor, ce anume registre, precum și numerul filelor fie-căruia. Tot ast-fel se va urma și cu registrele pe cari comerciantul le presinta anual pentru incheiare și viza.
Dacă numerotarea sau viza unui registru a fost facuta de judecătorul de ocol, atunci acesta la finele fie-cărui an, este dator sa trimită un tablou tribunalului județului sau tribunalului comercial respectiv.
Articolul 29
Registrele comercianților vor fi ținute în limba română sau în vre-una din limbele moderne europene, dupe ordinea datei fie-carei operațiuni, fără a se lasă vre-un loc în alb, fără ștergere sau adaogire; se pot face îndreptări și ștersături dacă acesta este necesar; se vor face însă numai ast-fel ca cuvintele îndreptate sau șterse să fie citibile.
Articolul 30
Comercianții sînt datori a păstra, în timp de 10 ani de la cea din urma viza, registrele pe cari legea le impune a tine, precum și scrisorile și telegramele primite.
Asemenea sînt datori a păstra, cel puțin pînă la duoi ani, facturile mărfurilor cumperate și introduse în stabilimentele lor.
Articolul 31
Comunicatiunea registrelor nu poate fi ordonată de judecată dupe cererea unei părți de cat în afaceri de succesiuni, comunități de bunuri, societăți și în cas de faliment.
Articolul 32
În cursul unei contestatiuni și ori-care ar fi natura ei, judecata, dupe cererea unei părți sau chiar din oficiu, va putea ordonă înfățișarea registrelor spre a se extrage dintr'ensele numai ceea ceea-ce este privitor la litigiu.
Articolul 33
Cînd registrele oferite, cerute sau ordonate a se infatisa, se afla în circumscripția unui alt tribunal, judecătoria va adresa o comisiune rogatorie tribunalului sau judecătorului de ocol respectiv pentru a lua cunoscinta de conținutul acelor registre, a'l consemna într'un proces-verbal și a'l trimite tribunalului unde causa este pendinte.
Articolul 34
Dispozițiunile coprinse în presentul titlu nu se aplică colportorilor, comercianților cari fac micul trafic ambulant, cărăușilor sau acelor al căror comerciu nu ese din cercul unei profesiuni manuale.
Titlul V DESPRE OBLIGAȚIUNILE COMERCIALE ÎN GENERAL
Articolul 35
Contractul sinalagmatic între persoane depărtate nu este perfect dacă acceptarea n'a ajuns la cunoscinta propuitorului în termenul hotărît de densul sau în termenul necesar schimbului propunerii și acceptarei, dupe natura contractului.
Propuitorul însă poate primi ca buna și o acceptare ajunsă peste termenul hotărît de densul, cu condițiune ca sa incunosciinteze îndată pe acceptant despre acesta.
Articolul 36
Cînd propuitorul cere executarea imediata a contractului, și un respuns prealabil de acceptare nu este cerut și nici chiar necesar, dupe natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cea-l'alta a întreprins executarea lui.
Articolul 37
Pînă ce contractul nu este perfect, propunerea și acceptarea sînt revocabile. Cu tote acestea, de și revocarea împiedica ca contractul sa devie perfect, dacă ea însă ajunge la cunoscinta celei-l'alte părți dupe ce acesta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoca contractul respunde de daune interese.
Articolul 38
În contractele unilaterali propunerea este obligatoria îndată ce ajunge la cunoscinta partei căreia este facuta.
Articolul 39
Acceptarea condiționată sau limitată se considera ca un refus al primei propuneri și formează o noua propunere.
Articolul 40
Cînd urmeza a se hotărî adeveratul preț sau prețul curent al productelor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice și al titlurilor industriale, el se ia dupe listele bursei sau dupe mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, dupe acelea ale locului celui mai apropiat, sau dupe ori-ce alt-fel de proba.
Articolul 41
Cînd moneta aretata într'un contract nu are curs legal sau comercial în tera și cînd cursul ei n'a fost determinat de insesi părțile, plata va putea fi facuta în moneta terei dupe cursul ce va avea schimbul la vedere în diua scadentei și la locul platei; iar cînd în acea localitate n'ar fi un curs de schimb, dupe cursul pieței celei mai apropiate, afară numai dacă contractul porta clausa "efectiv" sau o alta asemenea.
Articolul 42
În obligațiunile comerciale codebitorii sînt ținuți solidaricesce, afară de stipulațiune contraria.
Aceeași presumptiune exista și contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garanteza o obligațiune comercială.
Ea nu se aplică și la necomercianți pentru operațiuni cari, în cat 'i privesce, nu sînt fapte de comerciu.
Articolul 43
Datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobenda de drept din diua cînd devin exigibile.
Articolul 44
În obligațiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de grație permis de art. 1021 din codicele civil.
Articolul 45
Retractul litigios prevedut de art. 1402, 1403 și 1404 din codicele civil nu poate avea loc în cas de cesiune a unui drept derivând dintr'un fapt comercial.
Articolul 46
Obligațiunile comerciale și liberatiunile se probeza:
Cu acte autentice;
Cu acte sub-semnatura privată;
Cu facturi acceptate;
Prin corespondenta;
Prin telegrame;
Cu registrele părților;
Cu martori, de câte-ori autoritatea judecatoresca ar crede ca trebuie să admită proba testimoniala și acesta chiar în casurile prevedute de art. 1191 codicele civil;
În fine, prin ori-ce alte mijloace de proba admise de legea civilă.
Articolul 47
Telegrama face proba, ca act sub-semnatura privată, cînd originalul este subscris de însăși persona aretata într'ensa ca trimitetorul ei. Ea face aceeași proba, chiar dacă aceasta persona este subscrisă, de o alta mana, cînd ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a'i se preda, de însăși acea persona.
Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competentă, atunci se aplică principiele generale. În cas cînd identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s'a stabilit prin alte moduri prevedute de regulamentele telegrafo-poștale, proba contrarie este admisă.
Data telegramelor stabilesce, pînă la proba contrarie diua și ora în care ele au fost în adever expediate de oficiurile telegrafice.
Articolul 48
În cas de erore, schimbare sau intardiere în transmiterea unei telegrame, se aplică principiele generale asupra culpei. Cu tota acestea, trimitetorul unei telegrame se presuma afară de ori-ce culpa dacă a îngrijit a o colationă sau recomanda conform dispositiunilor regulamentelor telegrafo-poștale.
Articolul 49
În comerciu, mandatul și ori-ce declarațiune de consimtiment chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autentică de autoritatea competentă, sînt valabile și fac proba în justiție.
Articolul 50
Registrele comercianților, ținute în regula, pot face proba în justiție între comercianți, pentru fapte și cestiuni de comerciu.
Înscrierea în registre, facuta de prepusul cari tine scriptele sau este însărcinat cu compatibilitatea, are același efect ca și cînd ar fi facuta de însuși stapanul.
Articolul 51
Registrele pe cari comercianții sînt obligați a le avea și cari nu vor fi ținute în regula și nici investite cu formele prevedute de lege, nu sînt primite a face proba în justiție, spre folosul celui ce le-a ținut.
Neîndeplinirea prescripțiunilor legei în acesta privinta, poate atrage încă dupe sine aplicațiunea pedepselor prevedute în cas de faliment.
Articolul 52
Registrele comercianților chiar netinute în regula fac proba contra lor. Partea însă care voesce a se referi la densele nu poate scinda conținutul lor.
Articolul 53
Dacă partea, la registrele căreia cea-l-altă parte oferă sa dea credament, refusa a le presinta, judecata poate deferi acestei din urma juramentul asupra obiectului contestatiunei.
Articolul 54
Judecata este în drept a aprecia dacă se poate atribui conținutului registrelor unui comerciant, un caracter de validitate mai mult sau mai puțin mare, dacă trebuie a se renunța la acesta proba în cas cînd registrele comerciale ale părților nu concorda, sau a atribui o credința mai mare registrelor uneia din părți.
Articolul 55
Cînd codicele comercial cere proba prin scris, proba testimoniala nu poate fi admisă de cat în casurile în cari ea este permisă și de codicele civil.
Articolul 56
Dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sînt supuși, în cat privesce acest act, legii comerciale, afară de dispositiele privitore la persona chiar a comercianților și de casurile în cari legea ar dispune alt-fel.
Articolul 57
Data actelor și a contractelor comerciale trebuie să arate locul, diua, luna și anul.
Ea poate fi stabilită, față de cel de al treilea, prin tote midlocele de proba aretate în art. 46.
Data aretata în cambia și în ori-ce alte titluri la ordin precum și în girurile lor se considera drept adeverata pînă la proba contrarie.
Articolul 58
Posesorul unui titlu la purtător, usat, stricat sau distrus, are dreptul ca contradictoriu cu emitentul sa cera un duplicat al acestui titlu sau un titlu echivalent.
Cheltuelile privesc pe reclamant.
În privinta titlurilor datoriei publice, a biletelor de banca și a altor titluri de asemenea natura, se observa legile speciale.
Revendicarea titlurilor la purtător perdute sau furate nu se admite de cat contra aceluia care le-a găsit sau furat și contra acelora cari le au primit cu ori-ce titlu, cunoscend vitiul causei posesiunei.
Articolul 59
Ori-ce obligațiune comercială trebuie să fie executată în locul aretat prin contract sau în locul care ar resulta din natura operațiunei, ori din intențiunea părților contractante.
În lipsa de o clausa expresă contractul trebuie să fie executat în locul unde cel ce s'a obligat 'și avea stabilimentul seu comercial sau cel puțin domiciliul ori reședința, la formarea contractului.
Dacă însă urmeza a se preda un lucru determinant, care dupe cunoscinta părților se găsea într'altă parte în momentul formarei contractului, atunci predarea se va face în acel loc.
Titlul VI DESPRE VINDARE
Articolul 60
Vindarea facuta pe un preț nedeterminat în contract este valabilă dacă părțile au convenit asupra unui mod de a'l determina în urma.
Articolul 61
Vindarea facuta pe adeveratul preț sau pe prețul curent este asemenea valabilă. În acest cas prețul se determina conform dispositiunilor art. 40.
Determinarea prețului poate fi încredințată arbitrului unei a treia persoane desemnate în contract sau remase a se alege în urma.
Cînd persona desemnată sau alesa nu voesce sau nu poate primi, părțile trebuie să proceda la o noua numire.
Dacă părțile nu se invoesc, numirea se face de justiție.
Articolul 62
Cînd mărfurile vîndute sînt aretate în contract numai prin catatime, fel și cualitate, fără nici o alta indicatiune de natura a desemna un corp cert și determinat, vindatorul este obligat a preda, la locul și în timpul stipulat, catatimea, felul și calitatea convenite chiar dacă mărfurile cari ar fi fost la dispositiunea sa în momentul formarei contractului, sau pe cari el și le-ar fi procurat în urma în executarea lui, ar fi perit, sau dacă expedierea sau sosirea acelor mărfuri ar fi fost împiedicată din veri-o causa ore-care.
Articolul 63
Vindarea mărfurilor cari se afla în caletorie cu aretarea vasului care le transporta sau care urmeza a le transporta, este supusă condițiunei sosirei în buna stare a acelui vas.
Dacă vindetorul 'și reserva drepturile ca, în timpul fixat prin convențiune, sa arate vasul care transporta sau urmeza a transporta mărfurile vîndute și dacă acest termen a trecut, cumperatorul are dreptul sa cera sau executarea contractului sau daune interese.
Pentru aprecierea pagubei causata, judecata va ține seama de timpul fixat pentru predarea mărfurilor vîndute sau de acela determinat pentru desemnarea vasului.
Dacă prin convențiune nu se fixeza veri'un termen pentru aretarea vasului, cumperatorul e în drept a cere ca termenul să fie fixat de justiție.
Articolul 64
Dacă prin contract, sau mai în urma, s'a fixat un termen pentru sosirea vasului în care se afla mărfurile ce caletoresc și termenul expira fără ca vasul să fie sosit, cumperatorul are dreptul a renunța la contract sau a'i prelungi termenul o-data sau de mai multe ori.
Cînd însă nu s'a fixat nici un termen pentru sosirea vasului, se înțelege ca părțile au luat drept termen timpul necesar pentru împlinirea caletoriei.
În cas de intardiere, justiția, tinend sema de impregiurari, poate fixa un termen, și dacă și acest termen expira fără ca vasul sa sosesca, contractul se considera ca resiliat.
În nici un cas justiția nu poate fixa un termen mai lung de cat de un an, socotit din diua plecării vasului de la locul unde mărfurile vîndute au fost încărcate.
Articolul 65
Dacă în cursul caletoriei, din causa de forta majoră sau cas fortuit, marfa vinduta este transportată din vasul desemnat pe un alt vas, contractul nu se desfiinteza, și vasul pe care s'a făcut transportul se considera, pentru tote efectele contractului, ca substituit primului vas.
Articolul 66
Avariele intemplate în timpul caletoriei, resiliaza contractul, dacă mărfurile sînt pînă într'atît de deteriorate în cat nu mai pot servi la întrebuințarea pentru care fusese destinate.
În ori-ce alt cas, cumperatorul este dator sa primească mărfurile în starea în care se vor afla la sosire, însă cu o potrivita scădere de preț.
Articolul 67
Cînd, mai 'nainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiunei, una din părți a oferit celei-l-alte predarea lucrului vîndut sau plata prețului, și acesta nu 'și indeplinesce la termenul fixat obligațiunea sa, atunci condițiunea resolutorie se implinesce de drept în favorea partei care 'și executase obligațiunea sa.
În lipsa de asemenea oferte sau de stipulațiuni exprese, resiliarea contractului se reguleza dupe dispositiunile codicelui civil la condițiunea resolutoria tacită.
În amendoue casurile cel în culpa respunde de daunele interese causate.
Articolul 68
Cînd cumperatorul unui lucru mișcător nu 'și indeplinesce obligațiunea sa, vindatorul are facultatea sau a depune lucrul vîndut la o casa acreditata de comerciu pe socotela și cheltuiala cumperatorului, sau de a'l vinde.
Vindarea se va face prin licitațiune publică, sau chiar pe prețul curent dacă lucrul are un preț la bursa sau în terg, de către un oficer public însărcinat cu asemenea acte și cu dreptul pentru vindator la plata diferenței dintre prețul obținut și acela convenit la prima vindare, precum și la daune interese.
Dacă neexecutarea contractului provine din partea vandatorului, cumperatorul are dreptul de a face să se cumpere lucrul de către un oficer public însărcinat cu asemenea acte.
Cumperatorul are dreptul a pretinde diferinta în mai mult dintre prețul plătit a duoa ora și acela convenit cu primul vindator, precum și a cere daune interese dacă ele se cuvin.
Partea care va usa de dreptul ce i se acordă prin acest articol este datore sa incunosciinteze prealabil despre acesta pe cea-l'altă parte contractantă.
Articolul 69
Dacă termenul stipulat într'un contract de vindarea unui lucru mobil este esențial naturei operațiunei, partea cari voesce executarea conventiunei fără sa tie sema de expirarea termenului stipulat în favorea sa, trebuie să incunosciinteze pe cea-l'altă parte, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului.
Chiar în acest cas vindarea lucrului nu se poate face de cat a duoa di dupe incunosciintare.
Articolul 70
Cumperatorul unor mărfuri sau producte provenind din o alta piața, este dator sa denunțe vindatorului vitiele aparente în timp de duoe dile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n'ar fi necesar din causa condițiunilor excepționale în care se afla lucrul vîndut sau persona cumperatorului.
El este dator sa denunțe vitiele ascunse ale lucrului în cele d'anteiu doue dile de la descoperirea lor.
O-data acest termen expirat, cumperatorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru vitiele lucrului vîndut.
Articolul 71
Presidentul tribunalului, și acolo unde nu exista tribunal, judecătorul de ocol poate ordonă, dupe cererea cumperatorului sau a vindatorului, ca atît calitatea cat și starea în cari se afla lucrul vîndut să fie constatate de unul sau mai mulți experți, pe cari 'i va numi din oficiu.
Prin aceeași ordonanța de numire a experților, sau prin o alta, presidentul tribunalului sau judecătorul de ocol poate ordonă sau sechestrarea lucrului vîndut, sau depunerea lui într'un deposit public sau într'alt loc pe care'l va desemna; și dacă păstrarea lucrului poate aduce mari pagube sau ocasiona cheltuieli însemnate, chiar vindarea acelui lucru, pe socotela celui ce se cuvine și în condițiunile ce se vor determina prin însăși ordonanța.
Articolul 72
Ordonanța presidentului tribunalului sau judecătorului de ocol va trebui să fie comunicată, înainte de punerea ei în lucrare, celei-l'alte părți sau represintantului seu, dacă vre-unul din ei se afla în localitate.
În cas contrariu, ordonanța va fi comunicată în termenul prevedut de art. 137 din procedura civilă, de la executarea ei.
Cumperatorul cari nu va voi a beneficia de dispositiunile coprinse în articolul precedent, va trebui, în cas de contestatiune, sa probeze atît identitatea cat și vitiele marfei cumperate de densul.
Articolul 73
Dispositiunile coprinse în articolele 67, 68 și 69 se aplică și la contractele de bursa încheiate dupe formele prevedute de legea ei specială.
Titlul VII DESPRE REPORT
Articolul 74
Contractul de report consta în cumperarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comerciu, și în revindarea simultanea cu termen și pe un preț determinat către aceeași persona a unor titluri de aceeași specia.
Pentru validitatea contractului este necesară predarea reală a titlurilor date în report.
Proprietatea lor se transfera la cumperator.
Părțile pot stipula ca primele, rambursurile și dobendile ce se vor cuveni titlurilor în termenul reportului, sa remana în profitul vindatorului.
Articolul 75
Revindarea titlurilor date în report poate fi prelungită prin voința părților, pentru unul sau mai multe termene succesive.
Articolul 76
Dacă la expirarea termenului reportului, părțile lichideza diferintele spre a face separat plățile lor și reinoesc reportul asupra unor titluri ce diferă prin cuantitatea sau specia lor, sau pe un alt preț, atunci se considera ca părțile au încheiat un nou contract de report.
Titlul VIII DESPRE SOCIETĂȚI ȘI DESPRE ASOCIAȚIUNI COMERCIALE
Capitolul 1 Despre societăți
Secțiunea I Dispositiuni generale
Articolul 77
Societățile comerciale au drept obiect unul sau mai multe fapte de comerciu și se deosebesc în urmatorele feluri:
1) Societatea în nume colectiv (coprindetor) ale carei obligațiuni sociale sînt garantate prin responsabilitatea nemărginită și solidară a tuturor asociaților;
2) Societatea în comandită ale carei obligațiuni sociale sînt garantate prin responsabilitatea nemărginită și solidară a unui sau mai multor asociați comanditati, și prin responsabilitatea unui sau mai multor asociați comanditari marginita la o sumă determinata, care poate fi represintata și prin acțiuni;
3) Societatea anonima în cari obligațiunile sociale sînt mărginit garantate numai pînă la concurenta unui capital determinat și de care fie-care asociat nu respunde, de cat numai cu sumele ce s'a obligat a pune în societate sau cu valoarea acțiunilor sale.
Articolul 78
Societatea în nume colectiv, societatea în comandită simpla și societatea în comandită prin acțiuni exista sub o firma socială.
Societatea anonima nu are firma socială și nu poate fi determinata prin numele nici unuia din asociați; ea este însă calificată printr'o denumire particulară sau prin aretarea obiectului întreprinderii sale. Acesta denumire sau aretare trebuie să se deosibesca lămurit de aceea a ori-carei alte societăți.
Societățile sus aretate constituesc, în raport cu cel de al treilea, o persona juridică distinctă de aceea a asociaților.
Articolul 79
Noul asociat al unei societăți constituită respunde, ca și cei-l'alți, de tote obligațiunile contractate de societate înaintea admiterii lui, chiar dacă s'ar fi schimbat firma socială.
Ori-ce convențiune contrară n'are efect față de cel de al treilea.
Articolul 80
Cesionarul și asociatul asociatului n'au nici un raport juridic cu societatea; ei participa numai la beneficiele și pierderile cuvenite asociatului, în proportiune cu partea de interes ce li s'a atribuit.
Articolul 81
Asociatul care a versat în societate una sau mai multe creanțe nu este liberat, de cat dupe ce societatea a obținut plata sumei drept care s'a făcut versamentul.
Dacă plata nu s'a putut obține prin urmărirea debitorului, asociatul respunde de suma datorită cu dobînda legală din diua scadentei creanțelor versate, deosebit de daunele interese ce s'ar cuveni.
Articolul 82
Cînd valoarea lucrurilor versate de un asociat nu s'a fixat de către contractanți, se presupune ca convenită valoarea curenta din diua fixată pentru versare, dupe cota bursei sau mercurialele locului unde 'și are sediul societatea, și în lipsa, dupe o estimațiune facuta de experți.
Articolul 83
În lipsa de stipulațiune contrarie, lucrurile versate devin proprietatea societății.
Articolul 84
Asociatul cari interdie sa verse partea sa este raspundetor de daunele interese causate, și dacă misa s'a stipulat în numerar, este ținut de drept și fără nici o cerere, la plata cu dobenda legală a acestei sume, din diua în care trebuia să facă varsamentul, fără a fi scutit de daune interese, dacă ele s'ar cuveni, și deosebit de dispositiunile articolelor 170 și 188.
Articolul 85
Asociatul nu poate opune societății, în compensatiunea daunelor ce 'i-a causat prin dol, abus de putere sau gresela, folosele ce 'i-ar fi adus în ori-ce chip ar fi.
Articolul 86
Creditorii particulari ai asociatului nu pot, în timpul duratei societății, sa'și exercite drepturile lor de cat numai asupra partei din beneficiile cuvenite asociatului dupe bilanțul social; iar dacă societatea este dizolvată, asupra partei ce i'ar veni din lichidațiune.
Cu tote acestea, ei pot sechestra ori-ce parte, și, în societățile în comandită prin acțiuni și anonime, pot sechestra și chiar vinde părțile sau acțiunile debitorului lor.
Articolul 87
Participarea la beneficii concedata impiegatilor sau altor agenți ai societății, ca plata totală sau parțială a muncei lor, nu le atribue numai printr'acesta calitatea de asociați.
Secțiunea II Despre forma contractului de societate
Articolul 88
Contractul de societate trebuie făcut prin act scris.
Societățile în comandită prin acțiuni și societățile anonime trebuiesc constituite prin act autentic.
Articolul 89
Actul constitutiv al societăților în nume colectiv și al societăților în comandită simpla, afară de data, trebuie să coprinda:
1) Numele, pronumele sau firma comercială și domiciliul asociaților;
2) Firma socială și sediul societății;
3) Asociații cari au semnatura socială;
4) Obiectul societății, partea pusă în societate de fie-care asociat dacă este în numerar, în creanțe sau în alte bunuri, valoarea ce li s'a dat și modul evaluarei;
5) Partea fie-cărui asociat în beneficii și pierderi;
6) Epoca cînd trebuie să incepa societatea și aceea cînd ea trebuie să înceteze.
Articolul 90
Actul constitutiv sau statutele societăților anonime și acelea ale societăților în comandită prin acțiuni, trebuie să arate:
1) Denumirea și sediul societății, ale stabilimentelor și representantelor sale;
2) Felul și natura afacerilor cari constituesc obiectul societății;
3) Suma capitalului subscris și a celui versat;
4) Persoanele asociaților și domiciliul lor sau numerul și valoarea nominală a acțiunilor, cu aretare dacă sînt nominative sau la purtător, dacă acțiunile nominative pot fi convertite în acțiuni la purtător și vice-versa; scadenta și sumele versamintelor ce au să facă asociații sau actionarii;
5) Valoarea creanțelor sau a altor bunuri puse în societate;
6) În ce mod trebuiesc făcute bilanțurile, calculate și împărțite beneficiile;
7) Avantagiele sau deosebitele drepturi concedate fundatorilor;
8) Numerul administratorilor, drepturile și datoriile lor, cu aretare cari dintr'ensii au semnatura socială; iar în societățile în comandită prin acțiuni, numele, pronumele și domiciliul comanditatilor;
9) Numărul censorilor;
10) Puterile adunării generale, condițiunile pentru validitatea deliberatiunilor sale și pentru exercițiul dreptului de vot, dacă s'a înțeles a se deroga, în acesta privinta, la dispositiunile art. 158, 159 și 160;
11) Epoca cînd începe și cînd inceteza societatea.
Pe lîngă acestea, în actul constitutiv al societății urmeza să se mai arate documentele continend subscriptiunile asociaților și probele depunerei primului versament în modul prescris de art. 134.
Articolul 91
În termen de 15 dile de la data actului constitutiv al societății în nume colectiv și al societății în comandită simpla, un duplicat al actului constitutiv dacă este sub semnatura privată, sau o copie certificată conformă cu originalul dacă actul este autentic, se va depune la grefa Tribunalului de comerciu în jurisdicțiunea căruia societatea 'și-a stabilit sediul seu, pentru a fi transcris în registrul pentru societăți. În același timp se va depune și extracte dupe actul constitutiv, continend indicatiunile cerute de art. 89, pentru a fi afișate în sala tribunalului, în sala primăriei și în localurile bursei celei mai apropiate.
Transcriptiunea și afișările se vor face în urma unei ordonanțe presidentiale.
Articolul 92
Actul constitutiv și statutele societăților în comandită prin acțiuni și ale societăților anonime se vor depune, prin îngrijirea și sub respunderea administratorilor, în cele 15 dile dupe ce va remanea definitivă incheerea judecatoresca care a autorisat înființarea societății, la grefa tribunalului comercial în circumscriptiunea căruia este stabilit sediul societății. Transcriptiunea și afișarea actului constitutiv și a statutelor în formele prescrise de articolul precedent, se vor face în urma unei ordonanțe a tribunalului, data în camera de consiliu, fața cu procurorul tribunalului.
Articolul 93
Dacă societatea în momentul constituirei sale sau în urma, institue sau una sau mai multe representante afară de circumscriptiunea tribunalului în care se afla sediul seu, sau al celor-l-alte stabilimente sociale, mandatul dat representantului trebuie să fie depus, transcris și afișat în forma și în termenul stabilite prin art. 91 la tribunalul comercial în circumscriptiunea căruia este instituită representanta.
Societățile în comandită prin acțiuni și anonime trebuiesc, prin staruinta și sub respunderea administratorilor, să depună și să facă a transcrie și afișa procesul-verbal al deliberatiunei relativ la înființarea a noui stabilimente sau a noui representante în România sau în strainetate, mai 'nainte de executarea lui, la grefa tribunalului comercial în circumscriptiunea căruia este stabilit sediul societății și la a celor tribunale în circumscriptiunea cărora 'și au sediul nouile stabilimente sau nouile representante.
Administratorii sînt datori sa ceara și sa starue ca acest proces-verbal să se treacă în registrul pentru societăți, pe marginea actului constitutiv al societății.
Articolul 94
Un extract dupe actul constitutiv al societăților în nume colectiv și în comandită simpla, identic cu cel prevedut de art. 91, va trebui să fie publicat, în termen de o luna de la depunerea actului constitutiv la tribunal, prin staruinta administratorilor, în Monitorul Oficial și în foia anunțurilor judiciare a locului unde societatea 'și are sediul, stabilimentele sau representantele sale.
Articolul 95
Actul constitutiv și statutele societăților în comandită prin acțiuni și anonime se vor publică, prin îngrijirea administratorilor, în întregul lor și împreună cu tote documentele relative la constituirea societății, în Monitorul Oficial și în foia anunțurilor judiciare a locului unde societatea 'și are sediul, în termen de o luna de la data ordonanței tribunalului, prevedut de art. 92.
Articolul 96
Schimbarea, retragerea sau excluderea asociaților; schimbările firmei sociale, ale sediului sau ale obiectului societății, sau ale asociaților cari au semnatura socială; reducerea, sporirea sau reconstituirea capitalului; disolvarea înainte de termenul stabilit în contract; fuziunea cu alte societăți și prelungirea peste termenul sus dis, trebuie să resulte, pentru societățile în nume colectiv și în comandită simpla, dintr'o declarațiune sau deliberatiune expresă a asociaților; iar actele relative trebuie să fie depuse, transcrise, afișate și publicate conform dispozițiunilor din articolele precedente.
Actele sus dise și în general tote schimbările introduse în dispositiunile actului constitutiv sau statutelor societăților în comandită prin acțiuni și anonime, trebuie să resulte dintr'o decisiune luată în conformitate cu prescripțiunile legei și actului constitutiv sau statutelor. Aceasta decisiune se va depune la grefa tribunalului de comerciu. Tribunalul va verifica dacă condițiunile stabilite de lege au fost îndeplinite și va ordonă transcriptiunea ei în registrul pentru societăți. Transcriptiunea, afișarea și publicarea disei decesiuni se va face conform prescripțiunilor art. 92 și 95.
Articolul 97
Ori-care asociat are dreptul de a îndeplini cu cheltuiala societății formalitățile prescrise pentru depunerea și publicațiunea actului constitutiv și a statutelor societății, precum și a actelor prevedute în art. 96, sau de a cere ca administratorii societății să fie condamnați la îndeplinirea lor.
Articolul 98
Societatea nu este legal constituită, mai înainte de îndeplinirea formalităților prescrise de art. 88, 91, 94 și 95.
Asociații, fondatorii, administratorii și toți acei cari mai înainte de constituirea societății lucreza în numele ei, 'și iau o responsabilitate nemărginită și solidară pentru tote obligațiunile ce contracteza.
Articolul 99
În lipsa de act scris și a publicatiunilor ordonate de articolele precedente pentru societățile în nume colectiv și în comandită simpla, fie-care din societari are dreptul sa cera dizolvarea societății.
Efectele disolvarei încep a curge din diua cererii.
Lipsa formalităților sus dise nu va putea să fie opusă de către asociați celor de al treilea.
În societățile în comandită prin acțiuni și anonime, subscriptorii acțiunilor pot cere să fie liberați de obligațiunea ce decurge din subscriptiunile lor, dacă vor fi trecut trei luni de la expirarea termenului prevedut de art. 92 pentru depunerea actului constitutiv și acesta depunere nu s'a efectuat.
Articolul 100
Schimbările actului constitutiv sau ale statutelor, ori-care ar fi felul societății, nu au putere pînă ce mai anteiu nu vor fi transcrise și publicate în conformitate cu dispositiele art. 96.
Articolul 101
Capitalul social nu se va putea reduce de cat dupe trecere de trei luni din diua în cari va fi apărut în Monitorul Oficial și în foia anunțurilor judiciare publicațiunea declaratiunei sau deliberatiunei societății în acesta privinta, cu insciintare expresă ca acei cari ar avea vre-un interes pot face opositiune în același termen.
Opositiunea suspenda executarea decisiunei luată pentru reducțiunea capitalului pînă la retragerea sau respingerea ei prin hotărîre definitivă.
Articolul 102
Creditorii particulari ai asociatului în nume colectiv, sau ai asociatului responsabil fără limita în societatea în comandită, ale căror drepturi sînt lichidate prin sentinta definitivă, pot face opositiune la deliberatiunea asociaților privitore la prelungirea societății peste termenul stabilit pentru durata sa.
Opositiunea facuta în cele 10 dile de la publicațiunea deliberatiunii suspenda, în privinta oponentilor, efectul prelungirii societății.
Articolul 103
Disolvarea societății înainte de expirarea termenului hotărît pentru durata sa n'are efect, fața cu cel de-al treilea, de cat numai dupe trecere de o luna de la publicarea actului de disolvare.
Articolul 104
În ori-ce contract scris, stipulat în interesul societății, și în ori-ce act, scrisore, publicațiune sau anunciu, emanând de la o societate, va trebui să se arate lămurit felul și sediul societății.
Capitalul societății în comandită prin acțiuni și anonime va fi aretat în aceste acte, dupe suma efectiv versata resultand din ultimul bilanț aprobat.
Secțiunea III Despre deosebitele feluri de societăți
§ 1.
Despre societatea în nume colectiv
Articolul 105
În societatea în nume colectiv numai numele asociaților sau firmele lor de comerciu pot face parte din firma socială.
Asociatul care are semnatura socială nu o poate transmite sau ceda, dacă acesta facultate nu i s'a dat prin contract. În cas contrariu obligațiunea contractată de cel substituit remane în riscul acestuia și al mandantelui seu, iar societatea nu este obligată către substituit de cat numai pînă la concurenta sumei beneficielor ce se va fi realisat din operațiune.
Articolul 106
Asociații în nume colectiv sînt obligați solidar pentru operațiile făcute în numele și pentru comptul societății sub semnatura adoptată de densa de către persoanele autorisate a administra.
Cu tote acestea, creditorii societății nu pot pretinde să fie plătiți de asociați cu din averea lor mai 'nainte de a fi exercitat acțiunea în contra societății.
Articolul 107
Cele-l-alte puteri ale asociaților administratori se reguleza dupe dispositiunile art. 1514 pînă la 1517 din codicele civil.
Majoritatea determinata prin părțile de interes decide asupra opositiunei unui sau mai multor asociați, preveduta în paragraful I al art. 1517.
Articolul 108
Majoritatea asociaților, afară de stipulațiune contrarie, nu are dreptul de a schimba sau modifica felul societății și convențiunile sociale, și nici nu poate face alte operațiuni de cat cele determinate prin contract.
Articolul 109
Fie-care asociat are acțiune contra societății, nu numai pentru sumele cheltuite peste capitalul promis în folosul societății și pentru procentul legal al acestei sume, dar încă și pentru obligațiunile contractate de buna credința pe sema societății.
Dacă asociatul prin actele făcute în acesta calitate incerca pierdere sau daune, el trebuie să fie despăgubit de tot ce a perdut și de daunele suferite.
Articolul 110
Asociatul care, fără consimtimentul scris al celor-l-alți asociați, intrebuinteza capitalurile sau lucrurile societății în folosul sau specula sa proprie sau în aceea a unei alte persoane, este obligat sa restitue societății beneficiele ce au resultat și daunele interese cuvenite, fără prejudiciul acțiunii penale de va fi cas.
Articolul 111
Nici un asociat nu poate lua din fondul comun mai mult de cat i s'a fixat pentru cheltuelile sale particulare. Asociatul care contravine acestei dispozițiuni este responsabil de sumele luate ca și cum n'ar fi versat misa sa intrega, fiind obligat și la plata daunelor interese.
Articolul 112
Asociații în nume colectiv nu pot să se intereseze ca asociați cu responsabilitate nemărginită în alte societăți avend același obiect, nici să facă operațiuni pe comptul lor sau pe comptul altor persoane în același fel de comerciu, fără consimtimentul celor-l-alți asociați.
Consimtimentul se presupune ca dat, dacă interesul sau operațiunile fiind anteriore contractului de societate și cunoscute de către cei-l-alți asociați, aceștia n'au stipulat ca ele sa înceteze.
Articolul 113
În cas de contraventiune la dispositiunile articolului precedent, societatea, deosebit de dreptul ce'i este recunoscut prin art. 188, poate sau sa decidă ca asociatul a lucrat pentru comptul ei, sau sa cera daune interese. Acest drept se stinge dupe trecere de trei luni din diua cînd societatea va fi avut cunoscinta de aceste fapte, fără sa fi luat veri-o hotărîre.
§ 2.
Despre societatea în comandită.
Articolul 114
Societatea în comandită se administrează de către asociații cu responsabilitate nemărginită.
În societățile în comandită prin acțiuni, unicul administrator sau cel puțin jumetate plus unul din numerul administratorilor vor fi români.
Numai numele asociaților cu responsabilitate nemărginită și firma lor comercială pot face parte din firma socială.
Dacă, în contra acestei dispozițiuni, firma coprinde și numele asociatului comanditar, acesta devine responsabil solidar și fără limita de tote obligațiunile societății.
Articolul 115
Cînd sînt mai mulți asociați obligați solidar sub o firma socială, și în același timp asociați comanditari, fie ca asociații obligați solidar administrează toți împreună, fie ca administrațiunea generală s'a confiat unuia sau mai multora dintr'ensii, societatea este în același timp societate în nume colectiv fața cu asociații obligați solidar, și societate în comandită fața cu comanditarii.
Articolul 116
Dispositiunile art. 106, 112 și 113 sînt aplicabile asociatului sau asociaților obligați solidar.
Articolul 117
Asociatul comanditar respunde pînă la concurenta misei sale de pierderile și datoriile sociale.
El nu poate fi constrâns sa restitue părțile de interes și dividendele sociale ce a perceput de buna credința și conform bilanțurilor regulat făcute din cari resultau acele beneficii.
În cas de imputinare a capitalului social, nu se va mai procede la plata de dividende pînă ce din beneficii nu se va împlini treptat capitalul social.
Articolul 118
Comanditarul nu poate face nici un act de administrațiune din care să nasca drepturi sau obligațiuni pentru societate, nici chiar în virtutea unei procuratiuni generale sau speciale pentru o serie sau natura de afaceri. Ori-ce fapt contrariu acestei prohibitiuni 'l face responsabil fără limita și solidar către cel de al treilea pentru tote obligațiunile societății.
Dacă procuratiunea este specială pentru o anume afacere, comanditarul respunde personal și solidar cu societatea de obligațiunile resultand din acea afacere.
Avisul și consiliele, actele de control și supra-veghere, numirea și revocarea administratorilor în casurile prevedute de lege și autorisatiunile date administratorilor în limitele contractului social pentru acte cari trec peste puterile lor, nu lega pe asociatul comanditar.
Articolul 119
În societățile în comandită prin acțiuni, administratorul poate fi revocat de către adunarea generală a acționarilor printr'o decisiune luată cu majoritatea cerută de art. 160, cu reserva pentru asociații oponenți de a usa de facultatea ce le este acordată prin penultimul aliniat de sub acel articol.
Administratorul revocat remane responsabil către cel de al treilea pentru obligațiunile ce a contractat în timpul administrațiunei sale, cu dreptul de recurs în contra societății.
Dacă revocarea s'a făcut fără causa bine-cuventata, administratorul revocat are dreptul la daune interese.
Articolul 120
Adunarea generală, cu majoritate și sub reservele aretate în articolul precedent, poate subroga o alta persona administratorului revocat, mort, falit, interdis sau legalmente incapabil; dacă însă sînt mai mulți administratori, numirea va trebui să fie aprobată și de către aceștia.
Administratorul subrogat devine asociat comanditar cu responsabilitate nemărginită.
§ 3.
Despre societatea anonima
Articolul 121
Societatea anonima trebuie să aibă un număr de cel puțin 7 asociați.
Articolul 122
Societatea anonima se administrează de către unul sau mai mulți mandatari timporali, revocabili, asociați sau nu.
Unicul administrator sau cel puțin jumetate plus unul din numerul administratorilor vor fi români.
Articolul 123
Administratorii, prin faptul administrațiunei lor, nu se obliga personal pentru afacerile sociale.
Cu tote acestea, ei respund de executarea mandatului lor și de ceea ce decurge din obligațiunile pe cari legea le impune.
Densii nu pot să facă alte operațiuni de cat acele cari sînt expres menționate în actul constitutiv; în cas de abatere sînt respundetori atît către cei de al treilea, cat și către societate.
Articolul 124
Fie-care administrator trebuie să dea pentru gestiunea sa o garanție care să represinte a suta parte din capitalul social, fără ca totuși acesta garanție sa pota fi mai mica de 8.000 lei.
Cu tote acestea, prin actul constitutiv se poate stipula ca garanția sa nu treca peste 15.000 lei cînd capitalul societății este de 5.000.000 cel mult, nici peste 30.000 lei cînd capitalul este mai mare de 5.000.000.
Garanția va putea fi depusa în numerar sau în efecte publice sau acțiuni ale societății pe valoare nominală.
Garanția se va efectua prin depunerea acțiunilor în casa societății, dacă prin actul constitutiv sau de către adunarea generală nu s'a desemnat un alt loc.
Dacă acțiunile depuse sînt la purtător, ele se vor converti în acțiuni nominative, și în ori-ce cas se va face mențiune în registrul acțiunilor ca densele serv ca garanție.
Dacă capitalul nu este împărțit pe acțiuni și dacă modul cum are să se dea garanția nu este hotărît prin actul constitutiv, tribunalul comercial determina garanția.
Articolul 125
Numirea administratorilor se face de către adunarea generală; cu tote acestea primii administratori pot fi numiți prin actul constitutiv, însă termenul mandatului lor nu poate trece peste 4 ani.
Dacă durata mandatului nu este fixată, se presupune ca el a fost dat pentru duoi ani.
Dacă administratorii numiți în același timp sînt mai mulți de cat unul, jumetate dintr'ensii se retrag din administrațiune la împlinirea jumetatei termenului mandatului, și trebuie să fie înlocuiți.
Dacă administratorii sînt în numer neegal, atunci se retrag jumetate dintr'ensii mai puțin unul, afară numai dacă nu s'a stipulat într'alt-fel.
Sortul decide cari sînt administratorii ce trebuiesc să se retragă.
Administratorii sînt intot-d'a-una reeligibili, cînd actul constitutiv sau statutele societății nu dispun într'alt-fel.
Articolul 126
În cas de vacanta a unui loc de administrator, cei-l-alți administratori intruniti cu censorii și deliberând, în presenta a doue treimi și cu majoritate absolută, procedeza, dacă actul constitutiv sau statutele nu dispun într'alt-fel, la înlocuire printr'un alt administrator pînă la convocarea adunarei generale.
Cînd este un singur administrator și acesta se retrage, adunarea generală va trebui să fie convocată.
În cas de morte sau de împiedicare fisica, numirea provisorie se va face de către censori; însă adunarea generală va fi convocată de urgenta pentru numirea definitivă a administratorului.
Secțiunea IV Dispositiuni comune societăților în comandită prin acțiuni și societăților anonime
§ 1.
Despre constituirea societății
Articolul 127
Fondatorii sînt responsabili solidar și fără limita de obligațiunile ce contracteza pentru constituirea societății, cu drept de recurs în contra acesteia, de va fi cas.
Ei iau asupra-le consecințele actelor și cheltuielilor necesare constituirei societății, și dacă acesta, din ori-ce causa ar fi, nu se poate constitui, fondatorii nu pot recurge contra subcriptorilor acțiunilor.
Articolul 128
Constituind societatea, fondatorii nu'și pot reserva în profitul lor nici o primă, nici un agiu, sau beneficiu particular, represintate sub o formă ore-care de preluări de acțiuni, sau de obligațiuni de favore; nici sa acorde comisioane în favorea aceluia care va fi garantat sau întreprins desfacerea acțiunilor.
Ori-ce convențiune contrarie este nulă.
Fondatorii vor putea, cu tote acestea, să-și rezerve un profit exclusiv, cari nu va putea să fie mai mare de o decime din beneficiile neto ale societății asupra unuia sau mai multor exercitii; însă nici o-data pentru mai mult de 5 ani de exercițiu; și cu condițiunea ca acești ani sa nu treacă peste treimea duratei societății. În nici un cas nu vor putea sa stipuleze ca plata să aibă loc înaintea aprobării bilanțului.
Articolul 129
Societatea se poate constitui printr-unul sau mai multe acte autentice, subscrise de toți asociații ce vor figura în persona sau prin procuratori cu procuri speciale și autentice; acest act va areta dacă condițiunile prescrise de lege s-au îndeplinit și va conține numirea administratorilor și a persoanelor însărcinate sa îndeplinească funcțiunile de censori, pînă la întrunirea celei d'anteiu adunări generale.
Articolul 130
Societatea se poate constitui și prin mijlocul unei subscriptiuni publice. În acest cas fondatorii vor face un prospect cari va areta scopul, capitalul acestei societăți, clauzele principale ale actului constitutiv sau ale statutelor, și folosele exclusive ce densii își rezerva asupra beneficiilor societăți sau cari sînt coprinse în proiectul statutelor. Prospectul va trebui să fie subscris de fundatori și va putea sa fixeze un alt termen de cat cel stabilit prin art. 99 pentru stingerea obligatiunei subscriptorilor. Prospectul va trebui neapărat sa arate persona cari va presida adunarea preveduta de art. 135.
Prospectul cu semnăturile autentice ale fundatorilor va trebui, înainte de publicațiune, să fie depuse la grefa tribunalului de comerciu în jurisdicțiunea căruia are a se stabili sediul viitoarei societăți.
Articolul 131
Subscriptiunile acțiunilor se vor face pe unul sau mai multe exemplare, în josul prospectului fundatorilor sau în josul proiectului statutelor societății. Fie-care subscriptiune va areta numele și pronumele sau firma comercială și domiciliul aceluia care subscrie, numerul acțiunilor subscrise exprimat în litere, data subscriptiunei, și va conține declarațiunea expresă ca subscriptorul cunosce și accepta prospectul sau proiectul de statute.
Subscriptiunile pot asemenea sa resulte din scrisori adresate fundatorilor de către subscriptori, coprindend declarațiunile sus dise, și în special declarațiunea expresă ca subscriptorul cunosce și accepta prospectul sau actul constitutiv, ori statutele societății pentru ale carei acțiuni a subscris.
Subscriptiunile trebuie să fie autentificate, veri-care ar fi modul cum au fost adunate.
Reserva beneficiilor exclusive în profitul fundatorilor, conform art. 128, de și primite de subscriitori, nu va avea efect dacă nu este aprobată de adunarea preveduta de art. 135.
Articolul 132
Pentru a se putea procede la constituirea societății, este necesar ca întregul capital social să fie subscris și ca fie-care acționar sa fi versat în numerar cel puțin trei decimi din valoarea acțiunilor sau din sumele subscrise de densul.
Nu se va putea emite noui acțiuni de cat dupe plata integrală a celor d'anteiu.
În nici un cas acțiunile nu vor putea să fie emise pentru o sumă mai mica de cat valoarea lor nominală.
Articolul 133
După ce subscriptiunile s-au adunat, fondatorii trebuiesc ca printr-o incunosciintare inserată în Monitorul Oficial și în foia anunțurilor judiciare a locului unde societatea 'și va avea sediul seu, sa fixeze un termen, pentru facerea versamentului prescris în articolul precedent, acelor din subscriptori cari nu 'l vor fi efectuat o-data cu subscriptiunea.
Dacă dupe trecerea acestui termen sînt subscriptori cari încă n'au făcut versamentul, fondatorii au dreptul sau a'l elibera de obligațiunea ce au contractat, sau de a'l constrânge la versament.
În cas cînd subscriptorii sînt liberați de obligațiunea lor, nu se va putea procede la constituirea societății mai 'nainte de a se subscrie din nou și plati acțiunile neplătite de densii.
Articolul 134
Versamentul prescris în art. 132 se va face la casa de depuneri, consemnațiuni și economie, la casieriele generale din județe pe comptul disei case, la banca naționala și la sucursalele ei.
Sumele depuse nu vor putea fi restituite de cat administratorilor numiți, cari vor presinta certificatul presidentului tribunalului constatând ca tote formalitățile prevedute de lege pentru constituirea societății s'au îndeplinit, sau subscriptorilor dacă societatea nu s'a înființat. Fondatorii nu vor putea sa retragă nici o parte.
Articolul 135
Subscriptiunile fiind adunate și versamentul aretat în art. 132 fiind făcut, fondatorii vor convoca adunarea generală în cele cinci-spre-dece dile de la expirarea termenului fixat conform prescripțiunilor art. 133, afară numai dacă prospectul sau statutele nu dispun într'alt-fel.
Adunarea:
1) Verifica și aproba versamentul părților sociale și valoarea lucrurilor mobiliare și imobiliare puse în societate, dacă a fost determinata; în cas contrariu ea numesce unul sau mai mulți experți pentru evaluarea adevăratului lor preț;
2) Discuta și aproba statutele societății, dacă n'au fost acceptate în momentul subscriptiunilor;
3) Deliberează asupra părților de profit pe cari fondatorii și le-au reservat din beneficiele neto ale societății;
4) Numesce administratorii în societățile anonime, dacă ei n'au fost desemnați prin actul pe care s'au făcut subscriptiunile;
5) Numesce censorii.
Articolul 136
Fie-care acționar care va declara în acesta adunare că nu este destul de luminat, poate cere ca adunarea să fie amânată pentru trei dile. Dacă acesta propunere este susținută de un numer de asociați cari sa represinte o pătrime din capitalul representat în adunare, amânarea are loc de drept.
Dacă se cere un termen mai lung, dar numai mare de o luna, majoritatea va decide. Ori-ce termen mai mare de o luna trebuie să fie primit de trei pătrimi din numerul asociaților presenti.
Articolul 137
După ce adunarea generală indeplinesce tot ce este prescris în articolele precedente, va procede în acea ședința la facerea actului constitutiv al societății cu concursul membrilor presenti, cari represinta, în acest scop și pe asociații absenți.
Dacă nu este posibil ca actul constitutiv să se termine în aceeași di, ședința se va putea continua în dilele urmatore fără intreruptiune.
Articolul 138
Societatea nu se poate înființa de cat cu autorisatiunea tribunalului comercial respectiv, care va fi data dupe o cerere ce se va face de către fundatori:
La cererea de autorisatiune se vor alătură:
1) Actul de constituire și statutele societății;
2) Actele doveditore ca capitalul a fost întreg subscris și ca s'a versat de fie-care acționar în numerar trei decimi cel puțin din valoarea sumelor sau acțiunilor subscrise de densul;
3) Procesele-verbale și cele-alte acte cari constata deliberațiunile și decisiunile luate de prima adunare generală;
4) Titlurile de proprietate, cînd se pun imobile în societate și certificatul tribunalului situațiunei imobilelor constatator de sarcinile la cari sînt supuse;
5) Un inventar complet, în dublu exemplar, descriptiv de starea mobilelor sau imobilelor cari se pun în societate și evaluarea lor.
Tribunalul, dupe ce va obține avisul camerei de comerciu în privinta utilitatei întreprinderii, moralitatei fundatorilor și administratorilor, exactitatei inventariului și estimatiunei bunurilor mobiliare și imobiliare ce se pun în societate, și dupe ce va verifica dacă s'a îndeplinit condițiunile stabilite de lege pentru constituirea legală a societății, în ședința publică, ascultând pe ministerul public și pe representantii societății, admite sau nu cererea de autorisatiune, ori arata modificările ce trebuiesc făcute în statute.
Încheierea tribunalului în acesta privinta este supusă apelului în termen de 15 dile de la pronunțarea ei.
Dreptul de apel aparține și ministerului public.
Curtea de apel se va pronunța fără recurs în casatiune, cel mult în termen de o luna din diua facerei apelului, ascultând pe representantii societății și pe ministerul public în conclusiunile sale.
Articolul 139
Ori-ce vindare sau cesiune de acțiuni facuta de subscriptori înaintea constituirei legale a societății este nulă și de nul efect, și acela care instraineza poate fi constrîns sa restitue sumele ce în acest scop 'i vor fi fost plătite.
Nulitatea are loc cu tote ca vindarea a fost facuta cu clausa "actualmente pentru cînd societatea va fi constituită" sau alta echivalenta.
Articolul 140
Ori-ce operațiune facuta de fundatori în afară de actele necesare pentru constituirea societății este nulă, în ce privesce pe societate, dacă ea n'a fost aprobată de către adunarea generală.
& 2. Despre administratori
Articolul 141
Administratorii sînt obligați sa cera și fondatorii sînt datori să le inmaneze tote documentele și corespondenta privitore la constituirea societății. Densii sînt datori a notifica numirea lor la tribunalul de comerciu, în circumscriptiunea căruia este stabilit sediul societății, în cele trei dile de cînd a avut cunoscinta de acesta numire și notificarea sa o facă printr'un act semnat de densii în presenta președintelui tribunalului sau printr'un act în forma autentică.
Articolul 142
Afară de registrele prescrise pentru ori-ce comerciant, administratorii societăților sînt datori sa țină:
1) Registrul asociaților care să arate numele și pronumele sau firma comercială și domiciliul asociaților, sau subscriptorilor acțiunilor și versamintele făcute în comptul sumelor subscrise sau acțiunilor, atît pentru capitalul primitiv cat și pentru ori-ce sporire posteriora.
Acest registru trebuie să conțină declarațiunile de cesiune ale părților sau acțiunilor nominative, conform dispositiunilor art. 171.
2) Registrul în care să se treca procesele-verbale privitore la întrunirile și deliberațiunile adunărilor generale;
3) Registrul întrunirilor și deliberatiunilor administratorilor, dacă societatea are mai mulți administrtori.
Dispositiunile art. 26, 27 și 29 se aplică și în privinta acestor registre.
Articolul 143
Cînd sînt mai mulți administratori, presenta a jumetate cel puțin dintr'ensii, dacă actul constitutiv nu cere un numer mai mare, este indispensabila pentru validitatea deliberatiunilor lor.
Articolul 144
Administratorii sînt datori să permită asociaților inspecțiunea registrelor aretate în paragrafele 1 și 2 ale art. 142.
Sînt asemenea datori, dacă li se cere, sa libereze asociaților și cu cheltuiala acestora, certificate constatând conținutul registrelor acțiunilor și versamintelor.
Pînă la plata integrală a sumelor subscrise și a acțiunilor, administratorii sînt datori să permită oricui va avea interes, inspecțiunea registrului asociaților.
Articolul 145
Numirea tuturor impiegatilor asociației se face de către administratori, afară dacă prin actul constitutiv sau statute acest drept nu a fost reservat adunarei generale.
Articolul 146
Administratorii nu pot sa cumpere pentru comptul societății propriele ei acțiuni, nici să facă împrumuturi sau avansuri de fonduri pe aceleași acțiuni.
Articolul 147
Societățile de asigurare asupra vietei și societățile cari administrează tontinele sînt datore ca, din sumele plătite pentru asigurări și din procentele acestor titluri, sa întrebuințeze în titluri de ale datoriei publice, depunând la casa de depuneri, consemnațiuni și economie o pătrime, dacă societățile sînt naționale, și jumetate dacă ele sînt străine.
Modul și termenul acestei depuneri (intrebuintari) și a degajamentelor (liberarilor) treptate se vor stabili prin regulamente de administrațiune publică.
Societățile străine de asigurare asupra vietei vor face în polițele de asigurare alegere de domiciliu în România. În cas contrariu, tribunalul domiciliului asigurări va fi competent pentru tote litigiurile cu societatea.
Articolul 148
Cînd administratorii vor constata ca capitalul social s'a imputinat cu o treime, sînt datori sa convoce pe asociați pentru a'i intreba dacă voesc sa reconstitue capitalul, sa'l limiteze la suma cari a remas sau să se disolve societatea.
Dacă remane numai o treime din capital, societatea se disolva de drept, afară numai dacă asociații, convocați în adunare generală, nu decid reconstituirea capitalului, sau limitarea lui la suma remasa.
Cînd societatea s'ar afla în stare de faliment, administratorii sînt datori sa cera la tribunal declarațiunea ei în faliment, conform dispositiunilor cartei a III-a.
Articolul 149
Administratorii sînt solidar responsabili către asociați și către cel de-al treilea:
1) De realitatea versamintelor efectuate de către asociați;
2) De existenta reală a dividendelor plătite;
3) De existenta registrelor cerute de lege și de regulată lor ținere;
4) De execuțiunea întocmai a decisiunilor adunărilor generale;
5) Și în general, de stricta observare a datorielor ce legea, actul constitutiv și statutele le impune și cari nu au caracterul unei însărcinări speciale și personale.
Articolul 150
Dacă prin actul social, sau prin decisiunea adunarei generale, executarea operațiunilor sociale este încredințată unui director străin consiliului de administrațiune, acest director va fi responsabil către asociați și către cel de al treilea întocmai ca și administratorii, pentru îndeplinirea îndatoririlor sale dupe prescripțiunile articolului precedent, chiar de ar exista o convențiune contrarie și chiar dacă acest director ar fi pus sub autoritatea și supravegherea administratorilor.
Articolul 151
În societățile cari au mai mulți administratori, responsabilitatea pentru actele făcute sau pentru omisiuni nu se întinde și la acei administratori cari, nefiind în culpa, au făcut să se constate imediat în registrul deliberatiunilor împotrivirea lor, incunosciintand prin scris despre acesta și pe censori.
În cas de a nu fi participat la acele acte, obligațiunea de a protesta contra lor nu exista de cat dacă în urma administratorul a luat cunoscinta de densele.
Articolul 152
Administratorul care într'o operațiune determinata are, fie în numele seu propriu, fie ca representant al altuia, interese contrarie intereselor societății, va trebui sa incunosciinteze despre acesta pe cei-alți administratori și pe censori și să se abțină de la ori-ce deliberare privitoare la acesta operațiune. În cas cînd deliberările n'ar fi fost aprobate de censori, administratorii cari au luat parte la deliberări sînt responsabili de pierderile ce ar resulta pentru societate.
Articolul 153
Ori-ce administrator, censor sau representant al societății, perde de drept calitatea sa și trebuie să fie înlocuit dacă este declarat în stare de faliment, interdis ori legalmente incapabil sau condamnat la o pedeapsă corecțională pentru delictele de mituire, fals, furt, escrocherie și abuz de încredere.
Articolul 154
Acțiunea contra administratorilor, pentru fapte cari privesc responsabilitatea lor, aparține adunarei generale care o exerciteza prin censori.
