Decizia nr. 164/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, coroborate cu cele ale art. 122^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 85/2006 5 aprilie 2006 (prevederi anume) privind procedura insolvenței
Interpretează 1
- Legea nr. 207/2015 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ionița Cochințu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, coroborate cu cele ale
art. 122^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Societatea Cos Târgoviște - S.A. din Târgoviște în Dosarul nr. 489/2/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 941D/2020.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât chestiunile învederate de autoarea acesteia vizează aspecte ce țin de interpretarea celor două norme criticate, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece din conținutul
art. 122^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
se desprinde ideea că regimul creanțelor născute anterior deschiderii procedurii insolvenței este supus normelor ce reglementează această procedură, care au valoare de normă specială, în raport cu dispozițiile
Codului de procedură fiscală , astfel că o creanță născută anterior deschiderii procedurii insolvenței nu poate fi valorificată separat de organele fiscale într-o procedură administrativă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 9 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 489/2/2015/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, coroborate cu cele ale
art. 122^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Societatea Cos Târgoviște - S.A. din Târgoviște într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat în contextul unui litigiu întemeiat pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, coroborate cu cele ale
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile
art. 122^1 din Codul de procedură fiscală , astfel cum au fost modificate prin
art. I pct. 56 din Ordonanța Guvernului nr. 29/2011
pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , sunt neconstituționale prin coroborare cu dispozițiile
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 , mai ales din perspectiva modalității de interpretare, fiind contrare principiului legalității, în componenta privind calitatea legii, astfel cum această noțiune a fost reținută și dezvoltată în jurisprudența Curții Constituționale în ceea ce privește criteriile de calitate a legii (claritate, previzibilitate, accesibilitate) sau normele de tehnică legislativă (integrare organică în sistemul legislației, corelare legislativă, conexiune legislativă, trimitere legislativă) (spre exemplu,
Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 ,
Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013 ,
Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013 ,
Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 ,
Decizia nr. 494 din 10 mai 2012 ). Astfel, până la momentul modificărilor antereferite,
stabilea, în mod expres, în conținutul său reguli privind momentul până la care sunt datorate dobânzi și penalități de întârziere de către debitorul împotriva căruia a fost deschisă procedura insolvenței, precum și reguli pentru organul fiscal în ceea ce privește calcularea eventualelor obligații fiscale accesorii ale debitorului aflat în insolvență, deosebind în funcție de creanțele născute anterior sau ulterior deschiderii procedurii insolvenței. Or, prin normele criticate, o regulă expresă a
Codului de procedură fiscală
privind datorarea de accesorii de către contribuabilul aflat în insolvență este înlocuită cu o normă ce are un înalt grad de generalitate, care face trimitere, în mod generic, la legea care reglementează procedura insolvenței, fără a indica elementele de identificare ale
Legii
privind procedura insolvenței (titlul, numărul etc.). Această omisiune, cu titlu de principiu, nu afectează în mod substanțial constituționalitatea textului, în măsura în care interpretarea coroborată a prevederilor Codului de procedură fiscală cu cele ale
nu ar fi ridicat probleme în practică. Însă, în speță, coroborarea dispozițiilor criticate ridică probleme specifice din perspectiva accesoriilor datorate de contribuabilul împotriva căruia se deschide procedura insolvenței, de vreme ce nașterea accesoriilor în materie fiscală și dreptul organului fiscal de a percepe aceste accesorii sunt condiționate (i) de expirarea termenului de plată a obligației fiscale principale, (ii) de emiterea unei decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii, (iii) de comunicarea acesteia către contribuabil și (iv) de expirarea termenului de plată prevăzut în decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, momente care sunt de natură să schimbe calificarea creanței, în raport cu plasarea lor în timp față de momentul deschiderii procedurii și al înscrierii creanțelor la masa credală.
6.
Astfel, din moment ce atât Codul de procedură fiscală, cât și
sunt legi speciale care intră în concurs în situația contribuabililor/plătitorilor aflați în insolvență, este dincolo de orice îndoială faptul că, din perspectiva tehnicii legislative, ar fi fost necesară menținerea unei reguli clare, precise în cadrul Codului de procedură fiscală, iar nu înlocuirea unei astfel de reguli cu o normă de trimitere cu un înalt grad de generalitate. Prin urmare, dispozițiile criticate nu sunt în măsură să se integreze organic în sistemul legislației ca urmare a necorelării cu prevederile
Legii nr. 85/2006 , fiind constituționale în măsura în care
art. 122^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
ar fi făcut trimitere, în mod specific, cel puțin la
capitolul III din Legea nr. 85/2006 , context în care coroborarea prevederilor
Codului de procedură fiscală
cu
ar fi fost facilitată. Astfel, pe de o parte, debitorul nu poate prevedea, în raport cu dispozițiile legale în vigoare, dacă organul fiscal va putea emite ulterior deschiderii procedurii decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii, care în raport cu momentul comunicării și al expirării termenului de plată să devină obligații curente, în cadrul procedurii. Pe de altă parte, nici organul fiscal nu este în măsură să prevadă dacă la momentul deschiderii procedurii are obligația de a individualiza, de îndată și înainte de depunerea cererii de înscriere a creanțelor la masa credală, toate obligațiile accesorii ale contribuabilului împotriva căruia este deschisă procedura insolvenței, putând fi astfel generată și o lipsă de uniformitate la nivelul practicii administrative, care pune în discuție principiul securității juridice.
