Decizia nr. 138/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^11 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Eduard Galan în Dosarul nr. 8.560/2001 al Judecătoriei Sectorului 4 București într-o cauza având ca obiect ieșirea din indiviziune.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Eduard Galan solicita admiterea excepției asa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public arata ca prevederile privind ieșirea din indiviziune nu încalcă nici o dispoziție din Constituția României sau din vreo convenție internationala ratificată de România, deoarece interesele tuturor părților sunt ocrotite în mod egal, fără nici un fel de discriminare. Solicita respingerea excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 11 ianuarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 8.560/2001, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^11 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Eduard Galan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile art. 673^11 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât lezeaza dreptul de proprietate al copartasului. Coproprietarul care solicită sa i se atribuie în natura imobilul este obligat sa achite sulta pentru ceilalți coproprietari, ceea ce de multe ori îi este imposibil, mai ales ca aceasta obligație trebuie îndeplinită în termen de 6 luni, altfel își pierde proprietatea. Mai arata ca în cazul în care s-a dispus vânzarea prin buna învoiala, iar aceasta nu s-a realizat se prevede vânzarea imobilului prin intermediul executorului judecătoresc, or, pe calea executării silite nu se poate obține un preț bun. Considera, în concluzie, ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, precum și reglementărilor cuprinse la art. 3, 7 și la art. 25 alin. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum și la art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Judecătoria Sectorului 4 București, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția ridicată nu este intemeiata. Se arata ca, potrivit art. 728 alin. 1 din Codul civil, "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere imparteala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii". De asemenea, instanța precizează ca art. 673^11 din Codul de procedură civilă acorda intaietate vânzării prin buna învoiala, "soluție care este în concordanta cu principiul disponibilității procesuale și, numai dacă aceasta nu se poate realiza, instanța va dispune, prin încheiere, ca vânzarea să se efectueze prin intermediul executorului judecătoresc".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate ridicată nu este intemeiata, deoarece procedura prevăzută pentru sistarea stării de coproprietate corespunde principiului constituțional potrivit căruia "trebuie ocrotite în mod egal interesele legitime ale tuturor coproprietarilor, inclusiv atunci când ele constau în încetarea stării de coproprietate". Mai arata ca soluția adoptată prin textul de lege criticat nu contravine Constituției, "ci, dimpotriva, își are temeiul în textul art. 41 alin. (1), potrivit căruia conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege". Guvernul considera ca dispozițiile legale criticate sunt în concordanta și cu reglementările Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece "vânzarea bunului respectiv nu duce la pierderea dreptului coproprietarilor, ci la transformarea cotei fiecăruia într-un drept exclusiv asupra unei părți din suma de bani rezultată prin vânzare".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 673^11 din Codul de procedură civilă, care prevăd ca:

"În cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind, totodată, dacă vânzarea se va face de către părți prin buna învoiala ori de către executorul judecătoresc.

Dacă s-a dispus ca vânzarea bunului să se facă de părți prin buna învoiala, instanța va stabili și termenul în care aceasta va fi efectuată. Termenul nu poate fi mai mare de 6 luni. La împlinirea termenului părțile vor prezenta instanței dovada vânzării.

În cazul în care vânzarea prin buna învoiala nu se realizează în temeiul prevăzut de alin. 2, instanța, prin încheiere, va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc.

Încheierile prevăzute în prezentul articol pot fi atacate separat cu apel. Dacă nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse apelului o dată cu hotărârea asupra fondului procesului".

Autorul excepției susține ca aceste dispoziții legale sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, potrivit cărora: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor".

Considera, de asemenea, ca dispozițiile legale criticate încalcă și unele reglementări din Declarația Universala a Drepturilor Omului, adoptată și proclamata de Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite prin Rezoluția 217A (III) din 10 decembrie 1948, și anume:

- Art. 3: "Orice fiinta umană are dreptul la viața, la libertate și la securitatea sa.";

- Art. 7: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egala a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egala împotriva oricărei discriminări care ar încalcă prezenta declarație și împotriva oricărei provocari la o astfel de discriminare.";

- Art. 25 alin. 1: "Orice persoană are dreptul la un nivel de viața corespunzător asigurării sănătății sale, bunastarii proprii și a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinta, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de șomaj, de boala, de invaliditate, vaduvie, batranete sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor împrejurări independente de voința sa", precum și prevederile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora: "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosință bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata următoarele:

Reglementările invocate din Declarația Universala a Drepturilor Omului nu sunt incidente în cauza, întrucât drepturile omului prevăzute în aceste reglementări sunt diferite de cele la care se referă art. 673^11 din Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale criticate instituie un tratament juridic egal pentru toți coproprietarii, stabilind aceleași drepturi pentru toți, în ele negasindu-se vreun privilegiu sau vreo discriminare. De asemenea, nu se poate retine ca dispozițiile art. 673^11 din Codul de procedură civilă ar leza dreptul de proprietate al vreunuia dintre coproprietari, fiecare având drepturi egale asupra cotei ideale ce îi revine din bunul deținut în codevalmasie.

Unul dintre principalele atribute ale dreptului de proprietate este dreptul de dispoziție. În virtutea acestui drept fiecare coproprietar poate hotărî în mod liber dacă dorește sau nu sa rămână în indiviziune, iar ceilalți coproprietari nu se pot opune hotărârii celui care solicită încetarea stării de indiviziune. Încetarea acestei stări se poate realiza prin mai multe modalități, în principal: conform acordului de voința al coindivizărilor sau pe baza unei hotărâri judecătorești prin împărțirea în natura a bunului, când natura acestuia permite divizarea; prin atribuirea bunului în natura unuia sau unora dintre coproprietari ori prin vânzarea bunului și împărțirea prețului obținut. În cazul în care bunul este atribuit în natura unuia dintre coproprietari, dacă nu s-ar prevedea obligația acestuia de a achită celorlalți, într-un termen rezonabil, valoarea cotei ce le revine, în mod evident și direct ar fi lezat dreptul lor de proprietate.

Vânzarea bunului prin buna învoiala a coproprietarilor constituie o modalitate deopotrivă echitabila pentru toți, dar și aceasta trebuie realizată în cadrul unei limite de timp, stabilită de legiuitor la 6 luni, iar oponenta unuia dintre coproprietari, pentru motivul ca prețul ce se poate obține nu este suficient de bun, ar putea leza drepturile și interesele celorlalți. Nerealizarea vânzării prin buna învoiala nu poate împiedica finalizarea procedurii de încetare a stării de indiviziune, ci, dimpotriva, constituie un motiv ce justifica aplicarea procedurilor executării silite.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^11 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Eduard Galan în Dosarul nr. 8.560/2001 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2002.