Ori-ce asociat are, cu tote acestea, dreptul de a denunta censorilor faptele ce crede ca trebuiesc censurate și ei sînt datori sa verifice, și dacă le găsesc întemeiate sa dea sema adunarei despre densele în raportul lor. Dacă denunțarea este facuta de asociați represintand cel puțin o decime a capitalului social, censorii sînt datori de a presinta asupra faptelor denuntate observațiunile și propunerile lor.
Decimea capitalului se justifica prin depunerea titlurilor de acțiuni în manile censorilor sau la una din institutiunile prevedute în art. 134.
Titlurile vor remanea depuse pînă dupe întrunirea și închiderea celei mai apropiate adunări generale, servind asemenea ca sa legitimeze participarea deponentilor la acesta adunare.
Dacă censorii cred de fundata și urgenta reclamatiunea asociaților presintand decimea capitalului social, sînt datori sa convoce imediat o adunare generală; în cas contrariu, chestiunea se va supune adunarei generale celei mai apropiate.
Adunarea va trebui în tot-d'a-una sa delibereze asupra reclamatiunii.
Articolul 155
Cînd sînt banueli fundate ca grave neregularități se urmeza în îndeplinirea datoriilor administratorilor și censorilor, asociații representand o optime din capitalul social pot denunta faptele tribunalului de comerciu, justificând proprietatea acestei optimi în modul prescris de articolul precedent.
Tribunalul, ascultând în camera de consiliu pe administratori și censori, dacă recunosce urgenta de a lua măsuri înainte de întrunirea adunarei generale, poate dispune printr-o încheiere, a se inspecta registrele societății, numind în acest scop, unul sau mai mulți comisari ale căror remunerării vor fi în sarcina reclamanților, fixând cauțiunea pentru cheltuieli.
Verificarea registrelor nu va avea loc de cat dupe ce reclamanții vor garanta, cu o sumă ce se va determina de tribunal, plata cheltuielilor la cari va da loc verificarea.
Comisarii sînt datori să depună raportul lor la grefa în termenul fixat de tribunal.
Tribunalul va examina raportul în camera de consiliu și se va pronunța printr-o hotărîre.
Dacă banuiala nu pare fundata, tribunalul poate să ordone ca raportul să fie publicat în Monitorul Oficial sau în foia anunțurilor judiciare, în întreg sau numai în conclusiunile lui.
În cas contrariu, tribunalul va ordonă mesurile provisorii urgente ce va crede necesare și convocarea imediata a adunarei generale.
Hotărîrea va fi executorie provisoriu, chiar dacă se va fi făcut opositiune sau apel.
§ 3.
Despre adunările generale
Articolul 156
Adunările generale sînt ordinare și extra-ordinare.
Adunarea ordinară se intrunesce cel puțin o dată pe an, în cele sese luni de la închiderea exercițiului social; ea trebuie ca, afară de desbaterea celor-alte cestiuni puse la ordinea dilei:
1) Sa discute, sa aprobe sau sa modifice bilanțul, dupe ce va fi ascultat raportul censorilor;
2) Sa înlocuiască administratorii cari es din funcțiunile lor;
3) Sa numesca censori;
4) Sa fixeze retribuțiunea administratorilor și censorilor, dacă ea nu a fost fixată prin actul constitutiv.
Adunările extra-ordinare sînt convocate de câte ori va fi trebuinta.
Articolul 157
Convocarea adunărilor generale se face printr-o incunosciintare ce se va publică, cu cinci-spre-dece dile cel puțin înainte de data fixată pentru întrunire, în Monitorul Oficial și prin cele-alte midloce de publicitate prevedute în actul constitutiv, sau în statutele societății.
Depunerea acțiunilor cari dau dreptul a lua parte la adunare, trebuie efectuată cu cel puțin 10 dile înainte de diua intrunirei.
Dacă convocarea s'a făcut pentru un termen de 15 dile, depunerea acțiunilor se va efectua cu 5 dile cel puțin înainte de diua intrunirei.
Incunosciintarea trebuie să contie ordinea de di a cestiunilor cari urmeza a fi supuse deliberatiunilor adunarei.
Este nulă ori-ce resolutiune luată asupra unei cestiuni necoprinsa în ordinea de di.
Articolul 158
Convocarea adunărilor cari preced constituirea societății se va face de către fundatori, sau de către persona desemnată prin prospectul prevedut la art. 130 ca sa presideze adunarea.
În acesta prima adunare fie-care subscriitor are dreptul la un vot, ori-care ar fi numerul acțiunilor ce a subscris; și pentru ca o decisiune sa pota fi luată, se cere presenta a jumetate din subscriptori și primirea ei de către majoritatea absolută a celor presenti.
Articolul 159
Pentru adunările generale, cari urmeza dupe constituirea legală a societății, convocarea se face de către administratori, și este necesară presenta a unui numer de asociați cari sa represinte cel puțin jumetatea capitalului social. Fie-care asociat are un vot, și fie-care acționar cari poseda pînă la cinci acțiuni are un vot. Acționarul cari poseda mai mult de cinci, pînă la o suta, are un vot pentru fie-care cinci acțiuni, și pentru cel ce poseda peste numerul de o suta, are un vot pentru fie-care doua-deci și cinci de acțiuni. Deciziunile se iau cu majoritate absolută. Se poate deroga la aceste dispozițiuni prin actul constitutiv sau prin statute.
Dacă o adunare este în neputință de a lucra din causa numerului insuficient, adunarea ce se va întruni dupe o a doua convocare poate să delibereze asupra cestiunilor puse la ordinea dilei cele d'anteiu adunări, ori-care ar fi partea de capital represintata de asociații presenti.
Dacă diua pentru întrunirea adunarei ce s'ar convoca a doua ora nu este aretata în incunosciintarea publicată pentru cea d'anteiu adunare, termenul prevedut în art. 157 va putea fi redus la opt dile.
Articolul 160
Cînd actul constitutiv sau statutele nu dispun într'alt-fel, este tot-d'a-una necesară presenta unui numer de asociați cari sa represinte trei pătrimi din capitalul social, și votul afirmativ al unui numer de asociați cari sa represinte cel puțin jumetatea aceluiași capital pentru a lua o hotărîre asupra:
1) Disolvarei anticipata a societății;
2) Prelungirii duratei sale;
3) Fusiunei cu o alta societate;
4) Reducerii capitalului social;
5) Reconstituirei sau sporirei acestui capital;
6) Schimbarei obiectului societății;
7) Ori-carei alte modificări a actului constitutiv.
Acesta majoritate este cerută și în tote cele-alte casuri anume prevedute de lege.
Asociații cari nu primesc decisiunile ce s'ar lua asupra uneia din cestiunile prevedute în numerele 3, 5 și 6 și asupra prelungirii duratei societății, cînd ea nu a fost preveduta prin actul constitutiv, au dreptul de a se retrage din societate și de a obține plata părților sau acțiunilor lor în proportiune cu activul social ce ar resulta dupe ultimul bilanț aprobat.
Dacă acești asociați sînt presenti la adunare, declarațiunea de retragere va fi facuta în cele doua-deci și patru de ore de la închiderea adunarei. Pentru asociații cari nu au luat parte la adunare, declarațiunea trebuie facuta în termen de o luna din diua publicarei rezolutiunei în Monitorul Oficial, sub pedepsa, în ambele casuri, de perderea drepturilor lor.
Articolul 161
Administratorii sînt datori sa convoce extra-ordinar adunarea în termen de o luna, cînd cererea a fost facuta de un numer de asociați, represintand a cincea parte din capitalul social, și dacă ea cuprinde cestiuni de natura a fi tratate de adunare.
Articolul 162
Asociații nu vor putea fi representati în adunările generale de cat prin mandatari asociați ei înșiși, afară de incapabilii și persoanele juridice cari pot fi represintate prin mandatari neasociați. Exercițiul acestui drept poate fi limitat prin actul constitutiv sau prin statute.
Administratorii nu pot fi mandatari.
Articolul 163
Administratorii nu pot sa ia parte la votul:
1) Pentru aprobarea bilanțurilor;
2) Pentru rezolutiunile ce privesc responsabilitatea lor.
Articolul 164
Cînd o treime din numerul membrilor presenti în adunarea generală, sau un numer de acționari presenti cari sa întrunească jumetatea capitalului representat în adunare, nu se cred destul de luminati asupra cestiunilor puse în deliberatiune, vor putea cere ca ședința să fie amânată peste trei dile.
Cei-l'alți membrii nu se pot opune la acesta.
Acest drept nu va putea fi exercitat de cat o singură dată pentru aceeași cestiune.
Prezenta dispositiune nu se aplică în casul prevedut de art. 135.
Articolul 165
Decisiunile luate de adunarea generală în limitele actului constitutiv, statutelor sau legei, sînt obligatorii pentru toți asociații, chiar pentru cei cari nu au luat parte sau cari se opun, cu respectarea dreptului prevedut de art. 160.
Ori-care asociat se poate opune la decisiunile cari într'un chip invederat sînt contrarii actului constitutiv, statutelor sau legei; și presidentul tribunalului de comerciu, dupe ce va asculta pe administratori și pe censori, poate să suspende executarea printr-o ordonanța provisorie cari se va incunosciinta administratorilor.
§ 4.
Despre acțiuni
Articolul 166
Acțiunile trebuiesc să fie de o valoare egala.
Ele conferă posesorilor lor drepturi egale, dacă nu s'a stipulat alt-fel în actul constitutiv, respectându-se în tot casul pentru ori-ce acționar dreptul de vot în adunările generale.
Acțiunile pot fi nominative sau la purtător.
Cînd capitalul social nu trece peste un milion lei, acțiunile nu pot fi mai mici de una suta lei fie-care.
De la un milion pînă la cinci milioane, acțiunile nu pot fi mai mici de doue sute lei fie-care.
De la cinci milioane capital în sus, acțiunile nu vor putea fi mai mici de cinci sute lei fie-care.
Articolul 167
Titlurile acțiunilor nominative sau la purtător trebuie să cuprindă:
1) Denumirea societății;
2) Data actului constitutiv și aceea a publicatiunei sale, cu aretarea locului unde ea a fost facuta;
3) Cifra capitalului social, numerul și suma totală a acțiunilor;
4) Durata societății.
Aceste titluri vor fi tăiate dintr'un registru cu matca și vor purta semnatura a doui administratori, sau a administratorului unic.
Articolul 168
Acțiunile neplătite în întreg sînt intot-d'a-una nominative.
Subscriptorii și diferiții cesionari sînt responsabili de plată totală a acțiunilor lor, chiar de le vor fi înstrăinat.
Articolul 169
Situațiunea acțiunilor va fi publicată împreună cu bilanțul exercițiului social. Ea trebuie să arate versamintele făcute, numerul acțiunilor ajunse la scadenta și nerepuse în circulațiune și suma versata în comptul lor.
Articolul 170
Cînd acționarul nu va fi efectuat plata versamintelor ce datoresce, societatea, osebit de acțiunea ei contra subscriptorilor și contra cesionarilor pentru plata, poate vinde acțiunile pe prețul curent, în riscul și comptul acționarului dupe cinci-spre-dece dile de la publicațiunea unei somațiuni în Monitorul Oficial și în foia anunțurilor judiciare a locului unde societatea 'și-a stabilit sediul.
Cînd vindarea nu se va putea face din lipsa de cumperatori, societatea va putea sa declare acțiunea ajunsă la scadenta și sa retina versamintele făcute în comptul ei sau sa exercite contra subscriptorului și cesionarilor drepturile ce deriva din obligațiunile ce 'și-au luat.
Articolul 171
Proprietatea acțiunilor nominative se stabilesce prin înscrierea lor în registrul aretat în alin. I al articolului 142.
Cesiunea acestor acțiuni se face printr'o declarațiune pe același registru, subscrisă de cedant și de cesionar, sau de mandatarii lor.
În cas de morte a acționarului și dacă nu exista vre-o opositiune, declarațiunea de transmisiune a proprietății pe registrul asociațiunilor și a titlurilor acțiunilor nu va putea fi obținută, de cat dupe ce partea în drept va presinta titlurile, actul de deces și încheierea tribunalului locului deschiderei succesiunei, care să constate calitatea sa de succesor.
Proprietatea acțiunilor la purtător se transfera prin simpla tradițiune a titlului.
Acțiunile la purtător pot fi transformate în acțiuni nominative și acestea în acțiuni la purtător, afară de casul cînd acțiunile n'au fost integral plătite.
Articolul 172
Cînd o acțiune nominativă devine proprietatea mai multor persoane, societatea nu este ținuta sa înscrie și sa recunoască transmisiunea, dacă acele persoane nu vor desemna un titular unic.
§ 5.
Despre obligațiuni
Articolul 173
Societățile nu pot sa emita titluri de obligațiuni la purtător sau nominative, pentru o sumă cari ar trece peste capitalul versat și existent dupe constatarea celui din urma bilanț aprobat.
Vor putea cu tote acestea sa emita obligațiuni chiar pentru o sumă mai mare, cînd excedentul va fi garantat prin titluri nominative emise de Stat, de județe sau comune, a căror scadenta sa corespundă cu aceea a obligațiunilor și cari să fie depuse la casa de depuneri, consemnațiuni și economie pentru a sta acolo pînă la stingerea obligațiunilor emise. Emisiunea biletelor de banca sau altor titluri echivalente se reguleza prin legi speciale.
Dispositiunile primei părți a acestui articol nu se aplică cambielor, livretelor de depunere, bonurilor nominative sau altor titluri de creanta decurgend din afaceri particulare.
Articolul 174
Emisiunea obligațiunilor, chiar de va fi preveduta în actul constitutiv sau în statute, nu se va putea face de cat în urma unei decisiuni a adunarei generale, luate cu majoritatea preveduta în prima parte a art. 160.
Dacă emisiunea se face prin subscriptiune publică, deecisiunea împreună cu proiectul de manifest prevedut în articolul următor, se va depune la tribunalul de comerciu, pentru a se îndeplini prescripțiunile art. 92.
În casul prevedut de primul aliniat al art. 173, o-data cu decisiunea și proiectul de manifest, se va depune și recipisa constatatoare de consemnarea titlurilor.
Decisiunea adunarei nu are tărie dacă nu se va transcrie în registrul pentru societăți.
Articolul 175
Administratorii, pentru a proceda la emisiunea obligațiunilor prin subscriptiune publică, sînt datori sa publice un manifest, cari sa arate:
1) Numele, obiectul și sediul societății;
2) Capitalul social;
3) Data actului constitutiv și a acelora cari au adus schimbări la acest act sau la statute și datele publicatiunei lor;
4) Situațiunea societății dupe ultimul bilanț aprobat;
5) Valoarea totală a obligațiunilor ce sînt a se emite și a celor emise; modul platei obligațiunilor și valoarea nominală a fie-căreia, cu aretarea dobendei ce produc și dacă sînt nominative sau la purtător;
6) Data publicarei decisiunei adunarei generale, cari a aprobat emisiunea.
În casul prevedut de primul aliniat al art. 173, se va adauga informațiunile necesare pentru a se putea aprecia garanția oferită prin acele titluri.
Articolul 176
Subscriptiunile obligațiunilor se vor face în josul unui sau mai multor exemplare ale manifestului de emisiune.
Articolul 177
Titlurile obligațiunilor vor conține enuntarile coprinse în manifest și tabloul plăților capitalului și procentelor.
§ 6.
Despre bilanț
Articolul 178
Administratorii sînt datori sa presinte censorilor, cel puțin cu o luna înainte de diua fixată pentru întrunirea adunarei generale cari are sa'l discute, bilanțul exercițiului precedent, împreună cu actele justificative, aretandu-se lămurit în bilanț:
1) Capitalul social care exista în realitate;
2) Suma versamintelor făcute și a celor în intardiere;
3) Beneficiile în adevăr realizate și pierderile încercate.
Bilanțul societăților naționale sau străine de asigurare asupra vietei și de administrațiune a tontinelor trebuie să conțină, afară de acestea, proba ca dispositiunile art. 147 au fost îndeplinite.
Cu opt dile înainte de adunarea generală se va publică bilanțul societății.
Articolul 179
Societățile cari au drept principal obiect exploatarea creditului sînt obligate să depună la tribunalul de comerciu, în cele d'anteiu opt dile ale fiecărei luni, o situațiune sumară pe luna precedenta dupe un formular ce se va stabili printr'un regulament de administrație publică, certificându-se conform adevărului printr'o declarațiune semnată cel puțin de un administrator și un censor.
Societățile de asigurare vor trebui să se conformeze în ceea ce privesce bilanțul lor cu modelul cari se va stabili printr'un regulament de administrațiune publică.
Articolul 180
Censorii sînt datori ca, în raportul care conține resultatul examinării bilanțului și al administrațiunii urmate, sa presinte observațiunile lor, propunerile privitoare la aprobarea bilanțului și alte mesuri necesare .
Articolul 181
Bilanțul va sta depus în copie, împreună cu raportul censorilor, în biurourile societății în cele 15 dile cari preced întrunirea adunarei generale și pînă ce va fi aprobat. Amendoue aceste acte vor putea fi examinate de către ori-ce persona, care va proba calitatea sa de asociat.
Articolul 182
Administratorii sînt datori ca, în cele 10 dile de la aprobarea bilanțului, să depună o copie la grefa tribunalului de comerciu, alăturând raportul censorilor și procesul-verbal al adunarei generale, pentru a se face mențiune despre acesta în registrul pentru societăți și pentru a se lua mesuri de publicarea bilanțului conform dispositiunilor art. 95.
Articolul 183
Dividende nu se vor putea plati asociaților de cat din beneficiele reale constatate prin bilanțul aprobat.
Societățile nu pot sa prevadă prin actele lor constitutive, în statute sau alte documente, procente în favorea acțiunilor.
Cu tote acestea, se poate prevedea, printr'o stipulațiune expresă, procente în favorea acțiunilor prin o preluare de capital, în acele societăți industriale în cari este necesitate de un spațiu de timp pentru constituirea obiectului social, dar nu pentru mai mult de trei ani, și cari sa nu treca peste cinci la suta. În acest cas cifra procentelor ce trebuiesc plătite va fi calculată în cheltuelile de prima instalatiune și trecută, împreună cu acestea, în sarcina bilanțurilor cari vor avea dividende reale.
Asociații nu sînt obligați sa restitue dividendele ce li s'a plătit.
Articolul 184
Asupra beneficielor nete ale societății se va prelua în fie-care an cel puțin o a doua-decea parte, pentru a se forma un fond de reserva, pînă ce acesta va atinge cel puțin a cincea parte a capitalului social; dacă fondul de reserva dupe completare se va fi imputinat dintr'o causa ore-care, el se va restabili în același mod.
§ 7.
Despre comerciu
Articolul 185
În fie-care adunare ordinară și în cea preveduta în art. 135 se va numi trei sau cinci censori și tot atati supleanți, pentru supravegherea operațiunilor sociale și pentru revisuirea bilanțului.
Jumetate plus unul din numerul censorilor și din acela al supleanților vor fi români.
Censorii vor fi asociați; ei pot fi realeși.
Rudele și afinii administratorilor, pînă la al patrulea grad inclusiv, nu sînt eligibili, sau perd calitatea de censori.
În cas de morte, de renunțare, faliment sau de perderea drepturilor unuia din censori, supleantul cel mai în versta 'l inlocuesce. Dacă cu acest chip numerul censorilor nu se poate completa, censorii cari reman numesc alte persoane cari sa înlocuiască pe cei absenți pînă la întrunirea celei mai apropiate adunări generale.
Articolul 186
Censorii sînt datori:
1) Sa stabilească, de acord cu administratorii societății, forma bilanțurilor și situațiunilor acțiunilor.
2) Sa examineze, cel puțin la fie-care trei luni, registrele societății pentru ca sa ia cunoscinta de operațiunile sociale și sa certifice ca scriptele sînt bine ținute;
3) Sa facă adesea și pe neașteptate inspecțiuni casei, și nici o-data mai depărtate de un trimestru una de alta;
4) Sa constate, cel puțin o-data pe luna, prin midlocul registrelor sociale, existenta titlurilor sau valorilor de tot felul depuse în gagiu, cauțiune, sau în păstrarea societății;
5) Sa verifice îndeplinirea dispositiunilor actului constitutiv și a statutelor, privitore la condițiunile cerute pentru presenta asociațiilor în adunare;
6) Sa revada bilanțul și să facă raportul în termenul fixat de art. 156 și 181;
7) Sa supravegheze operațiunile lichidarei;
8) Sa convoce, dupe regulele stabilite la art. 157, adunarea extra-ordinară și chiar adunarea ordinară în cas de omisiune din partea administratorilor;
9) Sa ia parte la tote adunările generale;
10) Și, în fine, sa vegheze ca dispositiunile legei, acelea ale actului constitutiv sau ale statutelor, să fie observate de către administratori.
Censorii pot sa asiste la întrunirile administratorilor și să facă să se insereze în ordinile de zi ale acestor întruniri, și în acelea ale adunărilor generale ordinare și extra-ordinare, propunerile ce se vor crede de cuviință.
Censorii vor depune jumetate din cauțiunea membrului consiliului de administrație.
Articolul 187
Responsabilitatea censorilor se determina dupe regulile mandatului.
Dispositiunea art. 152 se aplică și la censori.
Secțiunea V Despre excluderea asociaților, despre disoluțiunea și fuziunea societăților
§ 1.
Despre excluderea asociaților
Articolul 188
Se va putea exclude din societatea în nume colectiv și din societatea în comandită simpla:
1) Asociatul care, pus în intardiere, nu platesce ceea-ce s'a obligat sa pună în societate;
2) Asociatul administrator care se va fi servit de semnatura și de capitalurile sociale în afacerile sale proprii, cari comite fraude în administrațiune sau în compatibilitate, și care absentandu-se, dupe invitatiunea ce i s'a făcut în formele legale, nu se reintoarce și nu justifica motivele absentei sale;
3) Asociatul cu responsabilitate nemărginită:
a) Care se amesteca în administrațiune, cînd administratorul este desemnat în actul de societate;
b) Care contravine dispositiunilor art. 110 și 112;
c) Care este declarat în faliment, interdis, sau legalmente incapabil;
4) Asociatul comanditar care se amesteca în administrațiune contrariu prihibitiunei coprinsa în art. 118.
Asociatul comanditar va putea fi asemenea exclus cînd lucrul ce s'a obligat sa pună în societate a pierit înainte de a'l preda, sau chiar de va fi pierit în urma, dacă și-a reservat proprietatea.
Asociatul exclus nu este liberat de obligațiunile existente în momentul ecluderii și de despăgubirea ce ar datora.
Articolul 189
Excluderea asociatului nu atrage, prin ea singura, disolvarea societății.
Asociatul exclus respunde de perderi și are drept la beneficii pînă în diua excluderii sale; el însă nu va putea cere lichidarea lor pînă ce și unele și altele, nu se vor reparti, conform regulilor contractului de societate.
Dacă în momentul excluderei sînt operațiuni în curs de a se efectua, asociatul este obligat sa suporte consecințele, și nu 'și va putea retrage miza sa de cat dupe terminarea acelor operațiuni.
Asociatul exclus n'are drept la o parte proporțională din avutul social, ci numai la o sumă de bani cari sa'i represinte valoarea.
Articolul 190
Asociatul exclus remane obligat către cel de al treilea pentru tote operațiunile făcute de către societate, pînă în diua în care excluderea sa a fost publicată.
§ 2.
Despre disoluțiunea societăților
Articolul 191
Societățile comerciale încetează:
1) Prin trecerea timpului pentru care au fost contractate;
2) Prin lipsa sau desființarea obiectului societății sau prin imposibilitea de a'l realiza;
3) Prin terminarea întreprinderii;
4) Prin falimentul societății, atunci chiar cînd va fi urmat de un concordat;
5) Prin perderea întregului capital sau prin perderea lui parțială preveduta de art. 148, cînd asociații nu mai voesc a'l reconstitui sau a'l limita la suma remasa;
6) Prin decisiunea asociaților;
7) Prin fuziunea cu alte societăți.
Articolul 192
La expirarea termenului fixat pentru durata sa sau dupe terminarea obiectului întreprinderii sale, societatea inceteza de drept și nu va putea fi prelungită în mod tacit.
Articolul 193
Societatea în nume colectiv inceteza prin mortea, interdictiunea, incapacitatea legală sau falimentul unuia din asociați, afară numai dacă nu exista convențiune contrarie.
Societatea în comandită, afară de convențiune contrarie, inceteza prin mortea, interdictiunea, incapacitatea legală sau falimentul comanditatului sau a unuia din comanditati.
Societatea în comandită prin acțiuni nu se desființează prin mortea, falimentul, interdictiunea sau declarațiunea legală de incapacitate a administratorului, dacă în casurile prevedute de art. 120 se numește un altul în locul sau.
Articolul 194
După încetarea sau disolvarea societății, administratorii nu pot întreprinde noi operațiuni; în cas contrariu ei sînt personal sau solidar responsabili pentru afacerile ce vor fi întreprins.
Prohibițiunea începe din diua cînd expira termenul fixat pentru durata societății, sau în diua cînd s'a terminat obiectul întreprinderii sale sau a supravenit mortea unuia din asociați care ar face imposibila existenta societății; sau de cînd s'a declarat de către asociați ori de către tribunal ca societatea este în stare de lichidare.
§ 3.
Despre fuziunea societăților
Articolul 195
Fuziunea mai multor societăți trebuie să fie hotarita de fie-care societate în parte.
Articolul 196
Publicațiunea prescrisă de art. 96 va fi facuta de către fie-care din societățile cari au hotărît fuziunea, și va trebui sa cuprindă incunosciintarea preveduta de art. 101. Dacă printre densele se găsește vre-o societate în comandită prin acțiuni sau anonima, se va observa dispositiunile art. 92 și 95.
Fie-care societate va trebui, afară de acesta, sa publice cu aceleași forme bilanțul seu; și acele cari în urma fusiunei inceteza de a exista, vor trebui sa mai publice și o declarațiune cuprindend modul cum au hotărît sa ajungă la stingerea pasivului lor.
Dacă societatea care a resultat din fuziune 'și stabilește sediul sau într'un alt loc de cat acela unde 'și avea sediul societățile cari au fusionat, noua societate va trebui să se conforme dispositiunilor art. 91 și următorii:
Articolul 197
Fuziunea nu va putea avea efect de cat dupe trecerea de trei luni din diua publicatiunei prescrisă de prima parte a articolului precedent, afară numai dacă nu se va justifica plata tutulor datorielor sociale, sau depunerea sumei corespondenta, la casa de depuneri și consemnațiuni, sau consimtimentul tuturor creditorilor.
Certificatul constatator ca s'a efectuat depunerea va trebui să fie publicat în conformitate cu dispositiunile articolului precedent.
În cursul termenului de mai sus, ori-ce creditor al societăților cari fusioneza va putea să facă opositiune. Opositiunea suspenda executarea fusiunei pînă la pronunțarea judecatei definitive.
Articolul 198
Dacă termenul aretat în articolul precedent expira fără să se fi făcut opositiune, fuziunea va putea să fie executată, și societatea care remane în fiinta sau cari resulta din fuziune, va avea drepturile și va lua asupra sa obligațiunile societăților stinse.
Secțiunea VI Despre lichidarea societăților
§ 1.
Despre lichidare în general
Articolul 199
Cînd actul constitutiv sau statutele societății n'au determinat modul cum are să se facă lichidarea și divisiunea activului social, se vor observa regulele urmatore:
Dacă asociații nu se invoesc pentru numirea lichidatorilor, ea se va face de judecată, dupe cererea administratorilor sau a celor interesați, remanend în vigore dispositiunile art. 212.
Pînă la numirea și acceptarea lichidatorilor, administratorii sînt depositarii bunurilor sociali și obligați sa dea curs afacerilor urgente.
Ori-care ar fi coprinsul actului constitutiv sau statutelor societății, actul de numire sau sentinta care o prevede și ori-ce act posterior care ar aduce vre-o schimbare în persona lichidatorilor, va trebui, prin îngrijirea acestora, să fie depus și publicat în conformitate cu dispositiunile secțiunei a II-a a acestui capitol.
Dacă lichidarea se face pentru ca timpul hotărît pentru durata societății a expirat, sau din causa ca obiectul societății s'a îndeplinit, va trebui să se publice o declarațiune de lichidarea facuta de către administratori sau de către lichidatori.
Articolul 200
În urma publicarei actului legal de lichidare, nici o acțiune pentru societate sau contra ei nu se va putea exercita de cat în numele lichidatorilor, sau în contra lor.
Tote actele emanate de la o societate în desfacere trebuiesc sa arate ca densa este "în lichidare".
Tote regulile stabilite pentru societățile existente, fie prin legi, fie prin actele constitutive, prin statute, sînt aplicabile și societăților în lichidare, întru cat aceste reguli nu sînt incompatibile cu lichidarea și întru cat nu exista dispositiuni contrarii.
Lichidatorii sînt supuși la aceleași însărcinări și au aceeași responsabilitate ca și administratorii.
Articolul 201
În cas de lipsa a unuia sau mai multor lichidatori, provenită prin morte, faliment, interdictiune, incapacitate legală, renunțare sau revocare, înlocuirea se va face în același mod ca și numirea.
Articolul 202
Lichidatorii, îndată dupe intrarea lor în funcțiune, sînt datori ca, în unire cu administratorii societății, sa încheie un inventar și un bilanț semnat și de unii și de alții, cari să constate exactă situațiune a activului și pasivului societății.
Ei sînt datori sa primească și sa păstreze registrele ce li s'a încredințat de către administratori, patrimoniul și hartiele societății, și sa țină un registru exact, în forma registrului jurnal, de tote operațiunile relative la lichidare, dupe ordinea datei lor.
Asemenea sînt obligați să facă cunoscută asociaților dacă ei o cer, starea și modul de executare al lichidarei.
Articolul 203
Lichidatorii nu pot întreprinde nici o operațiune noua de comerciu.
În cas contrariu ei sînt personal și solidar responsabili pentru acele operațiuni.
Nu pot sa plătească asociaților nici o sumă asupra partei ce li s'ar cuveni din lichidare, pînă ce mai anteiu nu se vor plati creditorii societății; cu tote acestea, asociații vor putea sa cera ca sumele reținute să fie depuse în conformitate cu dispositiunile art. 134 și să se facă repartitiuni chiar în timpul lichidarei, dacă afară de ceea-ce va fi necesar pentru îndeplinirea tuturor obligațiunilor sociale ajunse sau cari au sa ajungă la scadenta, mai este disponibil cel puțin dece la suta din acțiuni sau din părțile sociale.
Articolul 204
Cînd fondurile disponibile ale societății nu sînt suficiente, lichidatorii pot cere de la asociați sumele necesare dacă aceștia dupe natura societății sînt ținuți să le procure, sau dacă sînt încă debitori ai societății din valorile acțiunilor subscrise de densii sau din părțile ce s'au obligat sa pună în societate.
Articolul 205
Afară de puterile mai intinse sau mai restrânse ce lichidatorii au de la asociați, ei vor putea:
Sa stea în judecata și să fie acționați în interesul lichidarei înaintea tuturor instanțelor civile și penale;
Sa execute și sa termine operațiunile de comerciu cari tind la lichidarea societății;
Sa vinda prin licitațiune publică imobilele și ori-ce avere mobiliară a societății;
Sa facă transactiuni și sa încheie compromise;
Sa lichideze și sa încaseze chiar în cas de faliment al debitorului, creanțele societății, dând chitanțe;
Sa contracteze obligațiuni cambiale și să facă împrumuturi neipotecari, și în general tote actele necesare pentru lichidarea afacerilor sociale.
Ei nu pot însă, în lipsa de dispositiuni speciale în actul social sau în actul lor de numire, sa constitue ipoteci asupra bunurilor societății, dacă nu vor fi autorisati prin ordonanța presidentului tribunalului de comerciu data dupe ce se va lua și avisul censorilor.
În ori-ce cas, lichidatorii nu pot vinde bunurile sociali prin buna învoiala, ci numai prin licitațiune publică și nu în bloc.
Articolul 206
Lichidatorii cari cu proprii lor bani au achitat datoriele societății, nu vor putea sa exercite în contra asociaților drepturi mai mari de cat acelea cari s'ar cuveni creditorilor plătiți.
Articolul 207
Lichidatorii sînt supuși regulelor mandatului.
Articolul 208
Creditorii societății au dreptul sa exercite contra lichidatorilor acțiunile cari decurg din creanțele lor ajunse la termen, pînă la concurenta bunurilor sociale indivise cari exista încă, sau o acțiune personală contra asociaților pentru plata sumelor datorite din valoarea acțiunilor subscrise ori din aceea ce s'au obligat a pune în societate, sau contra asociaților cari, dupe felul societății, 'și-au luat o răspundere solidară și nemărginită.
Articolul 209
Lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedica declarațiunea în stare de faliment.
§ 2.
Reguli speciale pentru lichidarea societăților în nume colectiv și în comandită simpla
Articolul 210
Dupe terminarea lichidarei, lichidatorii sînt datori sa formeze bilanțul lichidațiunii și sa propună repartiția între asociați.
Dacă lichidarea și repartitiunea sînt aprobate, dreptul de recurs nu mai exista între asociați și nici contra lichidatorilor.
În cas de contestatiune, asociatul oponent va fi dator sa'și expuie motivele sale și sa intente acțiune, în cele trei-deci de dile de la notificarea legală a bilanțului și a proiectului de repartitiune.
Dupe expirarea acestui termen, bilanțul și repartitiunea se considera ca aprobate și lichidatorii sînt liberați.
Intentandu-se acțiune, cestiunile relative la lichidare vor fi de drept separate de acelea ale repartitiunei, pentru cari lichidatorii pot sa remana străini.
Articolul 211
O-data ce bilanțul va fi aprobat și repatitiunea patrimoniului social terminată, registrele și documentele cari nu vor fi necesare vre-unuia din copartasi se vor depune la asociatul desemnat de majoritatea voturilor, cari este dator să le conserve în timp de cinci ani.
§ 3.
Regulile speciale pentru lichidarea societăților în comandită prin acțiuni și anonime
Articolul 212
Numirea lichidatorilor în societățile în comandită prin acțiuni și anonime se va face de către adunarea generală, cari ordonă lichidarea, dacă actul constitutiv sau statutele nu dispun într'alt-fel.
Pentru numirea lichidatorilor sau înlocuirea lor în cas de morte, faliment, interdictiune, incapacitate legală, renunțare sau revocare, se cere presenta unui numer de asociați cari sa represinte trei pătrimi din capitalul social și votul afirmativ al unui numer din ei cari sa represinte jumetatea aceluiași capital. În cas contrariu, numirea sau înlocuirea se va face de către judecata dupe cererea celor interesați.
Articolul 213
Prin numirea lichidatorilor inceteza mandatul administratorilor cari sînt datori sa remită celor d'anteiu administrațiunea socială.
Administratorii sînt obligați, cu tote acestea sa dea concursul lor la lichidare, dacă li se cere.
Articolul 214
Compturile administratorilor, pentru timpul trecut de la cel din urma bilanț aprobat de asociați și pînă la începerea lichidarei, vor fi date lichidatorilor, cari au dreptul să le aprobe sau sa ridice și sa susțină contestațiunile la cari ar putea da loc.
Articolul 215
Cînd unul sau mai mulți dintre administratori societății sînt numiți lichidatori, compturile menționate în articolul precedent se vor depune și publică, de o-data cu bilanțul final de lichidare, cu dreptul pentru asociați de a'l contesta dupe aceleași reguli și formalități. Dacă însă lichidarea trece peste durata unui exercițiu social, compturile se vor alătură la primul bilanț anual pe cari lichidatorii sînt obligați sa'l presinte adunarei.
Articolul 216
Dacă lichidarea dureza mai mult de cat un an, lichidatorii sînt ținuți sa inchee bilanțul anual, conformându-se dispositiunilor legei și ale actului constitutiv.
Articolul 217
Lichidarea fiind terminată, lichidatorii fac bilanțul final aretand porțiunea cuvenită fie-carei părți sau acțiuni în repartitiunea activului social.
În nici un cas societarul sau acționarul pentru porțiunea ce i s'ar cuveni, nu va putea lua în proprietate o parte sau totalitatea imobilului ce ar aparține societății, ci împărțirea imobilelor se va face prin licitațiune publică.
Bilanțul încheiat de către lichidatori, însoțit de raportul censorilor, se va depune la tribunalul de comerciu și se va publică dupe formele prevedute de art. 95.
Ori-ce asociat poate, în termeni de trei-deci de dile de la acesta publicațiune, să facă contestatiune printr'o cerere adresată tribunalului de comerciu.
Tote contestațiunile ce se vor face în acest timp vor fi întrunite și se vor judeca cel mult în termen de 15 dile prin una și aceeași hotărîre.
Ori-ce asociat are dreptul sa intervină în acesta instanța; iar sentinta data va fi oposabila și asociaților cari n'au intervenit.
Articolul 218
Dacă termenul sus aretat a expirat fără a se face vre-o contestatiune, bilanțul se considera ca aprobat de către toți posesorii de acțiuni; și lichidatorii, sub reserva de a plati repartitiunile, vor fi liberați.
Deosebit de expirarea termenului, chitanța de primirea celei din urma repartitiuni presupune aprobarea comptului și a impartirei făcute.
Articolul 219
Sumele cuvenite asociaților cari nu se vor fi presintat să le cera în cele duoe luni de la publicarea menționată în art. 217, se vor depune la casa de depuneri, cu aretarea numelui proprietarului sau numerilor acțiunilor, dacă ele sînt la purtător.
Casa de depuneri va plati persoanei aretate, sau posesorului, retinend titlul.
Articolul 220
Efectuandu-se lichidarea și repartitiunea sau depositul aretat mai sus, registrele societății disolvate se vor depune și se vor conserva în timp de cinci ani la tribunalul de comerciu. Ori-ce parte interesată va putea sa ia cunoscinta de densele.
Secțiunea VII Dispositiuni relative la societățile cooperative
Articolul 221
În statutele ori-carei societăți se poate stipula ca capitalul social va fi susceptibil de crescere prin versaminte treptate făcute de către asociați, și de diminuare prin luarea înapoi, totală sau parțială, a mizelor vărsate.
Societățile ale căror statute vor conține stipulatiunea de mai sus, se numesc cooperative și sînt supuse, afară de regulele generale cari le sînt proprii, dupe forma lor specială și dispositiunile articolelor urmatore.
Articolul 222
Societățile cooperative se constituesc prin act autentic.
Actul constitutiv, afară de cele aretate în art. 89 și 90, dupe natura diferita a societății, va determina sub pedepsa de nulitate:
1) Condițiunile de admiterea noilor asociați, modul și timpul cînd densii vor fi datori să facă versamentul părților lor sociale;
2) Condițiunile retragerei și excluderei asociaților;
3) Formalitățile convocarei adunărilor generale și diarele desemnate pentru publicațiunea actelor societății.
Articolul 223
Societățile cooperative sînt tot-d'a-una supuse dispositiunilor privitore la societățile anonime, în ceea-ce privesce autorisarea judecatoresca pentru a se putea înființa, publicațiunea actelor lor constitutive și a modificărilor posteriore, îndatoririle și responsabilitatea administratorilor.
Administratorii se vor alege dintre asociați; ei vor putea fi scutiți prin actul constitutiv de obligațiunea de a da cauțiune.
Sînt asemenea aplicabile societățile cooperative dispositiunile cari se raporta la adunările generale, bilanț, censori și la lichidarea societăților prin acțiuni, întru cat nu vor fi contrarie prescripțiunilor articolelor urmatore sau actului constitutiv.
Calitatea de cooperativa trebuie să fie anume aretata, deosebit de felul societății, în tote actele enumerate la art. 104.
Articolul 224
Capitalul social nu se va putea fixa, prin actul constitutiv sau prin statutele societății, la mai mult de 200.000 lei.
El va putea fi însă mărit prin decisiunile adunarei generale, luate din an în an; fie-care sporire nu va putea fi mai mare de cat 200.000 lei.
Articolul 225
Nimenea nu poate să aibă într'o societate cooperativa o parte socială mai mare de 5.000 lei, sau un numer de acțiuni a căror valoare nominală sa intreca acesta suma.
Articolul 226
Acțiunile vor fi tot-d'a-una nominative.
Valoarea nominală a acțiunilor nu va putea fi mai mare de cat 100 lei, nici mai mica de 25 lei.
Ele nu vor putea fi negotiabile, dacă nu vor fi integral liberate; cesiunea se va face dupe formele de transmiterea acțiunilor nominative, și statutele pot sa atribue consiliului de administrațiune sau adunarei generale dreptul de a se opune la transmitere.
Articolul 227
Statutele vor determina o sumă, sub care nu va putea scădea capitalul social prin retragerea de mise, autorisata de art. 221.
Acesta suma nu va putea fi mai mica de cat a 10-a parte a capitalului social.
Societatea nu se va putea constitui de cat dacă s'a făcut, de către fie-care asociat, versamentul unei decimi din capital, sau din valoarea nominală a acțiunilor subscrise.
Articolul 228
Dispositiunile primei părți și ale primului aliniat ale art. 132 și 148 nu se aplică la societățile cooperative.
Actul constitutiv al acestor societăți va putea deroga la dispositiunile art. 146 și la acelea ale numerului 3 de sub art. 167.
Articolul 229
Administratorii societăților cooperative sînt datori sa țină registrul asociaților în conformitate cu dispositiunile art. 142, și pe lîngă acesta sa mai arate într'ensele:
1) Data admiterii, retragerei sau excluderei fie-cărui asociat;
2) Comptul sumelor versate și retrase de către fie-care dintr'ensii.
Vor fi datori să depună la finele fie-cărui trimestru, la tribunalul comercial în circumscriptiunea căruia societatea 'și are sediul, o lista de asociații cu responsabilitate nemărginită, intrati, esiti și remasi în societate, cu aretare de numele, pronumele și domiciliul lor.
Lista va fi semnată de către adminstratori și conservată la grefa, cu dreptul pentru ori-cine de a lua cunoscinta de densa.
Articolul 230
Asociații nu vor putea să fie representati la adunarea generală, de cat numai în casul unei împiedicări legitime, preveduta în actul constitutiv sau în statute.
Fie-care asociat nu are de cat un singur vot, oricare ar fi numerul acțiunilor ce poseda.
Nici un mandatar nu poate să represinte în aceiași adunare generală, de cat numai pe un singur asociat, afară de dreptul seu personal dacă și densul este asociat.
Articolul 231
Admiterea nouilor asociați se face prin semnatura lor personală sau a unui mandatar special, pusă pe registrul asociaților.
Semnatura va fi certificată de doui asociați, cari sa nu fie administratori.
Dacă actul constitutiv sau statutele nu se opun, fie-care asociat are dreptul să se retragă din societate ori-cînd va voi.
Declarațiunea de retragere se va înscrie, de către asociatul cari se retrage, în registrul asociaților, sau se va notifica societății prin portărel. Ea nu'și produce efectul de cat la finele anului social curgetor, dacă a fost făcut înainte de începutul ultimului trimestru al aceluiași an. Dacă însă ea s'a făcut mai tardiu, asociatul remane respundetor și pentru anul viitor.
Excluderea asociaților nu poate avea loc de cat pentru motive determinate prin lege și prin actul constitutiv. Hotărîrea în acesta privinta va fi luată de către adunarea generală sau de către consiliul de administrațiune conform cu dispositiunile sus citatului articol.
Articolul 232
Asociatul cari inceteza de a mai face parte din societate, fie prin retragere de buna-voe, fie în urma excluderei sale de către adunarea generală, remane respundetor, în timp de doui ani, către asociați și către cel de al treilea, de tote obligațiunile sociale existente în momentul retragerei sau excluderei sale, în limitele responsabilitatei stabilite prin actul constitutiv.
Articolul 233
Ori-care ar fi forma societății cooperative, ea va fi valabil representata în justiție prin administratorii sei.
Articolul 234
Societatea nu inceteza prin mortea, retragerea, interdictiunea, incapacitatea legală sau falimentul unuia dintre asociați; ea continua de drept între cei-alți asociați.
Articolul 235
Actele constitutive ale societăților cooperative precum și actele de retragere și de admitere, vor fi scutite de taxa de înregistrare și de timbru.
Secțiunea VIII Dispositiuni relative la societățile civile și la societățile constituite în teri străine
Articolul 236
Societățile civile vor putea sa imprumute formele societății prin acțiuni; în acest cas ele sînt supuse dispositiunilor presentului codice, exceptându-se cele privitore la faliment și competința.
Articolul 237
Societățile prin acțiuni și cele-alte societăți și asociațiuni comerciale, industriale sau financiare, constituite și avend sediul în tera străină, vor putea sa 'și stabilesca un sediu secundar sau o representanta în România:
a) Dacă vor dovedi, printr'o declarațiune a guvernului lor, ca în tera unde sînt înființate se observa deplina reciprocitate pentru societățile române de același fel;
b) Dacă vor îndeplini prescripțiunile din presenta secțiune, fie-care fel de societate în ceea-ce o privesce.
Articolul 238
Societățile legal constituite în tera străină cari 'și stabilesc în România un sediu secundar sau o representanta, sînt supuse la dispositiunile presentului codice în ce privesce depunerea și transcriptiunea, afișarea și publicațiunea actului constitutiv, a statutelor, a actelor cari aduc schimbări la unul sau la altul din disele acte, și a bilanțurilor; ele sînt datore încă sa publice, în formele prevedute de acesta lege, numele persoanelor cari dirig sau administrează aceste sediuri, sau cari represinta în ori-ce mod societatea în tera.
Aceste persoane sînt respundetore față de cel de al treilea ca administratorii societăților naționale.
Dacă societățile sînt alt-fel de cat cele prevedute în art. 77, ele vor fi supuse la îndeplinirea formalităților prescrise pentru depunerea și publicarea actului constitutiv și a statutelor societăților prin acțiuni, și le sînt aplicabile tote dispositiunile presentei secțiuni relative la aceleași societăți.
Articolul 239
Societățile cari, de și constituite în tera străină au însă în România sediul și obiectul principal al întreprinderii lor, vor fi supuse chiar pentru forma și validitatea actului lor constitutiv, de și încheiat în strainetate, la tote dispositiunile presentului codice, remanend supuse și la îndeplinirea prescripțiunilor secțiunei de fața pentru a putea funcționa în tera.
Articolul 240
Nici o societate străină nu va putea face în România operațiuni la cari nu este indreptatita în tera unde 'și are sediul principal.
Articolul 241
Guvernul va putea, ori de câte ori va găsi cu cale, a revisui operațiunile societăților străine.
Articolul 242
Societățile străine sînt supuse acelorași imposite la cari sînt supuse societățile române de aceiași natură.
Articolul 243
Tote actele pe cari societățile străine vor avea să le presinte guvernului sau ori-carei alte autorități române și cari vor emana de la administrațiunea lor centrala vor trebui sa porte, afară de formele autenticitatei lor, și legalisarea autorității consulare române din acea localitate.
Articolul 244
Societățile prin acțiuni, legal constituite în tera străină, nu vor putea sa 'și înființeze un sediu secundar sau o representanta în România, fără a avea și prealabilă autorisatiune a guvernului român.
Acesta autorisatiune nu se va putea da de cat dupe ce se va lua avisul camerei de comerciu din Bucuresci; și, dacă societatea 'și stabilesce sediul într'un alt loc, și pe acel al camerei de comerciu din acea localitate, sau al celei mai apropiate, cînd n'ar fi camera de comerciu în acel loc.
Articolul 245
Cererea de autorisatiune va fi însoțită de urmatorele acte:
1) Statutele societății autentificate în regula precum și ori-ce alte acte dovedind existenta legală a societății în tera unde s'a înființat, și o declarațiune formala ca societatea se supune legilor române.
Statutele nu vor putea sa deroge principiilor stabilite în acest codice;
2) Recipisa casei de depuneri constatând depunerea cauțiunei fixată de guvern pentru a asigura îndeplinirea obligațiunilor ce societatea va contracta în tera. Acesta cauțiune nu va putea, în nici un cas, să fie mai mica de 300.000 lei, și guvernul va putea cere chiar sporirea ei pînă la o pătrime din capitalul de acțiuni al societății. Societățile de asigurare vor da o cauțiune de cel puțin 250.000 lei, pentru fie-care ramura în parte.
Aceste cauțiuni vor servi pentru desdaunarea cu preferinta a acționarilor și creditorilor din tera.
Cauțiunea va consista exclusiv în efecte publice ale Statului român dupe cursul dilei cînd se face consemnarea, și va fi depusa pe numele societății, cari singura va fi recunoscută de proprietara;
3) O declarațiune a societății, omologata de autoritatea competința a terei respective, ca cauțiunea va servi spre a garanta numai afacerile făcute de societate în România.
Articolul 246
Deosebit de condițiunile stabilite prin articolele precedente și de acelea pe cari guvernul le va fixa dupe impregiurari, societățile prin acțiuni, străine, vor avea sa observe și dispositiunile speciale urmatore:
1) Societățile prin acțiuni străine 'și vor alege unul din orașele terei ca domiciliu, unde vor avea un representant general pentru tote operațiunile lor în tera.
Acest representant va trebui să fie confirmat de guvern, și o-data cu cererea de confirmare va depune o copie autentică dupe procura sa generală. Acesta procura nu va putea conține alte limite de cat cele puse prin insesi statutele societății directiunei ei centrale;
2) Dupe importanța obiectului societății, guvernul va putea cere, ori-cînd va găsi cu cale, a se înființa pe lîngă representantul ei și un comitet de administrațiune compus din cel puțin duoi membri, avend domiciliul lor în tera, și care comitet va lucra ca delegațiune a administrațiunei centrale a societății, și va fi respundetor conform statutelor societății și conform legei de fața;
3) Societățile prin acțiuni străine vor publică la epoce fixe cari nu vor putea fi mai depărtare de trei luni una de alta, un bilanț asupra operațiunilor lor din tera, conform prescripțiunilor legei.
Asemenea ele vor inainta guvernului, imediat dupe publicarea lor, dările de sema și bilanțurile ce vor publică la sediul lor principal;
4) Guvernul va putea retrage însă autorisatiunea acordată, observând formalitățile prevedute pentru autorisatiune:
a) Cînd capitalul de acțiuni al societății autorisate se va fi redus, prin ori-ce impregiurare, la jumetatea sumei aretata cînd s'a făcut cererea de autorisatiune;
b) Cînd prin ori-ce impregiurare s'ar diminua cauțiunea depusa conform art. 245, fără ca societatea, în termen de 30 de dile, sa o fi completat;
c) Cînd se va constata ca societatea face operațiuni străine celor prevedute în actul de constituire;
5) Cauțiunea depusa se va restitui numai atunci cînd se va dovedi că nu mai exista în tera nici o obligațiune a societății autorisate, sau cînd o societate română, recunoscută ca buna de guvern, va garanta neconditional pentru societatea străină cari va cere liberarea cauțiunei;
6) Acțiunile societăților străine funcționînd în tera nu vor putea fi admise la cota bursei române, de cat dupe ce societățile vor fi funcționat cel puțin un an în România, avend publicat bilanțul lor pentru exercițiul respectiv.
Articolul 247
Îndeplinirea formalităților și condițiunilor prescrise prin articolele precedente supune pe societățile străine la consecințele legale stabilite pentru societățile naționale, fără ca aceste societăți străine sa pota dobendi în România alte drepturi de cat cele recunoscute străinilor prin legi și regulamente, și fac pe societate respundetore de tote obligațiunile contractate de administratorii sau representantii sei, chiar cînd aceștia prin contractarea lor ar fi depășit puterile ce li se conferise.
Articolul 248
Societățile străine inceteza de a mai funcționa în tera:
a) Cînd societatea sau representantul ei nu va observa principiile esențiale ale legei care reguleza societățile pamentene și dispositiunile presentei secțiuni;
b) Cînd ar inceta reciprocitatea preveduta la al. I de sub art. 237.
Articolul 249
Societăților străine de felul celor prevedute de art. 239 cari functioneza, precum și celor cari vor avea un sediu secundar sau representante la punerea în aplicatiune a presentei legi, li se acordă un termen de trei luni spre a'și regula positiunea în conformitate cu dispositiunile legei de fața.
Articolul 250
Persoanele cari vor face ori-ce fel de operațiuni sub ori-ce titlu, în favorea și pe sema societăților străine cari nu vor îndeplini condițiunile și formele prescrise din presenta secțiune, și vor păgubi printr'acesta și pe Stat de taxele la cari are drept, vor fi respundetore de daunele causate Statului român prin operațiunile lor și supuse la pedepsele prevedute de art. 323 din codul penal.
Capitolul 2 Despre asociațiuni
Secțiunea I Despre asociatiunea în participațiune
Articolul 251
Asociatiunea în participațiune are loc atunci cînd un comerciant sau o societate comercială acorda uneia sau mai multor persoane ori societăți, o participațiune în beneficiele și pierderile uneia sau mai multor operațiuni sau chiar asupra întregului lor comerciu.
Articolul 252
Asociatiunea în participațiune poate să aibă loc asemenea și pentru operațiunile comerciale făcute de către necomercianți.
Articolul 253
Asociatiunea în participațiune nu constitue, în privinta celor de al treilea, o fiinta juridică distinctă de persona interesatilor. Cei de al treilea nu au nici un drept și nu se obliga de cat către acela cu care a contractat.
Articolul 254
Participanții nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost procurate de densii.
Cu tote acestea, întru cat privesce raporturile lor între densii, asociații pot sa stipuleze ca lucrurile ce au adus sa li se restitue în natura, avend dreptul, în cas cînd restitutiunea nu s'ar putea face, la reparațiunea daunelor suferite. Afară de aceste casuri, drepturile asociaților se marginesc în a li se da compt de lucrurile ce au pus în asociațiune și de beneficii și perderi.
Articolul 255
Afară de dispositiunile articolelor precedente, convențiunile părților determina forma, întinderea și condițiunilea asociațiunei.
Articolul 256
Asociațiunile în participațiune sînt scutite de formalitățile stabilite pentru societăți, dar ele trebuie să fie probate prin act scris.
Secțiunea II Despre asociatiunea de asigurare mutuala
Articolul 257
Asociatiunea de asigurare mutuala are de scop de a împărți între asociați daunele causate prin riscurile cari sînt obiectul asociațiunii.
Ea constitue, fața cu cel de al treilea, o persona juridică distinctă de persona asociaților.
Articolul 258
Asociatiunea de asigurare mutuala trebuie să fie probată prin act scris.
Ea se reguleza prin convențiunile părților.
Articolul 259
Asociatiunea se administrează prin asociați, cari sînt mandatarii sei temporali și revocabili.
Articolul 260
Regulele privitore la responsabilitatea administratorilor, la publicațiunea actului constitutiv, a statutelor, a actelor cari aduc schimbări unuia sau altuia dintr'ensele, a bilanțurilor societăților anonime și la penalitățile relative la aceste societăți, sînt aplicabile și asociațiunilor de asigurare mutuala.
Din bilanțurile acestor asociațiuni va trebui sa resulte îndeplinirea dispositiunilor art. 147.
Articolul 261
Asociații nu sînt obligați să contribuie de cat cu partea determinata prin contract; și în nici un cas nu sînt ținuți către cel de al treilea, de cat fie-care în proportiune cu valoarea lucrului pentru care a fost admis în asociațiune.
Articolul 262
Acela care a perdut lucrul pentru cari s'a asociat inceteza de a face parte din asociațiune remanendu'i însă dreptul la indemnitatea ce i se cuvine.
Articolul 263
Asociatiunea nu se disolva prin interdictiunea sau mortea unuia din asociați.
Falimentul unui asociat poate da loc la excluderea sa.
Capitolul 3 Dispositiuni penale și transitorii
Articolul 264
Se vor pedepsi cu pedepsele stabilite de codicele penal pentru escrocherie, acei cari simuland sau afirmând fals existenta subscriptiunilor sau versamintelor într'o societate prin acțiuni, sau anuntand publicului, cu rea credința, ca interesate în societate persoane cari nu sînt, sau cari prin alte simulatiuni au obținut sau au încercat să obțină subscriptiuni sau versaminte.
Articolul 265
Se vor pedepsi cu o amenda pînă la cinci mii lei, afară de pedepsele mai grele, prescrise de codicele penal:
1) Fondatorii, administratorii, directorii, censorii și lichidatorii societăților, cari în relațiunile sau comunicările de tot felul făcute către adunarea generală, în bilanțuri sau în situațiunea acțiunilor, au enuntat cu rea credința, sau cari cu sciinta au ținut ascunse, în totul sau în parte, fapte relative la aceleași condițiuni;
2) Administratorii și directorii cari, cu sciinta, în lipsa de bilanțuri sau contrariu cu ceea ce resulta dintr'ensele, sau prin mijlocire de bilanțuri fraudulos stabilite, au distribuit asociaților, acționarilor sau comanditarilor, interese sau dividende neluate din beneficiile reale;
3) Administratorii și directorii cari au emis acțiuni mai jos de cat valoarea lor nominală, au cumperat acțiuni ale societății contrariu dispositiunilor art. 146, sau au înaintat bani pe acțiuni ale societății, sau emis obligațiuni prin călcarea dispositiunilor primei părți ale art. 174;
4) Administratorii și directorii cari au efectuat reducțiunea capitalului sau fuziunea societății, contravenind dispositiunilor art. 101 și 197;
5) Administratorii și directorii societăților de asigurare asupra vietei și al societăților administrative de tontine, cari vor fi contravenit dispositiunilor art. 147;
6) Lichidatorii cari au repartit activul social între asociați, contravenind dispositiunilor art. 203.
