Decretul nr. 551/2001
pentru promulgarea Legii privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) și ale art. 99 alin. (1) din Constituția României,
Președintele României decretează:
Articol unic
Se promulga Legea privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român și se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI ION ILIESCU
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.