Decizia nr. 84/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal , excepție ridicată de Dana Elisabeta Mateș și de Giovanni Paolo Barbera în Dosarul nr. 8.917/94/2020 al Judecătoriei Buftea - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.211D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorii excepției au comunicat la dosar un punct de vedere prin care solicită admiterea acesteia.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât autorii critică modalitatea de interpretare și aplicare a legii de către procuror. În subsidiar, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că normele penale criticate nu sunt contrare dispozițiilor

art. 16 din Constituție , iar

art. 21 din Legea fundamentală

nu are incidență în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 27 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 8.917/94/2020, Judecătoria Buftea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal . Excepția a fost ridicată de Dana Elisabeta Mateș și Giovanni Paolo Barbera într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unei soluții de clasare.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal

în cadrul ordonanței de clasare este neconstituțional în raport cu prevederile

art. 11 alin. (1)

și ale

art. 21 alin. (1) din Constituție . Susțin că este greșită interpretarea procurorului conform căreia

art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal

incriminează doar fapta de neexecutare a unei hotărâri judecătorești săvârșită prin una dintre modalitățile enumerate la

lit. a)

-

h)

ale aceluiași articol, întrucât, în acest caz, debitorul sau creditorul unei obligații de a face, stabilită printr-o sentință definitivă sau decizie irevocabilă, poate să nu execute hotărârea prin alte modalități față de cele enumerate în acest text de lege, fără ca acestora să li se poată aplica legea penală, obligația statului român de executare a hotărârilor judecătorești, prin Ministerul Public, devenind în întregime iluzorie, contrar prevederilor constituționale. De asemenea, susțin că prevederile criticate sunt discriminatorii în raport cu modul de dobândire a proprietății prevăzut la

art. 557 alin. (1)

-

(3) din Codul civil

și față de

art. 44 alin. (2) din Constituție , întrucât legiuitorul nu a înscris explicit, în norma criticată, dreptul de proprietate asupra unui imobil obținut legal, în acord cu prevederile legii civile.

7.

Judecătoria Buftea - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că excepția de neconstituționalitate vizează preponderent interpretarea legii penale, iar aceasta este operațiunea ce trebuie efectuată de către instanța de judecată. De asemenea, reține că analogia în defavoarea inculpatului nu este permisă în dreptul penal, iar o interpretare extensivă a normelor penale în acest fel este, de asemenea, prohibită. Astfel, principiul legalității prevăzut de

art. 1 alin. (1) din Codul penal

stabilește că legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni. Reține că, în cauză, prin

art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal

legiuitorul a stabilit clar condițiile pe care fapta constând în nerespectarea hotărârilor judecătorești trebuie să le îndeplinească pentru a constitui infracțiune, dat fiind și principiul incriminării penale ca ultim resort în protejarea unei valori sociale. Rolul sistemului sancționator de drept penal ca măsură ultima ratio înseamnă că acesta trebuie aplicat în cazul în care măsurile reglementate prin intermediul altor ramuri de drept se dovedesc insuficiente. Faptul că s-a ales incriminarea penală doar pentru situația în care o persoană este împiedicată să folosească, în tot sau în parte, un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea constituie o chestiune de politică penală, care nu poate fi cenzurată pe calea controlului de constituționalitate. Astfel, reține că numai legiuitorul este în drept să reglementeze măsura aplicării unei sancțiuni penale, având în vedere gravitatea opoziției la executare a debitorului, precum și valorile sociale ocrotite, reglementarea unor sancțiuni specifice conducând la respectarea normelor juridice. Totodată, subliniază că instanțele judecătorești competente sunt cele în drept să încadreze juridic fapta săvârșită, având în vedere prevederea generică a normei de incriminare, în funcție de specificul situației. Apreciază, totodată, că textul criticat nu este contrar nici

art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție , câtă vreme legiuitorul a prevăzut modalități alternative prin care a înțeles să protejeze dreptul de proprietate privată, în situații similare celei din cauză, prin dispoziții procesual civile, respectiv dispozițiile

art. 903

-

909 din Codul de procedură civilă .