Aceeași pedepsa se aplică censorilor cari, în casurile aretate în numerele 2, 3, 4, 5 și 6 de sub acest articol, nu au îndeplinit îndatoririle lor.
Articolul 266
Dacă depunerea actului constitutiv și a statutelor societăților în comandită prin acțiuni sau anonime, a actelor cari aduc schimbări diselor acte, a situațiunilor lunare și a bilanțurilor, la tribunalul civil sau la tribunalul de comerciu, dupe impregiurari, nu s'a făcut în termenele fixate, sau s'a făcut în mod incomplect, fie-care din persoanele cari sînt datoare a o face sau de a ordonă să se facă, se va pedepsi cu o amenda, care va putea să se ridice pînă la cinci-deci lei pentru fie-care di de intardiere.
Articolul 267
Administratorii societăților cooperative, avend asociați cu responsabilitate nemărginită, cari nu depun la tribunalul de comerciu, la finele fie-cărui trimestru, lista prescrisă de art. 229, și grefierul care nu va denunta acesta omisiune procurorului tribunalului în cele dece dile urmatore, vor fi pedepsiți cu o amenda pînă la trei sute lei.
Articolul 268
Ori-ce abatere de la dispositiunile art. 104, 157, 167 și 200 și de la cele d'anteiu doue aliniate ale art. 174, se va pedepsi cu o amenda care nu va trece peste una suta lei.
Articolul 269
Societățile constituite înainte de punerea în lucrare a pressentului codice, vor fi supuse dispositiunilor art. 104, 169, 180, 181 și 182 precum și dispositiunilor cari carmuesc lichidarea și fuziunea societăților sau reducerea capitalului lor.
Societățile existente, cari ar voi sa'și modifice statutele lor, sau cari ar voi sa prelungesca termenul pentru care fuseseră constituite, vor fi datore sa'și pună statutele în conformitate cu presentul codice.
Titlul IX DESPRE CAMBIA ȘI DESPRE CEC
Capitolul 1 Despre cambia
Secțiunea I Condițiunile esențiale ale cambiei
Articolul 270
Cambia coprinde sau obligațiunea de a plati sau obligațiunea de a face să se platesca, la scadenta, o sumă hotarita infatisatorului, dupe formele stabilite în capitolul de fața.
Cambia coprindend obligațiunea de a plati se mai numesce și bilet la ordin.
Cambia coprindend obligațiunea de a face să se platesca, se mai numesce și polița sau trata.
Condițiunile esențiale ale cambiei sînt:
1) Data;
2) Numirea de cambia sau polița rostita în textul înscrisului;
3) Numele persoanei sau firma primitorului;
4) Clausa la ordin;
5) Aretarea sumei de plătit;
6) A scadentei;
7) A locului platei;
8) Semnatura tragetorului sau a emitentului, cu numele sau cu firma sa, ori a mandatarului seu special.
Cambia care coprinde obligațiunea de a face să se platesca (polița) trebuie să mai arate:
9) Persona trasului adică numele sau firma persoanei care are să facă plata.
Nu se cere să se arate în cambia valoarea sau causa, nici tragerea dintr'un loc într'altul.
Articolul 271
Scadenta nu poate să fie de cat una și aceeași pentru tota suma aretata în cambia, și poate să fie:
1) la o di fixa;
2) la vedere (înfățișare);
3) La un timp anume hotărît dupe vedere: la una sau mai multe dile, la una sau mai multe luni dupe vedere;
4) La un timp anume hotărît dupe diua emiterii (dupe data);
5) La un anume balciu;
Dacă cambia nu arata epoca platei, ea e platibila la vedere (înfățișare).
Articolul 272
Dacă în polița locul de plată nu se arata anume, polița se va plati la locul aretat lîngă numele sau firma trasului. În biletul la ordin, locul emisiunii se socotesce ca loc de plată și în același timp ca domiciliu al emitentului, dacă un alt loc de plată nu s'a aretat.
Articolul 273
Lipsa vre-uneia din condițiunile esențiale aretate la articolele de mai sus, exclude calitatea și efectele speciale ale cambiei, cu reserva efectelor ordinare ale obligatiunei, dupe natura sa comercială sau civilă.
Promisiunea de dobendi coprinsa în cambia sau renunțarea la prescripțiune se socotesce ca nescrisa.
Articolul 274
Cambia poate să fie trasa asupra unei persoane și platibila la alta.
Ea poate să fie trasa în folosul tragetorului. Tragetorul se poate desemna el însuși ca primitor.
Ea poate să fie trasa dupe ordinul și în socotela unui al treilea.
Articolul 275
Cînd cambia e sub semnatura privată și scrisă de un altul de cat debitorul, acesta, dacă nu e comerciant, industrial, plugar, vier, sluga sau lucrator cu mana, e dator sa adauge la semnatura sa cuvintele "bun și aprobat", aretand în litere suma pentru cari se obliga.
Articolul 276
Cambia se poate emite și în forma autentică. Cambia semnată prin punere de deget, cu pecete sau cu alte semne, nu are tărie dacă nu este facuta în forma preveduta de legea pentru autentificarea actelor.
Secțiunea II Despre gir
Articolul 277
Proprietatea cambiei, cu tote garantiele și drepturile ce decurg dintr'ensa, se transmite prin gir.
Girantii sînt solidar respundetori de acceptarea și de plată cambiei la scadenta.
Articolul 278
Dacă tragetorul, purtatorul sau girantul a interdis transferarea cambiei prin gir, inserand într'ensa clausa "nu la ordin" sau o alta clausa echivalenta, girurile făcute contra acestei interdiceri produc numai în privinta celui care a inserat clausa efectele unei cesiuni.
Articolul 279
Girul trebuie să fie scris pe cambia, datat și semnat de girant.
Girul este valabil și cînd girantul scrie numai numele sau firma sa în dosul cambiei, fără sa arate numele aceluia în ordinul căruia el e făcut (gir în alb).
Infatisatorul e în drept sa umple girul în alb.
Articolul 280
Girul în care s'a adăugat clausa "pentru încasare", "prin procurațiune", "pentru mandat", "valoarea în garanție", sau altele de asemenea, nu transmite proprietatea cambiei, ci imputernicesce pe infatisator a cere plata cambiei, a o protesta și a notifica lipsa de plată autorului sau, a cere în justiție plata, a incasa suma depusa și a o gira prin procurațiune.
Dacă se adauga în gir clausa "fără garanție", "fără oblig", sau o alta de asemenea, girantul e scutit de obligațiunea cambiala ce ar putea sa decurgă din girul seu.
Articolul 281
Girul cambiei ajunsă la scadenta produce numai efectul unei cesiuni.
Secțiunea III Despre acceptatiune
§ 1.
Dispositiuni generale
Articolul 282
Cambia trasa la o epoca fixa dupe vedere, trebuie să fie înfățișată pentru acceptare înăuntrul anului de la data sa, sub pedepsa pentru posesor de a perde acțiunea sa de recurs în contra girantilor și în contra tragetorului.
Tragetorul și fie-care din giranti vor putea sa fixeze un termen mai scurt de cat un an. În acest cas acela care a stabilit acest termen și obligații cari vin dupe densul vor fi descărcați de acțiunea de recurs, dacă cambia nu s'a înfățișat prin acceptare în termenul fixat de densii.
Cînd cambia e trasa dintr'un loc al terei și platibila într'o tera străină cu care comerciul se face pe apa, în total sau în parte, termenul indicat în prima parte a acestui articol va fi indouit în timp de resbel maritim.
Articolul 283
Acceptatiunea trebuie să fie scrisă pe cambie și semnată de acceptant.
Acceptarea se exprima prin cuventul "accept" sau prin alte cuvinte de asemenea; cu tote acestea, pentru ca o acceptare să fie valabilă, este destul ca acceptantul să semneze numele sau firma sa pe fața anteriora a cambiei.
Articolul 284
Acceptarea unei cambie trasa la o epoca fixa de la înfățișare trebuie să fie datată. Dacă trasul refusa datarea acceptului seu, sau, în lipsa de accept, a pune pe cambie o viza datată, în acest cas posesorul va trebui să facă să se stabilesca înfățișarea la timp a cambiei prin un protest de lipsa de datare făcut înăuntrul termenului de înfățișare.
Diua protestului va tine loc, în acest cas, de data sau de di de înfățișare.
Dacă nu s'a făcut protest, atunci scadenta în contra acceptantului care a omis datarea, se socotesce de la cea de pe urma di a termenului de înfățișare.
Articolul 285
Acceptarea trebuie să fie cerută la domiciliul trasului, chiar cînd cambia ar areta un alt loc de plată.
Articolul 286
Acceptarea cambiei platibila într'un alt loc de cat acela al reședinței acceptantului, trebuie să arate persona prin midlocirea căreia urmeza să se facă plata. În lipsa unei asemenea indicatiuni, este presupus ca acceptantul voesce sa platesca el însuși la locul fixat pentru plata.
Articolul 287
Acceptarea trebuie să fie data la înfățișarea cambiei, sau cel mai tardiu în cele 24 de ore de la înfățișare. Ea nu poate fi revocată dupe ce cambia a fost înapoiată
Articolul 288
Acceptarea poate să fie restrînsa la o sumă mai mica de cat cea însemnată în cambia.
Dacă se adauga alte restricțiuni în accept, atunci cambia ast-fel acceptată se privesce ca o cambia a carei acceptare s'a refusat, și posesorul poate să exercite recursul în garanție în contra girantilor și în contra tragetorului; cu tote acestea acceptantul remane indatorat conform regulilor relative la cambie, în limitele acceptului seu.
Articolul 289
Acceptarea defectuosa sau refusul total ori în parte al acceptarei se constata în chipul aretat în secțiunea VIII a capitolului de fața.
Articolul 290
Acceptantul contracteza direct obligațiunea de a plati cambia.
Acceptantul este obligat prin acceptarea facuta, de și tragetorul ar fi cadut în faliment înaintea acceptarei fără ca acceptantul sa o fi sciut.
Acceptantul e de asemenea indatorat conform regulelor relative la cambie către tragetor; el însă nu are în contra tragetorului acțiunea cambiala.
§ 2.
Despre acceptatiunea prin interventiune sau pentru onore
Articolul 291
Cambia pe care trasul nu a acceptat'o poate fi acceptată de persoanele aretate într'ensa pentru a o accepta sau a o plati la nevoe.
Articolul 292
Cambia care nu e acceptată de tras, nici de persoanele aretate pentru a o accepta sau plati la nevoe, poate fi acceptată de către un al treilea.
Posesorul cambiei are facultatea de a primi sau nu acceptarea prin interventiune ce o oferă cel de al treilea; cu tote acestea acceptarea celui de al treilea nu lipsesce pe posesor de acțiunea de recurs pentru a dobendi cauțiune, afară numai dacă din actul de protest nu reiese ca posesorul a consimțit la acea acceptare.
Pot încă interveni ca persona de al treilea, trasul sau persoanele aretate pentru a accepta cambia sau a o plati la nevoe, cu tote ca în acesta calitate ele ar fi refusat acceptarea.
Articolul 293
Acceptantul prin interventiune se obliga conform regulilor relative la cambie către toți girantii cari succed persoanei în onorea căreia el a acceptat.
Acesta obligațiune se stinge cînd cambia nu se infatiseza acceptantului pentru onore în termenul hotărît pentru facerea protestului.
Persoana onorata și girantii anteriori păstrează acțiunea de recurs pentru lipsa de acceptare în contra autorilor lor, de și cambia a fost acceptată prin interventiune.
Articolul 294
Dacă acceptantul pentru onore a omis sa însemneze în acceptul seu, în onorea carei persoane anume se face acceptarea, acesta se socotesce data în onorea tragetorului.
Între mai multe acceptatiuni pentru onore, precaderea se cuvine aceluia cari liberează mai mulți obligați, sub pedepsa pentru posesor de a pierde acțiunea de recurs în contra acelora cari ar fi fost liberați.
Articolul 295
Acceptantul prin interventiune trebuie să facă a i se inmana prin posesor protestul pentru neacceptare, și sa 'l remită fără intardiere persoanei onorate.
Secțiunea IV Despre aval
Articolul 296
Plata cambiei poate fi garantată prin aval.
Avalul e scris pe cambia și semnat de către acela care'l da.
El se exprima prin cuvintele "pentru aval" sau altele de asemenea.
Articolul 297
Datatorul avalului ia asupra'și îndatoririle persoanei pentru care se face garant și se obliga conform regulelor relative la cambie, cu tote ca obligațiunea persoanei pentru care s'a dat avalul nu ar fi valabilă.
Dacă nu se arata persona pentru care se da avalul, el e socotit dat la polițe, pentru acceptant; iar dacă polița nu e încă acceptată, pentru tragetor. La biletele la ordin sau valori cambiali, el e socotit dat pentru emitent.
Posesorul cambiei trebuie să îndeplinească în contra datatorului avalului tote actele cari sînt trebuinciose pentru a păstra acțiunea cambiala în contra persoanei pentru care s'a dat avalul.
Articolul 298
Datatorul avalului care platesce cambia sosita la scadenta, e subrogat în drepturile ce are posesorul în contra persoanei pentru care s'a dat avalul și în contra obligatilor anteriori.
Secțiunea V Despre duplicate și copii
§ 1.
Despre duplicate
Articolul 299
Tragetorul sau emitentul cambiei e ținut a da primitorului, dupe cererea sa, unul sau mai multe duplicate.
Ori-ce alt posesor al cambiei poate de asemenea sa cera duplicate. El trebuie să se adreseze pentru acesta la girantul seu nemidlocit, care la rendul seu se adresează la girantul seu nemidlocit, pînă cînd cererea ajunge în cele din urma la tragetor.
Articolul 300
Ori-ce duplicat trebuie să aibă aceiași coprindere ca și cambia și să fie însemnat ca prima secunda, etc.
În lipsa unei asemenea indicatiuni, fie-care exemplar e socotit ca o cambia deosebită.
Articolul 301
Dacă s'a plătit cambia dupe înfățișarea unuia din mai multe exemplare emise, cele-alte perd puterea lor. Respunderea de cele-l'alte exemplare are însă loc în casurile urmatore;
1) Girantul care a girat mai multe exemplare ale aceleiași cambie la diferite persoane, și toți girantii posteriori ale căror semnături se găsesc pe exemplarele neînapoiate în momentul platei, respund de girurile lor;
2) Acceptantul care a acceptat mai multe exemplare ale aceleiași cambie, respunde de acceptarile aflate pe exemplarele neînapoiate în momentul platei;
3) Dacă mai multe exemplare sînt girate către persoane diferite și tote acceptate, girantul și acceptantul sînt ținuți solidar pentru fie-care gir și pentru tote acceptele.
Articolul 302
Acel care a tramis un exemplar al cambiei pentru acceptare, trebuie să însemneze pe cele-l-alte exemplare persona la care s'a expediat acest exemplar pentru acceptare: omisiunea acestei însemnări nu exclude efectele cambiei.
Depositarul exemplarului expediat pentru acceptare e dator sa'l inmaneze posesorului duplicatului la a sa cerere.
Posesorul unui duplicat pe care este însemnat la cine se găsește exemplarul expediat pentru acceptare, nu poate să exercite recursul în garanție pentru lipsa de acceptare sau pentru lipsa de plată, dacă nu dovedesce în formele stabilite în secțiunea VIII a capitolului de fața:
1) Ca exemplarul expediat pentru acceptare nu i s'a înmânat de către depositar;
2) Ca acceptarea sau plata nu s'a putut dobândi în temeiul duplicatului.
§ 2.
Despre copii
Articolul 303
Ori-ce posesor al unei cambie poate să scota copii pentru trebuințele sale.
Copiele scose trebuie să fie conforme cu originalul și sa coprinda tote girurile și însemnările ce se găsesc în el, cu adaugirea "acesta e o copie" sau o alta de asemenea.
Articolul 304
Acceptarea și girurile originale scrise pe copie indatoreza pe acceptant și pe giranti ca și cînd ar fi scrise pe cambia originala.
Secțiunea VI Despre scadenta
Articolul 305
O cambie la vedere are scadenta la înfățișarea ei.
Articolul 306
Scadenta unei cambie platibila la o epoca fixa dupe vedere, e hotarita prin data acceptarei sau aceea a infatisarei constatată în modul prevedut de art. 284.
Articolul 307
Dacă termenul e fixat pe dile, scadenta are loc la ultima di a termenului; în calculul termenului nu intra nici diua cînd s'a emis cambia platibila dupe data, sau cînd s'a înfățișat pentru acceptare cambia platibila dupe vedere, nici diua scadentei. Cambia platibila la o luna sau mai multe luni, sau la o septemana sau mai multe septemani dupe data sau dupe vedere, e platibila la data lunei sau a septemanei scadentei corespundetore cu data emiterii sau a infatisarei.
Dacă acesta data corespundetore nu exista, cambia e platibila în diua cea de pe urma a lunei scadentei.
Dacă scadenta este fixată la jumetatea unei luni, ea se implinesce la 15 ale acelei luni. Scadenta la începutul sau la sfersitul lunei este la prima sau ultima di a lunei.
Articolul 308
Termenul unei cambie, platibila în timpul unui balciu se implinesce în ajunul spargerei balciului, sau în diua de balciu dacă balciul nu tine mai mult de o di.
Secțiunea VII Despre plata
§ 1.
Dispositiuni generale
Articolul 309
Posesorul unei cambie girata dovedesce ca e proprietarul ei prin seria neîntreruptă de giruri cari au ajuns pînă la densul.
Girurile șterse sînt socotite nescrise.
Acela care platesce nu e indatorat sa examineze autenticitatea girurilor.
Articolul 310
Cambia trebuie să fie înfățișată pentru plata; plătită la locul aretat într'ensa și la diua scadentei. Dacă diua scadentei e o serbatore legală, diua platei e cea d'anteiu di de lucru urmatore.
Articolul 311
Cambia emisă la vedere, sau la o epoca fixa dupe vedere, trebuie să fie înfățișată pentru plata în termenul și în modul prevedut de art. 282.
Articolul 312
Termene de grație, de favore, pentru plata cambiei nu pot avea loc.
Articolul 313
Cînd suma de plătit e scrisă în același timp în litere și în cifre, dacă este deosebire, suma cea mai mica va trebui să fie plătită.
Articolul 314
Posesorul cambiei nu poate să refuse o plata în parte, de și cambia ar fi fost acceptată pentru suma intrega; dar ca sa'și păstreze recursul în garanție pentru suma neplatita, el va trebui sa dovedesca, printr'un protest, lipsa în parte de plată.
Articolul 315
Cambia trebuie să fie plătită în moneta aretata într'ensa, cu distincțiunile prevedute de art. 41.
Articolul 316
Posesorul cambiei nu poate să fie silit a primi plata înainte de scadenta.
Acela cari platesce o cambie înainte de scadenta este respundetor de validitatea platei.
Articolul 317
Plata unei cambie facuta în manele posesorului la scadenta și fără opositiune din partea cui-va, liberează pe debitor.
Articolul 318
Posesorul cambiei, ca sa dobendesca plata, trebuie să dea adeverinta pe însăși cambie și sa inmaneze debitorului cambia achitată.
Dacă debitorul a făcut numai o plata în parte, creditorul trebuie să facă mențiune despre plata în parte pe cambia sau sa'i inmaneze o adeverinta deosebită.
Dacă plata are loc dupe protest, actul de protest și socotela de intorcere trebuie de asemenea să fie înmânate debitorului care platesce.
Articolul 319
Lipsa totală sau parțială de plată se dovedesce în modul stabilit la secțiunea VIII a capitolului de fața.
Protestul pentru neplata trebuie să fie făcut în diua ce urmeza dupe aceea a scadentei; dacă acea di este o Duminica sau serbatore legală, protestul se va face în cea d'anteiu di de lucru ce urmeza.
Articolul 320
Dacă plata cambiei nu e cerută la scadenta, acceptantul sau emitentul, dupe expirarea termenului protestului pentru neplata, are dreptul a consemna suma arătată în cambie la casa de depuneri, și a depune recipisa la tribunalul locului unde trebuia să se facă plata, fără nici o alta incunosciintare, pe riscul și cu cheltuiala posesorului.
Articolul 321
Debitorul cambiei nu poate fi oprit de la plata ei de cat în cas de perderea cambiei și de faliment al posesorului.
§ 2.
Despre plata prin interventiune sau pentru onore.
Articolul 322
Dacă cambia nu e plătită de către tras, de către acceptant, de către emitent, sau de către persoanele indicate ca sa o platesca la nevoe, ea poate fi plătită de către un al treilea.
Plata prin interventiune trebuie să fie declarata în actul de protest.
Articolul 323
Acela cari platesce o cambia prin interventiune e subrogat în tote drepturile posesorului, în limitele aretate în art. următor.
Articolul 324
Dacă plata prin interventiune e facuta pentru onorea tragetorului sau a emitentului, toți girantii sînt liberați.
Dacă ea e facuta pentru onorea unui girant, toți girantii posteriori sînt liberați.
Între mai mulți cari ofer plata prin interventiune, are precădere acela cari opereze mai multe liberațiuni. Un intervenient care platesce, cu tote ca se invedereza din cambia sau din protest ca un altul care ar fi operat mai multe liberațiuni a oferit sa platesca cambia, nu are recursul în garanție în contra acelor giranti cari ar fi fost liberați prin plata oferită de cel-l'alt.
Articolul 325
Dacă trasul care n'a acceptat, se presinta în acesta calitate ca sa platesca o cambia protestata, el trebuie să aibă precădere înaintea altora. Cînd însă trasul se presinta ca sa platesca prin interventiune, atunci se aplică dispositiunile art. precedent.
Secțiunea VIII Despre protest
Articolul 326
Protestul trebuie să fie făcut de portărel dupe cererea posesorului cambiei.
Asistența de martori nu este necesară.
În orașele neresedinte de tribunal protestul se va face de judecătorul de ocol.
Articolul 327
Protestul trebuie să se facă prin un singur act:
1) La locul însemnat în cambia pentru acceptare sau pentru plata, și în lipsa de asemenea indicatiuni, la reședința sau la domiciliul trasului sau al acceptantului, sau al emitentului, ori la ultimul seu domiciliu cunoscut;
2) La reședința sau domiciliul persoanelor însemnate în cambia, fie de către tragetor, fie de către girant, pentru a o accepta sau plati la nevoe;
3) La reședința sau domiciliul celui de al treilea care a acceptat cambia prin interventiune.
În cas de gresita sau de falsa aretare a locurilor sus numite, portărelul este dator sa consemne în actul de protest cercetările făcute pentru a găsi aceste persoane.
Articolul 328
Protestul trebuie să cuprindă:
1) Transcrierea exactă a cambiei, a acceptarei, a girurilor și a tutulor aretarilor și insemnarilor coprinse într'ensa;
2) Numele persoanei pentru care și în contra căreia se face protestul;
3) Somatiunea adresată persoanei în contra căreia se face protestul, obiectul somațiunei, locul și data unde și cînd s'a făcut somatiunea;
4) Respunsul obținut sau aretarea ca persona în contra căreia e făcut protestul n'a dat nici un respuns.
Protestul trebuie să fie semnat de portărel.
Dacă cambia s'a perdut și nu exista un duplicat sau o copie, protestul, în locul transcrierei, va trebui sa coprinda o descriere pe cat se poate de precisa a cambiei.
Articolul 329
Portărelul nu va putea să facă acte de protest, în care el singur, rudele sau afinii lui, în linie directa în tote gradele, și în linie colaterală pînă la gradul al treilea inclusiv, ar fi părți interesate.
Portărelul va areta în actul de protest midlocele prin cari s'a încredințat de identitatea persoanelor contra cărora s'a făcut protestul.
Ștersăturile, răsăturile și ori-ce scriptura între rinduri sau cu semn de tramitere, trebuie să fie aprobate și semnate de portărel.
Articolul 330
Originalul protestului se va aduce la tribunal și, adeverindu-se de președinte sau de către acela care'i tine locul, se va da infatisatorului. Portărelul este ținut, sub pedepsa de cheltuieli și daune interese către părți, sa treca tote protestele în întreg, di cu di și dupe ordinea datei, într'un registru special numerotat și parafat de președinte, coprindend data, natura, specia actului și numele părților. În cas de pierdere dovedită a originalului, el se poate înlocui prin un extract legalisat din registru.
Articolul 331
Nici un act din partea posesorului cambiei nu poate să înlocuiască protestul spre a dovedi îndeplinirea actelor necesare pentru a conserva acțiunea cambiala.
Cu tote acestea, protestul pentru lipsa de acceptare sau pentru lipsa de plată poate fi înlocuit, dacă posesorul consimte la acesta, printr'o declarare datată și semnată de persona care refusa de a accepta sau de a plati. Acesta declarare trebuie să fie investită cu data certa în termenul prescris pentru facerea protestului, sau cel mai tardiu în cele duoe-deci și patru ore cari vor urma dupe expirarea acestui termen.
Acesta declarare poate fi facuta sau pe cambia sau prin act separat. Declararea prin act separat trebuie să coprinda transcrierea exactă, cerută de aliniatul anteiu al art. 328.
Formalitățile prescrise în acest articol se vor observa sub pedepsa de nulitate.
Articolul 332
Mortea sau falimentul trasului, sau protestul pentru lipsa de acceptare, nu apera pe posesorul cambiei de îndatorirea de a constata lipsa de plată în chipul aretat în articolele de mai sus.
Articolul 333
Clausa "fără protest" sau "fără cheltuieli" apera de protest, dar nu dispensa de înfățișarea cambiei pentru acceptare sau plata.
Articolul 334
Perderea drepturilor prin nefacerea protestului în termenul prescris de lege, nu are loc cînd o forta majoră a împiedicat sau intardiat protestul. Forta majoră remane însă în sarcina posesorului, dacă el omite să facă protestul îndată ce impregiurarile nu se mai împotrivesc.
Secțiunea IX Despre contra-cambia
Articolul 335
Posesorul cambiei neplatita poate să încaseze suma aretata într'ensa cheltuelile și desdaunarea pentru prețul schimbului plătit de densul, prin o contra-cambia trasa la vedere asupra tragetorului sau asupra unuia din giranti.
Acela care a plătit contra-cambia poate să se despăgubească și el în același mod contra obligatilor anteriori.
Articolul 336
Contra-cambia va fi însoțită de cambia protestata, de protest, sau de declararea data conform art. 331 și de o socotela de intorcere.
Socotela de intorcere trebuie să arate:
1) Suma în capital a cambiei protestate cu dobenda de la diua scadentei;
2) Cheltuelile protestului și alte cheltuieli legiuite, precum: comisioane de banca, plata midlocitorilor de schimb, timbru și porto pentru scrisori;
3) Numele persoanei asupra căreia s'a tras contra-cambia;
4) Prețul schimbului cu care s'a negociat contra-cambia.
Articolul 337
Prețul schimbului datorit posesorului se reguleza dupe cursul schimbului locului unde cambia era platibila asupra reședinței persoanei asupra căreia s'a tras contra-cambia.
Prețul schimbului datorit girantului care a plătit cambia se reguleza dupe cursul locului de unde s'a tras contra-cambia.
Prețul schimbului nu este datorit dacă cursul schimbului nu s'a afirmat conform prescripțiunilor art. 40.
Articolul 338
Ori-ce girant care a plătit cambia poate să sterga propriul seu gir și tote girurile posteriore.
Secțiunea X Despre acțiunea cambiala
Articolul 339
Dacă lipsa de acceptare e dovedită în formele prescrise în secțiunea VIII, tragetorul și girantii sînt solidari și unul către altul obligați a da o cauțiune pentru plata cambiei la scadenta, și pentru plata cheltuielilor.
Articolul 340
Posesorul unei polițe acceptată va avea dreptul a cere o cauțiune de la giranti și de la tragetor dacă acceptantul este în faliment, sau dacă el a suspendat plățile ori dacă o execuțiune în contra'i a remas fără efect, dovedind, în formele stabilite în secțiunea VII, ca cauțiunea n'a fost data de acceptant și ca o noua acceptare nu se poate dobendi de la persoanele indicate la nevoe.
Ori-ce girant poate cere cauțiune în contra obligatilor anteriori, infatisand probele aretate mai sus.
Posesorul și giratarii vor avea același drept și în casul cînd emitentul unui bilet la ordin a cadut în faliment sau a suspendat plățile, ori a fost urmărit fără resultat.
Articolul 341
Dacă cambia e platibila într'un alt loc de cat reședința acceptantului sau a emitentului și la o alta persona, lipsa de plată va trebui să fie constatată dupe regulile stabilite în secțiunea VIII, chiar pentru a se conserva acțiunea în contra acceptantului și în contra emitentului.
Articolul 342
Posesorul cambiei protestata pentru neplata trebuie să insciinteze pe girantul seu despre acesta în cele duoe dile de la data protestului sau a declararei de care se vorbesce în art. 331.
Ori-ce girant insciintat trebuie să facă aceiași insciintare autorului seu nemidlocit în cele doue dile dupe priimirea insciintarii, și asa mai departe pînă la tragetor sau pînă la primul girant.
Insciintarea e socotită data prin predarea la posta, în intrul termenului de mai sus, a unei scrisori recomandată.
Dacă un girant n'a aretat în gir locul domiciliului seu, insciintarea despre lipsa de plată trebuie să fie data autorului seu nemijlocit.
Acela care omite insciintarea sau nu o da autorului sau nemijlocit, e ținut către toți girantii anteriori la repararea daunei causate prin acesta omisiune, perdend încă și dreptul la dobendi și cheltuieli în contra acestor persoane, de la cari nu va putea cere de cat suma aretata în cambia.
Articolul 343
Posesorul cambiei neplatita la scadenta poate să exercite acțiunea cambiala în contra unora din obligați sau în contra unui singur dintre ei, fără sa pearda dreptul sau în contra celor-l'alți.
El nu e ținut sa observe ordinea girurilor.
Articolul 344
Acțiunea posesorului cambiei neplatita la scadenta se marginesce la plata sumei indicate în cambia, a dobendilor și a cheltuielilor justificate prin socotela de intorcere dupe dispositiunile art. 336 și 337.
Girantul care a plătit cambia are dreptul sa cera de la un girant anterior sau de la emitent plata sumei indicată în socotela de intorcere cu dobenda de la diua platei și plata cheltuielilor și a prețului schimbului.
Articolul 345
Dacă posesorul cambiei exercita acțiunea sa de regres individual contra unuia din obligați anteriori, el trebuie s'o intenteze în cele 15 dile de la data protestului, sau a declararei de care se vorbesce în art. 331.
Dacă locul de reședința al debitorului este într'o depărtare mai mare de trei miriametre de la locul unde cambia era platibila, termenul va fi sporit cu câte o di pentru fie-care trei miriametre. Fracțiunile mai mici de doue miriametre nu se vor numera; fracțiunile de doue miriametre și mai mult vor spori termenul cu o di.
Articolul 346
Dacă cambia este trasa sau emisă în România și plătibilă în tera străină, acțiunea de regres în contra obligatilor resedend în Regat trebuie să fie exercitată în termen:
De sese-deci de dile dacă cambia e platibila în Europa, exceptându-se Islanda și Insulele Feroe, asupra unei piețe maritime a Asiei sau a Africei pe Mediterana, pe Marea Neagra, pe canalul de Suez sau pe Marea Roșie, sau asupra unei piețe interioare legate cu una din piețele maritime sus dise cu o cale ferată.
De unasuta doue-deci dile dacă cambia e platibila asupra unei piețe maritime sau legată cu densa cu cale ferată a Oceaniei sau asupra unei piețe a Americeii dincoce de Capul Horn.
De doue sute patru dile în cele-alte casuri.
Termenele de mai sus vor fi indoite în timp de resbel maritim, dacă cambia e platibila asupra unei piețe cu care traficul se face în tot sau în parte pe calea marei.
Articolul 347
Citatiunea trebuie să fie înmânată obligatilor acționați, în intrul termenelor prevedute în precedentele doue articole.
Articolul 348
Dacă posesorul exercita acțiunea cambiala colectiv în contra girantilor și în contra tragetorului, el se bucura în privinta fie-cărui din ei de termenul fixat în articolele de mai sus.
Girantii au dreptul sa exercite aceiași acțiune, sau individual sau colectiv, în aceleași termene.
În privinta lor termenul curge de la data platei sau de la data primirei citatiunei în judecata pentru plata.
Articolul 349
Debitorul unei cambie nu va putea opune de cat excepțiunile privitore la forma titlului sau lipsa condițiunilor necesare pentru exercițiul acțiunii și excepțiunile personale aceluia care a exercitat acesta acțiune.
Aceste excepțiuni personale însă nu vor putea intardia condamnarea la plata, de cat dacă ele sînt lichide și de o grabnica solutiune, și, în tote casurile întemeiate pe o proba scrisă.
Articolul 350
Posesorul cambiei pierde acțiunea în recurs în contra tragetorului și în contra girantilor dupe expirarea termenelor de mai sus:
1) Pentru înfățișarea cambiei platibila la vedere sau la o epoca fixa dupe vedere;
2) Pentru protestul de neplata;
3) Pentru exercițiul acțiunii de recurs.
Girantii perd de asemenea acțiunea lor de recurs în contra obligatilor anteriori, dupe expirarea termenelor de mai sus, fie-care în ceea-ce'l privesce.
Cererea în judecata, de și intentată d'înaintea unor judecători necompetinti, împiedica perderea acțiunii de recurs.
Articolul 351
Cu tota perderea acțiunii de recurs, tragetorul remane obligat către posesorul cambiei pentru suma de la care tragetorul ar avea, în alt chip, un folos nedatorat în paguba posesorului.
În casul prevedut de art. 341, acesta dispositiune va fi de asemenea aplicabilă acceptantului unei polițe și emitentului unui bilet la ordin.
Secțiunea XI Despre cambie purtînd semnatura unor persoane incapabile sau o semnatura falsa ori falsificata
Articolul 352
Cambia semnată de persoane incapabile e valabilă în privinta persoanelor capabile cari au semnat'o.
Cambia purtînd o semnatura falsa sau falsificata are tărie fața cu toți girantii și cu emitentul ale căror semnături nu sînt false sau falsificate.
Articolul 353
Acei cari au girat, avalizat sau acceptat o cambia falsa, sînt obligați fața cu posesorul ca și cînd ar fi girat, avalizat sau acceptat o cambia adeverata.
Secțiunea XII Despre cambia perduta sau sustrasa
Articolul 354
O cambia perduta sau sustrasa se poate declara fără tărie fața cu ori-ce posesor care nu va exercita drepturile sale în termenul hotărît prin dispositiunile urmatore.
Articolul 355
Proprietarul unei cambie perduta sau sustrasa poate cere anularea ei la tribunalul comercial al locului platei. Dacă presidentul tribunalului va găsi ca reclamantul a justificat proprietatea și perderea sau sustragerea cambiei, el va ordonă, prin încheiere, publicarea unei ordonanțe coprindend transcrierea exactă sau o descriere precisa a cambiei pierdută sau sustrasa, și invitarea către ori-cine o poseda de a o infatisa la grefa tribunalului, instiintand ca în lipsa de înfățișare ea se va declara fără tărie fața cu posesorul.
Termenul pentru presintarea cambiei va fi de 40 dile pentru cambiile trase sau emise în tera; iar pentru cele afară din tera se vor aplica termenele prevedute în art. 346.
Ordonanța va trebui să fie afișată în sala tribunalului, în localurile bursei celei mai apropiate și în sala comunei locului platei. Ea va trebui să fie publicată de asemenea în foia anunțurilor judiciare ale aceluiași loc și în alte diare pe cari, dupe impregiurari, presidentul le va insemna în încheierea sa.
Termenul va curge de la data scadentei cambiei dacă ea n'a ajuns încă la scadenta, și în cas contrariu de la publicarea ordonanței.
Articolul 356
În cursul termenului stabilit în articolul precedent, proprietarul cambiei va putea exercita tote actele cari tind la păstrarea drepturilor sale, și dupe scadenta el va putea cere plata dând cauțiune, sau în lipsa de cauțiune, consemnarea sumei.
Dupe trecerea acestui termen și constatandu-se ca cambia pierdută sau sustrasa nu s'a presintat, ea se va declara fără tărie fața cu posesorul, prin o hotărîre a tribunalului data contradictoriu cu cei obligați.
Acesta hotărîre va descarca cautiunile date.
Articolul 357
Posesorul care se va justifica prin o serie neîntreruptă de giruri nu poate fi obligat a înapoia cambia, exceptându-se casul de rea credința sau de gresela mare saversita în dobendirea ei.
Secțiunea XIII Despre ordinul în producte sau mărfuri
Articolul 358
Ordinul în producte sau mărfuri e o polița și se reguleza dupe dispositiunile capitolului de fața, cu reserva modificărilor coprinse în articolele urmatore.
Articolul 359
Ordinul în producte sau mărfuri trebuie să coprinda numirea de polița sau de ordin în producte sau mărfuri, rostita în textul înscrisului, și sa arate natura produselor sau mărfurilor de predat, calitatea și cantitatea lor.
Articolul 360
În ordinul în producte sau mărfuri se va hotărî epoca cînd va trebui să se facă predarea.
În lipsa de asemenea lămurire, calitatea de polița va fi exclusa, cu reserva efectelor obligațiunilor dupe natura lor civilă sau comercială.
Articolul 361
Dupe trecerea termenului fixat în ordin, posesorul va avea facultatea a'l executa sau prin încărcarea marfei pe apa sau pe uscat, sau prin strămutarea acestei marfi în alte locuri de deposit, sau în alte magasii.
Dacă posesorul vrea sa o păstreze în depositele sau în magasiele unde ea se găsește, dupe trecerea termenului fixat în ordin, mărfurile vor remane pe socotela și în risicul seu.
Articolul 362
În lipsa de convențiuni speciale, cheltuelile predarei sau, dupe casuri, acelea ale mesurarei sau ale cantarirei, vor fi în sarcina aceluia cari trebuie să predea.
Cheltuelile primirei vor fi în sarcina creditorului căruia va trebui să se facă predarea.
Articolul 363
Prețul marfei nepredate se va regula, întru cat privesce plata despăgubirilor, dupe cursul pieței la locul și în timpul hotărît pentru predare.
Cursul se va regula dupe dispositiunile coprinse în art. 40.
Capitolul 2 Despre cec
Articolul 364
Ori-cine are sume de bani disponibile la o banca sau la ori-ce persona va putea dispune de aceste sume, în tot sau în parte, în folosul seu personal sau în folosul unui al treilea prin un cec.
Articolul 365
Cekul trebuie să arate suma de plătit, să fie datat și semnat de emitent. El va putea fi emis la infatisator sau în folosul unei persoane numite. Va putea fi plătibil la vedere sau într'un termen care nu va fi mai mare de dece dile de la înfățișare.
El va putea să fie subscris în ordin și transmis chiar prin gir în alb.
Articolul 366
Sînt aplicabile cekului toate dispositiunile privitore la gir, la aval, la semnatura persoanelor incapabile, la semnăturile false sau falsificate, la scadenta și plata cambielor, la protest, la acțiunea în contra emitentului și în contra girantilor, la biletele perdute sau sustrase.
Articolul 367
Posesorul cekului trebuie să 'l înfățișeze trasului pentru-plata, în cele opt dile de la data dacă el este emis în locul platei, și în cele cinci-spre-dece dile dacă el e plătibil într'un loc osebit de acela unde el este emis. Diua datei nu este coprinsa în acest termen.
Articolul 368
Posesorul cekului care nu 'l infatiseza în termenele de mai sus perde acțiunea sa în contra girantilor; el perde chiar acțiunea sa în contra emitentului, dacă suma nu este disponibilă din faptul trasului, la scadenta termenelor de mai sus.
Articolul 369
Acela care emite un cec fără data, sau cu o dată falsa, sau fără sa existe în manele depositarului suma disponibilă, va fi pedepsit cu o amenda egala cu dece la suta a sumei aretata în cec, afară de pedepsele prevedute în legea penală, dacă va fi cas.
Titlul X DESPRE COMPTUL CURENT
Articolul 370
Contractul de compt curent produce:
1) Strămutarea proprietății valorilor înscrise în comptul curent asupra primitorului lor prin acea ca el le trece în debitul sau, și novatiunea obligatiunei de mai 'nainte între acela care a trimis valorile și primitorul lor. Înscrierea însă în comptul curent a unui efect de comerciu sau a unui alt titlu de credit e presupusa facuta sub "rezerva incasarei;"
2) Compensatiunea reciprocă între părți, pînă în concurenta debitului și a creditului respectiv la încheierea socotelei, cu reserva platei diferenței;
3) Curgerea de dobenzi pentru sumele trecute în comptul curent în debitul primitorului, de la data înscrierii.
Dobendile sînt cele comerciale și se socotesc pe di, dacă părțile nu s'au învoit alt-fel.
Articolul 371
Existenta comptului curent nu exclude drepturile de comision și plata cheltuielilor pentru afacerile însemnate în comptul curent.
Articolul 372
Încheierea comptului curent și lichidarea diferenței vor avea loc la scadenta termenelor stabilite prin convențiuni, și în lipsa la 31 Decembrie a fie-cărui an.
Dobenda diferenței curge de la data lichidarei.
Numai diferența (saldo) lichidată la încheierea comptului curent poate fi supusă execuțiunei sau oprirei în mana unui al treilea sau asigurata prin ipoteca. Dacă s'a consimțit o ipoteca pentru credit deschis, posesorii efectelor create sau negociate în termenul acestei deschideri de credit nu se vor putea folosi de densul de cat pînă la concurenta saldului final al comptului.
Articolul 373
Contractul de compt curent e de drept desființat.
1) Prin scadenta termenului convenit;
2) În lipsa de convențiune, prin retragerea uneia din părți;
3) Prin falimentul uneia din părți.
Desființarea contractului de compt curent se poate cere în cas de morte, de interdictiune sau incapacitate legală a uneia din părți.
Titlul XI DESPRE MANDATUL COMERCIAL ȘI DESPRE COMISION
Capitolul 1 Despre mandatul comercial
Secțiunea I Despre mandatul comercial în general
Articolul 374
Mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe sema și socotela mandantului.
Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.
Articolul 375
De și conceput în termeni generali, mandatul comercial nu se întinde și la afacerile cari nu sînt comerciale, afară numai dacă acesta se declara cu precisiune prin mandat.
Dacă mandatarul nu are instrucțiuni de cat asupra unor părți ale afacerii, mandatul se socotesce liber pentru cele-alte.
Mandatul pentru o anume afacere coprinde împuternicire și pentru tote actele necesare executarei lui, chiar cînd nu ar fi anume aretate.
Articolul 376
Comerciantul care nu vrea sa primească o însărcinare este dator, în cel mai scurt termen posibil, să facă cunoscut mandantului neprimirea; în acest cas este încă dator a face să se păstreze în loc sigur lucrurile ce i s'au expediat și sa ingrijesca de densele în socotela mandantului, pînă ce acesta va putea lua mesurile necesare .
În cas de intardiere, el va putea încă cere sechestru judiciar și chiar vindarea lucrurilor dupe formele prevedute de art. 71.
Articolul 377
Dacă lucrurile primite în socotela mandantului presinta semne de stricăciuni suferite în timpul transportului, mandatarul va trebui sa ia tote mesurile necesare pentru păstrarea drepturilor mandantului fața cu cel ce a făcut transportul; alt-fel este responsabil de lucrurile primite dupe descriptiunile coprinse în scrisorile de carat sau în polițele de încărcare. Dacă stricăciunea reclama îngrijiri urgente, mandatarul poate cere vindarea lucrurilor dupe formele prevedute de art. 71.
Articolul 378
Mandatarul este indatorat a face cunoscut mandantului tote faptele ce ar putea sa'l hotărască a revoca sau modifica mandatul.
Articolul 379
Mandatarul este respundetor de stricăciunile lucrurilor ce'i sînt încredințate spre păstrare, afară de cele provenite din cas fortuit, forta majoră, din vitiul sau chiar natura lor.
Articolul 380
Mandatarul e ținut a plati dobenda la sumele de bani cuvenite mandantului din diua în care era dator a le trimite sau a le consemna.
Articolul 381
Mandatarul care nu se conformă instrucțiunilor primite de la mandant, respunde de daune interese.
Articolul 382
Mandatarul este dator a incunosciinta fără intardiere pe mandant despre executarea mandatului.
Dacă în urma primirei acestei incunosciintari, mandantul intardie respunsul un timp mai lung de cat cel cerut de natura afacerii, el este considerat ca a acceptat executarea mandatului, chiar dacă mandatarul a trecut peste limitele mandatului.
Articolul 383
Mandatarul care schimba destinațiunea sumelor primite în socotela mandantului, e dator dobenda la aceste sume din diua în care le-a primit, deosebit de daune interese provenind din neîndeplinirea mandatului și de ori-ce alta acțiune, chiar penală în cas de dol sau frauda.
Articolul 384
Mandatarul este dator sa 'și arate mandatul persoanelor cu cari trateza, cînd i se cere.
El nu poate opune celor de al treilea instrucțiunile deosebite ce i s'ar fi dat de către mandant, afară numai dacă nu probeza ca aceștia aveau cunoscinta de ele în momentul cînd obligațiunea a fost contractată.
Articolul 385
Mandantul e ținut a procura mandatarului midlocele necesare pentru îndeplinirea mandatului, afară numai dacă nu exista convențiune contrarie.
Articolul 386
Suma ce se datorește mandatarului pentru executarea mandatului se determina, în lipsa de convențiune, de către judecata, dupe impregiurari.
Articolul 387
Mandatarul, pentru tot ce i se datoresce din executarea mandatului sau și chiar pentru retribuțiunea sa, are un privilegiu special. Acest privilegiu se exercită asupra lucrurilor mandantului pe cari mandatarul le deține pentru executarea mandatului, sau cari se găsesc la dispositiunea sa, în magasinele sale sau în deposite publice, sau pentru cari el poate proba prin posesiunea legitima a poliței de încărcare, sau a scrisorei de carat, ca i s'au expediat.
Creanțele sus dise au precădere asupra ori-căror alte creanțe contra mandantului și chiar contra vindatorului ce revendica, cu tote plățile și cheltuelile vor fi fost făcute înainte sau dupe ce lucrurile au intrat în posesiunea mandatarului.
În cas de faliment al mandantului, privilegiul mandatarului asupra lucrurilor cumperate în socotela lui, se exerciteza conform dispositiunilor de la cap. III, titlul IV, cartea III din acest codice.
Dacă lucrurile mandantului au fost vîndute de către mandatar, privilegiul subzistă asupra prețului.
Articolul 388
Pentru a exercita dreptul aretat în articolul precedent, mandatarul trebuie să notifice formal mandantului sumele ce 'i sînt datorite, cu invitatiune de a i se face plata în termen de cinci dile și cu prevestirea ca, la cas de neplata, se va procede la vindarea lucrurilor supuse privilegiului.
Mandantul va putea face opositiune, citând pe mandatar înaintea judecatei. Opositiunea va trebui să fie notificată mandatarului în termen de trei dile de la primirea notificatiunei de către mandant.
Dacă mandantul nu are reședința sau domiciliul ales în locul de reședința al mandatarului, termenul pentru opositiune va fi de 10 dile dacă mandantul domiciliază în circumscriptiunea unui tribunal limitrof; de 20 dile dacă domiciliază în ori-ce altă parte a terei; de duoe luni dacă domiciliază afară din România.
Dacă termenul a trecut sau opositiunea s'a respins, mandatarul poate, fără alta formalitate, să facă a se vinde lucrurile sus dise, conform dispositiunilor art. 68.
Articolul 389
Dacă mai mulți mandatari sînt numiți prin același act fără a se areta ca ei trebuie să lucreze împreună, fie-care din ei poate lucra în lipsa celui-alt.
Dacă prin act se declara ca mandatarii trebuiesc sa lucreze împreună și mandatul nu este primit de toți, acei ce accepta se socotesc autorisati a'l îndeplini cînd ar forma majoritatea celor numiți.
Comandatarii sînt responsabili solidar.
Articolul 390
Afară de casurile prevedute de codicele civil, mandatul inceteza:
1) Prin căsătoria femeei comercianta ce a dat sau primit mandatul, dacă nu este autorisata a continua comerciul conform dispositiunilor art. 15;
2) Prin revocarea autorisatiunei de a exercita comerciul, ce fusese acordată femeei maritate sau minorului cari au dat sau primit mandatul.
Articolul 391
Mandantul sau mandatarul care, fără causa justa, prin revocarea sau renunțarea sa întrerupe executarea mandatului, respunde de daune interese.
Dacă executarea mandatului este întreruptă prin mortea mandantului sau a mandatarului, retribuțiunea acestui din urma se va determina dupe ceea-ce s'a executat în proportiune cu ceea-ce s'ar fi datorit pentru completa executare a mandatului.
Secțiunea II Despre prepuși și representanti
Articolul 392
Prepus este acela care este însărcinat cu comerciul patronului seu, fie în locul unde acesta 'l exercita, fie în alt loc.
Articolul 393
Patronul respunde de faptele prepusului și de obligațiunile contractate de el în limitele insarcinarei ce 'i-a dat.
Dacă sînt mai mulți patroni, fie-care din ei este solidar responsabil.
Dacă patronul este o societate comercială, responsabilitatea societarilor se reguleza dupe natura societății.
Articolul 394
Mandatul dat prepusului poate fi expres sau tacit.
Mandatul expres trebuie să fie depus la tribunalul în a cărui jurisdicțiune prepusul are a îndeplini însărcinarea, spre a fi transcris în registrul destinat pentru acesta și a fi conform dispositiunilor art. 10.
Un extract al mandatului va fi publicat, prin îngrijirea grefierului, în foia anunțurilor judiciare a localitatei. Pînă la îndeplinirea formalităților de mai sus se aplică dispositiunile articolului următor.
Articolul 395
Fața cu cel de al treilea, mandatul tacit al prepusului se socotesce general, și coprinde tote actele necesare exercițiului comerciului pentru care este dat.
Patronul nu poate opune celor de al treilea vre-o restricțiune a mandatului tacit, dacă nu probeza ca ei o cunosceau în momentul contractarei obligatiunei.
Articolul 396
Prepusul este tot-d'a-una dator a trata în numele patronului și sa arate în sub-semnatura sa, pe lîngă numele și pronumele seu propriu, numele și pronumele sau firma patronului cu mențiunea "prin procura", sau alta asemenea.
În lipsa unei asemenea declarațiuni, prepusul se obliga personal; cei de al treilea însă pot exercita și contra patronului acțiunile ce deriva din actele prepusului privitore la exercițiul comerciului cu care acesta a fost însărcinat.
Articolul 397
Prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului, a face operațiuni, nici a lua parte, în socotela sa proprie sau a altuia, la alte negoțuri de natura aceluia cu cari este însărcinat.
În cas contrariu, prepusul este responsabil de daune interese, și patronul are încă dreptul de a retine pentru sine folosele ce ar resulta din aceste operațiuni.
Articolul 398
Prepusul e responsabil solidar cu patronul de observarea dispositiunilor coprinse în titlul III și IV al acestei cărți, în ce privesce comerciul cu care este însărcinat.
Articolul 399
Revocarea mandatului expres trebuie să fie facuta în aceleași forme cu care el a fost dat.
Articolul 400
Prepusul poate intenta ori-ce acțiune și a fi chemat în judecata în locul patronului pentru obligațiunile contractate de densul în exercițiul comerciului cu care a fost însărcinat.
Articolul 401
Dispositiunile acestei secțiuni se aplică representantilor caselor comerciale sau ai societăților străine cari de obicinuit trateza sau încheie în tera, în numele și pe socotela acestora, afacerile comerciale cu care au fost însărcinați.
Secțiunea III Despre comisii caletori pentru comerciu
Articolul 402
Ori-cine trimite în alta localitate o persona din serviciul seu, autorisand'o cu scrisori, avisuri, circulari sau alte asemenea documente, ca sa trateze sau să facă operațiuni de ale comerciului seu, remane obligat prin faptele contractate de acesta persona în marginile insarcinarei ce 'i-a dat.
Articolul 403
Dispositiunile art. 396 se aplică comisilor caletori; aceștia însă nu pot subscrie "prin procura," ci trebuie numai sa arate numele patronului lor.
Secțiunea IV Despre comisii pentru negot
Articolul 404
Comisii pentru negot sînt prepuși pentru vindarea în detaliu a mărfurilor; ei au dreptul ca în locul unde exerciteza comerciul și în momentul predarei sa cera și sa încaseze prețul mărfurilor vîndute, putend da pentru acesta valabilă chitanța în numele patronului lor.
Afară din magasin, ei nu pot cere plata creanțelor patronului fără autorisatie specială.
Capitolul 2 Despre comision
Articolul 405
Comisionul are de obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socotela comitentului.
Între comitent și comisionar exista aceleași drepturi și obligațiuni ca între mandant și mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele urmatore.
Articolul 406
Comisionarul este direct obligat către persona cu care a contractat ca și cum afacerea ar fi fost a sa proprie.
Comitentul nu are acțiune în contra persoanelor cu cari a contractat comisionarul, și nici acestea nu au vre-o acțiune în contra comitentului.
Articolul 407
Comisionarul trebuie să tie, deosebite între densele și chiar de ale sale proprii, lucrările diferiților comitenți, și să aibă în registrele sale partida deosebită pentru fie-care operațiune.
Dacă comisionarul are în contra aceleiași persoane creanțe provenind din diferite operațiuni făcute în comptul comitentilor sei, sau din o operațiune a sa proprie și a altuia, el este dator a cere de la acel debitor un înscris deosebit pentru fie-care afacere, și în cas de plată sa arate în registrele sale persona pentru care plata s'a făcut.
În lipsa de asemenea aretare, plata se va împărți proporțional între fie-care creanta.
Articolul 408
Operațiunile făcute de comisionar cu violarea mandatului sau peste limitele sale reman în sarcina sa, și prin urmare:
1) Dacă a vîndut cu preț mai mic de cat cel hotărît sau în lipsa mai mic de cat cel curent, el este dator sa platesca comitentului diferinta, afară numai dacă nu ar proba ca vindarea cu prețul hotărît nu se putea face, și ca vindend ast-fel comitentul a fost scutit de paguba;
2) Dacă a cumperat cu un preț mai mare de cat cel hotărît, comitentul poate refusa operațiunea și a o considera ca facuta în socotela comisionarului, dacă acesta nu ar oferi sa platesca diferinta prețului;
3) Dacă lucrul cumperat nu corespunde cu calitatea convenită, comitentul'l poate refusa.
Articolul 409
Comisionarul care, fără autorisatiunea comitentului, face înaintări de bani, vinderi sau alte operațiuni pe credit, 'și ia asupra-și ori-ce răspundere, și comitentul'i poate cere plata neintardiata a creditelor făcute cedîndu'i interesele și folosele ce ar resulta din acesta.
Articolul 410
Comisionarul cari vinde pe datorie este dator sa arate comitentului, în scrisorea de avis, persona cumperatorului și termenul acordat; altminteri operațiunea se presupune ca s'a făcut pe bani gata, proba contrarie nu este admisă.
Articolul 411
Cînd comisionarul este însărcinat sa vinda sau sa cumpere cambie, obligațiuni sau efecte ale Statului ori alte titluri de credit circulând în comerciu sau mărfuri avend preț la bursa ori în piața, dacă comitentul nu a dispus într'alt-fel, el însuși poate să'i procure pe prețul cerut, ca vindator, lucrurile ce trebuia sa cumpere, sau sa retina pentru sine dupe prețul curent, ca cumperator, lucrurile ce trebuia sa vinda în socotela comitentului, deosebit de dreptul seu la provisiune.
Dacă în casurile mai sus aretate, comisionarul, dupe îndeplinirea insarcinarei sale, nu face cunoscut comitentului persona cu care a contractat, comitentul are dreptul sa considere ca cumperarea sau vindarea s'a făcut pe comptul seu și sa cera de la comisionar executarea contractului.
Articolul 412
Comisionarul nu este respundetor pentru îndeplinirea obligațiunilor luate de către persoanele cu cari a contractat, afară de convențiune contraria.
Cînd comisionarul ia o asemenea răspundere, el este obligat personal, fața cu comitentul, pentru îndeplinirea obligațiunilor resultand din contract.
În acest cas, el are dreptul la provisiunea specială numita "pentru garanția", "pentru credit". Acesta provisiune se stabilesce de părți prin convențiunea lor, iar în lipsa este lăsată la apreciarea judecatei.
