Decizia nr. 365/2025
privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Camelia-Veronica Marcu a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Culturii
prezumat în vigoare
Având în vedere propunerea formulată de ministrul culturii prin Adresa nr. 4.659 din 24 iunie 2025, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/5.477 din 24 iunie 2025, precum și Adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 26.632 din 10 iulie 2025,
în temeiul
art. 29 ,
art. 394 alin. (2) lit. d) ,
art. 397 ,
art. 502 alin. (1) lit. f) ,
art. 509 alin. (3) ,
art. 510 alin. (1)
și al
art. 530 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articol unic
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Camelia-Veronica Marcu, director grad II al Direcției economice, exercită, cu caracter temporar, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Culturii pentru o perioadă de 6 luni.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Ștefan-Radu Oprea București, 14 iulie 2025. Nr. 365.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.