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Apreciază că autorii acesteia critică modalitatea în care un organ judiciar (în speță, procurorul) a interpretat dispozițiile

art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal . De asemenea, apreciază că autorii excepției urmăresc completarea textului de lege criticat cu o nouă ipoteză de incriminare, respectiv neexecutarea unei obligații de a face stabilite printr-o hotărâre judecătorească.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal , care au următorul conținut: „(1) Nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin: [...] g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea; [...].“

13.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate sunt contrare atât dispozițiilor constituționale ale

art. 11 alin. (1)

referitor la dreptul internațional și dreptul intern, ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 20 alin. (1)

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21 alin. (1)

și

(3)

referitor la accesul liber la justiție, ale

art. 44 alin. (2)

teza întâi potrivit căruia proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, și ale

art. 146 lit. d)

privind atribuțiile Curții Constituționale, cât și prevederilor

art. 6 paragraful 1

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 13

privind dreptul la un recurs efectiv din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta ridică o problemă de admisibilitate din punctul de vedere al limitelor de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, dintr-o dublă perspectivă.

15.

Pe de o parte, Curtea reține că autorii excepției critică modalitatea de interpretare și aplicare a legii de către organele judiciare. Aceștia pun la îndoială corectitudinea cu care a fost pronunțată soluția de clasare de către procuror și, din această perspectivă, susțin că este greșită interpretarea conform căreia

art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal

incriminează doar fapta de neexecutare a unei hotărâri judecătorești săvârșită prin una dintre modalitățile enumerate la

lit. a)

-

h ) ale aceluiași articol.

16.

În aceste condiții, Curtea constată că motivul relevat de autori nu tinde spre evidențierea unei reale contradicții între textul de lege supus controlului de constituționalitate și dispozițiile din Legea fundamentală invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea normei juridice de către organele judiciare. O asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Curtea reamintește că modul de aplicare a dispozițiilor criticate de către organele judiciare, la care fac referire autorii excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestora, nu poate constitui motiv de neconstituționalitate a normelor penale criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, fiind de competența organelor judiciare învestite cu soluționarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor

art. 126 din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. În mod constant, în jurisprudența sa, instanța de control constituțional a statuat că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii ( Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010,

Decizia nr. 357 din 22 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011,

Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17,

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, și

Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23).

17.

Pe de altă parte, Curtea reține că, în motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii sesizează existența unor ipoteze juridice care, în opinia lor, aduc în discuție existența unui vid legislativ, de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate. În acest sens, susțin că legiuitorul nu a înscris explicit, în norma penală criticată, dreptul de proprietate asupra unui imobil obținut legal, în acord cu prevederile legii civile, ca valoare socială protejată. Mai mult, determină neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal

prin compararea lor cu prevederile

art. 557 alin. (1)

-

(3) din Codul civil , care reglementează modurile diferite prin care se dobândește proprietatea.

18.

În aceste condiții, Curtea constată că analiza aspectelor anterior arătate nu este de competența Curții Constituționale, care, conform

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“. Soluționarea primului aspect relevat de autori nu ține de competența instanței de control constituțional, întrucât implică un act de legiferare, care intră în competența Parlamentului, în timp ce examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele.

19.

În concluzie, având în vedere dispozițiile

art. 126 alin. (1) din Constituție

și ale

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , Curtea nu are competența să interpreteze și să aplice legea și, totodată, potrivit

art. 61 din Constituție

și

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu poate să modifice sau să completeze un text de lege, astfel că, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal

urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1

-

3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal , excepție ridicată de Dana Elisabeta Mateș și de Giovanni Paolo Barbera în Dosarul nr. 8.917/94/2020 al Judecătoriei Buftea - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Buftea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2025.