Titlul XII DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT
Articolul 413
Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care da însărcinarea pentru transportul unui lucru și intreprindetorul care se obliga a'l face în numele seu propriu și în socotela altuia, ori între unul dintre aceștia și cărăușul ce se insarcineza a'l face.
Se numesce "cărăuș" persona care 'și ia însărcinarea ca într'un mod ore-care să transporte sau să facă a se transporta un obiect ore-care.
Obligațiunile între expeditor și intreprindetorul de transporturi pe apa, și căpitan sau patron, sînt regulate prin dispositiunile prevedute în cartea II a acestui codice.
Articolul 414
Expeditorul trebuie să dea cărăușului care i-ar face cerere o scrisore de carat.
Scrisorea de carat poate să fie la ordin sau la purtător.
Forma și efectele girului scrisorei de carat sînt regulate prin dispositiunile titlului IX din acesta carte.
Articolul 415
Scrisorea de carat trebuie să fie datată, subscrisă de expeditor și sa coprinda;
1) Natura, greutatea, mesura sau numerul lucrurilor de transportat, și dacă lucrurile sînt în ladi sau pachete și calitatea acestora, numerul și sigiliele sau mărcile puse pe densele;
2) Numele expeditorului și locuinta sa;
3) Numele și locuinta cărăușului;
4) Locul de destinatiune și persona destinatarului cu aretare dacă scrisorea de carat este la ordin sau la purtător.
5) Portul sau prețul transportului și sumele datorite cărăușului pentru expeditiune, adaugîndu-se cheltuelile anticipate sau de provision;
6) Timpul în care trebuie să fie făcut transportul sau, cînd transportul are loc pe calea ferată, dacă trebuie făcut cu mare sau mica iutela;
7) Cele-alte stipulațiuni asupra cărora părțile s-au înțeles.
Expeditorul se poate desemna el însuși ca destinatar.
Articolul 416
Expeditorul este dator a incredinta cărăușului actele de vama sau altele ce ar fi de trebuinta; el este respundetor de coprinsul și regularitatea lor.
Articolul 417
Cărăușul va da expeditorului, cînd acesta 'i-ar cere, un exemplar al scrisorei de carat subscris de densul.
Dacă scrisorea de carat e la ordin sau la purtător, girul sau remiterea exemplarului semnat de cărăuș, transfera posesiunea lucrurilor transportate.
Convențiunile necoprinse în scrisorea de carat nu au nici o tărie, fața cu destinatarul sau posesorul exemplarului scrisorei de carat la ordin sau la purtător, ce a fost subscris de cărăuș.
Articolul 418
Dacă cărăușul primesce lucrurile de transportat fără nici o reserva, se presupune ca ele nu presinta vitii aparente de imbalotare.
Articolul 419
Cărăușul este dator să facă expedițiunea lucrurilor de transportat dupe ordinea în care le-a primit, afară dacă prin natura lor, din causa destinatiunei ce acele lucruri au sau pentru alte cuvinte, nu ar trebui să se urmeze într'alt fel, sau dacă nu ar fi împiedicat de veri-un cas fortuit sau forta majoră.
Articolul 420
Dacă din cas fortuit sau forta majoră, transportul este împiedicat sau peste mesura intardiat, cărăușul trebuie să incunosciinteze îndată pe expeditor, care are facultate de a resilia contractul plătind numai cheltuelile făcute de cărăuș, și dacă împiedicarea are loc în timpul efectuarei transportului, cărăușul are încă dreptul la plata portului în proportiune cu drumul făcut. În amenduoe casurile se va înapoia cărăușului exemplarul scrisorei de carat la ordin sau la purtător, pe care 'l-a subscris.
Articolul 421
Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul și de a cere restituirea lucrurilor transportate, sau predarea lor unei alte persoane de cat aceea aretata în scrisorea de carat, ori de a dispune cum va crede de cuviință; dar este dator a plati cărăușului cheltuelile făcute și pagubele directe și imediate resultand din executarea acestui contra-ordin.
Obligațiunea cărăușului de a executa ordinul expeditorului inceteza din momentul în cari lucrurile, fiind ajunse la locul de destinatiune, persona căreia 'i sînt destinate și care poseda actele necesare a făcut cererea de predare cărăușului, sau din momentul în care acesta 'i-a remis scrisorea de carat. În aceste casuri numai destinatarul lucrărilor transportate are facultatea de a dispune de densele.
Dacă scrisorea de carat este la ordin sau la purtător, dreptul aretat în prima parte a acestui articol este al celui ce poseda exemplarul scrisorei de carat subscris de cărăuș. Cărăușul primind contra-ordin are dreptul sa cera restituirea exemplarului sus dis sau, dacă destinațiunea lucrurilor de transportat s'a schimbat, el poate pretinde o noua scrisore de carat.
Articolul 422
Termenul predarei lucrurilor transportate se hotarasce prin învoirea părților. În lipsa, el este lăsat la aprecierea judecatei.
Articolul 423
Cărăușul este respundetor de faptele subordonaților sei, de ale tuturor cărăușilor succesivi și de ale ori-carei alte persoane carei densul 'i-a încredințat facerea transportului.
Articolul 424
Diferiții cărăuși au dreptul de a face să se declare, pe scrisorea de carat sau într'alt-fel, starea în care se afla lucrurile ce se transporta în momentul cînd ele le sînt încredințate.
În lipsa unei asemenea declarațiuni, se presupune ca ei au primit lucrurile în buna stare și conform cu aretarile coprinse în scrisorea de carat.
Articolul 425
Cărăușul este respundetor de perderea sau stricăciunea lucrurilor ce 'i-au fost încredințate spre transport, din momentul în care le primesce pînă la acela al predarei lor destinatarului, afară dacă nu probeza ca perderea sau stricăciunea au provenit din cas fortuit sau din forta majoră, din chiar vitiul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului.
Articolul 426
Dacă sînt de transportat lucruri fragile sau cari se strica ușor, animale sau lucruri pentru cari transportul urmeza să fie făcut în anume condițiuni, administrațiunile căilor ferate pot stipula ca perderea sau stricăciunea să se presupună ca provenită din vitiul lucrurilor transportate, din causa naturei lor, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului, afară numai dacă ele sînt în culpa vedita.
Articolul 427
Stricăciunile se vor proba conform dispositiunilor art. 71, și expeditorul, posesorul scrisorei de carat sau destinatarul, dupe distincțiunile prevedute în art. 421, poate fi autorisat de către justiție sa cera predarea lucrurilor transportate, cu sau fără cauțiune.
Articolul 428
În cas de intardiere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422, cărăușul perde o parte din prețul transportului în proportiune cu durata intardierei, și perde întreg prețul transportului dacă intardierea a durat indoit de timpul hotărît pentru facerea transportului, afară de pagubele mai mari de cari este respundetor dacă s'ar proba ca ele au provenit din acesta causa.
Cărăușul nu este responsabil de intardiere, dacă probeza ca ea a provenit din cas fortuit sau forta majoră, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului.
Lipsa midlocelor indestulatore de transport nu ajunge pentru a justifica intardierea.
Articolul 429
Cărăușul 'și poate margini respunderea pînă la concurenta unei sume de atît la suta pentru lucrurile cari, prin natura lor, sînt supuse în timpul transportului la o micșorare în greutate sau în mesura. Aceasta suma trebuie să fie hotarita mai d'înainte și specificată pentru fie-care lada sau colet, dacă lucrurile sînt împărțite în ladi sau colete.
Cărăușul nu poate beneficia de convențiunea prin care densul 'și-a mărginit respunderea, dacă expeditorul sau destinatarul probeza ca micșorarea nu a provenit din natura lucrurilor, sau dacă probeza ca, dupe impregiurarile ce au avut loc, micșorarea nu putea ajunge la aceea hotarita de părți.
Articolul 430
Paguba provenită prin pierdere sau stricăciune se calculează dupe prețul curent al lucrurilor transportate la locul și în timpul predarei. Prețul curent se stabilesce dupe dispositiunile art. 40, scadendu-se cheltuelile ce în tot-d'a-una se fac în cas de pierdere sau stricăciune.
Dacă paguba este causata prin dol sau negligenta vedita, cuantumul despăgubirei se determina dupe dispositiunile art. 1084 și 1086 din codicele civil.
În cas de pierdere a obiectelor unui caletor predate cărăușului fără aretarea conținutului, cuantumul despăgubirei se determina dupe impregiurarile particulare ale faptului.
Articolul 431
Cărăușul nu respunde de lucrurile prețioase, bani și titluri ce nu 'i-au fost declarate, și în cas de pierdere sau stricăciune nu este respundetor de cat de valoarea aretata.
Articolul 432
Dupe ajungerea lucrurilor transportate sau dupe trecerea dilei în care ele trebuiau sa ajungă la locul de destinatiune, destinatarul poate exercita tote drepturile derivând din contractul de transport, precum și acțiunile de despăgubire; din acel moment el poate pretinde predarea chiar a lucrurilor și a scrisorei de carat.
Articolul 433
Cărăușul nu este obligat sa predea lucrurile transportate pînă cînd persona ce se presinta a le primi nu 'și indeplinesce obligațiunile.
În cas de neînțelegere, dacă destinatarul platesce suma ce crede ca datoresce, și depune în același timp și diferinta pînă la suma pretinsa de cărăuș, acesta este dator a'i preda lucrurile transportate.
Dacă scrisorea de carat e la ordin sau la purtător, cărăușul se poate opune ca să facă predarea pînă la restituirea exemplarului subscris de densul.
Articolul 434
Destinatarul are dreptul sa verifice cu cheltuiala sa, în momentul predarei, starea în care se afla lucrurile transportate, de și ele n'ar presinta încă semne exterioare de stricăciune.
Destinatarul care primesce lucrurile e obligat sa platesca ceea ce se datoresce pentru transport dupe scrisorea de carat, precum și tote celelalte cheltuieli.
Articolul 435
Dacă cărăușul preda lucrurile transportate, fără a areta sumele ce 'i se datoresc lui, cărăușilor anteriori sau expeditorului, sau fără a pretinde depunerea sumei asupra căreia exista neînțelegere, perde dreptul de regres și remane respundetor către expeditor și cărăușii anteriori pentru sumele ce li se cuvenea; are însă acțiune contra destinatarului.
Articolul 436
Ori-ce cerere de despăgubire trebuie îndreptată contra primului sau ultimului cărăuș. Se poate indrepta și contra cărăușului intermediar, cînd s'ar proba ca paguba s'a causat în timpul cînd acesta a făcut transportul.
Ori-ce cărăuș chemat a respunde de fapte cari nu sînt ale sale, are facultatea de a chema în garanție sau pe cărăușul care 'l-a precedat imediat, sau pe cărăușul intermediar respundetor de paguba, dupe dispositiunile stabilite mai sus.
Articolul 437
Pentru tote creanțele resultand din contractul de transport, cărăușul are privilegiu asupra lucrurilor transportate pînă la predarea lor destinatarului.
Dacă sînt mai mulți cărăuși, cel din urma dintre ei exercita drepturile celor anteriori.
Articolul 438
Dacă nu se găsește destinatarul, sau se ivesce neînțelegere în privinta primirei lucrurilor transportate, presidentul tribunalului respectiv sau judecătorul de ocol poate ordonă depunerea sau sechestrul acelor lucruri. Poate asemenea face a se verifica starea în care se afla lucrurile, și sa ordone vindarea lor pînă la concurenta sumelor datorite cărăușului, observându-se formele prevedute de art. 71.
Dacă nu e nici o contestatiune, cărăușul, pentru a obține plata ce i se datoresce, se va conformă dispositiunilor art. 388.
Articolul 439
Dacă în contractul de transport a fost preveduta veri-o clausa penală pentru neîndeplinire sau intardiere a predarei, se poate cere și executarea transportului și clausa penală.
Pentru plata clausei penale nu se cere ca paguba să se probeze.
Cînd s'ar dovedi ca paguba suferită este mai mare de cat clausa penală, se poate cere diferinta.
Clausa penală nu poate să aibă loc cînd, în casurile prevedute de art. 425 și 428, cărăușul nu este supus la răspundere.
Articolul 440
Plata portului și primirea fără reserva a lucrurilor transportate, chiar cînd plata portului ar fi fost facuta înainte, sting ori-ce acțiune contra cărăușului.
Cu tote acestea acțiunea contra cărăușului pentru perderea parțială sau stricăciunea ce nu se putea cunosce în momentul predarei, subzistă și dupe plata portului și primirea lucrurilor transportate, dacă se dovedesce ca perderea sau stricăciunea a avut loc între darea lucrului în primirea cărăușului și predarea facuta de acesta, cu condițiunea însă ca cererea pentru verificare să fie facuta îndată dupe ce se va fi descoperit paguba, și nu mai tardiu de cat cinci dile dupe primirea lucrurilor de către destinatar.
Articolul 441
Ori-ce stipulațiuni cari ar exclude sau ar margini în transporturile pe calea ferată, obligațiunile și respunderile stabilite prin art. 417, 418, 419, 425, 427, 428, 429, 430, 433, 436, și 440 sînt nule și de nul efect, chiar dacă ar fi fost permise prin regulamente generale sau particulare, afară numai de casul cînd prin tarife speciale s'ar stabili ca prețul transportului să fie mai mic de cat acela coprins în tarifele ordinare.
Titlul XIII DESPRE CONTRACTUL DE ASIGURARE
Capitolul 1 Dispositiuni generale
Articolul 442
Asigurarea este un contract prin care asiguratorul se obliga ca, drept o primă, sa despăgubească pe asigurat de pierderile sau daunele ce acesta ar incerca din ore-cari intemplari fortuite ori de forta majoră, sau a plati o sumă de bani dupe durata sau ore-cari întâmplări ce ar avea loc în viața uneia sau mai multor persoane.
Articolul 443
Asigurările maritime sînt în special regulate prin dispositiunile prevedute în cartea II a acestui codice.
Articolul 444
Societățile de asigurare mutuala regulate prin dispositiunile titlului VIII sînt supuse și regulelor coprinse în titlul present, întru cat acestea nu sînt incompatibile cu natura lor specială.
Articolul 445
Contractul de asigurare se va face prin act scris.
Polița de asigurare va fi datată și va areta:
1) Persona asiguratului și reședința sau domiciliul seu;
2) Persona asiguratorului și reședința sau domiciliul seu;
3) Obiectul asigurări ;
4) Suma asigurata;
5) Prima de asigurare;
6) Riscurile ce asiguratorul ia asupra-și și timpul de cînd aceste riscuri încep și cînd se sfersesc.
Articolul 446
Dacă prin polița nu se declara pentru cine anume s'a contractat asigurarea, ea se socotesce contractată pe sema celui ce o face.
Articolul 447
Asiguratorul poate, la rendul seu, să facă să se asigure de către un altul lucrurile ce și el a asigurat.
Asiguratul poate să asigure prima de asigurare.
Cesiunea drepturilor asiguratului, fața cu asiguratorul, se face transferand polița printr'o declarațiune subscrisă de cedant și de cesionar; fața cu cel de al treilea, ea nu are tărie dacă nu s'a notificat asiguratorului sau acceptat de acesta prin act scris.
Capitolul 2 Despre asigurarea în contra daunelor
Secțiunea I Dispositiuni generale
Articolul 448
Asigurarea se poate face nu numai de proprietar, dar și de creditorul care are veri-un privilegiu sau o ipoteca asupra lucrului, și în general de ori-cine are un interes invederat și legitim sau veri-o răspundere pentru conservarea lucrului.
Articolul 449
Asigurarea contra daunelor poate fi facuta pentru intrega valoare a lucrului, pentru o parte a valorei sau pentru o sumă determinata.
Asigurarea se poate face asemenea asupra unei ore-care părți a lucrului, asupra mai multor lucruri de o-data sau deosebite, sau asupra unei universalitati de lucruri.
Pot fi asigurate cîștigurile ce se spera și fructele neculese în casurile prevedute de lege.
Articolul 450
Dacă asigurarea contra daunelor nu acoperă de cat o parte din valoarea lucrului asigurat, asiguratul suferă o parte proporțională din daunele și pierderile încercate.
Articolul 451
Lucrurile asigurate pentru întreaga lor valoare nu pot fi din nou asigurate pentru același timp și pentru aceleași riscuri.
Cu tote acestea, a duoa asigurare este valabilă:
1) Dacă este subordonata nulitatei primei asigurări sau insolvabilitatei totale sau parțiale a primului asigurator;
2) Dacă drepturile resultand din prima asigurare s'au cedat celui de al duoilea asigurator, sau dacă s'a renunțat la primul asigurator.
Articolul 452
Dacă prin cel d'anteiu contract nu s'a acoperit intrega valoare a lucrurilor asigurate, asiguratorii posteriori respund de restul valorei dupe ordinea datei contractelor.
Tote asigurările contractate în aceeași di se considera ca făcute în același timp și sînt valabile, pînă la concurenta valorei întregi, în proportiune cu suma asigurata de fie-care din ele.
Articolul 453
Asigurarea pentru o sumă mai mare decât valoarea lucrurilor asigurate, nu folosesce asiguratului dacă a fost dol sau frauda din partea sa; iar asiguratorul de buna credința are dreptul la prima.
Dacă nu a fost dol nici frauda din partea asiguratului, asigurarea este valabilă pînă la concurenta valorei lucrurilor asigurate; asiguratul nu este ținut a plati prima pentru cat a declarat mai mult, însă este dator o indemnitate egala cu jumetatea primei și nu mai mare de cat jumetate la suta din suma asigurata.
Articolul 454
Ori-ce declarațiune falsa sau gresita, ori-ce ascundere de impregiurari sau fapte cunoscute asiguratului, dau loc la nulitatea asigurări cînd declarațiunea sau ascunderea ar fi fost de asa natura ca asiguratorul, dacă ar fi cunoscut adeverata stare a lucrurilor, nu ar fi încheiat contractul sau nu 'l-ar fi făcut în aceleași condițiuni.
Asigurarea este nulă chiar cînd declarațiunea sau ascunderea sînt relative la impregiurari cari în realitate nu au avut influența asupra daunei sau perderei lucrurilor asigurate.
Dacă asiguratul a fost de rea credința, asiguratorul are dreptul la prima.
Articolul 455
Asigurarea este nulă dacă asiguratorul și asiguratul sau persona ce a asigurat cunosceau ca n'au fost riscuri, sau ca ele incetase, ori ca paguba se și intamplase.
Dacă numai asiguratorul cunoscea lipsa sau încetarea riscurilor, asiguratul nu este dator a plati prima; dacă cel ce a făcut asigurarea scia ca dăuna avusese loc, asiguratorul nu este ținut la executarea contractului, dar are dreptul la prima.
Articolul 456
Asigurarea se socotesce ca cum nu ar fi existat dacă lucrul asigurat nu a fost supus riscurilor; asiguratorul însă are dreptul la o indemnitate care se va determina conform dispositiunilor art. 455 al. 1.
Articolul 457
Asiguratorul nu mai este responsabil cînd asiguratul prin faptul seu a transformat riscurile sau le-a mărit prin schimbarea unei circumstanțe esențiale ast-fel în cat, dacă acesta noua stare de lucruri ar fi existat în momentul incheierei contractului, asiguratorul nu 'și-ar fi dat consimtimentul, sau nu ar fi consimțit la asigurarea în aceleași condițiuni.
Acesta dispositiune nu se aplică cînd asiguratorul a continuat executarea contractului dupe ce a avut cunoscinta de acea schimbare.
Articolul 458
Dacă asiguratul cade în faliment în timpul cînd riscurile sînt încă posibile și asiguratorului nu i s'a plătit prima, acesta poate cere cauțiune sau resilierea contractului.
Asiguratul are aceleași drepturi dacă asiguratorul cade în faliment sau este în stare de lichidațiune.
Articolul 459
Sînt în sarcina asiguratorului pierderile și stricăciunile ce se intampla lucrurilor asigurate din casuri fortuite sau de forta majoră, pentru cari 'și-a luat respunderea.
Asiguratorul nu respunde de pierderile și pagubele provenite din însuși vitiul lucrurilor asigurat și nedenuntat, nici de acelea causate prin faptul sau culpa asiguratului, a agenților, comisionarilor sau comitentilor sei.
El nu respunde de riscurile resbelului sau de daunele resultand din miscari populare, afară de convențiune contrarie.
Articolul 460
Despăgubirea datorită de către asigurator pentru daunele intemplate se determina dupe valoarea ce aveau lucrurile asigurate în timpul sinistrului.
Dacă valoarea asigurata a fost precedată de o prețuire facuta prin experți aleși de ambele părți, acesta nu o poate ataca de cat pentru frauda, simulatiune sau falsificare, fără prejudiciul ori-carei alte acțiuni, chiar penale.
Dacă nu s'a făcut prețuire, valoarea lucrurilor asigurate poate fi stabilită prin tote midlocele de proba admise.
Afară de dispositiunile relative la asigurările contra riscurilor navigatiunei, asiguratul nu are dreptul sa abandone asiguratorului lucrurile remase sau scapate din sinistru. Valoarea lucrurilor remase sau scapate se scade din suma datorită de asigurator.
Articolul 461
În termen de trei dile dupe sinistru sau de cînd a avut cunoscinta de densul, asiguratul este dator sa'l facă cunoscut asiguratorului; e dator încă a face tot ceea ce'i va sta prin putinta spre a evita sau micșora daunele.
Cheltuelile făcute în acest scop de către asigurat sînt în sarcina asiguratorului, de și suma lor adaogata la acea a daunelor ar trece peste suma asigurata, numai sa nu se dovedesca ca, în totul sau în parte, aceste cheltuieli au fost făcute fără chibzuinta.
Articolul 462
Asiguratorul care a plătit despăgubirea pentru stricăciunea sau perderea lucrurilor asigurate, este subrogat, fața cu cel de al treilea, în drepturile ce din causa daunei nasc pentru asigurat. Asiguratul este responsabil de ori-ce act care a vatema asemenea drepturi.
Dacă despăgubirea s'a plătit numai în parte, asiguratul și asiguratorul au dreptul sa recurgă contra celui de al treilea în proportiune cu cat li se datoresce la fie-care.
Articolul 463
În cas de înstrăinare a lucrurilor asigurate, drepturile și îndatoririle vechiului proprietar nu trec la noul proprietar, dacă nu este convențiune contrarie.
Secțiunea II Despre unele specii de asigurare contra daunelor
Articolul 464
Dacă creditorul a asigurat solvabilitatea debitorului seu, asiguratorul, înainte de a plati suma asigurata, are dreptul sa invoce beneficiul de discutiune conform art. 1662 și următorii din codicele civil.
Asiguratorul care platesce suma asigurata este subrogat în drepturile asiguratului, fața cu debitorul, cu reserva aretata în art. 462 în cas de despăgubire parțială.
Articolul 465
Asigurarea contra pagubelor provenite din foc coprinde tote daunele causate de incendiu ori din ce causa ar proveni, afară de culpa grava imputabilă personal asiguratului și de casurile prevedute în ultimul aliniat al art. 459.
Asigurarea coprinde încă și daunelor derivând din vitiul propriu al cladirei asigurate de și el n'a fost aretat, afară dacă nu se probeza ca asiguratul avea cunoscinta de acel vitiu în momentul incheierei contractului.
Articolul 466
Sînt asimilate daunelor provenind din incendiu, dacă nu este convențiune contrarie;
1) Stricăciunile causate lucrurilor asigurate de incendiul intemplat la o constructiune invecinata, sau provenind din midlocele întrebuințate pentru a se opri sau a se stinge incendiul:
2) Pierderile și stricăciunile intemplate prin ori-ce causa, în timpul transportului, lucrurilor asigurate, dacă acesta s'a făcut în scopul de a le apera de incendiu;
3) Stricăciunile causate prin deramarea constructiunei asigurate, dacă s'a făcut în scopul de a se opri sau de a se împiedica incendiul;
4) Pagubele provenind din stricăciunile producte prin trasnet, prin explosiuni sau alte asemenea accidente, chiar dacă nu s'ar fi dat nascere la incendiu.
Articolul 467
Riscul asiguratorului contra daunelor provenind din incendiu începe de la jumetatea dilei ce urmeza datei poliței de asigurare dacă nu este convențiune contrarie.
Articolul 468
Daunele produse de incendiul unei clădiri se determina prin comparatiunea valorei ce avea clădirea înainte de sinistru cu aceea ce o are dupe incendiu.
Articolul 469
Asiguratorul contra riscurilor locative, sau contra riscului recursului vecinilor, respunde numai de daunele materiale cari sînt consecința imediata și directa a sinistrului.
Articolul 470
În cas de asigurarea recoltelor sau a fructelor pamentului, despăgubirea datorită de către asigurator se determina dupe valoarea ce aceste producte ar fi avut în timpul maturitatei lor, sau în timpul în care oicinuit se culeg dacă sinistrul nu ar fi avut loc.
Articolul 471
Asigurarea lucrurilor ce se transporta poate avea drept obiect valoarea lor cu cheltuelile trebuinciose pînă la locul de destinatiune și profitul sperat pentru cel mai mare preț ce ar avea în acel loc.
Dacă profitul sperat nu este anume prețuit în polița, el nu este coprins în asigurare.
Articolul 472
Riscul asiguratorului de transporturi începe din momentul în care lucrurile au fost depuse pentru transport și continua pînă în momentul în care sînt ajunse la locul de destinatiune, dacă nu este convențiune contrarie.
Intreruptiunea timporala a transportului și schimbarea drumului hotărît sau a modurilor de expeditiune nu liberează pe asigurator de riscuri, dacă acesta intreruptiune și schimbare ar fi fost necesară pentru facerea transportului.
Capitolul 3 Despre asigurările asupra vietei
Articolul 473
Ori-cine poate ca, drept o primă, să asigure plata unei sume de bani dupe durata sau intemplarile ce ar avea loc în însuși viața sa sau a unei alte persoane.
Asigurarea asupra vietei unei alte persoane e nulă dacă contractantul nu are nici un interes la existenta ei.
Articolul 474
Asiguratorul nu datoresce plata sumei asigurata dacă mortea persoanei ce 'și-a asigurat viața a provenit din sinucid, duel, sau e consecința unui delict ori a unei crime comisă de asigurat.
În aceste casuri asiguratorul câștiga prima, dacă nu este convențiune contrarie.
Articolul 475
Schimbarea locuinței, ocupatiunilor starei și felului vietei asiguratului, nu fac sa înceteze efectele asigurări dacă nu au caracterele aretate la art. 457 și dacă asiguratorul, dupe ce le-a cunoscut, nu a cerut resiliarea contractului.
În cas de resiliare, asiguratorul este dator sa restitue asiguratului a treia parte din prima.
Articolul 476
Dispositiunile articolelor 454 și 455 se aplică și la asigurările asupra vietei.
Articolul 477
În cas de morte sau faliment a aceluia ce a asigurat asupra vietei sale proprii, sau asupra vietei unei alte persoane, o sumă ce are a se plati alteia, de și acesta 'i-ar putea fi mostenitore, folosele asigurări reman în beneficiul exclusiv al persoanei desemnată prin contract, afară întru cat privesce versemintele făcute, de dispositiunile codicelui civil relative la raporturi și reductiuni în succesiuni și la revocarea actelor făcute în frauda creditorilor.
Titlul XIV DESPRE GAGIU
Articolul 478
Gagiul constituit de către un comerciant sau de un necomerciant pentru fapte de comerciu, se constata, între părțile contractante, prin tote probele admise de legea comercială și prevedute în art. 46 din acest codice, fără a se distinge dacă părțile au sau nu același domiciliu.
Fața însă cu cel de al trealea, gagiul nu poate fi dovedit de cat prin înscris, dacă suma pentru cari sa constituit gagiul trece peste 500 lei.
Articolul 479
Gagiul cambielor și titlurilor la ordin poate fi constituit prin gir cu clausa "valoarea în garanție" sau o alta de asemenea, din care să resulte voința părților ca aceste titluri au fost date în gagiu, iar nu ca s'a transmis proprietatea lor.
Gagiul asupra acțiunilor, părților de interes și obligațiunilor nominative ale societăților financiare, industriale, comerciale sau civile, poate fi constituit prin un transfer înscris în registrele societății, cu aretatea "pentru causa de garanție".
Dacă s'a dat în gagiu o creanta mobila, creditorul gagist, pentru a'și avea privilegiul seu fața cu cel de al treilea, urmeza sa notifice debitorului creanței data în gagiu, constituirea gagiului.
Articolul 480
Creditorul are dreptul de a fi plătit cu privilegiu asupra lucrului ce i s'a constituit în gagiu.
Acest privilegiu nu exista de cat dacă lucrul s'a pus și se afla în posesiunea creditorului sau a unei alte persoane alesa de părți.
Creditorul este presupus ca are în posesiunea sa lucrurile date în gagiu cînd ele se afla în magasinele sale sau ale comisionarului seu, în vasele sale, la vama sau într'un deposit public, sau dacă înainte de sosirea lor e în posesiunea poliței de încărcare, sau a scrisorei de carat girata cu clausa "valoarea în garanție" sau o alta asemenea.
Articolul 481
Creditorul e dator a face actele necesare pentru conservarea lucrului primit în gagiu. Dacă efectele date în gagiu au sosit la scadenta, creditorul gagist este dator a urmări și incasa valoarea lor.
Cheltuelile făcute 'i sînt înapoiate și, dupe ce 'și va incasa creanta cu tote accesoriile ei, va da socotela de ceea ce remane.
Articolul 482
În cas de neplata la termen a întregii datorii pentru care s'a constituit gagiul, creditorul poate proceda la vindarea obiectelor date în gagiu.
Pentru acest sfersit el se va adresa la președintele tribunalului cu cerere de a fi autorisat sa vinda gagiul. Președintele va ordonă să se comunice îndată prin portarei acesta cerere atît debitorului, cat și aceluia care a procurat obiectele date în gagiu, dacă acesta este altul de cat debitorul cu invitare ca sa'i supună în termen de trei dile observațiunile sau intampinarile lor contra acestei cereri, dacă au veri-unele de făcut.
Dupe expirarea celor trei dile libere de la acesta notificare, președintele va statua asupra cererii de vindare a gagiului și, prin ordonanța ce va da, va incuviinta vindarea fie în mod convenit de părți dacă ele au stipulat în ce mod să se vinda gagiul, fie în mod public și prin organul unui agent judecătoresc designat de președinte dacă părțile n'au prevedut alt mod de vindare.
Articolul 483
Ordonanța acesta nu va deveni executorie de cat dupe ce va fi fost notificată debitorului și aceluia cari a procurat gagiul, cu indicarea dilei, locului și orei la care se va procede la vindare și, dupe ce vor fi expirat cele trei dile ale opositiunii, ordonanța va remanea definitivă și în ultim resort, dacă în trei dile de la primirea ei debitorul sau tertiul care a procurat gagiul nu vor fi făcut opositiune și nu vor fi chemat pe creditor înaintea tribunalului.
În cas de opositiune, citarea părților și judecarea opositiunei se vor face de urgenta și cel mult în termen de opt dile de la primirea opositiunei.
Articolul 484
Termenul pentru a face apel contra hotărîrei intervenite asupra acestei opositiuni va fi de opt dile de la comunicarea hotărîrei tribunalului.
Articolul 485
Termenele mai sus fixate nu sînt susceptibile de a fi mărite în raport cu distanta.
Dacă debitorul sau tertiul care a procurat gagiul nu sînt domiciliați în coprinsul acestui tribunal și n'au făcut electiune de domiciliu în acel coprins, notificările menționate la articolele precedente vor fi valabil făcute prin afișarea lor în sala de audienta a tribunalului și prin publicarea în Monitor sau în foile anunțurilor judecatoresci din acea localitate.
Procesul-verbal al portărelului, constatând îndeplinirea acestor formalități va tine loc în acest cas de dovada a notificarei.
Notificarea primei ordonanțe a președintelui se va face, chiar în acesta ultima ipotesa, conform art. 74 din procedura civilă.
Articolul 486
Ordonanța care autorisa vindarea, dacă nu s'a făcut opositie în termenul prescris, și hotărîrea data de tribunal asupra opositiei, în cas cînd s'a făcut asemenea opositie, sînt executorii de drept și fără cauțiune chiar cînd s'ar fi făcut apel contra acelor acte și înainte de expirarea termenului de apel.
Articolul 487
Drepturile acordate creditorului gagist prin articolele precedente nu sînt suspendate prin falimentul sau mortea debitorului ori a celui care a procurat lucrul dat în gagiu.
Articolul 488
Este nulă ori-ce clausa care ar autoriza pe creditor a'și apropria gagiul, ori a dispune de densul fără îndeplinirea formelor de mai sus.
Articolul 489
Dispositiunile precedente nu modifica legile speciale și regulamentele ce privesc băncile și alte institute autorisate a face înaintări de bani și împrumuturi de deposite și lucruri date în gagiu.
Gagiul asupra mărfurilor depuse în magasinele generale e regulat prin dispositiunile legei speciale din 28 iunie 1881, și gagiul asupra vaselor de comerciu prin dispositiunile cartei a II-a a acestui codice.
Cartea II DESPRE COMERȚUL MARITIM ȘI DESPRE NAVIGAȚIUNE
Titlul I DESPRE VASE ȘI PROPRIETARII LOR
Articolul 490
Vasele sînt bunuri mobile.
Fac parte din vas: imbarcatiunile, uneltele, instrumentele, armele, munitiunile, provisiunile și în general tote lucrurile destinate usului seu permanent, chiar cînd ar fi ore-care timp separate de vas.
Articolul 491
Contractele pentru constructiunea vaselor, modificările și resilierile lor, precum și declarațiunile și cesiunile de participare la proprietatea unui vas în constructiune, făcute de către comitent sau de către constructorul care a luat asupra sa constructiunea, trebuesce a fi făcute în scris, și nu se pot opune celor de al treilea dacă nu sînt transcrise în registrele căpităniei portului sau a autorității maritime unde e întreprinsă constructiunea.
Articolul 492
Pe lîngă drepturile decurgend din dispositiunile codicelui civil relative la locațiune, comitentul mai poate cere resiliarea contractului pentru incapacitatea manifesta sau pentru frauda constructorului.
Constructorul poate desfiinta contractul pentru cas de forta majoră.
În cas de morte a constructorului, contractul se desfiinteza dupe dispositiunile art. 1485 din codicele civil.
Articolul 493
Ori-ce înstrăinare sau cesiune totală sau parțială a proprietății sau folosinței unui vas trebuie facuta prin act scris, afară de dispositiunile coprinse în titlul IV din acesta carte.
Dacă înstrăinarea sau cesiunea are loc în tera, ea poate fi facuta prin act public sau prin act privat, dar nu se poate opune celor de al treilea dacă nu e transcrisă în registrele căpităniei portului unde vasul se găsește înscris. Afară din tera, înstrăinarea trebuie facuta prin act încheiat d'înaintea consului și nu are tărie fața cu cei de al treilea dacă nu este transcrisă în registrele consulatului. Consiliul este dator sa tramita copie legalisata dupe actul de înstrăinare la căpitănia portului unde se afla vasul înscris.
În tote casurile, înstrăinarea trebuie să fie notată și pe actul de naționalitate cu aretare dacă vindetorul remane creditor al prețului total sau în parte.
Capitanii de porturi și autoritățile consulare nu pot primi și transcrie actul de înstrăinare, dacă nu li se presinta actul de naționalitate al vasului, afară de casul prevedut la art. 499 din acest codice.
Cînd se va fi înstrăinat vasul la mai multe persoane, data adnotatiunei pe actul de naționalitate determina preferinta.
Articolul 494
Autoritățile consulare în tera străină nu pot primi actele de înstrăinare ale vaselor, dacă nu se va fi asigurat plata sau garanția datoriilor privilegiate notate pe actul de naționalitate.
Articolul 495
Contractul de gagiu asupra vasului sau asupra unei porțiuni din el, trebuie facuta prin înscris.
Înscrisul făcut în tera prin care se constitue gagiul, nu are putere fața cu cel de al treilea, dacă nu este transcris în registrele căpităniei portului unde vasul este înscris, sau în acelea ale autorității consulare ale locului unde se găsește vasul cînd înscrisul de gagiu este făcut în tera străină. Consulul este obligat sa trimită îndată o copie legalisata dupe contractul de gagiu la oficiul maritim unde vasul se afla înscris.
În amendoue casurile, gagiul trebuie să fie notat pe actul de naționalitate al vasului.
Capitanii de porturi și autoritățile consulare în tera străină nu pot transcrie actul de gagiu dacă nu li se presinta actul de naționalitate, afară de casurile prevedute în art. 496 și 499.
În actul de transcriptiune se va face mențiune despre adnotarea gagiului pe actul de naționalitate.
Articolul 496
Înscrisul constitutiv al gagiului asupra unui vas în constructiune nu are putere fața cu cel de al treilea dacă nu e transcris în registrele oficiului maritim în a cărui circumscriptiune se face constructiunea.
Cînd dupe terminarea constructiunii se da vasului actul de naționalitate, se va adnota în acest act înscrisurile constitutive de gagiu ce au fost transcrise în registrele căpităniei portului.
Articolul 497
Nu este necesitate de numirea vre-unui custode pentru ca gagiul asupra unui vas sa'și aibă tărie.
Articolul 498
Dacă înscrisul cari constitue gagiul e la ordin, girul transmite creanta și ori-ce alt drept accesoriu.
Articolul 499
Dacă înstrăinarea, cesiunea sau constituirea în gagiu a unui vas se face în tera, pe cînd vasul se afla în caletoria către o tera străină, părțile pot conveni ca adnotarea pe actul de naționalitate să se facă în cancelaria consulatului locului unde se afla vasul sau unde se duce, cu condițiune ca acest loc să fie declarat în scris de o-data cu cererea de transcriptiune a titlului. În acest cas capitanul portului va trimite îndată o copie legalisata dupe acel titlu oficiului consular sus dis cu spesele reclamantului.
Contractul nu are tărie față de cel de al treilea de cat de la data adnotării pe actul de naționalitate.
Articolul 500
Contractele de constructiuni, de înstrăinare sau de gagiu ale vaselor mici cari nu sînt destinate a esi din porturi, din riuri, din canaluri sau lacuri și a altora ce n'au acte de naționalitate, nu au putere fața cu cel de al treilea, dacă nu sînt transcrise într'un registru ce se va tine de autoritățile și în formele ce se vor determina printr'un regulament de administrațiune publică.
Articolul 501
Proprietarul unuii vas este respundetor de faptele căpitanului și ale celor-alte persoane ale echipajului și ținut de obligațiunile contractate de căpitan, pentru tot ce privesce vasul și expedițiunea. Cu tote acestea, proprietarul sau coproprietarul care nu s'a obligat personal poate, în tote casurile, prin abandonul vasului sau a navlului ce i se datoreza sau este a i se datori, să se libereze de răspundere sau de obligațiunile sus dise, exceptându-se însă acelea relative la salariele și emolumentele persoanelor echipajului .
Cînd capitanul este proprietar sau coproprietar al vasului, el nu are dreptul de abandon; iar dacă el nu este de cat coproprietar, în lipsa de speciale convențiuni, nu este respundetor personal pentru îndeplinirea obligațiunilor ce a contractat relativ la vas și expeditiune, de cat în proportiune cu interesul ce are.
Articolul 502
Abandonul vasului se poate face către toți creditorii sau numai către unii dintr'ensii.
Declarațiunea de abandon va fi transcrisă în registrele oficiului maritim unde vasul este înscris și dupe ce transcriptiunea s'a făcut; ea va fi notificată creditorilor a căror titluri sînt transcrise în același registru sau adnotate pe actul de naționalitate.
În privinta creditorilor cari au introdus o acțiune sau făcut o somațiune, abandonul se va face prin portarei, notificandu-se la domiciliul ales de creditor, sau, în lipsa, la grefa tribunalului de comerciu, în termen de opt dile de la primirea citatiunei sau a somațiunei primită de la creditor, sub pedepsa de a nu se mai tine în sema.
Articolul 503
În cas de abandon, ori-ce creditor poate lua pentru sine vasul, cu obligațiune de a plati pe cei-alți creditori privilegiați. Dacă sînt mai mulți creditori cari voesc a lua vasul, se va preferi cel ce a făcut anteiu declarațiunea; și dacă declarațiunea este facuta în același timp, se va prefera creditorul mai mare în suma.
Dacă nici un creditor nu voesce a lua pe sema sa vasul, el va fi vîndut dupe stăruințele creditorului celui mai diligent; prețul va fi distribuiit între creditori, și ceea ce va remanea dupe plata datorielor va fi al proprietarului.
Articolul 504
Proprietarul poate departa pe căpitan.
În cas de depărtare nici o despăgubire nu va fi datorită, afară numai dacă acest drept n'a fost stipulat în scris.
Dacă capitanul departat e coproprietar al vasului, el poate renunța la coproprietate și cere plata capitului ce ar represinta partea sa de proprietate.
Suma acestui capital se determina prin expertisa.
Articolul 505
Pentru tot ce se atinge de interesul comun al proprietarilor unui vas, decisiunile majoritatei sînt obligatorii și pentru minoritate.
Majoritatea se formează din cei cari represinta un interes în vas mai mare de cat jumetatea valorei lui.
Tribunalul este ținut sa încuviințeze vindarea cu licitațiune a unui vas, cînd i se va cere de un numer de coproprietari represintand jumetatea proprietății vasului, afară numai dacă părțile n'ar fi convenit într'alt fel.
Dacă vindarea unui vas este cerută de grave și urgente impregiurari privitore la interesul comun, tribunalul poate incuviinta, deși coproprietarii ce o cer nu represinta mai mult de cat o pătrime a proprietății vasului.
Titlul II DESPRE CĂPITAN
Articolul 506
Capitanul sau patronul însărcinat cu comanda unui vas este respundetor pentru greselele sale, chiar usore, pe cari le comite în exercițiul funcțiunilor sale.
Responsabilitatea căpitanului, în casurile prevedute de acest codice, nu inceteza de cat probandu-se obstacole provenite din cas fortuit sau forta majoră.
Articolul 507
Capitanul nu poate refusa încărcarea lucrurilor cu transportul cărora s'a însărcinat, sub cuvent că nu sînt potrivite cu vasul seu.
Articolul 508
Capitanul este respundetor de lucrurile încărcate.
Da recipisa de primire prin polița de încărcare.
Capitanul nu respunde de lucrurile prețioase, de bani și titlurile de credit ce nu 'i-au fost declarate.
Capitanul este respundetor de stricăciunile ce din ori-ce causa s'a intemplat lucrurilor asedate de densul pe podela de sus a vasului, fără consimtimentul în scris al încărcătorului. Acesta dispositiune nu se aplică la caletoriele cele scurte ce se fac din port în port și din liman în liman, pe lîngă termuri, fie pe mare, fie pe riuri.
Articolul 509
Capitanul are dreptul a întocmi echipagiul vasului, a fixa retribuțiunea persoanelor ce'l compun, însă e dator a face acesta în înțelegere cu proprietarii vasului cînd ei se vor afla într'acel loc.
Articolul 510
Capitanul este dator sa țină un registru al vasului împărțit în urmatorele patru cărți;
Jurnal general și de comptabilitate;
Jurnal de navigațiune;
Jurnal de încărcare sau manual al bordului, și
Inventariul bordului.
Registrul nu poate fi întrebuințat dacă mai anteiu fie-care foie nu va fi fost numerotată și parafată de funcționarul însărcinat special cu acesta; el va fi ținut conform dispositiunilor art. 29, observându-se regulele urmatore:
În jurnalul general și de comptabilitate va fi notat tot ceea ce se raporta la atribuțiunile căpitanului fața cu echipagiul și cu caletorii, la lucrurile încărcate, la ceea ce se petrece mai important în timpul caletoriei, la decisiunile luate, la veniturile și cheltuelile vasului, și în general, la tot ceea ce privesce interesul proprietarilor, armatorilor sau încărcătorilor și care poate da loc la vre-o răspundere sau cere în judecata, afară de însemnările particulare ce trebuiesc făcute în cele-alte jurnale;
În jurnalul de navigațiune se va insemna, în special, direcțiunile urmate, calea percursa, manevrele făcute, observațiunile geografice, meteorologice și astronomice și tot ce privesce navigatiunea;
În jurnalul de încărcare sau manual al bordului vor fi însemnate datele și locurile încărcării, natura, calitatea și cantitatea lucrurilor încărcate, destinațiunea lor, persona încărcătorilor și destinatarilor, locul și data predarei și tot ce privesce încărcarea;
În inventariul bordului trebuiesc a fi însemnate uneltele, instrumentele și tote obiectele ce se afla pe vas, precum și ori-ce schimbare li s'ar intempla.
Regulile pentru ținerea uniforma a jurnalului nautic, a cărților din cari se compune și pentru verificarea inventariului fața cu legile maritime, sînt determinate de regulament publicat prin decret regal.
Articolul 511
Ținerea registrului nu e obligatorie pentru navigatiunea pe riuri sau lacuri și pentru caletoriele vaselor cu capacitate mai mica de cinci-deci tone, cînd aceste caletorii nu se întind mai departe de termurile Marei-Negre, la Odesa și Constantinopole.
Articolul 512
Capitanul va face sa i se visiteze vasul în casurile și modurile stabilite prin regulamentele și legile speciale.
Înainte de plecare, el se va asigura ca vasul este în stare proprie de a face caletoria, ca este bine încărcat sau cu savura necesară.
Articolul 513
Capitanul este dator a avea pe vas:
1) Actul de naționalitate;
2) Lista echipajului ;
3) Polițele de încărcare și contractul de navlu;
4) Actele de visita;
5) Chitanțele de plată sau înscrisurile de cauțiune ale vamei.
Articolul 514
Capitanul va comanda în persona vasul la intrarea și esirea din porturi, limanuri, canaluri sau riuri.
El este obligat a întrebuința, cu spesele vasului, un pilot experimentat ori de câte ori acesta ar fi declarata obligatorie prin legile terei sau prescrisă de regulamentele ori usurile locale în străinătate.
Articolul 515
În caz de contraventiune la dispozițiunile art. 510, 512, 513 și 514, capitanul este răspunzător de orice paguba către cei interesați.
Articolul 516
Cînd capitanul se afla în localitatea unde domiciliază proprietarii, armatorii sau procuratorii lor, el nu poate, fără specială lor autorisare, sa ordone reparațiunea vasului, sa cumpere pânze, funii sau alte lucruri pentru vas, și nici sa'l închirieze sau sa ia bani cu împrumut în comptul vasului sau poverei (incarcaturei) sale.
Articolul 517
Dacă vasul este închiriat cu consimtimentul proprietarilor sau al majoritatei acestora și vre-unul dintre coproprietari refusa a contribui la cheltuelile necesare pentru expeditiune, capitanul, dupe doue-deci și patru de ore de la somatiunea facuta celor ce refusa a da partea lor de cheltuiala, poate cere autorisatiunea tribunalului comercial sau, în lipsa, a judecătorului de ocol, ca sa ia în comptul lor cu împrumut suma cuvenită, cu sau fără gagiu, asupra partei de interes ce densii au în vas.
Articolul 518
În timpul caletoriei, capitanul, dupe ce va constata necesitatea echipajului , poate întrebuința pentru serviciul vasului lucrurile ce se găsesc pe bord, cu obligațiune de a plati prețul lor celui în drept.
Articolul 519
Dacă în cursul caletoriei va fi trebuinta de bani pentru reparațiuni, cumperare de provisiuni, sau pentru alte urgente trebuințe ale vasului, capitanul este dator, dacă e posibil, a incunosciinta neintardiat pe armatori, incarcatori sau destinatari, și, dupe ce va constata necesitatea dupe cum s'a stabilit prin articolul precedent, poate cere, în tera, autorisatia tribunalului de comerciu și, în lipsa, a judecătorului de ocol, iar în strainetate a autorității consulare a Regatului, sau, în cas de lipsa, a autorității străine locale, pentru a'și procura suma necesară, luînd bani cu împrumut pe corpul vasului, dând gagiu sau vindend lucrurile încărcate sau obligandu-se către cei ce vor procura direct material, unelte, provisiuni sau vre-o lucrare. Titlul împrumutului și actul proband operațiunile sus dise, se vor transcrie în modul stabilit prin presentul codice și adnota pe actul de naționalitate al vasului de către funcționarul maritim sau consular, de către autoritatea ce a dat autorisarea, prin îngrijirea căpitanului, în timp de dece dile de la data contractului, sub pedepsa de a se pierde rangul privilegiului.
Vindarea lucrurilor încărcate se va face prin licitațiune publică.
Proprietarii vasului sau capitanul ce'i represinta vor tine compt de lucrurile vîndute, dupe valoarea ce vor avea în locul și timpul descarcarei vasului.
Inchirietorul sau diferiții incarcatori, cînd se învoiesc, se pot opune la vindarea sau darea în gagiu a lucrurilor lor, descarcandu-le și plătind navlul în proportiune cu calea facuta. Dacă consimtimentul unuia sau mai multor incarcatori lipsește, acela cari va voi sa useze de acesta facultate, va plati navlul întreg pentru partea sa de încărcare.
Articolul 520
În cursul caletoriei, capitanul poate, dacă este urgenta, sa notifice ori-ce acte sau chiar sa pornesca judecata în numele și interesul proprietarilor vasului, întru cat privesce vasul și navigatiunea cu care este însărcinat.
Asemenea, cei de al treilea cînd se vor afla în alt loc decât acela unde domiciliază proprietarii vasului sau cei ce 'i represinta, pot să facă somațiuni, sa urmaresca sau sa intenteze acțiuni contra căpitanului, în cat privesce faptele lui sau ale echipajului , sau obligațiunile contractate de el în cursul expeditiunei. Actele trebuie notificate sau personal căpitanului, sau la bordul vasului.
Proprietarii pot în tot-d'a-una sa 'și insusesca judecata pornită de căpitan sau contra lui.
Condamnatiunile pronunțate contra căpitanului nu ridica proprietarilor dreptul de a face abandonul vasului conform dispositiunilor art. 501.
Articolul 521
Capitanul, mai 'nainte de a pleca din locul în care a făcut cheltuelile extra-ordinare sau a contractat obligațiuni, va trimite proprietarilor sau armatorilor vasului sau procuratorilor un compt subscris de el însuși, atît de cheltuelile făcute cu aretarea actelor justificative dacă sînt, cat și de obligațiunile contractate, cu numele, pronumele și locuinta creditorilor.
Dacă încărcarea s'a făcut în comptul proprietarilor sau armatorilor, capitanul le va trimite un compt de lucrurile încărcate și de prețul lor.
Articolul 522
Capitanul care fără necesitate a contractat obligațiuni, a pus în gagiu sau vîndut lucruri încărcate sau provisiuni, sau a pus în compturile sale avarii și cheltuieli neadeverate, e obligat personal către armatori către toți cei interesați la despăgubire, afară de acțiunea penală, dacă este cas.
Articolul 523
Capitanul nu poate vinde vasul fără mandat special din partea proprietarului, afară de casul cînd vasul nu mai e în stare de a putea naviga.
Declarațiunea de imposibilitate a navigatiunei cum și autorisarea pentru vindare vor fi pronunțate, în tera, de tribunalul respectiv, iar în strainetate de către autoritatea consulară a terei.
Vindarea va fi facuta prin licitațiune publică.
Articolul 524
Capitanul cari s'a indatorat a face o caletorie, e ținut a o îndeplini; alt-fel e obligat la daune și cheltuieli către proprietari și inchirietori.
Dacă vasul a fost declarat în imposibilitate de a mai naviga, capitanul e dator a îngriji, cu tot dinadinsul, sa'și procure alt vas cu care să pota transporta lucrurile încărcate la locul de destinatiune.
Articolul 525
Capitanul care caletoresce avend parte din profit asupra încărcării, nu poate face, pe comptul seu particular, nici un fel de comerciu, dacă în scris nu s'a convenit într'alt-fel.
În cas de contraventiune, lucurile încărcate de căpitan în comptul seu particular reman în profitul celor-alți interesați.
Articolul 526
La sosire în portul de destinatiune, atît la ducere cat și la intorcere, sau la locul unde cu voe sau silit se adapostesce, precum și în cas de naufragiu, capitanul va cere sa i se vizeze registrul vasului de către funcționarul public competinte. Dacă s'au intemplat evenimente extra-ordinare care intereseza vasul, lucrurile încărcate sau personale, capitanul, afară de îndatoririle la cari este supus de codicele și regulamentele marinei comerciale, e ținut sa'și facă raportul seu.
Raportul va coprinde locul și timpul plecării, calea urmată, pericolele peste cari a dat, desordinele intemplate pe vas și în general tote evenimentele importante ale caletoriei.
Articolul 527
Raportul va fi făcut cat de neintardiat și cel mult în doue-deci și patru de ore dupe sosire sau adăpostire, către presidentul tribunalului, către judecătorul de ocol, dacă sosirea sau adăpostirea este într'un port al terei; și către autoritatea consulară a terei, și în lipsa către autoritățile străine locali, dacă vasul se afla sosit sau adapostit în port străin.
Raportul făcut în tera se va depune la grefa tribunalului respectiv. Judecătorul de ocol 'l va trimite asemenea, fără intardiere, presidentului tribunalului.
Articolul 528
Presidentul, judecătorul de ocol sau autoritatea consulară care a primit raportul, va verifica faptele coprinse într'ensul, interogand în nepresinta căpitanului și separat persoanele echipajului , și dacă e cu putinta și caletorii. Răspunsurile trebuie a fi scrise. Ori-ce alte informațiuni folositore în descoperirea adevărului trebuiesc culese prin tote midloacele permise de lege.
Verificațiunea va fi facuta în cel mai scurt timp și diua fixată pentru acest sfersit se va face cunoscută printr'un anunț lipit pe porta localului autorității către care raportul a fost făcut, prin afișe la bursa cea mai apropiată, în vecinătățile locului unde vasul este ancorat și ori unde se va găsi de cuviință.
Persoanele interesate și cei ce vor să le represinte, chiar fără mandat, sînt admise a asista la verificare.
Procesele-verbale încheiate asupra operațiunilor de mai sus se vor alătură la raport.
Constatările coprinse în raport pot fi combătute prin proba contrarie.
Articolul 529
Raporturile ce nu sînt verificate nu pot fi primite în descărcarea căpitanului și nu fac proba în judecata, afară de casul cînd capitanul singur a scăpat din naufragiu în locul unde și'a făcut raportul.
Articolul 530
Capitanul nu poate descarca nici un lucru din vas pînă ce nu și'a făcut și nu i s'a verificat raportul, exceptându-se casurile urgente.
Titlul III DESPRE ÎNROLAREA ȘI SALARIELE PERSOANELOR ECHIPAJULUI
Articolul 531
Persoanele ce compun echipagiul sînt: capitanul sau patronul, oficerii, marinarii și lucrătorii indicați în rolul echipajului format în modul prevedut de regulamente, precum și mașiniștii, fochiștii și tote celelalte persoane funcționînd sub ori-ce numire în serviciul mașinilor la vasele cu abur.
Rolul va areta salariile sau partea de beneficiu datorite persoanelor echipajului . Cele-alte condițiuni ale inrolarei trebuiesc coprinse în contractul de inrolare.
Articolul 532
Contractul de inrolare va fi făcut prin act scris, legalizat de autoritatea maritima în tera, de cea consulară în strainetate trecut în registrele oficiului maritim și transcris în registrul vasului.
Dacă cine-va este inrolat în tera străină, unde nu se afla autoritate consulară, română, contractul va fi transcris numai în registrul vasului.
În ori-ce cas contractul de inrolare va fi subscris de căpitan și de inrolat; și dacă acesta nu poate sau nu scie subscrie, de doui martori.
Convențiunile cari nu sînt investite cu aceste formalități nu au nici o tărie.
Dispositiunile precedente nu sînt obligatorii pentru contractele de inrolare în casurile prevedute de art. 511.
Articolul 533
Contractul de inrolare enunta, în mod lămurit și precis, durata lui și navigatiunea în vederea căreia se încheia.
În vederea speculațiunilor comerciale, destinațiunea și navigatiunea pot fi ținute secrete; în asemenea cas însă, echipagiul trebuie să fie incunosciintat și sa consimtă a fi inrolat în ast-fel de condițiuni. Consimtimentul trebuie exprimat prin act scris în forma stabilită prin articolul precedent.
Articolul 534
Inrolatul e dator a'și continua serviciul și dupe expirarea termenului inrolarii pînă la intorcerea vasului în tera, la locul destinatiunei sale, cu condițiune ca intorcerea să se facă direct, fără alte intardieri de cat cele neaperate. În acest cas, acela căruia s'a prelungit înrolarea are dreptul la o retributiune proportionata salariului.
Înrolarea se înțelege în tot-d'a-una terminată, de și termenul prevedut în contract nu a expirat, cînd vasul s'a întors în tera la locul destinatiunei sale dupe ce 'și-a făcut prima caletorie și dupe ce a fost descărcat.
Articolul 535
Dacă durata inrolarei nu este fixată, marinarul poate cere părăsirea serviciului dupe doui ani de la inrolare, afară de dispositiunea preveduta în articolul precedent. Dacă vasul se afla în tera străină și nici s'a dispus nici s'a început caletoria de întoarcere în tera, marinarul, afară de plată salariului ce i se cuvine, mai are dreptul la cheltuelile de intorcere în patrie, dacă capitanul nu 'i-ar înlesni alta îmbarcare.
