Ordinul nr. 987/2025
privind desemnarea organismului de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții Societatea Comercială Societatea de Certificare ICECON CERT - S.R.L., în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcției specifice de certificare a produselor pentru construcții și de certificare a controlului producției în fabrică
prezumat în vigoare
Având în vedere Procesul-verbal nr. 2 din 3.07.2025 al Comisiei de evaluare a organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței și a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcții,
în conformitate cu prevederile
art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012
privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile
art. 11 alin. (2) din Procedura
privind desemnarea organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului afacerilor interne
nr. 2.141/92/2013 , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020
privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă desemnarea organismului de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții Societatea Comercială Societatea de Certificare ICECON CERT - S.R.L., în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcției specifice de certificare a produselor pentru construcții și de certificare a controlului producției în fabrică, conform
anexei
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Direcția urbanism și construcții va notifica Comisiei Europene organismul prevăzut la
art. 1
prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informații:
a)
elementele de identificare a organismului;
b)
perioada de valabilitate a notificării;
c)
familiile de produse/produsele, utilizarea preconizată, sistemul de evaluare și verificare a constanței performanței și funcția organismului, precum și specificațiile tehnice armonizate pentru care organismul a fost acreditat de Asociația de Acreditare din România - RENAR și evaluat.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 4
La data publicării prezentului ordin,
Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 2.511/2022
privind desemnarea organismului de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții Societatea Comercială Societatea de Certificare ICECON CERT - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcției specifice de certificare a produselor pentru construcții și de certificare a controlului producției în fabrică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 4 octombrie 2022, se abrogă.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán București, 22 iulie 2025. Nr. 987.
Anexa Denumirea organismului: Societatea Comercială Societatea de Certificare ICECON CERT - S.R.L.
Număr de identificare la Comisia Europeană: NB 2204
Adresa: șos. Pantelimon nr. 266, etajul 1, biroul 7, sectorul 2, București
Tel.: + 40(21) 202.55.01, fax: + 40(21) 255.31.49
E-mail: iceconcert@icecon.ro, icecon_cert@icecongrup.ro
Competența organismului a fost evaluată folosind ca referențial standardul SR EN ISO/CEI 17065:2013.
Valabilitatea notificării se acordă pe termen nelimitat (cu condiția îndeplinirii continue a cerințelor care au stat la baza desemnării).
Domeniile de competență:
Nr. deciziei
CE
Familiile de produse și utilizările preconizate
Sistemul de evaluare și verificare a constanței performanței produselor
Specificațiile tehnice armonizate
Funcția organismului
95/467/CE
Structuri-suport (1/1)
Structuri-suport
(la clădiri și lucrări de construcții civile la care condițiile de suport individual sunt critice)
1
SR EN 1337-3:2005
SR EN 1337-4:2004
SR EN 1337-4:2004/AC:2007
SR EN 1337-5:2005
SR EN 1337-6:2004
SR EN 1337-7:2004
SR EN 1337-7:2004/C91:2006
SR EN 1337-8:2008
SR EN 15129:2010
