Decizia nr. 68/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , excepție ridicată de Societatea Herce Imobiliare Cluj - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 741/33/2015*/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 676D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, în realitate este vorba despre o chestiune ce ține de interpretarea și aplicarea legii și, pe de altă parte, excepția este invocată de către o societate comercială/imobiliară ce nu are un interes personal principal, ci numai unul colateral, în cauza dedusă judecății.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 19 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 741/33/2015*/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , excepție ridicată de Societatea Herce Imobiliare Cluj - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 571/2003 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale și contrare principiului egalității, în ceea ce privește egalitatea soților, în măsura în care înlătură posibilitatea dobândirii de către unul dintre soți a unei locuințe cu cota redusă de taxă pe valoarea adăugată de 5% dacă celălalt soț a deținut anterior căsătoriei cu titlu de bun propriu o astfel de locuință, astfel cum normele în discuție au fost interpretate în cauza în care este invocată excepția. Această interpretare echivalează cu stabilirea unei situații discriminatorii pentru persoanele căsătorite, rezultând strict din starea civilă și în legătură cu bunurile proprii ale soților și care vizează următoarea ipoteză: dacă o persoană căsătorită dorește să achiziționeze cu titlu de bun propriu o locuință, cu aplicarea cotei de TVA de 5%, fără să mai fi beneficiat de această facilitate, dar este căsătorită cu o persoană care a beneficiat anterior de această facilitate pentru un bun propriu, este exclusă din sfera de aplicare a acestei facilități fiscale stabilite în scop social, strict din perspectiva stării sale civile, fără să mai fie analizată starea patrimonială (respectiv dacă acea persoană a beneficiat vreodată de facilitatea fiscală, singură sau împreună cu soțul/soția sa). Or, simpla încheiere a căsătoriei cu o persoană care a mai beneficiat anterior de această facilitate nu poate constitui o justificare obiectivă și rațională pentru o astfel de diferență de tratament juridic între persoane căsătorite și necăsătorite. Astfel, dacă unul dintre soți care nu a mai beneficiat de facilitatea fiscală nu ar fi căsătorit, atunci ar putea să achiziționeze o locuință cu cota redusă de TVA, singurul element care însă îl exclude de la aplicarea prevederii mai favorabile fiind căsătoria cu o persoană care deține sau a deținut o locuință achiziționată cu TVA 5%. Prin urmare, în ceea ce privește cerința legală, în cazul familiilor, ca soțul sau soția să nu fi deținut și să nu dețină, fiecare sau împreună, nicio locuință în proprietate pe care a/au achiziționat-o cu cota de 5%, interpretarea corectă a textului criticat, în raport cu scopul legii, este aceea că legiuitorul a dorit excluderea de la beneficiul cotei reduse de TVA de 5% doar a acelor persoane care au beneficiat anterior de această facilitate fiscală (dobândind un bun propriu sau un bun deținut în devălmășie), iar dacă o persoană căsătorită nu a mai achiziționat, singură sau împreună cu soțul/soția, un imobil la al cărui preț să se aplice cota de TVA de 5%, aceasta poate beneficia de o asemenea facilitate.

6.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile criticate nefiind contrare prevederilor constituționale invocate în susținerea acesteia.

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Dispozițiile

Legii nr. 571/2003

au fost abrogate prin

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, însă având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate, care au următorul cuprins:

(2^1)

Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței. În sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege: (...)

c)

livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin

Legea locuinței nr. 114/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin

Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare și dacă terenul pe care este construită locuința nu depășește suprafața de 250 mp, inclusiv amprenta la sol a locuinței, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuințe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuințe nu poate depăși suprafața de 250 mp, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuințe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziționa o singură locuință cu cota redusă de 5%, respectiv: (...)

2.

în cazul familiilor, soțul sau soția să nu fi deținut și să nu dețină, fiecare sau împreună, nicio locuință în proprietate pe care a/au achiziționat-o cu cota de 5%;.