Marinarul nu poate cere sa iasa din serviciu într'un port cari nu este cel de destinatiune.
Înrolarea pe timp nedeterminat și pentru tote caletoriele ce s'ar întreprinde, nu împiedica pe marinar de a cere dupe doui ani esirea din serviciu, afară numai dacă nu s'a convenit în mod expres ca serviciul sa continue și peste doui ani.
Articolul 536
După expirarea termenului inrolarei, capitanul va da act scris fie-carei persoane a echipajului , pentru esirea din serviciu.
Acest act va areta numele și felul vasului, numele și pronumele căpitanului, timpul cat a ținut înrolarea, și va fi înscris în registrul vasului.
Cînd, dintr'o causa ore-care, capitanul se va afla în neputință de a scrie însuși actul, el va fi scris, în presinta sa, de ajutorul sau locotiitorul seu, și subscris de doui martori.
Articolul 537
Capitanul și persoanele echipajului nu pot, sub nici un cuvent, incarca în comptul lor, pe vas, nici un fel de marfa fără învoirea proprietarilor și fără sa platesca navlul, dacă nu sînt autorizați a face acesta prin condițiunile inrolarei lor.
Articolul 538
Persoanele echipajului înrolate cu luna, au dreptul la salariu din diua în care sînt înscrise pe rol dacă nu s'a convenit într'alt-fel.
Articolul 539
Cînd caletoria a fost împiedicată prin faptul proprietarilor, căpitanului sau inchirietorilor, înainte de plecarea vasului, marinarii inrolati pentru caletoria intrega sau cu luna au dreptul la plata dilelor servite, și ca despăgubire a retine ceea ce au primit înainte
Dacă nu li s'a plătit nimic înainte, marinarii inrolati cu luna primesc ca despăgubire salariul cuvenit pe o luna; cei ce au fost inrolati pentru caletoria întreaga, primesc o sumă corespundetore salariului pe o luna, facendu-se calculul dupe durata probabila a caletoriei, și dacă durata probabila nu trece peste o luna, primesc întreg salariul cu cat s'a învoit.
Cînd caletoria este împiedicată dupe plecarea vasului:
1) Marinarii inrolati pentru intrega caletorie au dreptul la tot salariul conform invoelei;
2) Marinarii inrolati cu luna au dreptul la salariul cuvenit pentru timpul cat au servit, și afară de acesta încă la o dreapta despăgubire în proportiune cu salariul cuvenit pentru restul duratei probabile a caletoriei pentru care se inrolase;
3) Marinarii inrolati pentru caletoria intrega sau cu luna au încă dreptul la cheltuelile pentru intorcere la locul de unde a plecat vasul, dacă capitanul sau altul interesat, sau autoritatea competința, nu le procura imbarcarea pe alt vas cu destinatiune pentru acel loc.
Articolul 540
Dacă comerciul cu locul de destinatiune al vasului este interdis, sau dacă vasul este oprit printr'un ordin al guvernului înainte de începerea caletoriei, marinarii nu au dreptul de cat la plata dilelor servite pînă atunci.
Articolul 541
Dacă interdicerea comerciului sau oprirea vasului se intempla în cursul caletoriei;
1) în cas de interdicere, marinarii au dreptul la plata salariului pentru timpul cat au servit;
2) în cas de oprire, marinarii inrolati cu luna au dreptul la jumetatea salariului pentru timpul cat tine oprirea, și marinarii inrolati pentru intrega caletorie au dreptul la salariul cuvenit prin inrolare.
Dacă se acordă vre-o despăgubire pentru interdicere sau pentru oprire, marinarii inrolati cu luna primesc restul salariului; iar cei inrolati pentru intrega caletorie primesc o adaogire de salariu în proportiune cu timpul cat a ținut oprirea; în ori-ce cas indemnitatea datorită tutulor marinarilor nu va putea trece peste a treia parte din indemnitatea acordată vasului.
Articolul 542
Dacă se prelungesce caletoria, suma salariului marinarilor inrolati pentru intrega caletorie se maresce în proportiune cu timpul prelungirii.
Articolul 543
Dacă descărcarea vasului se face de buna-voe într'un loc mai apropiat de cat cel aretat în contractul de închiriere, salariele nu sînt supuse la scădere.
Articolul 544
Marinarii inrolati cu parte la câștig sau navlu, nu au dreptul la plata dilelor servite, nici la despăgubire pentru caletoria împiedicată, intardiata sau prelungită din cas fortuit sau forta majoră.
Cînd caletoria este împiedicată, intardiata sau prelungită prin faptul încărcătorilor, persoanele echipajului iau parte la despăgubirile ce s'ar acorda vasului
Aceste despăgubiri sînt împărțite între proprietarii vasului și persoanele echipajului în aceeași proportiune în care s'ar fi împărțit între ei navlul.
Dacă împiedicarea provine din faptul căpitanului sau al proprietarilor, ei sînt datori despăgubirile cuvenite persoanelor echipajului .
Articolul 545
în cas de pradare, de sfaramare sau de naufragiu cu perderea intrega a vasului și a poverei, marinarii nu pot pretinde nici un salariu
Nu sînt însă obligați a restitui ceea ce li s'a dat prin anticipatiune.
Articolul 546
Dacă se scapa vre-o parte a vasului, marinarii inrolati pentru intrega caletorie sau cu luna sînt plătiți pentru timpul servit din remasitele vasului sau din ceea ce s'a putut scapa de prada.
Dacă lucrurile scapate sau redobendite nu ajung, sau dacă nu s'a scăpat sau redobendit de cat povara, ei sînt plătiți subsidiar din navlu.
Marinarii inrolati cu participarea la navlu, sînt plătiți în proportiune cu ceea ce s'a cîștigat din navlu.
Marinarii, în ori-ce condițiune inrolati, au dreptul la plata dilelor servite de ei pentru scăparea remasitelor vasului și lucrurile inecate.
Articolul 547
Marinarul ce se imbolnavesce în timpul caletoriei sau care e rănit în serviciul vasului, primesce salariul; el este căutat și îngrijit cu cheltuelile vasului
Dacă este rănit în îndeplinirea unui serviciu comandat în interesul vasului și poverei, e căutat și îngrijit cu cheltuelile vasului și poverei.
Cînd căutarea sanetatei cere ca marinarul să fie debarcat, capitanul va depune la autoritatea consulară a terei, sau la autoritatea competința a locului, suma ce se găsește necesară pentru insanetosire și intorcere în patrie.
În ori-ce cas, marinarul debarcat nu are dreptul la cheltuieli de căutare a sanetatei și la salariu pentru mai mult de patru luni din diua debarcarei.
Articolul 548
Dacă marinarul e rănit sau se imbolnavesce din gresela sa proprie, sau pe cînd se găsește pe uscat fără autorisare, cheltuelile pentru căutarea sanetatei sînt în sarcina sa, însă capitanul este dator sa i le înainteze.
Dacă marinarul trebuie să fie debarcat, capitanul ingrijesce pentru căutarea sanetatei lui și pentru intorcerea în patrie în modul aretat prin articolul precedent, afară de dreptul la restituire a cheltuielilor înaintate, și salariul nu i se plătește de cat pe timpul servit.
Articolul 549
În cas de morte a marinarului în timpul caletoriei:
1) Dacă era inrolat cu luna, salariul ce i se cuvine se datoresce moștenitorilor pînă la diua mortei sale;
2) Dacă era inrolat cu caletoria și more în timpul ducerei sau în portul de destinatiune, salariul se datoresce pe jumetate; iar cînd more în timpul intorcerei, salariul se datoresce întreg;
3) Dacă marinarul era inrolat cu parte la câștig sau la navlu, i se datoresce partea intrega, cînd more dupe începerea caletoriei:
Marinarului mort în aperarea vasului, se datoresce întreg salariul pentru tota caletoria, dacă vasul a scăpat.
Articolul 550
Marinarul prins și făcut prisonier pe vas are dreptul la salariu pînă în diua cînd a fost prins.
Dacă a fost prins și făcut prisonier pe cînd era trimis pe mare sau pe uscat pentru serviciul vasului, are dreptul la întregul salariu pînă în diua în care 'și-ar fi îndeplinit serviciul
La plata ia parte și marfa încărcată pe vas, dacă trimiterea s'a făcut și în interesul ei.
Articolul 551
Dacă în timpul inrolarei vasul este vîndut, persoanele echipajului au dreptul la intorcerea în patrie cu cheltuelile vasului și la plata salarielor.
Articolul 552
Capitanul poate concedia pe marinar înaintea termenului inrolarei și fără să fie obligat de a dovedi ca 'și-a călcat datoriele; dar este dator ca o-data cu congediul sa'i inlesnesca midlocele necesare pentru intorcerea în patrie.
Marinarul congediat fără causa bine-cuventata, afară de plată pentru serviciul îndeplinit, are dreptul la o indemnitate.
Dacă congediul este dat în portul în care s'a făcut înrolarea și înaintea plecării, indemnitatea este egala cu salariul pe o luna
Dacă congediul este dat dupe plecare sau într'un port al terei altul de cat acela în care s'a făcut înrolarea, indemnitatea este egala cu salariul pentru patru-deci dile.
Dacă congediul este dat afară din apele terei indemnitatea este egala cu salariul pentru o luna pe costele Marei-Negre din Europa; pentru duoe luni pe costele Marei Mediterane și cele-alte coste ale Marei-Negre; pentru patru luni pe ori-ce alte coste.
În nici unul din casurile de mai sus, capitanul nu poate să pretindă de la proprietarii vasului restituirea indemnizațiilor plătite, dacă congediul nu a fost dat cu consimtimentul lor.
Nici o indemnitate nu se datoresce marinarului congediat înainte de închiderea rolului echipajului .
Articolul 553
Persoanele echipajului au dreptul să fie întreținute pe vas, pînă cînd li se va plati salariele sau partea din profit ce li se cuvine.
Articolul 554
În lipsa de convențiune contrarie, persoanele echipajului , dupe terminarea inrolarei, sînt datore a'și continua serviciul pînă la ajungerea la destinatiune și descărcarea vasului
În schimb, au dreptul la plata și întreținere pentru tot timpul cat servesc dupe expirarea termenului inrolarei.
Dacă în timpul carantinei vasul trebuie să plece pentru o noua caletorie, persona ce nu voesce a se inrola are dreptul să fie debarcată în lazaret și plătită pînă cînd vasul va capeta libera practica.
Cheltuelile pentru întreținere, carantina și lazaret, sînt în sarcina vasului.
Articolul 555
Salariele și cîștigurile marinarilor nu pot fi cedate nici sechestrate de cat pentru alimente datorite dupe lege și pentru datorii către vas, născute cu ocasiunea serviciului pe vas
În primul din aceste casuri reținerea prin sechestru asupra salariului sau câștigului nu poate trece peste a treia parte.
Articolul 556
Dispositiunile privitore la salariele și îngrijirea marinarilor se aplică și la căpitan sau patron, precum și la oficeri sau ori-ce alta persona a echipajului .
Titlul IV DESPRE CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE
Capitolul 1 Dispositiuni generale
Articolul 557
Contractul de închiriere trebuie făcut prin act scris.
Actul trebuie să coprinda:
1) Numele, naționalitatea și capacitatea vasului;
2) Numele și pronumele inchirietorului și chiriașului;
3) Numele și pronumele căpitanului sau patronului;
4) Locul și timpul ce s'a stabilit pentru încărcare și descărcare;
5) Navlul (chiria);
6) Dacă închirierea se raporta la întregul vas sau numai la o parte a lui;
7) Indemnitatea ce s'ar cuveni în cas de intardiare.
Proba prin scris nu este necesară dacă închirierea are de obiect vasele și caletoriele aretate la art. 511.
Articolul 558
Schimbarea căpitanului sau a patronului aretat în act, chiar dupe congediul dat de proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele contractului de inchiriare, dacă nu s'a convenit într'alt-fel.
Articolul 559
Timpul încărcării sau al descarcarei vasului se stabilește prin convențiunea părților; în lipsa de asemenea convențiuni, el se determina de oficiul maritim local.
Articolul 560
Dacă inchiriarea este cu luna sau pe un timp ore-care și nu este hotarita de cînd începe, ea curge din diua cînd începe încărcarea lucrurilor ce sînt de transportat pînă la diua cînd sînt descărcate la locul de destinatiune.
Articolul 561
Dacă înainte de plecarea vasului caletoria pentru locul de destinatiune este împiedicată prin faptul vre-unui guvern străin, contractul este desființat și nici una dintre părți nu datoreza celei-alte vre-o despăgubire.
Cheltuelile pentru încărcare și descărcare privesc pe încărcător.
Articolul 562
Dacă plecarea vasului sau continuarea caletoriei este împiedicată pentru cat-va timp, din cas fortuit sau forta majoră, contractul subzistă, și nu e loc la adăugire de navlu (chirie) sau la despăgubire din causa intardierei.
Pe cat timp tine împiedicarea, încărcătorul poate descarca cu cheltuiala sa lucrurile sale, cu obligațiune însă de a le reincarca sau de a despăgubi pe căpitan; pentru îndeplinirea acestei obligațiuni el va da cauțiune.
Articolul 563
În cas de blocus al portului de destinatiune sau alt cas fortuit ori de forta majoră, care ar împiedica intrarea vasului în acel port, capitanul, dacă nu are ordine sau dacă ordinele primite nu se pot executa, este dator sa lucreze în cel mai bun mod pentru aperarea intereselor încărcătorului, ori intrand în alt port vecin, ori intorcendu-se la portul de unde a plecat.
Articolul 564
Dispositiunile art. 440 se aplică și la contractul de inchiriare prevedut în acest capitol.
Capitolul 2 Despre polița de încărcare
Articolul 565
Polița de încărcare trebuie să coprinda: natura, specia, calitatea și cantitatea lucrurilor încărcate.
Ea va fi datată și va areta:
1) Persona încărcătorului și reședința sa;
2) Persona căreia este îndreptată expedițiunea și reședința sa;
3) Numele și pronumele căpitanului sau patronului;
4) Numele, naționalitatea și capacitatea vasului;
5) Locul plecării și acel al destinatiunii;
6) Navlul (chiria).
Vor fi însemnate pe marginea poliței mărcile și numerele lucrurilor încărcate.
Polița poate fi la ordin sau la purtător; în primul cas formele și efectele girului sînt regulate prin dispositiunile titlului IX al primei cărți.
Polița nu poate fi subscrisă de căpitan înainte de încărcare.
Articolul 566
Polița de încărcare va fi facuta în patru originale, destinate căpitanului, proprietarului sau armatorului vasului, încărcătorului și persoanei căreia lucrurile încărcate trebuiesc predate.
Pe fie-care original se va areta persona căreia este destinată.
Dacă încărcătorul cere unul sau mai multe duplicate ale originalului destinat persoanei căreia sînt a se preda lucrurile încărcate, se vor aplica dispositiunile art. 299 și 300.
Originalele destinate căpitanului și proprietarului sau armatorului vasului sînt subscrise de către încărcător; cele-alte de către căpitan.
Subscrierea și predarea respectiva a originalelor vor avea loc în doue-deci și patru de ore dupe terminarea încărcării.
Încărcătorul va preda în același termen căpitanului, facturile lucrurilor încărcate și chitanțele de plată sau certificatele de cauțiune ale vamei.
Articolul 567
Capitanul va preda la locul de destinatiune mărfurile celui care 'i va presinta polița de încărcare ori-care ar fi numerul ei, dacă nu i s'a notificat vre-o opositiune.
În cas de opositiune, sau dacă se presinta mai mulți purtători ai poliței de încărcare, capitanul, cu autorisatia justiției, va depune mărfurile în locurile ce i se va desemna; el va putea încă să obțină autorisatiunea de a vinde o parte dintr'ensele pentru plata navlului.
Articolul 568
Polița de încărcare formată în modul stabilit mai sus, face proba fața cu tote părțile interesate în încărcare, precum și între ele și asiguratori.
Articolul 569
În cas de deosebire între polițele aceleiași încărcări, face proba aceea ce se afla la căpitan, dacă este scrisă în întreg de către încărcător sau de către comisionarul seu; aceea ce este presintata de către încărcător sau de către persona căreia este adresată expedițiunea face proba, dacă este scrisă în întreg de căpitan.
Articolul 570
Comisionarul sau destinatarul care a primit lucrurile aretate în polița de încărcare sau în contractul de închiriere, este dator, la cerere, a da căpitanului chitanța de primire; alt-fel este respundetor de cheltuelile făcute și de pagubele ocasionate chiar prin intardiere.
Capitolul 3 Despre navlu (chirie)
Articolul 571
Navlul se reguleza prin convențiunea părților și se probeza prin contractul de închiriere sau prin polița de încărcare.
Navlul poate avea de obiect:
a) Întregul vas sau o parte a lui, pentru una sau mai multe caletorii, sau pentru un timp determinat;
b) Transportul unor lucruri determinate dupe numer, greutate sau volum.
Articolul 572
Capitanul care a făcut declarațiune ca vasul este de o capacitate mai mare sau mai mica de cat cea adevarata, este respundetor de ori-ce daune către chiriașul vasului.
Nu se socotesce ca erore în declarațiune, dacă diferinta nu trece peste a duoe-decea parte, sau dacă declarațiunea este conformă cu actul de naționalitate.
Articolul 573
Dacă vasul este închiriat în întregul seu și dacă chiriașul nu da tota povara, capitanul nu poate, fără învoirea acestuia, sa încarce alte lucruri
Chiriașul se folosesce de navlul lucrurilor ce completeza povara.
Articolul 574
Chiriașul care înainte de plecarea vasului declara că nu mai face caletoria fără sa fi încărcat ceva, e dator a plati jumetatea navlului.
Dacă nu a declarat că nu mai voesce a face caletoria sau dacă incarca o cantitate mai mica de cat cea învoită, e dator a plati navlul întreg.
Dacă incarca o cantitate mai mare, e dator sa platesca pentru excedent, în raport cu navlul convenit.
Articolul 575
Dacă contractul de închiriere are de obiect transportul unor lucruri determinate, încărcătorul poate înainte de plecarea vasului sa 'și retragă lucrurile încărcate, plătind însă jumetatea navlului.
În asemenea cas, cheltuelile de încărcare, de descărcare și de reîncărcare a lucrurilor ce trebuiesc transportate, precum și cheltuelile pentru intardiere privesc pe încărcător.
Articolul 576
Capitanul poate da afară din vas la locul încărcării lucrurile ce găsesc că nu i 'au fost declarate, sau sa cera pentru navlul lor cel mai mare preț cari se platesce în același loc pentru lucrurile de același fel.
Articolul 577
Încărcătorul care, în timpul caletoriei, retrage lucrurile încărcate, e dator a plati navlul întreg și tote cheltuelile causate de descărcare.
Dacă lucrurile sînt retrase prin faptul și din culpa căpitanului, acesta este responsabil de daune și cheltuieli.
Articolul 578
Dacă vasul intardiaza la plecare, în cursul caletoriei sau la locul de descărcare, prin faptul chiriașului, acesta este respundetor de cheltuelile intardierei.
Dacă vasul închiriat pentru ducere și intorcere se înapoiază neincarcat sau încărcat în parte, se datoresce navlul întreg, afară de despăgubirea ce s'ar cuveni pentru intardiere.
Articolul 579
Capitanul e dator chiriașului despăgubire, dacă prin faptul seu vasul a intardiat la plecare, în timpul caletoriei sau la locul descarcarei.
Articolul 580
Dacă, din cas fortuit sau forta majoră, capitanul este silit sa 'și repare vasul în cursul caletoriei, chiriașul este dator sa aștepte sau sa platesca navlu întreg.
Dacă vasul nu se poate repara, navlul se datoreza în proportiune cu caletoria facuta.
Dacă pentru transportul lucrurilor încărcate la locul de destinatiune capitanul inchiriase un alt vas, noua inchiriare se socotesce facuta în comptul încărcătorului.
Articolul 581
Capitanul perde navlul și e ținut la despăgubire către chiriaș, dacă acesta probează ca vasul nu era în stare a naviga cînd a plecat.
Proba este admisă chiar contra actelor de visita.
Articolul 582
Cînd s'ar interdice comerciul cu tera către cari caletoresce vasul, capitanul are dreptul la navlul întreg cu tote ca vasul ar fi constrâns să se intorca încărcat la locul de plecare; dar dacă vasul e închiriat pentru ducere și intorcere, se datoresce jumetatea navlului întreg sau a celor două navluri socotite la un loc.
Articolul 583
Dacă vasul e închiriat pentru a merge într'un port spre a lua o povara și a o duce în alt port, și interdictiunea de comerciu supravine pe cînd vasul caletoresce spre a lua acea povara, capitanul are drept la cheltuelile făcute în executarea contractului și la o indemnitate ce se va hotărî dupe impregiurari.
Articolul 584
Dacă vasul în cursul caletoriei este oprit din ordinul unui Stat străin, sau constrâns a se adăposti într'un port pentru a'și repara stricăciunile, chiar cu voința suferite pentru scăparea comuna, nu se datoresce vre-un navlu în timpul oprirei sau sederei în port cînd vasul a fost închiriat cu luna; nici adaogire de navlu cînd a fost închiriat cu caletoria.
Articolul 585
Navlul este datorit pentru lucrurile încărcate pe cari capitanul a fost silit a le vinde, a le pune în gagiu, sau a le întrebuința pentru necesitățile urgente ale vasului.
Cu tote acestea, capitanul este dator a restitui proprietarilor valoarea ce aceste lucruri ar avea la locul descarcarei, dacă vasul a ajuns bine în port.
Cînd vasul s'a perdut capitanul va restitui proprietarilor lucrurile vîndute sau întrebuințate, prețul ce a luat pentru densele, și pentru cele date în gagiu suma luată în împrumut, retinend în același timp navlul aretat în polițele de încărcare.
În ambele casuri, proprietarii au dreptul să facă abandonul.
Dacă din acesta causa resulta vre-o pierdere pentru proprietarii lucrurilor întrebuințate, vîndute sau date în gagiu, perderea este împărțită prin contribuțiuni asupra valorilor și asupra tuturor lucrurilor ajunse la destinatiune, sau a celor ce au fost scapate de naufragiu, în urma evenimentelor maritime cari au necesitat întrebuințarea, vindarea sau gagiul.
Articolul 586
Capitanul are dreptul la navlu asupra lucrurilor aruncate în mare pentru scăparea comuna, intrand în contributiune dupe regulile aretate în titlul VII, cap. II al acestei cărți.
Articolul 587
Nu se datoresce navlu pentru lucrurile perdute prin naufragiu, rapite de pirati sau luate de inamici, și capitanul e dator sa restitue navlul ce 'i se va fi plătit înainte, dacă nu exista convențiune contrarie.
Articolul 588
Dacă vasul și lucrurile încărcate sînt rescumperate sau sînt scapate de naufragiu, capitanul are drept navlu pînă la locul unde vasul a fost pradat sau a naufragiat; iar dacă duce lucrurile încărcate la locul destinatiunei lor, el are drept la navlul întreg, contribuind cu partea sa la rescumperare.
Contribuțiunea pentru rescumperare se face dupe prețul curent al lucrurilor încărcate la locul descarcarei, scadendu-se cheltuelile, și asupra jumetatei vasului și navlului.
Salariele marinarilor sînt scutite de contributiune.
Articolul 589
Dacă destinatarul lucrurilor încărcate refusa a le primi, capitanul poate cu autorisatiunea justiției a face să se vinda cantitatea necesară pentru plata navlului și a pune în deposit ceea ce remane.
Dacă prețul resultat din vindarea lucrurilor nu ajunge pentru plata navlului, capitanul conserva dreptul sau pentru rest contra încărcătorului.
Articolul 590
Capitanul nu poate retine lucrurile încărcate în cas de neplata a navlului
Are dreptul însă, în timpul descarcarei, sa cera ca ele să se depună în o a treia mana pînă la plata navlului.
Articolul 591
În nici un cas încărcătorul nu poate cere scăderea navlului.
Încărcătorul nu poate lasă, drept prețul navlului, lucrurile încărcate scadute în valoare, sau stricate prin vitiul lor propriu, din cas fortuit sau forta majoră
Cu tote acestea, dacă vinul, oleul sau alte lichide s'au scurs, butile ce le contineau, remase gole sau aproape gole, pot fi lăsate pentru navlul ce urma a se plati pentru densele.
Capitolul 4 Despre caletori
Articolul 592
Contractul de închiriere pentru transport de caletori, în lipsa de convențiune specială, se reguleza dupe urmatorele dispositiuni.
Articolul 593
Cînd caletoria nu mai are loc înainte de plecarea vasului:
1) Dacă caletorul nu vine pe vas la timpul oportun, se datoresce navlu întreg căpitanului;
2) Dacă caletoria nu se mai face dupe declarațiunea caletorului sau din causa de morte, bola, ori alt cas fortuit sau de forta majoră, privind persona sa, navlul se datoresce pe jumetate, scadendu-se cheltulile de hrana pentru cat trebuia sa țină caletoria, dacă acestea au fost coprinse în navlu;
3) Dacă caletoria se împiedica prin faptul căpitanului, caletorul are dreptul la despăgubire;
4) Dacă nu mai are loc din cas fortuit sau forta majoră, privind vasul, contractul este desființat și navlul plătit înainte se restitue, dar fără drept de despăgubire, nici pentru o parte nici pentru cea-alta.
Articolul 594
Cînd caletoria inceteza dupe plecarea vasului:
1) Dacă caletorul debarca în vre-un port de buna-voe, platesce navlul întreg;
2) Dacă capitanul nu vrea sa continue caletoria sau, prin culpa sa, face pe caletor sa debarce în alt port, e dator despăgubire;
3) Dacă caletoria inceteza din cas fortuit sau forta majoră, privind vasul sau persona caletorului, navlul se datoresce în proportiune cu calea facuta.
Nu se platesce nici un navlu de către moștenitorii caletorului mort în naufragiu, dar nici navlul plătit nu se restitue.
Articolul 595
În cas de intardiere a plecării vasului, caletorul are dreptul la locuinta și chiar la hrana pe bord în timpul intardierei, dacă hrana e coprinsa în navlu, afară de dreptul la despăgubire cînd intardierea nu provine din cas fortuit sau forta majoră.
Dacă intardierea trece peste dece dile, caletorul poate resilia contractul; în acest cas, trebuie să i se restitue navlul întreg.
Dacă intardierea este causata de timpul reu, caletorul nu poate desfiinta contractul, de cat perdend a treia parte din navlu.
Faptul ca timpul este reu se recunosce și se declara de către capitanul portului respectiv.
Articolul 596
Vasul închiriat exclusiv pentru transport de caletori, trebuie să 'i ducă direct, ori în ce numer ar fi, la portul de destinatiune, oprindu-se la stațiunile anunțate înaintea contractului de închiriere sau la cele obișnuite .
Dacă vasul, se abate din cale sau se opresce din voința sau faptul căpitanului, caletorii continua a primi locuinta și hrana în socotela vasului și au drept la despăgubire, pe lîngă facultatea de a resilia contractul.
Dacă vasul, afară de caletori, are încărcate mărfuri sau alte obiecte, capitanul are facultatea de a se opri, în timpul caletoriei, pentru descărcare.
Articolul 597
Dacă vasul, în timpul caletoriei, intampina vre-o intardiere în urma unei opriri ordonată de un Stat străin, sau pentru trebuințe de reparațiuni:
1) Caletorul, cînd nu voesce sa aștepte ca sa înceteze oprirea sau ca să se facă și să se termine reparațiunile, poate resilia contractul, plătind navlul în proportiune cu caletoria facuta;
2) Dacă prefera a aștepta sa continue caletoria, nu datoresce nici o adaogire de navlu, dar urmeza a se hrani cu cheltuiala sa în timpul oprirei sau al reparațiunilor.
Articolul 598
Hrana caletorului în timpul caletoriei se presupune ca se coprinde în navlu; dacă s'a convenit într'alt-fel, capitanul este dator în timpul caletoriei, și la cas de trebuinta, sa 'i-o procure pe adeveratul preț.
Articolul 599
Dacă vasul este în totul sau în parte închiriat pentru a transporta caletori, de și numerul lor nu este indicat, drepturile chiriașului și ale inchirietorului sînt regulate dupe dispositiunile capitolului III din acest titlu, dacă nu ar fi incompatibile cu obiectul contractului.
Articolul 600
Se aplica, în privinta lucrurilor ce caletorul aduce cu sine pe vas, dispositiunile contractului de navlu, dar nu se datoresce, dacă nu s'a stipulat alt-fel, plata deosebită.
Titlul V DESPRE ÎMPRUMUTUL MARITIM
Articolul 601
Contractul de împrumut maritim, în sensul codicelui comercial, este un împrumut făcut de către capitanul unui vas în virtutea puterilor ce'i da legea și prin cari el da garanție vasul, navlul, totalitatea sau o parte din mărfurile încărcate, cu condițiune ca suma împrumutată sa o perda împrumutătorul dacă lucrurile date în garanție ar peri; iar dacă ele vor ajunge bine în port, împrumutătorul sa'și primească banii împreună și cu prima convenită între părți.
Prima convenită se numesce folos maritim.
Articolul 602
Contractul de împrumut maritim trebuie făcut prin act scris, alt-fel remane simplu împrumut și nu produce de cat interese legale.
Înscrisul va coprinde:
1) Capitalul împrumutat și suma cuvenită ca interes sau folos maritim;
2) Lucrurile asupra cărora împrumutul e asigurat;
3) Numele vasului;
4) Numele și pronumele căpitanului sau patronului;
5) Persona cari da banii și aceea care primesce împrumutul;
6) Pentru ce caletorie, și pentru cat timp e făcut împrumutul;
7) Timpul și locul platei.
Articolul 603
Împrumutul maritim asupra vasului sau asupra unei porțiuni din el, făcut în tera, se va transcrie în registrele oficiului maritim al circumscriptiunei unde s'a făcut, adnotîndu-se și pe actul de naționalitate al vasului.
Dacă împrumutul este făcut în tera străină, va fi transcris în registrele consulatului român al locului unde este stipulat, adnotîndu-se și pe actul de naționalitate al vasului.
Autoritatea maritima și cea consulară a terei în strainetate, vor tramite copie dupe actul de împrumut la oficiul maaritim unde este înscris vasul.
Actul nu va putea fi transcris în registre, dacă nu se va presinta în același timp și actul de naționalitate al vasului.
Împrumutul maritim făcut într'o tera străină unde nu este autoritate consulară română, nici alt cine-va cari sa'i țină locul, se va adnota, prin îngrijirea căpitanului vasului, pe actul de naționalitate, de către autoritatea locală competinte a da autorisatiunea, sau de un alt funcționar public din acea localitate.
Capitanul care nu dovedesce îndeplinirea acestei formalități, e obligat personal la plata împrumutului maritim.
Originalul sau o copie autentică a contractului se va expedia împreună cu copia autentică a actului de autorisatiune autorității consulare române cea mai apropiată, cari le va transcrie în registre și le va trimite oficiului maritim competinte din tera.
Contractul nu se poate opune celor de al treilea de cat de la data adnotării pe actul de naționalitate.
În casurile prevedute de art. 499 și 519 se aplică și dispositiunile acelor articole.
Articolul 604
Actul de împrumut maritim, dacă este la ordin, poate fi transmis prin gir.
Formele și efectele girului sînt regulate dupe dispositiunile titlului IX al cartei anteiu.
Garanția de plată se întinde și la folosul maritim, dacă nu este convențiune contrarie.
Articolul 605
Împrumutul maritim poate fi constituit:
1) Asupra întregului vas a a unei părți din el;
2) Asupra uneltelor, instrumentelor și armamentului;
3) Asupra navlului;
4) Asupra vasului, navlului și poverei împreună.
Împrumutul maritim nu se poate face asupra salarielor sau asupra participarei la câștig a marinarilor și a omenilor de mare; dacă, cu tote acestea împrumutul are loc, împrumutătorul are drept numai la plata capitalului fără interese.
Articolul 606
Împrumutul maritim, care întrece valoarea lucrurilor asupra cărora a fost constituit, are tărie pentru avea valoare dupe prețuirea facuta sau convenită; iar restul sumei împrumutată se respunde cu procente dupe cursul pieței.
Dacă însă a fost frauda din partea împrumutatului, împrumutătorul are dreptul a cere anularea contractului și restituirea sumei împrumutate cu procentele de mai sus.
Profitul ce se spera asupra lucrurilor încărcate nu se socotesce ca exces de valoare, dacă acesta s'a declarat în mod expres.
Articolul 607
Împrumutul maritim nu poate fi contractat de cat de proprietarii lucrurilor date în granatie sau de către împuterniciții lor speciali, afară de drepturile acordate căpitanului prin art. 517 și 519.
Articolul 608
Din diua în care capitalul împrumutat și folosul maritim au devenit exigibile, nu se datoresce de cat procentele legale la intrega suma.
Articolul 609
Dacă caletoria s'a întrerupt înainte de începerea riscurilor, împrumutatul e dator sa restitue banii cu procente legali din diua împrumutului
Dacă însă întreruperea caletoriei a avut loc prin chiar faptul seu, el este dator procente dupe cursul pieței cînd acesta ar fi superior procentelor legali, și deosebit de acesta sa platesca despăgubirea cuvenită asiguratorului, dacă împrumutul a fost asigurat.
Articolul 610
Împrumutătorul nu risca nimic în cas de schimbare a itinerariului, a caletoriei sau a vasului, declarate în contract, afară numai dacă schimbarea a avut loc din cas fortuit sau forta majoră.
Asemenea nu risca nimic împrumutătorul cînd împrumutatul se abține sau face o declarațiune falsa, care ar putea sa micșoreze tema de pericole sau sa schimbe obiectul.
Schimbarea căpitanului sau a patronului, chiar prin congediul dat de proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele contractului, dacă nu este convențiune contrarie.
Articolul 611
Dacă lucrurile asupra cărora s'a constituit împrumutul maritim sînt cu totul perdute din cas fortuit sau forta majoră, în timpul și locul pentru cari împrumutătorul 'și-a luat respunderea de riscuri, împrumutatul este liberat de plată.
Dacă perderea e parțială, plata sumelor împrumutate e redusă la valoarea lucrurilor afectate împrumutului și cari au fost scapate, afară de plată cheltuielilor pentru scăpare și a creanțelor privilegiate cărora s'ar cuveni preferinta.
Cînd împrumutul e făcut asupra navlului, plata, în cas de sinistru, e redusă la ceea-ce se datoresce de către chiriaș, scadendu-se mai anteiu salariele persoanelor echipajului pentru cea din urma caletorie și contributiunea cheltuielilor pentru scăparea vasului.
Dacă lucrul asupra căruia s'a constituit împrumutul maritim este și asigurat, valoarea partei ce s'a scăpat se împarte între împrumutător numai pentru capital, și asigurator numai pentru sumele asigurate, în proportiune cu interesul fie-căruia.
Articolul 612
Împrumutătorul nu sufere pierderile și daunele causate prin vitiul inerinte lucrului afectat la asigurarea platei, sau pe acelea cari sînt causate prin faptul debitorului.
Articolul 613
Timpul riscurilor, dacă nu este determinat prin contract, începe:
1) În privinta vasului, accesorielor lui și navlului, din momentul în care vasul părăsește portul, pînă în diua cînd arunca ancora în portul de destinatiune;
2) În privinta poverei, din momentul în care lucrurile se incarca în vas sau în barci pentru a fi transportate pe vas pînă în diua cînd s'a descărcat pe uscat, la locul de destinatiune.
Articolul 614
Cel ce se imprumuta pe mărfuri transportate, nu este liberat de plată prin perderea vasului și a poverei, dacă nu dovedesce ca se găsea pe vas lucruri încărcate pe comptul seu pînă la concurenta sumei luată cu împrumut.
Articolul 615
Împrumutătorii contribuesc și ei la avariele comune spre ușurarea celor împrumutați; ori-ce convențiune contrarie este nulă.
Avariele particulare nu sînt în sarcina imprumutatorilor, dacă nu s'a convenit ast-fel; dar dacă prin faptul unor asemenea avarii lucrurile afectate împrumutului nu ajung sa satisfacă pe creditor, sufere și acesta paguba ce resulta.
Titlul VI DESPRE ASIGURAREA ÎN CONTRA RISCURILOR NAVIGATIUNEI
Capitolul 1 Despre contractul de asigurare și despre obligațiunile asiguratorului și asiguratului
Articolul 616
Regulile stabilite în titlul XIII al cartei I se aplică și la asigurările contra riscurilor navigatiunei, întru cat ele nu vor fi incompatibile cu asigurările maritime și nu vor fi modificate prin dispositiunile urmatore.
Societățile de asigurare mutuala, maritima, sînt supuse și dispositiunilor titlului VIII din aceiași carte.
Articolul 617
Polița de asigurare, afară de regulile stbilite prin art. 445, va coprinde:
1) Numele, specia, naționalitatea și capacitatea vasului;
2) Numele și pronumele căpitanului sau patronului;
3) Locul unde obiectele asigurate au fost sau trebuiesc să fie încărcate;
4) Portul din cari vasul a plecat sau trebuie să plece;
5) Porturile în cari vasul trebuie să încarce și sa descarce și în cari are să între.
Dacă indicatiunile de mai sus nu se pot face, sau pentru ca asiguratul nu este în stare să le procure, sau din causa naturei speciale a contractului, vor fi suplinite prin altele în stare de a determina obiectul asigurări .
Articolul 618
Asigurarea poate avea ca obiect:
1) Vasul, cu abur sau pânze, gol sau încărcat, armat sau nearmat, singur sau acompaniat;
2) Mașinile, uneltele, instrumentele, armamentul, dotațiunea și provisiunile;
3) Navlul caletorilor și al lucrurilor încărcate, pe lîngă care se poate prevedea și salariele omenilor de echipagiu;
4) Lucrurile încărcate;
5) Sumele date cu împrumut maritim;
6) Sumele plătite sau datorite pentru avarii comune și cheltuelile făcute sau datorite pentru avarii particulare, cînd nu ar fi acoperite prin împrumut;
7) Și în general ori-ce lucruri cari se pot prețui în bani și sînt supuse la riscurile navigatiunei.
Asemenea poate fi facuta asupra totalitatei sau a unei părți din sus disele lucruri împreună sau deosebit.
Articolul 619
Asigurarea e nulă dacă are de obiect:
Sumele luate cu împrumut maritim.
Lucrurile cari serv drept garanție împrumutului maritim nu pot fi asigurate de cat pentru partea valorei ce trece peste suma împrumutată.
Articolul 620
Dacă, fără frauda, s'au făcut mai multe asigurări asupra acelorași lucruri de către deosebiți interesați sau de către mai mulți represintanti ai aceleiași persoane ce au lucrat fără însărcinare specială, tote asigurările sînt valabile pînă la concurenta valorei lucrurilor.
Cei interesați au acțiune contra ori-căruia dintre asiguratori dupe alegere, afară de recursul asiguratorului care a plătit contra celor-alți, în proportiune cu interesul fie-căruia.
Articolul 621
Asigurarea poate fi facuta în timp de pace sau în timp de resboiu, înainte sau în cursul caletoriei vasului.
Poate fi facuta pentru o caletorie, sau pentru un timp determinat.
Asigurarea pentru o caletorie poate fi facuta numai pentru ducere sau numai pentru intorcere, sau pentru ducere și intorcere.
Asigurarea pe un timp determinat se socotesce facuta pentru ori-ce navigațiune sau stațiune a vasului în timpul convenit, afară de o convențiune specială.
Articolul 622
Adaogirea de prima convenită în timp de pace pentru timpul de resboiu ce ar putea supraveni, și a carei suma nu ar fi determinata prin contract, va fi stabilită de judecată, avendu-se în vedere riscurile, impregiurarile și convențiunile fie-carei polițe de asigurare.
Articolul 623
Dacă contractul de asigurare nu determina timpul riscurilor, se vor observa regulile urmatore:
În asigurările pentru un timp determinat, riscurile încep de la data poliței și iau sfersit la timpul convenit.
În asigurările pentru o caletorie, riscurile încep și se sfersesc la timpul aretat în art. 613
Dacă însă asigurarea e facuta dupe începerea caletoriei, riscurile se socotesc de la data poliței.
Dacă descărcarea lucrurilor asigurate este intardiata prin culpa destinatarului, riscurile inceteza pentru asigurator dupe o luna de la ajungerea vasului la locul de destinatiune.
Articolul 624
Lucrurile încărcate pot fi asigurate:
Sau pentru prețul cu care s'au cumperat, adaugîndu-se cheltuelile de încărcare și navlul;
Sau pentru prețul curent la locul de destinatiune, dupe ajungerea lor, fără avarii.
Prețuirea facuta prin contract lucrurilor încărcate fără o alta explicatiune, se poate referi la amendoue aceste casuri, și nu vor fi aplicabile dispositiunilor art. 453, dacă ea nu trece peste cel mai mare din prețurile menționate.
O asemenea prețuire se socotesce în tot-d'a-una ca s'a făcut dupe declarațiunea asiguratului dacă nu a fost precedată de o estimațiune primită de asigurator, și pentru acest cuvent ea este supusă regulei stabilită în secundul aliniat al art. 460.
Articolul 625
Dacă se stipulează prin contract ca prețul lucrărilor asigurate să fie plătit în moneta străină, lucrurile vor fi prețuite în moneta terei dupe cursul ce va avea în timpul subscrierei poliței, afară de convențiune contrarie.
Articolul 626
Cînd chiar prin faptul asiguratului caletoria, înainte de începerea riscurilor nu are loc, asigurarea n'are nici un efect și asiguratorul primesce, în acest cas, ca indemnitate jumetate din prima stipulată și nu mai mult de o jumetate la suta din suma asigurata.
Articolul 627
Sînt în riscul asiguratorului pierderile și pagubele ce se intempla lucrurilor asigurate, din furtuna, naufragiu, azvarlire pe terenuri sau pe stanci, lovire intemplatore a vaselor, schimbări silite de cale, de caletorie sau de vas, din causa de aruncare în mare, explosiune, foc, prindere, pirateria și în general din causa vre-cărui alt accident de mare.
Asiguratorul nu este responsabil de pierderile și pagubele provenind numai din vitiul inerinte al lucrului asigurat.
Articolul 628
Riscurie de resbel nu sînt în sarcina asiguratorului, dacă nu este convențiune expresă
Dacă asiguratorul 'și-a luat asupra-și riscurile de resbel fără a le determina precis, el respunde de pierderile și pagubele intemplate lucrurilor asigurate din causa ostilităților, represalielor, opririlor, prinderilor sau vexațiunilor de ori-ce natura din partea vre-unui Stat amic sau inamic, de drept sau de fapt, recunoscut sau nerecunoscut, și în general pentru tote faptele și accidentele de resbel.
Articolul 629
Ori-ce schimbare de cale, de caletorie sau de vas, provenind din faptul asiguratului, nu sînt în sarcina asiguratorului; acesta are drept la prima dacă au început riscurile.
Schimbarea căpitanului sau patronului, chiar prin congediul dat de către proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele asigurări , afară însă de dispositiunile articolului următor.
Articolul 630
Asiguratorul nu este responsabil de culpta sau prevaricatiunile căpitanului sau omenilor echipajului , dacă nu s'a convenit într'alt-fel.
O asemenea convențiune însă este nulă dacă se raporta la un căpitan anume aretat în contract, cînd asiguratul 'l congediaza și 'l inlocuesce printr'un altul fără consimtimentul asiguratorului.
Articolul 631
Asiguratul nu participa la cheltuelile de navigațiune, de calauzia, de ernatic, de carantina, nici la taxele de ori-ce fel, și nici la drepturile impuse asupra vasului sau poverei.
Articolul 632
Dacă contractul are de obiect asigurarea mărfurilor pentru ducere și intorcere, și ajungend vasul la prima destinatiune se intorce gol ori neincarcat deplin, asiguratorul are dreptul numai la duoe treimi din prima de asigurare convenită, dacă nu exista convențiune contrarie.
Articolul 633
Dacă asigurarea s'a făcut separat pentru lucrurile ce trebuiesc încărcate pe mai multe vase cu aretare de câtă anume suma s'a asigurat în fie-care, și povara intrega este pusă pe un singur vas sau pe un numer de vase mai mic de cat cel aretat în contract, asiguratorul nu respunde mai mult de cat suma asigurata din vasul care a primit povara, de și s'ar pierde tote cele-l'alte vase aretate; cu tote acestea, asiguratorul are dreptul la indemnitatea stabilită prin art. 626 pentru sumele în privinta cărora asigurara remane fără efect.
Articolul 634
Dacă capitanul are facultatea de a intră în mai multe porturi spre a completa sau schimba povara, asiguratorul respunde de riscurile la cari sînt supuse lucrurile asigurate, numai cat timp ele sînt pe vas, afară dacă nu s'a stipulat într'alt-fel.
Articolul 635
Asiguratorul nu mai respunde de riscuri și are dreptul la prima, dacă asiguratul expediază vasul într'un loc mai departat de cat cel aretat în contract, de și aflat pe aceeași cale.
Asigurarea 'și produce efectele dacă caletoria se scurteza, oprindu-se vasul într'un loc mai apropiat, în care putea sa staționeze.
Articolul 636
Obligațiunea asiguratorului este marginita la suma asigurata.
Dacă în timpul cat tine asigurarea lucrurile asigurate sufer mai multe sinistre succesive, asiguratul trebuie în tot-d'a-una sa țină socotela, chiar în cas de abandon, de sumele ce i s'a plătit sau i se datoresce pentru sinistrele precedente.
Articolul 637
Clausa "fără de avaria" liberează pe asigurator de ori-ce avaria comuna sau particulară, exceptându-se casurile de abandon
În aceste casuri, asiguratul poate alege între abandon și exercițiul acțiunii pentru avaria.
Articolul 638
Pentru verificarea pagubelor de cari este respundetor asiguratorul, asiguratul este dator a'i notifica tote incunosciintarile ce a primit
Notificatiunea trebuie facuta în trei dile de la primirea incunosciintarei, sub pedepsa de despăgubire.
Aceeași obligațiune are asiguratul pentru povara, cînd vasul a fost declarat ca nefiind în stare a naviga, cu tote ca povara nu va fi suferit alta stricăciune din causa sinistrului intemplat.
Articolul 639
Asiguratul este dator sa notifice asiguratorului, în trei dile de la primire, actele doveditore ca lucrurile asigurate au fost expuse riscurilor și ca s'au perdut.
Asiguratorul poate face proba contraria celor ce resulta din actele presentate de asigurat.
Admiterea probei contraria nu suspenda însă condamnarea asiguratorului la plata sumei asigurata, dacă asiguratul da cauțiune.
Dacă în timp de patru ani nu a fost facuta cererea în judecata, cauțiunea este liberată.
Articolul 640
În cas de pierdere de mărfuri încărcate pe vas în comptul căpitanului, acesta e dator să justifice proprietatea lor cu probe admise de legea comercială, și povara cu o polița de încărcare, subscrisă de doui dintre fruntasii echipajului .
Ori-ce om al echipajului sau caletorul care aduce din strainetate mărfuri asigurate în tera, trebuie să consemneze polița de încărcare la consulul român din locul unde se face încărcarea, sau, în lipsa, la autoritatea locală.
Articolul 641
În ori-ce cas de sinistru, capitanul și asiguratul sau insarcinatul seu sînt datori sa dea ajutor pentru scăparea și conservarea lucrurilor asigurate, fără prejuditiul drepturilor lor fața cu asiguratorul
Cheltuelile făcute trebuiesc plătite pînă la concurenta valorei lucrurilor scapate.
Asiguratorii și agenții sau insarcinatii lor pot, în înțelegere cu capitanul, cu asigurații și cu insarcinatii lor, sau cu fie-care dintre ei, sa ia mesuri pentru scăparea lucrurilor asigurate și pentru conservarea lor, fără prejuditiul vre-unui drept.
Articolul 642
Asiguratul notificând asiguratorului incunosciintarile primite, 'și poate reserva dreptul de a cere prin act separat plata ce i se datoresce prin asigurare.
Articolul 643
Asiguratorul este dator sa platesca sumele datorite;
În cas de simpla avaria, în termen de trei-deci dile de cînd i s'a notificat lichidațiunea relativă;
În cas de abandon, în termen de doue luni de la abandon.
Asiguratul este dator însă sa probeze, în aceste termene, sinistrul ce da loc acțiunii de avaria sau dreptului de abandon.
Dacă este opunere, fie-care dintre oponenți și asiguratul chiar pot cere ca suma să se consemneze la casa de depuneri și consemnațiuni.
Capitolul 2 Despre abandon
Articolul 644
Abandonul lucrurilor asigurate poate fi făcut în casurile:
1) De naufragiu;
2) De prada;
3) De oprire prin ordinul unui Stat străin;
4) De oprire prin ordinul guvernului, dupe începerea caletoriei;
5) De imposibilitate de a continua navigatiunea, dacă vasul nu poate fi reparat, sau dacă cheltuelile necesare pentru a'l repara și pune în stare sa reia caletoria se sue la trei pătrimi cel puțin din valoarea sa asigurata;
6) De pierdere sau deteriorarea lucrurilor asigurate, cînd perderea sau deteriorarea se urca la cel puțin trei pătrimi din valoarea lucrurilor.
În ori-ce alt cas, asiguratul nu poate cere de cat despăgubire pentru avariele suferite.
Articolul 645
Asiguratul poate face abandonul chiar fără să fie ținut a proba perderea vasului, dacă în caletoriele cu lung curs a trecut un an, și în cele-l'alte caletorii au trecut sese luni, din diua plecării vasului sau din diua la care se referă ultimele sciinte primite.
În cas de asigurare pe timp mărginit și dupe trecerea termenelor de mai sus, perderea vasului se presupune ca a avut loc în timpul asigurări .
Dacă sînt mai multe asigurări succesive, perderea se presupune ca a avut loc a doua-di dupe primirea ultimelor sciinte.
Articolul 646
Dacă vasul s'a declarat a nu fi în stare de navigațiune, abandonul lucrurilor încărcate într-ensul se poate face, dacă în termenul de trei luni de la declarațiunea imposibilitatei de navigațiune nu s'ar fi putut găsi un alt vas pentru a reincarca lucrurile și a le transporta la locul destinatiunei lor.
Articolul 647
În casul prevedut de articolul precedent și de art. 524, dacă lucrurile sînt încărcate pe alt vas, asiguratorul este obligat sa platesca stricăciunile ce ele au suferit, cheltuelile de descărcare și de reîncărcare, de deposit și de paza în magasii, excedentul navlului și tote cele-l'alte cheltuieli făcute pentru scăparea lucrurilor pînă la concurenta sumei asigurate, și dacă acesta nu s'a cheltuit intrega, asiguratorul continua a respunde de riscuri pentru cat mai remane.
Articolul 648
În cas de oprire din partea vre-unui Stat străin sau de prada, abandonul lucrurilor oprite sau prădate nu poate fi făcut de cat dupe trei luni de la notificarea sinistrului, dacă acesta s'a intemplat în apele sau marile Europei, în canalul Suez sau Marea-Roșie, și dupe sese luni de la notificatiune dacă a avut loc în alte mari.
Pentru lucrurile supuse stricaciunei, termenele de mai sus se reduc la jumetate.
Articolul 649
Abandonul trebuie făcut asigurătorilor în termenul:
De trei luni din diua în care s'a primit scirea despre sinistru, dacă acesta a avut loc în apele sau în marile Europei, în canalul Suez sau Marea-Roșie;
De sese luni, dacă sinistrul a avut loc în alte mari ale Africei, în marile occidentale și meridionale ale Asiei și în marile orientale ale Americei;
În termen de un an, dacă sinistrul s'a intemplat în cele-alte mari.
În cas de oprire din partea vre-unui Stat străin, sau în cas de prada, aceste termene curg de la împlinirea termenelor aretate în articolul precedent.
O-data ce aceste termen au trecut, asigurat nu mai poate face abandonul, remanendu'i numai acțiunea pentru avarii.
Articolul 650
Asiguratul, notificând scirile ce a primit, poate face abandonul, somand pe asigurator sa'i platesca suma asigurata în termenul stabilit prin contract sau prin lege, ori poate a'și reserva dreptul de a'l face în termenele legale.
O-data cu facerea abandonului, asiguratul este dator a declara asigurările efectuate sau ordonate și împrumuturile maritime făcute
În lipsa, termenul pentru plata nu începe de cat din diua în care acesta declarațiune a fost notificată; termenul însă pentru urmărirea dreptului de abandon nu se poate prelungi.
În cas de declarațiune falsa, asiguratul perde tote drepturile resultand din contractul de asigurare.
Articolul 651
Abandonul lucrurile asigurate nu se poate face nici pentru parte din lucruri, nici sub condițiune
El coprinde numai lucrurile ce fac obiectul asigurări și al riscurilor.
Articolul 652
O-data ce abandonul s'a notificat și primit sau declarat valabil, lucrurile asigurate devin ale asiguratorului din diua în care a fost făcut
Asiguratul e dator a'i da tote actele privitore la lucrurile asigurate.
Asiguratorul nu poate, sub cuvent de intorcere a vasului, să se sustragă de la plata sumei asigurata.
Articolul 653
În cas de pradare, dacă asiguratul nu a putut insciinta despre acesta pe asigurator, poate rescumpera lucrurile prădate fără a mai aștepta ordinul seu.
Asiguratul însă e dator a notifica asiguratorului învoirea ce va fi făcut pentru rescumperare, îndată ce'i va fi cu putinta.
Asiguratorul are alegerea sau de a primi asupra'și rescumperarea sau de a renunța la densa; el e dator însă a notifica asiguratorului alegerea ce va fi făcut în termen de doue-deci și patru de ore de la comunicarea invoirei de rescumperare.
Dacă declara ca primesce pe comptul seu rescumperarea, asiguratorul e dator să contribuie, fără intardiere, la plata ei conform conventiunei și în proportiune cu partea asigurata de densul, neîncetînd de a fi respundetor pentru riscurile caletoriei în conformitate cu contractul de asigurare.
Dacă declara ca renunța la rescumperare, asiguratorul va plati suma asigurata fără a putea pretinde ceva din lucrurile asigurate.
Cînd asiguratorul nu a notificat alegerea sa în termenul de mai sus, se presupune ca el a renunțat la beneficiul rescumperarei.
Titlul VII DESPRE AVARII ȘI DESPRE CONTRIBUTIUNE
Capitolul 1 Despre avarii
Articolul 654
Se socotesc avarii tote cheltuelile extra-ordinare făcute pentru vas și pentru povara, pentru amendoue împreună sau pentru fie-care în parte, și tote pagubele ce se intempla vasului și lucrurilor încărcate, dupe încărcare și plecare pînă la intorcere și descărcare.
Avariile sînt de doue feluri: avarii mari sau comune, și avarii simple sau particulare.
Nu sînt avarii, ci numai simple cheltuieli în sarcina vasului: cheltuelile ce de ordinar se fac pentru intrarea în golfuri, riuri sau canaluri, sau pentru a esi dintr'ensele, și cheltuelile pentru drepturi sau taxe de navigațiune.
În lipsa de convențiune specială între părți, avariile sînt regulate dupe urmatorele dispositiuni.
Articolul 655
Sînt avarii comune sau mari, cheltuelile extra-ordinare făcute și pagubele suferite de buna-voe pentru binele și pentru scăparea comuna a vasului și a poverei.