EAD 050013-00-0301/12.2016
CP
96/579/CE
Dispozitive fixe pentru circulație (1/2)
Stâlpi de iluminare a drumurilor (pentru suprafețele de circulație)
1
SR EN 40-4:2006
SR EN 40-4:2006/AC:2007
SR EN 40-5:2002
SR EN 40-6:2002
SR EN 40-7:2003
CP
96/579/CE
Dispozitive fixe pentru circulație (1/2)
Indicatoare de trafic rutier și dispozitive de control al traficului instalate permanent pentru utilizări în traficul vehiculelor și al pietonilor: indicatoare de trafic permanente
(pentru suprafețele de circulație)
1
SR EN 12899-1:2007
CP
96/579/CE
Dispozitive fixe pentru circulație (1/2)
Indicatoare de trafic rutier și dispozitive de control al traficului instalate permanent pentru utilizări în traficul vehiculelor și al pietonilor: borne de trafic
(pentru suprafețele de circulație)
1
SR EN 12899-2:2007
CP
96/579/CE
Dispozitive fixe pentru circulație (1/2)
Indicatoare de trafic rutier și dispozitive de control al traficului instalate permanent pentru utilizări în traficul vehiculelor și al pietonilor: semafoare și lămpi avertizoare
(pentru suprafețele de circulație)
1
SR EN 12368:2006
CP
96/579/CE
Dispozitive fixe pentru circulație (1/2)
Indicatoare de trafic rutier și dispozitive de control al traficului instalate permanent pentru utilizări în traficul vehiculelor și al pietonilor: dispozitive de avertizare permanente și delimitatoare
(pentru suprafețele de circulație)
1
SR EN 12352:2006
SR EN 12899-3:2007
CP
96/579/CE
Dispozitive fixe pentru circulație (1/2)
Indicatoare de trafic rutier și dispozitive de control al traficului instalate permanent pentru utilizări în traficul vehiculelor și al pietonilor: indicatoare de trafic cu semnalizare variabilă
(pentru suprafețele de circulație)
1
SR EN 12966-1+A1:2010
CP
96/579/CE
Dispozitive fixe pentru circulație (1/2)
Sisteme de restricționare pentru vehicule - atenuatoare de impact
(pentru suprafețele de circulație)
1
SR EN 1317-5+A2:2012
SR EN 1317-5+A2:2012/AC:2013
CP
96/579/CE
Dispozitive fixe pentru circulație (1/2)
Sisteme de restricționare pentru vehicule - bariere de trecere
(pentru suprafețele de circulație)
1
SR EN 1317-5+A2:2012
SR EN 1317-5+A2:2012/AC:2013
CP
96/579/CE
Dispozitive fixe pentru circulație (1/2)
Sisteme de restricționare pentru vehicule - cabluri
(pentru suprafețele de circulație)
1
SR EN 1317-5+A2:2012
SR EN 1317-5+A2:2012/AC:2013
CP
96/579/CE
Dispozitive fixe pentru circulație (1/2)
Sisteme de restricționare pentru vehicule - parapete
(pentru suprafețele de circulație)
1
SR EN 1317-5+A2:2012
SR EN 1317-5+A2:2012/AC:2013
CP
97/176/CE
Produse din lemn pentru construcții (1/3)
Produse din lemn masiv pentru structuri:
Ansambluri - ferme pentru acoperișuri, podele, pereți, acoperișuri, cadre
(poduri, căi ferate și clădiri)
1
SR EN 14250:2010
CP
97/176/CE
Produse din lemn pentru construcții (2/3)
Produse laminate încleiate și alte produse încleiate din lemn pentru construcții
Elemente
Elemente pentru poduri, elemente pentru ferme de acoperișuri, elemente pentru podele, elemente pentru pereți, elemente pentru acoperișuri, ca grinzi, bolte, grinzi transversale, căpriori, coloane, stâlpi, piloți
Îmbinări cu dinți multipli în lemn masiv de construcție
(poduri și clădiri)
1
SR EN 14374:2005
SR EN 14080:2013
SR EN 15497:2014
CP
97/176/CE
Produse din lemn pentru construcții (2/3)
Produse laminate încleiate și alte produse încleiate din lemn pentru construcții
Ansambluri. Ferme pentru acoperișuri, podele, pereți, acoperișuri, cadre
(poduri și clădiri)
1
SR EN 14080:2013
CP
97/808/CE
Pardoseli (2/2)
Produse pentru șapă
(pentru utilizări la interior)
1
SR EN 13454-1:2005
SR EN 13813:2003
SR EN 14016-1:2004
CP
98/436/CE
Învelitori de acoperiș, plafoniere, lucarne și produse auxiliare (2/6)
