Decizia nr. 351/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 353 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent-șef
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 353 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală , excepție ridicată de David Ioan Ciceo în Dosarul nr. 1.250/117/2017 al Tribunalului Cluj - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 908D/2021.
2.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 mai 2025, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul
art. 57
și al
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 5 iunie 2025. La data de 5 iunie 2025, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul dispozițiilor
art. 57
și ale
art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 1 iulie 2025, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
3.
Prin Încheierea din 19 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.250/117/2017, Tribunalul Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 353 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală , excepție ridicată de David Ioan Ciceo într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită.
4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, în privința admisibilității acesteia, sub aspectul legăturii dispozițiilor legale criticate cu soluționarea cauzei, se susține că autorul prezentei excepții are un interes procesual direct în soluționarea acesteia, întrucât apărările formulate de avocatul coinculpatului contribuie, în mod nemijlocit, la realizarea cercetării judecătorești, influențând astfel procesul stabilirii adevărului judiciar de către instanța de judecată. În acest context se precizează că infracțiunea imputată autorului excepției de neconstituționalitate este corelativă celei reținute în sarcina coinculpatului (fiind vorba despre infracțiunile de luare de mită și de dare de mită).
5.
Pe fondul excepției de neconstituționalitate, se susține că dispozițiile
art. 353 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală
sunt neconstituționale, întrucât permit acoperirea, prin prezența avocatului ales, a oricărei nelegalități survenite în procedura de citare a inculpatului, instituind astfel prezumția unei reprezentări efective. Se arată că o asemenea reglementare nu oferă suficiente garanții de echitate, câtă vreme nu impune, ca premisă, existența unui fapt cunoscut din care să rezulte că inculpatul are cunoștință de procesul derulat împotriva sa și că nu dorește să își exercite drepturile procesuale proprii, drepturi care sunt distincte de cele ale avocatului său ales. Este invocată Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, potrivit căreia dreptul persoanelor acuzate de a fi prezente la proces constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, iar renunțarea la acest drept trebuie să fie expresă sau tacită, dar neechivocă.
6.
Se arată că la dosarul cauzei în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate nu există niciun element din care să rezulte că inculpatul a avut cunoștință de faptul că există un proces penal care se desfășoară împotriva sa și că nu dorește să fie prezent personal în fața instanței de judecată pentru a-și exercita drepturile procesuale proprii. Se arată, totodată, că ceea ce se știe despre inculpat este faptul că se află în străinătate, că apărătorul acestuia a fost angajat de membrii familiei sale și că acesta din urmă nu a luat niciodată legătura cu inculpatul. Or, inculpatul este cel care cunoaște cel mai bine situația de fapt, motiv pentru care este cel mai în măsură să adreseze întrebări martorilor și să formuleze cereri de probe. Este invocată Hotărârea din 25 noiembrie 1997, pronunțată în Cauza Zana împotriva Turciei, paragraful 68, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că obiectul și scopul
art. 6 din Convenție , în ansamblul său, sunt de a conferi persoanei acuzate dreptul de a fi prezentă la dezbateri și că paragraful 3 lit. c) și d) ale art. 6 anterior menționat garantează oricărui acuzat dreptul de a se apăra personal.
7.
Tribunalul Cluj - Secția penală opinează că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se susține, în esență, că argumentele formulate în motivarea excepției nu reprezintă reale critici de neconstituționalitate, acestea vizând, în realitate, comunicarea defectuoasă dintre avocatul coinculpatului și clientul acestuia.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Face trimitere în acest sens la considerentele deciziilor Curții Constituționale
nr. 429 din 21 octombrie 2004 ,
nr. 1 din 11 ianuarie 2012 ,
nr. 92 din 3 martie 2015 ,
nr. 332 din 11 mai 2017 ,
nr. 667 din 24 octombrie 2017 , paragraful 14,
nr. 824 din 11 octombrie 2012 ,
nr. 514 din 30 iunie 2020 , precum și la Hotărârea din 25 septembrie 1992, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Croissant împotriva Germaniei, paragraful 27.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 353 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „Înfățișarea persoanei vătămate sau a părții în instanță, în persoană sau prin reprezentant ori avocat ales sau avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătura cu persoana reprezentată, acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare.“
13.
Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (5)
referitoare la calitatea legii, ale
art. 11 alin. (1)
și
(2)
referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, ale
art. 20
- Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale
art. 21 alin. (1)
cu privire la accesul liber la justiție și ale
art. 24 alin. (1)
privind dreptul la apărare, precum și dispozițiilor
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, într-adevăr, dispozițiile legale criticate reglementează, în mod expres, doar în privința avocatului din oficiu condiția ca acesta să fi luat legătura cu persoana reprezentată, noțiunea de avocat ales presupunând, per se, faptul că acesta din urmă a luat legătura cu clientul sau cu un reprezentant legal al acestuia care acționează în sensul apărării drepturilor și a intereselor legitime ale persoanei reprezentate.
15.
În acest sens, potrivit dispozițiilor
art. 121 alin. (1) teza a doua din Statutul profesiei de avocat , adoptat prin
Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011, contractul de asistență avocațială trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenții, iar conform
art. 122 alin. (1) lit. b) din același statut
acest contract trebuie să cuprindă, printre altele, datele de identificare ale clientului, indicându-se persoana reprezentantului legal, precum și mandatarul clientului, dacă este cazul.
16.
Așadar, în cadrul procesului penal, în vederea asigurării apărării inculpatului, contractul de asistență avocațială poate fi încheiat de către acesta din urmă, personal sau printr-un reprezentant legal/mandatar al său.
17.
Însă maniera concretă în care avocatul ales, angajat de către reprezentantul legal al inculpatului, realizează apărarea, respectiv faptul că acesta intră sau nu în contact direct cu inculpatul, și cunoașterea detaliilor cauzei sunt aspecte particulare, ce vizează domeniul interpretării și aplicării legii și care pot fi supuse controlului instanței judecătorești competente, excedând, prin urmare, atribuțiilor Curții Constituționale.
18.
În ceea ce privește competența instanței de contencios constituțional, aceasta, potrivit dispozițiilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“.
19.
Pentru aceste considerente, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 353 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală
este inadmisibilă.
20.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 353 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală , excepție invocată de David Ioan Ciceo în Dosarul nr. 1.250/117/2017 al Tribunalului Cluj - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, pentru MARIAN ENACHE, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează Elena-Simina Tănăsescu Magistrat-asistent-șef, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.