Ast-fel sînt:
1) Lucrurile date prin învoiala și sub titlu de rescumperare a vasului și a poverei;
2) Lucrurile aruncate în mare, pentru scăparea comuna;
3) Catarturile, pânzele, otgonele și alte unelte tăiate sau sfaramate, pentru scăparea comuna;
4) Ancorele, lanțurile și alte obiecte părăsite sau aruncate în mare, pentru scăparea comuna;
5) Pagubele ce prin aruncare în mare s'a causat lucrurilor remase pe vas;
6) Pagubele causate vasului prin operațiunea aruncarei în mare, de buna-voe sau de necesitate, precum și pagubele aduse vasului pentru înlesnirea scaparei lucrurilor încărcate sau pentru a înlesni scurgerea și secarea apelor, și pagubele ce s'ar causa, din acesta, lucrurilor încărcate;
7) Daunele causate vasului și poverei cu ocasiunea stingerei incendiului de pe bord;
8) Cheltuelile făcute cu căutarea și hrana persoanelor ranite în aperarea vasului și cheltuelile funerarii, în cas de morte a acelor persoane;
9) Salariele și hrana persoanelor echipajului în timpul oprirei sau împiedicării, cînd vasul este oprit în caletoria prin faptul unui Stat străin, sau este constrîns a sta într'un port din causa unui resbel ce ar supraveni, sau din o alta asemenea causa ce împiedica caletoria la portul de destinatiune, pînă cînd vasul și povara sînt liberate de obligațiunile ce le privesc;
10) Cheltuelile de intrare sau esire și taxele de navigațiune plătite într'un port unde vasul a fost silit a se opri din causa furtunei, gonei inamicului sau piratilor, ori a intrarei de apa, provenită din cas fortuit sau forta majoră;
11) Salariele și hrana persoanelor echipajului într'un port de oprire silită în timpul reparațiunilor necesare pentru continuarea caletoriei, cînd reparațiunile constituesc avaria comuna;
12) Cheltuelile de descărcare se reîncărcare a obiectelor puse pe uscat pentru înlesnirea sau facerea sus diselor reparațiuni ale vasului într'un port de oprire silită; cheltuelile pentru paza și chirie a magasielor unde acele obiecte au stat în deposit;
13) Cheltuelile făcute pentru a se obține liberarea sau restituirea vasului oprit, cînd oprirea nu provine dintr'o causa ce ar privi exclusiv pe vas, persona căpitanului sau aceea a armatorului, precum și salariele și hrana persoanelor echipajului în timpul necesar pentru obținerea unei asemenea liberari sau restituiri, dacă ea a fost obținută;
14) Cheltuelile de descărcare pentru ușurarea vasului, cînd a trebuit să se facă în timp de furtuna sau din alta causa privitore la scăparea comuna a vasului sau a poverei, și daunele ce vasul sau povara au suferit cu ocasiunea descarcarei și reincarcarei;
15) Pagubele pe cari vasul sau povara le-au încercat în cufundarea la mal de buna-voe, pentru scăparea vasului de furtuna, de prada sau de alt pericol iminent;
16) Cheltuelile făcute pentru scoterea d'asupra apei a vasului cufundat în casul de mai sus, și recompensele datorite pentru lucrările și serviciele aduse în asemenea ocasiuni;
17) Perderea și stricăciunile suferite de lucrurile puse în luntre sau barci pentru ușurarea vasului în casurile aretate la numerul 14, coprindendu-se partea de contributiune ce s'ar datori chiar luntrelor sau barcilor; de asemenea și pagubele suferite de obiectele remase pe vas, întru cat asemenea pagube pot fi considerate ca avarii comune;
18) Primele și interesele împrumuturilor maritime contractate pentru a face fața cheltuielilor considerate între avariile comune, și primele de asigurare ale acelorași cheltuieli, precum și perderea ce trebuie să se platesca proprietarului mărfurilor vîndute în timpul caletoriei într'un port de oprire silită, pentru acoperirea acelorași cheltuieli;
19) Cheltuelile regularei avariilor comune.
Nu sînt considerate ca avarii comune, cu tote ca sînt făcute de buna-voe, pentru binele și scăparea comuna; pagubele încercate de vas sau cheltuelile făcute pentru densul cînd provin din vitiu, sau vechime a vasului, sau din culpa ori negligenta căpitanului sau a echipajului .
Obiectele de armament ale vasului aruncate în mare, ancorele, lanțurile sau alte obiecte părăsite chiar de buna-voe, pentru binele și scăparea comuna, nu pot fi trecute între avarii, dacă nu sînt descrise în inventariul bordului ținut conform dispositiunilor art. 510.
Aruncarea în mare a provisiunilor vasului nu poate fi, nici într'un cas, considerată ca avaria comuna.
Articolul 656
Se considera ca avarii comune:
1) Prețul sau indemnitatea pentru rescumperarea omenilor echipajului trimiși pe uscat în serviciul vasului și făcuți prisonieri sau ținuți ca ostateci;
2) Cheltuelile unei carantine neprevedute la facerea contractului de inchiriare, dacă ea privesce și vasul și povara, precum și cheltuelile în timpul carantinei.
Articolul 657
Dacă este necesitate de a se arunca în mare lucruri, trebuie a se începe cu cele mai puțin necesare, mai grele și de mai puțin preț, pe cat va fi cu putinta, și apoi lucrurile dupe anteia podela a vasului și succesiv cele-alte.
Articolul 658
Sînt avarii particulare tote pagubele încercate și tote cheltuelile făcute numai pentru vas, sau numai pentru povara.
Ast-fel sînt:
1) Ori-ce pierdere sau paguba suferită de lucrurile încărcate, prin furtuna, incendiu, prada, naufragiu, cufundare, sau prin ori-ce alt cas fortuit sau de forta majoră;
2) Perderea catartelor, pânzelor, franghielor, ancorelor, sau ori ce alta paguba suferită de vas din causele menționate mai sus;
3) Ori-ce paguba suferită din vitiul însuși al vasului sau al mărfurilor;
4) Cheltuelile pentru ori-ce oprire causata din vitiul vasului, din intrare de apa provenind din vechimea lui, din lipsa de provisiuni pe bord, sau din ori-ce alta causa imputabilă proprietarului, armatorului sau căpitanului;
5) Salariul și hrana marinarilor în timpul carantinei ordinare, sau în timpul reparațiunilor provenite din vitiu sau vechimea vasului, sau din o alta causa imputabilă proprietarului, armatorului sau căpitanului, sau în timpul oprirei ori sederei într'un port ce ar privi numai vasul sau numai povara, și cheltuelile pentru a obține în acest cas liberarea uneia sau alteia;
6) Cheltuelile pentru conservarea mărfurilor încărcate sau pentru repararea butoielor, ladilor sau sacilor în cari sînt puse, cînd aceste cheltuieli nu provin din pagube considerate ca avarii comune;
7) Excedentul nvalului în casul prevedut de art. 580:
Pagubele intemplate mărfurilor prin accidente provenind din negligenta căpitanului sau celor-l'alte persoane ale echipajului sînt avarii particulare în sarcina proprietarului acelor mărfuri, avend acesta dreptul de acțiune pentru despăgubire contra căpitanului, sau asupra vasului și asupra navlului.
Capitanul respunde de pagubele causate proprietarilor vasului, prin lungă sau arbitrară ședere în porturi.
Capitolul 2 Despre contributiune
Articolul 659
Avariile particulare se suporta și se plătesc de către proprietarul lucrului care a încercat paguba, sau a dat ocasiune la o cheltuiala.
Avariile comune sînt proporțional împărțite între povara și jumetate a vasului și a navlului.
Valoarea lucrurilor aruncate este coprinsa în formarea masei ce urmeza să contribuie.
Articolul 660
Bagagele persoanelor echipajului și ale caletorilor nu contribuesc la avaria comuna dacă sînt scapate, dau însă dreptul la contributiune, dacă sînt aruncate în mare sau sufer vre-o stricăciune.
Articolul 661
Lucrurile ce nu se coprind în polița de încărcare, sau pentru cari nu exista declarațiunea căpitanului, de se vor fi aruncat în mare, nu se plătesc; iar de au scăpat, contribuesc.
Articolul 662
Lucrurile încărcate pe podela de sus a vasului, contribuesc în tot-d'a-una la avariile comune, dacă sînt scapate.
Dacă lucrurile sînt aruncate în mare sau stricate prin aruncare, afară de casul caletorielor prevedute în ultimul aliniat al art. 508, proprietarul nu este primit a cere despăgubire pentru perderea sau stricarea lor, de cat de la capitanul care le-a încărcat pe podela vasului fără învoirea scrisă a încărcătorului
În cas contrariu, o specială contributiune are loc între vas, navlu și cele-alte lucruri încărcate pe podela, deosebit de contributiunea generală pentru avariile comune la tota povara.
Articolul 663
Dacă aruncarea în mare nu scapa vasul, nu e loc la contributiune
Lucrurile scapate nu sînt supuse la plata și nici la despăgubirea celor aruncate în mare sau stricate.
Dacă aruncarea în mare scapa vasul și acesta, urmandu'și caletoria, se perde, lucrurile scapate contribuesc la aruncare dupe valoarea lor în starea în care se afla, scadendu-se cheltuelile făcute pentru scăpare.
Lucrurile aruncate în mare nu contribuesc în nici un cas la plata pagubelor ce se vor fi intemplat în urma aruncarei lucrurilor scapate.
Povara nu contribuie la plata vasului perdut sau ajuns în stare de a nu mai putea naviga.
Articolul 664
În cas de pierdere a lucrurilor puse în luntre sau barci pentru ușurarea vasului, repartitiunea perderei se face asupra vasului și asupra întregii poveri.
Dacă vasul se perde cu restul poverei, nu e loc la contributiune pentru lucrurile puse în barci sau luntre, de și acestea ar ajunge bine în port.
Articolul 665
Dacă, dupe repartitiune, lucrurile aruncate în mare sînt redobendite de proprietarii lor, aceștia vor restitui căpitanului și persoanelor interesate ceea ce au primit din contributiune, scadendu-se pagubele causate prin aruncare și cheltuelile făcute pentru redobendire.
Articolul 666
Vasul contribuie pentru valoarea ce are la locul descarcarei, sau pentru prețul cu care ar putea fi vîndut, scadendu-se avariile particulare chiar posteriore avariei comune.
Navlul ce, prin faptul conventiunei aretate la art.587, e cîștigat chiar în cas de pierdere a lucrurilor încărcate, nu este supus la contributiune:
Articolul 667
Lucrurile scapate și cele aruncate în mare sau în ori-ce alt chip sacrificate, contribuesc în proportiune cu valoarea ce au la locul descarcarei
Dacă a avut loc convențiunea aretata în articolul precedent, navlul nu se scade din valoare.
Articolul 668
Natura, specia și calitatea lucrurilor ce urmeza să contribuie și a celor aruncate sau sacrificate, se stabilesce prin polițele de încărcare, facturi și, în lipsa, prin ori-ce alte midloce de proba admise de lege.
Cînd în polița de încărcare calitatea sau valoarea lucrurilor încărcate nu este cea adeverata și în realitate lucrurile sînt de o valoare mai mare, ele contribuesc dupe valoarea lor reală, dacă sînt scapate, și se plătesc dupe calitatea și valoarea indicată, dacă sînt aruncate în mare sau stricate.
Dacă însă lucrurile sînt de o calitate sau o valoare mai mica celei declarate prin polița de încărcare, ele contribuesc dupe calitatea și valoarea indicată, dacă sînt scapate, și se plătesc dupe valoarea lor reală, dacă sînt aruncate în mare sau stricate.
Articolul 669
Capitanul va încheia proces-verbal despre ori-ce hotărîre va lua și despre operațiunile urmate pentru scăparea comuna, îndată ce acesta 'i va fi cu putinta.
Procesul-verbal va coprinde motivele hotărîrei și va areta în mod sumar lucrurile aruncate sau stricate; va fi subscris de fruntasii echipajului sau va areta motivele nevoinței lor de a subscrie și va fi transcris în registrul vasului.
O copie de pe acest proces-verbal, subscrisă de căpitan, va fi alăturată la raportul prevedut de art. 526.
Articolul 670
Descrierea, prețuirea și repartitiunea perderilor și pagubelor va fi facuta, în locul de descărcare al vasului, prin îngrijirea căpitanului de către experți, numiți, în tera, de președintele tribunalului respectiv și, în lipsa de tribunal, de către judecătorul de ocol; iar în tera străină, de autoritatea consulară română și, în lipsa, de autoritatea locală.
Repartitiunea propusă de experți va fi supusă, în tera, cercetarei tribunalului respectiv sau judecătorului de ocol și, în tera străină, autorității locale competinte.
Articolul 671
Acțiunea pentru avaria contra chiriașului, vasului și contra destinatarului nu poate avea loc dacă capitanul a primit navlul și a predat lucrurile încărcate fără a protesta, chiar cînd plata lucrurile, chiar cînd plata navlului ar fi fost facuta înainte.
Titlul VIII DESPRE PAGUBELE CAUSATE PRIN LOVIREA VASELOR (ABORDAGIU)
Articolul 672
Dacă lovirea vaselor a avut loc din cas fortuit sau forta majoră, pagubele și pierderile provenite din acesta causa sînt în sarcina lucrurilor ce au suferit, fără drept de despăgubire.
Articolul 673
Dacă lovirea s'a intemplat din culpa unuia din vase, pagubele și pierderile sînt în sarcina vasului în culpa
Despăgubirile datorite persoanelor morte sau ranite sînt privilegiate în cas de neajungere a sumei de împărțit.
Articolul 674
Dacă nu se dovedesce cărui dintre vase se poate imputa culpa, sau dacă culpa se dovedesce a fi comuna, fie-care sufere pagubele și pierderile încercate fără drept la vre-o despăgubire; cu tote acestea, fie-care vas este obligat în mod solidar la plata pagubelor și perderilor casate lucrurilor încărcate și a lesiunilor causate persoanelor, conform dispositiunilor celor doue articole precedente.
Articolul 675
Responsabilitatea vaselor stabilită prin articolele precedente, nu apera de răspundere pe autorii culpei către persoanele vatemate și către proprietarii vaselor.
Articolul 676
Cînd un vas a lovit, nu din culpa sa, pe un altul, ci pentru ca el însuși a fost lovit din culpa unui al treilea, tote respunderea este în sarcina acestuia.
Articolul 677
Acțiunea de despăgubire, pentru daunele provenind din lovirea vaselor, nu poate fi admisă dacă nu s'a făcut, în termen de trei dile, către autoritatea locului unde s'a intemplat faptul, sau a primului port în care vasul s'a oprit.
Pentru pagubele causate persoanelor sau mărfurilor, lipsa de protestare sau reclamatiune nu vatema drepturile persoanelor cari nu se găsesc pe vas, sau nu erau în positiune a'și manifesta voința.
Titlul IX DESPRE CREANȚELE PRIVILEGIATE
Capitolul 1 Dispositiuni generale
Articolul 678
Privilegiele stabilite prin acest titlu trec înaintea ori-cărui alt privilegiu general sau special asupra mobilelor, stabilit prin codicele civil.
Articolul 679
În ori-ce cas de deteriorare sau micșorare a lucrului asupra căruia exista privilegiul, acesta se exercită pe ceea ce remane, sau se redobendeste ori se scapa.
Articolul 680
Dacă creditorul ce are un privilegiu asupra unuia sau mai multor obiecte, este primat asupra prețului acestor obiecte de un creditor al cărui privilegiu se întinde și asupra altor obiecte, cel d'anteiu este subrogat în privilegiul apartinend ultimului creditor.
Același drept 'l au asemenea și cei-alți creditori privilegiați cari suferă o pierdere în urma sus aretatei subrogatiuni.
Articolul 681
Creanțele privilegiate în același grad concura între densele în cas de nesuficienta a lucrului în proportiune cu cat au sa ia, dacă sînt contractate în același port
Dar dacă asemenea creanțe iau naștere în urma, dupe reluarea caletoriei, creanțele posteriore sînt preferite celor anteriore.
Articolul 682
Dacă titlul creanței privilegiate este la ordin, girul transmite și privilegiul.
Capitolul 2 Despre creanțele privilegiate asupra lucrurilor încărcate
Articolul 683
Sînt privilegiate asupra lucrurilor încărcate, și plătite în ordinea preveduta prin presentul articol, creanțele urmatore:
1) Cheltuielile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservatiune și de urmărire a lucrurilor;
2) Cheltuielile, indemnizațiile și primele de scăpare datorite pentru ultima caletoria;
3) Drepturile vamale datorite pentru lucruri la locul de descărcare;
4) Cheltuelile de transport și descărcare;
5) Chiria magasielor în cari lucrurile descărcate au fost depuse;
6) Sumele datorite ca contributiune pentru avariile comune;
7) Primele de asigurare;
8) Capitalul și procentele datorite pentru obligațiunile contractate de căpitan asupra poverei, în casurile prevedute de art. 519 și cu îndeplinirea formalităților prescrise;
9) Ori-ce alt împrumut maritim cînd acela ce a dat bani poseda polița de încărcare.
Articolul 684
Privilegiele aretate în articolul precedent nu se conserva, dacă acțiunea nu este exercitată în termen de cinci-spre-dece dile de la descărcare și înainte de trecerea lucrurilor încărcate în mana celor de al treilea.
Pentru sechestrarea, darea în gagiu și vinderea silită a lucrurilor supuse privilegiului, se aplică regulele generale stabilite prin codicele de procedura civilă, afară de casurile în cari codicele de comerciu nu ar dispune într'alt-fel.
Capitolul 3 Despre creanțele privilegiate asupra navlului
Articolul 685
Sînt privilegiate asupra navlului și admise la plata, în ordinea aci aretata, urmatorele creanțe:
1) Cheltuelile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare și urmărire;
2) Cheltuelile, indemnizațiile și primele de scăpare, datorite pentru ultima caletorie;
3) Salariele, retribuțiunile și indemnizațiile datorite persoanelor echipajului pentru caletoria în care s'a cîștigat navlul;
4) Sumele datorite ca contributiune la avarii comune;
5) Primele de asigurare;
6) Capitalul și procentele datorite pentru obligațiunile contractate de căpitan asupra navlului, în casurile prevedute de art. 519 și cu îndeplinirea formalităților prescrise;
7) Pentru despăgubirile datorite chiriașilor vasului pentru nepredarea lucrurilor încărcate sau pentru avarii suferite de densele din culpa căpitanului sau persoanelor echipajului în ultima caletorie;
8) Ori-ce alta datorie cu împrumut maritim sau cu gagiu asupra navlului, transcrisă și adnotata pe actul de naționalitate.
Capitolul 4 Despre creanțele privilegiate asupra vasului
Articolul 686
Vasele sau părțile lor, chiar cînd s'ar afla în posesiunea unei a treia persoane, sînt supuse la plata creanțelor ce legea declara privilegiate, în modul și marginele mai jos stabilite.
Articolul 687
Sînt privilegiate asupra vasului și admise la plata asupra prețului sau și în ordinea aretata în presentul articol, creanțele urmatore:
1) Cheltuelile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservatiune și urmărire a vasului;
2) Cheltuelile, indemnizațiile și primele pentru scăpare, datorite pentru ultima caletorie,
3) Taxele de navigațiune stabilite prin lege;
4) Salariele piloților, salariul custodelui și cheltuelile de paza a vasului, dupe intrarea lui în port;
5) Chiria magasielor pentru păstrarea uneltelor și instrumentelor vasului;
6) Cheltuelile de întreținere a vasului și a uneltelor și instrumentelor sale dupe ultima sa caletorie și intrare în port;
7) Salariele, retribuțiunile și indemnizațiile datorite conform dispositiunilor titlului III al acestei cărți, căpitanului și celor-alte persoane ale echipajului pentru cea din urma caletorie;
8) Sumele datorite ca contributiune la avariile comune;
9) Capitalul și procentele datorite pentru obligațiunile contractate de căpitan la trebuințele vasului în casurile prevedute de art. 519 și cu îndeplinirea formalităților prescrise;
10) Primele de asigurarea vasului și accesorielor sale pentru cea din urma caletorie, dacă asigurarea a fost facuta pentru un timp determinat sau cu caletoria, și pentru vasele cu abur ce fac caletorii periodice asigurate pentru un timp determinat, primele corespundetore cu cele din urma șase luni; și deosebit de acestea, în asociațiunile de asigurare mutuala, reparațiunile și contribuțiunile pentru ultimele șase luni;
11) Indemnitatile datorite chiriașilor pentru nepredarea lucrurilor încărcate sau pentru avariile suferite de densele din culpa căpitanului sau a echipajului , în ultima caletorie;
12) Prețul vasului datorat încă vindetorului;
13) Creanțele aretate la numerul 9 de mai sus, ce au fost transcrise și adnotate tardiu; ori-ce alta creanta de împrumut maritim asupra vasului și creanțele pentru cari vasul a fost dat în gagiu.
În cas cînd mai multe creanțe din cele prevedute de numerul 13 se afla în concurenta, preferinta se determina dupe data transcripțiunei titlului și adnotatiunei lui pe actul de naționalitate.
Articolul 688
Girantul, cesionarul, subrogatul sau creditorul care a primit în gagiu o creanta asupra unui vas, transcrisă și adnotata, vor putea cere să se menționeze, pe registrul căpităniei portului și pe actul de naționalitate al vasului girul, cesiunea, subrogatiunea sau constituirea gagiului ce a avut loc.
Articolul 689
Privilegiele aretate în articolele precedente nu se pot exercita, dacă creanțele nu sînt probate și privilegiele nu sînt conservate în modul următor:
1) Cheltuelile de judecată cu compturile lichidate de judecătorul competent dupe formele stabilite prin legile de procedura;
2) Cheltuelile, indemnizațiile și primele pentru scăpare, și salariele piloților, cu sentințe, cu atestate ale autorității maritime și cu cele-alte probe ce autoritatea judecatoresca va crede de cuviință a admite, dupe impregiurari;
3) Taxele de navigațiune cu recipisele autorităților competinte;
4) Salariul custodelui, cheltuelile de paza aretate în numerul 4 al art. 687 și creanțele aretate în numerul 5 al art. 683 și în alineatele 5 și 6 ale art. 687 prin state aprobate de presidentul tribunalului respectiv;
5) Salariele și retribuțiunile căpitanului și celor-l'alte persoane ale echipajului , cu rolurile de armament și desarmament extrase din oficiurile autorității maritime, cele-l'alte indemnități cu raportul căpitanului și cu cele-l'alte probe ale intemplarilor ce le-au dat nascere;
6) Creanțele pentru contribuțiuni la avariile comune, cu actele relative la repartitiunea lor;
7) Creanțele aretate la numerul 8 de sub art. 683 la alineatul 6 de sub art. 685 și la alineatul 9 de sub art. 687 prin procesele-verbale subscrise de fruntasii echipajului , ordinele de autorisatiune, statele subscrise de căpitan și confirmate de experți, prin actele de vindare și procesele verbale subscrise de el, sau prin mijlocul altor acte, dovedind necesitatea cheltuielilor.
8) Primele de asigurare, cu polițele de asigurare sau cu alte titluri subscrise de asigurat și cu extractele de pe registrele mijlocitorilor de asigurare; repartitiunile sau contribuțiunile în societățile de asigurare mutuala, cu extractele de pe registrele de admitere a vaselor în societate;
9) Indemnitatile datorite chiriașilor unui vas cu sentințele ce le-au lichidat; și dacă la timpul distribuirei prețului, sentinta de condamnare la despăgubire e pronunțată, iar daunele-interese nu sînt încă lichidate, creditorii pot, dupe impregiurari, să fie admiși la plata despăgubirei pentru o sumă aproximativă, dând cauțiune ca vor restitui ceea ce se va constata ca au primit mai mult; tot ast-fel vor fi admiși la plata și creditorii posteriori celor d'anteiu, dacă vor da cauțiune de restituire;
10) Vinderea vasului cu actul de vindare, transcris și adnotat în modul stabilit prin art. 493;
11) Creanțele aretate la numerul 9 de sub art. 683, la numerul 8 de sub art. 685 și la numerul 13 de sub art. 687, cu actele respective transcrise și adnotate în modul prescris.
Articolul 690
Afară de regulile generale pentru stingerea obligațiunilor, privilegiele creditorilor asupra vasului se sting:
1) Prin vindarea silită, facuta sau dupe cererea creditorilor sau pentru alta causa, dupe formele stabilite de procedura comercială și dupe plata prețului asupra căruia privilegiul a trecut;
2) Prin expirarea termenului de trei luni, în cas de înstrăinare de buna-voe a trecut;
Acest termen începe de la data transcrierei actului de înstrăinare, dacă vasul se găsește în timpul transcripțiunei în circumscriptiunea unde e înscris; și de la data intorcerei sale în disa circumscriptiune, dacă transcriptiunea instrainarei s'a făcut dupe plecarea vasului, cu condițiunea ca în termen de o luna de la data transcripțiunii, vindarea să fie notificată creditorilor privilegiați a căror titluri se afla transcrise și adnotate pe actul de naționalitate.
Stingerea privilegiului nu poate avea loc fața cu creditorul privilegiat, care înainte de expirarea termenului a chemat în judecata pe cumperatorul vasului pentru a obține recunoașterea privilegiului seu.
Articolul 691
Achisitorul unui vas sau unei părți din vas, pentru a'l purga de creditele creanțelor privilegiate, la cari nu este obligat personal, e dator sa notifice creditorilor, înainte de punerea în gagiu sau urmărirea vasului, un act continend:
1) Data și felul titlului seu, datele transcripțiunei titlului și adnotării pe actul de naționalitate;
2) Numele și pronumele autorului seu;
3) Numele, felul și capacitatea vasului;
4) Prețul convenit și ori-ce alta sarcina impusa achisitorului sau valoarea ce el oferă sa platesca;
5) Lista creditorilor cu aretarea numelui și pronumelui lor, a sumelor ce li se datoresce; data titlurilor lor, a transcripțiunei și adnotatiunei pe actul de naționalitate;
6) Oferta de depunere a prețului convenit sau a valorei declarata, pentru a fi împărțită între creditori;
7) Alegerea domiciliului la reședința tribunalului care ar fi competinte sa proceda la vindarea cu licitațiune, dacă acesta ar trebui să aibă loc.
Un extract sumar de pe acest act se va publică în foia anunțurilor judiciare a locului unde se afla oficiul maritim la care vasul este înscris; acesta va tine loc de notificatiune pentru creanțele nesupuse publicitatei.
Articolul 692
Ori-ce creditor privilegiat sau fidejusorul unor asemenea creanțe, poate, în termen de 15 dile de la notificarea sau publicațiunea sus aretata, sa cera vindarea prin licitațiune publică a vasului, oferind suirea prețului cu a decea parte, și dând cauțiune pentru plata prețului și pentru îndeplinirea ori-carei alte sarcini.
Acesta cerere, subscrisă de cel ce o face sau de un procurator special al seu, va fi notificată achisitorului cu citatiune de înfățișare d'înaintea tribunalului locului unde vasul este înscris, pentru ca judecata să se pronunțe atît asupra admisibilitatei cauțiunei, cat și asupra cererii de vindare.
Articolul 693
Dacă vindarea n'a fost cerută în termenul și modul stabilit prin articolul precedent, sau dacă cererea este respinsă, prețul remane fixat definitiv și, prin depunerea lui, achisitorul obține proprietatea vasului sau unei părți din el, libera de ori-ce privilegiu
În acest cas privilegiele trec asupra prețului depus, cari urmeza a fi distribuit ca în casurile de vindare silită.
Dacă cererea este admisă, tribunalul, prin aceeași sentinta, va autorisa vindarea vasului, care se va face conform dispositiunilor coprinse în procedura codicelui comercial.
Articolul 694
Radierea transcripțiunilor sau a adnotării privilegielor nu se va putea face de cat dupe consimtimentul părților interesate sau în virtutea unei sentințe remase definitive.
Ori-cine poate obține un act dovedind existenta unei sau mai multor transcripțiuni asupra unui vas sau unei părți din el, sau un certificat că nu exista nici o sarcina.
Cartea III DESPRE FALIMENT
Titlul I DESPRE DECLARAȚIUNEA DE FALIMENT ȘI DESPRE EFECTELE SALE
Articolul 695
Comerciantul care a încetat plățile pentru datoriele sale comerciale, este în stare de faliment.
Articolul 696
Falimentul se declara prin hotărîre judecatoresca pronunțată dupe declarațiunea falitului, sau dupe cererea unui ori a mai multor creditori, sau din oficiu.
Articolul 697
Declarațiunea falimentului se pronunța de tribunalul de comerciu și jurisdicțiunea căruia debitorul 'și are principalul seu stabiliment comercial.
Tribunalul este investit cu întreaga procedura a falimentului, și va judeca acțiunile derivend dintr'ensul, dacă prin natura lor nu vor fi de competința jurisdicțiunii civile.
Formele de procedura în acesta materie se reguleza prin dispositiunile speciale coprinse în cartea IV și prin acele ale codicelui de procedura civilă.
Articolul 698
Falitul va fi dator ca în cele trei dile de la încetarea plăților, în cari se cuprinde și diua încetării lor, să facă declarațiunea la tribunalul de comerciu aretat în articolul precedent.
Declarațiunea trebuie să fie însoțită de depunerea bilanțului, datat, semnat și certificat de falit ca este adeverat și de registrele sale de comerciu în starea în care se afla.
Bilanțul trebuie să coprinda indicatiunea și estimatiunea aproximativă a tuturor bunurilor mobile și imobile ale falitului, starea datorielor și a creanțelor cu numele, pronumele și domiciliul fie-cărui creditor, și pe cat se va putea causa fie-carei datorii, tabloul profitelor și perderilor precum și acel al cheltuielilor personale ale falitului și familiei sale din tot timpul exercițiului comerciului seu pe cat se va putea.
Articolul 699
Ori-ce creditor, a cărui creanta are o causa comercială, poate să cera tribunalului competinte declarațiunea în faliment a debitorului seu comerciant, proband încetarea plăților.
Nu sînt admiși a cere declarațiunea în faliment descendenții, ascendenții și soțul debitorului.
Articolul 700
Dacă încetarea plăților unui comerciant este notoria, sau dacă ea resulta din alte fapte neindoiose, tribunalul va declara falimentul din oficiu; însă va putea, de va crede necesar, sa asculte mai anteiu pe falit.
Articolul 701
În cele d'anteiu septe dile a fie-carei luni portăreii și judecătorii de ocol vor transmite președintelui tribunalului de comerciu în jurisdicțiunea căruia se afla, sau a tribunalului civil care'i tine locul, un tablou de protestele făcute în cursul lunei precedente
Acest tablou trebuie să arate data fie-cărui protest, numele și domiciliul persoanelor căror s'a făcut, și care a cerut protestul, scadenta obligatiunei protestate, suma datorită și motivele refusului de plată.
Aceste tablouri se vor face pe formulare tipărite trimise de minister și vor trebui să fie cusute în fascicule lunare și păstrate la grefa, pentru ca ori-cine sa pota lua cunoscinta de densele.
Portărelul sau judecătorul de ocol care nu indeplinesce acesta obligațiune va fi supus la o amenda de la 5 pînă la 50 de lei, pe care o va pronunța completul tribunalului.
Articolul 702
Comerciantul care s'a retras din comerciu va putea fi declarat în faliment, însă numai în decursul a cinci ani de la acest eveniment, și numai cînd încetarea plăților a avut loc în timpul exercițiului comerciului, sau chiar în anul următor, pentru datorii decurgend din același exercițiu
Se va putea încă declara falimentul dupe mortea comerciantului, însă numai în decursul anului de la acest eveniment.
Articolul 703
Prin sentinta declarativă de faliment tribunalul trebuie:
1) Sa numesca din sinul sau un judecător-comisar pentru procedura falimentului;
2) Sa ordone punerea sigilielor;
3) Sa numesca un sindic provisoriu;
4) Sa fixeze diua, ora și locul unde creditorii să se adune, în cursul a 20 dile de la data sentinței, pentru numirea membrilor delegatiunei de supraveghere și pentru a fi consultați asupra numirei definitive a sindicului;
5) Sa stabilească un termen nu mai mare de o luna, în cari creditorii trebuie să presinte la grefa tribunalului declarațiunea creanțelor lor;
6) Sa determine diua și ora în care se va proceda, la reședința tribunalului, la încheierea procesului-verbal pentru verificarea creanțelor în decursul celor doue-deci de dile urmatore.
Sentinta trebuie încă sa conțină ordinul către falit de a infatisa pînă în trei dile bilanțul în forma stabilită prin art. 698 și registrele sale de comerciu dacă nu sînt deja depuse.
Acesta sentinta este executoria provisoriu.
Articolul 704
Cînd averea unui comerciant declarat în faliment se afla și în alte localități, judecătorul-comisar va interveni prin comisiune rogatorie către autoritatea judecatoresca locală pentru punerea sigilielor și încheierea actelor constatatore acestei operațiuni.
Articolul 705
Un extract coprindend dispositivul sentinței declarative de faliment se va publică în foia anunțurilor judiciare și se va afișa în sala tribunalului.
Articolul 706
Falitul are dreptul să facă opositiune în contra sentinței declarative de faliment, pronunțată din oficiu, sau dupe cererea unui ori a mai multor creditori, înaintea tribunalului care a pronunțat'o, pînă în termen de opt dile de la afișarea copiei dupe sentinta pe usa tribunalului.
Ori-ce alta persona interesată are dreptul să facă opositiune în contra sentinței declarative de faliment pînă în cinci-spre-dece dile de la data indeplinirei acelorași formalități.
Sentinta asupra opositiunei se da contradictoriu cu sindicul.
Articolul 707
Îndată dupe pronunțarea sentinței declarative de faliment, procurorul tribunalului va trebui sa ia cunoscinta în ori-ce cas de tote actele din dosar, spre a vedea dacă este loc la o acțiune penală.
În acest cas, președintele tribunalului trebuie, pînă în doua-deci și patru de ore, sa comunice procurorului copie dupe sentinta declarativă de faliment, cu tote cele-alte acte și informațiuni aflate în tribunal.
Articolul 708
Tribunalul de comerciu este în drept sa ordone de o-data cu pronunțarea sentinței declarative de faliment, sau în urma, în ori-ce stare a procedurei, arestarea falitului în contra cărui se ivesc indicii suficiente de răspundere penală, mai cu sema în casuri de disparitiunea sau lipsa nejustificată a depunerei bilanțului sau a registrelor de comerciu și chiar arestarea celor-l'alți complici sau culpabili de infracțiunile prevedute în titlul VIII al acestei cărți.
Ordonanța de arestare trebuie să fie imediat comunicată procurorului, prin îngrijirea căruia se va procede la arestare.
Articolul 709
Procedura falimentului înaintea jurisdictiunei comerciale, și instrucțiunea sau procedura penală se vor urma independinte una de alta și fără întrerupere, afară de casurile prevedute la art. 852 și la alin. 1 al art. 874.
Judecătorul de instrucțiune poate culege de la tribunalul de comerciu, de la judecătorul-comisar și de la sindic ori-ce informațiuni și ori-ce sciinte de cari ar avea trebuinta; poate asemenea verifica sau cere copii ori extracte dupe actele procedurei falimentului, precum și dupe registrele și hârtiile falitului dar nu poate să le ridice de la grefa tribunalului comercial.
Completîndu-se instrucțiunea, judele-instructor trebuie în ori-ce cas să se pronunțe dacă este sau nu cas de urmărire în contra inculpaților.
Decisiunea definitivă a instanțelor penale va trebui să fie notată pe marginea sentinței declarative de faliment și se va publică ca și acesta.
Articolul 710
Numele și pronumele falitului se va înscrie într'un tablou afișat în sala tribunalului care a declarat falimentul și în sala burselor de comerciu.
Acei al căror nume figureza pe acest tablou nu pot intră în localurile burselor
Acesta dispositiune trebuie să fie înscrisă pe tablou.
Articolul 711
Pînă ce nu se termina procedura falimentului, falitul nu se poate departa de la domiciliul seu fără o permisiune a judecătorului-comisar, și este dator să se presinte înaintea acelui judecător ori de câte ori va fi chemat
Însă dacă judecătorul se va convinge ca falitul este împiedicat de a se infatisa în persona din cause bine-cuventate, poate să'l autoriseze a se infatisa prin mandatar.
Articolul 712
Sentinta declarativă de faliment ridica de drept falitului, din diua pronunțării sale, administrațiunea bunurilor sale, chiar și a acelora pe cari le-a dobendit în timpul falimentului.
Acțiunile cari aparțin falitului nu vor putea fi exercitate de cat de către sindic, afară de acele cari privesc drepturile lui exclusiv personale, sau cari sînt străine falimentului.
Din diua declaratiunei falimentului, nici o acțiune în contra falitului privitore la bunurile sale mobile sau imobile, și nici un act de executare asupra acelorași bunuri, nu va putea fi intentat sau îndreptat de cat în contra sindicului.
Tribunalul, dacă găsește cu cale, poate permite sau ordonă ca falitul să fie citat în causa, mai cu sema atunci cînd ar avea interese opuse cu sindicul.
Falitul are dreptul sa intervină în cestiunile din cari pot sa decurgă în sarcina sa o imputare de bancruta.
Articolul 713
Sentinta declarativă de faliment suspenda, numai față de masa creditorilor, curgerea dobendilor a creanțelor negarantate prin ipoteca, gagiu, sau alt privilegiu.
Dobendile creanțelor garantate nu pot fi cerute de cat asupra sumelor provenind din vindarea bunurilor supuse privilegiului sau ipotecei; cînd însă din neajungerea acestor garanții dreptul creditorilor se exercită asupra masei hirografare, restul creanței neacoperit se determina, fără a se tine în sema dobendile posteriore datei sentinței declarative de faliment.
Articolul 714
Datoriele cu scadența obligatoria în sarcina falitului, și acele a căror scadenta este subordonata voinței sale, sînt considerate ca ajunse la scadenta prin efectul declaratiunei falimentului.
Articolul 715
Pentru chiriele datorite de falit, actele de executare asupra bunurilor mobile cari servesc la comerciul seu vor fi suspendate în timp de trei-deci de dile de la data sentinței declarative de faliment, afară de mesurile conservatore și de dreptul pe care proprietarul 'l dobendise mai d'înainte pentru a reintra în posesiunea bunurilor închiriate
Cînd proprietarul a obținut acest drept, suspendarea actelor de execuțiune mai sus aretate inceteza de drept.
Articolul 716
Dacă falitul este locatar de imobile pentru trebuințele comerciului seu, și dacă contractul trebuie să dureze mai mult de un an de la data declaratiunei falimentului, masa creditorilor are facultatea sa cera desființarea acelui contract, dând proprietarului o dreapta despăgubire.
Articolul 717
Prin sentinta declarativă de faliment, sau printr'o alta posteriore, tribunalul, din oficiu sau dupe cererea ori-cărui interesat, determina provisoriu diua încetării plăților.
În lipsa de o determinare specială, încetarea plăților se socotesce ca a avut loc în diua pronunțării sentinței care a declarat falimentul, sau în diua mortei falitului, sau în aceea a retragerei sale din comerciu, dacă falimentul a fost declarat în urma acestor evenimente.
În nici un cas încetarea plăților nu se va putea fixa la o epoca mai departata de trei ani de la datele sus menționate.
Articolul 718
Singurul refus al unor plati pe temeiul de excepțiuni pe cari în buna credința debitorul 'l socotesce întemeiat, nu constitue o proba de încetarea plăților; precum asemenea faptul material al continuarei plăților prin midloce procurate în mod ruinator sau fraudulos, nu împiedica ca comerciantul să fie declarat ca în realitate este în stare de încetare de plati.
Articolul 719
În contra sentinței cari determina provisoriu la un timp anterior data încetării plăților, se poate face contestatiune înaintea tribunalului care a pronunțat'o, numai ca acesta contestatiune să fie notificată în cursul celor 8 dile de la încheierea procesului-verbal de verificarea creanțelor.
Tote contestațiunile în contra acestei sentințe se discuta contradictoriu cu sindicul în audienta fixată pentru discutatea contestatiunilor ivite la verificarea creanțelor, și se resolva împreună cu densele prin una și aceiași sentinta.
După expirarea acelui termen sau cînd sentinta care s'a pronunțat asupra contestatiunei nu mai este supusă opositiunei sau apelului, data încetării plăților remane irevocabil determinata în privinta tutulor creditorilor.
Articolul 720
Tote actele și operațiunile falitului și tote plățile făcute de densul în urma sentinței declarative de faliment sînt nule de drept.
Sînt asemenea nule, fața cu masa creditorilor:
1) Tote actele și înstrăinările cu titlu gratuit făcute în urma datei încetării plăților;
2) Plata datorielor neajunse la scadenta facuta în urma sus disei date, fie în bani, fie prin cesiune, vindare, compensatiune sau alt-fel.
Articolul 721
Tote actele, plățile și înstrăinările făcute în frauda creditorilor, în ori-ce timp ar fi fost făcute, trebuiesc să fie anulate conform dispositiunilor art. 975 din codicele civil.
Articolul 722
Se presum făcute în frauda creditorilor, și în lipsa de proba contrarie se anuleza fața cu masa creditorilor, urmatorele acte dacă sînt survenite în urma datei încetării plăților;
1) Tote actele, plățile și înstrăinările cu titlu oneros, cînd cel de al treilea cunoscea starea de încetare a plăților în cari se găsea comerciantul, cu tote ca încă nu era declarat falit;
2) Actele și contractele comutative, în cari valorile date sau obligațiunile luate de falit întrec cu mult ceea ce i s'a fost dat sau promis;
3) Plățile datorielor ajunse la scadenta și exigibile, cari nu au fost efectuate în bani sau cu efecte de comerciu;
4) Gagiurile, anticresele și ipotecele constituite asupra bunurilor debitorului.
Aceeași presumtiune va avea loc și pentru actele, plățile și înstrăinările cu ori-ce titlu făcute în cele dece dile anteriore declaratiunei în faliment, chiar în lipsa punctelor extreme sus enunțate.
Articolul 723
Inscripțiunile ipotecare luate în virtutea unui titlu recunoscut valabil nu sînt coprinse în dispositiunile articolelor precedente, numai să fie anteriore sentinței declarative în faliment.
Articolul 724
Dacă dupe încetarea plăților și înainte de pronunțarea sentinței declarative în faliment, comerciantul a plătit cambiale, acțiunea pentru restituirea banilor se va putea indrepta numai în contra ultimului obligat pe cale de regres, care ar fi avut cunoscinta de încetarea plăților în momentul cînd cambiala a fost trasa, sau girata.
Articolul 725
Dacă comerciantul a fost declarat falit dupe mortea sa, sau dacă more dupe declarațiunea în faliment, soțul, fiii și moștenitorii sei pot să se presinte în persona sau prin mandatar, ca în locul defunctului, la formarea bilanțului, la cercetarea registrelor și la procedura falimentului.
Titlul II DESPRE ADMINISTRAȚIUNEA FALIMENTULUI
Capitolul 1 Despre persoanele însărcinate cu administrațiunea falimentului
Articolul 726
Administrațiunea falimentului se va exercita de către un sindic numit de tribunal, cu supravegherea unei delegatiuni a creditorilor, sub direcțiunea judecătorului-comisar.
Ea are de scop conservarea și lichidarea bunurilor falitului și repartitiunea lor între creditori.
Secțiunea I Despre sindic
Articolul 727
Sindicul se alege de tribunal dintre persoanele străine masei creditorilor, și cari sa nu fie rude sau afini falitului pînă la al patrulea grad inclusiv.
Articolul 728
Camerile de comerciu, în a căror circumscriptiune se găsesc orașe unde resede un tribunal de comerciu, sau sînt notabile prin importanța comercială, pot forma o lista de persoanele cele mai apte pentru sarcina de sindic în falimente, deliberând cu scrutin secret.
Lista se comunică președintelui tribunalului comercial respectiv, și se reinouesce la fie-care do? ani
Persoanele înscrise în lista pot fi menținute în lista reinouita.
Sindicii falimentelor nu inceteza din funcțiunile ce li s'a conferit, cu tote ca numele lor nu mai figureza pe noua lista facuta la expirarea celor doui ani.
Articolul 729
Acolo unde exista lista indicată prin articolul precedent, sindicul trebuie să fie ales dintre persoanele coprinse în ea, dacă tribunalul, pentru motive ce le-ar enunta în sentinta sau încheierea sa, nu va găsi cu cale sa numească o alta persona afară din lista.
Articolul 730
După prima adunare a creditorilor aretata prin art. 703, tribunalul, vadend procesul-verbal al acestei adunări, declara definitivă numirea sindicului în persona provisoriu desimnata, sau conferă acesta sarcina unei alte persoane.
Articolul 731
Numirea provisorie sau definitivă trebuie să fie incunosciintata imediat sindicului.
Sindicul care nu voesce sa primească însărcinarea, trebuie să declare tribunalului refusul seu în trei dile de la notificarea numirei.
Chiar în urma acestui termen, sindicul poate cere tribunalului să fie dispensat, însă nu poate părăsi însărcinarea pînă ce nu 'i se va numi un succesor, și pînă ce nu se va fi remis acestuia patrimoniul falimentului și comptul administrațiunei sale.
Articolul 732
Dacă creditorii în adunarea în care se încheie procesul-verbal de verificarea creanțelor sau mai în urma cer ca în locul sindicului numit de tribunal să se numească un alt sindic de încrederea lor, de și acesta nu ar figura pe lista eligibililor sau ar fi interesat în faliment, și dacă cererea lor este sprijinita de majoritatea cerută pentru validitatea concordatului, înlocuirea trebuie să fie acordată.
Articolul 733
Tribunalul poate în ori-ce timp sa revoce pe sindic și sa'l înlocuiască cu o alta persona, fie dupe cererea creditorilor, fie din oficiu, dupe ce însă mai anteiu 'l va fi ascultat în camera de consiliu.
Articolul 734
Sindicul în genere nu este ținut sa dea garanție; dar dacă mijlocesc interese speciale derivând din natura patrimoniului falitului, sau din condițiunile administrațiunei, tribunalul 'i poate impune asemenea obligațiune prin sentinta declarativă de faliment, sau printr'o alta posteriora, din oficiu sau dupe staruinta delegatiunei creditorilor.
Cuantumul acestei garanții se determina de tribunal, luându-se și avisul delegatiunei.
Articolul 735
Tribunalul este în drept a determina suma retributiunei datorită sindicului pentru munca și servicele sale.
Retribuțiunea nu poate consta de cat într'o sumă fixată pentru tota durata falimentului, sau în o sumă determinata în proportiune de atîta la suta asupra totalitatei valorilor încasate.
Ea se va plati în rate sau în fracțiuni o-data cu repartitiunile succesive de activ între creditori, și în proportiune cu ceea ce densii primesc.
Secțiunea II Despre delegațiunea creditorilor
Articolul 736
Creditorii survegheza administrațiunea falimentului prin midlocul unei delegatiuni a trei sau cinci din ei, numita la cea d'anteiu adunare ce s'a fixat prin sentinta declarativă de faliment.
Majoritatea creditorilor, a căror creanțe au fost verificate sau admise la pasiv, poate, în adunarea incheierei procesului-verbal de verificarea creanțelor, sa schimbe pe membrii delegatiunei ori pe unul din ei, sau să le sporesca numerul de la trei la cinci.
Articolul 737
Sindicul este dator sa incunosciinteze imediat delegaților numirea lor.
Aceștia pînă în cinci dile de la comunicarea numirei lor trebuie să alega dintre densii un președinte, și sa'l facă cunoscut tribunalului
Iar în cas contrariu delegațiunea se presideza de creditorul numit cu numerul mai mare de voturi.
Președintele represinta delegațiunea creditorilor în relațiunile sale cu sindicul, cu judecătorul-comisar și cu tribunalul; dar delegațiunea are facultatea de a distribui îndatoririle functiunei sale între membrii sei pe rend, sau pentru afaceri determinate.
Dacă președintele este împiedicat, 'i tine locul acel dintre cei-alți delegați care a fost numit cu un mai mare numer de voturi.
În cas de paritate de voturi, se prefera cel mai înaintat în versta.
Decisiunile delegaților se iau cu majoritatea absolută a voturilor.
Articolul 738
Delegațiunea creditorilor trebuie să se adune cel puțin de duoe ori pe luna, însă președintele poate să o convoce ori cînd va crede de cuviință.
Articolul 739
Fie-care din membrii delegatiunei creditorilor are dreptul nelimitat sa examineze registrele și actele privitore la administrațiunea falimentului.
Delegațiunea și chiar președintele singur are dreptul sa asculte în ori-ce timp pe sindic și pe falit; are asemenea dreptul sa cera mesurile ce va crede de cuviință în interesul masei creditorilor, și chiar revocarea sindicului.
Secțiunea III Despre judecătorul-comisar
Articolul 740
Judecătorul-comisar este în special însărcinat de a dirige și grăbi tote operațiunile falimentului.
El ordonă mesurile urgente cari sînt necesare pentru siguranța și conservarea bunurilor mesei; numesce, dupe propunerea sindicului, pe advocatii, procuratorii, experții, mijlocitorii și custodii de al căror serviciu ar avea nevoe în afacerile falimentului; lichideza cheltuelile, emolumentele și despăgubirile cari trebuie să se platesca persoanelor sus dise; convoca pe creditori veri de câte ori găsește cu cale; da relatiuni tribunalului de contestațiunile cari se ivesc în faliment și cari sînt de competința comercială; și poate propune chiar din oficiu revocarea sindicului.
Tribunalul poate ori cînd sa înlocuiască pe judecătorul-comisar cu un alt judecător.
Articolul 741
Judecătorul-comisar trebuie să se pronunțe în trei dile asupra reclamațiunilor ce i s'ar face în contra ori-carei operațiuni a sindicului, sub reserva recursului la tribunal
Ordonanța judecătorului-comisar este executorie provisoriu.
Cererile falitului sau ale creditorilor pentru revocarea sindicului trebuie să fie propuse judecătorului comisar
Dacă acesta nu a referit tribunalului în termen de trei dile, aceleași cereri pot să fie adresate direct tribunalului.
Articolul 742
Cînd din causa de renunțare ori alt motiv este necesar să se numesca unul sau mai mulți membri ai delegatiunei creditorilor, judecătorul-comisar trebuie să ingrijesca ca numirea să se facă în cea mai apropiată adunare a creditorilor, sau sa ordone de urgenta o convocare anume pentru acesta.
Articolul 743
Judecătorul-comisar are dreptul sa asculte pe falit, comisii și impiegatii sei, cum și ori-ce alta persona, în privinta formarei și verificarei bilanțului, în privinta causelor și impregiurarilor falimentului, și trebuie să transmită procurorului tribunalului informațiunile culese.
Cu tote acestea, ascendenții, descendenții, frații și surorile, cum și soțul falitului, pot să se abțină de a face veri-o depositiune.
Articolul 744
Dacă în contra falitului ascuns s'a emis mandat de arestare, sau dacă este tema ca se va emite, judecătorul-comisar poate, dupe cererea falitului, recunoscend printr'o ordonanța necesitatea de a'l asculta personal, sa midlocesca pe lîngă procuror spre a se obține de la justiția penală competența salvgardarea libertatei lui.
Articolul 745
Dacă falitul se afla arestat, judecătorul-comisar 'l poate asculta veri de câte ori va avea trebuinta, sau a'l aduce înaintea sa dupe propunerea sindicului, sau a delegatiunei creditorilor, facend pentru acesta cerere judecătorului de instrucțiune.
Capitolul 2 Despre punerea sigilelor și despre inventariu
Articolul 746
Îndată dupe declarațiunea falimentului, sau cel mult în 24 de ore, judecătorul-comisar sau judecătorul de ocol, dupe delegațiune, va proced la punerea sigilielor, fie în presenta sindicului provisoriu dacă intervine, fie și în absenta sa.
Chiar înainte de declarațiunea falimentului, tribunalul comercial poate ordonă punerea sigilielor din oficiu, sau dupe staruinta unuia sau mai multor creditori, dacă debitorul a dosit sau dacă este sustragere chiar parțială de activ.
Articolul 747
Sigiliele se vor pune pe magasine, comptore, biurouri, case de bani, portofolii, registre, hârtii mobile și pe ori-ce efecte ale falitului.
Cînd sigiliele s-au aplicat prin midlocirea unui judecător de ocol, el va inainta actele imediat tribunalului sau judecătorului-comisar care 'l-a delegat.
Articolul 748
Vestmintele, rufele și mobilele necesare falitului și familiei lui nu se vor pune sub sigilii, ci se vor lasă falitului cu o lista descriptivă, reservandu-se dreptul judelui-comisar de a statua asupra reclamațiunilor ce s'ar ivi în acesta privinta din partea sindicului sau a delegatiunei creditorului.
Articolul 749
Obiectele a căror vindare a fost autorisata și cele ce serv la exercițiul comerciului falitului, în cas cînd sindicul a fost autorisat a continua acest comerciu, nu vor fi puse sub sigilii, dacă sindicul va cere; dar vor trebui să fie imediat inventariate și prețuite în presenta judecătorului-comisar
Procesul-verbal constatator se va inainta tribunalului.
Articolul 750
Registrele de comerciu ale falitului, dacă sindicul o cere, nu se vor pune sub sigilii; dar vor trebui să fie parafate, incheiandu-se un proces-verbal cu o descriere minutiosa a starei în care se găsesc.
Acest proces-verbal se va păstra de judele-comisar, iar registrele se vor remite sindicului cu obligație de a le depune imediat la tribunal.
Judele-comisar poate autorisa pe sindic sa păstreze el registrele sau să le ridice de la tribunal pentru a se servi cu densele cînd ar avea trebuinta în cursul administrației, determinând timpul ce va crede necesar pentru acesta.
După expirarea acestui termen, registrele falitului trebuie să fie depuse și sa remana în păstrarea grefei pînă la închiderea falimentului.
În cas însă de acuzatiune de fals, judecătorul penal va putea cere remiterea temporala a registrelor pentru trebuințele judecatei.
Cînd sindicul este depositarul registrelor falitului, el e dator să le presinte ori de câte ori i s'ar cere, spre examinare, de către judecătorul-comisar, de delegațiunea creditorilor sau de judecătorul de instrucțiune.
Articolul 751
Cambialele și cele-alte titluri de credit cu scadența scurta, sau cari ar fi de presintat la acceptare, sau acelea în privinta cărora ar fi necesar a se face acte conservatorii, pot fi remise sindicului cu autorisarea judecătorului-comisar și dupe o prealabilă descriere a lor, pentru ca sindicaul sa ingrijesca a se face acele acte.
Judecătorul-comisar va lua de la sindic o lista subscrisă de tote actele lui încredințate.
Articolul 752
Atunci cînd judecătorul-comisar găsește ca inventariul bunurilor falitului se poate face într'o singura di, el poate ordonă ca sindicul provisoriu sa proceda imediat la facerea inventariului, fără să se mai pue sigiliele.
Articolul 753
În cele trei dile de la numirea sa definitivă, sindicul va cere ridicarea sigilielor și va proceda la inventarierea bunurilor falitului în presenta acestuia, sau citându'l legalmente.
Articolul 754
Inventariul este scutit de formalitățile obișnuite de procedura și de taxele de timbru și înregistrare, și va trebui să fie făcut în dublu original de către sindic împreună cu delegațiunea creditorilor, sau, dacă acesta nu este încă constituită, în presenta a unui sau mai multor creditori, designati de tribunal sau, în cas de urgenta, de către judecătorul-comisar.
Inventariul trebuie să coprinda descrierea întregului activ al falitului, și să fie subscris de toți aceia cari au participat la facerea lui
Unul din originalele inventariului va trebui să fie depus în 24 de ore de la terminarea lui, la grefa tribunalului.
Sindicul se poate ajuta la facerea inventariului și a estimatiunei bunurilor, cu o persona experta numita de judecătorul-comisar.
Cu tote acestea, cînd împrejurările speciale ale falimentului o cer, tribunalul poate prescrie regule și precautiuni particulare pentru facerea inventariului.
Articolul 755
Inventariul o-data terminat, sindicul trebuie să se constitue, din josul fie-căruia exemplar original, depositar judiciar al mărfurilor, banilor, titlurilor de creanta, registrelor, hartielor, mobilelor și celor-l'alte obiecte ale falitului, cari se remit în păstrarea sa.
Banii trebuie să fie depusi la casa de depuneri și recipisa la tribunal.
În ce se atinge de registrele și de hartiele falitului, în cas de acțiune penală pentru fals, se va urma conform art. 454 și 457 și altor dispositiuni relative din codicele de instrucțiune criminală.
Articolul 756
Dacă falimentul se declara în urma mortei falitului, mai 'înainte de a se fi făcut inventariul mostenirei sale, sau dacă falitul more în urma declararei falimentului, dar înainte de facerea inventariului, se procede îndată la formarea lui conform regulelor de mai sus, în presenta moștenitorilor, sau ei legalmente citați.
Capitolul 3 Despre funcțiunile relative la administrațiunea falimentului
Articolul 757
Sindicul, îndată dupe numirea sa, trebuie să staruiasca la judecătorul-comisar sau la judecătorul de ocol ca sa procedeze la punerea sigilielor, dacă ele nu ar fi încă aplicate
El trebuie asemenea, dupe indicatiunile bilanțului, registrelor și hartielor falitului, cum și dupe ori-ce alte informațiuni ar mai putea culege, sa întocmească un tablou despre creditorii falimentului și sa adreseze fie-căruia dintre ei o insciintare specială, pentru cea d'anteiu adunare, cu aretarea dispositiunilor din sentinta declarativă de faliment, privitore la presentarea declarațiunilor creanțelor și la închiderea procesului-verbal de verificare.
Tabloul creditorilor, cu aretarea aproximativă a creanțelor respective, trebuie să fie depus la grefa tribunalului, și poate fi rectificat și completat la judecătorul-comisar, chiar înainte de verificarea creanțelor.
În cas de omisiune sau de neglijența în îndeplinirea indatorirei mai sus aretata, sindicul este respundetor de daune, și poate chiar să fie destituit din însărcinarea sa și lipsit de parte sau de totalul salariului seu.
Articolul 758
Cînd falitul nu a presintat bilanțul, sindicul sub controlul judecătorului-comisar și al procurorului trebuie să'l întocmească fără intardiere cu elementele ce a putut aduna.
Dacă bilanțul a fost presintat de falit, sindicul trebuie să'l verifice și sa'i facă rectificările și adaogirile ce ar crede necesare .
Bilanțul ast-fel făcut, verificat și rectificat, trebuie depus la grefa tribunalului.
