Ordinul nr. 5731/2025
privind aprobarea Calendarului de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026
prezumat în vigoare
Având în vedere:
–
prevederile
art. 248 alin. (6) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare;
–
prevederile
art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023
privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;
–
prevederile
Metodologiei-cadru
de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar aprobată prin
Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.434/2020 , cu modificările și completările ulterioare;
–
Referatul de aprobare nr. 2.396/DGMCDRSIP din 21.08.2025 a proiectului de ordin privind aprobarea Calendarului de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026,
în temeiul prevederilor
art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Calendarul de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026, prevăzut în
anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Comisia națională de examen poate decide, în funcție de numărul candidaților înscriși în sesiunea 2026, afișarea rezultatelor inițiale, înregistrarea și soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale la alte date decât cele menționate în calendar.
Articolul 3
Direcția generală management, carieră didactică și rețea școlară în învățământul preuniversitar și inspectoratele școlare duc la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației și cercetării, Daniel-Ovidiu David București, 27 august 2025. Nr. 5.731.
Anexa CALENDARUL
de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare
în învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026
până la 10 octombrie 2025
Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ
1-10 octombrie 2025
Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/Comisiei de examen a municipiului București
13-24 octombrie 2025
Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar
Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere
până la 29 mai 2026
Efectuarea inspecțiilor de specialitate:
a) prima inspecție de specialitate până la 6 februarie;
b) a doua inspecție de specialitate până la 29 mai.
2-15 iunie 2026
Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică
14 iulie 2026
Susținerea probei scrise
21 iulie 2026
Afișarea rezultatelor inițiale
21-22 iulie 2026
Înregistrarea contestațiilor
22-26 iulie 2026
Soluționarea contestațiilor
27 iulie 2026
Afișarea rezultatelor finale
27-29 iulie 2026
Transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați
30 iulie-18 august 2026
Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației și cercetării
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.