Ordinul nr. 195/2025
pentru aprobarea Procedurii privind modalitățile de abordare a protecției TEMPEST în cazul incintelor și rackurilor
prezumat în vigoare
În temeiul:
–
art. 1 alin. (4) lit. b)
și al
art. 3 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2002
privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, aprobată prin
Legea nr. 101/2003 , cu modificările și completările ulterioare;
–
art. 54 alin. (1)
și
art. 55 alin. (3) din Regulamentul
privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 , cu modificările și completările ulterioare,
directorul general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Procedura privind modalitățile de abordare a protecției TEMPEST în cazul incintelor și rackurilor, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.
Articolul 2
Procedura aprobată potrivit prevederilor
art. 1
stabilește cerințele pentru realizarea protecției TEMPEST în cazul incintelor de mici dimensiuni și rackurilor, în care urmează să fie instalate echipamente componente ale sistemelor informatice și de comunicații care procesează, stochează sau transmit informații clasificate secret de stat sau echivalente, în vederea respectării cerințelor de selectare și instalare impuse pentru prevenirea eventualelor interceptări ale semnalelor electromagnetice compromițătoare.
Articolul 3
Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Nicu Marcu București, 2 septembrie 2025. Nr. 195.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.