11.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 48 alin. (1)

referitor la egalitatea soților și ale

art. 53 alin. (1)

privind condițiile și situațiile în care poate avea loc restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

fac parte din

titlul VI : Taxa pe valoarea adăugată,

capitolul VIII : Cotele de taxă și au fost introduse în

Codul fiscal

prin

art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 200/2008

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 4 decembrie 2008. Așa cum reiese din expunerea de motive a ordonanței de urgență, acestea au fost legiferate ca urmare a necesității instituirii unor măsuri sociale pentru prevenirea propagării efectelor crizei economice și financiare atât mondiale, cât și naționale, în contextul în care exista o situație precară a fondului de locuit și se impunea luarea de măsuri care să favorizeze accesul populației la locuințe. Prin urmare, una dintre aceste măsuri s-a concretizat prin aplicarea unei cote reduse a taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de locuințe, demers legislativ în consens cu legislația europeană care statuează că statele membre pot aplica o cotă redusă de TVA numai livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii - printre care se regăsește și livrarea de locuințe ca parte a politicii sociale [articolul 98 alin. (2) din Directiva Consiliului 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, pct. 10. - livrarea, construirea, renovarea și transformarea locuințelor, ca parte a politicii sociale - din anexa nr. III, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347/1 din 12 decembrie 2006].

13.

În virtutea dispozițiilor constituționale ale

art. 56 alin. (1) , cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, însă, în virtutea

art. 139 alin. (1) din Constituție , potrivit căruia „impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“, legiuitorul poate stabili anumite facilități fiscale. Astfel, prin prevederile criticate se stabilește o cotă a taxei pe valoarea adăugată redusă de 5% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite, context în care sunt prevăzute mai multe aspecte - înțelesul noțiunii de „locuință livrată ca parte a politicii sociale“, sfera sa de cuprindere, suprafața imobilului și, mai ales, beneficiarii acestei facilități, respectiv: orice persoană necăsătorită sau familie, care poate achiziționa o singură locuință cu cota redusă de 5%, cu condiția ca în cazul familiilor, soțul sau soția să nu fi deținut și să nu dețină, fiecare sau împreună, nicio locuință în proprietate pe care a/au achiziționat-o cu cota de 5%.

14.

Față de acest context legislativ, autoarea excepției de neconstituționalitate este nemulțumită de faptul că, prin modalitatea de reglementare și astfel cum au fost interpretate și aplicate, normele criticate ar fi contrare dispozițiilor constituționale privind egalitatea în drepturi, cu referire la cele ale

art. 48 alin. (1)

privind egalitatea între soți, întrucât, în cauză, nu s-a ținut seama de starea civilă a soților, de regimul bunurilor proprii dobândite înainte de căsătorie sau cumpărate cu sume provenite din donații al căror beneficiar este numai unul dintre soți și de regimul comunității legale de bunuri.

15.

Cu privire la

art. 48 din Constituție , Curtea observă că acesta este reglementat de

Legea fundamentală

în

titlul II:

Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale,

capitolul II

- Drepturile fundamentale și se referă la familie, care se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți și pe egalitatea acestora. Prin urmare, soții sunt titularii drepturilor constituționale ce decurg din acest text, precum și beneficiarii facilităților fiscale reglementate prin dispozițiile criticate, astfel că aceștia ar trebui să fie cei care ar putea pretinde că, prin normele criticate, le-ar fi încălcat dreptul constituțional în discuție, întrucât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, autorul excepției de neconstituționalitate, pe de o parte, trebuie să fie titularul sau să se circumscrie cerințelor dreptului constituțional invocat și, pe de altă parte, trebuie să demonstreze un interes personal în contestarea constituționalității unui text de lege.

16.

Cu privire la titularul dreptului constituțional pretins a fi încălcat, prin

Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragrafele 20 și 21, Curtea, ținând seama de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate - respectiv cu referire la existența unui „bun“ în cauzele referitoare la restituirea imobilelor -, a constatat că, spre deosebire de titularii originari ai dreptului de proprietate sau succesorii/ moștenitorii legali ai acestora, cesionarii drepturilor de creanță izvorâte din legile de restituire nu se bucură de un bun în sensul

Convenției , astfel încât, corelativ, nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate prevăzut de

art. 44 din Constituție .

17.

În ceea ce privește demonstrarea unui interes personal atunci când se invocă neconstituționalitatea unui text de lege, spre exemplu, cu privire la invocarea încălcării

art. 41 alin. (1) din Constituție , care prevede că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă, prin

Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 27 ianuarie 2012, Curtea a reținut că nu poate fi analizată de către instanța de contencios constituțional critica formulată, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de clientul unui avocat (și nu de avocat) care, ca urmare a relației sale de rudenie cu un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție, intra sub incidența

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (în redactarea aflată în vigoare la acea dată). Or, autorul excepției de neconstituționalitate trebuie să demonstreze un interes personal în contestarea constituționalității unui text de lege. În mod similar, prin

Decizia nr. 873 din 23 octombrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 14 decembrie 2012, Curtea a constatat că, din perspectiva nesocotirii dreptului la muncă și la exercitarea liberă a profesiei, autorul excepției de neconstituționalitate, inculpat într-o cauză penală, nu poate invoca excepția în interesul avocatului său (pentru identitate de rațiune, a se vedea și

Decizia nr. 34 din 27 ianuarie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 6 aprilie 2022, paragraful 16, și

Decizia nr. 65 din 24 februarie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 31 mai 2022, paragraful 29).