7.
În contextul criticilor de neconstituționalitate se mai menționează că, în privința valorificării creanțelor fiscale împotriva debitorilor aflați în procedura insolvenței și a modului în care se coroborează legislația în materie fiscală ( Codul fiscal ) cu
Legea nr. 85/2006 , prin
Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că, în concursul dintre prevederile celor două legi, se impune să se acorde prevalență
Legii nr. 85/2006 , aceasta din urmă constituind lex specialias în raport cu
Codul fiscal , întrucât acesta este cel care reglementează procedura generală de stabilire a creanțelor fiscale și de recuperare a creanțelor fiscale împotriva debitorilor care nu se află în situații speciale, cum este procedura de insolvență.
8.
Față de cele prezentate, se învederează că, din coroborarea dispozițiilor
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
cu cele ale
art. 122^1 din Codul de procedură fiscală
(normă de trimitere), rezultă, fără îndoială, că atâta vreme cât creanța principală este o creanță născută înainte de momentul deschiderii procedurii de insolvență, în nicio situație după deschiderea procedurii nu pot fi calculate, individualizate sau datorate de către debitor accesorii aferente respectivei creanțe.
9.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că reglementarea conținută în dispozițiile
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
și ale
art. 122^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
poate induce ideea încălcării
art. 1 alin. (5) din Constituție
prin lipsa de precizie și de previzibilitate a coroborării dintre aceste dispoziții legale.
10.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, coroborate cu cele ale
art. 122^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. În dinamica legislativă,
a fost abrogată prin
art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014
privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, iar
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
a fost modificată și completată, succesiv, prin mai multe acte normative (spre exemplu, prin
art. I din Ordonanța Guvernului nr. 29/2011
pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2011), fiind abrogată prin
art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, dispozițiile
art. 352 din Legea nr. 207/2015
(cu privire la aplicarea legii noi și ultraactivarea legii vechi) și ale
art. 343 din Legea nr. 85/2014
(referitor la faptul că procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date), precum și
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate, care au următorul cuprins:
–
Articolul 41
alin. (1) din Legea nr. 85/2006 : „(1) Nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii.“;
–
Articolul 122
^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 : „În cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenței, pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței se datorează dobânzi și penalități de întârziere potrivit legii care reglementează această procedură.“
14.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale
art. 1 alin. (5)
referitor la principiul legalității, în componenta privind calitatea legii.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta este formulată din perspectiva coroborării normelor
Codului de procedură fiscală
cu cele ale legislației în materia insolvenței, în realitate, fiind invocată din perspectiva interpretării și aplicării normelor legale, în practică, la speța dedusă judecății, respectiv a modului în care autoritățile abilitate au interpretat și au aplicat legea cu privire la dobânzi, majorări sau penalități în cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenței, pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței și care datorează dobânzi și penalități de întârziere potrivit
Codului de procedură fiscală .
16.
Cu privire la acest aspect, Curtea a reținut că interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii la situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Totodată, Curtea a statuat că, în conformitate cu principiile enunțate în teoria generală a dreptului, norma juridică se interpretează în mod sistematic, prin coroborare cu alte dispoziții normative care țin de aceeași instituție juridică sau de aceeași ramură de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Rațiunea procedeelor sistematice de interpretare se întemeiază pe natura sistemică a ansamblului normelor de drept, în care normele se află într-o legătură funcțională, caracteristică elementelor unei structuri ( Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25).
17.
Așa fiind, fiecare normă se completează prin celelalte și își dezvăluie întregul sens în cadrul sistemului de norme care este dreptul. În acest context, norma criticată nu poate fi privită în mod individual, izolat, ci se va interpreta în mod sistematic, prin coroborare cu celelalte prevederi normative din actul în care se regăsește sau care sunt adoptate pentru organizarea executării legii ori în aplicarea legii (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 144 din 13 martie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 16 aprilie 2019, paragraful 68). Așadar, aplicarea și interpretarea legii sunt chestiuni ce țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale
art. 126 alin. (1)
și
(3) din Constituție , acestea fiind cele care pot determina înțelesul normei, aplicând principiile de interpretare a legii, și modul concret de aplicare la situații concrete.
18.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, coroborate cu cele ale
art. 122^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Societatea Cos Târgoviște - S.A. din Târgoviște în Dosarul nr. 489/2/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ionița Cochințu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.