Hotărâre · Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Consiliul Superior

Hotărârea nr. 872/2025

privind operaționalizarea e-parafei, e-legitimației și e-avizului de exercitare a profesiei

prezumat în vigoare

Data actului
22 august 2025
Emitent
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Consiliul Superior
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 813 din 2 septembrie 2025
Citează
2 acte
Structură
5 articole · 3.214 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul:

–

art. 27 alin. (1)

și al

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1994

privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

–

pct. 3 ,

18

și

147 din Regulamentul

de organizare și funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, aprobat prin

Hotărârea Conferinței naționale a experților contabili și contabililor autorizați nr. 1/1995 , republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România emite următoarea hotărâre:

Articolul 1

Se operaționalizează e-parafa pentru membrii persoane fizice și juridice care dețin parafa în format fizic. Se utilizează exclusiv pentru documente originale în format electronic împreună cu semnătura digitală calificată a expertului contabil/contabilului autorizat.

Articolul 2

Se operaționalizează e-legitimația, varianta electronică a legitimației de membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). E-legitimația conține codul QR pentru verificarea vizei electronice ce conferă membrului CECCAR dreptul de exercitare a profesiei conform

Ordonanței Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Cele două forme de legitimație - electronică și tipărită – sunt echivalente și pot fi utilizate alternativ.

Articolul 3

Se operaționalizează e-avizul de exercitare a profesiei, care înlocuiește varianta letrică a avizului de exercitare a profesiei eliberat anual pentru societățile de expertiză contabilă/contabilitate. E-avizul conține codul QR pentru verificarea vizei electronice ce conferă membrului CECCAR - societate de expertiză contabilă/contabilitate - dreptul de exercitare a profesiei conform

Ordonanței Guvernului nr. 65/1994, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Avizele în format letric emise de filiale în anul 2025 rămân valabile până la 31 martie 2026. În anul 2025, e-avizul se eliberează exclusiv pentru societățile pentru care nu a fost deja eliberat avizul de exercitare a profesiei pe anul 2025 în format letric.

Articolul 4

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 5

Organele alese și structurile executive ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Președintele Consiliului superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România,

Elena-Ecaterina Chivu

București, 22 august 2025.
Nr. 25/872.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.