Ordinul nr. 1611/2025
privind modificarea art. 3 din anexa nr. 2 la Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului nr. 603/2023
prezumat în vigoare
Având în vedere:
–
Hotărârea Guvernului nr. 189/2025
privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului;
–
prevederile
art. 25^1 lit. g) din Legea nr. 346/2004
privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;
–
Referatul de aprobare nr. 162.018/DGAFIMM din 3.07.2025, întocmit de către Direcția generală antreprenoriat și finanțări pentru IMM-uri,
în temeiul prevederilor
art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 189/2025 ,
ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului emite următorul ordin:
Articolul I
Articolul 3 din anexa nr. 2 la Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, aprobată prin
Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului nr. 603/2023 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 și 976 bis din 27 octombrie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 3
Acordul se încheie pe o perioadă de maximum 5 ani, dar nu mai mult de 31.12.2028, începând cu data intrării în vigoare. Prezentul acord intră în vigoare la data de ................. (se completează de către AIMMT).
Acordul se desfășoară pe parcursul a două perioade succesive, astfel:
–
perioada de efectuare a cheltuielilor și de depunere a decontului de maximum 12 luni calculate de la data intrării în vigoare a acordului de finanțare, dar nu mai târziu de 16.10.2026;
–
perioada de 3 ani de monitorizare de la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT, începând cu data virării în contul de tranzit deschis la banca parteneră a sumelor aferente acordării primelor de capital.
Cele două perioade succesive de implementare și monitorizare alcătuiesc împreună termenul contractual de maximum 5 ani în care se desfășoară prezentul acord, conform schemei de ajutor de minimis.
Articolul II
Direcția generală antreprenoriat și finanțări pentru IMM-uri și agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, Radu-Dinel Miruță București, 17 iulie 2025. Nr. 1.611.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.