Decizia nr. 125/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , excepție ridicată de Constantin Marcu în Dosarul nr. 1.463/2000 al Curții de Apel București Secția a VI-a comercială.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece autorul acesteia sesizează, în realitate, ca exista o necorelare a textului de lege criticat cu alte texte legale, aspect ce nu privește controlul de constituționalitate. Totodată se arata ca dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție nu sunt incalcate, în condițiile în care în practica, exista situații în care constatarea infracțiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 19 octombrie 2001, Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , excepție ridicată de Constantin Marcu într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca, în conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, "legea penală, codul de procedura penală și codul penal stabilesc competența organelor de cercetare penală și a instanței penale de a identifica autorul unei infracțiuni". Cu toate acestea prevederile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, introduse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , stabilesc ca "instanța sa citeze pe cel invinuit de săvârșirea infracțiunii și în cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală", ceea ce în opinia autorului excepției reprezintă "o încălcare flagrantă a competentei instanței civile". Autorul excepției considera, de asemenea, ca "pentru cazurile în care temeiul de revizuire vizează un înscris fals, identificarea autorului falsului prin mijloace de drept civil este imposibila mai ales ca de cele mai multe ori persoana care uzeaza de actul fals nu este aceeași cu cea care a săvârșit falsul intelectual sau material". În susținerea excepției se mai arata ca prevederea legală criticata "vine în contradictie cu reglementările din art. 183 și 184 Cod de procedura civilă".

Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arata ca, "în mod corect, legiuitorul, prin modificarea art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, a prevăzut ca la rezolvarea cererii de revizuire să fie citat și cel invinuit de săvârșirea infracțiunii". În opinia instanței de judecată, "atâta timp cat instanța de revizuire are a se pronunța mai întâi pe cale incidentala asupra existenței sau inexistentei infracțiunii, este firesc să se indice persoana invinuita de săvârșirea infracțiunii".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În fundamentarea acestui punct de vedere se arata ca, "departe de a constitui o încălcare a dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Constituție [...], normele de procedura conținute de textul criticat de semnatarul excepției constituie, în ansamblul lor, expresia aplicării dispoziției constituționale invocate".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin

art. I pct. 123 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , text care are următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri data de o instanța de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]

4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricina sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecații. În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentala, asupra existenței sau inexistentei infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel invinuit de săvârșirea infracțiunii."

Din examinarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum aceasta a fost formulată, Curtea retine ca, deși se susține încălcarea dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Constituție, întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate vizează, în realitate, o pretinsa necorelare a textului de lege criticat cu alte dispoziții din Codul de procedură civilă și mai ales cu cele din Codul de procedură penală, referitoare la competența instanței penale.

Sub acest aspect, existenta unor eventuale necorelari legislative la care se referă autorul excepției, Curtea constata ca, acestea chiar dacă ar exista cu adevărat, constatarea lor și eliminarea eventualelor contradictii nu intră în competența instanței de contencios constituțional, ci sunt de resortul autorității legiuitoare.

Curtea retine, de asemenea, ca, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sunt neconstituționale prevederile legilor care contravin dispozițiilor sau principiilor Constituției. În cauza însă dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție nu numai că nu sunt incalcate, ci, dimpotriva, dispoziția procedurala cuprinsă în textul de lege criticat constituie tocmai o expresie a aplicării acestei prevederi constituționale.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , excepție ridicată de Constantin Marcu în Dosarul nr. 1.463/2000 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 aprilie 2002.