HG nr. 506/2002
pentru alocarea sumei de un miliard lei în vederea organizării și desfășurării, în perioada 31 mai - 6 iunie 2002, a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, editia a IX-a, și pentru finanțarea cheltuielilor aferente vizitei în Regatul Belgiei a fostului Suveran al României, Mihai I, și a insotitorilor săi, pentru promovarea și susținerea aderării României la NATO
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale
art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2002
pentru modificarea
art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 163/2001
privind reglementarea unor măsuri financiare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă alocarea sumei de un miliard lei pentru organizarea și desfășurarea, în perioada 31 mai - 6 iunie 2002, a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, editia a IX-a.
Cu suma prevăzută la alin. (1) se suplimenteaza bugetul Ministerului Culturii și Cultelor și se diminuează, în mod corespunzător, bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2002, de la capitolul 72.01 "Alte acțiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare și prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri".
Articolul 2
Se aprobă finanțarea cheltuielilor aferente vizitei în Regatul Belgiei a fostului Suveran al României, Mihai I, și a insotitorilor săi, pentru promovarea și susținerea aderării României la NATO, în perioada 19-23 iunie 2002.
Finanțarea acțiunii prevăzute la alin. (1), aprobată prin Hotărârea Consiliului interministerial pentru imagine externa nr. 16 din 14 mai 2002, se asigura prin suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe cu suma de 475 milioane lei și prin diminuarea corespunzătoare a bugetului Secretariatului General al Guvernului, de la capitolul 72.01 "Alte acțiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare și prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri".
Articolul 3
Cu sumele rămase neutilizate se diminuează bugetele Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Culturii și Cultelor și se suplimenteaza bugetul Secretariatului General al Guvernului la capitolul 72.01 "Alte acțiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare și prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri", până la data de 31 iulie 2002.
Articolul 4
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat sa introducă modificările ce rezultă din aplicarea prevederilor art. 1 alin. (2), ale art. 2 alin. (2) și, după caz, ale art. 3 în bugetele Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Culturii și Cultelor și Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2002.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul afacerilor externe, Mircea Geoana Ministrul culturii și cultelor, Razvan Theodorescu Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Petru Șerban Mihailescu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.