Articolul 759
Dacă falitul justifica ca s'a găsit în imposibilitate, fără culpa din parte'i, de a presinta bilanțul sau registrele sale de comerciu în termenul fixat de art. 698, tribunalul poate, dacă nu are nici o indoiala ca ar fi rea credința, sa'l autoriseze, printr'o încheiere data în camera de consiliu, de a presinta bilanțul într'un termen ulterior scurt; iar dupe expirarea și acestui termen se vor aplica dispositiunile articolului precedent.
În acest scop falitul poate să examineze registrele sale de comerciu la sindic sau la grefa.
Articolul 760
Sindicul trebuie să cheme pe falit înaintea sa, ca sa examineze registrele, să le recunoască conținutul, să le certifice starea în care se afla, sa la încheie și să le semneze în presenta sa.
Dacă falitul nu se presinta la invitarea facuta, va fi somat sa compare cel mult în 48 de ore înaintea judecătorului-comisar.
Falitul care se afla în stare de arestare, sau care nu a obținut o permisiune de libertate, poate fi autorisat de judecătorul-comisar sa compare prin mandatar.
Articolul 761
Sindicul provisoriu trebuie să încaseze creanțele falitului, observând mesurile de asigurare cari vor fi fost prescrise de judecătorul-comisar, și sa dea chitanța.
El trebuie să facă tote actele conservatore pentru drepturile falitului în contra debitorilor sei, și sa ia asupra bunurilor lor inscriptiuni pentru ipotecele cari nu ar fi fost înscrise de falit.
Inscripțiunile se vor lua în numele masei, și pe lîngă cerere se va alătură un certificat al grefei tribunalului de comerciu constatând numirea sindicului.
Sindicul numit definitiv continua încasarea creanțelor sub privegherea delegatiunei creditorilor.
Articolul 762
Scrisorile și telegramele adresate falitului trebuie să fie remise sindicului, cari este autorisat a le deschide și pe unele și pe altele; falitul poate să asiste la deschiderea lor, și, dacă conținutul scrisorilor și telegramelor nu privesce la interesele sale patrimoniale, poate să cera predarea lor
Sindicul este dator sa păstreze secretul.
Articolul 763
Sindicul chiar provisoriu poate să fie autorisat de judecătorul-comisar sa vinda lucrurile supuse stricaciunei sau la o micșorare iminenta de valoare, cum și acele a căror conservare ar fi costisitore; asemenea poate fi autorisat sa continue comerciul falitului, dacă acest comerciu n'ar putea fi întrerupt fără prejudiciu pentru creditori.
Formele și condițiunile vinderei și sigurantele necesare pentru continuarea comerciului sînt determinate de judecătorul-comisar.
Ordonanța este provisoriu executorie; dar este supusă recursului înaintea tribunalului în cat se atinge de autorisarea de a continua exercițiul comerciului.
Articolul 764
Sindicul trebuie să lucreze personal în tote afacerile insarcinarei sale, dacă nu a fost autorisat de judecătorul-comisar să se represinte prin alții și cu cheltuiala sa în unele operațiuni determinate
El mai poate asemenea fi autorisat de judecătorul-comisar, ascultandu-se și delegațiunea creditorilor, atunci cînd impregiurari particulare o reclama, ca să fie ajutat sub a sa răspundere în administrațiune de una sau mai multe persoane retribuite.
El mai poate asemenea fi autorisat de judecătorul-comisar sa întrebuințeze pe falit pentru a'i înlesni administrațiunea, și în acest cas condițiunile concursului dat de falit sînt determinate de judecător.
În adunarea incheierei procesului-verbal de verificarea creanțelor, creditorii trebuie să delibereze asupra continuarei puterilor concedate sindicului, sau asupra modificărilor ce vor crede de cuviință.
Articolul 765
Judecătorul-comisar poate acorda falitului, pentru el și familia sa, din activul falimentului ajutorele necesare , și să le fixeze cuantumul dupe propunerea sindicului, ascultandu-se și delegațiunea creditorilor.
Ordonanța judecătorului-comisar este supusă recursului la tribunal.
Dupe încheierea procesului-verbal de verificarea creanțelor, nici un ajutor nu se mai poate da falitului și familiei sale, fără o deliberatiune a creditorilor.
Articolul 766
Banii provenind din vinderi și din încasări, scadendu-se sumele recunoscute necesare de judecătorul-comisar pentru cheltuelile de justiție și de administrație, vor trebui să fie imediat depusi la casa de depuneri, și recipisa la tribunal
Sindicul este dator ca în trei dile de la încasare sa presinte judecătorului-comisar proba executarei acestei depuneri
În cas de intardiere, sindicul este dator dobendi pentru sumele nedepuse.
Articolul 767
Banii depusi de sindic sau de alții în comptul falimentului nu pot fi retrasi de cat în virtutea unei ordonanțe a judecătorului-comisar
Dacă sînt sechestrati, sindicul trebuie mai anteiu să obțină ridicarea sechestrului.
Articolul 768
Sindicul trebuie să presinte, la finitul fiecărei luni, delegatiunei creditorilor, un prospect sumariu despre administrațiunea sa, și un tablou despre depositele efectuate cu actele justificative
Dacă impregiurarile falimentului o reclama, judecătorul-comisar poate să prelungesca acest termen pînă la trei luni.
Articolul 769
În ori-ce faliment sindicul trebuie, în 15 dile de la primirea insarcinarei sale, sa remită judecătorului-comisar o expunere sucinta a principalelor cause și impregiurari ale falimentului și a caracterului ce el presinta, cum și un compt sumariu al starei aparente a masei.
Judecătorul-comisar trebuie să privegheze îndeplinirea acestor îndatoriri, și sa transmită imediat procurorului tribunalului expunerea și comptul sindicului, însoțite de observațiunile sale
Dacă aceste relatiuni nu s'au presintat în termenul sus aretat, judecătorul-comisar trebuie să aviseze pe procuror, aretandu-i causele intardierei și sa constringa pe sindic chiar cu pedepse pecuniare a le presinta în cel mai scurt termen posibil.
Articolul 770
Cînd sindicul inceteza din însărcinarea sa înainte de a se fi terminat lichidațiunea activului dupe dispositiunile titlului IV, el trebuie să predea fără intardiere succesorului seu patrimoniul și actele falimentului, și sa'i remită comptul administrațiunei sale.
Dacă facerea inventariului nu este terminată, el trebuie să intervină pentru a face să se constate predarea a tot ce el primise.
Darea socotelilor nu e definitivă pînă ce nu se va fi aprobat de creditori.
În cas de morte sau de interdictiune a sindicului, aceste îndatoriri trec la eredii sau representantii sei.
Terminandu-se lichidarea activului, creditorii vor fi convocați de judecătorul-comisar pentru a delibera asupra darei socotelilor de către sindic.
La adunările creditorilor în cari se trateza despre darea socotelilor, trebuie să fie citat și falitul.
Titlul III DESPRE LICHIDAȚIUNEA PASIVULUI
Capitolul 1 Despre verificarea creanțelor
Articolul 771
Creditorii falitului trebuie să presinte declarațiunea creanțelor lor și titlurilor din cari deriva, la grefa tribunalului de comerciu, în termenul fixat de sentinta declarativă de faliment
Grefierul le da chitanța și formează un tablou (stat).
Articolul 772
Dacă sînt creditori cari resed în tera străină, judecătorul-comisar poate, dupe impregiurari, în privinta acestora, sa prelungesca termenul pentru verificarea creanțelor lor și pentru închiderea procesului-verbal de verificare
Despre acesta însă el trebuie să dea o insciintare specială tuturor creditorilor.
Articolul 773
Declarațiunea creanțelor trebuie să arate numele și pronumele, sau firma, și domiciliul creditorului, suma datorită, drepturile de privilegiu, de gagiu sau de ipoteca, și titlul din care creanta deriva.
Ea trebuie să conțină afirmarea clara și explicita, ca creanta este adeverata și reală, și trebuie să fie semnată de creditor sau de o persona autorisata cu mandat special să facă pentru el acesta afirmare, trebuind și în mandat să se exprime suma creanței.
Dacă creditorul nu domiciliază în comuna în cari resede tribunalul, declarațiunea trebuie să conțină și alegerea de domiciliu în aceiași comuna; alt-fel tote notificațiunile posteriore se vor face creditorului la grefa tribunalului, afișându-se și la usa tribunalului.
Articolul 774
Creanțele se verifica de judecătorul-comisar prin confruntarea titlurilor presintate cu registrele și cu hartiele falitului.
Judecătorul-comisar poate să ordone intervenirea sindicului, a delegatiunei creditorilor și a falitului; poate încă sa ordone comparatiunea personală a creditorului sau sa'l autorise a compare prin mandatar, sa prescrie înfățișarea registrelor de comerciu ale creditorului sau a unui extract dintr'ensele, și sa asculte pe ori-ce alta persona care ar putea sa'i dea informațiuni sau lămuriri.
Procesul-verbal de verificarea creanțelor trebuie să enunte tote operațiunile făcute, sa indice numele persoanelor intervenite și sa relateze declarațiunile lor.
Articolul 775
Creanțele necontestate și acelea pe cari judecătorul-comisar le găsește justificate, sînt admise la pasivul falimentului
Judecătorul-comisar trebuie să facă mențiune despre acesta în procesul-verbal și pe marginea titlurilor din cari ele deriva, aretand suma pentru care fie-care creanta s'a admis.
Dacă este contestatiune sau dacă judecătorul-comisar nu găsește ca creanta este pe deplin jusstificata, ori-ce decisiune remane reservata pînă la diua inchiderei procesului-verbal de verificatiune, și creditorul care nu a intervenit în persona sau prin mandatar trebuie să fie incunosciintat special de sindic.
Articolul 776
În diua fixată de sentinta declarativă a falimentului pentru închiderea procesului-verbal de verificare, judecătorul-comisar, în virtutea puterilor acordate de art. 774, va procede contradictoriu cu interesatii la examinarea tutulor creanțelor contestate, și chiar ale acelora deja admise asupra cărora s'ar ivi vre-o contestație.
Falitul și creditorii, a căror creanțe au fost verificate sau numai trecute în bilanț, pot sa asiste și să se opună la verificările făcute sau ce sînt a se face.
Creanțele necontestate, sau acelea pe cari toți interesatii le recunosc ca justificate, sînt admise la pasivul falimentului în modul aretat în articolul precedent.
În cas de contestatiuni, dacă creanțele contestate sînt comerciale, judecătorul-comisar decide prin o singura sentinta contestațiile cari privesc acele creanțe, cari prin valoarea lor nu trec peste competința judecătorului de ocol, cu reserva apelului la tribunal; cat pentru cele-alte creanțe, el trimite pe părți la o audienta fixa înaintea tribunalului.
Dacă creanțele contestate sînt civile, judecătorul-comisar, ori-care ar fi suma contestată, trimite pe părți la o audienta fixa înaintea aceluiași tribunal, care însă le va judeca constituit civilmente.
Audienta va fi fixată pînă în 15 dile de la închiderea procesului-verbal, chiar dacă nu vor fi expirate termenele prorogate dupe dispositiunile art. 772.
Articolul 777
Dupe închiderea procesului-verbal de verificare, declarațiunile creanțelor și opositiunile în contra declarațiunilor sau admiterilor de creanțe deja făcute, trebuiesc să fie notificate sindicului și creditorilor a căror creanțe se ataca, și să fie depuse la grefa tribunalului cu documentele pe cari se întemeiază, cel puțin doue dile mai înainte de audienta fixată pentru resolvarea contestatiunilor.
În lipsa de asemenea contestatiuni, audienta trebuie să fie fixată în un termen nu mai mic de cinci și nici mai mare de cinci-spre-dece dile de la închiderea sus disului proces-verbal.
Articolul 778
Tribunalul sau judecătorul de ocol, examinând tote contestațiile de o-data și împreună, contradictoriu cu sindicul și persoanele aretate în articolii precedenti, se pronunța prin o singura sentinta, chiar dacă ar trebui să se ordone vre-un act ore-care de instrucțiune în privinta uneia sau a mai multor creanțe.
Articolul 779
În tote casurile în cari nu se poate pronunța sentinta definitivă, și chiar dacă în privinta unei creanțe ar fi contestatiuni pendinte înaintea jurisdictiunei civile, tribunalul comercial poate să admită provisoriu pentru o sumă determinata la pasivul falimentului creanțele contestate, pentru ca în virtutea lor să se pota exercita drepturile creditorului în deliberațiunile falimentului, cu reserva însă a decisiunei definitive din partea judecătorului competent, asupra validitatei contestatiunei.
Tribunalul de comerciu poate suspenda decisiunea definitivă asupra admiterii unei creanțe pînă la sfersitul acțiunii penale privitore la densa, sau al procedurei penale începute dupe dispositiele art. 707, și în acest cas el determina asemenea dacă și pînă la ce suma acea creanta să fie admisă provisoriu la pasivul falimentului.
Articolul 780
Creditorul căruia nu 'i se contesta de cat privilegiul sau ipoteca, va fi admis provisoriu la deliberările falimentului ca creditor hirografar pînă ce acea contestatiune va fi resolvata.
Articolul 781
Creanțele neproducetore de dobenda și neajunse la scadenta la data declaratiunei falimentului, vor fi admise la pasiv pentru suma lor intrega, cu reserva expresă însă ca plata ori-carei repartitiuni parțiale sa consiste într'o sumă la care dacă 'i s'ar adaoga interesele socotite de 6% pe an, pentru timpul cat mai remane să curgă de la data mandatului de plată pînă la diua scadentei creanței, acesta suma sa echivaleze cu suma cotei de repartitiune.
Articolul 782
Creanțele pentru declarațiunea cărora s'a prelungit termenul conform art. 772, vor fi verificate în mod suplimentar la sosirea acelui termen, dupe dispositiele acestui capitol.
Articolul 783
Chiar dupe expirarea termenelor fixate prin articolii precedenti, creditorii cunoscuți sau necunoscuți cari nu 'și-au declarat încă creanțele, pot să facă acesta declarație contradictorie cu sindicul, pînă cînd nu s'au sfersit repartitiunile întregului activ al falimentului.
Tribunalul va putea chiar sa'i admită provisoriu la pasiv, conform dispositielor precedente.
În cas de descoperire de fals, de dol, de erori esențiale de fapt sau de descoperiri de titlu pînă aci necunoscute, se poate încă face opositiune contra admiterilor de creanțe deja efectuate.
Cheltuelile derivând din declarațiunile de creanțe și opositiunile tardive sînt în tot-d'a-una în sarcina acelora cari le fac.
Efectele declarațiunilor și opositiunilor tardive sînt determinate în titlul V.
Capitolul 2 Despre diferitele specii de creditori
Articolul 784
Toți creditorii falitului au dreptul sa ia parte la deliberările falimentului, cu reserva dispositiunilor cari reguleza participarea creditorilor avend ipoteca, gagiu, sau alt privilegiu în repartitiunea activului și intervenirea lor la concordat.
Secțiunea I Despre creditorii avend gagiu sau alt privilegiu asupra bunurilor mobile
Articolul 785
Sindicul poate ori cînd, cu autorisarea judelui-comisar, sa retragă în profitul falimentului lucrul dat în gagiu, plătind pe creditor.
Poate asemenea să facă să se ordone de judecătorul-comisar vindarea gagiului cu licitație publică, și creditorul nu se va putea opune la acesta de cat numai renunțând la dreptul de a'și obține plata creanței sale asupra celor-alte bunuri nesupuse gagiului.
Dacă gagiul s'a vîndut pe un preț mai mare de cat creanta, prisosul aparține masei falimentului.
Articolul 786
Dispositiele codicelui civil privitore la privilegiele asupra mobilelor se aplică și în materie de faliment, cu reserva dispositiunilor speciale coprinse în acest codice și cu modificările urmatore:
1) Salariul datorit lucrătorilor intrebuintati d'a dreptul de către falit, în timpul lunei care a precedat declarația falimentului, se va admite între creanțele privilegiate, în același rang ca privilegiul stabilit în art. 1729 din codicele civil pentru salariele datorite omenilor de serviciu. Salariul datorit baetilor din pravalie și comisilor pentru cele sese luni cari au precedat declararea falimentului se va admite cu același rang.
2) Privilegiul locatorului prevedut la art. 1730 codicele civil nu se întinde asupra mărfurilor esite din magasine sau din locurile unde locatarul 'și exercită comerciul sau industria sa, dacă cei de al treilea au dobendit drepturi asupra lor, afară de casul de sustractiune fraudulos. Privilegiul are loc și asupra despăgubirei datorită locatorului dupe dispositiele art. 716;
3) Creanta pentru prețul neplătit al mașinilor de importanța valoare, întrebuințate într'o exploatare industriala, manufacturiera sau agricolă, este privilegiată în rangul indicat la numerul 5 de sub articolul 1730 codicele civil, asupra mașinilor vîndute și predate falitului în cei trei ani cari au precedat declarația falimentului cu tote ca ar fi devenit imobile prin destinatiune
Acest privilegiu nu va avea nici un efect dacă vindetorul, în cele trei luni de la predarea mașinilor în primirea cumperatorului în tera, nu va fi făcut să se transcrie actul din care resulta vindarea și creanta sa, în registrul de transcriptiune imobiliară a tribunalului în jurisdicțiunea căruia s'au asedat mașinile.
Articolul 787
Sindicul trebuie să presinte judecătorului-comisar lista creditorilor cari pretind a avea dreptul de gagiu sau alt privilegiu asupra mobilelor
Contestațiunile asupra existenței privilegiului vor fi resolvate dupe dispositiele art. 776 și urmatorele.
Articolul 788
Dacă prețul mobilelor supuse la un privilegiu special nu ajunge pentru plata creditorilor privilegiați, aceștia concura pentru rest cu creditorii hirografari la distribuirea celei-alte părți de activ.
Secțiunea II Despre creditorii privilegiați sau ipotecari asupra imobilelor
Articolul 789
Dacă una sau mai multe repartitiuni a prețului bunurilor mobile se face înainte de distribuirea prețului imobilelor, creditorii privilegiați sau ipotecari ale căror creanțe sînt verificate concura la acele repartitiuni cu intrega lor creanta, cu reserva deducerilor mai jos aretate.
Articolul 790
Creditorii privilegiați sau ipotecari cari, dupe vindarea imobilelor, sînt defenitiv colocati asupra imobilelor în rang util pentru totalitatea creanțelor lor, nu vor primi partea din prețul ce li se cuvine, de cat deducendu-se dintr'ensa sumele ce ei au primit deja din repartițiile masei hirografare
Sumele ast-fel distrase nu reman pentru cei-l-alți creditori ipotecari, dar sînt atribuite masei hirografare și distribuite numai ei.
Articolul 791
Dacă creditorii privilegiați sau ipotecari nu au fost colocati de cat pentru o parte din creanțele lor asupra prețului imobilelor, drepturile lor asupra masei hirografare sînt definitiv regulate în proporție cu sumele pentru cari ei au mai remas creditori în urma acelei colocatiuni, și masa va fi subrogată în locul lor pentru aceea ce ei vor fi primit, dupe dispositiile art. 789, peste proporțiunea partei creanței necolocate.
Articolul 792
În privinta creditorilor privilegiați sau ipotecari cari nu au fost colocati în rang util asupra prețului, sau cari nu sînt plătiți integral cu prețul imobilelor, se va aplica dispositiile art. 788.
Secțiunea III Despre drepturile femeei falitului
Articolul 793
În cas de faliment al bărbatului, femeia reia imobilele dotale cu dreptul de a percepe veniturile precum și imobilele parafernale cari'i aparțineau în momentul căsătoriei, și pe acelea pe cari le-a dobendit în timpul căsătoriei provenind din cause juridice anteriore, sau prin efectul unei donatiuni sau succesiuni testamentare sau legitime
Articolul 794
Femeia va relua asemenea imobilele dobendite de densa și în numele ei cu banii provenind din înstrăinarea bunurilor cari 'i aparțineau în momentul căsătoriei, sau cari 'i-au parvenit în urma prin unul din modurile aretate în articolul precedent, cu condițiune însă numai ca în contractul de achisitiune să se declare expres acesta întrebuințare și ca proveninta banilor să fie stabilită printr'un inventar sau prin ori-ce alt act cu data certa.
Articolul 795
În tote cele-alte casuri și ori-care ar fi regimul sub care s'au căsătorit sotii, presumptia este ca bunurile dobendite de femeia falitului aparțin bărbatului și ca au fost plătite cu banii lui, ast-fel în cat acele bunuri trebuiesc să fie întrunite la masa falimentului; femeia însă este admisă să facă proba contrarie.
Articolul 796
Bunurile mobile, atît dotale cat și parafernale coprinse în contractul de căsătorie, sau parvenite femeei în vre-unul din modurile aretate în art. 793, se reiau de femeie în natura dacă identitatea lor este dovedită cu un inventar sau prin ori-ce act cu data certa.
Dacă bunurile femeei au fost înstrăinate și cu prețul lor s'au dobendit alte bunuri mobile și imobile, femeia poate exercita asupra acestora dreptul indicat în art. 794, cu condițiune ca proveniență banilor și noua lor întrebuințare să fie constatată printr'un act avend data certa.
Tote cele-alte obiecte mobile aflate în posesiunea fie a bărbatului, fie a femeii și ori-care ar fi regimul căsătoriei, se presupun ca aparțin bărbatului, afară numai dacă femeia nu va proba contrariul.
Articolul 797
Data certa a unui act, cerută de art. 794 și 796, trebuie să fie stabilită în modurile determinate de codicele civil; dar proba achisitiunei, a posesiunei și a instrainarei titlurilor de credit și acțiunilor de societăți comerciale se va putea face și cu registrele stabilimentelor publice, sau ale societăților prin acțiuni.
Articolul 798
Dreptul aretat în art. 793 și 794 nu poate fi exercitat de femeie de cat cu sarcina datoriilor și ipotecelor de cari acele bunuri au fost legalmente grevate.
Articolul 799
Dacă bărbatul era comerciant la expoca celebrării căsătoriei, sau dacă, ne avend atunci vre-o profesiune determinata, a devenit comerciant în anul următor, ipoteca legală pentru dota femeii nu se întinde în nici un cas asupra bunurilor dobendite de bărbat în timpul căsătoriei prin ori-ce alt titlu, afară de succesiune sau donatiune.
În casurile sus dise femeia nu poate exercita nici o acțiune asupra masei falimentului pentru avantagiele derivând din contractul de căsătorie, și creditorii nu vor putea să se prevaleze de avantagiele derivând din același contract în favorea bărbatului.
Articolul 800
Dacă femeia are contra bărbatului vre-o creanta derivând dintr'un contract cu titlu oneros, sau dacă ea a plătit pentru densul vre-o datorie, creanta este presumata a fi constituită și datoria a fi plătită cu banii bărbatului, și femeia nu va putea exercita nici o acțiune asupra masei falimentului, de cat dacă va face proba contrarie, conform dispositiunilor art. 795.
Femeia falitului va fi admisă la pasivul falimentului pentru prețul bunurilor sale înstrăinate în timpul căsătoriei de către bărbat, reservandu-se însă acțiunea masei asupra sumelor ce femeia ar putea scote conform dispositiilor art. 1255 din codicele civil.
Secțiunea IV Despre coobligati și despre fidejusori
Articolul 801
Creditorul cari poseda obligațiuni subscrise, girate sau garantate solidar de către falit și alți coobligati, cari au cadut în stare de faliment, participa la repartitiuni în tote masele și va fi trecut cu valoarea nominală a creanței sale pînă la deplina achitare.
Articolul 802
Nici un regres pentru dividendele plătite nu se acordă falimentelor coobligaților, unora contra altora; însă dacă creanta intrega, capital și accesorii, a fost plătită de una sau de mai multe mase coobligate, ast-fel ca creditorul nu mai are nici o acțiune contra celor-alte, cele d'anteiu vor avea drept de regres contra celor de al duoilea în proportiune cu partea datoriei ce au plătit, și cu aceea ce cădea în sarcina respectiva a fie-căreia.
Dacă tote dividendele întrunite, ce s'au atribuit creditorului în tote falimentele coobligaților, ar trece peste suma lui datorită, restul va fi înapoiat maselor falimentelor în proporțiunea sus aretata
Dacă însă unii din coobligati erau garanții altora, prisosul aparține dupe ordinea obligațiunilor maselor falimentelor a acelor coobligati cari au dreptul să fie garantați.
Articolul 803
Dacă creditorul, posesor al unor obligațiuni solidare între falit și alți coobligati, a primit înainte de faliment o parte din creanta sa, el nu va putea fi trecut la masa falimentului de cat scadendu-se partea primită și conserva pentru ceea-ce 'i mai remane datorit drepturile sale contra coobligaților sau fidejusorilor.
Coobligatul sau fidejusorul falitului cari a plătit o parte din datoria solidară, va figura la masa pentru tot ce va fi plătit în descărcarea falitului; cu tote acestea creditorul conserva dreptul de a prelua, pînă la plata sa integrală, dividendul destinat coobligatului sau fidejusorelui, restrangendu'și în acest cas acțiunile sale contra aceluiași coobligat su fidejusore la suma pentru care va mai fi remas încă creditor dupe primirea celor doue dividende.
Articolul 804
Coobligatul sau fidejusorul falitului care, pentru siguranța acțiunii sale de regres, are asupra bunurilor acestuia un drept condiționat de ipoteca sau de gagiu, va fi coprins în masa falimentului cu suma pentru care ipoteca sau gagiul 'i-au fost constituite.
Dar acesta suma se va confunda cu acea cerută de creditor în masa falimentului, și prin urmare va fi computata o singură dată în calculul majoritatei cerute pentru validitatea deliberărilor creditorilor falimentului.
Prețul bunurilor ipotecate sau al gagiului aparține creditorului, deducendu-se din suma ce 'i este datorată.
Articolul 805
Creditorii conserva acțiunea lor pentru totalitatea creanțelor contra coobligaților sau fidejusorilor falitului, chiar dacă acesta ar fi obținut un concordat la care ar fi consimțit de buna-voe înșiși acești creditori.
Titlul IV DESPRE LICHIDAREA ACTIVULUI
Capitolul 1 Midlocele pentru a lichidă activul
Articolul 806
Sindicul trebuie să proceda, sub supravegherea delegatiunei creditorilor și sub direcțiunea judecătorului-comisar, la lichidarea activului falimentului, fie asigurând și incasand creanțele, fie procedând la vindarea averei mobile și imobile, îndată dupe trecerea celor dece dile de la pronunțarea hotărîrei aretate în art. 778.
Dacă în acest interval a intervenit o propunere de concordat, în vederea condițiunilor căruia s'ar crede oportun să se amâne vindarea, sindicul va putea fi autorisat de judecătorul-comisar sa suspende acea vindare.
Judecătorul-comisar va putea, dacă o va găsi cu cale, ca înainte de a se efectua vindarea să facă a se estima lucrurile ce sînt de vîndut prin experți numiți de densul.
Acesta estimațiune se va depune la grefa tribunalului.
Articolul 807
Vindarea bunurilor este asemenea suspendată, dacă creditorii vor decide a se continua exploatarea în tot sau în parte a patrimoniului comercial al falitului, pentru timpul, în limitele și cu condițiunile ce ei vor trebui sa determine cu precisiune.
Acesta decisiune nu poate fi luată de cat cu o majoritate de trei pătrimi a creditorilor în numer și în suma
Creditorii disidenti și falitul pot face opositiune la tribunal, dar acesta nu va suspenda executarea decisiunei luate de creditori.
Articolul 808
Datoriile provenind din operațiunile sindicului vor fi plătite din activul falimentului, cu preferinta asupra datoriilor anteriore; iar dacă aceste operațiuni trag dupe densele obligațiuni cari ar trece peste activul falimentului, numai creditorii cari le-au autorisat, sînt personal ținuți peste partea lor din activ, în limita însă a autorisatiunei date
Ei vor contribui în proporțiunea creanțelor lor respective.
Articolul 809
În casul prevedut de art. 807, creditorii trebuie să fie convocați de judecătorul-comisar cel puțin o-data pe an.
În aceste adunări sindicul va da socotela de administrațiunea sa.
Articolul 810
Judecătorul-comisar, ascultând delegațiunea creditorior, va putea autorisa pe sindic a transige asupra tuturor contestatiunilor cari intereseza masa, chiar cînd ar fi privitore la drepturi imobiliare.
Cînd obiectul transactiunei are o valoare nedeterminată sau mai mare de 1500 lei, transactia va trebui să fie supusă la omologarea tribunalului comercial, dacă obiectul aparține patrimoniului comercial, și la acea a tribunalului civil dacă face parte din drepturile străine comerciului.
Omologarea nu va putea avea loc de cat dupe ce falitul va fi fost ascultat sau chemat în regula.
Capitolul 2 Despre vindarea mobilelor și a imobilelor falitului
Secțiunea I Despre vindarea mobilelor
Articolul 811
Judecătorul-comisar, ascultând delegațiunea creditorilor, poate autorisa pe sindic sa vinda mărfurile și cele-alte obiecte mobile ale falitului, fixând însă termenul vindarei și prescriind dacă ea trebuie să se facă prin buna învoiala, sau cu licitațiune, prin organul midlocitorilor de mărfuri, prin al portareilor, sau altor funcționari publici delegați pentru acesta
Acesta autorisatie poate fi acordată pentru cause bine-cuventate chiar înainte de a fi expirat termenul indicat la art. 806, citându-se însă prealabil falitul.
În ambele casuri ordonanța va fi supusă apelului la tribunal.
Articolul 812
Tribunalul, dupe cererea sindicului și citând pe falit, poate autorisa pe sindic sa trateze și sa încheie vindarea în masa totală sau parțială a bunurilor mobile remase nevîndute și a creanțelor neîncasate
Actul de înstrăinare trebuie să fie aprobat de delegațiunea creditorilor și omologat de tribunal.
Secțiunea II Despre vindarea imobilelor
Articolul 813
De la data sentinței declarative de faliment, nici un creditor nu va putea proceda la exproprierea silită a imobilelor, chiar dacă ar avea asupra lor un drept de privilegiu sau ipoteca; sindicul însă este dator sa provoce vindarea lor cu formele stabilite pentru vindarea bunurilor de minori.
Cererea de vindare va fi facuta către tribunalul civil competent îndată dupe expirarea termenului prevedut de art. 806.
Dacă la prima licitație nu se presinta concurenți, judecătorul-comisar va putea, dupe cererea sindicului și cu consimtimentul delegatiunei creditorilor și al creditorilor ipotecari să permită vindarea de buna-voe, cînd ea ar presinta un folos invederat.
Actul de vindare trebuie să fie omologat de tribunalul civil.
Articolul 814
Dacă urmărirea era începută înainte de a se pronunța sentinta declarativă de faliment de către un creditor avend privilegiu sau ipoteca asupra imobilelor urmărite, sindicul trebuie, pentru ca procedura sa pota fi îndeplinită fără intardiere, sa intervie sau sa cera a fi substituit în locul creditorului urmăritor în casurile prevedute de lege.
Dispositiile art. 513 și 523 procedura civilă se aplică și în casul în care, afară de imobilele supuse urmăririi, falitul mai are și alte imobile în coprinsul jurisdictiunei aceluiași tribunal.
Capitolul 3 Despre revendicatiune
Articolul 815
Pot fi revendicate rimesele în cambiale sau în alte titluri de credit neplătite încă, și pe cari falitul le poseda în natura în diua sentinței declarative de faliment, dacă aceste rimese au fost făcute de proprietarul lor cu simplul mandat de a face să se încaseze valoarea lor și de a o păstra în comptul seu, sau dacă ele au fost destinate de proprietarul lor pentru plati anume determinate.
Articolul 816
Pot asemenea să fie revendicate, dacă se poseda în natura, în tot sau în parte, de către falit în diua sentinței declarative de faliment, mărfurile cari 'i-au fost predate cu titlul de deposit spre a fi vîndute în comptul proprietarului, cu reserva însă a dispositiilor din acest codice relative la revendicatiunea titlurilor la purtător perdute sau furate și ale art. 1909 din codicele civil.
Poate asemenea să fie revendicat prețul sau parte din preț al acelorași mărfuri cari nu fusese plătit în bani sau alt-fel, nici trecut în compt curent între falit și cumperator.
Articolul 817
Mărfurile expediate falitului, al căror preț el nu 'l-a plătit încă, pot fi revendicate dacă, în diua declararei falimentului, nu ajunsesera încă în magasinele sale sau nu fuseseră primite la dispositia lui în magasiile sau locurile de deposit ori de paza ale comisionarului însărcinat să le vinda pentru comptul lui.
Revendicatiunea nu este admisă dacă mărfurile înainte de sosirea lor fuseseră vîndute fără frauda prin girarea facturei, a poliței de încărcare sau a scrisorei de carat, cînd acestea sînt în ordine, sau prin remiterea acelor titluri cînd sînt la purtător.
Acela care revendica, trebuie să despagubesca masa de sumele plătite în comptul lui și de tote anticipatiunile făcute pentru navlu sau port, pentru comision, pentru asigurări sau alte spese și sa platesca sumele ce ar fi datorite pentru aceleași cause.
Articolul 818
Vindetorul poate să retina mărfurile vîndute cari n'au fost predate falitului, sau cari nu 'i-au fost expediate lui sau unei alte persoane pentru comptul seu.
Articolul 819
În casurile prevedute de cele doue articole precedente, sindicul, cu consimtimentul delegatiunei creditorilor și cu autorisarea judecătorului-comisar, va putea cere predarea mărfurilor plătind vindetorului prețul convenit.
Articolul 820
Cererile de revendicare trebuie să fie propuse înaintea judecătorului-comisar contradictoriu cu sindicul și cu delegațiunea creditorilor.
Fie-care din creditori și chiar falitul este admis să le contesteze
Dacă nu exista contestatiune sau dacă contestatiunea dupe valoarea lucrului revendicat este de competința judecătorului de ocol, revendicarea este admisă sau respinsă printr'o ordonanța a judecătorului-comisar supusă apelului
În cas contrariu, judecătorul-comisar trebuie să trimită pe părți la o audienta fixa înaintea tribunalului de comerciu.
Articolul 821
Cererile de revendicatiune în natura suspenda vindarea lucrurilor revendicate, dar nu pot anula vinderile deja efectuate.
Cererile de revendicarea prețului nu au efect asupra sumelor deja distribuite înaintea lor.
Titlul V DESPRE REPARTITIUNEA ÎNTRE CREDITORI ȘI DESPRE ÎNCHIDEREA FALIMENTULUI
Articolul 822
Sumele de bani apartinend falimentului, scadend cheltuelile de justiție și de administrațiune și ajutorele acordate falitului și familiei sale, trebuie înainte de tote să se întrebuințeze, cu autorisarea judecătorului-comisar, la plata creditorilor cu gagiu sau alt privilegiu, și restul va fi distribuit între toți creditorii în proportiune cu creanțele lor verificate.
În acest scop sindicul trebuie să presinte în fie-care luna judecătorului-comisar un stat de situațiune al falimentului și al banilor disponibili, pentru a fi repartisati
Judecătorul-comisar va ordonă, de va fi loc, o repartitiune, fixând suma de distribuit și va îngriji ca toți creditorii să fie avisati despre acesta.
Articolul 823
Statul de repartitiune va fi format de sindic și va deveni executoriu prin ordonanța judecătorului-comisar.
Pentru repartisarea banilor aflați în deposit, sindicul va remite fie-căruia din creditori mandatul de plată dupe statul de repartitiune.
Plățile se efectueza de-a-dreptul de către casa.
Articolul 824
Nu se va procede la nici o repartitiune de cat rezervandu-se porțiunea corespundetore conform bilanțului la creanțele pentru cari termenul verificarei a fost prorogat, dacă aceste creanțe n'au fost încă admise la pasivul falimentului în momentul repartitiunei.
Dacă aceste creanțe n'au fost trecute în bilanț pentru o sumă determinata, sau dacă creditorul pretinde o sumă mai mare de cat cea trecută în bilanț, judecătorul-comisar va determina suma de reservat, cu apel la tribunal
Ordonanța judecătorului-comisar este provisoriu executorie.
Articolul 825
Porțiunea reservata remane în deposit pînă la împlinirea termenelor prorogate dupe dispozițiile art. 772
Dacă creditorii pentru cari termenile au fost prorogate nu au făcut sa li se verifice creanțele conform dispositiunilor precedente, porțiunea reservata se va împărți între creditorii admiși la pasiv.
Aceeași reserva are loc și pentru creanțele în privinta admiterii cărora nu s'a fost statuat definitiv.
Dacă sumele reservate produc interese, acestea se cuvin creditorilor pentru cari s'au reservat.
În tote casurile, depositul este în riscul și pe cheltuiala lor.
Articolul 826
Nici un mandat de plată nu se va emite de sindic de cat numai dupe presentarea titlului constitutiv al creanței.
Sindicul va menționa pe titlu mandatul de plată.
Dacă nu exista titlu scris, sau dacă nu este posibil a'l presinta, judecătorul-comisar va putea autorisa plata asupra presintarei extractului dupe procesul-verbal de verificarea creanțelor.
Creditorul va da chitanța pe marginea statului de repartitiune.
Articolul 827
Creditorii cari vor fi declarat tardiv creanțele lor conform dispositielor art. 783, nu vor putea reclama în contra repartitiunilor activului deja făcute, nici să se opună la cele deja ordonate de judecătorul-comisar; dar vor concura numai la repartitiunile urmatore în proportiune cu creanta lor, și cînd vor fi fost admiși provisoriu la pasiv în proportiune cu suma determinata de tribunal
Dacă însă ei justifica ca au fost în imposibilitate de a face declarațiunea creanței lor în termenele stabilite, ei vor putea fi admiși a prelua asupra activului nedistribuit încă și dividendele ce li s'ar fi cuvenit în distributiunile anteriore.
În cas de opositiune tardivă în contra admiterii unei creanțe, tribunalul poate ordonă ca sumele cuvenite pentru acesta creanta în repartitiunile urmatore sau pentru partea contestată a acestei creanțe, să fie ținute în reserva; și dacă în virtutea acelei opositiuni creanta va fi în tot sau în parte declarata neexistenta, chiar sumele pe nedrept primite în repartitiunile precedente vor trebui să fie restituite la masa.
Articolul 828
Dupe terminarea repartitiunei sumelor provenite din averea mobiliară și imobiliară a falitului, procedura falimentului va fi închisă; însă fie-care creditor își păstrează dreptul la plata restului creanței sale.
Cu toate acestea, procedura falimentului se va redeschide cînd debitorul va face o asemenea cerere, oferind creditorilor sei de a le plati cel puțin încă o decime din creanțele lor și dând cauțiune pentru cheltuieli
În acest cas tribunalul va rechema la însărcinarea lor pe judecătorul-comisar și pe sindic, sau 'i va numi din nou, și va lua tote măsurile prevedute în dispositiunile precedente în privinta conservatiunei și a administrațiunei patrimoniului existent, cum și în privinta lichidațiunei lui, și în privinta pasivului care ar fi survenit.
Nu se va procede la nici o repartitiune de cat numai dupe expirarea în privinta nouilor creditori, a termenelor stabilite conform dispositiunilor art. 703.
Articolul 829
Dacă falitul probeza ca a plătit integral în capete, interese și cheltuieli, tote creanțele admise la faliment, el va putea obține de la tribunal prin o sentinta ștergerea numelui seu de pe tabloul falitilor.
Acesta dispositiune nu se aplică bancrutarilor frauduloși, nici celor condamnați pentru fals, furt, abus de încredere, escrocherie sau înșelăciune și delapidare de bani publici.
Titlul VI DESPRE ÎNCETAREA ȘI SUSPENDAREA FALIMENTULUI
Capitolul 1 Despre neajungerea activului
Articolul 830
Dacă operațiunile falimentului nu vor putea continua în mod util din causa insuficienței activului, tribunalul, ascultând pe sindic, delegațiunea creditorilor și pe falit, va putea declara, chiar din oficiu, încetarea acelor operațiuni.
Acesta declarațiune va reintegra pe creditori în exercițiul drepturilor lor asupra bunurilor falitului, mentinendu-se în privinta acestuia efectele declaratiunei de faliment.
Articolul 831
Falitul și ori-ce interesat va putea ori cînd cere tribunalului revocarea sentinței prin care s'a declarat încetarea operațiunilor falimentului plătind cheltuielile judecatei aretate în articolul precedent și dând cauțiune pentru cheltuelile ulteriore.
Dacă revocatiunea este admisă, se va procede conform primului aliniat al art. 828.
Capitolul 2 Despre moratoriu
Articolul 832
Dacă sentinta declarativă de faliment a fost pronunțată dupe cererea creditorilor sau din oficiu, falitul justificând cu probe valabile ca încetarea plăților a fost consecința unor evenimente extra-ordinare și neprevedute, sau în alt mod scusabile, și stabilind cu documente sau cu dare de garanții indestulatore ca activul patrimoniului seu coversesce pasivul, va putea sa cera tribunalului, în cele trei dile ce urmeza dupe publicarea acelei sentințe, ca să se suspende executarea ei.
Cererea nu va putea fi primită dacă falitul nu a presintat sau nu presinta împreună cu densa registrele sale de comerciu regulat ținute, bilanțul seu comercial și o lista nominativă de toți creditorii sei, cu aretarea domiciliului și a sumelor creanțelor lor.
Articolul 833
Președintele, verificand presintarea registrelor, a bilanțului și a listei creditorilor, va ordonă convocarea acestora înaintea judecătorului-comisar pentru a discuta cererea de moratoriu și va fixa la trebuinta o di, care să nu fie posteriora dilei primei adunări ordonată prin sentinta declarativă de faliment.
Acesta ordonanța se va notifica imediat sindicului și tuturor creditorilor prin îngrijirea falitului.
Acesta ordonanța nu va împiedica îndeplinirea actelor decurgînd din declarațiunea de faliment în privinta persoanei și bunurilor falitului.
Articolul 834
Procesul-verbal al adunarei trebuie să arate numele și pronumele creditorilor cari au comparut și declarațiunile fie-căruia dintr'ensii și a sindicului, în privinta veracitatei și ființei fie-carei creanțe, a cererii de moratoriu și a duratei lui.
Va trebui asemenea sa arate propunerile mesurilor conservatorii necesare, modurile de lichidațiune prin buna înțelegere, și persoanele cărora se poate incredinta administrațiunea sau supravegherea patrimoniului falitului în timpul moratoriului.
Articolul 835
La cea d'anteiu audienta care va urma dupe diua adunarei sus dise, tribunalul va statua contradictoriu cu falitul, cu sindicul și cu creditorii intervenienți asupra cererii de suspensiune, tinend mai cu sema compt de dorința exprimată de majoritatea creditorilor.
Dacă tribunalul găsește acesta cerere admisibilă, el ia urmatorele mesuri:
1) Fixeza termenul moratoriului, fără ca acest termen sa pota trece peste sese luni;
2) Ordonă debitorelui ca înăuntrul aceluiași termen sa producă dovada cum ca a plătit tote datoriele sale ajunse la scadenta, sau ca a obținut de la creditori amânarea platei;
3) Prescrie mesurile conservatorii și precauțiunile ce va crede necesare pentru a asigura integritatea patrimoniului debitorelui;
4) Numesce o comisiune de creditori însărcinată de a supraveghia administrațiunea și lichidarea patrimoniului cadut în faliment.
Suspendarea procedurei comerciale a falimentului nu împiedica cursul urmăririi penale.
Articolul 836
Debitorul care a obținut moratoriul, are dreptul sa procedeze la lichidațiunea voluntara a activului falimentului seu și la stingerea pasivului cu concursul comisiunei creditorilor sus numita și sub direcțiunea judecătorului-comisar.
Regulele speciale ale lichidațiunei și autorisatiunile de a vinde, de a constitui ipoteci sau gagiuri, de a lua bani împrumut, de a transige, de a incasa bani sau a face plati, sau de a face alte acte strict necesare în scopul lichidarei, trebuie să fie prescrise de tribunal prin sentinta care acorda moratoriul sau prin alte sentințe ulteriore, ascultandu-se și comisiunea lichidatore.
Articolul 837
În timpul moratoriului, nici un act de urmărire nu se va putea întreprinde sau continua contra debitorelui, și nici o acțiune nu se va putea intenta sau continua contra lui, dacă nu resulta din fapte posteriore acordarei moratoriului.
Moratoriul nu are efect în privinta creanțelor Statului provenind din contribuțiuni, nici în privinta drepturilor creditorilor avend ipoteca, gagiu sau alt privilegiu.
Articolul 838
Dacă în timpul moratoriului intervine o înțelegere de buna-voe cu toți creditorii, relațiunile ulteriore între aceștia și debitor se reguleza conform acelei convențiuni.
Învoiala se poate de asemenea stipula în mod valabil numai cu majoritatea creditorilor cari ar represinta cel puțin trei pătrimi din pasiv, cu condițiune numai ca creditorii cari au consimțit sa ia asupra-le împreună cu debitorul consecințele ori-cărui litigiu cu creditorii disidenti și la trebuinta obligațiunea platei integrale a creanțelor lor.
În ambele aceste casuri, dacă declarațiunea de faliment intervenise deja, învoiala trebuie să fie omologata de tribunal și produce efectele concordatului întru cat privesce închiderea falimentului.
Articolul 839
Dacă cererea de moratoriu nu este admisă, tribunalul, dacă este necesar, fixeza prin aceeași sentinta noui termene pentru verificarea creanțelor.
Dacă dupe acordarea moratoriului se descoper, în timpul duratei sale, datorii nedeclarate de falit, sau neexistenta unora din creanțele declarate, sau dacă acesta nu indeplinesce obligațiunile cari i-au fost impuse în privinta administrațiunei și lichidarei patrimoniului seu, sau dacă s'a făcut culpabil de fapte de dol ori rea credința, sau dacă activul seu nu mai oferă speranta platei integrale a datorielor sale, tribunalul va putea revoca chiar din oficiul moratoriul, și prescrie mesurile necesare pentru continuarea procedurei falimentului.
Articolul 840
Chiar înaintea declaratiunei de faliment, comerciantul va putea cere un moratoriu, numai să fie în stare a justifica concursul condițiunilor prescrise de art. 832, depunend la grefa tribunalului documentele acolo aretate și suma necesară pentru cheltuieli.
Dacă justificările presintate se găsesc suficiente, tribunalul, ascultând pe reclamant în camera de consiliu, va putea ordonă convocarea creditorilor în cel mai scurt termen posibil, fără a trece peste 15 dile, și prescrie mesurile privisorii ce le va crede mecesarii, insarcinand pe judecător cu direcțiunea executarei.
Sentinta va fi notificată procurorului tribunalului în scopul indicat la art. 707.
Acest moratoriu se reguleza prin dispositiunile acestui capitol, cari nu ar fi incompatibile cu densul.
Dacă tribunalul găsește ca cererea nu e nejustificată, sau dacă se ivesce unul din casurile prevedute în articolul precedent, se pasesce fără intardiere la declararea de faliment.
Articolul 841
Ori de câte ori s'a acordat un moratoriu, dacă în cursul duratei lui se dovedesce a se fi plătit creditorilor anteriori o parte considerabila din creanțele lor, sau dacă midlocesc impregiurari speciale, tribunalul va putea, intervenind un vot favorabil al majoritatei creditorilor, care ar represinta cel puțin jumetate din restul pasivului, sa acorde un al duoilea moratoriu pentru un termen care asemenea nu va trece peste sese luni.
Articolul 842
Documentele și cele-alte midloce de probațiune, avend de scop a lumina judecata tribunalului asupra cererii de moratoriu, pot să fie presintate fără a fi necesar de a le investi cu formalitățile prescrise de legi pentru timbru de înregistrare.
Capitolul 3 Despre concordat
Articolul 843
În ori-ce stare a procedurei falimentului se poate încheia concordat între falit și creditorii sei, data toți consimt la acesta.
Sindicul este dator a depune tote silintele pentru incheiarea concordatului.
În concordat se poate conveni încetarea sau suspendarea procesului comercial al falimentului, dar nu se poate împiedica continuarea instrucțiunii penale.
Articolul 844
Dacă nu s'a obținut un concordat prin consimtimentul tuturor creditorilor, falitul, sindicul, delegațiunea creditorilor, sau un numer de creditori representand cel puțin a patra parte a pasivului, pot cere ori cînd judecătorului-comisar o convocare a creditorilor pentru a li se propune un concordat.
Ordonanța de convocare trebuie să fie notificată creditorilor, sindicului și falitului.
Propunerea concordatului nu suspenda actele întreprinse pentru lichidarea falimentului, cu reserva dispositiunei primului alineat al art. 806.
Articolul 845
În adunarea pentru concordat, falitul trebuie să se presinte în persona; dar poate să fie autorisat pentru juste motive de către judecătorul-comisar să se represinte printr'o alta persona.
Sindicul trebuie să presinte adunarei o relatiune scrisă în privinta starei falimentului, a indeplinirei formalităților, a operațiunilor ce au avut loc și în special în privinta midlocelor întrebuințate pentru a provoca încheierea concordatului, în privinta obstacolelor intampinate și a mesurilor ce crede necesare pentru a înlesni acea încheiere
Relațiunea trebuie să fie subscrisă de sindic și presentata judecătorului-comisar.
Procesul-verbal al adunarei va menționa tot ce s'a deliberat și decis într'ensa.
Articolul 846
Concordatul nu se poate face de cat cu primirea majoritatei tuturor creditorilor, ale căror creanțe au fost verificate sau admise provisoriu cu condițiunea ca creditorii aderenti sa represinte cele trei pătrimi din totalitatea acelor creanțe; alt-fel concordatul e nul.
Variațiunile în numerul creditorilor și în suma creanțelor derivând din sentinta aretata în art. 778, nu au influența asupra validitatei concordatului încheiat cu majoritatea sus disa.
Articolul 847
Pentru formarea majoritatei cerute pentru validitatea concordatului nu se tine socotela de creanțele cu ipoteca, gagiu sau alt privilegiu, dacă creditorii nu renunța la ipoteca, gagiu sau alt privilegiu, dacă creditorii nu renunța la ipoteca sau privilegiul lor.
Renunțarea poate asemenea să se refere la o parte din creanta și la accesorii, numai ca suma, în capital și accesorii pentru carae ea are loc, să fie determinata, și ca acesta suma sa nu fie inferioară la a treia parte din creanta intrega.
Votul dat fără nici o declarațiune de renunțare limitată implica de drept renunțarea la ipoteca sau la privilegiu pentru intrega creanta.
Efectele renuntarei inceteza de drept dacă concordatul nu are loc sau se anuleza în urma.
Decisiunile celor-l'alți creditori nu pot vatema drepturile creditorilor ipotecari sau privilegiați.
Articolul 848
Concordatul trebuie să fie subscris în aceiași daunare în care a fost consimțit.
Dacă concordatul s'a primit numai de majoritatea în numer a creditorilor presenti sau de majoritatea celor trei pătrimi a sumei totale a creanțelor, și chiar cînd nu s'ar fi întocmit nici una nici cea-l'alta din aceste majorități, dar dacă concordatul a fost primit de un numer însemnat de creditori, judecătorul-comisar poate, dacă creditorii aderenti nu declara ca 'și retrag consimtimentul, sa amâne deliberatiunea la o alta adunare, sau sa fixeze un termen pentru culegerea și altor adesiuni.
În cas de veri-o schimbare în condițiunile concordatului, adesiunile date în prima adunare reman fără efect.
Creditorii au dreptul sa ia notite în cancelarie dupe procesele-verbale ale adunarei.
Articolul 849
Concordatul va trebui să fie omologat de tribunal dupe cererea partei celei mai diligente.
Creditorii cari n'au consimțit sau n'au intervenit, vor putea face opositiune în termen de 8 dile de la închiderea procesului-verbal sau de la expirarea termenului concedat de judecătorul-comisar.
Cererea de opositiune va fi motivată și va trebui să fie notificată sindicului și falitului de o-data cu citațiunea pentru audienta fixa înaintea tribunalului.
Dacă termenul sus dis a trecut fără să se fi făcut vreo opositiune, tribunalul statueza în camera de consiliu asupra omologatiunei:
În cas contrariu, tribunalul se va pronunța asupra opositiunilor și asupra omologatiunei prin una și aceiași sentinta.
Dacă opositiunea este admisă tribunalul anuleza concordatul fața cu toți interesatii.
Dacă opositiunea este respinsă, tribunalul sau curtea de apel va putea o-data cu respingerea opositiei condamna pe oponent la o amenda de la 100 pînă la 5.000 lei, cînd opositia sa va fi fost facuta cu rea credința și în scopul invederat numai de a se intardia execuțiunea concordatului.
Articolul 850
Dacă judecată vre-unei opositiuni depinde de resolvarea unor cestiuni cari, din causa materiei, nu ar fi de competința tribunalului de comerciu, acest tribunal nu se va putea pronunța de cat dupe resolvarea acestor cestiuni; însă va trebui sa fixeze un termen scurt înlăuntrul căruia creditorul oponent va fi obligat sa pornesca judecata înaintea autorității competinte și să justifice ca a făcut acesta, cu desteptare ca în cas contrariu se va urma judecata asupra celor-l'alte opositiuni fără a se mai lua în consideratiune pretentiunile sale.
Articolul 851
Dacă prin concordat s'a consimțit ipoteci pentru garantarea celor interesați, tribunalul, pronunțând omologarea concordatului, va trebui sa fixeze un termen scurt pentru luarea inscripțiunilor ipotecare.
Omologarea nu produce efect de cat din diua luarei inscripțiunilor.
Articolul 852
Cînd, dupe circumstanțele falimentului și dupe condițiunile concordatului, se vede ca falitul ar merita un tratament special, hotărîrea de omologare mai poate ordonă ca, dupe completa îndeplinire a obligațiunilor luate prin concordat, numele debitorului să fie sters din tabloul falitilor; se mai poate asemenea declara printr'ensa ca prin efectul indeplinirei acelorași obligațiuni va remanea revocată sentinta declarativă de faliment, chiar în privinta urmăririi penale.
Îndeplinirea obligațiunilor sus dise se constata prin o sentinta pronunțată de același tribunal.
Articolul 853
Omologarea face concordatul obligatoriu pentru toți creditorii trecuți sau netrecuti în bilanț, a căror creanțe sînt sau nu verificate și chiar pentru creditorii cari au reședința afară din tera, și pentru aceia cari au fost admiși provisoriu la pasiv, ori-care ar fi suma definitiv lichidată în favorea lor.
Articolul 854
Îndată ce sentinta de omologarea concordatului nu va mai fi supusă opositiunei sau apelului, inceteza starea de faliment și tot-d'o-data inceteza funcțiunile sindicului și ale delegatiunei creditorilor, cu reserva însă a dispositiunilor articolelor urmatore:
Sindicul va trebui sa dea compt falitului de administrația sa, care compt va fi discutat și încheiat în presenta judecătorului-comisar și va remite falitului tote bunurile sale, registrele, hartiele și ori-ce alte efecte, luînd descărcare, conformându-se condițiunilor și precautiunilor stabilite prin concordat.
Judecătorul-comisar va încheia despre tote proces-verbal și funcțiunile sale inceteza.
Tribunalul va judeca contestațiunile ivite.
Articolul 855
Concordatul de și omologat va putea să fie anulat de tribunal dupe cererea sindicului sau a ori-cărui creditor, dupe ce va asculta contradictorii pe sindic și pe falit, dacă se descoperă dupe omologare ca s'a exagerat în mod fraudulos pasivul sau ca s'a disimulat o parte importanța din activ
Acesta anulare liberează de drept garanțiile date pentru concordat.
Nici o alta acțiune de nulitate în contra concordatului nu se admite în urma omologării.
Articolul 856
Dacă falitul nu indeplinesce condițiunile concordatului, majoritatea creditorilor cari au luat parte la deliberatiuni și cari n'au fost îndestulați cu sumele cuvenite prin concordat, va putea cere resilierea lui.
Majoritatea se va determina dupe dispositiunile art. 846.
Cererea se va propune înaintea tribunalului în numele zisilor creditori de către sindic sau de către creditori insesi, citându-se sindicul contradictoriu cu falitul și cu fidejusori, dacă sînt.
Resiliarea concordatului va putea fi cerută în mod individual, dar numai în propriul lor interes, de unul sau mai mulți creditori cari nu vor fi fost îndestulați în tot sau în parte de sumele venite la scadenta ce li se cuvenea în virtutea concordatului
În asemenea cas, acești creditori reintra în întregimea drepturilor lor fața cu falitul, dar nu vor putea cere restul sumelor promise prin concordat, de cat dupe expirarea termenelor fixate pentru plata ultimelor rate
Resiliarea concordatului nu liberează pe fidejusiori, nici face sa înceteze ipotecele și cele-alte garanții constituite printr'ensul.
Articolul 857
Asupra presentarei sentinței cari anuleza sau resiliaza concordatul, tribunalul va proceda conform dispositiunilor primului aliniat al art. 828.
