Decizia nr. 158/2025

Articolul 7

alin. (3) din Legea nr. 207/2015 : „(3) Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului. În analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice și să ia în considerare toate circumstanțele edificatoare fiecărui caz în parte.“;

–

Articolul 14

alin. (2) din Legea nr. 207/2015 : „(2) Situațiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal în concordanță cu realitatea lor economică, determinată în baza probelor administrate în condițiile prezentului cod. Atunci când există diferențe între fondul sau natura economică a unei operațiuni sau tranzacții și forma sa juridică, organul fiscal apreciază aceste operațiuni sau tranzacții, cu respectarea fondului economic al acestora.“;

–

Articolul 11

alin. (1) din Legea nr. 227/2015 : „(1) La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuții sociale obligatorii, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacții/activități pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției/activității. Organul fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacții sau, după caz, ca urmare a reîncadrării formei unei tranzacții, prin indicarea elementelor relevante în legătură cu scopul și conținutul tranzacției ce face obiectul neluării în considerare/reîncadrării, precum și a tuturor mijloacelor de probă avute în vedere pentru aceasta.“

10.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (4)

referitor la principiul separației puterilor în stat, ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil, ale

art. 23 alin. (11)

referitor la principiul prezumției de nevinovăție, ale

art. 24 alin. (1)

privind dreptul la apărare și ale

art. 44 alin. (1)

referitor la dreptul de proprietate privată.

11.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele: (i) dispozițiile criticate din

Legea nr. 207/2015

fac parte din titlul I - Dispoziții generale astfel: art. 7 alin. (3)

este cuprins în capitolul II - Principii generale de conduită în administrarea creanțelor fiscale și se referă la rolul activ și alte reguli de conduită pentru organul fiscal;

art. 14 alin. (2)

este cuprins în capitolul III - Aplicarea prevederilor legislației fiscale și se referă la prevalența conținutului economic al situațiilor relevante din punct de vedere fiscal; (ii)

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 227/2015

face parte din titlul I - Dispoziții generale și este cuprins în capitolul IV - Reguli de aplicare generală (a Codului fiscal) și conține prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal.

12.

Având în vedere acest context legislativ, autoarea excepției de neconstituționalitate critică faptul că organele de control fiscal procedează la verificarea realității unor operațiuni juridice în timpul controlului fiscal și, dacă este cazul, doar la finalizarea controlului optează pentru sesizarea organelor de urmărire penală, astfel că modalitatea în care se interpretează normele criticate din Codul fiscal și din Codul de procedură fiscală este neconstituțională, organele de control fiscal interferând cu activitatea organelor de cercetare penală și chiar cu cea a instanțelor judecătorești.

13.

Din evaluarea arhitecturii celor două acte normative -

Codul de procedură fiscală

și Codul fiscal -, precum și a contextului legislativ în care sunt plasate textele criticate reiese că aceste norme au atât caracter general, cât și, în mare parte, instituie obligații pentru organele fiscale. Astfel, textele criticate, coroborate, în virtutea principiilor pe care le conțin, instituie posibilitatea organelor fiscale să examineze, din oficiu, starea de fapt a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului și să aplice principiul prevalenței conținutului economic al situațiilor relevante din punct de vedere fiscal și să recalifice tranzacția efectuată de contribuabil și nu conțin, în concret, elementele criticate de autoarea excepției de neconstituționalitate, acestea fiind reglementate în alte norme cuprinse în legislația fiscală.

14.

Prin urmare, Curtea constată că autoarea excepției de neconstituționalitate deduce pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale invocate în susținerea acesteia prin prisma interpretării și aplicării dispozițiilor criticate de către organele fiscale. Față de această împrejurare se reține că, în realitate, critica de neconstituționalitate vizează interpretarea și aplicarea legii în practică de către instituțiile îndrituite cu aplicarea normelor fiscale în discuție. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, cu referire la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în speța de față fiind vorba despre interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale cuprinse în

art. 7 alin. (3)

și

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 , coroborate cu prevederile

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 , respectiv aplicarea principiului prevalenței conținutului economic al situațiilor relevante din punct de vedere fiscal și recalificarea tranzacției efectuate de contribuabil.

15.

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii la situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Așa cum a stabilit Curtea Constituțională în mod constant, interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Totodată, Curtea a statuat că, în conformitate cu principiile enunțate în teoria generală a dreptului, norma juridică se interpretează în mod sistematic, prin coroborare cu alte dispoziții normative care țin de aceeași instituție juridică sau de aceeași ramură de drept. Rațiunea procedeelor sistematice de interpretare se întemeiază pe natura sistemică a ansamblului normelor de drept, în care normele se află într-o legătură funcțională, caracteristică elementelor unei structuri. Așa fiind, fiecare normă se completează prin celelalte și își dezvăluie întregul sens în cadrul sistemului de norme care este dreptul. În acest context, norma criticată nu poate fi privită în mod individual, izolat, ci se va interpreta în mod sistematic, prin coroborare cu celelalte prevederi normative din actul în care se regăsește (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 144 din 13 martie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 16 aprilie 2019, paragraful 68).

16.

Curtea reține că

art. 7 din Legea nr. 207/2015

este mai cuprinzător și, pe lângă dispozițiile criticate ale

art. 7 alin. (3) , care se referă la îndreptățirea organului fiscal de a examina, din oficiu, starea de fapt și de a obține și de a utiliza toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, cuprinde și alte aspecte legate de desfășurarea unei proceduri de administrare a creanțelor fiscale, context în care se prevede că organul fiscal înștiințează contribuabilul/plătitorul asupra drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege ce îi revin acestuia în desfășurarea procedurii, având obligația să examineze starea de fapt în mod obiectiv și în limitele stabilite de lege, precum și să îndrume contribuabilul/plătitorul în aplicarea prevederilor legislației fiscale, în îndeplinirea obligațiilor și exercitarea drepturilor sale, ca urmare a solicitării contribuabilului/plătitorului sau din inițiativa organului fiscal, după caz. De asemenea, organul fiscal are obligația ca, la cererea scrisă a contribuabilului/plătitorului supus unei acțiuni de control fiscal, să pună la dispoziția acestuia dosarul administrativ al acțiunii de control fiscal. Acolo unde este cazul, documentele/informațiile sunt anonimizate pentru a se asigura confidențialitatea datelor cu caracter personal și secretul fiscal. Totodată,

art. 12

cu denumirea marginală Buna-credință din

Legea nr. 207/2015

dispune că (i) relațiile dintre contribuabil/plătitor și organul fiscal trebuie să fie fundamentate pe bună-credință; (ii) contribuabilul/plătitorul trebuie să își îndeplinească obligațiile și să își exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și să declare corect datele și informațiile privitoare la obligațiile fiscale datorate; (iii) organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului/plătitorului în fiecare procedură de administrare a creanțelor fiscale aflată în derulare; (iv) buna-credință a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedește contrariul.

17.

Or, în ipoteza în care ar subzista o greșită interpretare și aplicare a legii, aceasta poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar, iar acceptarea unui punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, Curtea exercitând competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20 și 21, sau

Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 19).

18.

Așadar, aplicarea și interpretarea legii sunt chestiuni ce țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție , și nu a Curții Constituționale. Prin urmare, având în vedere că, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu asupra modului de interpretare și aplicare a legii în concret la o cauză, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (3)

și ale

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , precum și ale

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , excepție ridicată de Societatea Fandemo - S.R.L. din comuna Cristești, județul Mureș, în Dosarul nr. 1.613/102/2019 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2025.