18.

În considerarea reperelor jurisprudențiale de mai sus, Curtea observă că textul constituțional de referință pretins încălcat -

art. 48

- se referă la familie și la drepturile soților, iar autoarea excepției de neconstituționalitate este o societate/ persoană juridică, iar nu unul dintre destinatarii normei constituționale. Ca atare, excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și, prin urmare, din această perspectivă urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

19.

Raportat la situația criticată, într-adevăr, autoarea excepției de neconstituționalitate - societate imobiliară - ar putea avea un anume interes în invocarea acesteia, însă interesul său este unul indirect, având în vedere că, astfel cum reiese din actele atașate dosarului cauzei, aceasta a fost pusă de către organele fiscale în situația de a suporta diferența contravalorii taxei pe valoarea adăugată aferente unor tranzacții imobiliare care, deși s-au desfășurat în virtutea prevederilor criticate, au excedat cadrului legal în discuție, potrivit celor statuate de către organele fiscale și de către instanțele judecătorești pe rolul cărora s-a aflat deja litigiul și, pe alocuri, chiar de către autoarea excepției. Astfel cum reiese din dosarul cauzei, din motivarea excepției de neconstituționalitate și din contestarea actelor administrativ-fiscale, criticile formulate, în realitate, pornesc și vizează chestiuni ce țin de interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 571/2003

în practică, în coroborare cu normele de aplicare ale acestei legi, precum și ale

Codului civil

în ceea ce privește comunitatea de bunuri sau bunurile proprii, de către subiecții îndrituiți: (i) în prima etapă - vânzători, societăți imobiliare, cumpărători, societăți/cabinete notariale etc. și (ii) în a doua etapă - instanțele judecătorești.

20.

În acest context, este de precizat faptul că, în măsura în care autoarea excepției de neconstituționalitate a suferit un prejudiciu ca urmare a aplicării defectuoase a legii pe parcursul procedurii de vânzare-cumpărare a imobilelor supuse regimului juridic reglementat de normele criticate, aceasta poate utiliza dreptul de regres, prevăzut de

Codul civil , și poate solicita subiecților mai sus menționați, care au contribuit la crearea prejudiciului respectiv (ce constă în sume ce reprezintă taxa pe valoarea adăugată neîncasată în procedura de vânzare-cumpărare), și repararea acestuia.

21.

Față de această împrejurare, Curtea reține că, din perspectiva antereferită, în realitate, critica de neconstituționalitate vizează interpretarea și aplicarea legii în situații concrete de către instituțiile îndrituite cu aplicarea normelor fiscale în discuție, în coroborare cu alte acte normative care reglementează aspecte ce țin de comunitatea de bunuri a soților, precum și de către instanțele judecătorești. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, cu referire la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în speță fiind vorba despre interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale cuprinse în

art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

cu referire la facilitățile fiscale privind cota taxei pe valoarea adăugată redusă pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale și la beneficiarii acestei facilități.

22.

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii în situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Așa cum a stabilit Curtea Constituțională în mod constant, interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Totodată, Curtea a statuat că, în conformitate cu principiile enunțate în teoria generală a dreptului, norma juridică se interpretează în mod sistematic, prin coroborare cu alte dispoziții normative care țin de aceeași instituție juridică sau de aceeași ramură de drept. Rațiunea procedeelor sistematice de interpretare se întemeiază pe natura sistemică a ansamblului normelor de drept, în care normele se află într-o legătură funcțională, caracteristică elementelor unei structuri. Așa fiind, fiecare normă se completează prin celelalte și își dezvăluie întregul sens în cadrul sistemului de norme care este dreptul. În acest context, norma criticată nu poate fi privită în mod individual, izolat, ci se va interpreta în mod sistematic, prin coroborare cu celelalte prevederi normative din actul în care se regăsește (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 144 din 13 martie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 16 aprilie 2019, paragraful 68).

23.

Așadar, aplicarea și interpretarea legii sunt chestiuni ce țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție , și nu al Curții Constituționale, astfel că, și din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

24.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , excepție ridicată de Societatea Herce Imobiliare Cluj - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 741/33/2015*/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2025.