Actele făcute de falit în urma omologării concordatului și mai 'nainte de anularea sau resilierea lui, nu vor putea fi declarate nule de cat numai dacă vor fi fost făcute în frauda drepturilor creditorilor.
Articolul 858
Creditorii anteriori concordatului reintra în întregimea drepturilor lor numai fața cu falitul, dar nu vor putea participa la masa falimentului de cat numai în proporțiunile urmatore:
Dacă nu au primit nici o parte din dividend, participa pentru totalitatea creanțelor lor;
Dacă au primit o parte, participa numai pentru porțiunea creanței primitive corespundetore cu porțiunea de dividend promisa și neprimită.
Dispositiunile acestui articol se aplică și în casul cînd un al doilea faliment va fi fost declarat, fără ca falimentul anterior sa fi fost anulat sau resiliat.
Titlul VII DISPOSITIUNI PRIVITORE LA FALIMENTUL SOCIETĂȚILOR COMERCIALE
Articolul 859
Falimentul unei societăți comerciale se declara de tribunalul comercial din jurisdicțiunea căruia societatea 'și are sediul ei.
Articolul 860
Falimentul unei societăți în nume colectiv sau în comandită produce și falimentul soților ilimitat responsabili.
Tribunalul va declara prin aceiași sentinta falimentul societății și al soților; va arta numele, pronumele și domiciliul acestora și va numi un singur judecător-comisar și un singur sindic.
Cu tote acestea, patrimoniul societății va fi ținut deosebit de acel al fie-cărui soț atît la formarea inventariului cat și în operațiunile administrațiunei și ale lichidațiunei activului și pasivului.
Numai creditorii societății iau parte la deliberațiunile cari intereseza patrimoniul social, dar ei concura cu creditorii fie-cărui soț la deliberațiunile cari intereseza patrimoniul individual al fie-cărui soț cadut în faliment.
Sentinta declarativă de faliment produce pentru toți sotii faliți efectele aretate în titlul I al acestei cărți.
Articolul 861
Falimentul unui sau mai multor soți nu trage dupe sine falimentul societății.
Falimentul tuturor soților ilimitat responsabili în societățile în nume colectiv sau în comandită nu trage dupe sine falimentul societății, dacă acesta nu se afla în stare de încetare de plati.
Articolul 862
În cas de faliment al unei societăți în comandită prin acțiuni sau anonima, actele de procedura se fac contra administratorilor, directorilor și lichidatorilor
Ei sînt ținuți sa compare înaintea judecătorului-comisar, a sindicului și a delegatiunei creditorilor ori de câte ori ar fi chemați, și în special a procura informațiunile necesare pentru formarea și verificarea bilanțului și pentru descoperirea causelor și împrejurărilor falimentului
Ei vor trebui să fie ascultați ca representanti legali ai societății falite în tote casurile în cari legea prescrie ca falitul să fie ascultat.
Articolul 863
Creditorii particulari ai unui soț nu sînt admiși la pasivul falimentului societății
Ei nu au drept de cat asupra a ceea ce va mai remanea soțului dupe indestularea creditorilor societății, exceptându-se drepturile derivând din privilegiu sau ipoteca.
Asociații în participațiune ai comerciantului falit nu sînt admiși la pasivul falimentului, de cat numai pentru acea parte a capitalului adus de densii pe cari vor putea-o proba că nu a fost absorbită de partea perderilor ce cad în sarcina lor.
Articolul 864
Dacă societatea falita a emis obligațiuni la purtător, posesorii acestor obligațiuni vor fi admiși la pasivul falimentului în raport cu valoarea de emisiune a obligațiunilor, scadendu-se aceea ce li se va fi plătit cu titlul de amortisment sau de ramburs asupra capitalului de fie-care obligațiune.
Articolul 865
Dacă sotii cu responsabilitate limitată în societățile anonime sau în comandită nu efectuase încă în momentul declaratiunei falimentului versamintele părților luate asupra-le, sindicul poate fi autorisat să le cera versamintele ulteriore a căror necesitate va fi recunoscută la tribunal.
Articolul 866
În falimentul unei societăți anonime, cari nu se găsește în stare de lichidațiune, concordatul poate avea de obiect continuarea sau cedarea întreprinderii sociale, și în asemenea cas el trebuie să determine condițiunile exploatarei ulterioare.
Articolul 867
În societățile în nume colectiv și în comandită, creditorii pot consimți un concordat chiar în favoarea unuia sau mai multora dintre sotii cu responsabilitate limitată.
În acest cas tot activul social se va supune administrațiunei și operațiunilor sindicului
Numai bunurile particulare ale soțului căruia i s'a acordat concordatul sînt excluse și nici o parte a activului social nu va putea fi întrebuințată pentru plata obligațiunilor derivând din concordat.
Soțul cari a obținut un concordat particular este liberat de obligațiunea solidară către creditorii societății; dar pentru ca sa obtie sentinta indicată în art. 829, el trebuie să probeze ca tote datoriile societății falite au fost plătite; capete, interese și cheltuieli.
Titlul VIII DESPRE INFRACȚIUNI PENALE ÎN MATERIE DE FALIMENT
Articolul 868
Acțiunea penală pentru infracțiunile coprinse în acest titlu este de ordine publică.
Ea poate fi pusă în mișcare chiar înainte de declarațiunea de faliment, cînd încetarea plăților este însoțită de faptul de dosire, de ascundere, de închiderea magazinelor, de darea la o parte, sustragerea sau imputinarea frauduloasă a patrimoniului în dăuna creditorilor.
În aceste casuri, procurorul tribunalului trebuie să comunice îndată încetarea plăților președintelui tribunalului comercial pentru îndeplinirea dispositiunilor titlului I al acestei cărți.
Capitolul 1 Despre bancruta
Articolul 869
Este culpabil de bancruta simpla comerciantul cari a încetat plățile și cari se găsește într'unul din casurile urmatore:
1) Dacă cheltuelile sale personale sau acelea ale familiei sale au fost prea mari în raport cu starea sau condițiunea sa economică;
2) Dacă a pierdut o mare parte din patrimoniul seu în operațiuni curat de noroc, sau manifest imprudente;
3) Dacă, în scopul de a'și intardia falimentul, a făcut cumperari cu intențiunea urmată de fapt de a revinde lucrurile cumperate cu prețuri sub valoarea lor curenta, sau dacă a avut recurs la împrumuturi, girare de efecte sau alte mijloace ruinatore pentru a'și procura fonduri;
4) Dacă în urma încetării plăților a plătit pe vreun creditor în detrimentul masei;
5) Dacă n'a ținut în mod regulat registrele prescrise de lege sau cel puțin registrul jurnal încheiat și vizat conform art. 27.
Articolul 870
Este asemenea culpabil de bancruta simpla comerciantul cari a încetat plățile și cari se găsește în vre-unul din casurile urmatore;
1) Dacă nu a făcut în mod exact inventariul anual sau dacă registrele și inventarele sale sînt incomplete sau neregulat ținute, sau nu dau sema de adeverata stare a activului și pasivului sau, chiar cînd n'ar fi frauda;
2) Dacă avend contract de căsătorie, nu s'a conformat dispositiunilor art. 19 și 20;
3) Dacă în cele trei dile de la încetarea plăților nu a făcut declarațiunea prescrisă de art. 699, sau dacă, fiind vorba de falimentul unei societăți, declarațiunea facuta nu arata numele tuturor soților solidari;
4) Dacă, fără împiedicare legitima, nu s'a presintat în persona înaintea judecătorului-comisar, a delegatiunei creditorilor sau a sindicului, în casurile și în termenele prescrise, și dacă presintandu-li-se le-a dat informațiuni false, sau dacă, dupe ce au obținut o permisiune de libertate nu s'a supus ordinului de a se presinta, sau dacă s'a departat fără permisiune de la domiciliul sau în timpul falimentului;
5) Dacă nu a îndeplinit obligațiunile luate într'un concordat obținut într'un faliment anterior.
Articolul 871
Ori-cine exercitând obișnuit profesiunea de mijlocitor va fi cadut în faliment, e culpabil de bancruta simpla.
Articolul 872
E culpabil de bancruta simpla comerciantul cari, chiar înainte de declarațiunea de faliment și numai pentru a'și facilita obținerea unui moratoriu, 'și-a atribuit cu buna sciinta și în contra adeverului o parte din activ, sau a simulat datorii neexistente pentru a face sa intervie în adunări creditori în tot sau în parte fictivi.
Articolul 873
E culpabil de bancruta fraudulosa, comerciantul falit cari a sustras sau falsificat registrele sale, distras, tăinuit sau disimulat o parte din activul seu, și comerciantul cari, într'un alt scop de cat cel indicat în articolul precedent, a înfățișat datorii neexistente; sau cari în registre, în scripte sau în acte autentice ori private, sau în bilanț, s'a dat în mod fraudulos dator de sume ce nu datora.
Mai pot fi declarați bancrutari frauduloși comercianții cari, înainte de declararea în faliment, vor fi înstrăinat o parte însemnată din mărfuri sau activ, pe prețuri reduse și mai scadute de cat costul lor, în scopul fraudulos de a frustra pe creditori.
Articolul 874
Delictele de bancruta simpla sa pedepsesc cu inchisorea de la șase luni pînă la doui ani
În casurile prevedute de art. 870, pedepsa poate să fie scaduta pînă la o luna.
Dacă tribunalul, prin sentinta de omologare a concordatului, declara, conform dispositiunilor art. 852, ca sentinta declarativă de faliment este revocată, urmărirea penală pentru bancruta simpla remane suspendată, și prin completa îndeplinire a obligațiunilor luate prin concordat se stinge și acțiunea penală.
Bancruta fraudulosa se va pedepsi cu maximul inchisorei corecționale și cu interdictiunea pe timp mărginit.
Contra acelora ce vor fi exercitat obicinuit profesiunea de mijlocitori, judecata, în cas de faliment, va aplica tot-d'a-una maximul pedepselor prescrise în acest articol.
Cel ce este condamnat pentru faptul de bancruta va putea fi, osebit de acesta, declarat incapabil de a exercita profesiunea de comerciant și nu va mai putea avea intrare în localurile de bursa.
Capitolul 2 Despre delictele altor persoane de cat falitul, fără complicitate în bancruta
Articolul 875
Prepusul sau representantul comerciantului falit cari în gestiunea lui încredințată s'a făcut culpabil de vre-unul din faptele indicate la No. 2, 3, 4 și 5 din art. 869 și la No. 1 din art. 870, va fi pedepsit conform dispositiunei primei părți a art. 874.
Dacă s'a făcut culpabil de vre-unul din faptele aretate la art. 873, el va fi pedepsit conform alin. 2 din același articol.
Articolul 876
În cas de faliment a unei societăți în comandită, prin acțiuni sau anonima, administratorii și directorii ei vor fi pedepsiți dupe dispositiunile I-ei părți a art. 874, dacă falimentul a provenit din culpa lor, sau dacă nu au fost îndeplinite dispositiunile articolelor 92, 93, 95, 96, 101, 104, 142, 146, 147, 148, 157, 168, 173, 174, 175, 178, 179, 182, 183 și 184, sau dacă sînt culpabili de vre-unul din faptele aretate la No. 2, 3, 4 și 5 a art. 869 și la No. 1, 3, 4 a art. 870:
Ei se vor pedepsi dupe aliniatul al 2-lea al art. 874, dacă sînt culpabili de vre-unul din faptele indicate la art. 873.
Asemenea și:
1) Dacă au omis cu dol de a publică contractul social și schimbările ulteriore în modurile prescrise de lege;
2) Dacă au aretat în mod fals capitalul subscris sau versat;
3) Dacă au distribuit societarilor dividende evident fictive și cu chipul acesta au micșorat capitalul social;
4) Dacă cu dol au făcut preluări mai mari de cat cele permise prin actul social;
5) Dacă au ocasionat cu dol sau prin mijlociri de operațiuni dolose falimentul societății.
Articolul 877
Sindicul falimentului care se va fi făcut culpabil de malversatiuni în administrațiunea sa, se va pedepsi cu maximul inchisorei; iar dacă paguba causata este mica, inchisorea se va putea reduce pînă la trei luni.
Dacă sindicul nu s'a făcut culpabil de cat de negligenta, el va fi pedepsit cu inchisore de la o luna la un an și cu amendă pînă la 300 lei
Aceste pedepse se pot aplica și separat, dupe impregiurari.
Dispositiunile acestui articol se vor aplica asemenea auxiliarilor și celor însărcinați de către sindic cu executarea operațiunilor falimentului.
Articolul 878
Se vor pedepsi cu maximul inchisorei acei cari, de și n'ar fi complici în bancruta, se vor dovedi culpabili;
1) Ca într'un faliment, cu buna sciinta au distras, tăinuit sau disimulat prin declarațiuni publice sau private bunuri mobile sau imobile de ale falitului;
2) Ca în mod fraudulos au produs în faliment creanțe simulate în numele lor propriu, sau prin persoane interpuse;
3) Ca au saversit vre-unul din faptele aretate în art. 873, exercitând comerciul sub numele altuia sau sub nume simulat
Aceeași pedepsa se va aplica și comerciantului care 'și-a prestat numele.
Ascendenții, descendenții, afinii și soțul falitului, cari cu sciinta vor fi distras sau tăinuit valori sau alte lucruri apartinend falimentului, se vor pedepsi cu inchisore corecțională.
Articolul 879
Creditorul care va fi stipulat cu falitul sau cu alta persona avanaagie în folosul seu propriu pentru votul seu în deliberările falimentului, sau în cererea de moratoriu, sau acela care prin alte moduri de cat cele prevedute în art. 873 'și va fi procurat avantagie în sarcina activului falimentului, se va pedepsi cu inchisore pînă la un an și cu amendă pînă la 2.000 lei.
Inchisorea se poate întinde pînă la doui ani, dacă creditorul este membru al delegatiunei de supraveghere.
Articolul 880
În casurile prevedute de cele duoe articole precedente, sentinta penală de condamnare va trebui sa ordone:
1) Reintegrarea, dacă este casul, la masa creditorilor a bunurilor sau valorilor sustrase și restituirea celor în drept a sumelor ce creditorele primise fără sa 'i fi datorat;
2) Despăgubirea daunelor pentru sumele câte s-au constatat, cu reserva despăgubirei și a altor daune mai mari dacă s'ar dovedi în urma;
3) Anularea în privinta tutulor și chiar a falitului, a conventiunilor particulare ce vor fi fost încheiate pentru a procura creditorilor avantagiele menționate în articolul precedent.
Dacă cererile pentru obiectele sus indicate nu au fost propuse în instanța penală, sau dacă fiind propuse a intervenit o ordonanța de neurmărire, sau o sentinta absolutorie, acele cereri vor putea fi în urma introduse și judecate înaintea tribunalului de comerciu.
Cartea IV DESPRE EXERCIȚIUL ACȚIUNILOR COMERCIALE ȘI DESPRE DURATA LOR
Titlul I DESPRE EXERCIȚIUL ACȚIUNILOR COMERCIALE
Capitolul 1 Dispositiuni generale
Articolul 881
Exercițiul acțiunilor comerciale se reguleza de codicele de procedura civilă, afară de dispositiile codicelui de fața.
Articolul 882
Aparține jurisdictiunei comerciale a judeca:
I) Tote contestațiunile relative la fapte de comerciu între ori-ce persoane;
II) Acțiunile de revocare sau de confirmare a sechestrului unei nave, chiar cînd ar fi înființat în temeiul unei creanțe civile;
III) Acțiunile contra capitanilor de nave, contra prepușilor sau representantilor, contra comisilor-caletori de comerciu și contra comisilor de negot, derivate din faptele de comerciu cu cari sînt însărcinați; precum de asemenea și în aceleași limite acțiunile acestor persoane contra patronilor lor;
IV) Contestațiunile dintre calfi sau ucenici, baeti și servitori de magasine, comisionari de strade și lucrători cu diua, luna sau anul, cu comerciantul sau șeful unei întreprinderi comerciale, pentru îndeplinirea serviciului la cari ei s'au obligat, sau pentru plata de salariu ori alta lucrare;
V) Acțiunile pasagerului contra căpitanului sau armatorului unei nave, precum și acțiunile acestora contra pasagerilor;
VI) Acțiunile intreprindetorului de spectacole publice contra artiștilor teatrali, precum și acțiunile acestora contra intreprindetorului;
VII) Contestațiunile relative la vindarea cu licitațiune a mărfurilor sau productelor depuse în magasine generale, docuri ori intreposite;
VIII) Tot ce privesce la falimente dupe dispositiunile cartei III din acest codice;
IX) Contestațiunile privitore la calitatea de comerciant sau la existenta unei societăți comerciale.
Articolul 883
Acțiunile apartinend jurisdictiunei comerciale se vor judeca în prima instanța, pînă la valoarea de 1.500 lei, capital și interese de judecatoriele de ocole, cu drept de apel la tribunalul comercial, în coprinsul căruia se afla.
Articolul 884
Dacă înaintea unui tribunal comercial se ridica un incident civil, același tribunal este competent a statua și asupra incidentului, afară de casul cînd contestatiunea incidența ar purta asupra filiatiunei, asupra calitatei de erede, sau asupra unui drept de proprietate sau servitute imobiliară
În aceste casuri, tribunalul comercial va trimite pe părți pentru judecarea incidentului înaintea tribunalului civil competent, sau 'l va judeca însuși fără asistența membrilor comerciali, dacă e de competența tribunalului civil local.
În tote casurile în cari incidentul se resolva de același tribunal, apelul și recursul în casatiune nu se poate face, contra hotărîrei intervenite asupra incidentului de cat o-data și în aceleași termene, cu apelul sau recursul contra hotărîrei asupra fondului.
Încheierea prin cari tribunalul comercial trimite la un alt tribunal sau retine judecarea incidentului, nu este de asemenea supusă apelului sau recursului de cat o-data cu hotărîrea asupra fondului.
Articolul 885
Chiar cînd actul este comercial numai pentru una din părți, acțiunile ce deriv dintr'ensul sînt de competința jurisdictiunei comerciale.
Articolul 886
Cînd o contestatiune de natura comercială se ivesce într'un loc unde se tine un terg sau balciu, sau într'un port ori schela, și ea reclama o grabnica solutiune, judecătorul de ocol poate să constate ori-ce fapt și sa ordone provisoriu mesurile de asigurare prevedute de art. 71 și 72 din acest cod și 455 și următorii din procedura civilă, pînă cînd se va judeca causa de autoritatea competentă.
Același drept 'l poate exercita și președintele judecătoriei comunale, dacă în aceleași localități nu se afla o judecătorie de ocol.
Articolul 887
Excepțiunea de incompetinta a jurisdictiunei comerciale pentru causele civile, și a jurisdictiunei civile pentru causele comerciale, poate să fie propusă în ori-ce stare a causei, și autoritatea judecatoresca o poate pronunța chiar din oficiu.
Cu tote acestea, cînd autoritatea judiciară ce se invoca exercita amendoue jurisdictiunile, comercială și civilă, omisiunea sau erorea în indicatiunea uneia sau alteia nu poate da loc la o declarațiune de incompetinta.
Articolul 888
Dacă, cu ocasiunea judecarei unei afaceri comerciale, părțile sînt trimise înaintea tribunalului civil în urmarea unui incident ore-care, judecătoria comercială e în drept ca mai 'nainte de hotărîrea asupra incidentului sa ordone provisoriu ori-ce mesuri folositore în causa.
Articolul 889
În materie comercială, acțiunile personale și mobiliare se vor putea intenta, dupe alegerea reclamantului:
1) La tribunalul unde cel ce s'a obligat 'și are stabilimentul seu comercial, sau cel puțin domiciliul ori reședința;
2) La tribunalul locului unde obligațiunea a luat nascere sau unde va trebui executată;
3) La tribunalul locului unde s'a stipulat a se face plata;
4) Dacă s'a ales un domiciliu pentru executarea unui act, acțiunea se va putea intenta la tribunalul acestui domiciliu.
Articolul 890
Acțiunile personali și acțiunile reale mobilizare resultand din operațiunile întreprinse, pe comptul unei societăți pamentene sau străine, de către prepusul sau representantul acestora, în afară de sediul social, se vor putea intenta de către cel de al treilea înaintea autorității judecatoresci a locului unde prepusul ori representantul societății exercita comerciul, sau 'și are reședința.
Articolul 891
Acțiunile ce nasc din contractul de transportul se pot intenta înaintea autorității judecatoresci a locului unde se afla stațiunea de plecare sau acea de sosire
Sînt aplicabile șefului de stațiune dispositiunile art. 400.
Articolul 892
Acțiunile resultand din lovirea unui vas (abordagiu) se pot intenta înaintea autorității judecatoresci a locului unde faptul s'a intemplat, sau înaintea aceleia a primului port unde vasul a ajuns ori a locului de destinatiune.
Competința capitanilor de porturi de a cunosce de contestațiunile ce le sînt deferite prin regulamentul de la 30 Martie 1879 se menține.
Articolul 893
În tote causele comerciale, termenul obicinuit de înfățișare fixat prin art. 78 din procedura civilă, se reduce la jumetate.
Presidentul tribunalului va putea însă, dupe impregiurari, să permită ca citațiunea să se facă pentru un termen și mai scurt fără a fi obligat pentru acesta sa declare urgenta causei.
Pentru cei domiciliați afară din România, termenul de înfățișare va fi cel puțin de 40 dile de la esirea citatiunei.
Asupra infatisarei de se va cere termen de pregătire, acel termen se va fixa de tribunal dupe impregiurari, ordonandu-se provisoriu ori-ce mesuri de asigurare se vor crede necesare pînă la judecarea afacerii.
Articolul 894
Partea condamnata în lipsa poate face opositiune fără a fi ținuta a justifica causele absentei sale.
Articolul 895
În materie comercială, termenul de peremptiune este pe jumetate de cel fixat prin art. 257 din codicele de procedura civilă
Articolul 896
În materie comercială termenul de apel contra hotărîrilor pronunțate în prima instanța este de 30 dile.
Acest termen începe: pentru sentințele date contradictoriu, din diua pronunțării lor; pentru cele date în lipsa, din diua primirei copiei dupe sentinta, conform art. 74 și 137 din codicele de procedura civilă.
Dacă hotărîrea s'a dat asupra unei opositiuni, termenul de apel curge din diua respingerei opositiunei, fie ca sentinta s'a pronunțat în lipsa sau contradictoriu cu oponentul.
În contra hotărîrilor pronunțate în materie de faliment, termenul de apel va fi de 15 dile.
Articolul 897
Recursul în casatiune contra sentințelor sau decisiunilor pronunțate în ultima instanța va fi de 40 dile.
Acest termen va curge, pentru decisiunile sau sentințele date contradictoriu, din diua pronunțării lor; pentru cele date în lipsa, din diua comunicarei decisiunei sau sentinței.
În contra decisiunilor sau sentințelor pronunțate în materie de faliment, recursul este de 20 dile.
Articolul 898
Dispositiunile art. 321 și 734 din procedura civilă se aplică în materie comercială și pentru casul cînd înăuntrul termenului de apel sau recurs se va forma contra partei condemnate cerere de interdictiune sau de punere sub consiliu judiciar.
Articolul 899
Partea interesată în causa comercială va putea de o-data cu intentarea acțiunii sa cera a se pune sechestru asigurator asupra averei mobile a debitorului seu, conform art. 614 și următorii din procedura civilă, dupe deosebirile de mai jos enunțate.
Va putea de asemenea sa urmaresca și sa popresca pentru sumele coprinse în titlul seu sumele sau efectele datorite debitorului seu de către un al treilea, conformându-se dispositiunilor art. 456 și următorii din codicele de procedura civilă.
Articolul 900
Sechestrul sau poprirea nu se va putea înființa de cat numai cu dare de cauțiune, afară de casul cînd cererea de sechestru sau de poprire se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător protestat de neplata.
Judecătoria se va pronunța asupra sechestrului în camera de consiliu fără prealabilă chemare a părților.
Sechestrul asigurator nu poate fi ridicat de cat dacă debitorul va consemna suma, capital, interese și cheltuieli, pentru cari s'a înființat acel sechestru.
Articolul 901
Cînd va fi loc a se cerceta socoteli, înscrisuri și registre de comerciu, tribunalul va putea numi în acest scop unul sau mai mulți experți socotitori, cari, sub direcțiunea unui judecător-delegat sa asculte pe părți, sa examineze socotelile, înscrisurile și registrele, sa consemneze prin proces-verbal declarațiunile și recunoscerile părților, și sa cerce a le împacă de va fi cu putinta; iar dacă nu, să raporteze în scris tribunalului despre resultat.
Experții vor fi numiți de părți prin comun acord, și, în cas de neînțelegere între ele, se vor numi din oficiu de tribunal în termen scurt.
Capitolul 2 Despre sechestrarea, urmărirea și vindarea silită a vaselor
Articolul 902
Ori-ce creditor are dreptul ca, prin paza formelor mai jos aretate, sa pota procede la sechestrarea, urmărirea și vindarea silită a unui vas sau a unei părți indivisa dintr-ensul cari ar fi proprietatea debitorului seu.
Creditorii privilegiați pot exercita acest drept chiar dacă vasul, care în totul sau în parte este afectat, ar fi trecut în manele unei a treia persoane.
Articolul 903
Vasul poate fi sechestrat în casurile și dupe formalitățile stabilite în art. 899 și 900 din acest codice.
Sechestrarera fiind declarata valabilă de către tribunalul de comerciu competent, vindarea, colocatiunea creditorilor și repartitiunea prețului se fac în conformitate cu regulile fixate în presentul capitol.
Articolul 904
Vasul gata de plecare nu poate fi pus sub sechestru și nici urmărit.
Vasul se considera ca este gata de plecare cînd capitanul are asupra-și hartiele de navigațiune necesare pentru caletorie.
Articolul 905
În ori-ce stare a procedurei, dupe cererea unui creditor care are un privilegiu asupra unui vas sau a unui coproprietar al vasului și chiar a însuși debitorului, tribunalul, înaintea căruia se afla causa pendinte, poate ordonă ca vasul sa întreprindă una sau mai multe caletorii, prescriind în același timp precauțiunile ce dupe impregiurari s'ar crede necesare .
Caletoria nu se poate începe pînă ce mai anteiu sentinta tribunalului care ar incuviinta-o nu va fi transcrisă în registrele autorității maritime respective și adnotata pe actul de naționalitate.
Cheltuelile necesare pentru întreprinderea caletoriei se vor inainta de reclamant.
Navlul, dupe ce mai anteiu se vor scădea cheltuelile, se va adaoga la prețul vinderei.
Articolul 906
Urmărirea vasului sau a unei părți dintr-ensul va fi precedată de un comandament făcut debitorului, cu invitare de a plati suma datorită în termen de 24 de ore și cu incunosciintare ca în cas contrariu se va procede la urmărire.
Dacă este pericol de sustractiune, se poate ordonă sechestrarea imediata în formele stabilite de codicele de procedura civilă.
Articolul 907
Prin comandament, creditorul 'și va face alegere de domiciliu în comuna de reședința a autorității judecatoresci înaintea căreia are să se facă urmărirea, aretandu-se persona la care domiciliul a fost ales.
Comandamentul va fi notificat proprietarului vasului, dacă este vorba de o acțiune generală de exercitat contra lui; el va putea fi însă notificat și căpitanului, dacă urmărirea se face în virtutea unui drept de privilegiu ce exista asupra vasului.
Dacă, în termen de 30 dile de la notificarea comandamentului, creditorul nu procede la acte de execuțiune, urmărirea nu se va putea începe de cat în urma unui nou comandament.
În cas de opositiune sau contestatiune contra urmăririi, termenul de mai sus va curge de la notificarea sentinței definitive care a respins contestatiunea sau opositiunea, sau din diua cînd contestatiunea sau opositiunea s'a perimat.
Articolul 908
Procesul-verbal al agentului judecătoresc însărcinat cu urmărirea, afară de cele prescrise prin art. 416 din codicele de procedura civilă, va trebui sa mai coprinda:
1) Alegerea sau declarațiunea de domiciliu ori reședința a creditorului urmăritor în localitatea unde se afla autoritatea judecatoresca însărcinată cu vindarea și în localitatea unde vasul urmărit se găsește ancorat;
2) Numele, pronumele și domiciliul de reședința proprietarului vasului și acela al căpitanului;
3) Numele, felul și capacitatea vasului;
4) Descrierea barcilor, a salupelor, uneltele, echipamentelor, armelor, munitiunilor și provisiunilor sale.
Agentul judecătoresc va numi un custode asupra vasului urmărit care va urma sa subscrie procesul-verbal.
Articolul 909
Dacă proprietarul vasului urmărit are domiciliu sau reședința în comuna unde se face urmărirea, creditorul urmăritor este dator sa'i notifice termen de trei dile copie dupe procesul-verbal de urmărire și sa'l citeze înaintea tribunalului urmăritor, pentru ca acesta sa ordone vindarea lucrurilor urmărite.
Dacă proprietarul nu are nici domiciliul, nici reședința sa în localitatea unde se face urmărirea comunicarea procesului-verbal și citațiunea se vor face căpitanului vasului urmărit, și în lipsa-i representantului proprietarului sau al căpitanului.
Dacă proprietarul este străin, fără domiciliu sau reședința în România, comunicarea și citațiunea mai sus vorbita se vor face în modul stabilit prin art. 75, numerele 6 și 7 din procedura civilă.
O alta copie dupe procesul-verbal de urmărire se va depune de agentul judecătoresc la oficiul maritim unde vasul se găsește înscris.
Articolul 910
Tribunalul, autorisand vindarea, stabilesce condițiunile ei și trimite pe părți înaintea unui judecător delegat, pentru ca sa fixeze diua în cari are să se facă vindarea, și sa procedeze la cele-alte operațiuni necesare
Tribunalul trebuie de asemenea sa ordone portărelului de a face afiptele și publicațiunile de vindare.
Articolul 911
Urmărirea se perima de drept și creditorul urmăritor respunde de cheltuieli, dacă vindarea nu se face în cele 40 de dile urmatore.
Nu se socotesce în acest termen timpul trecut pentru opositiunile sau contestațiunile prevedute de art. 899.
Articolul 912
Afiptele și publicațiunile vor cuprinde:
1) Numele, pronumele, profesiunea, domiciliul sau reședința creditorului urmăritor:
2) Titlul în puterea căruia se face urmărirea;
3) Suma datorită;
4) Alegerea de domiciliu facuta de creditorul urmăritor, atît în localitatea unde resede tribunalul înaintea căruia se face urmărirea, cat și în acea unde vasul este ancorat;
5) Numele, pronumele, domiciliul sau reședința proprietarului vasului urmărit;
6) Numele, felul și capacitatea vasului, dacă este armat sau în armare, precum și numele și pronumele căpitanului;
7) Locul unde vasul se găsește, adică dacă este ancorat în port sau în altă parte;
8) Barcile, salupele, echipamentele, uneltele, armele, munitiunile și provisiunile ce se coprind în vindare;
9) Numele și pronumele procuratorului creditorului urmăritor;
10) Condițiunile vinderei;
11) Diua fixată pentru ținerea licitațiunei.
Articolul 913
Afiptele se vor lipi:
1) Pe catartul principal al vasului urmărit;
2) La usa tribunalului unde are a se tine licitațiunea;
3) În piața principala a orașului, pe digul sau la debarcaderul portului unde vasul este ancorat și la reședința oficiului vamal din localitate:
4) În sălile bursei și camerei de comerciu, dacă vor fi.
Un extract dupe afipt se va publică în foia anunțurilor judiciare a locului, cel puțin cu trei dile înainte de diua fixată pentru ținerea licitațiunei;
Un exemplar dupe afipte se va comunică:
1) Debitorului sau căpitanului în casurile prevedute de art. 520;
2) Custodelui numit de către agentul judecătoresc;
3) Creditorilor privilegiați indicați în actul de naționalitate sau în registrele oficiului maritim unde este înscris vasul, și ori-cărui alt creditor chiar neprivilegiat, care printr'un act notificat creditorului urmăritor a declarat ca voesce sa intervină la procedura urmăririi.
Articolul 914
Dacă urmărirea are de obiect un vas care ar avea o capacitate mai mare de 30 tone, se vor face trei publicațiuni consecutive din opt în opt dile, prin afipte afișate, cum mai sus se arata și publicate în foia anunțurilor judiciare.
Dupe a treia publicațiune a afiptelor, licitațiunea se va tine la diua fixată de către judecătorul-delegat și vindarea se va face către cel ce va oferi un preț mai avantagios.
Articolul 915
Tribunalul, dupe raportul judecătorului-delegat, pentru motive grave, poate acorda și chiar ordonă din oficiu ca vindarea sa nu aibă loc și sa încuviințeze una sau duoe amânări de câte opt dile fie-care.
Amânarea va fi incunosciintata prin afipte afișate și publicate precum mai sus se arata.
Articolul 916
Ori-cine poate să concureze la licitație.
Cel ce concureza pentru comptul altei persoane, trebuie să presinte procura specială care se va atașa la dosarul causei.
Ori-ce concurent este dator sa depue în bani sau în efecte publice de ale Statului la purtător și dupe cursul dilei, a decea parte din prețul de la care are să se incepa licitațiunea, afară numai dacă judecătorul delegat, ascultând și pe creditorii presenti, nu'l va dispensa de acesta.
Vindarea se va face prin strigări.
Strigările se vor începe de la prețul fixat de creditor sau de la acela pe care'l va desemna judecătorul-delegat de la sine și se vor repeta de trei ori; între fie-care strigare va fi un termen de 5 minute cel puțin sau de 15 minute cel mult.
Lucrul se va adjudeca asupra aceluia care a oferit cel mai mare preț.
Articolul 917
Judecătorul delegat va încheia proces-verbal de cele urmate.
Adjudecatorul va subscrie de prețul cu care lucrul s'a adjudecat asupra-i și în același timp va face alegere de domiciliu în localitatea unde s'a urmat vindarea
În cas contrariu, tote notificările ce i se vor adresa vor fi valabil făcute la grefa tribunalului.
Articolul 918
Procuratorul care va fi remas adjudecatar pentru o persona cari ar avea a o numi mai în urma, trebuie, în cele trei dile dupe licitație, să depună la grefa mandatul special anterior vindarei, dacă acela în comptul căruia a concurat la licitație nu prefera de a face în persona accepțiunea prin o declarațiune depusa la grefa; în lipsa, procuratorul va fi considerat ca adjudecatar în numele seu propriu.
Articolul 919
Adjudecatarul este dator ca în termen de cinci dile de la adjudecare să depună prețul cu cari s'a adjudecat asupra'i vasul.
Dacă acest termen expira fără ca cumperatorul sa fi depus întregul preț tribunalul, de la sine sau dupe cererea partei interesate va pune lucrul din nou în vindare.
Acesta noua licitațiune se va incunosciinta prin afipte, conform art. 913, iar afiptul se va publică cu trei dile cel puțin înainte de vindare.
Nouile afipte vor coprinde, pe lîngă enuntarile prevedute de art. 912, numele adjudecatarului ce nu a depus prețul și suma cu cat lucrul a fost adjudecat asupra'i.
Licitațiunea se va urma conform art. 916.
Dacă prețul esit la acesta noua licitațiune este mai mic, primul adjudecatar respunde de diferinta și în ori-ce cas de tote cheltuelile ocasionate cu acesta noua vindare.
Dacă primul cumperator înainte de începerea acestei noi licitațiuni depune prețul cu cat lucrul s'a adjudecat asupra'i d'împreună cu dobendi și cheltuieli făcute cu acesta a doua vindare, el va fi menținut în calitatea sa de adjudecatar.
Articolul 920
Dacă sînt urmărite barci, șalupe sau alte vase de o capacitate nu mai mare de 30 tone, vindarea se va face înaintea judecătorului delegat dupe publicațiuni făcute în trei dile consecutive printr'un singur afipt lipit pe catarg sau, în lipsa, într'alt loc aparent al vasului, la usa tribunalului și pe zidul sau scara portului, fără nici o alta formalitate.
Vindarea nu se poate face de cat dupe trecere de opt dile de la notificarea procesului-verbal de urmărire.
Articolul 921
Urmărirea și vindarea batelurilor destinate transportului persoanelor sau pescaritului în porturi, limanuri, canaluri, lacuri și riuri precum și altor asemeni plutitore ce se afla în aceste localități și cari nu ar avea o capacitate mai mare de 10 tone, se va face conform dispositiunilor articolelor precedente cu urmatorele modificatiuni:
1) Vindarea se va face de judecătorul de ocol;
2) Afiptele nu vor mai fi publicate și în foia anunțurilor judiciare;
3) Prețul va fi respuns îndată dupe terminarea licitațiunei; iar în cas contrariu, se va procede imediat la o noua licitațiune pe comptul adjudecatarului.
Dispositiunile acestui articol nu se aplică în cas de vindarea batelurilor și a celor-l'alte plutitore avend masina cu vapori.
Articolul 922
Vindarea vasului face sa înceteze funcțiunile căpitanului, cu reserva dreptului seu la despăgubire contra celui obligat.
Articolul 923
Adjudecatarul va primi un extract dupe procesul-verbal al licitațiunei în care se va indica:
1) Numele, pronumele, domiciliul sau reședința creditorului urmăritor și al debitorului;
2) Numele, felul și capacitatea vasului vîndut;
3) Numele, pronumele și reședința adjudecatarului, precum și prețul cu care vasul s'a adjudecat asupra'i.
Acest extract va fi semnat de judecătorul delegat sau de judecătorul de ocol și va trebui să fie transcris în registrele autorității unde va fi înscris vasul și vindarea va trebui notată și pe actul de naționalitate.
Articolul 924
Cererile în distractiune (separatiune) asupra vasului urmărit se vor notifica creditorului urmăritor înainte de vindare.
Dacă cererile în distractiune nu s'au format de cat dupe adjudecatiune, ele se vor converti de drept în opositiune asupra liberarei prețului.
Cererea în distractiune va conține citațiunea creditorului urmăritor de a compare pentru o audienta fixa înaintea tribunalului competent, și alegerea sau declarațiunea de domiciliu sau de reședința a relamantului în comuna de reședința a tribunalului sau judecătoriei prin care se face urmărirea.
Dacă cererea se va respinge, reclamantul, deosebit de cheltuieli și daune, poate fi osandit și la o pedeapsă pecuniară pînă la suma de 500 lei.
Articolul 925
Opositiunile la distribuirea prețului resultat din vindarea unui vas, vor fi făcute sub pedepsa de perderea dreptului, în termen de trei dile socotit de la vindare.
Creditorii oponenți sînt datori de a presinta la grefa titlurile lor de creanțe cel mult în termen de opt dile din diua opositiunei, sub pedepsa, în cas contrariu, de a se procede la distribuirea prețului, fără a se tine sema de opositiunea ce au făcut.
Articolul 926
Colocatiunea creditorilor și distribuțiunea prețului între creditorii privilegiați se va face în ordinea prescrisă prin art. 687 și între cei-l'alți creditori în proportiune cu creanțele lor.
Articolul 927
Pentru tot ce nu este expres regulat prin presentul titlu, se aplică dispositiunile codicelui de procedura civilă, relative la urmărirea silită a bunurilor mobile.
Regulele stabilite în presentul capitol se vor observa, pe cat nu vor fi incompatibile, în ori-ce alt cas de vindare judiciară a unui vas sau a unei porțiuni dintr-un vas.
Capitolul 3 Dispositiuni speciale de procedura în materie de faliment
Articolul 928
Ori de câte ori legea prescrie ca falitul sau vre-un alt interesat să fie ascultat, nu se poate nimica hotărî în absenta sa, dacă nu se va constata ca a fost legalmente citat la o zi și ora fixa și dacă lipsa lui nu se va constata prin proces-verbal.
Articolul 929
Ori de câte ori creditorii unui faliment urmeza să fie convocați, sindicul este dator ca, afară de publicațiunile prescrise de lege, sa trimită o anume incunosciintare fie-cărui creditor.
Incunosciintarea se va face printr'o scrisore recomandată la posta, cel puțin cu opt dile înainte de diua fixată pentru întrunire sau pentru operațiunile pentru cari s'a fixat.
Recipisa de predare la posta a scrisorei recomandate, va servi ca proba ca incunosciintarea a avut loc și va sta atașată la actele falimentului.
Scrisorea de convocare adresată creditorului va trebui sa coprinda cestiunile ce sînt a se supune deliberării-creditorilor.
Ori-ce decisiune luată asupra unei cestiuni necuprinsă în incunosciintare este nulă.
Articolul 930
Întrunirile creditorilor sînt presidate de judecătorul comisar.
Decisiunile se iau cu majoritatea absolută a creditorilor prestnti, afară de casurile în cari legea nu cere o anume majoritate.
Creditorii se pot presinta în persona sau prin mandatari.
Articolul 931
Procesul-verbal al intrunirei creditorilor se subscrie de judecătorul-comisar și de grefier.
El coprinde în resumat desbaterile urmate, decisiunile luate de creditori și ordinea în care ele au avut loc și indica numirile făcute dupe ordinea numerului voturilor obținute de fie-care, incepend cu cel mai mare numer.
Procesul-verbal se inainteza tribunalului în termen de cel mult trei dile, spre a fi alăturat la cele-l'alte acte ale falimentului.
Articolul 932
Dacă în diua fixată pentru întrunirea creditorilor nu s'a putut delibera asupra tuturor cestiunilor ce erau prevedute în actul de convocare sau în citatiune, continuarea deliberatiunilor se va urma de drept în diua urmatore de lucru, fără sa mai fie necesitate de vre-o noua incunosciintare specială a creditorilor presenti sau absenți, și acesta pînă la resolvarea tuturor cestiunilor puse în deliberatiunea creditorilor.
Articolul 933
Ordonanțele judecătorului-comisar nu sînt supuse apelului de cat în casurile determinate de lege.
Apelul se face către tribunalul respectiv pentru audienta fixa.
Articolul 934
Tote deliberațiunile tribunalului în materie de faliment vor fi precedate de relațiunea judecătorului-comisar.
Cu tote acestea sentinta declarativă de faliment, în casurile prevedute de art. 698, 699 și 700, și încheierile tribunalului prevedute de art. 708, 740 și 759, pot fi pronunțate fără relațiunea judecătorului-comisar, afară de casul prevedut de art. 733.
Articolul 935
Sentințele și încheierile pronunțate conform art. 703, 717, 719, 730, 734, 829, 833, 835, 839, 840, 841, 849 și 857 și sentințele de condamnare la una din pedepsele pentru unul din delictele prevedute în titlul VIII al cartei a III-a, se vor afige la usa tribunalului și la alte locuri obișnuite , în comuna unde resede tribunalului, în comuna unde resede curtea de apel, în comuna de reședința a falitului, în tote locurile unde el avea stabilimentele de comerciu și în sălile burselor și camerelor de comerciu din acele localități.
Un extract dupe aceste sentințe sau încheieri se va publică în foia anunțurilor judiciare ale locurilor sus aretate, cu dreptul pentru judecătorul-comisar de a ordonă publicațiunea și în alte diare cînd impregiurarile falimentului ar cere o mai întinsă publicitate.
Afigerea și publicațiunile sus dise vor fi făcute în cel mai scurt termen posibil: adică dacă trebuiesc făcute în localitatea unde se afla tribunalul, cel mai tardiu în trei dile de la data hotărîrei; dacă trebuiesc făcute în altă parte, ele trebuiesc să fie expediate pentru execuțiunea imediata în același termen.
Judecătorul-comisar este dator a observa exactă îndeplinire a dispositiunilor coprinse în acest articol.
Articolul 936
Tote sentințele date de tribunalul de comerciu în materie de faliment sînt provisoriu executorii.
Ele nu sînt supuse opositiunei sau apelului de cat în casurile prevedute de art. 706, 719, 829 și 849 și în casurile cînd tribunalul se pronunța în prima instanța, asupra contestatiunilor prevedute de art. 778, 820 și 835.
Este asemenea supusă opositiunei sentinta prin care tribunalul respinge declarațiunea de faliment cerută de unul sau mai mulți creditori, și e supusă apelului sentinta pronunțată asupra acestei opositiuni.
Titlul II DESPRE PRESCRIPȚIUNE
Articolul 937
Acțiunile derivând din acte cari sînt comerciale chiar numai pentru una din părți, se prescriu pentru tote părțile contractante în conformitate cu dispositiunile legei comerciale.
Articolul 938
Prescripțiunea comercială curge chiar contra militarilor în serviciul activ în timp de resbel, în contra femeei maritate, în contra minorilor chiar neemancipați și a interdisilor cu reserva dreptului lor contra tutorului.
Întreruperea prescriptiunei se reguleza dupe dispositiunile codicelui civil.
Cu tote acestea, în obligațiunile cambiali, actele intreruptive de prescripțiune făcute în persona unuia din coobligati nu produc nici un efect fața cu cei-l-alți coobligati.
Articolul 939
Prescripțiunea ordinară în materie comercială este de 10 ani în tote casurile în cari prin acest codice sau prin alte legi nu s'a stabilit o prescripțiune mai scurta.
Articolul 940
Acțiunea pentru revendicarea proprietății unui vas se prescrie prin trecere de 10 ani
Nu se poate opune lipsa de titlu sau a bunei credințe.
Posesorul unui vas, în virtutea unui titlu stipulat cu buna credința, titlul fiind transcris conform legei și cari sa nu fie nul pentru lipsa de forma, prescrie prin trecere de cinci ani, socotiți de la data transcripțiunei titlului și a adnotatiunei lui pe actul de naționalitate.
Capitanul nu poate dobendi prin prescripțiune proprietatea unui vas.
Articolul 941
Se prescriu prin trecere de cinci ani:
1) Acțiunile ce deriv din contractul de societate sau din alte operațiuni sociale, dacă publicațiunile prescrise în titlul VIII cartea I, au fost regulat făcute;
2) Acțiunile ce deriv din cambii și din cekuri.
Termenul curge:
Pentru acțiunile prevedute la No. 1 al acestui articol, din diua cînd obligațiunea a ajuns la termen sau din diua publicatiunei actului de disolvare a societății, sau a declaratiunei de lichidare dacă obligațiunea n'a devenit exigibilă
În casul prevedut de art. 103, termenul curge din diua în care actul de disolvare poate fi opus celor de al treilea
Pentru obligațiunile derivând din lichidarea societății, termenul începe a curge de la data aprobarei ultimului bilanț al lichidatorilor.
Pentru acțiunile prevedute la No. 2, termenul curge din diua scadentei obligatiunei sau din ultima di a termenului prevedut de art. 282.
Articolul 942
Acțiunile resultand din contractele de împrumut maritim sau de gagiu asupra vaselor, se prescriu prin trecere de trei ani socotiți din diua cînd obligațiunea a ajuns la termen.
Articolul 943
Grefierii și sindicul sînt liberați de îndatorirea de a da compt de registrele de comerciu și de hirtiele ce le sînt încredințate în procedura asupra falimentului, dupe trecere de trei ani de la închiderea sau încetarea operațiunilor falimentului.
Articolul 944
Se prescriu prin doui ani, socotiți din diua terminării afacerii, acțiunile mijlocitorilor pentru plata dreptului lor de mijlocire.
Prin același termen se prescriu acțiunile de anulare sau de resiliare a concordatului în materie de faliment
Termenul curge pentru acțiunile în anulare din diua cînd dolul a fost descoperit, iar pentru acțiunile de resiliare de la expirarea termenului scadentei ultimei plati ce falitul urma a face conform concordatului.
Articolul 945
Se prescriu printr'un an din diua protestului sau a reclamațiunei de cari se vorbesce în art. 677, acțiunile pentru plata daunelor causate prin lovirea unui vas, și din diua cînd vasul a fost complet descărcat, acțiunile pentru contributiune la avariele comune.
Articolul 946
Acțiunile resultand din contractul de închiriere al unui vas se prescriu prin trecere de un an de la împlinirea caletoriilor, și acelea derivând din contractul de inrolare prin trecere de un an de la expirarea termenului convenit între părți, sau de la împlinirea celei din urma caletorii, dacă contractul a fost prelungit.
Acțiunile ce decurg din contractul de asigurare se prescriu prin trecere de un an.
În asigurările maritime termenul începe a curge dupe terminarea caletoriei ce a fost asigurata, și pentru asigurările cu termen din diua în care se sfersesce asigurarea; în cas de presumtiune de pirdere a vasului pentru lipsa de nuvele, anul începe de la finele termenului fixat pentru presumptiunea de pierdere
Se excepteza termenele fixate pentru dreptul de abandon prevedute de titlul VI, cartea II.
În cele-alte asigurări contra daunelor și asupra vietei, termenul curge din momentul cînd s'a intemplat faptul care a dat nascere acțiuni.
Articolul 947
Se prescriu asemenea prin trecere de un an:
I) Acțiunile pentru furniturile de provisiuni, lemnărie, combustibile și alte lucruri necesare pentru reparațiunea sau prepararea unui vas de caletorie și pentru lucrările făcute pentru aceste obiecte;
II) Acțiunile pentru plata de alimente date marinarilor și celor-l-alți omeni ai echipajului , din ordinul căpitanului.
Prescripțiunea începe a curge de la data furniturilor și de la facerea lucrărilor, dacă părțile nu au stipulat un termen de plată
În acest cas, prescripțiunea remane suspendată pe timpul convenit.
Dacă furniturile sau lucrarea s'a urmat mai multe dile succesive, termenul de un an începe a curge din ultima di.
Articolul 948
Acțiunile contra cărăușilor derivând din contractul de transport se prescriu:
I) Prin trecere de sese luni dacă transportul a fost făcut în Europa, afară de Islanda și Insulele Feroe, într'o piața maritima a Asiei sau Africei de pe Mediterana, Marea-Negra, canalul de Suez sau Marea-Roșie, ori într'o piața de pe uscat legată prin calea ferată cu o piața maritima din localitățile sus aretate;
II) Prin trecere de un an dacă transportul s'a făcut în alt loc.
În cas de pierdere totală, termenul începe a curge din diua în care lucrurile transportate trebuia sa ajungă la destinațiunea lor; iar în cas de pierdere parțială, avarie sau intardiere, din diua predarei mărfurilor în primirea destinatarului.
Titlul III DISPOSITIUNI TRANSITORII
Articolul 949
Dispositiunile legilor și regulamentelor în vigore asupra burselor de comerciu, asupra mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri, și asupra magasinelor generale, docuri și intreposite, vor continua a avea forta obligatorie chiar dupe punerea în aplicație a acestui codice, întru cat nu vor fi contrarii dispositiunilor lui sau nu vor fi modificate prin legi ulterioare.
Articolul 950
Societățile și asociațiunile comerciale existente la epoca punerei în aplicatiune a acestui codice, vor fi regulate de legile anterioare, afară de urmatorele dispositiuni:
1) Societățile în comandită prin acțiuni și anonime, sînt scutite de ori-ce alta autorisatiune și supraveghere din partea guvernului și de sarcinile relative, însă sînt supuse dispositiunilor din art. 104, 142, 144, 149, 153, 155, 165 aliniatul ultim, 169, 174, 175, 176, 177, 179, 181, 182, 185, 186, 187, 264, 265, 266 și 268 ale acestui codice, și acelora cari se raporteza la reducerea capitalului, la fuziunea și lichidarea societăților.
Ele mai sînt încă supuse dispositiunilor art. 124 privitore la administratorii realeși sau numiți în urma punerei în lucrare a acestui codice,
2) Asociațiunile mutuale cari nu au de obiect exclusiv asigurările maritime sînt supuse art. 260 al acestui codice, cu reserva dispozitiunei din numerul următor.
3) Societățile și asociațiunile de asigurare asupra vietei și administratore de tontine sînt supuse dispositiunilor art. 147 al acestui codice pentru tote primele ce le vor percepe în urma aplicatiunei sale, cu reserva reducerii proporționale a cautiunilor date pentru operațiunile anteriore, în modurile și în termenele ce se vor stabili prin osebit regulament;
4) Societățile și asociațiunile cari voesc sa introducă modificări în actele lor constitutive și sa prelungesca termenul fixat pentru durata lor, trebuiesc să se conformeze dispositiunilor noului codice.
Articolul 951
Pentru executarea dispositiunilor articolului de mai sus, numirea censorilor trebuie să fie facuta în cea d'anteiu adunare generală cari va avea loc în cursul celor sese luni dupe punerea în aplicație a acestui codice, sau într'o adunare specială, care se va convoca spre acest sfersit în același termen, sub responsabilitatea administratorilor.
Adunarea generală, dacă cel puțin jumetate din capitalul social se afla represintat într-ensa, va putea, cu votul afirmativ a doue treimi din capitalul represintat în adunare, sa decidă ca administratorii actuali să fie, în cas de realegere, dispensați de obligațiunea de a da cauțiunea prescrisă de acest codice.
Articolul 952
Cambiele și biletele la ordin emise înaintea acestui codice, girurile și acceptatiunile și avalurile făcute în ori-ce epoca se vor regula dupe legile anteriore.
Cu tote acestea, din diua punerei în lucrare a noului codice, se vor aplica acestor titluri dispositiunile nouei legi, privitore la forma și la termenele protestului și la mesurile de luat în casul de pierdere a acelor titluri.
Pentru cambiile și biletele la ordin, a căror scadenta va fi chiar în diua punerei în vigore a acestui codice, protestul se va face asemenea în forma și termenele prescrise de densul.
Articolul 953
Mandatul prepusului care, în diua punerei în aplicare a noului codice începuse deja sa exercite comerciul la cari a fost prepus, trebuie să fie depus conform dispositiunilor art. 394 din acest codice, în cele trei luni de la aplicarea lui, pentru îndeplinirea formalităților prescrise de acel articol.
Articolul 954
În cele d'anteiu trei luni dupe punerea în aplicație a acestui codice, administrațiunile de cai ferate, aplicând tarifele speciale în vigore, nu vor fi supuse la responsabilitatea stabilită de acest codice, dacă ea ar fi mai mare de cat cea existenta dupe reglementele lor.
Articolul 955
În cele sese luni de la punerea în aplicație a noului codice, tote vasele supuse dispositiunilor art. 510, trebuie să se conformeze lor.
Pentru vasele în curs de caletorie, în momentul punerei în lucrare a acestui codice, termenul sus dis începe a curge din diua sosirei lor într'un port al Regatului.
Articolul 956
Privilegiele asupra vaselor dobendite mai 'nainte de punerea în aplicare a noului codice, dupe formele legei anteriore, 'și păstrează rangul lor chiar în privinta privilegielor dobendite sub imperiul acestui codice.
Dispositiunile art. 690 și următorii ale cartei II din noul codice se aplică de asemenea la privilegiele dobendite înainte de punerea lui în aplicare.
Articolul 957
Efectele declarațiunilor de faliment pronunțate înainte de punerea în lucrare a acestui codice se reguleza dupe legile anteriore.
Dispositiunile acestui codice privitore la formele de procedura vor intra imediat în vigore, dacă pînă în diua punerei lui în aplicare sindicii definitivi nu vor fi fost încă numiți, și tribunalul trebuie fără intardiere sa ia dispositiunile prescrise de art. 703 printr'o ordonanța care se va publică dupe modurile stabilite în art. 935
În acest scop, lista prescrisă de art. 728 din acest codice trebuie să fie pentru prima ora formată și transmisă președinților tribunale în el indicați, cel puțin cu cinci dile înainte de punerea lui în aplicatiune; iar la cas de netrimitere, tribunalul va numi pe sindici de la sine.
Dacă sindicii definitivi sînt deja numiți, se aplică legile anteriore pînă la verificarea completa a creanțelor.
Pentru procedura ulterioară se vor observa dispositiunile acestui codice și dacă creditorii sînt deja în stare de unire, judecătorul-comisar trebuie să'i convoce cat mai curend posibil pentru numirea delegatiunei de supraveghere și pentru a propune sau a alege pe sindic
Dispositiele art. 750 și ultimele doue alineate ale art. 813 și acelea ale art. 754 privitore la scutirea inventariului de cheltuieli și taxe, precum asemenea și dispositiunile capitolului III, titlul VI, cartea III din acest codice, se vor aplica chiar la falimentele declarate înainte de punerea lui în aplicare.
Sindicii cari prin efectul dispositiunilor precedente inceteza din însărcinarea lor, vor trebui sa dea compt de gestiunea lor sindicului, asistat de delegațiunea creditorilor, și sa'i remită patrimoniul și hirtiele falimentului.
Articolul 958
Termenile pentru neadmsibilitatea acțiunii se vor regula dupe legea în vigore la epoca evenimentului cari da loc acțiunii.
Articolul 959
Prescripțiunile începute înainte de aplicațiunea acestui codice se reguleza dupe legile anteriore.
Cu tote acestea, prescripțiunile începute înainte de acea punere în aplicatiune și pentru care dupe legile anteriore s'ar cere încă un timp mai lung de cat cel fixat prin acest codice, se vor împlini cu trecerea acestui termen mai scurt, calculandu'l din diua punerei în aplicatiune a noului codice.
Articolul 960
Presentul codice va intră în vigore cu începere de la 1 Septembrie 1887; iar dacă promulgarea lui nu se va putea face înainte de acesta data, el se va pune în lucrare la o luna dupe data promulgarei lui.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.