Decizia nr. 120/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu-Marin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Adriana-Elena Alban și alții în Dosarul nr. 3.225/93/2020 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 888D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu,

Decizia nr. 215 din 9 aprilie 2024 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 3 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.225/93/2020, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Adriana-Elena Alban și alții într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de acordare a unor drepturi bănești.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece limitarea la 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, este de natură să creeze discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, în funcție de structura personalului avut în subordine și drepturile cuvenite acestuia. Astfel, dacă în cadrul a două instanțe există un număr diferit de personal aflat în activitate, concediu medical sau concediu de odihnă sau există un număr diferit de personal contractual sau alte categorii care nu beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, prevăzute de dispozițiile

art. 5 din capitolul VIII, secțiunea I, din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 , suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare diferă. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma acestora se realizează diferit în cadrul instituțiilor de același grad, iar plafonarea sporurilor salariatului va fi, de asemenea, diferită. Se va ajunge astfel ca un grefier cu același grad, aceeași funcție și treaptă să beneficieze de drepturi diferite față de un coleg aflat în aceeași situație, dar care activează la o altă instanță.

6.

Se încalcă astfel principiile de echitate, coerență și creare de oportunități egale și remunerare egală pentru munca de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare și de

Constituție .

7.

Mai mult, drepturile acordate de lege ajung să fie iluzorii în condițiile în care un salariat beneficiază potrivit legii de anumite sporuri, pe care, în realitate, nu le poate încasa. Plafonând cuantumul sporurilor acordate, se observă că persoane care lucrează în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și care ar trebui să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază sunt private de acest drept, în cazul în care celelalte sporuri acordate de lege depășesc pragul de 30%, aceste persoane încasând aceleași drepturi salariale cu cele care lucrează în condiții normale de muncă.

8.

În susținerea criticilor sunt invocate aspecte din jurisprudența în materia salarizării, reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Constituțională.

9.

Tribunalul Ilfov - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege contestat nu contravine niciuneia dintre normele constituționale, apreciate ca fiind încălcate prin adoptarea actului normativ respectiv.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, având următorul cuprins: „Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.“

14.

În opinia autorilor excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 4

privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni,

art. 15

privind universalitatea,

art. 16

privind egalitatea în drepturi a cetățenilor,

art. 41

privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii,

art. 124

privind înfăptuirea justiției și

art. 125

privind statutul judecătorilor.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

au mai format obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză, iar prin mai multe decizii Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (spre exemplu,

Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019,

Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020,

Decizia nr. 325 din 11 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1303 din 29 decembrie 2020,

Decizia nr. 759 din 22 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 27 ianuarie 2021,

Decizia nr. 575 din 16 septembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1157 din 6 decembrie 2021,

Decizia nr. 433 din 11 iulie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023,

Decizia nr. 215 din 9 aprilie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 25 octombrie 2024).

16.

Curtea a reținut că limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de dispozițiile legale criticate, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare.

17.

Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de

Constituție

și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări.

18.

Referitor la invocarea dispozițiilor

art. 41 din Constituție , Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a statuat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului.

Legea fundamentală

prevede la

art. 41 alin. (2) , printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele și altele. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează să fie plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu-și îndeplini obligațiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26).

19.

Curtea a subliniat că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“, și ale

art. 3 alin. (4)

din același act normativ, potrivit cărora „Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.“ Totodată, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens,

art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017

stabilește că „limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în

anexele nr. I - VIII “. Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară

art. 4

și

16 din Constituție

și nici

art. 1 din Protocolul nr. 12

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării și nici dispozițiilor constituționale privind înfăptuirea justiției și statutul judecătorilor cuprinse în

art. 124

și

125 .

20.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în jurisprudența instanței de contencios constituțional antereferită își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adriana-Elena Alban și alții în Dosarul nr. 3.225/93/2020 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.