Foi de tablă plane și profilate
(pentru utilizări supuse reglementărilor privind reacția la foc)
1
SR EN 534+A1:2010
CP
98/436/CE
Învelitori de acoperiș, plafoniere, lucarne și produse auxiliare (2/6)
Panouri compozite asamblate în fabrică sau sandvici
(pentru utilizări supuse reglementărilor privind reacția la foc)
1
SR EN 14509:2013
CP
98/436/CE
Învelitori de acoperiș, plafoniere, lucarne și produse auxiliare (2/6)
Lucarne
(pentru utilizări supuse reglementărilor privind reacția la foc)
1
SR EN 1873:2006
SR EN 14963:2007
CP
99/91/CE
Produse termoizolante (2/2)
Produse termoizolante - produse fabricate în fabrică și produse care urmează să fie preparate la fața locului
(pentru utilizări supuse reglementărilor în materie de reacție la foc)
1
SR EN 13162+A1:2015
SR EN 13163+A1:2015
SR EN 13164+A1:2015
SR EN 13165+A1:2015
SR EN 13166+A1:2015
SR EN 13167+A1:2015
SR EN 13168+A1:2015
SR EN 13169+A1:2015
SR EN 13170+A1:2015
SR EN 13171+A1:2015
SR EN 14063-1:2005
SR EN 14063-1:2005/AC:2007
SR EN 14316-1:2005
SR EN 14317-1:2005
SR EN 14933:2008
SR EN 14934:2008
SR EN 14303+A1:2013
SR EN 14304+A1:2013
SR EN 14305+A1:2013
SR EN 14306+A1:2013
SR EN 14307+A1:2013
SR EN 14308+A1:2013
SR EN 14309+A1:2013
SR EN 14313+A1:2013
SR EN 14314+A1:2013
CP
95/467/CE
Coșuri, canale de fum și produse specifice (1/1)
Coșuri (module de înălțimea unui etaj), căptușeli pentru coșuri (din module sau compacte), coșuri cu pereți multipli (din module sau compacte), coșuri cu perete simplu compacte, echipamente pentru coșuri neatașate și atașate prefabricate, terminale de coșuri
(coșuri)
2+
SR EN 416-1:2009
SR EN 621:2010
SR EN 777-1:2009
SR EN 777-2:2009
SR EN 777-3:2009
SR EN 777-4:2009
SR EN 778:2010
SR EN 1020:2010
SR EN 1319:2010
SR EN 1457-1:2012
SR EN 1457-2:2012
SR EN 1806:2007
SR EN 1856-1:2009
SR EN 1856-2:2009
SR EN 1857:2010
SR EN 1858+A1:2011
SR EN 12446:2011
SR EN 13063-1+A1:2007
SR EN 13063-2+A1:2007
SR EN 13063-3:2007
SR EN 13069:2006
SR EN 13084-5:2005
SR EN 13084-5:2005/AC:2006
SR EN 13084-7:2013
SR EN 14471+A1:2015
SR EN 14989-1:2007
SR EN 14989-2:2008
CPF
97/176/CE
Produse din lemn pentru construcții (1/3)
Produse din lemn masiv pentru structuri:
Elemente
Elemente pentru poduri, elemente pentru ferme de acoperișuri, tălpi de grinzi, elemente pentru podele, elemente pentru pereți, elemente pentru acoperișuri, ca grinzi, bolte, grinzi transversale, căpriori, coloane, stâlpi, piloți.
(poduri, căi ferate și clădiri)
2+
SR EN 14081-1+A1:2011
SR EN 14229:2011
CPF
97/176/CE
Produse din lemn pentru construcții (1/3)
Produse din lemn masiv pentru structuri:
Ansambluri
Ferme pentru acoperișuri, podele, pereți, acoperișuri, cadre
(poduri, căi ferate și clădiri)
2+
SR EN 14250: 2010
CPF
97/462/CE
Panouri din lemn (1/2)
Panouri din lemn nefățuite, vopsite și furniruite sau căptușite
(pentru elemente structurale pentru utilizare interioară sau exterioară)
2+
SR EN 13986+A1:2015
CPF
97/740/CE
Produse de bază și auxiliare pentru zidărie (1/3)
Elemente de zidărie categoria 1
(ziduri, coloane și pereți interiori)
2+
SR EN 771-1+A1:2015
SR EN 771-2+A1:2015
SR EN 771-3+A1:2015
SR EN 771-4+A1:2015
SR EN 771-5+A1:2015
SR EN 771-6+A1:2015
CPF
97/740/CE
Produse de bază și auxiliare pentru zidărie (1/3)
Mortare industriale de zidărie, cu performanțe indicate
(ziduri, coloane și pereți interiori)
2+
SR EN 998-2:2016
CPF
98/214/CE
Produse pentru construcții metalice și produse conexe (2/4)
Elemente structurale de construcție metalică. Produse metalice finite, cum ar fi grinzi metalice, stâlpi, scări, piloni de fundație, picioare de susținere și palplanșe, profile debitate la dimensiune și destinate unor aplicații definite, șine și traverse.
Pot fi sau nu protejate împotriva coroziunii printr-o îmbrăcăminte de protecție, sudate sau nesudate
(pentru utilizare în șarpante și fundații)
2+
SR EN 1090-1+A1:2012
CPF
98/598/CE
Agregate pentru utilizări ce necesită un grad înalt de securitate (2/2)
Agregate pentru mixturi de bitum și tratamente de suprafață
(pentru drumuri și alte lucrări de construcții civile)
2+
SR EN 12620+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004
SR EN 13055-2:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003/C91:2009
CPF
98/598/CE
Agregate pentru utilizări ce necesită un grad înalt de securitate (2/2)
Agregate pentru mixturi inerte sau cu liant hidraulic
(pentru drumuri și alte lucrări de construcții civile)
2+
SR EN 12620+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004
SR EN 13055-2:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003/C91:2009
CPF
98/598/CE
Agregate pentru utilizări ce necesită un grad înalt de securitate (2/2)
Blocuri de piatră pentru protecție
(pentru structuri hidraulice și alte lucrări de construcții civile)
2+
SR EN 12620+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004
SR EN 13055-2:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003/C91:2009
CPF
98/598/CE
Agregate pentru utilizări ce necesită un grad înalt de securitate (2/2)
Balast feroviar
(pentru lucrări feroviare)
2+
SR EN 12620+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004
SR EN 13055-2:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003/C91:2009
CPF
98/598/CE
Agregate pentru utilizări ce necesită un grad înalt de securitate (2/2)
Filer pentru: mixturi de bitum și tratamente de suprafață
(pentru drumuri și alte lucrări de construcții civile)
2+
SR EN 12620+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004
SR EN 13055-2:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003/C91:2009
CPF
98/598/CE
Agregate pentru utilizări ce necesită un grad înalt de securitate (2/2)
Filer pentru: beton, mortar și mortar subțire
(pentru drumuri și alte lucrări de construcții civile)
2+
SR EN 12620+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004
SR EN 13055-2:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003/C91:2009
CPF
98/601/CE
Produse pentru construcția drumurilor (1/2)
Bitumuri
(utilizate la construcția și tratarea la suprafață a drumurilor)
2+
SR EN 12591:2009
SR EN 13808:2013
SR EN 13924:2006
SR EN 13924:2006/AC:2007
SR EN 15322:2013
SR EN 14023:2010
CPF
98/601/CE
Produse pentru construcția drumurilor (1/2)
Amestecuri bituminoase
(utilizate la construcția și tratarea la suprafață a drumurilor)
2+
SR EN 13108-1:2006
SR EN 13108-1:2006/AC:2008
SR EN 13108-2:2006
SR EN 13108-2:2006/AC:2008
SR EN 13108-3:2006
SR EN 13108-3:2006/AC:2008
SR EN 13108-4:2006
SR EN 13108-4:2006/AC:2008
SR EN 13108-5:2006
SR EN 13108-5:2006/AC:2008
SR EN 13108-6:2006
SR EN 13108-6:2006/AC:2008
SR EN 13108-7:2006
SR EN 13108-7:2006/AC:2008
CPF
98/601/CE
Produse pentru construcția drumurilor (1/2)
Produse și ansambluri pentru șapele de etanșare ale tablierelor de poduri
(utilizate pentru tabliere de poduri)
2+
SR EN 14695:2010
CPF
98/601/CE
Produse pentru construcția drumurilor (1/2)
Tratamente de suprafață
(utilizate la tratamentul de suprafață al drumurilor)
2+
SR EN 12271:2007
SR EN 12273:2008
CPF
99/94/CE
Produse prefabricate din beton normal, din beton ușor sau din beton celular autoclavizat (1/1)
Produse prefabricate din beton normal, din beton ușor sau din beton celular autoclavizat (cu rol structural)
2+
SR EN 1168+A3:2011
SR EN 1520:2011
SR EN 12737+A1:2008
SR EN 12794+A1:2007
SR EN 12794+A1:2007/AC:2009
SR EN 12843:2005
SR EN 13224:2012
SR EN 13225:2013
SR EN 13693+A1:2009
SR EN 13747+A2:2010
SR EN 13978-1:2005
SR EN 14843:2007
SR EN 14844+A2:2012
SR EN 14991:2007
SR EN 14992+A1:2012
SR EN 15050+A1:2012
SR EN 15258:2009
SR EN 15037-1:2008
SR EN 15037-2+A1:2011
SR EN 15037-3+A1:2011
SR EN 15037-4+A1:2013
SR EN 15037-5:2013
CPF
99/469/CE
Produse pentru beton, mortar și pastă de ciment (1/2)
Aditivi (pentru beton, mortar și pastă de ciment)
2+
SR EN 934-2+A1:2012
SR EN 934-3+A1:2012
SR EN 934-4:2009
SR EN 934-5:2008
CPF
99/469/CE
Produse pentru beton, mortar și pastă de ciment (1/2)
Adaosuri de tip I (pentru beton, mortar și pastă de ciment)
2+
SR EN 12878:2005
SR EN 12878:2005/AC:2006
CPF
99/469/CE
Produse pentru beton, mortar și pastă de ciment (1/2)
Produse de protecție și de reparare a betonului (pentru alte utilizări în clădiri și lucrări de inginerie civilă)
2+
SR EN 1504-2:2005
SR EN 1504-3:2006
SR EN 1504-4:2005
SR EN 1504-5:2005
SR EN 1504-6:2007
SR EN 1504-7:2007
CPF
NOTE: CP = funcția specifică de certificare a produselor pentru construcții;
CPF = funcția specifică de certificare a controlului producției în fabrică.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.